EU funds irregularity report and annulment claim remitted to claimant's chosen forum Timișoara.

Decizia nr. 1165

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/59/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediul de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei OIE nr. 232603 din 08 aprilie 2015, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare OIE nr. 231506, încheiat la data de 25 februarie 2015 privind proiectul "Centrala de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanţare nr. 3 RES din 29 februarie 2012 - beneficiar A. prin care reclamanta a fost obligată la restituirea sumei de 3.613.197,66 lei şi obligarea pârâtei la menţinerea Contractului de finanţare nr. 3 RES din 29 februarie 2012.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 284 din data de 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către pârât prin întâmpinare şi, în consecinţă a trimis cauza, spre competentă soluţionare. Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a reţinut că prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din contractul de finanţare nr. 3 RES din 29 februarie 2012 părţile au înţeles să aleagă una din cele două instanţe menţionate la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, stipulând în mod expres că "litigiul va fi soluţionat de către instanţa judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului."

Controlul şi emiterea actelor atacate au la bază dispoziţiile art. 12 şi 13 din contract ("nereguli," respectiv "monitorizare şi control"), care detaliază modalitatea de control şi sancţionare a beneficiarei. Aşadar, împrejurarea că atribuţiile organismului intermediar sunt reglementate la nivel general şi prin actele normative incidente finanţărilor europene nu exclude aplicarea dispoziţiile contractuale, prin care cele două părţi au convenit alegerea competenţei, acestea din urmă aplicându-se cu întâietate.

2.2. La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 227 din data de 28 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că litigiul are ca obiect anularea unor acte administrative emise în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, prin care se constata abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul achiziţiilor publice.

Prin urmare, actele administrative contestate nu au fost emise în baza contractului de finanţare încheiat între părţi, ci ca urmare a însuşi controlului efectuat, în regim de putere publică, de către autoritatea publică pârâtă.

Faptul că iniţial, între părţi, s-a încheiat un contract de finanţare, nu conduce la concluzia că în speţă litigiul ar viza executarea/neexecutarea unui contract administrativ, astfel cum a reţinut Curtea de Apel Timişoara, întrucât litigiul derivă direct şi imediat din actele administrative întocmite în baza O.U.G. nr. 66/2011, contractul de finanţare fiind un act juridic ce a stat iniţial la baza raporturilor dintre părţi cu privire la suportul financiar. Prin urmare, cum izvorul litigiului este dat de acte administrative emise în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 (iar nu executarea/neexecutarea unor obligaţii rezultate din contractul de finanţare), rezultă că, în materia competenţei instanţei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat că, în ceea ce priveşte art. 22 clin cuprinsul contractului de finanţare încheiat între părţi, această alegere de competenţă a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii strict în executarea contractului, adică a clauzelor cuprinzând drepturile şi obligaţiile inserate în cuprinsul acestuia (răspunderea contractuală), iar nu şi a unor acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G. nr. 66/2011 prin care s-a constatat încălcarea unor obligaţii distincte şi legale, iar nu contractuale.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă. Curtea de Apel Bucureşti a decis, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei OIE nr. 232603 din 08 aprilie 2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare OIE NR. 231506, încheiat la data de 25 februarie 2015, privind proiectul "Centrala de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanţare nr. 3 RES din 29 februarie 2012 - beneficiar A., prin care a fost stabilită, în sarcina reclamantei A., o creanţă bugetară în valoare de 3.613.197,66 lei pentru faptul că ar fi achiziţionat, în baza unei note de comandă suplimentară, alte echipamente decât cele prevăzute în contractul de furnizare nr. 122 din 26 iunie 2013 încheiat cu B.

Actul contestat a fost emis de către autoritatea pârâtă, în urma verificării unei suspiciuni de neregulă privind modul de utilizare, de către reclamantă, a unor fonduri europene, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

În consecinţă, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, şi anume dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel" [alin. (1)] şi reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale" [alin. (3)].

Potrivit dispoziţiilor legale citate, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine, indiscutabil, curţilor de apel.

În privinţa competenţei teritoriale, legea prevede facultatea reclamantului, de a alege între instanţa de la domiciliul sau sediul său şi cea de la domiciliul pârâtului.

Or, prin introducerea acţiunii la Curtea de Apel Timişoara, instanţă de la sediul său, reclamantul a optat sub aspect teritorial, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3), citate anterior.

Dispoziţiile generale în materie de competenţă în litigiile de contencios administrativ sunt date de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în condiţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Or, alegerea de competenţă în condiţiile art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., înainte de naşterea raportului litigios, este incompatibilă cu raportul de putere dintre părţile contractante deoarece contractul administrativ în discuţie este unul obligatoriu, clauzele esenţiale ale acestuia fiind stabilite prin lege, autoritatea publică neputând să deroge de la regulile generale de competenţă printr-o clauză negociată, sau de adeziune.

Distinct de acest argument, aşa cum corect a observat Curtea de Apel Bucureşti, actul contestat în prezenta cauză este act administrativ unilateral, guvernat de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, justificat de existenţa unor raporturi juridice anterioare intervenite între părţi ca urmare a încheierii unui contract de finanţare, dar emis în îndeplinirea, de către autoritatea publică -parte în contract, a unui mandat şi a unor obligaţii fixate de lege, iar nu în executarea unor obligaţii contractuale.

Pentru aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (O) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV