Abuse of power in arbitrary rejection of exam-waiver application for lawyer admission despite statutory eligibility

Decizia nr. 1159/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să anuleze Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 a Consiliului C., ca nelegală şi netemeinică, şi, parţial, Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010 a Consiliului C., (în ce priveşte dispoziţiile referitoare la verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat), să fie obligaţi pârâţii să-i recunoască dreptul de a fi primită/admisă în profesia de avocat cu scutire de examen sau să fie menţinute dispoziţiile din Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010 (exceptându-le pe cele referitoare la verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat) şi, în consecinţă, să dispună înscrierea sa în Tabloul avocaţilor definitivi.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:

Prin cererea depusă la data de 30 iunie 2010, reclamanta a solicitat C. admiterea/intrarea în profesia de avocat.

Prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010, C. a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi, în baza art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a dispus verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat la o dată care urma să fie stabilită de Consiliul C.

Întrucât, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, nu a fost afişat regulamentul referitor la modalitatea de verificare a cunoştinţelor, reclamanta a apreciat că este lipsită de interes atacarea deciziei. Regulamentul a fost publicat pe site-ul C. după data de 1 ianuarie 2011, împreună cu anunţul prin care se stabilea o dată a desfăşurării unui audit care să constea, printre altele, în "discuţii libere", audit în urma căruia i s-a comunicat Decizia nr. 48 din 21 martie 2011, prin care s-a dispus respingerea cererii sale de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

La contestaţia formulată împotriva acestei ultime decizii, B. a răspuns reclamantei printr-o adresă în care se menţionează înregistrarea sub nr. 218/C din 19 aprilie 2011, faptul că s-a solicitat un punct de vedere scris lui C. şi că, la prima şedinţă, după primirea punctului de vedere scris al baroului respectiv va fi soluţionată contestaţia.

Reclamanta susţine că, prin Decizia nr. 48 din 21 martie 2011, i-a fost respinsă cererea de primire în profesie cu scutire de examen, deşi, prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010, Consiliul C. a hotărât că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data respectivă).

Susţine reclamanta că Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 este nelegală, întrucât nu este motivată în drept şi în fapt, atâta timp cât s-a reţinut că, în urma discuţiilor libere s-a constatat că nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, împrejurare care se încadrează în sfera excesului de putere.

Reclamanta invocă încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1), art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

La data de 6 februarie 2012, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită şi anularea Deciziei nr. 97 din 03 decembrie 2011 a B., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia petentei împotriva Deciziei nr. 48 din 21 martie 2011 a C.

2. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti

La termenul de judecată din 22 februarie 2012, Curtea de apel a respins excepţia prematurităţii acţiunii.

Prin Sentinţa nr. 1672 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, şi a obligat-o pe reclamantă la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâta B.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cererea reclamantei nu este întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (forma în vigoare la data emiterii deciziilor atacate), incidente în cauză, ca act administrativ normativ cu aplicabilitate generală. Curtea de apel a reţinut că nu poate statua asupra concordanţei statutului cu legea, nefiind sesizată cu o excepţie de nelegalitate a actului administrativ respectiv.

Refuzul primirii reclamantei în profesia de avocat nu este discreţionar, decizia atacată este motivată, iar din conţinutul acesteia rezultă că temeiul refuzului îl constituie lipsa cunoştinţelor necesare ale reclamantei pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în condiţiile în care pct. 5 alin. (3) din anexa la Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010 prevede că "rezultatul verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen".

La dosar nu există dovezi ale discriminării reclamantei, respectiv că unor persoane aflate într-o situaţie similară li s-ar fi admis cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în lipsa cunoştinţelor necesare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată, arătând că este lapidară şi lipsită de argumente solide şi pertinente.

Mai arată că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut caracterul discriminatoriu al refuzului de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, în condiţiile în care prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 consacră un drept, iar nu o vocaţie.

Susţine recurenta că Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010 nu îi este opozabil, deoarece actul respectiv nu era în vigoare la data formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că verificarea cunoştinţelor, respectiv prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, reprezintă o veritabilă adăugare la lege şi introduc arbitrariul în soluţionarea cererilor, iar instanţa de fond, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., în măsura în care constată nelegalitatea dispoziţiilor respective avea obligaţia de a invoca din oficiu excepţia de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv cu privire la Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010.

Pe fondul cauzei, recurenta critică sentinţa atacată pentru faptul că instanţa nu a verificat dacă îndeplineşte celelalte condiţii legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi nu a avut în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care îl va admite şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va rejudeca litigiul în fond, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect anularea actelor administrative prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere formulată la data de 30 iunie 2010 în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (în forma republicată în M. Of. nr. 113/6.03.2011, anterior modificării acestui text prin pct. 7 din Legea nr. 270/2010, publicată în M. Of. nr. 872/28.12.2010) conform cărora:

"Art. 16.

(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat."

Prin Statutul profesiei de avocat (forma în vigoare în perioada iulie - august 2010, când reclamanta a depus cererea), la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut că "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat".

Ulterior, prin pct. 5 din Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului B., a fost detaliată procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat şi s-a prevăzut că "Verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere prin care se tratează subiecte din legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat (...) Barourile pot decide ca verificarea cunoştinţelor (...) să se facă şi în formă scrisă (...) Rezultatul verificării cunoştinţelor (...) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen".

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut, mai ales după pronunţarea Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (spre exemplu, Deciziile nr. 3228 din 17 iunie 2010, nr. 4143 din 16 septembrie 2011, nr. 4265 din 19 octombrie 2012, nr. 4266 din 19 octombrie 2012).

În cauză, se constată că:

- prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010, C. a constatat că "A. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995" şi, în baza dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a dispus "verificarea cunoştinţelor solicitantei cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, la o dată ce va fi stabilită de Consiliul C.";

- prin Decizia nr. 48 din 21 martie 2011, C. a respins cererea petentei A. de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, reţinând că "pentru verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, solicitanta a fost invitată în şedinţa Consiliului C. din data de 25 februarie 2011. În urma discuţiilor libere s-a constatat cu majoritate de voturi că solicitanta nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen";

- prin Decizia nr. 97 din 3 decembrie 2011, Consiliul B. a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei nr. 48 din 21 martie 2011 a C., reţinând că prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevăd o "posibilitate pe care legea o recunoaşte acestor persoane", că pct. 5 alin. (3) din anexa la Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010 prevede expres că "rezultatul verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen", iar prevederile legale şi statutare relevante în materie erau în vigoare anterior depunerii cererii de către petentă.

Înalta Curte constată că, prin două dintre actele administrative contestate - Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 a C. şi Decizia nr. 97 din 3 decembrie 2011 a Consiliului B. - a fost respinsă cererea petentei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, motivarea actelor administrative fiind reprezentată de afirmaţia că "în urma discuţiilor libere s-a constatat cu majoritate de voturi că solicitanta nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen".

În cadrul apărărilor formulate în faţa instanţei de fond, pârâtul C. a arătat, în plus, că "reclamanta a avut o prestaţie total necorespunzătoare, din care a rezultat cu certitudine că nu cunoaşte legislaţia care reglementează exercitarea profesiei de avocat", iar pârâta B. nu a formulat apărări sub acest aspect.

Or, Înalta Curte constată că autorităţile pârâte, în calitate de emitenţi ai actelor contestate, nu au prezentat nici în motivarea actelor emise şi nici în faţa instanţei argumentele concrete care au fundamentat concluzia Consiliului C. în sensul că reclamanta nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi nu au produs probe sub aspectul interviului desfăşurat sub forma "discuţiilor libere".

Astfel fiind, atât în privinţa modalităţii de organizare a interviului, cât şi în privinţa celor două acte administrative emise de autorităţile pârâte subzistă o puternică bănuială de arbitrariu, iar exercitarea dreptului de apreciere conferit autorităţilor publice se circumscrie noţiunii de exces de putere, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, este avută în vedere şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 4327/2012 şi nr. 4328/2012.

Având în vedere că reclamanta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data de 30 iunie 2010, când a fost introdusă cererea), aspect confirmat şi prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010 a C., Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile menţionate, este întemeiat capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind recunoaşterea dreptului de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

Este, însă, neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 42 din 27 septembrie 2010 în partea privind dispoziţiile referitoare la verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deoarece aceste dispoziţii nu au produs persoanei nicio vătămare a drepturilor şi intereselor sale legitime. În sensul celor expuse anterior, vătămarea produsă reclamantei a fost generată de caracterul arbitrar şi de excesul de putere manifestat de autorităţile pârâte prin celelalte două acte administrative contestate.

Capătul de cerere referitor la înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi este prematur formulat, deoarece această înscriere reprezintă o etapă ulterioară emiterii deciziei de primire în profesia de avocat. În acest sens, este avută în vedere jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 1328 din 9 martie 2012 şi nr. 738 din 13 februarie 2013.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A., va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii, anulării Deciziei nr. 48 din 21 martie 2011 a Consiliului C. şi Deciziei nr. 97 din 3 decembrie 2011 a Consiliului B. şi în sensul obligării pârâţilor să îi recunoască reclamantei dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, urmând a fi respinse celelalte capete de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1672 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.

Anulează Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 a Consiliului C. şi Decizia nr. 97 din 3 decembrie 2011 a Consiliului B.

Obligă pârâţii să îi recunoască reclamantei dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

Respinge celelalte capete de cerere.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2014.

Procesat de GGC - CT