Broadcasting company's appeal against administrative fine for biased coverage of criminal trial dismissed as unfounded

Decizie nr. 1070/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 mai 2013 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 181 din 25 aprilie 2013, emisă de B. şi a solicitat anularea acesteia, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate, cu avertisment, (cu prilejul dezbaterilor pe fond, reclamanta prin apărător a solicitat înlocuirea sancţiunii aplicate, cu somaţia publică).

Deosebit, a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Reclamanta a invocat, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a actului adus în discuţie, motivat de omisiunea convocării sale în faţa B., pentru a i se da posibilitatea să se apere.

Soluţia instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 186/F/Cont din data de 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia de nelegalitate invocată şi contestaţia formulată de SC A. SRL, împotriva Deciziei nr. 181 din 25 aprilie 2013, emisă de B.

Recursul;

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

Prin motivele de recurs s-a precizat că s-a invocat nelegalitatea deciziei pronunţată de către B., iar instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia pentru faptul că nu este susţinută juridic, fiind invocate doar motive de fond.

Recurenta a arătat că în susţinerea excepţiei a invocat următoarele prevederi legale: art. 53, 54, 58 şi 59 din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, Titlu IV.

De asemenea, a arătat că în susţinerea excepţiei a mai invocat şi prevederile art. 144 alin. 3 din aceeaşi Decizie.

S-a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei 181/2013, casarea sentinţei şi anularea Deciziei nr. 181/2013 pronunţată de B.

Pe fondul contestaţiei, s-a apreciat sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, în mod eronat instanţa de fond reţinând că avocata C. şi familia D. nu au fost invitaţi în emisiune, eroare aflată în contradicţie cu raportul de monitorizare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii recurate ca fiind temeinică şi legală, făcând ample apărări în raport de criticile formulate prin cererea de recurs.

Procedura de examinare a recursurilor in completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 martie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 mai 2014.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.

Cunoscut este faptul că excepţia de nelegalitate presupune verificarea concordanţei actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea/aplicarea cărora a fost emis, potrivit principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că examinarea legalităţii unui act administrativ pe calea excepţiei reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate face abstracţie de principiul disponibilităţii, în sensul că autorul excepţiei are obligaţia de a indica motivele de nelegalitate, iar instanţa este ţinută de cadrul fixat de acesta. In cauza de faţă, după cum rezultă la o simplă lectură a cererii introductive de instanţă prin care s-a invocat excepţia de nelegalitate, reclamanta nu a indicat textul legal încălcat în opinia sa, singurul motiv exprimat cu claritate - art. 53 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, neavând legătură cu soluţionarea cauzei pe fond, referindu-se la nesolicitarea dreptului la replică.

În aceste coordonate, judecătorul de la curtea de apel a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate.

Contrar susţinerilor recurentei, din raportul de monitorizare care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că s-a reţinut în mod corect că într-o serie de emisiuni, ce au avut în prim plan procesul în care d-nul E. este acuzat de uciderea soţiei sale F., modalitatea în care a fost tratat acest subiect a fost de natură să aducă atingere intereselor legitime ale familiei D., precum şi dreptului la informare a publicului, prin maniera neechidistantă de prezentare a punctelor de vedere ale tuturor părţilor implicate.

S-a reţinut că, în condiţiile în care apărătorului inculpatului i s-a dat posibilitatea în emisiunea din data de 20 martie 2013, ca pe parcursul a 4 ore să-şi susţină punctele de vedere în favoarea acestuia, în sensul nevinovăţiei, pe când apărătorul părţilor civile a intervenit din proprie iniţiativă a doua zi, contestând contactarea sa anterioară de către postul de televiziune, şi a avut o intervenţie scurtă, în cadrul căreia nu a putut răspunde şi clarifica aspectele discutate în emisiunea anterioară, iar acelaşi efect s-a produs şi în continuare, în emisiunile din datele de 2 aprilie 2013, respectiv 3 aprilie 2013, în care prin discuţiile libere cu telespectatorii, au fost comentate şi discutate probele dosarului, constatările primei instanţe referitoare la dispoziţiile legale referitoare la asigurarea unei informări corecte, precum şi a celor referitoare la respectarea intereselor legitime ale părţilor unui proces, au fost încălcate.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat corect că sancţiunea a fost în mod corect individualizată faţă de situaţia de fapt reţinută ca fiind gravă, observând totodată că i-a fost aplicată amenda minimă de 10.000 lei, maximul fiind de 200.000 lei.

Nu au fost, aşadar, identificate elemente de legalitate ignorate de emitentul actului administrativ contestat şi nici argumente pertinente pentru a da curs cererii subsidiare de reindividualizare a sancţiunii aplicate, în sensul reducerii amenzii sau a înlocuirii acesteia cu sancţiunea „avertisment" care nu este prevăzută de legea specială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Piteşti împotriva sentinţei nr. 186/F/Cont din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2015.