Securitate victim compensation claim rejected for insufficient evidence; petition for annulment dismissed as inadmissible

Decizie nr. 1065/2015

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei;

Deciziace face obiectul contestaţiei în anulare;

Prin Decizia nr. nr. 543 din 6 februarie 2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 5011 din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că, în ceea ce priveşte procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată, prevăzute de art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 24/2008, filele 14 - 26 dosar de fond cuprind toate demersurile legale legate de întocmirea, avizarea şi aprobarea notei de constatare, inclusiv cererea de sesizare a B. şi procesul - verbal al şedinţei din data de 10 aprilie 2012 prin care C., analizând nota de constatare din 25 ianuarie 2012, a dispuspromovarea „acţiunii în constatare” în privinţa pârâtului A.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 2 lit. b) tezele a II-a şi a III-a din O.U.G. nr. 24/2008, condiţiile acestui text de lege nu sunt îndeplinite şi nu au fost dovedite în cauză, pârâtul nefurnizând respectivele informaţii „în timpul anchetei şi procesului” în cauza în care ar fi fost fie cercetat, fie judecat şi condamnat. Pârâtul nu a fost în măsură să prezinte vreo dovadă în sensul că ar fi fost anchetat de organele statului din acea perioadă deşi, în recurs, face referire la dosare ale securităţii pe care el însuşi ar fi trebuit să le solicite B. în baza dreptului de acces la propriul dosar, sarcina probei revenindu-i ca parte ce a făcut o susţinere în faţa instanţei.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză;

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare recurentul A.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 503 pct. 2 şi 3 C. proc. civ., deşi în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, menţionând că instanţa de control judiciar nu a luat în considerare argumentele sale referitoare la faptul că nu a fost implicat în activităţile fostei securităţi.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare;

Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 317, „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. Când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

2. Când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”

Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Analizând susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că nu se regăsesc argumente care să susţină în fapt aceste motive de contestaţie.

Din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului resjudicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalta Curte subliniază că prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greşită ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.

Totodată, privitor la art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanţa reţine că această normă legală are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în mod constant reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului resiudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, demersul părţii apare ca inadmisibil, contestatorul invocând formal motivele contestaţiei în anulare prevăzute C. proc. civ., ceea ce face imposibil controlul judiciar în această cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 543 din 6 februarie 2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2015.