Pension repayment suit against national pension house assigned to Mureș Tribunal; negative jurisdictional conflict resolved.

Decizia nr. 2774/2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea, de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, la data de 31 martie 2015, sub nr. x/102/2015t reclamanta A., domiciliată în Braşov, jud. Braşov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., cu sediul în Bucureşti, sector 2, obligarea acesteia la plata sumelor reţinute cu titlu de contribuţie individuală de asigurări sociale, peste plafonul prevăzut de lege. În perioada 2011-2015 (sumă estimată provizoriu la valoarea de 5.000 lei, actualizată cu rata inflaţiei), până la data plăţii efective, precum şi Ia plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în perioada cuprinsă între anii 2010-2015, a funcţionat ca judecător la Judecătoria Sibiu, după care, în anul 2010 a fost transferată Ia Tribunalul Braşov, iar din 2011 activează în cadrul Curţii de Apel Braşov.

A susţinut că In această perioadă i-au fost achitate diferenţele rezultate din drepturile salariate constatate prin hotărâri judecătoreşti, plăţile fiind efectuate de Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Braşov. Aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de Serviciul contabilitate al Tribunalului Sibiu şi din adeverinţele privind stagiul de cotizare, comunicate de Direcţia informatică şi Evidenţa Stagii de Cotizare a B., în lunile în care s-au făcut plăţile drepturilor salariale mai sus menţionate, cota de contribuţie a fost calculată la. fiecare din sumele achitate, fiind, practic, reţinută de două ori.

Reclamanta a opinat că modul în care a operat pârâta este nelegal, întrucât nu se află în situaţia de a avea două contracte individuale de muncă, încheiate cu angajatori diferiţi, aşa cum se stipulează în cuprinsul Normelor Metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, referitoare la aplicarea art. 29618 alin. (6) din C. fisc.

În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate şi pe cele ale art. 2963 lit. a) şi b şi art. 2964 alin. (3) din C. fisc.

Prin sentinţa nr. 747 din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/102/2015, Tribunalul Mureş, secţia civila, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât petenta nu are calitatea de reclamantă într-o cerere care este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Curtea de Apel Braşov.

Astfel, instanţa a apreciat că prevederile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt de excepţie şi de strictă interpretare, astfel încât acestea nu pot fi extinse, prin analogie, la ipoteze ce vizează alte instanţe decât cele la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea, indiferent dacă acestea au sau nu în raza teritorială de competenţă instanţa la care reclamanta activează. O astfel de interpretare echivalează cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.

Ca atare, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 153 lit. a) şi j) din Legea nr. 263/2010, cererile îndreptate împotriva B. se îndreaptă, în mod imperativ, instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

La rândul său, Tribunalul Braşov, secţia I civila, prin sentinţa nr. 2027/IMAS din 6 octombrie 2015, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Mureş, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendai judecarea cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu rezolvarea acestuia.

În motivare, instanţa, în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că, deşi acestea reglementează competenţa facultativă, în realitate, sunt norme imperative, textul de lege utilizând expresia „va sesiza". Prin urmare, judecătorul este obligat să sesizeze, altă instanţă de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate celei în care activează.

Tribunalul Braşov a opinat că legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea îa care funcţionează reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a (acut trimitere la circumscripţia curţii de apel în care se află instanţa unde se introduce cererea de chemare în judecată.

Un alt argument pentru care a stabilit competenţa teritorială privind soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Mureş a constat şi în faptul că. în speţă, competenţa în primă instanţă aparţine tribunalului, potrivit ari. 154 alin. (1) coroborat cu art. 153 lit. a) şi j) din Legea nr. 263/2010, iar caiea de atac urmează a fi soluţionată Ia curtea de apel la care activează reclamanta, aspect ce contravine prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi garanţiilor instituite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Dreptului Omului privind judecarea cauzei de o instanţă imparţială şi independentă.

Ca atare, instanţa a statuat ea în analiza competenţei prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie avută în vedere nu numai instanţa la care funcţionează reclamantul, ci şi curtea de apel în circumscripţia căreia se află aceasta.

Pentru motivele expuse, a apreciat eă Tribunalul Mureş este competent să judece litigiul dedus judecăţii.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine ca, în cauză, competenţa soluţionării pricinii în primă instanţa revine Tribunalului Mureş, pentru considerentele ce succed:

În conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Din interpretarea textului legal mai sus menţionat rezultă că judecătorul care are calitatea de reclamant trebuie să se adreseze uneia dintre instanţele menţionate în art. 127 alin. (1) C. proc. civ. Raţiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Prin urmare, norma de competenţă reglementată de textul legal mai sus menţionat obligă reclamantul, în calitatea sa de judecător, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Acest aspect rezultă şi din faptul că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. foloseşte expresia „va sesiza", care nu acordă dreptul de opţiune reclamantului de a introduce cererea de chemare în judecată la instanţa menţionată în textul de lege sau la instanţa la care funcţionează.

Pe de altă parte, noţiunea de „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" la care face referire art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate ciclurile procesuale ale judecaţii, deoarece finalitatea acestei dispoziţii legale este aceea de a înlătura cazurile de bănuială legitimă care ar fi condus la formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicat.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. nr. 897 din 10 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza I, art. 143 alin. (1) şi ale art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. s-a reţinut că norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) din acest act normativ este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. Astfel, s-a statuat că norma cuprinsă în acest text legal apare ca fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nefiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului cîvil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din pricina calităţii părţilor.

În cauză, deşi reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Braşov, competent matenal să soluţioneze litigiul dedus judecăţii în primă instanţă, ci la Curtea de Apel Braşov, calea de atac care ar putea fi promovată împotriva sentinţei ar urma să se judece la această instanţa, conform art. 214 şi 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi interpretată în sens restrictiv, deoarece efectele acesteia se extind şi la instanţele de control judiciar, competente să soluţioneze căile de atac prevăzute de lege.

În considerarea acestor argumente, competenţa soluţionării litigiului dedus judecăţii revine Tribunalului Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2015.