Pension recalculation revision petition declared inadmissible for lack of identical parties

Decizia nr. 2726/2015

Deliberând, în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă:

Prin Decizia civilă nr. 2759 din 15 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtă B. Ialomiţa, iar sentința civilă nr. 60/F din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, în Dosarul nr. x/98/2014, a fost schimbată, în parte, în sensul obligării pârâtei să emită o decizie prin care să revizuiască drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 31 ani şi 2 luni şi cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 pentru stagiul de cotizare realizat după data de 01 mai 2007. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul, fără a indica încadrarea în drept.

În motivarea cererii, după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, revizuentul reia susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din memoriul de apel, arătând în final că, deşi „acţiunea sa a fost respinsă de două instanţe, exact pe aceeaşi speţă şi aceleaşi obiecte de judecată unor colegi de serviciu în situaţii similare le-a fost admisă acţiunea şi au avut soluţii favorabile”.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 510 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, la termenul din 27 noiembrie 2015, a respins excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că din cuprinsul cererii de revizuire reiese că se invocă contrarietatea de hotărâri, motiv prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., caz în care competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe şi a reţinut cauza în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate şi a temeiului de drept reţinut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:

Revizuentul a solicitat instanţei anularea Deciziei civile 2759 din 15 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata B. Ialomiţa, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu alte decizii ale aceleiaşi instanţe de apel (Curtea de Apel Bucureşti), pronunţate în pricini similare (recalculare drepturi pensie), în privinţa altor pensionari, colegi de serviciu ai revizuentului, cauze soluţionate în contradictoriu cu aceeași intimată.

În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente decisive ori decizorii sunt contradictorii, condiţie ce rezultă din dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior între aceleaşi părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susţinută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Bucureşti), pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părți ce sunt în aceeaşi situaţie ca şi revizuentul, acesta din urmă nu poate obţine anularea deciziei instanţei de recurs, întrucât practica neunitară a instanţelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; pentru situaţia descrisă, nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar şi aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

Pe de altă parte, contrar celor susţinute de revizuent, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni”, constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 2759 din 15 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuentul A., cu domiciliul situat în Feteşti, jud. Ialomiţa, în contradictoriu cu intimata B. Ialomiţa, C.F., cu sediul în Slobozia, judeţ Ialomiţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2015.