Industrial design certificate upheld; appeal voided for generic grounds lacking legal specificity.

Decizia nr. 2717/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, la data de 22 ianuarie 2010, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993 şi radierea acestuia din Registrul naţional al desenelor şi modelelor.

La data de 21 martie 2011, pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei să-şi precizeze punctual temeiurile de drept şi de fapt ale acţiunii şi să-i plătească daune morale de 1.000 lei/zi de la depunerea cererii sale până la rămânerea ei definitivă, precum şi cheltuieli de judecată.

Cererea pârâtului a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 22 martie 2011.

La termenul de judecată din 1 noiembrie 2011, instanţa a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de pârât, în temeiul art. 244 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi cererea de suspendare a judecăţii ca urmare a înscrierii în fals împotriva contractului încheiat între reclamantă şi C.

La data de 15 octombrie 2013, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Prin sentinţa nr. 444 dini aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare in garanţie a Oficiului de Stat pentru Invenţii si Mărci şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin raportul de expertiză întocmit de expert Ruxandra Marinescu, necontestat în cauză, s-a stabilit, inclusiv la brevetul de invenţie european invocat ca distructiv de noutate de către reclamantă, că modelul/desenul contestat se bucură de noutate absolută în timp şi spaţiu la momentul constituirii depozitului.

în privinţa brevetului opus, expertul a menţionat că acesta se referă la un produs prevăzut cu elemente de asamblare ale cărui exemple de realizare nu se identifică cu un aranjament de cărămizi identic celui protejat prin D.M.I. Documentul nu este opozabil din punct de vedere al aspectului anterior, deşi are anterioritate şi se referă la aceeaşi categorie de produse. în particular, raportul dintre laturi este de % faţă de cel utilizat în depozitul D.M.I., care este de Vi.

Faţă de această concluzie şi nedispunând de alte elemente tehnice care să-i permită să înlăture concluzia expertului, tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, reclamanta nefacând dovada lipsei de noutate a desenului/modelului contestat, deşi sarcina probei îi revenea în condiţiile art. 1169 C. civ. şi art. 129 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie aceasta a fost constatată ca fiind tardiv formulată, în raport de termenul legal imperativ prevăzut de art. 61 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâtul B.

Prin Decizia nr. 264/A din 20 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat.

În ceea e priveşte critica vizând respingerea cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea cauzei penale ce are ca obiect infracţiunea de contrafacere, precum şi respingerea cererii întemeiată pe art. 183 C. proc. civ. cu referire la pretinsul fals al contractului de lohn, instanţa de apel a constat că tribunalul a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 244 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., întrucât soluţionarea dosarului nu depinde de modul de soluţionare a cauzei penale. De asemenea, instanţa de apel a constat că în mod corect tribunalul a reţinut că pârâtul era îndreptăţit să depună propria traducere a contractului de lohn şi că, în plus, erau incidente dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. civ., la cererea pârâtului instanţa putând dispune traducerea documentului de către un traducător autorizat.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel a reţinut că înscrisul în discuţie nu este relevant pentru soluţionarea cauzei, astfel încât procedura prevăzută de art. 183 şi următoarele C. proc. civ. era inutilă.

În ceea ce priveşte critica vizând nulitatea probei cu expertiză pentru omisiunea instanţei de a permite reprezentarea sa printr-un consilier în proprietate industrială, instanţa de apel a reţinut că în mod corect tribunalul, prin încheierea din data de 27 martie 2012 a respins cererea pârâtului, constatând că legea nu prevede o asemenea formă de acordare a ajutorului public judiciar.

Critica vizând omisiunea tribunalului de a solicita reclamantei alte probatorii decât cele administrate a fost găsită neîntemeiată, instanţa de apel reţinând că tribunalul a soluţionat acţiunea în limitele stabilite de reclamantă, care nu a formulat apel împotriva hotărârii tribunalului, iar dacă pârâtul a considerat că situaţia de fapt nu era pe deplin lămurită avea posibilitatea procedurală de a cere administrarea altor probatorii, inclusiv prin solicitarea unor înscrisuri de la partea adversă, în condiţiile art. 172 şi următoarele C. proc. civ. ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Instanţa de apel a respins şi criticile referitoare la netemeinicia concluziilor raportului de expertiză, reţinând, pe de-o parte, că lucrarea efectuată a infirmat justeţea pretenţiilor reclamantei, iar, pe de altă parte, că aceste critici nu susţin teza probatorie relevantă în cauză, respectiv valabilitatea certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993.

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs pârâtul.

Prin criticile formulate, recurentul pârât susţine că reclamanta a formulat cererea de anulare a certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993 din Registrul naţional al desenelor şi modelelor industriale, invocând drept probe de protecţie anterioară un contract de fabricaţie încheiat Ia 5 octombrie 1998 cu firma C. şi Brevetul European, eliberat la 05 februarie 1992. Recurentul susţine că un contract de fabricaţie nu poate fi opus unui certificat de desen/model protejat de Oficiul de Stat pentru Iinvenții și Mărci, iar Brevetul European în România se supune prevederilor Legii nr. 611/2002 care, la art. 3, 5, 6 alin. (1) și art. 10 prevede că pentru a putea fi utilizat ca probă în tara noastră, solicitantul trebuie să desemneze în cerere România ca stat unde se obţine protecţia, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Mai arată că la momentul introducerii acţiunii, atât reclamanta cât şi directorul acesteia, erau supuşi unor condamnări şi cercetări penale, iar prin cererea de faţă se încearcă evitarea unor sancţiuni penale şi civile cu probe false şi nule.

În drept, a indicat în mod generic motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte, la termenul din 27 noiembrie 2015, a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, faţă de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, deşi nu se prevede în mod expres, rară dubiu, trebuie să vizeze soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, prin decizia recurată, instanţa de apel a menţinut sentinţa instanţei de fond, reţinând în legătură cu cererea de suspendare a judecăţii formulată de pârât, că în mod corect tribunalul a respins-o, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 244 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că procedura prevăzută de art. 183 C. proc. civ. este inutilă având în vedere ca contractul de lohn nu este relevant pentru soluţionarea cauzei. A mai reţinut că sentinţa tribunalului este corectă şi sub aspectul respingerii cererii de reprezentare a pârâtului printr-un consilier în proprietate industrială pe motiv că legea nu prevede o asemenea formă de acordare a ajutorului public judiciar. De asemenea, în legătură cu criticile vizând netemeinicia concluziilor raportului de expertiza, a reţinut că acesta a infirmat justeţea pretenţiilor reclamantei, precum şi faptul că aceste critici nu susţin teza probatorie relevantă în cauză, respectiv valabilitatea certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993.

În aceste condiţii, era necesar ca recurentul pârât să formuleze critici pe aceste aspecte întrucât recursul are ca obiect decizia instanţei de apel.

În speţă, recurentul deşi prin cererea de recurs a indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu a arătat ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel şi în ce constă nelegalitatea deciziei recurate. Succesiunea de afirmaţii din motivarea recursului, astfel cum au fost redate mai sus, vizează alte aspecte decât cele avute în vedere de instanţa de apel în motivarea deciziei recurate, nefacând posibilă încadrarea lor de către instanţă într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Prin urmare, constatând că recurentul pârât nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 264/A din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2015.