Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2706/2015 AI generated

Standing to correct material errors in judgments limited to original parties and successors

Case Number Decizia nr. 2706/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation, thereby upholding the appellate decision that had previously dismissed the petitioner's appeal against the first-instance refusal, confirming that the petitioner lacked standing to challenge the material error. The dispute concerned a request to correct a material error in a civil judgment of 1995 regarding land surface area discrepancies, where the petitioner, a third-party claimant rather than a party to the original litigation, sought to rectify the judgment to protect property rights, while the respondent argued the lack of active procedural capacity. The decisive legal basis rests on Article 281 of the Code of Civil Procedure, which restricts the standing to correct material errors in judgments to the original parties or their successors in law, as the correction order forms a common body with the judgment itself; consequently, the court held that the petitioner’s claims regarding property rights and factual determinations were inadmissible as they pertained to the merits of the underlying legal relationship rather than the procedural defect of the correction procedure, and no abuse of right was found in the exercise of the cassation appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 281 alin. (3) C. proc. civ, art. 84 C. proc. civ, art. 281 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 723 C. proc. civ; Standing to correct material errors in judgments limited to original parties and successors: The dispute concerned a request to correct a material error in a civil judgment of 1995 regarding land surface area discrepancies, where the petitioner, a third-party claimant rather than a party to the original litigation, sought to rectify the judgment to protect property rights, while the respondent argued the lack of active procedural capacity. The decisive legal basis rests on Article 281 of the Code of Civil Procedure, which restricts the standing to correct material errors in judgments to the original parties or their successors in law, as the correction order forms a common body with the judgment itself; consequently, the court held that the petitioner’s claims regarding property rights and factual determinations were inadmissible as they pertained to the merits of the underlying legal relationship rather than the procedural defect of the correction procedure, and no abuse of right was found in the exercise of the cassation appeal.

Keywords

AI generated
correction of material error Civil Procedure Code standing to appeal procedural defect common law limited legal capacity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

The provision cited as the legal basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2706/2015

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2015, petentul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale din sentinţa civilă nr. 528 din 22 iunie 1995 a Tribunalului Dâmboviţa, motivat de faptul că la dosarul cauzei există două sentinţe cu suprafeţe de teren diferite, de 559,7 mp şi respectiv 451,08 mp. A arătat că interesul său este să îşi apere dreptul de proprietate asupra terenului întrucât prin punerea în executare a acestei hotărâri este lipsit de proprietatea a cca. 76 mp teren şi a susţinut că este vorba de o eroare materială.

Prin întâmpinarea depusă la 17 martie 2015 intimata B., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a petiţionarului.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Dâmboviţa, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 24 martie 2015 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din sentinţa civilă nr. 528 din 22 iunie 1995 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/1995, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că sentinţa civilă nr. 528 din 22 iunie 1995 a cărei îndreptare se solicită, a fost pronunţată în Dosarul nr. x/1995 al Tribunalului Dâmboviţa, părţi fiind reclamanta B. şi pârâţii Primăria municipiului Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi RA C. SA Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Prima instanţă a constatat că petiţionarul A. nu a avut calitate de parte în acel dosar şi nici nu a arătat că ar fi succesor în drepturi al vreuneia dintre părţi. Cum încheierea de îndreptare a hotărârii face corp comun cu hotărârea, aşa cum arată dispoziţiile art. 281 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, reiese că doar părţile din cauza în care s-a pronunţat hotărârea pot formula astfel de cereri. Ca atare, s-a constatat că petentul nu justifică legitimarea procesuală activă astfel încât cererea sa a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul A. cerere recalificată ca apel, criticând-o pentru nelegalitate.

A arătat că tribunalul a reţinut o situaţie de fapt greşită. Astfel, pentru a-i respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei civile nr. 528 din 22 iunie 1995 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul civil nr. x/1995, instanţa a reţinut că el nu ar avea calitatea procesuală pentru o asemenea acţiune. A susţinut că, în realitate, este terţ deţinător de bună credinţă al terenului din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, proprietar incontestabil al clădirii ce se afla pe acesta şi pe care a cumpărat-o.

A arătat că Tribunalul a omis să se pronunţe pe excepţia invocată de intimata B., dar a invocat din oficiu o excepţie asemănătoare. A criticat faptul că avea dreptul la o judecată echitabilă şi la un judecător imparţial, or, în cauză, judecătorul a pus din oficiu în discuţie o excepţie absolută, fără a i-o comunica şi lui pentru a se apăra.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., raportat la art. 2813 din acelaşi cod, a recalificat calea de atac ca fiind apel, iar prin Decizia nr. 1149 din 16 septembrie 2015 l-a respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiţie şi la obligaţia de a răspunde faţă de pretenţiile formulate prin actul de învestire al instanţei, iar ea se determină după împrejurările de fapt şi de drept prezentate de reclamant în cursul cererii de chemare în judecată.

Conform art. 281 C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Instanţa de apel a reţinut că părţi în Dosarul nr. x/1995 al Tribunalului Dâmboviţa, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 528 din 22 iunie 1995 a cărei îndreptare se solicită prin prezenta cerere, sunt reclamanta B. şi pârâţii Primăria municipiului Târgovişte şi RA C. SA Târgovişte. Totodată, a reţinut că petentul A. nu a avut calitate de parte în acel dosar şi nici nu a arătat că ar fi succesor în drepturi al vreuneia dintre părţi, aşa încât în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta nu justifică legitimarea procesuală activă pentru a formula prezenta cerere întrucât încheierea de îndreptare a hotărârii face corp comun cu hotărârea, conform dispoziţiilor art. 281 alin. (3) C. proc. civ. şi doar părţile din cauza în care s-a pronunţat hotărârea pot formula astfel de cereri.

În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea cererii de apel a dreptului la un proces echitabil consacrat de Curtea Europeană a Dreptului Omului, instanţa a reţinut că art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului statuează că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii. Deşi Convenţia nu defineşte termenul de „ echitabil”, în doctrină s-a arătat că această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea, cu ocazia soluţionării pricinilor aflate pe rolul instanţei, a unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, rolul activ al judecătorului şi dreptul la apărare.

Curtea a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului de a formula cerere de îndreptare eroare materială a fost invocată din oficiu de instanţă la termenul din 24 martie 2015 şi a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor prezente. Faptul că acesta nu a fost prezent la acel termen pentru a pune concluzii cu privire la această excepţie, precum şi împrejurarea că instanţa a invocat din oficiu această excepţie, ridicată şi de intimata B. (excepţie care era aceeaşi cu cea invocată de instanţă) nu înseamnă că încheierea pronunţată este inechitabilă, că s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului sau al dreptului petentului la un proces echitabil.

În condiţiile în care soluţionarea procesului la prima instanţă s-a realizat cu respectarea principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil, Curtea a apreciat că nu pot fi primite criticile apelantului şi a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. solicitând desfiinţarea încheierii, iar, pe fond, admiterea cererii.

A criticat faptul că instanţele de fond nu au ţinut cont de dreptul său de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 570 mp, dreptul de servitute şi dreptul de superficie, precum şi faptul că avea un interes legal de a interveni în proces. Susţine că eroarea materială pe care a reclamat-o putea fi îndreptată şi din oficiu.

O altă critică a vizat faptul că instanţa de apel a reţinut eronat faptul că parte în proces a fost Primăria municipiului Târgovişte, deşi pârât a fost Consiliul local al municipiului Târgovişte.

O ultimă critică a fost aceea privitoare la considerentul instanţei de apel potrivit căruia excepţia invocată de B. va fi avută în vedere în faţa instanţei de fond, ceea ce în opinia recurentului echivalează cu o omisiune de cercetare, întrucât se putea pune astfel problema doar în cazul unei casări cu reţinere, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

A solicitat admiterea recursului.

Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate formulate de recurent le va respinge, ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a stabilit că petentul nu are calitatea procesuală de a cere îndreptarea erorii materiale din sentinţa civilă nr. 528 din 22 iunie 1995 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/1995, iar instanţa de apel, cenzurând criticile formulate, a statuat că soluţia instanţei de fond este corectă, faţă de împrejurarea că petentul nu a avut calitatea de parte, în litigiul finalizat cu hotărârea a cărei îndreptare se solicită, şi nici de succesor în drepturi al vreuneia dintre părţi.

Prin urmare, cum argumentele instanţei de apel au fost că are calitate procesuală în cererea de îndreptare a hotărârii judecătoreşti numai cel care a fost parte în cauză, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 281 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în speţă nefiind îndeplinită o condiţie de exerciţiu a acţiunii, rezultă că aspectele invocate prin recurs ce vizează eventualele greşeli de judecată privitoare la corecta stabilire a situaţiei de fapt nu au legătură şi nu vizează considerentele reţinute de instanţa de apel în motivarea hotărârii atacate.

Totodată, aspectele factuale ale speţei, care contrar susţinerilor recurentului nu sunt de ordin publică întrucât nu sunt de interes general, public, respectiv critica privind întinderea dreptului de proprietate al reclamantei B., nu pot fi analizate întrucât ţin de fondul raportului juridic dedus judecăţii şi nu se raportează la argumentele deciziei recurate.

Recurentul a criticat şi faptul că în mod greşit Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în încheierea prin care i s-a respins cererea de îndreptare eroare materială, că parte în proces a fost Primăria municipiului Târgovişte şi nu Consiliul local al municipiului Târgovişte. Această critică deşi susceptibilă de a fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată. Se reţine, pe de o parte, că nu a constituit motiv de apel, iar, pe de altă parte, eventuala existenţă a unei astfel de erori materiale în considerentele deciziei atacate ar fi putut invocată doar de partea interesată şi vătămată de această nulitate relativă.

Nu poate fi primită nici ultima critică formulată, prin care recurentul s-a plâns de faptul că instanţa de apel a menţionat în practicaua deciziei că asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a petentului, invocată în primă instanţă de intimata B., se va pronunţa pe fondul cauzei.

La termenul de judecată din 16 septembrie 2015, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului A., excepţie invocată de către intimata B., prin notele scrise depuse la dosarul cauzei în data de 3 septembrie 2015 - fila 22 dosar apel. După dezbateri contradictorii pe aspectul legitimării procesuale active a apelantului, Curtea de Apel a statuat că petentul are deschisă calea de atac a apelului împotriva încheierii pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Dâmboviţa, prin care i s-a respins cererea de îndreptare eroare materială, întrucât această hotărâre judecătorească poate fi atacată cu apel şi prin urmare, petentul are calitatea de a declara calea de atac a apelului în privinţa modului de soluţionare a cererii sale de îndreptare a erorii materiale.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimata B. în faţa tribunalului, cu acelaşi conţinut cu cea invocată de tribunal din oficiu, respectiv a lipsei legitimării procesuale active a petentului de a formula cererea de îndreptare a erorii materiale, instanţa de apel a reţinut, în mod corect din punct de vedere procedural, că aceasta priveşte însuşi fondul apelului şi a analizat-o în cadrul motivelor de apel.

Aşa fiind, nu se poate imputa instanţei de apel că a omis să cerceteze vreunul din motivele sau aspectele cu care a fost învestită în această etapă procesuală.

Având în vedere considerentele expuse, recursul apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale formulată de intimata B., constatând că exercitarea unei căi de atac, respectiv a recursului, nu constituie un abuz de drept în condiţiile art. 723 C. proc. civ., atât timp cât partea are deschisă potrivit legii această cale de atac împotriva modului în care instanţa de apel a soluţionat apelul pe care l-a formulat împotriva sentinţei tribunalului, Înalta Curte va respinge această solicitare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1149 din 16 septembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2015.