Dismissal challenge final; appeal inadmissible under Law No. 2/2013, termination upheld.

Decizia nr. 2678/2015

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2673 din 2 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 11549 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimata SC B. SRL.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29 septembrie 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 12 octombrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 14 octombrie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 26 octombrie 2015, SC B. SRL a depus punct de vedere asupra raportului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 3 noiembrie 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 25 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SRL, anularea Deciziei de concediere nr. 423 din 12 aprilie 2013 şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, precum şi obligarea pârâtei să-i achite drepturile salariale indexate şi actualizate, cu începere de la data de 12 aprilie 2013 până la reintegrarea efectivă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII–a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 11549 din 11 decembrie 2014 a respins contestaţia formulată de A., ca neîntemeiată.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 2673 din 2 iulie 2015, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, Decizia civilă nr. 2673 din 2 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat de reclamantă apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 2673 din 2 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2015.