Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2676/2015 AI generated

Labor suspension appeal inadmissible; lower court rejection stands

Case Number Decizia nr. 2676/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the claimant against the Court of Appeal’s decision of 30 June 2015, which had rejected the request for a provisional injunction to suspend the provisional execution of a first-instance labor judgment; consequently, the lower court’s rejection remains in force. The dispute concerned a provisional suspension of execution sought via an emergency procedure in a labor matter. The Court held that under Article 450(5) read with Articles 997 et seq. and 719(7) of the Civil Procedure Code, as clarified by the binding decision in the interest of the law (Decision No. 8/2015), a ruling on a provisional suspension request is issued by a two-judge panel by way of an order (încheiere) that is not subject to any appeal, making the appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 450 C. proc. civ, art. 719 alin. (7) C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ; Labor suspension appeal inadmissible; lower court rejection stands: Se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 10 şi alin. (2) C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, executarea având un caracter provizoriu în orice situaţie în care legea prevede că hotărârea este executorie.

Keywords

AI generated
provisional suspension standing to appeal Civil Procedure Code matter in dispute right to strike suspension of unemployment benefits

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2676/2015

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2631 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de apelanta A. pentru încuviinţarea provizorie a suspendării executării provizorii a sentinţei civile nr. 3161 din 31 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A. şi B.B., ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel A., cale de atac ulterior calificată de parte ca fiind recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13 iulie 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 29 septembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 30 septembrie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 12 octombrie 2015, A. a depus punct de vedere asupra raportului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 26 octombrie 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 25 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În speţă, prin Decizia civilă nr. 2631 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de apelanta A. pentru încuviinţarea provizorie a suspendării executării provizorii a sentinţei civile nr. 3161 din 31 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A. şi B.B., ca fiind neîntemeiată.

Se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 10 şi alin. (2) C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, executarea având un caracter provizoriu în orice situaţie în care legea prevede că hotărârea este executorie.

Totodată, în baza art. 450 C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării provizorii, iar până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordonanţă preşedinţială.

Cu privire la problema de drept supusă analizei, se reţine că în şedinţa din 27 aprilie 2015, completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competent să judece recursul în interesul legii, a tranşat chestiunea privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de apel cu privire la cererea de suspendare provizorie pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Astfel, a fost pronunţată Decizia nr. 8/2015, publicată în M. Of. nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) C. proc. civ., cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

Faţă de caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în interesul legii, în raport de dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se constată că Decizia civilă nr. 2631 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este susceptibilă a fi atacată.

În consecinţă, recursul declarat de A. apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2631 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2015.