Territorial competence for challenging property invalidation decisions: venue fixed by the issuer's seat, not the property's location

Decizia nr. 2588/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23 februarie 2015, reclamanta A. a contestat Decizia de invalidare nr. 2520 din 17 decembrie 2014 emisă de pârâta B.

În motivarea acţiunii, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. 2520 din 17 decembrie 2014 emisă de pârâta B. şi acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în oraşul Balş, judeţul Olt, ce a aparţinut autorului său C.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile din Legea nr. 165/2013, Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 748 din 32 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în noţiunea de entitate învestită de lege în accepţiunea actului normativ special întră, potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 165/2013 şi unitatea deţinătoare a imobilului. Ceea ce prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale în soluţionarea contestaţiei, este sediul unităţii deţinătoare emitente a dispoziţiei prin care au fost acordate măsuri compensatorii, iar nu sediul B.

O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea principiului celerităţii care guvernează derularea procedurilor judiciare care imune proximitatea în administrarea probatoriului, iar pe de altă parte, ar presupune stabilirea unei competenţe exclusive a Tribunalului Bucureşti, chestiune pe care, dacă legiuitorul ar fi avut-o în vedere, ar fi reglementat-o în mod expres.

Prin sentinţa nr. 1064 din 21 octombrie 2015, Tribunalul Olt a declinat la rândul sau competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Olt a reţinut următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul entităţii, în termen de 30 de zile de ia data comunicării.

Deşi legea nu defineşte sintagma sediul entităţii, legiuitorul a avut în vedere sediul entităţii sau ai autorităţii care a emis decizia contestată, respectiv sediul B. situat în Bucureşti.

Prin urmare, reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Dolj şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de iege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) Unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. cu modificările şi completările ulterioare, ai O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) Entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;

f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate ai administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) B., înfiinţată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, Decizia de invalidare nr. 2520 din 17 decembrie 2014, contestată de reclamanta A., a fost emisă de B., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Având în vedere că sediul B. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Nu are relevanţă sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidenţă în cauză împrejurarea că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de stabilire a unei competenţe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti pe care, dacă ar fi înţeles să reglementeze trebuit să o menţioneze expres, după cum nu prezintă semnificaţie juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanţelor din Bucureşti.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul B., respectiv Tribunalul Bucureşti

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. având ca obiect contestaţia împotriva Deciziei de invalidare nr. 2520 din 17 decembrie 2014 emisă de pârâta B., în favoarea Tribunalul Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2015.