Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2579/2015 AI generated

Revision of pension decision rejected as inadmissible for lack of contradictory final judgments in the same procedural cycle

Case Number Decizia nr. 2579/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the revision request filed by a union member against the Court of Appeal’s final decision, leaving the lower court’s dismissal of the labor dispute in force. The dispute concerned a challenge to the revision of a civil service pension, where the applicant sought the annulment of a ministerial decision and payment of pension differentials and interest, arguing that the first-instance judgment and the appeal decision were contradictory. The court held that the legal ground for revision based on contradictory final judgments (Art. 322(1)(7) Civil Procedure Code) does not apply to decisions rendered within the same procedural cycle, as the appealed decision and the first-instance judgment were part of a single lawsuit, thereby failing to establish the distinct final judgments required to violate the authority of res judica. </think> The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the revision request filed by a union member against the Court of Appeal’s final decision, leaving the lower court’s dismissal of the labor dispute in force. The dispute concerned a challenge to the revision of a civil service pension, where the applicant sought the annulment of a ministerial decision and payment of pension differentials and interest, arguing that the first-instance judgment and the appeal decision were contradictory. The court held that the legal ground for revision based on contradictory final judgments (Art. 322(1)(7) Civil Procedure Code) does not apply to decisions rendered within the same procedural cycle, as the appealed decision and the first-instance judgment were part of a single lawsuit, thereby failing to establish the distinct final judgments required to violate the authority of res judica.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 din C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ; Revision of pension decision rejected as inadmissible for lack of contradictory final judgments in the same procedural cycle: Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Keywords

AI generated
pension revision grounds for revision civil judgment grounds for cassation procedural objections reconsideration of an earlier decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2579/2015

Asupra cauzei de faţa, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/3/2012 la data de 05 aprilie 2012, reclamantul Sindicatul A., în numele şi pentru membrul său B. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor interne, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună, în principal anularea hotărârii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, anularea deciziei de revizuire a pensiei, contestate, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor; menţinerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei, aşa cum este menţionată în Tabelul nr. 1 la rubrica „Decizie emisă în temeiul Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010"; obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010 şi pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 O.U.G. nr. 1/2011, de la data plăţii şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii - decizia privind pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1997, plătită în luna decembrie 2010 şi pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010 şi H.G. nr. 735/2010 şi O.U.G, nr. 1/2011, dobândă calculată până la data plăţii efective a pensiei iniţiale.

În subsidiar, a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestaţia adresată Comisiei de contestaţii din cadrul Serviciului.

Prin sentinţa civilă nr. 11022 din data de 21 noiembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2012,Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasiva invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și de către Ministerul Afacerilor Interne - Casa Sectoriala de Pensii; a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecata invocată de Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Administraţiei și Internelor; a respins cererea modificata și precizata de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generala Financiara, Comisia de Contestaţii Pensii a Ministerului afacerilor Interne si Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de recurs reclamantul B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, administrarea probei cu expertiză şi admiterea acţiunii, invocând următoarele critici la adresa sentinţei atacate:

Prin Decizia civilă nr. 1374 din 04 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul formulat de recurentul-reclamant B. împotriva sentinţei civile nr. 11022 din data de 21 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, ca nefondat.

La data de 08 iunie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a fost înregistrată sub nr. x/2/2015, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinţei civile nr. 11022 din data de 21 noiembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, cât şi împotriva Deciziei civile nr. 1374 din data de 07 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012 (număr în format vechi x/2015).

În motivarea cererii, revizuentul a solicitat anularea, în tot, a sentinţei civile nr. 11022 din 21 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, motivat de faptul că aceasta este contradictorie Deciziei civile nr. 1374 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, arătând că există triplă identitate de cauză, obiect şi de părţi.

A susţinut că cele două hotărâri pronunţate în cadrul aceluiaşi litigiu şi conţin dispoziţii potrivnice.

În drept, revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1653 din 22 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus disjungerea cererii de revizuire formulată de revizuentul B., având ca obiect sentinţa civilă nr. 11022 din 21 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompeienţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de acelaşi revizuent împotriva Deciziei civile nr. 1374 din 07 mai 2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Învestită prin declinare, ia termenul din 15 noiembrie 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisihilităţii revizuirii, asupra căreia a rămas în pronunţare şi pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri, rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de instanţe deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs, în cazul în care una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.

Rezultă deci că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Astfel, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziţiile art- 322 pct. 7 din C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, cauză şi părţi, în atare situaţii executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar. Scopul reglementării este rezolvarea situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze, cu neobservarea existenţei lucrului judecat, în cadrul aceluiaşi proces, se ajunge la pronunţarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.

În cadrul aceluiaşi proces, însă, nu se poate ajunge ia hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite raze procesuale sau cicluri procesuale, soluţiile sunt diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii. Astfel, textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri judecătoreşti nu au fost soluţionate două cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în soluţionarea căilor de atac exercitate.

În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că revizuentul a invocat existenţa contrarietăţii între două hotărâri judecătoreşti pronunţate în acelaşi ciciu proeesuai, dar în faze procesuale diferite, respectiv sentinţa civilă nr. 11022 din data de 21 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, în soluţionarea, în primă instanţă, a cererii de chemare în judecată, şi Decizia civilă nr. 1374 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări, prin care a fost soluţionat recursul exercitat împotriva sentinţei civile 11022 din data de 21 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012.

Aşadar, cele două hotărâri judecătoreşti care se pretind a fi contradictorii au fost pronunţate în soluţionarea aceleiaşi cereri de chemare în judecată, formulată de reclamantul B..

Pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul B. împotriva Deciziei nr. 1374 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1374 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2015.