Conflict of jurisdiction regarding civil review of public authority's failure to issue restitution compensation payment titles under Law No. 165/2013

Decizia nr. 2557/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., în principal, obligarea acesteia la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 48.750 lei, actualizată la data plăţii, plătibilă într-o singură tranşă, iar în subsidiar, obligarea acesteia la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 48.750 lei, actualizată la data plăţii, plătibilă în cele 5 tranşe anuale egale prevăzute de lege, începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1534 din 29 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În motivarea sentinţei, s-a arătat că, în raport de obiectul cererii, sunt incidente prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, care se referă la dosarele de despăgubiri ce se soluţionează de Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor din cadrul B., conform procedurii prevăzute de noua lege, procedură care se finalizează, în cazul dosarelor aprobate deja de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu emiterea titlului de plată de către B.

Drept urmare, sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din aceeaşi lege, care se referă la deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 şi care pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, care este reprezentat în cauză de Tribunalul Bucureşti, prin secţia civilă.

S-a apreciat că, din moment ce competenţa de soluţionare a cererii este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 165/2013, în vigoare la data sesizării instanţei, Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa materială de soluţionare, chiar şi în situaţia invocării de către reclamant, în principal, a aplicabilităţii normelor de drept material cuprinse în vechea reglementare - Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 1106 din 1 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată de părţi şi a declinat, la rându-i, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea sentinţei, s-a arătat că, în prezenta cauză, s-a solicitat obligarea unei autorităţi aparţinând administraţiei publice centrale - B., la emiterea unui act administrativ - titlul de plată corespunzător sumei de 48.750 lei, astfel încât revine curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei, pe temeiul art. 96 pct. 1 C. proc. civ. şi al art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care atrag competenţa secţiei civile a tribunalului, deoarece acestea au în vedere deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34. Or, în prezenta cauză, nu s-a contestat o decizie emisă conform textului legal menţionat şi reclamantul nici nu s-a plâns de faptul că nu s-ar fi emis o astfel de decizie în termenul prevăzut de lege.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării cererii deduse judecăţii revine Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu solicitarea reclamantului de obligare a B. la emiterea titlului de plată aferent deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, ce a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005.

Faţă de obiectul cererii, se constată că reclamantul urmăreşte sancţionarea de către instanţă a neîndeplinirii de către B. a unei obligaţii legale, referitoare la emiterea titlului de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubire.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, „După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, B. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată (…)”. În continuare, cap. V1 din lege reglementa modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Atât dispoziţiile art. 18, cât şi cele ale cap. V1 din Legea nr. 247/2005, au fost abrogate, în întregime, prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispoziţiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Aplicarea în timp a legii speciale rezultă din art. 4 al Legii nr. 165/2013, potrivit cărora „dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (…)”.

Art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabileşte obligaţia B. de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Conflictul negativ de competenţă de faţă presupune a se stabili dacă deciziile B. de emitere a titlului de plată se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu finalitatea stabilirii incidenţei art. 35 din Lege, care stabileşte în mod expres competenţa de soluţionare a cererilor referitoare la deciziile vizate de art. 34, alături de cele vizate de art. 33 din aceeaşi lege.

Art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 au în vedere decizii emise de diferitele entităţi implicate în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv. Acest proces trebuie înţeles în sens larg, ca acoperind atât etapa reglementată prin Legea nr. 10/2001, cât şi pe cea acordare a măsurilor compensatorii, reglementată prin Legea nr. 165/2013, deoarece din întreg cuprinsul Legii nr. 165/2013 rezultă că prevederile sale sunt aplicabile ambelor etape procedurale, dacă nu se prevede altfel în mod expres. În acest sens s-a pronunţat constant şi Curtea Constituţională (de exemplu, prin Decizia nr. 88/2014, dată în interpretarea art. 4 din lege).

Astfel, prevederile art. 33 din lege vizează deciziile emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, în timp ce art. 34 se referă la deciziile emise de entităţile învestite de lege în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Dată fiind (cel puţin) atribuţia de emitere a titlului de plată prevăzută de art. 41, deciziile B. se încadrează în cea din urmă categorie de entităţi. De altfel, B. este menţionată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 ca fiind o „entitate învestită de lege”, respectiv una dintre structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziei de emitere a titlului de plată de către B., nu există vreo normă specială de competenţă în cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Ca atare, faţă de incidenţa art. 34 din Lege în cazul acestor decizii, se consideră că este aplicabil art. 35 alin. (1), care prevede că acestea pot fi atacate de persoana îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, fără să distingă în privinţa diferitelor entităţi abilitate să emită decizii în procedura Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 165/2013.

În speţă, însă, nu a fost emisă o decizie privind titlul de plată de către B., caz în care este incident art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care se preocupă tocmai de ipoteza cererilor adresate instanţei de judecată atunci când vreuna dintre entităţile învestite de lege nu se pronunţă asupra dreptului persoanei îndreptăţite în termenul legal.

Întrucât alin. (2) trimite la instanţa competentă stabilită potrivit alin. (1) al art. 35, faţă de considerentele expuse anterior în legătură cu această instanţă, rezultă că cererea decurgând din neîndeplinirea obligaţiei B. de emitere a titlului de plată este de competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, şi nu de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Faţă de considerentele expuse şi având în vedere faptul că sediul B. se află în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte va stabili, în aplicarea art. 135 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, judecata urmând a fi continuată în dosarul înregistrat pe rolul secţiei a III-a civilă, pentru respectarea principiului continuităţii şi al repartizării aleatorii a cauzelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2015.