Conflict of jurisdiction over claims by prosecutors for salary interest: interpretation of Article 127 Code of Civil Procedure and territorial competence

Decizia nr. 2386/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2015, disjunsă din Dosarul nr. x/90/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. (fostă H.) , I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U. şi V. i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii să calculeze şi să le plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale recunoscute prin sentinţa civilă nr. 146 din 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/116/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3642/R din 21 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2009, începând eu data introducerii acţiunii principale şi până la data executării efective a obligaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 14 mai 2015 Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prezentul litigiu este unul de munca, fiirtdu-i aplicabile, din punct de vedere al competenţei, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Având în vedere că reclamanţii au domiciliul şi locul de muncă în judeţul. Călăraşi, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Călăraşi, iar nu Tribunalul Vâlcea.

Sub aspectul competenţei, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicarea în prezenta cauză, întrucât reclamanţii nu au calitatea de judecători, asistenţi judiciari sau grefieri la instanţa în competenţa căreia intră soluţionarea prezentei cauze, şi anume la Tribunalul Călăraşi sau de procurori la parchetul de pe lângă instanţa în competenţa căreia intră soluţionarea prezentei cauze - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi - ci, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă judecătoria Călăraşi, la Parchetul de pe îângă judecătoria Olteniţa şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Investit fiind cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Călăraşi, la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2015 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea litigiului.

Prin sentinţa nr. 898 din 1 octombrie 2015, Tribunalul Călăraşi, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l soluţiona.

A suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că din înscrisul aflat la fila 10 (din dosarul Tribunalului Vîlcea rezultă că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. (fostă H.) , I., J. şi K., sunt procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Având în vedere funcţiile reclamanţilor şi dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Călăraşi a considerat că Tribunalul Vâlcea este instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte a refmut următoarele;

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. prevede că „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apei învecinaie cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii" iar alin. (3) că „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

În ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar, grefierul are calitatea de reclamant, norma interzice sesizarea instanţei competente, daca este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea, reclamantului revenindu-i însă alegerea între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor.

În ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar, grefierul are calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanţa competentă - chiar dacă este cea la care pârâtul respectiv îşi desfăşoară activitatea -, fie vreuna din instanţele arătate de legiuitor.

Atât în prima ipoteză, cât şi în cea de~a doua, atunci când reclamantul nu se adresează instanţei competente, intervine o prorogare legală a competenţei teritoriale, deoarece instanţa sesizată nu soluţionează, în mod obişnuit, cererea cu care este învestită.

Referitor la norma de competenţă statuată de art. 127 C. proc. civ. s-au reţinut următoarele:

Noţiunea de "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la loate instanţele din raza unei curţi de apel şi ciclurile procesuale ale judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita suspiciunile de lipsă de imparţialitate a judecătorilor cauzată de calitatea părţilor care duceau la formularea de cereri de strămutare sub vechea reglementare (şi la care fac referire şi dispoziţiile art. 140 C. proc. civ.), concluzie care rezidă din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În speţă, reclamanţii au calitatea de procurori şi îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă judecătoria Călăraşi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi Ia Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Având în vedere considerentele expuse şi textele legale evocate, Înalta Curte a constatat că instanţa abilitată să soluţioneze raportul juridic dedus judecăţii de către reclamanţi este Tribunalul Vâlcea, instanţă în favoarea careta s-a stabilit competenţa de soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2015.