Jurisdictional conflict settled: Bucharest Tribunal holds exclusive competence in restitution file claim against national authority.

Decizia nr. 2344/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. din data de pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia necompetenței teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 ianuarie 2014 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. obligarea la soluţionarea în termen rezonabil a dosarului său de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, în vigoare la înregistrarea dosarului la B., evaluarea despăgubirilor la preţul de piaţă după standardele internaţionale, plata despăgubirilor în termen de 1 an, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 16 noiembrie 2011 și 6 decembrie 2011 a fost înştiinţată de către Instituţia prefectului Mureş că Dosarul execuţional nr. x/2001 cuprinzând dispoziţia nr. 584 din 10 mai 2006 emisă de primarul municipiului Sighișoara şi actele aferente a fost transmis cu procesul verbal de predare primire din 25 august 2011 la B. - C. Bucureşti şi este înregistrat la această entitate la 8 noiembrie 2011 figurând la poziţia nr. 23.

La data de 18 ianuarie 2012, B. a înştiinţat-o că Dosarul în cauză, cu nr. x/CC, a fost soluţionat în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind informată că în cadrul acestei proceduri se va stabili cuantumul despăgubirilor ce se cuvin persoanei îndreptăţite pentru imobilul imposibil de restituit în natură și că măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent se vor supune prevederilor Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1197 din 11 aprilie 2014 s-a admis excepţia necompetenţei materiale, cauza fiind declinată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 5960 din 30 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Acesta a constatat că reclamanta a formulat cerere de restituire a imobilului situat în Sighişoara, jud. Mureş la Primăria Municipiului Sighişoara. Această instituţie, prin dispoziţia nr. 584/2006 a propus acordarea măsurilor reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ulterior emiterii acestei dispoziţii, dosarul a fost înaintat B.

Până în prezent pârâta nu a soluţionat dosarul, deşi acesta a fost înregistrat la această instituţie încă din anul 2006.

Tribunalul a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora în cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1), respectiv, la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

Art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul B. vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului C. ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a B. şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite, potrivit alin. (3).

Tribunalul a apreciat că acest text de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate”, în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii. Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, Tribunalul a reţinut competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva D. având ca obiect obligaţia de a soluţiona dosarele în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă Tribunalul Mureş.

S-a apreciat că această instanţă este cea mai în măsură a analiza cererea, în raport de locul situării imobilului, avându-se în vedere că atât evaluarea imobilului cât şi administrarea de probatorii este mai facilă pentru această instanţă.

S-a apreciat că sediul D. constituie un element mai puţin important, care nu este în măsură a atrage competenţa, această instituţie având atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entităţile investite cu soluţionarea notificărilor au tranşat aspectele esenţiale în soluţionarea acestora. Astfel, D. are atribuţii de verificare şi de validare a lucrărilor efectuate de entităţile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, şi de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale. Această instituţie nu este în măsură a aprecia asupra imobilului, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care trebuie analizate în cadrul unei astfel de cereri.

S-a considerat că a interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 18/1991 la nivel naţional să fie soluţionate de cele trei secţii civile ale Tribunalului Bucureşti, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerităţii judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea C. proc. civ., cât, mai ales, la adoptarea Legii nr. 165/2013.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mureş, secţia civilă, sub nr. x/3/2014/.

Prin sentinţa civilă nr. 959 din 8 septembrie 2015, Tribunalul Mureş, secţia I civilă, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor pot fi atacate de către persoanele care se consideră îndreptăţite la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul acestei entităţi, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Această interpretare se impune întrucât art. 3 alin. (1), pct. 4, lit. f) şi g) include în noţiunea de „entitate învestită de lege” atât D. cât şi C.

Chiar dacă în cauză nu s-a emis o decizie de către aceste autorităţi, fiind vorba despre un refuz al acestora de a emite o asemenea decizie, competenţa de soluţionare a contestaţiei îndreptate împotriva acestui refuz aparţine aceluiaşi tribunal.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevede că în cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1).

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) B., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) C., înfiinţată potrivit legii.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâte, însă faţă de dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, anterior menţionate, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 4 lit. g) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestită de lege.

Având în vedere că sediul B. şi cel al C. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul B., respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.