Expropriation for public utility: Conflict between general expropriation law and special reparation legislation for abusive state takings (1945–1989)

Decizia nr. 2322/2015

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 30 mai 2012 reclamantul A. a solicit, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Municipiul Bucureşti, stabilirea drepturilor ce i se cuvin pentru construcţia preluată pe calea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, efectuată fără titlu, de către Statul Român, construcţia fiind ulterior demolată.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1110 din 21 mai 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că reclamantul A. şi sora acestuia, C., au formulat notificarea înregistrată din 19 iunie 2001 privind retrocedarea sau despăgubirea bănească pentru terenul situat în Bucureşti, sector 3, în suprafaţă de 916 mp.

Terenul în suprafaţă de 809,47 mp şi construcţia cu suprafaţa de 56,30 mp au fost expropriate de către stat prin Decretul nr. 404 din 29 aprilie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România (poziţia nr. 51 din anexa tabel) şi Decizia nr. 1230 din 12 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Bucureşti, de la reclamantul A., sora acestuia, numita C. şi mama acestora, numita C.

Proprietarii au primit despăgubiri în cuantum de 7.579 lei, potrivit adresei din 11 martie 2003 emisă de Asociația Familială Imobiliară.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu de către instanţă, Tribunalul a reţinut aplicabilitatea prioritară a legii speciale care guvernează materia restituirii imobilelor naţionalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi anume Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, faţă de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, motiv pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii cererii întemeiate pe Legea nr. 33/1994 şi a respins cererea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În dovedire, reclamantul a depus copie după Decretul nr. 404/1967, copie după tabelul anexă, copie după Decretul de expropriere nr. 125/1964 şi tabelul anexă, acte de stare civilă, corespondenţa purtată cu Asociația Familială Imobiliară.

Prin întâmpinare, intimata B. - a solicitat respingerea apelului, invocând excepţia inadmisibilităţii solicitării emiterii unui titlu de despăgubire pentru construcţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece reclamantul nu a respectat termenul pentru trimiterea notificării. A anexat titlul de conversie din 20 mai 2011, titlul de conversie din 15 noiembrie 2011, Decizia nr. 9144/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 351/A din 26 iunie 2015 a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamant.

Instanţa de apel a reţinut că terenul expropriat a făcut obiect al Decretului nr. 404/1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România şi a Deciziei nr. 1230 din 12 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Municipiului Bucureşti. Pentru teren apelantul şi sora sa au primit despăgubiri în cuantum de 7.579 lei, potrivit actelor depuse de intimată în apel.

În mod corect tribunalul a respins cererea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi art. 3 din Legea nr. 33/1994.

Curtea a constatat, contrar susţinerilor reclamantului, că obiectul dedus judecăţii trebuie analizat prin prisma considerentelor Deciziei nr. 53/2007, care arată că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada de referinţă a legii speciale, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (…) se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi”, iar prin dispoziţiile din alineatele următoare sunt reglementate măsurile reparatorii în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Această reglementare cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic pentru restituirea în natură şi prin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv. Art. 3 din Legea nr. 33/1994, stabilind domeniul de aplicare al acestei legi, arată că în sfera sa de acţiune intră numai exproprierile pentru care utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi, exproprierea în speţă fiind dispusă în temeiul Decretului nr. 404/1967.

Legea nr. 33/1994, invocată de reclamant prin motivele de apel reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, ce reprezintă legea specială reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere. Fiind o lege specială şi de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, Legea nr. 10/2001 este aplicabilă prezentei cauze, aşa cum corect a reţinut tribunalul prin hotărârea pronunţată.

De altfel, reclamantul nu a contestat dispoziţia emisă de primarul general al Municipiului Bucureşti prin care acesta a revenit asupra dispoziţiei iniţiale şi a emis o nouă dispoziţie de acordare a despăgubirilor exclusiv pentru teren, la fila 15 din dosarul de fond fiind depusă dispoziţia nr. 7324 din 29 ianuarie 2007, prin care s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului în litigiu, această dispoziţie nefiind contestată de reclamant.

În concluzie, instanţa de apel a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 3 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs reclamantul A., neîntemeindu-şi cererea pe vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurentul a arătat că nu a fost lămurită situaţia de fapt în sensul că nu s-a clarificat că reclamantul nu a primit despăgubiri pentru construcţia demolată, despăgubirile fiind primite numai pentru teren. Nu a contestat în timp util dispoziţia atacată întrucât a fost grav bolnav. Instanţa de apel nu a analizat toate actele din care rezulta că a existat şi o construcţie, în prezent demolată, pe terenul revendicat. Nu s-a realizat o corectă evaluare în ceea ce priveşte despăgubirea pentru construcţia demolată. A susţinut că nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa şi a solicitat admiterea recursului.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2015 instanţa de recurs, având în vedere dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a supus, prioritar, dezbaterii încadrarea criticilor vizând stabilirea situaţiei de fapt, evaluarea probelor şi a argumentelor care nu se referă la soluţia şi considerentele reţinute de instanţa de apel, în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin urmare, criticile formulate în recurs trebuie să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţa de faţă, recurentul reia, în fapt, motivele cererii de apel şi formulează critici ce vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate, ce ţin de aspectele factuale ale cauzei.

Astfel, recurentul se plânge de faptul că instanţele de fond nu i-au acordat despăgubiri şi pentru clădirea demolată, nerealizându-se o corectă evaluare cu privire la cuantumul despăgubirii.

Această critică, însă, nu se raportează la argumentele instanţei de apel, prin care s-a reţinut că potrivit art. 3 din Legea nr. 33/1994 în sfera sa de aplicare intră doar exproprierile pentru care utilitatea publică s-a declarat potrivit acestei legi, care are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, ce reprezintă o lege specială reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere. Instanţa de apel a mai reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd ca măsură reparatorie restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, iar, prin dispoziţiile din alineatele următoare sunt reglementate măsurile reparatorii în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Potrivit legii, însă, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

Or, în speţă, recurentul nu numai că nu a indicat motivul de recurs, dar nici nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea căii de atac în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., critici care să vizeze argumentele reţinute de instanţa de apel în motivarea deciziei recurate.

Recurentul a ignorat faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, preluând motivele de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel.

În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Critica referitoare la neadministrarea tuturor probelor, respectiv înscrisuri pe aspectul existenţei construcţiei demolate, nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. Examinarea utilităţii şi a concludenţei unor probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanţă în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de dispoziţiile ce reglementează recursul şi care permit cenzurarea hotărârii atacate doar pentru motive de nelegalitate.

Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi că nu există motive de ordine publică, care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 351 din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.