Negative jurisdictional conflict over civil execution objection: territorial competence based on debtor's domicile and inapplicability of social security law to judicial executor acts

Decizia nr. 2048/2015

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 22 octombrie 2014, contestatoarea A. a B. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimaţii B.E.J.A., C. și D. precum şi cu Ionulescu Ion, solicitând suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de biroul executorilor judecătoreşti asociaţi în Dosarul execuţional nr. x/2014.

În drept a invocat dispoziţiile art. 192 şi urm., art. 711 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2281 din 26 martie 2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stabilea competenţa teritorială a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, devin aplicabile în stabilirea competenţei teritoriale dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai reţinut că prin cererea de chemare în judecată contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare, ce atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, cât şi competenţa Tribunalului Argeş, instanţă care a pronunţat titlul executoriu. Având în vedere că s-a invocat existenţa unui impediment la executare, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie, analiza acestor aspecte atrage competenţa Tribunalului Argeş.

La data de 16 decembrie 2014 contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat şi anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din 10 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.

S-a mai depus o cerere completatoare prin care s-a solicitat suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite în temeiul art. 718 alin. (7) C. proc. civ., susţinându-se că este îndeplinită condiţia caracterului urgent cerută de legiuitor pentru a se dispune o asemenea măsură provizorie.

Contestatoarea a invocat excepţia lipsei de obiect a executării silite pornită la cererea intimatului Ionulescu Ion şi excepţia prematurităţii întocmirii tuturor actelor de executare silită emise de B.E.J.A., C. și D. în Dosarul execuţional nr. x/2014.

În fine, s-a mai reţinut că în condiţiile în care unele motive de contestaţie atrag competenţa Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar altele competenţa Tribunalului Argeş, sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Prin sentinţa civilă nr. 1486 din 16 iunie 2015 Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.

S-a reţinut că instanţa a fost învestită cu o contestaţie la executare, iar art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost declarat neconstituţional, situaţie în care pentru stabilirea instanţei de executare raportarea se face la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul.

În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.

Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.

În fine, s-a mai reţinut că sediul debitorului este în sectorul 6, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti fiind şi instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul execuţional în legătură cu care s-a formulat contestaţia la executare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În cauză, conflictul negativ de competenţă a fost a fost generat de calificarea obiectului cererii de chemare în judecată şi de modul diferit în care instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au interpretat dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată pendinte, Înalta Curte constată că, prin contestaţia la executare înregistrată la data de 22 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/303/2014, petenta A. a B. a solicitat suspendarea executării silite, până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare, şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de B.E.J.A., C. și D. în Dosarul execuţional nr. x/2014.

La data de 16 decembrie 2014, contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat și anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din 10 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.

Conform menţiunilor cuprinse în practicaua sentinţei civile nr. 2281 din 26 martie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reprezentantul convenţional al petentei a precizat că cererea dedusă judecăţii vizează şi titlul executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 4182/2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 993 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti.

La data de 12 ianuarie 2015, contestatoarea a formulat o nouă precizare a acţiunii prin care a solicitat disjungerea cauzei şi trimiterea spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în ceea ce priveşte lămurirea cu privire la întinderea titlului executor, în conformitate cu prevederile art. 711 alin. (2) şi 713 alin. (3) C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluţionarea cererii privind lămurirea întinderii titlului executor şi repunerea părţilor în drepturile şi obligaţiile avute în situaţia anterioară datei de începere a executării silite, potrivit art. 722 şi următoarele C. proc. civ.

Cu toate acestea, în şedinţa publică de la 16 iunie 2015, în faţa Tribunalului Argeş, reprezentantul contestatoarei a invocat excepţia de necompetenţă materială susţinând că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o contestaţie la executare propriu-zisă.

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestaţia împotriva executării silite, care face obiectul Dosarului nr. x/2014 al B.E.J.A., C. și D.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că cererea formulată de creditorul Ionulescu Ion a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc la 7 octombrie 2014, ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dispoziţii legale mai sus menţionate au primit o nouă configuraţie în urma adoptării Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazului în care legea dispune altfel.

Aceste prevederi erau în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 2281 din 26 martie 2015 de către Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, prima instanţă învestită, fiind reglementate în art. 651 C. proc. civ., ca urmare a modificării acestui act normativ, adusă prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014 şi a renumerotării textelor legale dispusă în urma republicării.

Or, prin raportare la jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie, la aspectele legale mai sus invocate, precum şi la faptul că, la data sesizării organului de executare sediul debitoarei era în sectorul 6 al municipiului Bucureşti, competenţa teritorială privind soluţionarea contestaţiei la executare revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, şi în măsura în care printr-o singură cerere contestatoarea ar fi înţeles să formuleze atât contestaţie la executare propriu-zisă, cât şi contestaţie la titlu, în cauză, nu erau incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum a reţinut prima instanţă învestită, întrucât era necesară determinarea instanţei competente, conform dispoziţiilor art. 713 din acelaşi act normativ.

Astfel, se reţine că executarea silită este o etapă a procesului civil, distinctă de cea a judecăţii, care conţine dispoziţii proprii în ceea ce priveşte stabilirea competenţei. În plus, contestaţia la executare propriu-zisă şi contestaţia la titlu, deşi sunt reglementate de acelaşi text de lege, respectiv art. 711 C. proc. civ., sub o denumire comună (contestaţia la executare), sunt mijloace procesuale distincte.

Aşadar, în vreme ce prin contestaţia la titlu se urmăreşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, prin contestaţia la executare exercitată în condiţiile art. 711 alin. (1) C. proc. civ., care, după republicarea acestui act normativ a devenit art. 712 alin. (2), se pune în discuţie legalitatea actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua un act de executare silită în condiţiile legii.

Potrivit art. 712 alin. (1), devenit art. 713, după republicarea C. proc. civ., atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, cum este cazul în speţă, soluţionarea concomitentă a celor două tipuri de contestaţie la executare nu este judicioasă, chiar dacă instanţa competentă să le soluţioneze ar fi aceeaşi (respectiv titlul executoriu ar fi pronunţat chiar de instanţa de executare).

Un argument în plus care conduce la concluzia că, în speţă, nu erau incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. constă în faptul că, atunci când se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, în temeiul art. 443 din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare aparţine, în toate cazurile, instanţei care a pronunţat hotărârea.

Prin prisma art. 153 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte constată, astfel după cum a reţinut şi Tribunalul Argeş, că tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind măsurile de executare silită, însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ.

Or, în cauză, petenta a învestit instanţa cu contestaţie la executare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ.

Împrejurarea că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată în materia asigurărilor sociale, nu atrage aplicarea prevederilor art. 152 şi 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, întrucât actele de executare sunt emise de executorul judecătoresc.

Concluzionând, pentru considerente expuse, având în vedere că sediul debitoarei este situat în sector 6, Bucureşti, care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2015.