Inadmissibility of cassation appeal against final decision on representativeness challenge under Law No. 62/2011

Decizia nr. 1947/2016

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 63/A din 12 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia inadmisibilităţii apelului declarat în cauză, în raport de dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 62/2011. A respins, ca fiind inadmisibil, apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 329 din 10 martie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Decizie definitivă.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 222 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora:

„(1) reprezentativitatea organizaţiilor patronale sau sindicale poate fi contestată în instanţă de către organizaţiile patronale ori sindicale corespondente la nivel naţional, de sector de activitate, grup de unităţi sau de unităţi, în condiţiile în care nu mai sunt îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) - c), respectiv de art. 72 alin. (1) lit. a) şi b), pe baza cărora a fost obţinută reprezentativitatea în cauză.

(2) Contestaţia se depune la instanţa judecătorească care a acordat reprezentativitatea”.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale speciale, instanţa de apel a considerat că hotărârile prin care se constată reprezentativitatea organizaţiilor patronale sau sindicale pot fi atacate doar cu contestaţii, care pot fi depuse la instanţa judecătorească care a acordat-o, iar nu cu apel.

S-a mai reţinut că legiuitorul a stabilit, totodată, şi persoanele îndreptăţite să formuleze o asemenea cale de atac şi anume, organizaţiile patronale ori sindicale corespondente la nivel naţional, de sector de activitate, grup de unităţi sau de unităţi. De asemenea, legiuitorul s-a preocupat şi de condiţiile în care poate fi contestată reprezentativitatea şi anume, atunci când „nu mai sunt îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) - c), respectiv de art. 72 alin. (1) lit. a) şi b), pe baza cărora a fost obţinută reprezentativitatea în cauză”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 aprilie 2015 şi repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fişei Ecris aflată la fila 1 din dosarul de recurs.

Prin rezoluţia de la 6 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, potrivit rezoluţiei de comunicare de la data de 18 mai 2015, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au formulat în scris puncte de vedere asupra raportului.

Analizând, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil şi urmează, în consecinţă, să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 62 din 10 mai 2011 (Legea dialogului social) prevede expres numai calea de atac a apelului în ceea ce privește hotărârile privind dobândirea personalităţii juridice a sindicatelor (art. 16 alin. (1)), a federaţiilor şi confederaţiilor sindicale (art. 45 alin. (1)), aprobarea modificării statutului (art. 49 alin. (2)), constatarea reprezentativității organizaţiilor sindicale (art. 51 alin. (4)), dobândirea personalităţii juridice a organizaţii patronale (art. 58 alin. (1)), constatarea reprezentativității organizaţiilor patronale (art. 72 alin. (4)).

Pentru identitate de rațiune, nu se poate reține că prin nemenționarea expresă a căii de atac pentru cazul contestării reprezentativității organizaţiilor patronale sau sindicale, prevăzută de art. 222 din Lege, dată în competența instanţei judecătorești care a acordat reprezentativitatea, legiuitorul ar fi înțeles să acorde posibilitatea exercitării unei căi de atac suplimentare, recursul.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În temeiul art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi de obiectul pricinii, Decizia nr. 63/A din data de 12 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 63/A din data de 12 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2015.