Revision of civil judgment based on allegedly false arbitral award; scope of "forged document" under revision procedure

Decizia nr. 127/2015

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/40/2010* din 17 ianuarie 2014, SC A. SRL Botoşani a solicitat revizuirea Deciziei nr. 14 din 2 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, arătând, în esenţă, că soluţia s-a bazat pe un înscris falsificat de către B.

Prezent în instanţă la data de 20 februarie 2014, reprezentantul societăţii a arătat că solicită revizuirea Deciziei nr. 14 din 2 martie 2012 în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., motivat de faptul că aceasta are la bază Hotărârea arbitrală nr. 454 din 25 mai 2000, care este falsă întrucât a ocolit proprietarul originar, fiind emisă prin fapte penale şi că decizia atacată a preluat falsul reprezentat de interpretarea eronată a procesului verbal a proprietarului originar C., în sensul că şi D. este proprietara spaţiului în litigiu.

La aceeaşi dată, instanţa a pus în vedere reprezentantului revizuentei să precizeze în scris cererea de revizuire, cu indicarea exactă a cazului de revizuire incident în speţă, iar în situaţia în care D. se invocă dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., să indice expres care este actul falsificat.

Prezent în instanţă la termenul de judecată din 20 martie 2014, reprezentantul revizuentei a precizat că a înţeles să formuleze o cerere de revizuire a Deciziei nr. 14 din 2 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/40/2010, motivat de faptul că la pronunţarea acestei decizii, instanţa a avut în vedere anumite înscrisuri false, respectiv: Hotărârea arbitrală nr. 454 din 25 mai 2000, procesul-verbal de recepţie preliminară din 30 septembrie 1987 şi contractul de închiriere din 29 ianuarie 1997, dar că falsul nu a mai putut fi cercetat pe cale penală, aşa cum rezultă din Ordonanţa nr. 2237/II din 2 din 15 ianuarie 2013 şi Rezoluţia nr. x/P/2011 din 2 noiembrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

De asemenea, a precizat că înţelege să renunţe la pct. 4, care se referă la acţionarea în judecată cu rea-credinţă a C. Botoşani.

În dovedirea caracterului fals al acestor înscrisuri a arătat că înţelege să se folosească de actele din dosarul penal şi din expertiza extrajudiciară depusă în instanţă, efectuată într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani.

Prin Decizia nr. 73 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Revizuenta a formulat plângere penală împotriva numitei B. pentru săvârşirea unor infracţiuni de fals în legătură cu actul de proprietate asupra imobilului situat în Botoşani, document pe care la data de 22 mai 2000 l-a depus la Dosarul nr. x/2000 a Curţii de Arbitraj de pe lângă C., instituţie care a emis Hotărârea nr. 454 din 25 mai 2000, prin care se constată că imobilul de la adresa susmenţionată este proprietatea E. Botoşani; prin Rezoluţia nr. x/P din 2 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, confirmată prin Ordonanţa nr. 2237/II din 15 ianuarie 2013 a prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Botoşani, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de presupusa făptuitoare, motivat de împrejurarea că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Faţă de cele arătate, instanţa de revizuire a apreciat că urmează să procedeze pe cale incidentă, la cercetarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals, cererea de revizuire fiind, în principiu, astfel admisibilă.

De asemenea, prin raportare la termenul în care revizuentei i-a fost comunicată ordonanţa procurorului, s-a constatat că cererea de revizuire este introdusă în termenul prevăzut de art. 324 pct. 3 C. proc. civ.

Cu privire la infracţiunea de fals invocată ca temei al cererii de revizuire, în ceea ce priveşte Hotărârea arbitrală nr. 454 din 25 mai 2000, s-a constatat că revizuenta susţine că aceasta este falsă, întrucât cele reţinute în hotărâre nu corespund realităţii.

Curtea de Apel Suceava a arătat că practica judiciară în această materie este în sensul că, în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. prin înscris fals trebuie să se înţeleagă nu doar înscrisul falsificat prin săvârşirea unei infracţiuni, ci şi cel al cărui conţinut nu este real, deşi prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.

Cu toate acestea, s-a apreciat că o astfel de interpretare nu este aplicabilă în cazul de faţă, întrucât hotărârea arbitrală (despre care se susţine ar fi fost pronunţată pe baza unor înscrisuri necorespunzătoare realităţii) a fost pronunţată de o instanţă care funcţionează în temeiul legii, astfel încât susţinerea că cele reţinute în hotărâre nu se bazează pe documente, acte sau schiţe constituie motive de netemeinicie a hotărârii arbitrale, ce puteau fi invocate doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege împotriva acelei hotărâri, neputând în niciun caz să confere acesteia caracterul de act fals.

Cu privire la falsificarea procesului verbal de recepţie a imobilului din 30 septembrie 1987, din cuprinsul concluziilor scrise (fila 119, pct. 2) instanţa de revizuire a apreciat că, de fapt, revizuenta nu contestă conţinutul acestui proces verbal, ci modul în care instanţa care a pronunţat decizia a cărei revizuire o solicită, modul în care s-a interpretat calitatea în care D. Botoşani a semnat acest proces verbal, respectiv cea de beneficiar al investiţiei şi nu de coordonator al investiţiei, aspect care nu poate duce la concluzia că menţiunile din procesul verbal sunt nereale sau că acest proces verbal a fost falsificat printr-un act material.

Referitor la contractul de închiriere din 29 ianuarie 1997, revizuenta a arătat că acesta este fals pentru că se referă la suprafaţa de 64 mp, iar spaţiul în litigiu este de Sc=25,41 mp şi Su=19,56 mp, concluzionând că acesta se referea la un alt spaţiu. Ca urmare, ceea ce pune revizuenta în discuţie, este faptul că suprafaţa indicată în contractul de închiriere nu este identică cu cea ce a făcut obiectul litigiului finalizat prin decizia a cărei revizuire se cere, invocând de fapt o greşită apreciere a probelor şi nu a unei menţiuni false în cuprinsul contractului de închiriere.

În concluzie, instanţa a apreciat că, în speţă, nu se poate reţine caracterul fals al înscrisurilor indicate de către revizuentă, motiv pentru care, nefiind dovedită incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuenta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenta susţine, în esenţă, că motivarea deciziei are un caracter formal, instanţa refuzând să facă cercetările pe cale incidentală cu privire la caracterul fals al Hotărârii arbitrale nr. 454/2000, pe care s-a bazat decizia a cărei revizuire o solicită.

În continuare, recurenta arată că Hotărârea arbitrală nr. 454/2000 este un act fals, împrejurare ce rezultă din probele administrate în Dosarul nr. x/193/2007 al Judecătoriei Botoşani şi Dosarul nr. x/40/2010 al Tribunalului Botoşani (declaraţii de martori), din probele efectuate în Dosarul penal nr. x/P/2011, din expertiza tehnică întocmită în Dosarul nr. x/193/2013 al Judecătoriei Botoşani, din comparaţia acestei hotărâri arbitrale cu Hotărârea arbitrală nr. 689 din 31 octombrie 2000, prezentându-se, în mod exhaustiv, toate aceste probe şi comparaţii.

În final, se solicită admiterea, recursului şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire a deciziei nr. 14/02 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, retractarea deciziei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii în revendicare.

Intimata A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, se constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât criticile recurentei-revizuente vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte apreciază, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea se circumscriu unui motiv de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304, anume ipoteza de la pct. 9, în raport de care urmează a fi analizată hotărârea atacată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiului de drept reţinut, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentă este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel, analizând cererea de revizuire cu care a fost învestită, a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei, respectiv a art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., şi a constatat în mod legal neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de această normă.

Astfel, potrivit textului menţionat: „revizuirea unei hotărâri (…) se poate cere (…) dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă de gravă neglijenţă în acea cauză”.

Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăţi, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., se înţelege, astfel cum legal a reţinut instanţa fondului, nu doar înscrisul reţinut ca atare odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.

În aplicarea acestei dispoziţii legale se impune, astfel cum de altfel s-a şi considerat în cauză, ca însăşi instanţa sesizată cu cererea de revizuire să stabilească dacă înscrisurile avute în vedere la pronunţarea hotărârii atacate au ori nu un conţinut real.

Relativ la acest aspect, în speţă, instanţa de apel a constatat, în mod legal, că Hotărârea arbitrală nr. 454/2000, fiind pronunţată de către o instanţă care funcţionează în temeiul legii, criticile revizuentei, în sensul că hotărârea arbitrală nu se bazează pe documente, acte sau schiţe valabile, constituie, în realitate, eventuale motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii, ce puteau fi invocate doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor arbitrale; în plus, înscrisul pretins necorespunzător realităţii este procesul verbal de recepţie a imobilului din 30 septembrie 1987, valorificat ca mijloc de probă la pronunţarea hotărârii arbitrale.

Or, Decizia civilă nr. 14 din 2 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1198 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Botoşani, secţia comercială, care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii acţiunii în revendicare formulată de reclamanta E. Botoşani împotriva pârâtei SC A. SRL cu privire la spaţiul comercial din mun. Botoşani, jud. Botoşani, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei (cu privire la soluţionarea unor excepţii procesuale); din cuprinsul motivării acestei decizii, rezultă că Hotărârea arbitrală nr. 454/2000 a fost reţinută drept titlul în temeiul căruia a fost admisă cererea în revendicare împotriva pârâtei SC A. SRL (revizuenta cauzei), iar pe de altă parte, potrivit susţinerilor revizuentei, la pronunţarea hotărârii arbitrale a fost valorificat în cadrul materialului probator procesului verbal de recepţie a imobilului din 30 septembrie 1987, înscris pretins falsificat, potrivit motivelor susţinute prin promovarea cererii de revizuire.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că această susţinere nu ar fi putut fi analizată în mod valabil şi cu un eventual efect în ce priveşte soluţia dată revendicării, decât în calea de atac specifică prevăzută de lege (acţiunea în anulare) îndreptată împotriva hotărârii arbitrale, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, cale de atac accesibilă însă doar părţilor între care s-a derulat litigiul finalizat cu hotărârea arbitrală.

Cum prin Decizia civilă nr. 14 din 2 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de judecată a reţinut drept titlu al reclamantei E. Botoşani Hotărârea arbitrală nr. 454/2000 prin care se constata dreptul său de proprietate asupra spaţiului comercial în litigiu (pretins a fi fost pronunţată pe baza unor înscrisuri cu un conţinut nereal, anume procesul verbal de recepţie a imobilului din 30 septembrie 1987), cercetarea acestui pretins fals ar antrenat consecinţe juridice în ce priveşte dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil dacă ar fi fost posibilă, în condiţiile legii, chiar revizuirea hotărârii arbitrale în baza cererii unui terţ faţă de acel litigiu (revizuenta), iar nu a deciziei prin care acţiunea în revendicare a fost admisă împotriva sa.

Simetric, în contextul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., doar dacă revizuenta din cauza de faţă ar fi susţinut că hotărârea arbitrală este un înscris falsificat, iar nu înscrisurile în baza cărora aceasta a fost pronunţată, în cauza de faţă ar fi fost admisibilă cercetarea pretinsului fals, pe cale incidentală; or, prin motivele dezvoltate de revizuentă au fost susţinute motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii arbitrale, pronunţată în baza unui înscris pretins falsificat.

Ca atare, faptul că instanţa de revizuire nu a avut în vedere probele administrate în dosarul penal şi procesele civile nu are semnificaţia necercetării pe cale incidentală a caracterului fals al hotărârii arbitrale, aşa cum pretinde recurenta, atât vreme cât, în procedura prevăzută de art. 184 C. proc. civ. pot fi constatate, pe cale incidentală, ca fiind false numai înscrisuri valorificate în mod determinant la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, înscrisuri în sens acte juridice - negotium (manifestare de voinţă a unui subiect de drept în sensul de a da naştere, a modifica sau de a stinge un raport juridic), iar nu hotărâri arbitrale (act jurisdicţional pronunţat într-o procedură prevăzută de lege).

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 73 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2015.