Denial of victim status for post-relocation births under Decree-Law No. 118/1990 and evidentiary insufficiency of hearsay declarations

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 28 ianuarie 2003, reclamantul I.M. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța, solicitând anularea deciziei nr. 501/2002, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, împreună cu mama sa, a fost strămutat în perioada 1954 – 1964, din orașul Medgidia, în localitatea Bordoșani, județul Ialomița, împrejurare pe care a dovedit-o cu declarațiile notariale a patru martori.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 33/CA din 27 martie 2003, a respins acțiunea, reținând că reclamantul s-a născut în orașul Medgidia, ceea ce presupune că mama sa nu a fost strămutată.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi demonstrat strămutarea mamei, reclamantul nu poate beneficia de prevederile Decretului – lege nr. 118/1990, din moment ce nașterea sa a avut loc după strămutarea mamei și legea recunoaște aceste drepturi, numai persoanei care a fost strămutată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamantul I.M., susținând că instanța a reținut o stare de fapt, combătută de declarațiile autentificate ale unor martori, care confirmă afirmația privitoare la strămutarea efectivă a familiei sale, din Medgidia, în comuna Bordoșani.

În sprijinul recursului au fost anexate două înscrisuri noi, respectiv declarațiile autentificate date de N.R. și F.D., cu privire la situația familiei recurentului, în perioada 1954 - 1964.

Criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare în altă localitate, decât cea de domiciliu.

În speță, așa cum corect a reținut instanța de fond, aceste condiții legale nu sunt îndeplinite, întrucât reclamantul I.M. s-a născut la 24 septembrie 1959, în orașul Medgidia, de unde pretinde că ar fi avut loc strămutarea.

Pe de altă parte, declarațiile autentificate date de N.N., G.A. și N.G., se referă la pretinsul domiciliu obligatoriu al mamei reclamantului, în comuna Bordoșani, județul Ialomița, dar împrejurarea respectivă le este cunoscută din afirmații ale altor persoane, și nu din constatări directe, nemijlocite. O concluzie identică se desprinde din declarațiile autentificate depuse de recurent, în dosarul de recurs.

Toate aceste declarații nu sunt susținute de un înscris oficial, emis de autoritățile publice competente, care să ateste realitatea datelor de persecuție a familiei reclamantului, pentru motive etnice, în perioada 1954 – 1964.

De altfel, dispozițiile O.G. nr. 105/1999, se referă numai la perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Având în vedere cele mai sus expuse, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul reclamantului se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.M. împotriva sentinței civile nr. 33/CA din 27 martie 2003, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.