Renunciation of penalty for refusal of biological sample collection under isolated incident and social integration criteria

Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Renunţarea la aplicarea pedepsei

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra siguranţei publice

Indice alfabetic: Drept penal

- refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

- renunţarea la aplicarea pedepsei

C. pen., art. 80, art. 337

În cazul infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută în art. 337 C. pen., judecată conform procedurii privind recunoaşterea învinuirii, instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, în ipoteza în care constată că săvârşirea infracţiunii constituie un act de conduită izolat, comis de o persoană tânără, care exercită o profesie şi a cărei conduită anterioară demonstrează că este bine integrată în familie şi în societate, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen. privind situaţiile în care nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 481/A din 21 decembrie 2015

Prin sentinţa nr. 148/F din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în temeiul art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 1 an închisoare aplicată inculpatei pe o durată de 3 ani în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpata A.

Prin motivele de apel, inculpata a criticat, în esenţă, greşita individualizare a pedepsei aplicate de către prima instanţă, apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune, faţă de aceasta, renunţarea la aplicarea pedepsei.

Analizând apelul declarat de inculpata A. prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de drept şi de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în sensul că inculpata A., de profesie avocat, după ce a consumat băuturi alcoolice cu suspectul B. la reşedinţa inculpatei, sărbătorind achiziţionarea unui autoturism de către aceasta, în jurul orei 02:30, cu autoturismul personal, nou achiziţionat, s-a oferit să-l conducă pe suspect la domiciliul acestuia. Pe B-dul C., la schimbarea direcţiei de mers, spre dreapta, în momentul efectuării virajului, a acroşat autoturismul condus de martora D., care rula cu viteză redusă către semaforul din intersecţie, întrucât avea culoarea roşie. Fapta inculpatei A. care, în data de 17 aprilie 2014, a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce, anterior, fusese implicată într-un accident rutier, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută în art. 337 C. pen.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt pe baza probelor administrate.

De altfel, se constată că inculpata A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluţionarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanţă, că inculpata se face vinovată de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

Însă, în ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare a criteriilor generale prevăzute în art. 74 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier, conduita după săvârşirea faptei, vârsta, situaţia familială şi socială.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.

În lumina criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi celui ce a săvârşit-o.

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanţa de apel în modificarea soluţiei aplicate de către instanţa de fond.

Astfel, în privinţa inculpatei A. nu se poate ignora că aceasta este încadrată în muncă, exercitând profesia de avocat, este o persoană tânără, regretând săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, actele din dosarul cauzei atestă că infracţiunea pentru care este judecată, în prezent, inculpata constituie un incident izolat.

Conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii din prezentul dosar este reliefată prin lipsa antecedentelor penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Materialul probator administrat în cauză nu evidenţiază că inculpata A. a mai fost confruntată cu infracţiuni de acelaşi gen; dimpotrivă, fapta din prezenta cauză are un caracter accidental, ţinând de vârsta tânără a acesteia, ce demonstrează lipsa experienţei de viaţă şi nereprezentarea consecinţelor nocive ce pot surveni pentru viaţa şi libertatea sa.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că infracţiunea comisă de inculpata A. la 17 aprilie 2014 este un fapt izolat, fără şanse de revenire în câmpul infracţional, întreaga conduită anterioară a acesteia demonstrând că este bine integrată în familie şi în societate, având un comportament adecvat şi constatând faptul că în speţă nu sunt regăsite niciuna dintre condiţiile negative prevăzute în art. 80 alin. (2) C. pen., apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei şi, în baza art. 81 C. pen., va aplica inculpatei un avertisment şi o va atenţiona asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei nr. 148/F din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 80 - 82 C. pen., a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei şi, în baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatei un avertisment pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.