Appeals against consolidation of criminal sentences and correction of material error dismissed

Decizia nr. 888/2015

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 36 din 20 martie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 585 C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a admis cererea de modificare de pedepse formulată de persoana condamnată A., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, cu privire la pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.

1. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, şi, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

a). 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă''' prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

b). 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

c). 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

d). 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune" prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969.

2. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție secţia penală, şi, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

a). 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

b). 1 (unu) an închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A înlăturat sporul de pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare ce i-a fost aplicat persoanei condamnate prin sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală.

A constatat că infracţiunile arătate la pct. La., Lb.f Le, Ld.f 2.a., 2.b. şi infracţiunea de ''trafic de influenţă"prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru a cărei săvârşire i-a fost aplicată condamnatului A. pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare prin sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, au fost comise în concurs real.

În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a dispus contopirea celor şapte pedepse cu închisoarea aplicate condamnatului pentru infracţiunile concurente, respectiv pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare. 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare şi 3 ani închisoare, condamnatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care a adăugat un spor de pedeapsă de (2) doi ani închisoare.

Total pedeapsă de executat pentru condamnatul A., pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969, a interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 15 din Legea nr. 302/2004 republicată, a scăzut din durata pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, perioada executată, respectiv perioada începând cu data de 17 ianuarie 2013 la zi.

A dispus retragerea mandatelor de executare a pedepsei închisorii ce au fost emise pe numele condamnatului A. în baza sentinţelor penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, şi nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentei cauze, au rămas în sarcina statului.

Prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 04 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/45/2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 278 şi art. 279 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale şi respectiv înlăturarea omisiunii evidente strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel laşi în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că pedepsele arătate la pct. 1 lit. a), b) şi c) din dispozitiv (repuse in individualitatea lor ca urmarea descontopirii pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală) sunt de 2 (doi) ani Închisoare şi nu de 3 (trei) ani închisoare; pedepsele care au fost contopite în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. sunt de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare. 3 ani închisoare, 1 an închisoare şi 3 ani închisoare şi, înlătura omisiunea evidentă referitoare la contopirea celor două pedepse complementare aplicate condamnatului prin sentinţele penale nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, rămasă definitivă şi nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă.

Pe cale de consecinţă:

- a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că la pct. 1 privitor la descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, pedepsele repuse în individualitatea lor indicate la lit. a), b) şi c) sunt de 2 (doi) ani închisoare şi nu de 3 (trei) ani închisoare, aşa cum în mod eronat s-a trecut şi, la paragraful referitor la contopirea celor şapte pedepse cu închisoarea aplicate pentru infracţiunile concurente se vor trece trei pedepse de câte 2 ani închisoare în loc de trei pedepse de câte 3 ani închisoare, astfel că pedepsele contopite sunt: 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare şi 3 ani închisoare.

- a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că alături de pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată condamnatului A. prin prezenta sentinţă penală, în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, aplicată şi pedeapsa complementara cea mai grea constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pentru o durată de 3 ani.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub numărul de Dosar nr. x/45/2015, persoana condamnată A., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, a solicitat contopirea pedepselor cu închisoarea ce i-au fost aplicate prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală şi sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală.

În motivarea cererii formulate, condamnatul A. a arătat ca a fost condamnat definitiv prin trei hotărâri judecătoreşti succesive pentru comiterea unor infracţiuni de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătura privata şi înşelăciune, infracţiuni ce sunt concurente între ele. Faţă de incidenţa concursului de infracţiuni, condamnatul a solicitat contopirea tuturor pedepselor cu închisoarea aplicate pentru infracţiunile concurente, deducerea perioadei executate, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsa în considerarea elementelor referitoare la persoana sa, respectiv studiile urmate şi, implicit, nivelul sporit de instruire şi împrejurarea că a profesat ca avocat în cadrul Baroului Iaşi, calitate în care a avut o conduita ireproşabilă atât în societate cât şi din punct de vedere etic şi profesional.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., art. 36 C. pen. din 1969 raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.

În scopul soluţionării prezentei cereri de modificare de pedepse au fost solicitate şi ataşate la dosar copii conforme cu originalul de pe sentinţele penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi şi nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, fiecare cu referat de la biroul executări penale din cadrul instanţei de executare. De asemenea, au fost solicitate şi comunicate relaţii de la Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, precum şi cazierul judiciar al condamnatului A.

Analizând cele trei hotărâri judecătoreşti sus menţionate sub aspectul datei la care a fost comisă fiecare dintre infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea petentului A. (mai 2007, august 2007, august 2010 şi octombrie - decembrie 2009) şi a momentului la care fiecare dintre hotărârile de condamnare a rămas definitivă (27 februarie 2012, 07 iunie 2012 şi 12 martie 2013), instanţa a constatat că toate cele 7 infracţiuni (5 infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de înşelăciune şi o infracţiune continuată de fals în înscrisuri sub semnătura privată) au fost săvârşite de petent mai înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Cu alte cuvinte, cele 7 infracţiuni pentru a căror săvârşire petentul A. a fost condamnat definitiv prin sentinţele penale mai sus arătate, sunt în concurs real.

În condiţiile în care toate cele 7 infracţiuni (5 infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de înşelăciune şi o infracţiune continuată de fals în înscrisuri sub semnătura privată) pentru a căror săvârşire petentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, reţinând faptul că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare o nouă lege penală generală, s-a constatat că în prezenta cauza este incidenţă ipoteza succesiunii de legi penale în timp, situaţie în care s-a impus a se face aplicarea principiului legii penale mai favorabile.

În aplicarea principiului anterior arătat, instanţa a realizat un examen comparativ a celor doua legi penale succesive - C. pen. din 1969 şi C. pen. actual - sub aspectul instituţiilor de drept penal incidente în cauza, examen la finele căruia s-a constatat că mai favorabilă pentru condamnatul A. este legea penală veche deoarece dispoziţiile din aceasta lege penală consacrate sancţionării concursului de infracţiuni sunt mai avantajoase pentru condamnat comparativ cu normele juridice corespondente C. pen. actual.

În considerarea argumentelor sus dezvoltate, instanţa a constatat că prezenta cerere de modificare de pedepse este întemeiată, fiind incidenţă situaţia prevăzută Ia art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care autorizează modificarea pedepsei pronunţate după rămânerea definitiva a hotărârii prin care a fost aplicată.

Pentru motivele arătate, prima instanţă a dispus astfel cum anterior s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

Împotriva sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curţii de apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au formulat contestaţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi şi contestatorul A.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sentinţa penală atacată este netemeinică întrucât sporul stabilit ca urmare a contopirii pedepselor aplicate are un cuantum mic, raportat la numărul infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, la gravitatea activităţii infracţionale şi la necesitatea atingerii scopului pedepsei rezultante ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a condamnatului.

De asemenea, a apreciat că sentinţa penală atacată este nelegală prin prisma faptului că instanţa, contrar dispoziţiilor art. 35 C. pen. din 1969, nu a dispus aplicarea, alături de pedeapsa rezultantă a închisorii, a pedepsei complementare cea mai grea dintre cele aplicate prin hotărârile anterioare de condamnare.

Totodată a apreciat că este nelegală şi încheierea de îndreptarea a erorii materiale întrucât greşeala instanţei de fond de a nu se fi pronunţat asupra aplicării pedepsei complementare alăturat pedepsei rezultante nu poate fi remediată printr-o încheiere ca cea emisă în cauză, ci doar în calea de atac a contestaţiei.

Contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi în soluţionarea cauzei, în principal, înlăturarea sporului aplicat prin contopirea pedepselor şi, în subsidiar, micşorarea acestuia.

De asemenea, a solicitat să fie avut în vedere faptul că a executat 2 ani de închisoare, perioadă în care s-a conformat normelor de conduită din cadrul penitenciarelor, precizând totodată că are doi copii minori, a profesat ca avocat în cadrul Baroului Iaşi şi a avut o conduită ireproşabilă, atât în cadrul societăţii, cât şi din punct de vedere etic şi profesional.

Analizând contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi şi de contestatorul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte constată că aceste sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa totală principală de 3 (trei) ani închisoare în a cărei compunere au intrat un număr de 4 (patru) pedepse, după cum urmează: 2 (doi) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în cursul lunii mai 2007); 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în luna august 2007); 2 (doi) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta comisă în luna mai 2007) şi 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune" prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 (faptă comisă la 04 mai 2007).

Prin sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa totală principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni formată din 2 pedepse componente, respectiv 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în perioada 02-12 august 2010) şi 1 (un) an închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (fapte comise în luna august 2010) şi din sporul de 6 (şase) luni închisoare.

Prin aceeaşi hotărâre - sentinţa penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi - condamnatului A. i-a fost aplicată pentru comiterea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în perioada 02-12 august 2010) şi pedeapsa complementara a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b), c) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 (trei) ani.

Prin sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. şi ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în perioada octombrie - decembrie 2009) şi pedeapsa complementara a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 (doi) ani.

Analizând sentinţa contestată prin prisma motivului de contestaţie invocat atât de reprezentantul parchetului, cât şi de contestatorul condamnat, respectiv majorarea sporului ca urmare a solicitării procurorului, ori al înlăturării sau micşorării acestuia, solicitarea contestatorului, Înalta Curte constată că, aşa după cum şi prima instanţă corect a reţinut, toate cele 7 infracţiuni (5 infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de înşelăciune şi o infracţiune continuată de fals în înscrisuri sub semnătura privată) au fost săvârşite de petent mai înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Cu alte cuvinte, cele 7 infracţiuni pentru a căror săvârşire petentul A. a fost condamnat definitiv prin sentinţele penale mai sus arătate, sunt în concurs real.

Incidenţa instituţiei de drept penal a concursului real de infracţiuni în cazul supus prezentei analize a fundamentat şi a atras aplicarea normelor juridice care reglementează sancţionarea concursului de infracţiuni.

Fără a mai relua motivarea instanţei de fond, Înalta Curte constată că în aplicarea principiului anterior arătat, s-a realizat un examen comparativ a celor doua legi penale succesive - C. pen. din 1969 şi C. pen. actual - sub aspectul instituţiilor de drept penal incidente în cauză, examen la finele căruia s-a constatat că mai favorabilă pentru condamnatul A. este legea penală veche, deoarece dispoziţiile din aceasta lege penală consacrate sancţionării concursului de infracţiuni sunt mai avantajoase pentru condamnat comparativ cu normele juridice corespondente C. pen. actual.

Concursul de infracţiuni reprezintă o cauza generală de agravare a răspunderii penale, aspect reflectat de normele juridice care stabilesc tratamentul sancţionator al acestei forme de pluralitate de infracţiuni, caracterizat prin agravarea pedepsei aplicate.

Referitor la acest aspect, avându-se în vedere Decizia de neconstituţionalitate nr. 265 din 06 mai 2014 dată de Curtea Constituţională, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei şi nu pe instituţii autonome, instanţa a aplicat în întregime prevederile V.C.P. pentru a stabili pedeapsa rezultantă stabilită condamnatului pentru faptele concurente pentru care a fost condamnat.

În această ordine de idei, achiesând la analiza şi motivarea instanţei de fond, Înalta Curte constată că în speţa de faţă, cu ocazia analizei cererii de contopire de pedepse formulată de condamnatul A., judecătorul fondului a reţinut că acesta, în perioada mai 2007 - august 2010, a săvârşit un concurs de infracţiuni în compunerea căruia intră un număr total de 7 infracţiunii respectiv 5 infracţiuni de ''trafic de influenţă'’, fiecare în varianta normativa prevăzuta de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de,"înşelăciune, în varianta normativă de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 şi infracţiunea de "fals în înscrisuri sub semnătura privată’’, în varianta normativă prevăzuta la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, observându-se că una dintre cele şapte infracţiuni pentru a căror săvârşire a fost condamnat A., respectiv infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată îmbracă forma continuată a infracţiunii care, la rândul său, constituie o cauza generala de agravare a răspunderii penale şi confirmă, o dată în plus, perseverenţa deosebită a condamnatului în câmpul infracţional.

Totodată, în urma analizei trecutului infracţional al condamnatului A., s-a remarcat diversitate valorilor sociale protejate de legea penală care au fost încălcare de condamnat, importanţa Şi natura concretă a relaţiilor sociale vătămate prin comiterea infracţiunilor imputate, reţinându-se o "specializare" din partea condamnatului în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă și, în general, a faptelor penale ce presupun amăgirea, inducerea în eroare, crearea unei false reprezentări asupra realităţii unei persoane cu scopul obţinerii, pentru sine, a unor foloase materiale ilicite şi consistente.

In examenul asupra trecutului infracţional al condamnatului instanţa a avut în vedere și intervalul de timp relativ mare (de aproximativ 3 ani şi 3 luni) în care condamnatul a acţionat împotriva normelor de drept penal, comiţând astfel un număr total de şapte infracţiuni, una dintre acestea îmbrăcând forma continuata. Toate aceste elemente, la care se adaugă Şi gravitatea sporita a infracţiunilor reţinute în sarcina condamnatului (aspect ce trădează periculozitatea infractorului) şi faptul că, la momentul comiterii infracţiunilor, condamnatul avea calitatea de avocat, calitate de care s-a folosit pentru a comite pe fiecare dintre cele şapte infracţiuni deŞi o astfel de calitate, îi permitea condamnatul să aibă o reprezentare corecta a naturii şi consecinţelor faptelor penale context în care, cu atât mai mult, acesta ar fi trebuit să reflecte asupra rigorilor legii penale Şi să aleagă să nu o încalce, vin și fundamentează opinia că persoana condamnata A. prezintă un potenţial criminogen ridicat și că, în cazul său, este nevoie ca statul, prin autorităţile sale judiciare, să intervină în așa fel încât să asigure reeducarea, corijarea infractorului, schimbarea atitudinii acestuia faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală și, în general, faţă de întreaga ordinea de drept.

Un astfel de rezultat nu poate fi obţinut decât prin sancţionarea aspra și proporţională a comportamentului infracţional al condamnatului și, îndeosebi, a perseverenţei în comiterea de infracţiuni grave de care acesta a dat dovada, sens în care ca și consecinţa a concursului de infracţiuni constatat cu ocazia soluţionării prezentei cereri de modificare de pedepse a impus aplicarea unei spor de pedeapsa într-un cuantum care sa fie apt sa asigure corectarea conduitei condamnatului, cuantum pe care instanţa de fond în mod corect l-a apreciat ca fiind suficient la nivelul de 2 ani închisoare.

Analizând proporţionalitatea sporului de pedeapsă aplicat de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, la aprecierea necesităţii stabilirii acestui spor de pedeapsă şi a nivelului cuantumului acestuia, instanţa a avut în vedere şi faptul că la momentul rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare ce îl privesc, condamnatul A. nu se afla în ţară întrucât, cel mai probabil, urmărind să se sustragă de la executarea pedepselor aplicate de autorităţile judiciare, a ales sa fugă din ţara, iar pentru aducerea sa în România, autorităţile statului au fost nevoite sa demareze și să efectueze proceduri judiciare suplimentare care au impus resurse în plus. Sustragerea de la executarea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive denotă din partea condamnatului A. o atitudine caracterizată prin neasumarea răspunderii pentru conduita manifestată, o atitudine de total dispreţ faţă de legea penală și de autorităţile judiciare române.

În aceeaşi măsură se reţine că, neaplicarea unei spor de pedeapsa atunci când se descoperă ca activitatea infracţionala a unui infractor are un cuprins mult mai vast decât cel cunoscut iniţial de către autorităţile judiciare, ar fi de natura să încurajeze atât pe acesta cât și pe alţi membri ai societăţii care ar lua cunoştinţa de sancţiunile aplicate ca după ce comit o infracţiune, până la momentul rămânerii definitive a unei soluţii de condamnare, să mai comită și alte infracţiuni în ideea ca pluralitatea de infracţiuni nu poate să-i aducă o agravare efectiva a modul de sancţionare.

Autorităţile statului, în mod permanent, trebuie să vegheze și să acţioneze pentru a asigura respectarea întregii ordini juridice, iar atunci când acesta a fost încălcată de o maniera grava de una Şi aceeaşi persoană prin acţiuni repetate, intervenţia statului trebuie să fie una fermă și proporţională cu conduita infractorului, pentru ca astfel să se prevină comiterea de infracţiuni în general și, în mod special, în cazul condamnatului sancţionat.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că pedeapsa și implicit sporul de contopire nu trebuie percepute de condamnat ca o răzbunare a societăţii pentru că a greşit, ci ele trebuie să trezească rezonanţe în plan psihologic și să conducă, în final, la redarea acestuia societăţii, pedeapsa astfel stabilită trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, pe care este chemată să-l intimideze, dar mai ales să-l reeduce, fiind adevăr de necontestat faptul că aceeaşi pedeapsă identică - ca gen și cuantum - nu produce acelaşi efect educativ asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că sporul de pedeapsă aplicat este pe deplin justificat, fiind corect apreciat, pe baza criteriilor anterior arătate, astfel că nu se impune înlăturarea acestuia şi nici modificarea lui în sensul majorării sau al micşorării acestuia.

Cât priveşte motivul de contestaţie invocat de Parchet vizând faptul că sentinţa penală atacată este nelegală prin prisma faptului că instanţa, contrar dispoziţiilor art. 35 C. pen. din 1969, nu a dispus aplicarea, alături de pedeapsa rezultantă a închisorii, a pedepsei complementare cea mai grea dintre cele aplicate prin hotărârile anterioare de condamnare, apreciind, în acelaşi timp, că este nelegală şi încheierea de îndreptarea a erorii materiale, întrucât greşeala instanţei de fond de a nu se fi pronunţat asupra aplicării pedepsei complementare alăturat pedepsei rezultante nu poate fi remediată printr-o încheiere ca cea emisă în cauză, ci doar în calea de atac a contestaţiei, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Astfel, aşa după cum anterior s-a arătat pe parcursul prezentelor considerente, prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 04 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/45/2015, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în esenţă, în baza dispoziţiilor art. 278 şi art. 279 C. proc. pen., printre altele, a dispus îndreptarea erorii materiale şi respectiv înlăturarea omisiunii evidente strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel laşi în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că, pe cale de consecinţă, a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că alături de pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată condamnatului A. prin prezenta sentinţă penală, în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a aplicat şi pedeapsa complementara cea mai grea constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pentru o durată de 3 ani.

În această succesiune logico-juridică, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 35 C. pen. din 1969, prima instanţă a dispus aplicarea, alături de pedeapsa rezultantă a închisorii, a pedepsei complementare cea mai grea dintre cele aplicate prin hotărârile anterioare de condamnare, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pentru o durată de 3 ani.

Cât priveşte afirmaţia Parchetului în sensul că este nelegală şi încheierea de îndreptarea a erorii materiale, întrucât greşeala instanţei de fond de a nu se fi pronunţat asupra aplicării pedepsei complementare alăturat pedepsei rezultante nu poate fi remediată printr-o încheiere ca cea emisă în cauză, ci doar în calea de atac a contestaţiei, Înalta Curte o constată a fi nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., intitulat „îndreptarea erorilor materiale.

(1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

(2) În vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri.

(3) Despre îndreptarea efectuată organul judiciar întocmeşte, după caz, un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat."

Totodată, conform prevederilor art. 279 C. proc. pen., intitulat „înlăturarea unor omisiuni vădite, dispoziţiile art. 278 se aplică şi în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, avocaţi, potrivit art. 272 şi 273, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii."

Potrivit doctrinei juridice în materie, pentru a fi suspuse procedurii de îndreptare, erorile trebuie să fie materiale şi evidente. Prin erori materiale se înţeleg erorile în activitatea de consemnare, (...) ce rezultă din actele dosarului, în timp ce prin erori evidente se înţelege acea diferenţă de necontestat dintre ceea ce rezultă din conţinutul materialului documentar din dosar şi ceea ce s-a consemnat în actul ce conţine eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparaţie între acestea, fără a fi necesară o operaţiune de evaluare, interpretare sau judecată. Evidenţa erorii se traduce în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, opera de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.

Verificând sentinţa contestată din acest punct de vedere, prin prisma motivului invocat de parchet, Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la pagina 6 din motivare, judecătorul fondului a reţinut că „în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, alături de pedeapsa principală a închisorii îi va fi aplicată condamnatului şi pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pentru o durată de 3 ani.

Prin prisma considerentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că lipsa aplicării pedepsei complementare din dispozitivul sentinţei anterior menţionate este o eroare materială evidentă, ce a fost ulterior îndreptată, în spiritul legii, prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 04 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/45/2015, de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Aşa fiind, pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 425 alin. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi şi contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi şi contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulată de parchet, rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorul intimat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2015.