Cassation appeal dismissed: conviction for organized criminal group, tax evasion, and money laundering upheld against claims of decriminalization and improper limits

Decizia nr. 71/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30/D din data de 29 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2010* s-au dispus, printre altele, cu privire la inculpatul A., următoarele:

- schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în una singură, şi anume în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- schimbarea încadrării juridice din 2 infracţiuni prev. de art. 25 C. pen. anterior, art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 293 alin. (1) teza a Il-a C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 293 alin. (1) teza a Il-a C. pen. anterior;

- schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, precum şi infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, într-o singură infracţiune de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. anterior.

a) în baza art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2013, s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani.

b) în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.

c) în baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

d) în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiuni de spălare de bani, în formă continuată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior s-a dispus:

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiuni de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) teza a II-a C. pen. anterior, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea şi s-a dispus executarea pedepsei de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a scăzut din pedeapsa principală, reţinerea şi arestul preventiv de la 23 la 26 iunie 2009, inclusiv.

S-a admis cererea părţii civile A.N.A.F. Bucureşti reprezentată în proces de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.509.970,2 RON, despăgubiri civile către Statul Român reprezentat de A.N.A.F. Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, constând în obligaţii fiscale către stat (impozit pe profit şi TVA), la care s-au adăugat accesoriile legale până la data plăţii efective, din care:

În solidar cu inculpatul B. şi C., suma de 2.020.676,52 RON, plus accesoriile legale;

În solidar cu inculpatul D. şi E., suma de 3.244.902,73 RON, plus accesoriile legale;

În solidar cu inculpatul K. suma de 244.390,95 RON, plus accesoriile legale.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002, modificată şi republicată, raportat la art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea banilor spălaţi şi anume a sumelor externalizate, respectiv 1.298.342,42 dolari S.U.A. (145.887,42 + 1.152.455) şi 888.396,7 euro de la inculpaţii A., B., C. şi D.

S-a dispus confiscarea sumelor de mai sus în echivalentul monedei naţionale, de la data executării, în cazul în care confiscarea în valută se dovedeşte a fi imposibilă.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.154.000 RON, care i-a fost restituită de către inculpata F.

S-a menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat în oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău, aparţinând inculpatului A., indisponibilizat prin încheierea din 29 iunie 2009 emisă de A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Bacău, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Oneşti, cu o valoare estimativă de 16.000 euro, în vederea recuperării pagubei produse bugetului de stat, prin evaziune fiscală.

S-a dispus confiscarea extinsă a bunurilor (utilaje, terenuri, vile, autoturisme, autoutilitare, părţi sociale) aparţinând SC G. SRL Târgu Ocna, SC H. SRL Târgu Ocna, SC I. SRL Oneşti, SC J. SRL Bucureşti, controlate de către inculpatul A., asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale, prin ordonanţele procurorului din 26 iunie, 30 iunie, 02 iulie, 23 iulie şi 31 iulie 2009, pe care le-a menţinut.

S-a constatat că sistemul informatic ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost indisponibilizat în interesul unei cauzei penale, asupra căreia a fost disjunsă urmărirea penală.

A fost obligat inculpatul A. la plata a 1/2 din onorariul cuvenit expertului contabil, în valoare de 2.500 RON şi la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 85.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii A., B., E. şi K.

Prin decizia penală nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 30/D din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului Bacău pronunţată în Dosarul nr. x/110/2011.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice:

- din două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, în una singură, şi anume în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior.

- din două infracţiuni de spălarea banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, precum şi infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior într-o singură infracţiune de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. anterior.

S-a înlăturat din conţinutul pedepsei complementare disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior aplicată de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

S-a înlăturat din conţinutul pedepsei complementare disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior aplicată de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiuni de spălare de bani, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu cele aplicate de instanţa de fond, în pedeapsa cea mai grea şi s-a dispus executarea pedepsei de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior.

S-au înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Împotriva acestei decizii, la data de 07 septembrie 2015, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

S-a constatat că, la data de 17 februarie 2015, a fost comunicată decizia penală nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, către inculpatul A., cererea de recurs în casaţie a fost formulată de inculpat în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie ce formează obiectul Dosarului nr. x/110/2010*, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Prin cererea de recurs în casaţie s-a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., respectiv inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2013, din moment ce fapta reţinută în sarcina sa, de constituire a grupului infracţional organizat, a avut loc în anul 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, nefiind prevăzută de legea penală la data comiterii.

De asemenea, recurentul a precizat că dispoziţiile art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2013 au fost abrogate aşa încât trebuia să se constate că, în prezent, fapta a fost dezincriminată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, recurentul a susţinut că la data desfăşurării activităţii infracţionale, respectiv perioada 2002-2005, faptele nu erau prevăzute de legea penală, dat fiind că legea menţionată a intrat în vigoare în anul 2005.

De asemenea, recurentul a arătat că fapta de evaziune fiscală are ca subiect activ contribuabilul, or, în speţă, nu s-a reţinut că ar fi avut calitatea de contribuabil sau reprezentant legal al firmelor implicate direct în activitatea evazionistă, sens în care faptele pot constitui cel mult o instigare la evaziune fiscală.

Prin aceleaşi motive de recurs, inculpatul A. a susţinut că este nelegală condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 din moment ce i s-a reţinut calitatea de autor al infracţiunii predicat.

Sub acest aspect, a arătat că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor este întotdeauna diferit de subiectul activ al infracţiunii din care provin banii.

În acest sens, a susţinut că, în mod obligatoriu, trebuie să existe un autor distinct, care să cunoască provenienţa ilicită a bunurilor, fără de care nu ar putea exista infracţiunea de spălare a banilor, iar sintagma „cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni” este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecţilor activi persoanele care au participat la comiterea infracţiunilor din care provin bunurile care formează obiectul spălării banilor. Dacă această expresie ar fi fost întrebuinţată pentru a include în categoria subiecţilor activi şi participanţii de la infracţiunea premisă, ea ar fi fost inutilă, deoarece persoana care a comis infracţiunea din care provin bunurile cunoştea împrejurarea că fapta respectivă este infracţiune (se invocă practica Curţii Europene de Justiţie, precum şi cea în materie naţională, inclusiv decizia nr. 3615 din 05 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Prin urmare, a menţionat, prin cererea de recurs în casaţie, că nu putea fi în acelaşi timp subiect activ al infracţiunii de spălare de bani şi autor al infracţiunii principale din care se presupune că au provenit banii.

Recurentul inculpat a subsumat criticile anterior menţionate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin invocarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în cauză, legea penală mai favorabilă este noul C. pen. care prevede limite de pedeapsă mai blânde comparativ cu cele aplicate de către instanţa de apel.

Astfel, s-a apreciat că, în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile din legea penală anterioară, dând astfel eficienţă unor limite de pedeapsă mai mari, cât timp în speţă trebuiau aplicate pedepse mai blânde, în limitele prevăzute în noul C. pen.

Prin încheierea nr. 407/RC din 18 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că decizia penală nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) şi art. 438 C. proc. pen.

Prin urmare, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţia legală anterior menţionată, examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate.

Prin motivele de recurs în casaţia a fost invocată incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ori au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prima critică a recurentului inculpat A. vizează greşita sa condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, în condiţiile în care la momentul săvârşirii acesteia (anul 2002), în modalitatea normativă a constituirii, fapta nu era prevăzută de lege, întrucât Legea nr. 39/2003 prin care a fost incriminată fapta a intrat în vigoare în anul 2003.

Examinând hotărârile atacate se constată că, sub aspectul situaţiei de fapt, cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de lider, împreună cu inculpaţii E., L., M., C., D. şi B. au constituit un grup infracţional organizat începând cu luna octombrie 2002 şi care a acţionat o perioadă îndelungată (2002-2005), folosind fraudulos două firme „fantomă” (SC N. SRL Oneşti şi SC O. SRL Târgu Ocna), având ca principal scop comiterea de infracţiuni contra patrimoniului, fapte cu consecinţe deosebit de grave, prin care s-a cauzat prejudicierea importantă a bugetului de stat consolidat, asigurându-şi prioritar beneficiul ilicit, prin folosirea de mecanisme economico-financiare de spălare a banilor.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reţine că nu prezintă relevanţă în cauză data constituirii grupului infracţional, respectiv sfârşitul anului 2002, câtă vreme s-a reţinut că activitatea infracţională specifică modalităţii normative a asocierii s-a desfăşurat în perioada 2002-2005, epuizându-se în anul 2005.

În anul 2002, când a debutat activitatea infracţională, fapta inculpatului era incriminată în art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, potrivit căruia fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsea cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Ulterior, a intrat în vigoare Legea nr. 39/2003 care prevedea în art. 7 alin. (1) că iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ambele infracţiuni sancţionau pluralitatea constituită şi impuneau aceleaşi condiţii.

De altfel, şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, doctrina şi jurisprudenţa defineau asocierea prin aceleaşi elemente care se regăsesc în art. 2 lit. a), respectiv grupare de persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, elemente care dovedesc existenţa structurii organizatorice şi deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională.

Analizând conţinutul celor două incriminări se constată că asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. anterior constituia norma generală, iar art. 7 din Legea nr. 39/2003, normă specială.

Prin urmare, chiar dacă constituirea ca modalitate normativă alternativă s-a consumat în cursul anului 2002, activitatea infracţională a grupului organizat a continuat în cadrul asocierii, prelungindu-se în timp până la momentul încetării acesteia, respectiv momentul epuizării.

Astfel, din situaţia de fapt reţinută în cauză rezultă că inculpatul, în calitate de lider, a constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi chiar dacă momentul consumării infracţiunii a fost acela al primului acte de constituire acesta a continuat, în baza aceleiaşi rezoluţii, să săvârşească alte asemenea acte în vederea realizării scopului asocierii. Ca atare, activitatea infracţională s-a prelungit, în mod natural, dincolo de momentul consumării, a dobândit forma infracţională a faptei continue, care s-a epuizat în anul 2005.

În cazul în care în timpul duratei unei infracţiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracţională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început şi a durat o perioadă de timp (în acest sens, a se vedea, decizia nr. 2570 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În concluzie, în mod corect, pentru întreaga activitate infracţională a fost aplicată legea penală specială, în vigoare la momentul epuizării.

Totodată, prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a solicitat a se constata că, în prezent, fapta de constituire a unui grup infracţional organizat, reţinută în sarcina sa, a fost dezincriminată, întrucât art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, neavând corespondent în art. 367 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte apreciază că legiuitorul a înţeles să incrimineze în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin urmare nu se poate vorbi de o dezincriminare a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, aceasta având corespondent în legislaţia nouă (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 12/2014 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 507 din 08 iulie 2014).

Astfel, în prezent, în art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracţional organizat fapta de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”, ceea ce conduce la concluzia că fapta continuă să fie incriminată în legea nouă, fiind realizată condiţia continuităţii incriminării.

Se mai impune precizarea că definiţia dată grupului infracţional organizat din noul C. pen. înlătură doar cerinţa privitoare la scopul constituirii grupului constând în obţinerea directă sau indirectă a unui beneficiu financiar sau material, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie, dimpotrivă, a lărgit sfera noţiunii grupului infracţional organizat.

Aşadar, abrogarea art. 7 din Legea nr. 39/2003 prin art. 126 pct. 2 din Legea nr. 187/2012, nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanţele de fond şi de apel au făcut o corectă aplicare a legii, aşa încât fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul deciziei atacate, este prevăzută de legea penală.

A doua critică a recurentului inculpat A. vizează greşita sa condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în condiţiile în care la momentul desfăşurării activităţii infracţionale (2002-2005), fapta nu era prevăzută de legea penală, întrucât Legea nr. 241/2005 prin care a fost incriminată fapta a intrat în vigoare în anul 2005.

Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situaţiei de fapt cu privire la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a reţinut că, în calitate de lider al grupului infracţional organizat şi administrator de facto al SC N. SRL Oneşti şi SC O. SRL Târgu Ocna, în perioada noiembrie 2002-2006 (perioadă fiscală de producere a efectelor actelor ilicite) a condus în manieră ilicită activitatea celor două societăţi comerciale, dispunând nedeclararea veniturilor impozabile realizate şi diminuarea veniturilor prin operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului datorat bugetului consolidat al statului, cauzând acestuia un prejudiciu.

De asemenea, s-a reţinut că, în calitate de administrator al SC G. SRL Târgu Ocna şi SC H. SRL Târgu Ocna, inculpatul a condus în manieră ilicită activitatea celor două societăţi comerciale, prin înregistrarea în contabilitate, cu ştiinţă şi în scopul de a nu plăti ori de a diminua impozitul pe profit şi T.V.A., a unor cheltuieli nereale, pe baza unor documente primare de achiziţie (facturi fiscale) emise de SC N. SRL, respectiv SC O. SRL (administrate în fapt tot de inculpatul A.), despre care cunoştea că au preţuri mult mai mari decât cele efective de achiziţie.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reţine că infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea descrisă în conţinutul art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 era incriminată la momentul începutului activităţii infracţionale în art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Totodată, s-a reţinut că fapta a fost comisă în formă continuată, astfel că, deşi a debutat sub imperiul Legii nr. 87/1994, activitatea infracţională a continuat, epuizându-se în anul 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005.

Aşadar, legea aplicabilă a fost corect stabilită, ca fiind cea de la momentul epuizării infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a solicitat a se constata că fapta de evaziune fiscală are ca subiect activ contribuabilul, or, în cauză, s-a reţinut că nu a avut această calitate şi nici pe aceea de reprezentant legal al firmelor implicate direct în activitatea evazionistă.

Din situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond rezultă că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de evaziune fiscală constă în omisiunea de a evidenţia, în documentele legale, veniturile impozabile realizate precum şi în diminuarea veniturilor prin operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului datorat bugetului consolidat al statului, faptă pe care inculpatul a comis-o în calitate de administrator defacto a două societăţi comerciale.

Cu referire la această critică, Înalta Curte notează că subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia.

Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii, precum şi administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de o anumită calitate a subiectului activ şi nici de existenţa unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuţii de organizare şi ţinere a evidenţei contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligaţie legală ori contractuală de gestionare a activităţii societăţii, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activităţii contabile a societăţii.

În pofida faptului că inculpatul nu a avut în mod oficial calitatea de asociat sau administrator în cadrul societăţilor comerciale implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, acesta a exercitat, în perioada 2002-2006, conducerea activităţii contabile a societăţii coordonând acţiunile întreprinse de membrii grupului.

Totodată, prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a criticat reţinerea în ceea ce-l priveşte, a autoratului, ca formă de participaţie la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în condiţiile în care activitatea sa infracţională corespunde unei instigări la comiterea infracţiunii menţionate.

Or, prin decizia atacată s-a reţinut că inculpatul a acţionat şi în calitate de autor în ceea ce priveşte actele materiale vizând SC G. SRL Târgu Ocna şi SC H. SRL Târgu Ocna, fiind administratorul acestor societăţi. Or, această formă principală de participaţie, a autoratului, o absoarbe pe cea secundară, a instigării cu referire la SC N. SRL, respectiv SC O. SRL, administrate în fapt de către inculpat.

A treia critică a recurentului inculpat A. vizează greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor:, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, arătând că nu i se poate reţine atât calitatea de autor al infracţiunii predicat, din care se presupune că au fost dobândiţi banii, cât şi cea de autor al infracţiunii de spălare a banilor.

Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situaţiei de fapt, cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, s-a reţinut că inculpatul A. în calitate de lider al grupului infracţional organizat, precum şi de reprezentant legal al SC H. SRL Oneşti, SC G. SRL Oneşti şi al firmei off-shore „P. LLC” în perioada 2002-2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a disimulat adevărata natură a dispoziţiei şi circulaţiei unor bunuri şi sume de bani, dispunând/efectuând o serie de operaţiuni ilicite.

De asemenea, s-a reţinut că, folosindu-se în mod concomitent/succesiv de societăţile comerciale ce au desfăşurat operaţiuni pe principiul firmelor „fantomă” (sediu declarat în mod fictiv, înscrise nelegal ca microîntreprinderi, achiziţionate pe numele unor persoane care nu au exercitat cu bună credinţă atribuţiile de administrator, acumularea de sume considerabile de plată către bugetul consolidat al statului, reprezentând impozit pe profit şi TVA ce au condus la falimentul acestora etc.), inculpatul A. a disimulat adevărata natură a proprietăţii, dispoziţiei şi circulaţiei unor bunuri.

Infracţiunea de spălare a banilor este o faptă de natură penală, condiţionată de existenţa unei infracţiuni predicat (sau premisă) din care sunt obţinute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile sau imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni legitime. Aşadar, infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, întrucât existenţa ei este condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţiuni de spălare, având totuşi un caracter autonom în raport cu infracţiunea predicat, chiar şi în situaţia în care nu se cunoaşte autorul acesteia.

Cu toate acestea, legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de spălare a banilor de împrejurarea ca infracţiunea predicat să fie comisă de o persoană diferită de cea care participă la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

De altfel, jurisprudenţa a statuat în acest sens (a se vedea decizia nr. 1562/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/114/2008, decizia nr. 836 din 13 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi decizia nr. 2984 din 25 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/117/2006).

Cea de-a patra critică invocată de recurentul inculpat A. vizează aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute în noul C. pen., respectiv nereţinerea de către instanţele de fond şi apel a legii penale mai favorabile ca urmare a succesiunii legislative a normelor de incriminare, care ar fi avut drept consecinţă aplicarea pedepselor în limite mai reduse.

Înalta Curte notează că cea din urmă critică vizează aplicarea legii penale mai favorabile, chestiune care nu poate fi examinată prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prev. de art. 438 C. proc. pen.

Or, în raport cu limitele recursului în casaţie, instanţa nu poate face aplicarea legii penale mai favorabile, analiza incidenţei acesteia fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel.

Prin urmare, în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului - constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani - şi de limitele de pedeapsă prevăzute în normele de incriminare stabilite ca fiind mai favorabile prin hotărârile atacate, se constată că acestea sunt legale.

În concluzie, criticile invocate de recurentul inculpat A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat împotriva deciziei penale nr. 708 din data de 29 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/110/2010*.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 708 din data de 29 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/110/2010*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2016.