Scope of cassation review: prohibition of factual reassessment and challenge to sufficiency of evidence in criminal sentencing

Decizia nr. 69/2016

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 79 din 28 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în Dosarul nr. x/273/2014, în baza art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (1), art. 78 raportat la art. 77 lit. b) şi e) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate B.

În baza art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (1), art. 78 raportat la art. 77 lit. b) şi e) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, parte vătămată fiind C.

În baza art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 41, art. 78, raportat la art. 77 lit. b) şi e) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, parte vătămată fiind C.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani, în condiţiile art. 39 lit. c) C. pen., urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, privativă de libertate.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpatul A.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen., art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 03 septembrie 2014 la zi.

Conform dispoziţiilor art. 54 rap. la art. 55 C. pen. cu referire la opoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi o) C. pen. s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa închisorii şi pedepsele accesorii şi complementare începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. s.-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., prin-reprezentant legal D. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea civilă E.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 744/A din 29 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 79 din data de 28 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosarul nr. x/273/2014.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a desfiinţat-o în latura penală şi, rejudecând în aceste limite, s-a făcut aplicarea art. 435 C. pen. şi s-au înlăturat dispoziţiile art. 78 C. pen. rap. la art. 77 lit. b) şi e) C. pen.

Instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la pedeapsa de 3 ani închisoare la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la pedeapsa de 7 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-au aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale - 2 pedepse de câte 4 ani şi 6 luni închisoare şi o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, dispuse pentru săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi o infracţiune de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde părţile vătămate desfăşoară activităţi socia-e. pe durata unui termen de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) şi o) C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (ca pedeapsă accesorie).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale astfel cum au fost majorate prin decizia Curţii de Apel, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse ce nu se execută, respectiv 3 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde părţile vătămate desfăşoară activităţi sociale, pe durata unui termen de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) şi o) C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (ca pedeapsă accesorie).

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzută de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008.

În baza art. 112 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuţitul ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului, menţionat în procesul verbal din 04 septembrie 2014.

De asemenea, instanţa de apel a menţinut în rest sentinţa atacată, precum şi starea de arest a inculpatului.

În baza art. 422 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa principală perioada arestului preventiv a inculpatului de la data de 28 aprilie 2015 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stas. în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 septembrie 2015, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 decembrie 2015, în vederea examinării, în cameră de consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie ce a format obiectul Dosarului nr. x/273/2014, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Prin Încheierea nr. x/RC din 22 ianuarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/273/2014, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen. Înalta Curte a constatat următoarele:

Decizia penală nr. 744/A din 29 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată prin ir.îermediul unui avocat care poate formula concluzii în faţa instanţei supreme, fiind respectate cerinţele art. 436 alin. (2) C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu conţine cerinţele prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. în cuprinsul acesteia nefiind menţionate numele, prenumele, domiciliul profesional al avocatului părţii, la cererea de recurs în casaţie fiind ataşată o copie a legitimaţiei apărătorului care a formulat recursul în casaţie, avocat F., cu drept de a pune concluzii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la celelalte cerinţe de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că cererea de recurs în casaţie conţine numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 744/A a Curţii de Apel Timişoara) şi semnătura apărătorului care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat că în cuprinsul motivelor de recurs este indicat cazul de casare prevăzut de art. 43 8 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză, susţinând că nu se poate reţine săvârşirea faptelor de lipsire de libertate şi viol în lipsa unor probe directe, astfel că soluţia Curţii de Apel Bucureşti este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată pe baza unui probatoriu plin de echivoc.

În opinia apărării, fapta de lipsire de libertate nu există, părţile vătămate s-au aflat şi în prezenta altor persoane, nu doar în prezenta inculpatului, iar în ceea ce priveşte fapta de viol, s-a arătat că declaraţia părţii vătămate C. este subiectivă şi un act de răzbunare şi din nicio probă nu rezultă infracţiunea consumată de viol.

În consecinţă, s-a arătat în cuprinsul recursului în casaţie că lipsa probelor cu privire la existenţa actului sexual ar trebui sa conducă la concluzia ca iapta penală nu există, apreciind astfel că, în mod greşit, inculpatul a fost trimis m judecată şi condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o nefiind întrunite elementele constitutive pentru reţinerea faptei de viol.

Motive pentru care, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 -438 din C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpat, Înalta Curte a apreciat că aceasta urmează a fi discutată în condiţii de contradictorialitate în faţa completului competent să se pronunţe asupra recursului în casaţie.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", criticile acestuia vizând greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a), b) C. pen. şi viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen.

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat a apreciat că se impune achitarea sa, având în vedere că probatoriul administrat în cauză (depoziţiile martorilor şi raportul de constatare medico-legală asupra părţii vătămate minore C.) relevă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care acesta a fost condamnat, sens în care, a apreciat că faptele imputate acestuia şi pentru care, în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, nu sunt prevăzute de legea penală.

În argumentare, în esenţă, apărarea inculpatului a arătat că, în lipsa unor probe directe nu se poate reţine în sarcina acestuia săvârşirea faptelor de lipsire de libertate, întrucât părţile vătămate s-au aflat şi în prezenta altor persoane, nefiind întrunite elementele constitutive nici în ceea ce priveşte fapta de viol, prin inexistenţa vreunui act sexual între inculpat şi partea vătămată C., declaraţia acesteia fiind apreciată de inculpat subiectivă şi un act de răzbunare pe fondul discuţiilor pe care le avea cu mama acesteia cu privire la un imobil.

Având în vedere criticile aduse deciziei atacate se constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casaţie nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rej.udecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel.

Înalta Curte notează că, prin criticile referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de viol, în sensul că nu există dovada consumării vreunui act sexual cu minora C., iar din depoziţiile martorilor şi raportul de constatare medico-legală nu s-a confirmat existenţa faptei, se invocă netemeinicia hotărârii atacate cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului.

Se constată că, prin cererea de recurs în casaţie se solicită în realitate reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, ce constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casaţie şi care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situaţia de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Or, în raport cu limitele recursului în casaţie, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanţa nu poate analiza starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate şi modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casaţie, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. de suspendare a executării hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2016.