European Arrest Warrant execution and surrender affirmed; appeal dismissed

Decizia nr. 51/2016

Prin sentinţa penală nr. 1 din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la luarea măsurii arestării şi executarea mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate A.

În baza art. 107 alin. (1) rap. la art. 103 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea mandatului de arestare european emis la data de 11 mai 2015 de către Parchetul Duisburg, Germania, împotriva persoanei solicitate A.

S-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, de la 16 ianuarie 2016 la 14 februarie 2016 inclusiv.

S-a constatat că persoana urmărită nu a fost de acord sa fie predată şi nu a renunţat la regula specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată în prezenta cauză din 01 ianuarie 2016, ora 07.45, la zi.

S-a dispus ca minuta să fie comunicată autorităţii judiciare emitente, Direcţiei Drept Internaţional Cooperare Judiciară din Ministerul Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din I.G.P.

S-a dispus, de asemenea, ca onorariul interpretului să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin încheierea din 01 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei persoanei solicitate A. conform încheierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din 06 ianuarie 2016), în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile, de la 01 ianuarie 2016 la 15 ianuarie 2016 inclusiv.

S-a reţinut că, prin semnalarea din 21 septembrie 2015, transmisă în Sistemul Informatic Schengen, autorităţile judiciare din Germania, respectiv Parchetul Duisburg, au introdus o alertă cu privire la arestarea în vederea predării a numitului A.

Prin sesizarea transmisă la data de 01 ianuarie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat arestarea în vederea predării a numitului A., înainte de transmiterea mandatului european, în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 mai 2015 de către Parchetul Duisburg, împotriva persoanei solicitate A., cetăţean turc, urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în cantităţi mari, prev. de parag. 1, 3, 29 (1), 29A din Legea germană privind narcoticele, parag. 25 (2), 53 din Codul penal german.

Persoana indicată în semnalarea formulată de autorităţile judiciare germane a fost identificată în România.

S-a constatat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând de la data de 01 ianuarie 2016, ora 07.45, până la data de 02 ianuarie 2016, ora 07.45, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1/2016.

S-a reţinut că, potrivit art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, semnalarea introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen, în vederea arestării, echivalează cu un mandat european de arestare.

Prin semnalarea menţionată s-a reţinut că „la începutul anului 2012, la data de 30 ianuarie 2012, acţionând în baza unui plan bine stabilit, ce viza o lungă perioadă de timp, B. şi C., judecaţi separat şi persoana în cauză A., au decis sa facă trafic cu cannabis, în cantităţi considerabile, astfel încât să aibă o sursă regulată de venit care să le acopere cererea de cannabis, în principal în districtul Duisburg - Hochfeld, pe scară largă.

În cadrul acestui grup de făptuitori, persoana în cauză A. era „mâna dreaptă” a lui C., judecat separat, şi era responsabil cu realizarea instrucţiunilor acestuia din urmă, şi anume organizarea vânzătorilor de stradă, portionarea cannabis-ului în cantităţi mici şi livrarea acestora către vânzătorii de stradă.

În total, cel puţin 14 kilograme de cannabis au fost aduse din Olanda şi au fost vândute consumatorilor finali din Duisburg - Hochfeld de către A. şi C., conform planului criminal bine stabilit de aceştia”.

La procuror, persoana solicitată a declarat următoarele:

„Nu am obiecţiuni cu privire la identitate. Nu recunosc faptele descrise în semnalare de către autorităţile germane. Este adevărat, am fost în Germania, în anul 2012, dar nu-mi amintesc dacă în ianuarie 2012 mă aflam sau nu în Germania. Nu doresc că merg în Germania pentru judecarea faptelor reţinute în sarcina mea. Nu am afaceri judiciare în România. Nu sunt căsătorit, dar logodnica mea este româncă şi este însărcinată, urmând să ne căsătorim. Precizez că C. şi B., persoanele despre care se aminteşte în semnalarea emisă de autorităţile germane, sunt liberi, fac parte din mafie şi în prezent se află în Germania. De asemenea, subliniez că eu şi familia mea suntem în pericol pentru că cei doi sunt foarte periculoşi. Aceştia sunt cunoscuţi atât în Turcia, cât şi în Germania de către autorităţi ca fiind persoane foarte periculoase”.

În raport de faptele descrise anterior, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, s-a apreciat că este necesară luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, conform art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la luarea măsurii arestării şi executarea mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate A., instanţa de fond a constatat următoarele:

Mandatul de arestare european, emis la data de 11 mai 2015 de către Parchetul Duisburg, a fost tradus legalizat în limba română şi depus în data de 07 ianuarie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală; mandatul este emis împotriva persoanei solicitate A., cetăţean turc, urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în cantităţi mari, prev. de parag. 1, 3, 29 (1), 29A din Legea germană privind narcoticele, parag. 25 (2), 53 din Codul penal german.

Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, s-a constatat că acestea respectă dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv mandatul conţine următoarele informaţii:

a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate;

b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente;

c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi 96 din prezenta lege;

d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 96;

e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;

f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită, respectiv, în speţă, pedeapsa maximă posibilă prevăzută de legea germană este de 15 ani închisoare;

g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.

De asemenea, s-a constatat că mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1 a legii menţionate.

Astfel, prin acest mandat definitiv, se retine că: „numiţii B., C., urmăriţi separat şi învinuitul A., au hotărât la începutul anului 2012, cel târziu în data de 30 ianuarie 2012, ca în colaborare, prin împărţirea sarcinilor, pe o perioadă îndelungată, să facă comerţ în special cu marijuana, în cantităţi depăşind nivelul unor cantităţi mici. Numiţii şi-au procurat astfel o sursă de venit, acoperind în special în cartierul Duisburg - Hochfeld, în stil mare, necesarul de stupefiante, prin furnizarea de marijuana. În cadrul grupului de făptuitori, numiţii B., C. şi învinuitul A. erau parteneri de afaceri cu drepturi egale, îndeplinind sarcini diferite. Numitul C., urmărit separat, coordona în principal procurarea şi desfacerea marijuanei în cadrul comerţului stradal organizat de el.

Pentru desfacerea marijuanei, numitul C., urmărit separat, folosea o reţea de curieri şi mesageri care dădeau curs instrucţiunilor sale. Alături de numitul C., urmărit separat, se afla învinuitul A., în calitate de „mână dreaptă”, răspunzător pentru punerea în practică a indicaţiilor numitului C., pentru organizarea vânzătorilor stradali, precum şi pentru împărţirea marijuanei în porţii mici şi pentru transmiterea acestora către vânzătorii stradali.

Numitul C., urmărit separat, achiziţiona marijuana în principal de la numitul B., urmărit separat. Acesta achiziţiona marijuana în cantităţi mari prin intermediul numitului D., urmărit separat, din Olanda.

Din iniţiativa numitului B., urmărit separat, s-au efectuat în orice caz în lunile februarie şi martie 2012, la un interval de circa 2 săptămâni, circa 3 deplasări auto ale numitului D. în localitatea Venlo din Olanda, acesta fiind însoţit de regulă de către numitul B., urmărit separat. Folosindu-se contactul intermediat de numitul D., învinuitul B. a achiziţionat acolo cu ocazia fiecărei deplasări cel puţin 3 kilograme şi o dată cel puţin 8 kilograme marijuana la un preţ de 4,20 euro până la 4,40 euro per gram, cantităţi pe care le-au introdus împreună în Germania. În total au fost importate în modul arătat mai sus cel puţin 14 kilograme de marijuana. Conform rezoluţiei lor infracţionale comune, învinuitul A., precum şi numitul C., urmărit separat, au vândut marijuana unor clienţi finali în Duisburg - Hochfeld”.

Cu privire la conţinutul semnalării, s-a reţinut că acesta concordă cu cel al mandatului european, cu singura diferenţă a menţionării greşite în semnalare a tipului de drog, cannabis în loc de marijuana.

Verificând, la data de 12 ianuarie 2016, valabilitatea mandatului european, instanţa de fond a constatat că acesta a fost transmis pe cale oficială şi nu există nicio dovadă că ar fi fost revocat de către autoritatea emitentă, cum a susţinut apărarea persoanei solicitate, care a făcut referire doar la o convorbire telefonică, avută de persoana solicitată cu un avocat din Germania şi la un număr de dosar, fără a se face niciun început de probă în acest sens.

În faţa instanţei, asistată de apărător ales, persoana urmărită nu a fost de acord sa fie predată, nu a renunţat la regula specialităţii şi a declarat că nu este de acord să fie transferată în Germania pentru rezolvarea problemei ce face obiectul mandatului european de arestare, întrucât este nevinovată.

Instanţa a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002 [art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată].

Având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina lui A. figurează printre cele prevăzute de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate, a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, acestea nu au fost supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei încriminări.

Totodată, s-a constatat că nu există niciunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, printre acestea nefigurând refuzul persoanei solicitate de a fi predată sau invocarea nevinovăţiei penale, care poate fi stabilită doar de autoritatea judiciară emitentă a mandatului european.

S-a reţinut că persoana solicitată nu figurează urmărită pe teritoriul României pentru fapte penale (procesul-verbal de depistare din care rezultă că persoana solicitată nu figurează urmărită la momentul reţinerii).

Potrivit art. 111 alin. (1) din aceeaşi lege, s-a stabilit că predarea se va realiza de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare. Prin urmare, s-a reţinut că legea nu permite o predare a persoanei solicitate în stare de arest la domiciliu, astfel cum a cerut apărarea.

De asemenea, a fost avut în vedere că s-a invocat de către apărare posibilitatea ca viaţa persoanei solicitate sau a familiei acesteia să fie pusă în pericol, după predarea sa în Germania, însă nu s-au indicat probele care să facă credibile aceste împrejurări.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a formulat contestaţie persoana solicitată A., susţinând că se impune admiterea căii de atac, desfiinţarea încheierii atacate şi, pe fond, dispunerea unei alte măsuri preventive, mai blânde, pe perioada desfăşurării procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare. Referitor la acesta din urmă, contestatorul persoană solicitată a susţinut că nu mai este valabil, solicitarea formulată de către statul german, prin sistemul Sirene 2, nefiind suficientă în procedura de faţă.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul ales al contestatorului persoană solicitată şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că, la data de 11 mai 2015, Parchetul Duisburg din Germania a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., urmărită pentru săvârşirea, pe teritoriul Germaniei, a infracţiunii de trafic de droguri în cantităţi mari, prev. de parag. 1,3, 29 (1), 29A din Legea germană privind narcoticele, parag. 25 (2), 53 din Codul penal german. Din examinarea prevederilor legale aplicabile, se constată că infracţiunea imputată se regăseşte printre cele enumerate în dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din legea anterior menţionată, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că nu există motive de refuz dintre cele menţionate în art. 98 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din acelaşi act normativ, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiaşi articol, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

Procedându-se de către instanţa de fond la ascultarea persoanei solicitate, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, precizând însă că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare germane şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii. Cât priveşte invocarea nevinovăţiei de către persoana solicitată sub aspectul faptelor imputate, acest aspect, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, urmează a fi analizat de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.

Referitor la critica apărării vizând valabilitatea mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

În cauză există o semnalare transmisă în Sistemul de Informaţii Schengen de către autorităţile judiciare din Germania, care au introdus o alertă cu privire la arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., iar potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, o astfel de semnalare echivalează cu un mandat european de arestare.

Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă niciun element care să demonstreze că mandatul european de arestare ce se solicită a fi pus în executare ar fi fost revocat de către autoritatea emitentă, actualitatea acestuia fiind de necontestat.

De asemenea, nu poate fi primită nici solicitarea contestatorului, formulată prin apărător, în sensul de a se dispune faţă de acesta o măsură preventivă mai blândă, având în vedere dispoziţiile art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, din care rezultă că atunci când instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de către Parchetul Duisburg din Germania cu privire la persoana solicitată A., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel că motivele de contestaţie invocate nu sunt întemeiate.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

Onorariul cuvenit interpertului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 340 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 140 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpertului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2016.