Time-barred appeal against execution of transferred Italian sentence under Law No. 302/2004

Decizia nr. 490/A/2015

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul de executări penale al Curţii de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 2 CC din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, privind persoana condamnată A. (la acel moment deţinut în Penitenciarul Cantiello e Gaeta din Alessandria - Republica Italia).

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 2 CC din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti privind persoana condamnată A., s-a dispus, în baza art. 150 alin. (1) şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, s-au recunoscut hotărârile din 9 februarie 2009 a Tribunalului din Brescia definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare şi 300 euro; din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novară definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi 344 euro, din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare şi 500 euro, din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 900 euro-pedepse contopite prin decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli în pedeapsa totală de 7 ani şi 28 zile închisoare şi 2044 euro amendă - aplicată spre executare persoanei condamnate A.

În baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, s-a dispus executarea pedepsei totale de 7 ani şi 28 zile închisoare aplicată de instanţa statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare aşa cum au fost recunoscute mai sus, persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.

În baza art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată rap. la art. 155 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei iar în conformitate cu art. 73 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat, perioada executată de la 20 iunie 2012 la zi.

Curtea a constatat că A. este cetăţean român şi a fost condamnat definitiv în Italia pentru comiterea mai multor infracţiuni prin:

1) sentinţa nr. 452 din 9 februarie 2009 definitivă la 19 mai 2009 a Tribunalului din Brescia la pedeapsa de 5 luni închisoare şi 300 euro amendă;

2) sentinţa nr. 1147 din 17 decembrie 2009 definitivă la 29 martie 2010 a Tribunalului din Novară la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi 344 euro amendă;

3) sentinţa nr. 40 din 13 ianuarie 2012 definitivă la 6 mai 2012 a Tribunalului din Vercelli, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 500 euro amendă;

4) sentinţa nr. 85 din 25 octombrie 2012 definitivă la 17 iunie 2013 a Tribunalului din Casale Monferrato, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 900 euro amendă.

Aceste hotărâri de condamnare au făcut obiectul certificatelor emise în conformitate cu anexa 4 (devenită anexa 5 conform Legii nr. 300/2013 din 26 decembrie 2013 de modificare a Legii nr. 302/2004) şi se referă la natura şi descrierea în fapt şi în drept a infracţiunilor, pedepsele aplicate şi stadiul executării lor.

Cum Republica Italia a implementat în legislaţia sa naţională Decizia-cadru 2008/909/JAI privind transferul şi preluarea executării pedepsei, Curtea a constatat incidente în cauză dispoziţiile Titlului VI, capitolul II, secţiunea a II-a, art. 153-158 din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată.

În egală măsură, potrivit art. 3 parag. 3 din Convenţia de la Strasbourg din 21 martie 1983 asupra transferării persoanelor condamnate, Republica Italia a exclus procedura conversiei pedepsei.

Drept urmare, în aceste circumstanţe legale, Curtea a verificat îndeplinirea cerinţelor art. 155 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, respectiv dacă hotărârea este definitivă şi executorie; dacă fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil, reţinând că, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte avându-se în vedere şi dacă persoana condamnată are cetăţenie română şi este de acord să execute pedeapsa în România.

Curtea a constatat îndeplinite toate aceste condiţii, deoarece persoana condamnată A. este cetăţean român şi prin declaraţia dată la 6 decembrie 2013 în faţa magistratului cu atribuţii de supraveghere din cadrul Biroului desemnat cu supravegherea din Alessandria, fiind deţinut în Penitenciarul Don Soria a fost audiat în prezenţa unui avocat, declarând că cere să continue executarea în România a pedepsei indicate în sentinţa judecătorului pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Casale Monferrato din 25 octombrie 2012" raportat şi la celelalte condamnări definitive indicate în decizia de cumul a Ministerului Public din Vercelli".

S-a reţinut că prin această decizie de cumul având nr. 71/2013 SIEP şi care a fost emisă la data de 16 ianuarie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli/Oficiul de executări penale, s-au contopit cele 4 pedepse stabilite prin hotărârile de condamnare mai sus menţionate în pedeapsa "de ispăşit complexiv" de 7 ani şi 28 zile închisoare şi 2044 euro amendă.

Prin acelaşi act, s-a ordonat executarea pedepsei închisorii de mai sus începând cu data de 20 iunie 2012, când persoana condamnată A. a fost arestată în România în scopul predării pentru executarea mandatului european de arestare indicat într-o sentinţă pronunţată de această Curte de Apel, la 22 iunie 2012.

Cum în cazul când pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune, Curtea a constatat că toate faptele pentru care s-au aplicat pedepsele din cele 4 sentinţe de condamnare, ar fi constituit infracţiuni în situaţia în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, iar autorul ar fi fost tras la răspundere penală, în condiţiile legislaţiei penale naţionale.

Astfel, infracţiunile prevăzute de art. 416, art. 110, art. 624, art. 624 bis şi n.3, art. 625 n.2,5,7 şi art. 61 n.5, art. 648 C. pen. italian precum şi art. 4 din Legea nr. 110/1975 referitoare la constituirea unui grup infracţional organizat, la furtul calificat comis prin violenţă, de 3 sau mai multe persoane şi în concurs de infracţiuni precum şi la tăinuire şi la portul fără autorizaţie de arme sau obiecte de natură să vatăme se regăsesc prevăzute ca fapte penale şi în C. pen. român în art. 367, art. 228, 229, art. 270 şi art. 372, cerinţa prevăzută de art. 155 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată este îndeplinită.

În egală măsură, deoarece, potrivit art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri, Curtea a stabilit că amenda totală de 2044 euro nu face obiectul procedurii de faţă, astfel că a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi în baza art. 150 alin. (1) şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, în sensul recunoaşterii hotărârilor din 9 februarie 2009 a Tribunalului din Brescia definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare şi 300 euro, sentinţa nr. 452 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novară definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi 344 euro, sentinţa nr. 1147 din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare şi 500 euro sentinţa nr. 40 din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 900 euro sentinţa nr. 85 - pedepsele aplicate fiind contopite prin decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli în pedeapsa totală de 7 ani şi 28 zile închisoare şi 2044 euro amendă - ce va fi executată de persoana condamnată A.

În baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, Curtea a dispus executarea pedepsei totale de 7 ani şi 28 zile închisoare aplicată de instanţa statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare aşa cum au fost recunoscute mai sus, persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.

Totodată, în baza art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată rap. la art. 155 C. proc. pen., Curtea a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei iar în conformitate cu art. 73 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de executat, perioada executată de la 20 iunie 2012 - la zi, persoana condamnată fiind deţinută actualmente într-un penitenciar din Italia .

Prin contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul de executări penale al Curţii de Apel Ploieşti, s-a cerut clarificarea situaţiei amenzii totale de 2044 euro, la care face referire decizia de executare a pedepsei nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli-Italia, în pedeapsa totală concurentă de 7 ani şi 28 zile închisoare şi 2044 euro amendă.

Curtea a constatat că, prin considerentele hotărârii nr. 2 CC pronunţată la 19 ianuarie 2015, de recunoaştere şi executare a pedepsei totale aplicate persoanei condamnate A., aceea de 7 ani şi 28 zile închisoare, s-a stabilit că, potrivit art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri, reţinându-se că amenda totală de 2044 euro nu a făcut obiectul procedurii de recunoaştere şi executare desfăşurate în Dosarul nr. x/42/2014.

De aceea, prin dispozitivul hotărârii ce s-a cerut a fi lămurită, s-a dispus executarea pedepsei totale de 7 ani şi 28 zile închisoare aplicată de instanţa statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare aşa cum au fost recunoscute, persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, apreciindu-se că pedeapsa amenzii totale de 2044 euro nu poate fi executată de această curte de apel ca instanţă de executare pe de o parte, iar pe de alta, s-a opinat că nici nu era în competenţa procedurii de recunoaştere a unei curţi de apel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată.

Împotriva sentinţei penale nr. 46 din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat apel condamnatul A., din memoriul depus la dosar rezultând, în esenţă, că acesta este nemulţumit de modalitatea în care s-a dispus contopirea pedepselor de către Curtea de Apel Ploieşti.

Apelul formulat de către condamnatul A. este tardiv şi urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Deşi poziţia condamnatului cu privire la obiectul prezentei proceduri a fost echivocă, Înalta Curte constată că apelantul condamnat a înţeles să atace, aparent, sentinţa penală nr. 46 din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul de executări penale al Curţii de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 2 CC din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., termenul în care hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate la instanţa superioară este de 3 zile de la comunicare.

În speţă, aşa cum rezultă din relaţiile transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Curtea de Apel Ploieşti la data de 29 decembrie 2015, minuta sentinţei penale nr. 46 din 24 iunie 2015 a fost comunicată condamnatului la data de 25 septembrie 2015, termenul de exercitare a căii de atac expirând, prin urmare, la data de 29 septembrie 2015. Prin urmare, calea de atac formulată de condamnatul A. abia la data de 11 decembrie 2015 apare ca fiind declarată cu mult după expirarea termenului legal de 3 zile în care putea fie exercitată, ceea ce impune respingerea sa ca tardivă.

Faţă de precizările orale ale condamnatului din şedinţa din data de 30 decembrie 2015 (referitoare la contestarea modului în care s-a realizat contopirea pedepselor), chiar dacă s-ar considera că apelul acestuia ar viza, în realitate, însăşi sentinţa penală nr. 2 din 16 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti (prin care s-a dispus asupra recunoaşterii hotărârii străine), iar nu sentinţa dată în contestaţia la executare, calea de atac ar fi, şi în acest caz, tardivă.

Aceasta deoarece hotărârea iniţial menţionată putea fi atacată de condamnat în termen de 10 zile de la comunicare (procedură realizată la data de 11 februarie 2015), termen împlinit cu mult anterior datei de 11 decembrie 2015, la care condamnatul a formulat cererea de faţă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avanseaă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 30 decembrie 2015.