Influence-buying and blackmail convictions upheld; confiscation and detention credit adjusted on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially allowed the appeals by the prosecution and two defendants, partially quashing the first-instance judgment solely regarding the deduction of pre-trial detention periods for one defendant and the special confiscation measure, while dismissing the third defendant's appeal as unfounded. The court upheld the convictions for continuous influence buying (art. 6 of Law no. 78/2000 combined with art. 292(1) Criminal Code), continuous influence trafficking (art. 6 of Law no. 78/2000 with art. 291(1) Criminal Code), blackmail (art. 207(2)-(3) Criminal Code), and complicity to blackmail (art. 48(1) with art. 207(2)-(3) Criminal Code), arising from payments to a lawyer to influence judges in pending criminal cases and subsequent threats to recover the money. The court corrected the deduction period to only include detention, preventive arrest, and house arrest (May 9, 2014–June 18, 2015), excluding judicial control, ordered confiscation of €19,500 from one defendant and €9,500 in RON equivalent from another, and deducted the detention period for the third defendant from May 9, 2014 onward, applying the more favorable criminal law and the principle that confiscation follows the actual sums received or retained.
Legislator headnote
AI generatedart. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 292 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 5 alin. (1) C. pen, art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 65 C. pen; Influence-buying and blackmail convictions upheld; confiscation and detention credit adjusted on appeal: The court upheld the convictions for continuous influence buying (art. 6 of Law no. 78/2000 combined with art. 292(1) Criminal Code), continuous influence trafficking (art. 6 of Law no. 78/2000 with art. 291(1) Criminal Code), blackmail (art. 207(2)-(3) Criminal Code), and complicity to blackmail (art. 48(1) with art. 207(2)-(3) Criminal Code), arising from payments to a lawyer to influence judges in pending criminal cases and subsequent threats to recover the money. The court corrected the deduction period to only include detention, preventive arrest, and house arrest (May 9, 2014–June 18, 2015), excluding judicial control, ordered confiscation of €19,500 from one defendant and €9,500 in RON equivalent from another, and deducted the detention period for the third defendant from May 9, 2014 onward, applying the more favorable criminal law and the principle that confiscation follows the actual sums received or retained.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for confiscating from B. the value of the proceeds obtained through the offence of blackmail.
Basis for confiscating from G. the value of the sum received through influence trafficking.
Procedural rule applied in the dispositive to deduct the period of pre-trial detention for A. and B.
Used to order A. to pay the judicial expenses incurred by the state.
Full text
Decizia nr. 459/A/2015
Deliberând, asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110/F din 14 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, după cum urmează:
S-au respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii A. şi B.
A fost condamnat inculpatul B., la:
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 republicată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani şi în temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 republicată.
În baza dispoziţiilor art. 38 şi 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care a adăugat un spor de 10 luni, în total urmând să execute pedeapsa principală rezuitantă de 3 ani şi 10 luni închisoare prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
A condamnat pe inculpata A., la:
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani şi în temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 38 şi 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare Ia care a adăugat un spor de 8 luni, în total va executa 3 ani şi 8 luni închisoare prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul C., la:
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de intluenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 201 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani şi în temeiul art. 65 C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
A dispus ca pedeapsa principală de 2 ani închisoare să se execute prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.
A constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă împotriva inculpatului B., măsura pe care a menţinut-o pe o durata de 60 de zile începând cu data pronunţării.
A constatat că inculpatul B. este arestat în altă cauză.
A constatat legalitatea şi temeinicia măsurii de prevenţie a controlului judiciar dispusă împotriva inculpatei A., măsură de prevenţie pe care a menţinut-o pentru următoarele 60 de zile începând cu data pronunţării.
În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (8) şi (9) C. proc. pen., a admis cererea inculpatei şi a înlocuit obligaţia impusă acesteia de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu obligaţia de a nu părăsi ţara.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei A. durata executată în arest preventiv, arest la domiciliu şi a controlului judiciar, la zi.
În baza dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul B. suma de 22.000 de euro obţinută prin săvârşirea infracţiunii de şantaj.
A menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului, apartament situat în Municipiul Craiova, proprietatea inculpatului B. dispusă prin ordonanţa nr. 106/P/2014 din 21 mai 2014 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
A menţinut instituirea sechestrului asupra sumei de 510 RON găsită asupra inculpatei A., măsură dispusă prin ordonanţa nr. 106/P/2014 din 21 mai 2014 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
În baza dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen. a confiscat de la inculpatul C. suma de 29.000 de euro.
A menţinut sechestrul instituit asupra imobilului proprietate a inculpatului C., măsură dispusă prin ordonanţa nr. 106/P/2014 din 21 mai 2014 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
A obligat pe inculpatul C. Ia 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
A obligat pe inculpaţii B. şi A. Ia câte 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, prin rechizitoriul din 21 octombrie 2014, dat în Dosarul nr. x/P/2014 a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat Ia art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul C., avocat, în cursul anului 2013 a pretins şi a primit în trei tranşe suma de 29.000 euro de la B. şi A., formând convingerea acestora că are influenţă asupra judecătorilor de Ia Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, de a-i determina pe aceştia să nu dispună şi eventual, să nu menţină arestarea preventivă a inculpaţilor B., D. şi E. în Dosarele nr. x/63/2013 şi nr. y/63/2013 ale Tribunalului Dolj. De precizat că numiţii D. şi E. sunt fii inculpatului B.
De asemenea, a format convingerea că va putea să determine pronunţarea unor hotărâri favorabile acestora, invocând în acest scop şi relaţia de rudenie cu judecătorul F. (judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală), fratele inculpatului G.
S-a reţinut, totodată că Ia data de 24 aprilie 2014 în evidenţa penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova s-a înregistrat autodenunţul, formulat de inculpatul G., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, prin care aducea Ia cunoştinţa organelor de urmărire penală că în cursul anului 2013, a pretins în două rânduri şi a primit în trei tranşe de la B. sau prin intermediul inculpatei A., suma de 29.000 de euro în condiţiile mai sus arătate.
În autodenunţul formulat, G. a arătat că, deoarece pe parcursul derulării cauzelor penale în care erau inculpaţi B. şi fii acestuia, nu s-au obţinut soluţiile favorabile promise prin traficarea influenţei, a fost contactat de B. care i-a solicitat restituirea sumei de 29.000 euro la care a adăugat o dobândă de 8.500 euro.
B. şi A., s-a arătat în autodenunţ, au proferat ameninţări Ia adresa avocatului G. şi a familiei acestuia pentru a-I determina să remită suma de 37.500 euro.
Denunţul formulat de inculpatul G. a format obiectul Dosarului nr. x/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.
Prin rechizitoriu s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Piteşti cu soluţionarea acestei cauze, având în vedere că la data respectivă pe rolul acestei instanţe se afla în curs de soluţionare Dosarul nr. x/46/2014 în care G. era trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la data sesizării instanţei inculpatul fiind în stare de arest preventiv şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi. Cauza forma obiectul Dosarului nr. x/46/2014 al acestei instanţe.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova prin rechizitoriul din 4 iunie 2014 dat în Dosarul nr. x/P/2014 a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor B., pentru săvârşirea infracţiunilor:
- cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen.;
- şantaj prevăzută de art. 7 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi cu reţinerea disp. art. 38 alin. (1) C. pen. pentru ambele infracţiuni.
Prin acelaşi act de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 7 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 38 alin. (1) C. pen. pentru ambele infracţiuni.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul B. în cursul anului 2013 a remis personal sau prin intermediul inculpatei A. inculpatului G., în trei tranşe, suma totală de 29.000 euro pentru ca acesta, folosindu-se şi de relaţia de rudenie pe care o are cu judecătorul F. să îi determine pe judecătorii de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova să pronunţe hotărâri favorabile pentru B. sau pentru fii acestuia, în cauzele penale aflate pe rolul acestor instanţe.
S-a mai reţinut că, acelaşi inculpat, după pronunţarea unor hotărâri nefavorabile faţă de fii săi, a pretins de la inculpatul G. suma de 37.500 euro, respectiv de 29.000 euro şi 8.500 euro cu titlu de dobânzi.
Pentru realizarea acestui scop, l-a ameninţat că în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra părţii vătămate G. şi asupra membrilor familiei sale. Totodată, a ameninţat pe partea vătămată că în cazul în care nu va înmâna suma de bani solicitată, va formula plângere penală împotriva fratelui inculpatului, judecător la Curtea de Apel Craiova, în scopul discreditării acestuia.
Actul de sesizare a reţinut că inculpata A. în cursul anului 2013 a remis inculpatului G., în mai multe tranşe suma totală de 29.000 euro cu scopul mai sus precizat şi în condiţiile mai sus arătate, faptă realizată împreună cu inculpatul B., constatându-se săvârşirea a trei acte materiale.
În sarcina aceleiaşi inculpate, s-a reţinut că după pronunţarea unor hotărâri nefavorabile faţă de B. şi fii acestuia, l-a ajutat pe inculpatul B. să îi creeze părţii vătămate G. o stare de temere pentru a-l constrânge pe acesta să-i remită suma de 37.500 euro, în scopul de a dobândi, în acest fel, un folos material injust.
Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Dolj ca instanţă competentă, care la rândul ei şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti. Cauza a fost înregistrată sub nr. 8677/63/2014.
Curtea de Apel Piteşti, prin încheierea nr. 9/F din 29 ianuarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/46/2014 a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. pen. şi în consecinţă, a reţinut cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/63/2014 a Tribunalului Dolj Ia Dosarul nr. x/46/2014.
La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2015, Curtea a pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. în raport de care, judecata cauzei se poate realiza numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor. Totodată, s-a adus la cunoştinţă inculpaţilor disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În declaraţiile date în faţa instanţei inculpatul G. a arătat că doreşte să beneficieze de procedura simplificată, iar inculpaţii B. şi A. nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în actul de sesizare al parchetului şi totodată, au arătat ca soluţionarea cauzei să se realizeze prin procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 ianuarie 2015, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpatul G., motiv pentru care a încuviinţat-o şi în baza disp. art. 375 C. proc. pen. a dispus ca soluţionarea cauzei să se realizeze pentru acest inculpat în baza procedurii simplificate cu consecinţele prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Asupra situaţiei de fapt, Curtea a constatat următoarele:
Inculpaţii B. şi A. nu au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată. În apărările formulate, conform declaraţiilor pe care le-au dat, inculpaţii au arătat că îl cunosc pe avocatul G., iar relaţia acestuia cu susnumitul s-a rezumat numai la o eventuală asistenţă juridică a acestuia pentru B. şi fiii acestuia. Au mai arătat că în perioada de referinţă au avut contacte cu partea vătămată G. şi chiar au legat relaţii de prietenie. Sumele pe care le-au remis avocatului G. au avut ca scop un ajutor patrimonial sau o eventuală remuneraţie pentru prestaţiile acestuia în calitate de avocat în faţa instanţelor din judeţul Dolj. Au mai afirmat că sumele de bani remise avocatului G. nu au fost destinate pentru o eventuală intervenţie a aeestuia pe lângă magistraţii de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în dosarele în care era implicat B. şi fiii acestuia.
Inculpaţii B. şi A. au arătat în declaraţiile pe care le-au dat că nu au formulat ameninţări asupra părţii vătămate G. sau asupra membrilor familiei aeestuia pentru a-şi recupera sumele de bani pe care le-au înmânat susnumitului. Au precizat că au insistat în a recupera sumele de bani respective, însă folosind mijloace legale şi încercând o negociere în diferite variante cu inculpatul G.
Apărările formulate de către inculpaţii B. şi A. au fost apreciate ca nefondate, deoarece sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Din ansamblul probator administrat, respectiv: declaraţiile martorilor audiaţi, procesele-verbale de percheziţie, procesele-verbale de transcriere a interceptărilor unor convorbiri telefonice, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele-verbale de percheziţie informatică, procesul-verbal de consemnare a rezultatului supravegherii, coroborate cu denunţul şi declaraţiile părţii vătămate G., Curtea a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 141 din 27 mai 2013, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor D. şi E., fii inculpatului B. împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs, care a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova, fiind fixat termen de judecată la data de 31 mai 2013.
Inculpata A. concubina inculpatului B., a solicitat părţii vătămate G. să asigure asistenţă juridică pentru cei doi fii ai concubinului său. De precizat că inculpatul B. era cercetat în aceeaşi cauză penală, iar la data respectivă susnumitul era internat în spital, ca urmare a leziunilor suferite.
În aceste condiţii, după ce a verificat situaţia dosarelor, G. a adus la cunoştinţă inculpaţilor A şi B. că în conformitate cu legea nu poate presta activitatea de asistenţă juridică solicitată, deoarece din completul de recurs făcea parte şi fratele său, magistrat judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr. 1203/2013 pronunţată la data de 31 mai 2013, a respins ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii D. şi E. şi a menţinut măsura arestării preventive faţă de aceştia.
La data de 1 iunie 2013 inculpata A. l-a contactat telefonic pe inculpatul G., solicitându-i acestuia să asigure asistenţă juridică pentru concubinul său inculpatul B. în cauza care avea ca obiect propunerea parchetului de arestare preventivă a susnumitului. Partea vătămată G. a acceptat solicitarea şi a acordat asistenţa juridică conform împuternicirii avocaţiale pe care a depus-o la dosarul cauzei. Tribunalul Dolj, la data de I iunie 2013, a admis propunerea parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. pentru 30 de zile, în condiţiile în care acesta nu a fost prezent la soluţionarea cauzei.
În aceste împrejurări G. a considerat că un recurs ar avea şanse de reuşită. Susnumitul i-a creat inculpatei A. convingerea că datorită influenţei pe care o are prin fratele său poate interveni pe lângă judecătorii desemnaţi cu soluţionarea cauzei pentru a obţine o hotărâre favorabilă.
În aceste condiţii şi în scopul cumpărării de influenţă A. s-a arătat interesată să pună la dispoziţia avocatului G., suma de 20,000 RON, pe care acesta a acceptat-o, promiţând că va obţine o soluţie favorabilă inculpatului B. la soluţionarea recursului.
În ziua de 1 iunie 2013 inculpata A. s-a întâlnit în municipiul Craiova cu inculpatul G. şi i-a remis acestuia suma de 10.000 euro. Banii erau înveliţi într-o hârtie şi au fost aşezaţi de inculpată în portbagajul autoturismului, pe care ulterior au fost luaţi de către G., A. a spus părţii vătămate G. că îi va remite şi restul de 10.000 euro după ce se va judeca recursul şi se va pronunţa de către instanţă o hotărâre favorabilă inculpatului B.
La instanţa de recurs. G. a depus la dosar o nouă împuternicire avocaţială în vederea asigurării asistenţei juridice pentru inculpatul B.
Curtea de Apel Craiova, prin încheierea nr. 145 din 5 iunie 2013, a admis recursul declarat de inculpatul B., a casat încheierea prin care s-a dispus arestarea acestuia şi a trimis cauza la Tribunalul Dolj pentru rejiudecare.
A., la data de 06 iunie 2013, a luat legătura telefonic cu inculpatul G., a stabilit o întâlnire cu acesta, ocazie cu care i-a remis şi suma de 10.000 euro din cei 20.000 euro pretinşi. Banii i-au fost înmânaţi prin aceeaşi modalitate, fiind aşezaţi în portbagajul autoturismului aparţinând inculpatului G.
Aşa cum a rezultat din probele administrate, în această împrejurare G. a creat convingerea inculpatei A. că a intervenit prin intermediul fratelui său, judecător la Curtea de Apel Craiova, la magistraţii care au soluţionat recursul pentru a obţine o soluţie favorabilă inculpatului B. Probele administrate au demonstrat că G. în realitate, nu a intervenit în niciun fel prin intermediul fratelui său magistrat sau în alte modalităţi pentru a obţine o soluţie favorabilă inculpatului D.
Dat fiind situaţia creată, A. a avut convingerea traficării influenţei de către G. şi a stabilit o noua întâlnire în acelaşi scop.
Într-un apartament situat în Craiova, G. s-a întâlnit cu inculpaţii A. şi B. Aşa cum a rezultat din convorbirile înregistrate, inculpatul B. avea cunoştinţă de tot ce se întâmplase până în acel moment şi el a fost acela care a pus la dispoziţia concubinei sale suma de 20.000 curo pentru a fi remisă inculpatului G. În aceste împrejurări cei doi inculpaţi i-au solicitat inculpatului G. să intervină în continuare în dosarul penal în care erau cercetaţi B. şi fii acestuia, scopul urmărit fiind acela de a obţine punerea în libertate a celor doi inculpaţi. G. a pretins de la inculpaţii A. şi B. suma de 9.000 euro, creându-le convingerea că prin intermediul fratelui său poate determina completul de judecată să pronunţe o soluţie de punere în libertate a fiilor inculpatului B.
G. a depus delegaţie avocaţială în dosarele penale care priveau pe inculpaţii B. şi fii acestuia.
Tribunalul Dolj cu ocazia verificării legalităţii sesizării în cauza respectivă a dispus restituirea cauzei la parchet şi înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru inculpaţii D. şi E. Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a formulat recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti.
În aceste condiţii, B. a cerut imperativ inculpatului G. ca această soluţie să fie menţinută de Curtea de Apel Craiova, solicitând intervenţia fratelui inculpatului G. Partea vătămată l-a asigurat pe B. că totul este în regulă şi că soluţia va fi menţinută.
Curtea de Apel Craiova, Ia data de 7 noiembrie 2013, a admis recursul parchetului, a casat sentinţa primei instanţe şi a menţinut măsura arestării faţă de inculpaţii D. şi E.
În aceste condiţii, inculpatul B. i-a cerut părţii vătămate G. să restituie suma de 29.000 euro cu care cumpărase influenţa, pe care avocatul pretindea că o are asupra judecătorilor de la Tribunalul Dolj şi respectiv Curtea de Apei Craiova.
Curtea a reţinut din declaraţiile martorilor audiaţi în această cauză, dar şi din transcrierea unor convorbiri telefonice, că după momentul în care fii inculpatului B. au rămas în arest preventiv, inculpatul B. ajutat fiind de inculpata A. în mod insistent şi în repetate rânduri a cerut părţii vătămate G. să le remită suma de 2.000 euro, la care a mai adăugat o dobândă de 8.500 euro, în total solicitând suma de 37.500 euro.
B., ajutat de concubina sa A., l-a ameninţat pe G. Că, în cazul în care nu vor primi banii, vor exercita acte de violenţă asupra părţii vătămate şi asupra membrilor familiei sale. În acest scop, au afirmat faţă de partea vătămată că vor solicita sprijinul unui grup de etnie rromă din Brăila, care are metodele necesare şi poate exercita acte violenţe de constrângere fizică. În sfera acestor ameninţări, sunt incluse şi cele prin care cei doi inculpaţi B. au spus părţii vătămate G. că a existat o aparatură de înregistrare montată în autoturismul avocatului şi, prin urmare, toate discuţiile au fost înregistrate, urmând să se folosească de acest lucru pentru a formula o plângere penală Ia Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti şi împotriva fratelui inculpatului.
Urmărind crearea unei stări accentuate de temere pentru inculpatul G., B., însoţit de fiecare dată de inculpata A., I-a căutat insistent şi în mod repetat pe avocat Ia domiciliul său şi al părinţilor săi, faţă de care a proferat ameninţări privind viaţa şi integritatea fiului lor, avocatul G. şi ameninţări Ia prestigiul profesional al fratelui inculpatului, judecător Ia Curtea de Apel Craiova.
Aceste ameninţări au continuat şi s-au intensificat după pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond, în februarie 2014.
S-a menţionat că inculpata A. a fost singura care a iniţiat în acest scop toate apelurile telefonice cu inculpatul G. şi cea care a stabilit datele şi locurile de întâlnire, însoţindu-I de fiecare dată pe inculpatul B. Ia aceste întâlniri.
Din probele administrate a rezultat că, în condiţiile mai sus arătate, partea vătămată G. a restituit o parte din sumă, respectiv 2.000 euro, un autoturism evaluat Ia 6.500 euro, ulterior vândut de către inculpatul B. martorului H. contra sumei de 6.000 euro. Pentru un teren situat în oraşul Drăgăşani şi evaluat Ia 15.000 euro, în acelaşi scop, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare între martora I., soacra inculpatului G. şi inculpata A. Acest act a fost autentificat Ia biroul notarului public Ia data de 24 februarie 2014. Au mai fost remise inculpaţilor sumele de 1.000 euro şi respectiv 4.000 RON în cursul lunii aprilie 2014.
I.a data de 9 mai 2014 pe fondul celor mai sus arătate, partea vătămată G. s-a întâlnit cu inculpaţii B. şi A. în parcarea supermarketului J. din Craiova, ocazie cu care G. a remis inculpatului B. suma de 10.000 euro.
În momentul apropierii lucrătorilor de poliţie, inculpatul B. a încercat să introducă în buzunarul inculpatului G. suma pe care o primise, conştient de faptul că săvârşeşte o infracţiune. În aceste împrejurări, a fost surprins în flagrant, aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
În legătură cu încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii B. şi A., Curtea a constatat că s-a solicitat pentru inculpata A. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/200 raportat Ia art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în complicitate la această infracţiune, în condiţiile prevăzute de art. 48 C. pen.
S-a argumentat, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata a avut doar un rol de intermediar în ceea ce priveşte transmiterea de bani de la inculpatul B. la avocatul G.
Curtea a constatat că cererea de schimbare de încadrare juridică este neîntemeiată. Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpata A. a săvârşit fapte specifice autorului privind cumpărarea de influenţă şi prin urmare, susţinerea că rolul său a fost doar acela de a-l ajuta pe inculpatul B. în săvârşirea acestei infracţiuni este nefondată. Probele administrate în cauză au demonstrat că inculpata a avut iniţiativa de a lua legătura cu avocatul G., fiind şi aceea care a promis suma de bani inculpatului în scopul cumpărării de influenţă. Mai mult decât atât, a fost prezentă în momentul când i-au fost remise sumele de bani părţii vătămate G. În consecinţă, această faptă este săvârşită de către inculpată în forma autoratului, cu atât mai mult cu cât potrivit textului de lege, infracţiunea se consumă şi în momentul în care s-a promis suma de bani inculpatului.
În apărările formulate, inculpaţii B. şi A. au solicitat, în principal, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu motivarea că faptei îi lipseşte un element constitutiv, şi anume activitatea de constrângere prin ameninţare reţinută în sarcina inculpaţilor nu a fost de natură să inducă părţii vătămate G. o temere.
Apărările formulate de inculpaţi au fost apreciate ca neîntemeiate, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat în mod clar că modul de comportament al celor doi inculpaţi faţă de partea vătămată G. şi faţă de părinţii acesteia, natura şi intensitatea ameninţărilor folosite la adresa acestora au fost de natură să le creeze o stare de teamă care s-a perpetuat în timp.
În subsidiar, s-a solicitat pentru aceeaşi inculpaţi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen. în infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 C. pen.
Curtea a constatat că această cerere este nefondată, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză, menţionat mai sus, actele de ameninţare realizate de către cei doi inculpaţii a avut scopul dobândirii unui folos injust, deoarece cei doi inculpaţi prin activitatea de ameninţare au dorit să obţină de la partea vătămată G. nu numai suma pe care au remis-o pentru cumpărare de influenţă, dar şi o sumă suplimentară cu titlu de dobândă.
Pentru inculpatul G., s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, text de lege care arată că persoana care a comis vreuna din infracţiunile prevăzute în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, denunţă şi facilitează tragerea Ia răspundere penală al altor persoane, beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă cu jumătate. De asemenea, s-a mai solicitat reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen., respectiv acordarea de circumstanţele atenuante, având în vedere conduita sa procesuală, în primul rând autodenunţul efectuat.
Curtea a constatat că solicitările inculpatului urmează a fi admise numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, precum şi dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru aplicarea dispoziţiile art. 75 alin. (2) C. pen., deoarece nu există elemente suplimentare în sensul textului de lege mai sus amintit, care să fie avute în vedere de instanţă, în afară de cele la care se referă art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
Având în vedere cele arătate mai sus. Curtea a constatat că fapta inculpatului G., care în cursul anului 2013 a pretins şi a primit suma de 29.000 euro de la B. şi A., formându-Ie convingerea că are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, că îi poate determina pe aceştia să nu dispună şi să nu menţină arestarea preventivă a inculpaţilor B., D. şi E., realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat Ia art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: starea de pericol creată prin valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs şi motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit.
Referitor Ia aceste aspecte, Curtea a reţinut că, în apărările formulate, inculpatul a arătat că a săvârşit fapta întrucât este dependent de jocurile de noroc şi a avut nevoie de sumele respective pentru a acoperi datoriile pe care Ie avea. S-a constatat că acest aspect subiectiv nu este prin el însuşi un motiv de atenuare a gravităţii faptei săvârşite, având în vedere că inculpatul putea oricând să îşi schimbe conduita, inclusiv în ceea ce priveşte dependenţa de jocurile de noroc, mai ales că are o pregătire şcolară superioară şi calitatea de avocat.
Gravitatea infracţiunii săvârşite este determinată şi de faptul că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de avocat pentru a trafica influenţa.
Curtea a avut în vedere şi conduita procesuală a inculpatului, împrejurarea că a formulat un autodenunţ, precum şi atitudinea sa cooperantă, sinceră, pe parcursul procesului penal. De asemenea, în favoarea inculpatului au fost luate în considerare situaţia familială şi socială stabilă, precum şi lipsa antecedentelor penale.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere şi criteriile principiului proporţionalităţii.
În raport cu elementele mai sus menţionate, Curtea a constatat că scopul pedepsei principale va putea fi realizat dacă se va dispune executarea prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 3 ani, iar în temeiul art. 65 C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.
Fapta inculpatului B., constând în aceea că în cursul anului 2013 a remis inculpatului G. personal sau prin intermediul inculpatei A. în trei tranşe suma totală de 29.000 euro, pentru ca acesta să-i determine pe magistraţii judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova să pronunţe hotărâri favorabile inculpatului sau fiilor acestuia, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (trei acte materiale) prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova prin adresa nr. 106/P/2014 din 24 iunie 2015 a comunicat instanţei că, urmare a denunţului formulat şi de inculpatul B., prin rechizitoriul nr. x/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului K. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.
În consecinţă, Curtea a constatat că, în cazul inculpatului, sunt aplicabile disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani şi în temeiul disp. art. 65 C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor mai sus menţionate.
Fapta inculpatului B. constând în a pretinde de la inculpatul G. suma de 37.500 euro, respectiv 29.000 euro cu care s-a cumpărat influenţa, la care a mai adăugat dobânzi de 8.500 euro, ameninţându-l că în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra sa şi asupra familiei şi va formula plângere penală împotriva fratelui inculpatului G., judecător, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 692/2002 R.
În cauză s-au aplicat şi dispoziţiile art. 38 şi 39 alin. (1) lit. b) C. pen. deoarece există concurs de infracţiuni.
La individualizarea pedepselor pentru fiecare infracţiune şi a pedepsei rezultante s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de lege, împrejurările şi modul de comitere al infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit.
Curtea a avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, dar şi situaţia familială şi socială precară a acestuia.
În raport de aceste criterii pedeapsa principală aplicată va fi executată prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.
Fapta inculpatei A., constând în aceea că în cursul anului 2013 a remis inculpatului G., în mai multe tranşe suma de 29.000 euro, în scopurile mai sus arătate, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă (trei acte materiale) prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul B. în modalităţile mai sus arătate să-i creeze inculpatului G. sau membrilor familiei acestuia o stare de temere pentru a-l constrânge pe acesta să-i remită suma de 37.500 euro, în scopul de a dobândi în acest fel un folos material injust, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
S-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi în temeiul disp. art. 65 C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor mai sus menţionate.
La stabilirea pedepsei rezultante s-au aplicat regulile concursului de infracţiuni prevăzute de art. 38 şi 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv; starea de pericol ridicată creată prin infracţiunile săvârşite asupra valorilor sociale ocrotite de lege, modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile, scopul urmărit, atitudinea nesinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal, iar în favoarea acesteia starea de sănătate precară demonstrată cu actele medicale depuse la dosar, situaţia familială şi gradul redus de instrucţie şcolară.
Curtea a constatat că scopul pedepselor şi pedepsei rezultante poate fi realizat dacă se va dispune executarea acestora prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă împotriva inculpatului B., măsură pe care a menţinut-o pe o durată de 60 de zile, începând cu data pronunţării.
Curtea a constatat că inculpatul B. este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii de prevenţie a controlului judiciar dispusă împotriva inculpatei A., măsură de prevenţie care a fost menţinută pentru următoarele 60 de zile începând cu data pronunţării.
S-a admis cererea inculpatei A., având în vedere actele medicale depuse la dosar şi în baza disp. art. 215 alin. (8) şi (9) C. proc. pen. s-a înlocuit obligaţia impusă acesteia de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu obligaţia de a nu părăsi ţara.
Din actele dosarului a rezultat că inculpata A. a fost reţinută începând cu data de 9 mai 2014, iar prin încheierea nr. 75 din 10 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus arestarea preventivă a acesteia şi arestarea inculpatului B. Ulterior, instanţele au înlocuit succesiv măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu şi măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
Prin urmare, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei A. durata executată în arest preventiv, arest la domiciliu şi a controlului judiciar la zi.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 22.000 euro obţinută prin săvârşirea infracţiunii de şantaj.
S-a menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat în municipiul Craiova, proprietatea inculpatului B., măsură dispusă prin ordonanţa nr. x/P/2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.
S-a menţinut instituirea sechestrului asupra sumei de 510 RON găsită asupra inculpatei A., măsură dispusă prin aceeaşi ordonanţă.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 29.000 euro.
S-a menţinut sechestrul instituit asupra imobilului proprietatea inculpatului C., măsură dispusă prin ordonanţa nr. x/P/2QI4 din 21 mai 2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.
În temeiul art. 274 şi urm. C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii C., B. şi A.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate, sub două aspecte.
Astfel, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a dedus durata controlului judiciar, din pedeapsa aplicată inculpatei A. În acest sens, a învederat că inculpata a fost arestată preventiv, iar ulterior această măsură a fost înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., se compută din pedeapsă doar durata arestului la domiciliu şi a arestului preventiv, nu şi durata controlului judiciar.
Faţă de această împrejurare, a solicitat să se reţină faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel să desfiinţeze hotărârea cu privire la acest aspect şi să compute din pedeapsa aplicată, durata de Ia 09 mai 2014 Ia 18 iunie 2015, respectiv durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului Ia domiciliu.
De asemenea, a învederat că un alt motiv de apel vizează nelegalitatea măsurii confiscării dispusă prin sentinţă. Astfel, s-a arătat că instanţa de fond a dispus confiscarea, de Ia inculpatul G., a sumei de 29.000 euro, sumă pe care inculpatul a primit-o, în mai multe tranşe, de la ceilalţi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Dolj, respectiv, Curtea de Apel Craiova şi că va obţine pentru fii inculpatului B. pedepse şi măsuri preventive neprivative de libertate.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că, din această sumă, inculpatul G., sub presiunea şantajului exercitat de cei doi inculpaţi, respectiv, soţii A. şi B., a restituit, în mai multe tranşe, diverse sume de bani. În total, suma ce ar trebui să fie confiscată de la inculpatul G. este aceea de 19.500 de euro, întrucât suma de 9.500 euro urmează să fie confiscată de Ia inculpatul B., care a intrat în posesia acesteia prin exercitarea acţiunilor de şantajare.
A solicitat să se aibă în vedere că, promisiunea unilaterală de vânzare a terenului nu a fost urmată de executare, astfel încât, nu constituie o formă de remitere a acestor sume de bani.
Apelantul intimat inculpat G. a solicitat desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale apelate şi, pe fond, reindividualizarea pedepsei, în sensul diminuării cuantumului acesteia. A susţinut că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este prea mare, în raport de circumstanţele concrete ale comiterii faptei şi de cauzele de reducere a pedepsei incidente în cauză.
Din această perspectivă, a solicitat să se observe că, există două situaţii care duc la reducerea limitelor pedepsei inculpatului. În primul rând, aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, iar în al doilea rând, aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 374 C. proc. pen., astfel încât, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 raportat Ia art. 291 C. pen., de la 2 Ia 7 ani închisoare, cu aplicarea ambelor cauze, se diminuează până la limitele situate între 8 luni şi 2 ani şi 4 luni închisoare. Or, pedeapsa efectiv aplicată, aceea de 2 ani închisoare, este o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, fiind o pedeapsă excesivă.
De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere celelalte elemente care pledează spre o individualizare mai blândă a pedepsei inculpatului şi anume, atitudinea procesuală corectă şi elementele pozitive care ţin de persoana acestuia, în special, cele care rezultă, atât din actele medicale depuse Ia dosarul cauzei, cât şi din probele administrate în faza de urmărire penală, care atestă împrejurarea că inculpatul a săvârşit această infracţiune pe fondul unei depresii severe determinate de adicţia faţă de jocurile de noroc.
Inculpatul a mai solicitat să se aibă în vedere situaţia sa familială, arătând că a depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă că are doi copii minori, în vârstă de 4 ani şi, respectiv 2 ani, iar copilul cel mic are un grad de handicap. Totodată, a solicitat să se ţină seama de faptul că este singurul întreţinător al familiei sale, întrucât soţia sa nu realizează venituri.
Apelantul intimat inculpat B. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) Iit. b) teza a Il-a C. proc. pen.
A susţinut că, pentru a constata întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, instanţa de fond a acordat o valoare determinantă unui denunţ făcut de o persoană care, în mai multe rânduri, în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, a dat mai multe declaraţii în care a arătat că îi minţea pe coinculpaţii A. şi B. cu privire la scopul pentru care primea sumele de bani.
A învederat că inculpatul G. a fost avocat în cadrul Baroului Dolj şi nu este la prima condamnare pentru trafic de influenţă, iar scopul denunţului a fost acela de a nu mai restitui suma datorată inculpatului B., obţinută de la acesta din urmă cu titlu de împrumut. Din această perspectivă, dacă s-ar analiza declaraţia care rezultă din interceptarea convorbirilor, s-ar constata că, atunci când inculpatul G. a fost întrebat de către inculpatul B., dacă fratele său, judecător la Curtea de Apel Craiova, ar putea să-l ajute, în vreun fel, acesta a afirmat, în mod expres, că nu se bagă în această chestiune. Prin urmare, dacă de la început inculpatul G. i-a spus că nu există nicio posibilitate de intervenţie, atunci se pierde raţiunea acuzaţiei cu privire Ia traficul de influenţă.
A susţinut că instanţa de fond nu a examinat pe deplin scopul primirii sumelor de bani, întrucât s-a arătat şi s-a confirmat, inclusiv de către inculpatul G., că suma de bani pe care i-a dat-o inculpatul B. când era în spital, a fost cu titlu de onorariu de reprezentare. După acel moment, nimeni nu a avut cunoştinţă de faptul că celelalte sume de bani, care au fost cerute sub formă de împrumut, vor îmbrăca forma unui obiect material al unei infracţiuni de cumpărare de influenţă, respectiv, de trafic de influenţă. Or, nu există decât afirmaţia făcută de denunţător, apreciată de instanţă ca fiind mai presus de orice probă care există în dosar, întrucât niciun martor nu confirmă susţinerea primirii unei sume de bani pentru traficarea influenţei de către denunţător.
Astfel, inculpatul B. a solicitat achitarea sa, având în vedere că, chiar instanţa supremă a statuat în sensul că influenţa făptuitorului trebuie să reprezinte un motiv determinant al acţiunii cumpărătorului de influenţă, în speţă soţii A. şi B. Or, în cauză nu s-a statuat, într-un mod indubitabil, că inculpaţii B. şi A. ar fi încercat cumpărarea influenţei inculpatului G.
Totodată, inculpatul a solicitat să se constate că pedeapsa aplicată pentru fapta de trafic de influenţă este total disproporţionată faţă de pedeapsa aplicată coinculpatului vânzător de influenţă, având în vedere că s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, s-a arătat că inculpatul B. şi-a nuanţat poziţia, însă activitatea de şantaj nu poate exista în măsura în care inculpatul a urmărit obţinerea unui interes real şi legal, în ipoteza în care a împrumutat o sumă de bani inculpatului C., iar acesta. prevalându-se de alte chestiuni circumstanţiale prezentei cauze, a evitat să restituie sumele de bani.
În raport de aceste considerente, inculpatul a susţinut că, pentru infracţiunea de şantaj, pedeapsa care i-a fost aplicată este prea aspră, având în vedere că a fost vorba de o modalitate de recuperare a sumelor de bani împrumutate.
Apelanta intimata inculpata A. a solicitat, de asemenea, achitarea sa, arătând că nu s-a demonstrat, în fapt, că a exercitat acţiuni de intimidare sau de ameninţare asupra părţilor vătămate. Aceasta, în calitate de soţie a inculpatului B., a fost prezentă la locul la care era prezent şi soţul său, încercând să-şi recupereze acele sume de bani. De altfel, persoana vătămată a arătat că acele acţiuni de şantajare au fost realizate de către inculpatul B.
A solicitat să se aibă în vedere situaţia circumstanţială a soţilor A. şi B., arătând că, din actele pe care Ie-a depus la dosar, referitoare la situaţia copilului acestora, rezultă că, datorită arestării inculpaţilor, minorul a abandonat cursurile şcolare, iar inculpata A., după eliberare, a depus toate eforturile pentru ca acesta să-şi continue activitatea şcolară.
De asemenea, a solicitat să se ţină seama şi de situaţia deosebită a părinţilor inculpatei, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
În consecinţă, în eventualitatea în care instanţa va constata că există anumite elemente care ar putea duce la tragerea la răspundere penală a inculpatei A. s-a solicitat stabilirea unei pedepse, în alt cuantum şi cu o altă modalitate de executare.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
l. În ceea ce priveşte apelurile declarate de inculpaţii C., B. şi A., se reţin următoarele aspecte:
În mod orect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, constatând că prezumţia de nevinovăţie, de care beneficiază inculpaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi art. 99 alin. (2) C. proc. pen., a fost răsturnată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
La data de 24 aprilie 2014, a fost înregistrat în evidenţa penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova autodenunţul formulat de inculpatul G., avocat definitiv în cadrul Baroului Vâlcea.
Prin autodenunţul formulat, inculpatul G. aducea la cunoştinţa organelor de urmărire penală faptul că, în cursul anului 2013, a pretins, în două rânduri, şi a primit, în trei tranşe, de la inculpatul B., personal sau prin intermediul coinculpatei A., suma de 29.000 euro, lăsându-i pe aceştia din urmă să creadă că are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi de la Curtea de Apel Craiova şi îi poate determina să adopte soluţii favorabile în cauzele penale, în care, faţă de inculpatul B. sau fiii acestuia, D. şi E., s-a dispus luarea unor măsuri preventive sau să adopte soluţii favorabile la judecata pe fond.
Pentru a fi cât mai convingător, inculpatul G. s-a prevalat de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, magistrat judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Întrucât, pe parcursul derulării cauzelor penale, în care erau implicaţi inculpatul B. şi fiii acestuia, inculpatul G. nu a obţinut soluţiile favorabile promise prin traficarea influenţei, a fost contactat de către inculpatul B., care i-a solicitat restituirea sumei de 29.000 euro, la care a adăugat o dobândă de 8.500 euro şi, ajutat în mod nemijlocit de către coinculpata A., a proferat ameninţări la adresa avocatului şi a familiei acestuia, pentru a-l determina să-i remită suma de 37.500 euro.
În fapt, la data de 27 mai 2013, în Dosarul nr. x/P/20I3, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a numiţilor L., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, D. şi E., pentru infracţiunile de vătămare corporală gravă, lipsire de libertate în mod ilegal şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Prin încheierea nr. 141 din 27 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/63/2013, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă faţă de numiţii D. şi E. (fiii inculpatului B.), iar la solicitarea acestora, luarea măsurii a fost adusă la cunoştinţă coinculpatei A., concubina numitului B.
Împotriva încheierii sus menţionate au formulat recurs D. şi E., iar cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova cu nr. 9802/63/2013, fiind fixat termen de judecată la 31 mai 2013.
În cursul aceleiaşi zile, în incinta Curţii de Apel Craiova, inculpata A. I-a abordat pe inculpatul G., căruia i-a solicitat să Ie asigure asistenţa juridică celor doi fii ai concubinului său, B., precum şi acestuia din urmă, în aceeaşi cauză penală cercetată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Consultând listele de şedinţă în prezenţa inculpatei A., G. a constatat că, din completul de recurs făcea parte şi fratele său, judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală, împrejurare adusă la cunoştinţa coinculpatei, cărei i-a explicat că, din acest motiv, nu poate pleda ca apărător în cauză, drept pentru care au stabilit, de comun acord, să ţină legătura telefonic şi să discute la o dată ulterioară.
În dimineaţa zilei de 01 iunie 2013, A. l-a contactat telefonic pe inculpatul G., solicitându-i să asigure asistenţă juridică concubinului său B., în Dosarul nr. x/63/2013, având ca obiect propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire în mod ilegal şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
La aceeaşi dată, inculpatul G. a completat împuternicirea avocaţială, pe care a depus-o la dosarul cauzei şi a formulat concluzii în faţa instanţei.
Avocatul G. a profitat de împrejurarea că inculpata A. ştia deja că fratele său este judecător la Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi a creat acesteia convingerea că, datorită influenţei pe care o are prin fratele său, poate interveni pe lângă magistraţii care vor judeca cauza şi îi poate determina să pronunţe o soluţie favorabilă în recurs. În acest scop, inculpatul G. a pretins suma de 20.000 euro, iar A. s-a arătat interesată să pună la dispoziţia avocatului suma pretinsă, după ce acesta a promis că va obţine o soluţie favorabilă pentru B. Ia judecarea recursului formulat împotriva încheierii nr. 146 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2013, prin care se admisese propunerea Parchetului de arestare preventivă.
Ca atare, în cursul aceleiaşi zile, A. s-a întâlnit în Craiova cu inculpatul G., căruia i-a remis o parte de 10.000 euro, din suma de 20.000 euro pretinsă.
Banii, în bancnote de 100 şi 50 euro, erau înveliţi într-o hârtie şi au fost aşezaţi de A. în portbagajul autoturismului marca V., de unde au fost luaţi ulterior de inculpatul G.
Cu această ocazie, A. i-a precizat inculpatului G. că îi va remite şi restul de 10.000 euro, după ce se va judeca recursul la Curtea de Apel Craiova şi se va pronunţa o hotărâre favorabilă pentru inculpatul B.
În recurs, inculpatul G. a depus Ia dosar o nouă împuternicire avocaţială, în vederea asigurării asistenţei juridice pentru B.
Prin încheierea nr. 145 din 05 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis recursul declarat de B., a casat încheierea cu privire la acest inculpat, a dispus anularea mandatului de arestare preventivă nr. 70/2013 emis de Tribunalul Dolj şi a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 10093/63/2013*.
La o zi după judecarea recursului, respectiv, la data de 06 iunie 2013, fiind mulţumită de soluţia pronunţată, A. a luat legătura telefonic cu inculpatul G., au stabilit să se întâlnească şi, cu această ocazie, i-a remis şi restul de 10.000 euro, din suma de 20.000 euro pretinsă de avocat, bani care au fost aşezaţi în portbagajul autoturismului marca V., proprietatea inculpatului.
Cu această ocazie, inculpatul G. a lăsat-o în continuare pe A. să creadă că a intervenit la magistraţii care au judecat cauza.
Deoarece, prin soluţia adoptată de instanţă, coroborată cu relaţia de rudenie extrem de apropiată dintre avocat şi fratele său (judecător la Curtea de Apel Craiova), se crease, în mod indubitabil, convingerea traficării influenţei, A. a stabilit o nouă întâlnire cu inculpatul G., în acelaşi scop, al cumpărării de influenţă.
Întâlnirea a avut loc într-un apartament situat în Craiova, în zona sediului Băncii Naţionale a României, unde inculpatul G. şi A. au venit împreună, iar acolo s-au întâlnit cu B. Din discuţia purtată a reieşit că numitul B. cunoştea tot ceea ce se întâmplase până în acel moment, el fiind şi cel care pusese la dispoziţia concubinei sale suma de 20.000 de euro remisă avocatului până în acel moment în vederea traficării influenţei. Inculpaţii B. şi A., i-au solicitat inculpatului G. să intervină în continuare în dosarul penal în care erau cercetaţi B. şi fiii acestuia.
În scopul punerii în libertate a celor doi fii ai inculpatului B., inculpatul G. a pretins celor doi suma de 9.000 euro, lăsându-i să creadă că, prin intermediul fratelui său, poate determina obţinerea acestei soluţii.
B. a sugerat inculpatului G. că ar fi mai bine, pentru a nu atrage atenţia asupra sa, să intervină, prin intermediul fratelui său, la magistraţii care urmau să judece propria cauză, nu şi cu privire la fii săi.
Inculpatul G. a insistat însă şi a depus împuternicire avocaţială în dosarele penale nr. x/63/2013, nr. x/63/2013/a2, nr. x/63/2013/a1 şi nr. y/63/2013, în care se aflau sub urmărire penală, atât B., cât şi fii acestuia.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a sesizat Tribunalul Dolj prin rechizitoriu, iar la verificarea legalităţii sesizării, instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la parchet şi înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru numiţii D. şi E., conform sentinţei penale nr. 456 din 22 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/63/2013.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat recurs împotriva hotărârii sus menţionate, iar până la judecarea căii de atac, B. a cerul imperativ inculpatului G. ca această soluţie să fie menţinută de Curtea de Apel Craiova, prin intervenţia fratelui inculpatului G., avocatul asigurându-l că aşa se va întâmpla.
l.a data de 07 noiembrie 2013 însă, Curtea de Apel Craiova a admis recursul Parchetului şi a menţinut măsura arestării preventive faţă de numiţii D. şi E., motiv pentru care, inculpatul B. a solicitat coinculpatului G. restituirea sumei de 29.000 de euro pe care o dăduse acestuia din urmă în scopul de a cumpăra influenţa pe care avocatul pretindea că o are asupra magistraţilor judecători.
Din probele administrate în cauză, respectiv: autodenunţul şi declaraţiile inculpatului G.; depoziţiile martorilor M., F., I., H. şi N.; procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; procesele-verbale de consemnare a rezultatului supravegherii, prin fotografiere şi prin observarea mişcărilor; procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale şi telefonice; procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare; xerocopii ale documentelor anexate promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată din 24 februarie 2014 la Biroul Notarului Public O.; procesul-verbal de desigilare şi percheziţie în sistem informatic; raportul de constatare tehnico - ştiinţifică întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie; adresa emisă de P. SRL şi suporturi optice ataşate acesteia, au mai rezultat următoarele:
După data la care, faţă de cumpărătorul de influenţă, B. şi fii acestuia, instanţa de control judiciar a menţinut măsura preventivă, B. a pretins inculpatului G. suma de 37.500 euro (constituită din suma de 29.000 euro, remisă în scopul cumpărării influenţei, la care a adăugat o dobândă de 8.500 euro), ameninţându-l că, în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra sa şi a membrilor familiei sale.
În sprijinul ameninţărilor a arătat că va apela la un grup de etnie rromă din Brăila, că „a mai băgat şi pe alţii în portbagaj", că are cunoştinţe peste tot, că dispune de aparatură avansată de urmărire şi înregistrare, pe care deja ar fi montat-o în autoturismul avocatului şi că va formula plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală împotriva fratelui inculpatului G., judecător la secţia penală a Curţii de Apel Craiova, în scopul discreditării acestuia.
Aceste ameninţări au continuat şi s-au intensificat după pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond, în luna februarie a anului 2014.
Pentru a-i crea o stare de temere avocatului G., inculpatul B., ajutat şi însoţit, de fiecare dată, de inculpata A., l-a căutat în mod insistent la domiciliul său, la domiciliul părinţilor săi (cu care a discutat şi faţă de care a proferat ameninţări privind viaţa şi integritatea fiului lor, G. şi prestigiul celuilalt fiu, judecător la Curtea de Apel Craiova), la instanţe, inspirând avocatului temerea că, în viitor, atât el, cât şi membrii familiei sale, vor suporta un rău sau va da în vileag o faptă compromiţătoare pentru fratele său, inclusiv o înregistrare audio din care ar rezulta implicarea acestuia din urmă în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Coinculpata A. I-a ajutat, în mod nemijlocit, pe inculpatul B. în săvârşirea faptelor, prin faptul că, a iniţiat, în acest scop, toate apelurile telefonice cu inculpatul G., a stabilit datele şi locurile de întâlnire şi l-a însoţit de fiecare dată pe B. la întâlnirile avute cu G.
Prin acţiunile întreprinse, redate mai sus, inculpatul B., ajutat fiind de coinculpata A., a urmărit dobândirea, în mod injust, a unui folos material, respectiv suma de 37.500 euro pretinsă, din care inculpatul G. a remis efectiv sumele de 9.500 euro şi 4.000 RON.
Astfel, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, inclusiv din convorbirea ambientală purtată între inculpaţii B. şi G., la data de 28 aprilie 2014, avocatul a restituit o parte din sumă, după cum urmează: 2.000 de euro, un autoturism marca V. (care a fost predat lui B. şi evaluat la 6.500 euro, iar mai apoi vândut de inculpatul B. martorului H. în schimbul sumei de 6.000 euro), suma de 1.000 euro la staţia Peco de la intrarea în municipiul Slatina şi 4.000 RON în cursul lunii aprilie 2014, potrivit depoziţiei martorei N.
După remiterea acestor sume de bani şi bunuri, ameninţările au continuat, motiv pentru care, la data de 24 aprilie 2014, inculpatul G. a formulat un denunţ împotriva celor doi inculpaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.
Ulterior formulării denunţului, la data de 09 mai 2014, inculpatul G. s-a întâlnit cu inculpaţii B. şi A. în parcarea supermarket-ului J. din Craiova şi a remis inculpatului B. suma de 10.000 euro reprezentând o parte din cei 37.500 euro pretinşi, procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante.
La momentul apropierii echipei de intervenţie, inculpatul B. a încercat să introducă în buzunarul hainei inculpatului G. suma primită de la acesta din urmă, moment în care a fost surprins în flagrant.
Seriile bancnotelor ce alcătuiesc suma de 10.000 euro au fost consemnate în procesul-verbal din 09 mai 2014.
Conţinutul discuţiei dintre inculpaţi şi dovada faptului că inculpatul B. a primit suma de 10.000 euro rezultă şi din procesul-verbal de redare a convorbirilor ambientale autorizate prin mandatul de supraveghere tehnică din 25 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel Craiova şi din DVD-ul ce conţine filmarea întâlnirii.
Situaţia de fapt reţinută mai sus este confirmată şi de conţinutul discuţiilor ambientale, înregistrate în baza mandatelor de supraveghere emise de Curtea de Apel Craiova.
Astfel, din discuţia purtată la data de 24 aprilie 2014, între inculpaţii B. (identificat în procesele-verbale de redare) şi G., în incinta Peco Craiova, rezultă cu certitudine că avocatul a primit de la B. sume de bani în scopul menţionat mai sus, în dialog fiind indicat, în mod expres, de către inculpatul G. faptul că, după ce s-a folosit de poziţia fratelui său, judecător la Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a încercat, în mod repetat, să-l determine pe B. să nu întreprindă niciun demers, prin formularea vreunui denunţ, la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Din discuţia purtată între cei doi inculpaţi, la data de 25 aprilie 2014, în apropierea staţiei din Slatina, rezultă intenţia inculpatului B. de a formula plângere penală împotriva avocatului şi existenţa unei înţelegeri ilicite anterioare, dar şi a unei înregistrări audio, ce urma să fie folosită de către B. cu ocazia formulării denunţului.
Cu această ocazie, B. îi solicită inculpatului G. restituirea sumei de bani, motivat de faptul că acesta din urmă nu şi-a respectat promisiunea şi, astfel, a fost condamnat la doi ani în detenţie.
Aspectele menţionate mai sus sunt reluate şi în discuţia purtată la data de 28 aprilie 2014, în parcarea supermarket-ului J. din Craiova, între inculpatul G. şi B., rezultând, în mod explicit, cuantumul sumelor de bani pretinse şi primite de inculpatul G., persoanele de la care a primit aceste sume şi scopul traficării influenţei.
În aceeaşi ordine de idei, în suportul de memorie (card SD de capacitate 4GB) extras din telefonul ridicat de la inculpata A. au fost identificate 12 imagini de tip JPEG în care se regăsesc inculpaţii B. şi G., în benzinăria din Slatina, la intrare din direcţia Craiova, fotografii executate din interiorul autoturismului la data de 25 aprilie 2014, între orele 15:00 şi 15:08 de către inculpata A.
De altfel, întâlnirea este surprinsă şi de procesul-verbal de consemnare a rezultatului supravegherii, prin observarea mişcărilor care confirmă că, la volanul autoturismului se afla inculpata A.
În drept, fapta inculpatului G. care, în cursul anului 2013 a pretins în două rânduri, şi a primit, în trei tranşe, suma de 29.000 euro, de la inculpaţii B. şi A., formându-Ie convingerea că are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova şi că îi poate determina pe aceştia să nu dispună şi să nu menţină arestarea preventivă a inculpatului B. şi a fiilor acestuia, martorii D. şi E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului B. care, în cursul anului 2013, a remis inculpatului G., personal sau prin intermediul inculpatei A., în trei tranşe, suma totală de 29.000 euro pentru ca acesta, folosindu-se de relaţia de rudenie (frate) pe care o are cu judecătorul F., să îi determine pe magistraţii judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova să pronunţe hotărâri favorabile inculpatului B. şi fiilor acestuia, în cauzele penale aflate pe rolul acestor instanţe, întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, după pronunţarea unor hotărâri nefavorabile faţă de acesta şi fii săi, de către Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, a pretins de la inculpatul G. suma de 37.500 de euro, ameninţându-l că, în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra sa şi a membrilor familiei şi că va formula plângere penală împotriva fratelui inculpatului G., judecător la Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în scopul discreditării acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen.
Fapta inculpatei A. care, în cursul anului 2013, a remis inculpatului G., în mai multe tranşe, suma totală de 29.000 de euro pentru ca acesta, folosindu-se de relaţia de rudenie pe care o are cu judecătorul F., să îi determine pe magistraţii judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova să pronunţe hotărâri favorabile inculpatului B. şi fiilor acestuia, în cauzele penale aflate pe rolul acestor instanţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă (3 acte materiale) în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Fapta aceleiaşi inculpate care, după pronunţarea unor hotărâri nefavorabile faţă de inculpatul B. şi fii acestuia de către Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, l-a ajutat pe inculpatul B. să creeze inculpatului G. o stare de temere, pentru a-l constrânge pe acesta din urmă să-i remită suma de 37.500 de euro, în scopul de a dobândi, în acest fel, un folos material injust, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 207 alin. (2) şi (3) C. pen.
În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţi/or, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de Decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare Ia data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire Ia pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.
Din perspectiva regimului sancţionator mult mai puţin sever al infracţiunii de înşelăciune, în mod evident, norma din noul C. pen. reprezintă o lege penală mai favorabilă. În aceeaşi notă, textul actual de incriminare reprezintă o lege penală mai favorabilă, având în vedere că, în actuala reglementare, împăcarea părţilor este posibilă.
Prin urmare, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, având în vedere cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, concursul de infracţiuni existent în cazul inculpaţilor B. şi A., forma continuată a unora dintre infracţiuni, modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante şi incidenţa cauzei legale de atenuare a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., respectiv, art. 19 din Legea nr. 43/2002, relativ la inculpatul G.
Pe de altă parte, în cazul inculpaţilor B. şi A., sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., din moment ce, în cazul infracţiunii de şantaj reţinută în sarcina acestora, ameninţările au continuat şi s-au intensificat după pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond, în luna februarie a anului 2014, aşadar, ulterior datei intrării în vigoare a noului C. pen.
Or, în conformitate cu prevederile legale sus menţionate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat prevederile art. 74 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Făcând propria evaluare a criteriilor generale de individualizare a pedepselor, Înalta Curte reţine împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite în comiterea faptelor; starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; natura şi gravitatea rezultatului produs; conduita inculpaţilor înainte şi după săvârşirea infracţiunii, dar şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a celor trei apelanţi inculpaţi.
Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G., Înalta Curte reţine că, între momentul sesizării iniţiale a instanţei de fond cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi până la termenul când urma să se judece acesta, avocatul a săvârşit o nouă infracţiune de trafic de influenţă, într-o manieră absolut identică. Pentru această nouă faptă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, conform sentinţei penale nr. 40 din 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/46/2014 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 310 din 17 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În circumstanţiere, se reţine că inculpatul G. a recunoscut fapta comisă şi a colaborat cu organele de urmărire penală în vederea aflării adevărului, nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit şi are în îngrijire doi copii minori.
Nu este de ignorat însă faptul că, inculpatul a perseverat în activitatea infracţională, săvârşind - în perioada în care se afla în curs de judecată acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în dosarul de urmărire penală din prezenta cauză, aceeaşi infracţiune de corupţie (trafic de influenţă).
Prin comiterea infracţiunii dedusă judecăţii, inculpatul a adus o atingere gravă înfăptuirii actului de justiţie şi a atras suspiciuni asupra corectitudinii activităţii de serviciu a magistraţilor judecători din cadrul Curţii de Apel Craiova.
Folosindu-se de calitatea sa de avocat, dar şi de relaţia de rudenie (frate) avută cu unul dintre magistraţii judecători din cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Craiova, inculpatul a promis obţinerea unor soluţii favorabile, prin traficarea influenţei, pe care a pretins că o are asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Dolj şi Curţii de Apel Craiova, cu referire specială la fratele său.
În privinţa inculpatei A., se reţine că aceasta este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru comiterea de diferite fapte penale, atât în ţară, cât şi în străinătate (deţinere de droguri în vederea consumului, tăinuirea unui bun provenit din furt, privarea de griji sau de alimente faţă de un minor).
În cursul urmăririi penale, inculpata A. a refuzat să dea declaraţii şi să semneze procesele-verbale de aducere la cunoştinţă a actelor procesuale efectuate în cauză faţă de aceasta. Ulterior, în faza de cercetare judecătorească, nu a recunoscut săvârşirea faptelor.
În circumstanţiere, se reţine starea de sănătate precară a inculpatei dovedită cu înscrisurile medicale depuse la dosar, situaţia familială şi gradul redus de instrucţie şcolară.
Inculpatul B. este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, respectiv, art. 205 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. şi art. 371 C. pen.; a refuzat să dea declaraţii în cursul urmăririi penale, iar în faza de cercetare judecătorească, nu a recunoscut săvârşirea faptelor. În circumstanţiere, se reţine situaţia familială şi socială precară a acestuia.
Faţă de aspectele menţionate mai sus, Înalta Curte apreciază că nu se impune reţinerea, în favoarea inculpaţilor, a vreunei circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen.
Având în vedere criteriile generale analizate anterior, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare infracţiune săvârşită, într-un cuantum corespunzător, cu executare în regim de detenţie.
II. În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, Înalta Curte îl apreciază ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
II.1. Sentinţa penală atacată este nelegală întrucât instanţa de fond a dispus deducerea, din pedeapsa aplicată inculpatei A., şi a duratei controlului judiciar la zi, încălcând, astfel, dispoziţiile imperative ale art. 72 C. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că, faţă de inculpaţii B. şi A. s-a dispus, prin ordonanţa procurorului, măsura preventivă a reţinerii pe o perioada de 24 de ore, la data de 09 mai 2014, iar prin încheierea nr. 75 din 10 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/54/2014, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 10 mai 2014 până la 08 iunie 2014, măsură preventivă care a fost menţinută succesiv la zi, faţă de inculpatul B., şi până la data de 07 mai 2015, faţă de inculpata A. când, prin decizia penală nr. 639 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luat faţă de această inculpată cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
La data de 18 iunie 2015, prin încheierea nr. 89/F din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Conform dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen., perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Art. 399 alin. (9) C. proc. pen. stipulează că durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.
În consecinţă, în mod legal, instanţa de fond trebuia să deducă din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei A. durata cât aceasta s-a aflat în stare de reţinere, de arest preventiv şi de arest la domiciliu, respectiv, perioada 09 mai 2014 - 18 iunie 2015, nu şi durata controlului judiciar la zi.
II.2. În mod nelegal, instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor de 29.000 de euro, de la inculpatul G. şi de 22.000 de euro, de la inculpatul B.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că, în condiţiile în care coinculpaţii A. şi B. au exercitat presiuni asupra sa, persoana vătămată G. a restituit o parte din suma ce a format obiect al traficului de influenţă, şi anume: suma de 2.000 de euro (procesele verbale de transcriere a discuţiilor ambientale purtate între inculpaţii B. şi G., în datele de 24 aprilie 2014, 25 aprilie 2014 şi 28 aprilie 2014), sumele de 1.000 de euro şi 4.000 RON, în perioada martie-aprilie 2014 (declaraţie martoră I.), un autoturism marca V. evaluat la suma de 6.500 euro (ulterior vândut de către inculpatul B. martorului H. contra sumei de 6.000 euro - dosar Parchet nr. x/P/2014, şi dosar instanţă, care se coroborează cu declaraţia inculpatului G., Dosar nr. x/P/2014), iar
- pentru un teren situat în oraşul Drăgăşani şi evaluat la suma de 15.000 euro, în acelaşi scop, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare între martora I., soacra inculpatului G. şi inculpata A. Acest înscris a fost autentificat la biroul notarului public la data de 24 februarie 2014.
În consecinţă, Înalta Curte constată că inculpatul G. a restituit inculpatului B., din suma totală de 29.000 de euro primită în scopul traficării influenţei, sumele de 9.500 de euro şi 4.000 RON.
Cu referire la terenul în suprafaţă de 5000 m.p., situat în oraşul Drăgăşani, estimat la valoarea de 15.000 euro, cu privire la care s-a încheiat, la data de 24 februarie 2014, o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, între martora I., soacra inculpatului G. şi inculpata A., se constată următoarele:
Potrivit depoziţiei martorei I., prin antecontractul autentificat din 24 februarie 2014, părţile s-au obligat să cumpere/vândă suprafaţa de teren mai sus arătată, urmând să încheie actul de vânzare cumpărare până Ia data de 07 martie 2014, lucru care nu s-a întâmplat.
Conform art. 1669 alin. (1) şi (2) C. civ., când una dintre părţile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite, însă dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
Promisiunea de vânzare-cumpărare este un contract bilateral, care dă naştere la obligaţii "de a face" în sarcina ambelor părţi, ceea ce înseamnă că, prin promisiunea bilaterală, nu se transmite dreptul de proprietate asupra bunului.
Aşadar, se constată că, în privinţa terenului în cauză nu a fost încheiat un act translativ de proprietate, dreptul la acţiune în justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare s-a prescris, aşa încât, suma de 15.000 de euro, menţionată ca şi contravaloare a imobilului nu poate fi considerată restituită inculpatului B. de către avocatul G.
Potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., în cazul traficului de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Aceste foloase se confiscă de la orice persoană la care s-ar găsi, inclusiv de la cel care le-a dat, dacă i-au fost restituite de făptuitor. Dacă foloasele date făptuitorului au fost confiscate de la acesta, nu mai pot exista pretenţii din partea cumpărătorului de trafic de influenţă asupra foloaselor respective.
Faţă de argumentele expuse, în mod legal, instanţa de fond trebuia să dispună confiscarea sumei de 19.500 de euro, de la inculpatul G. şi de 9.500 de euro, de la inculpatul B.
Aceasta în condiţiile în care, apelul declarat de Parchet este în favoarea celor doi inculpaţi şi, ca atare, nu mai poate fi pusă în discuţie şi confiscarea, în plus a sumei de 4.000 RON.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 418 alin. (2) C. proc. pen., în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.
Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi, în aceste limite, şi apelurile declarate de inculpaţii G. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 110/F din 14 iulie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală sus menţionată, numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu pentru inculpata A. respectiv, măsura de siguranţă a confiscării speciale şi rejudecând în aceste limite:
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei A. perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 09 mai 2014 la 18 iunie 2015.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., va confisca de la inculpatul B. contravaloarea în echivalent în RON a sumei de 9.500 euro.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen., va confisca de la inculpatul G. contravaloarea în echivalent în RON a sumei de 19,500 euro.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 09 mai 2014 la zi, având în vedere că, în mod nelegal, instanţa de fond a omis deducerea acestei durate, rezumându-se la constatarea că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Având în vedere soluţiile pronunţate în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpata A. la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi de inculpaţii G. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 110/F din 14 iulie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală sus menţionată, numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu pentru inculpata A., respectiv, măsura de siguranţă a confiscării speciale şi rejudecând, în aceste limite:
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei A. perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 09 mai 2014 la 18 iunie 2015.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. confiscă de la inculpatul B. contravaloarea în echivalent în RON a sumei de 9.500 euro.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen. confiscă de la inculpatul G. contravaloarea în echivalent în RON a sumei de 19.500 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 09 mai 2014 la zi.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă inculpata A. la plata sumei de 660 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 360 RON, reprezentând onorariu apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpaţii G. şi B. în cuantum de câte 360 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2015.