Decizia nr. 454/2015 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 454/2015

Deliberând asupra apelurilor, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 75 din data de 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Bacău:

- pentru inculpatul A., din infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. și la art. 2481 C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.; pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 N.C.P.; pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual in legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 rap. la art. 321 N.C.P.; pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

- pentru inculpata B., din complicitate la abuz in serviciu daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. rap. la 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. și la art. 2481 C. pen. în complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) N.C.P.; pentru infracţiunea de spălare de bani în legătura directă cu o infracţiune asimilata celor de corupţie in formă continuata prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) N.C.P.

1) În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial cu consecinţe deosebit de grave.

2) În baza art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie.

3) În baza art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată ceior de corupţie.

4) În baza art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior, art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie.

5) În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie.

6) În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din V.C.P., sporită cu 3 luni închisoare.

S-a stabilit că pedeapsa de executat este de 5 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prcv de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2013 la 19 martie 2013.

A fost respinsă ca nefondată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar.

II. 1) În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 248 C. pen. anterior şi art. 2481 C. pen. anterior cu aplic. art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnată inculpata B., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial cu consecinţe deosebit de grave.

2) În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. anterior a fost condamnată aceiaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior au laşi contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

S-a stabilit că pedeapsa de executat este de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. anterior s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 7I alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

III. În baza art. 26 rap. la art. 289 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul C., fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate ia fals intelectual.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. anterior s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

IV. În baza art. 289 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul D., fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. anterior s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998-999 şi art. 1003 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul laşi, prin reprezentantul său legal primarul Mun laşi şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B. la plata către partea civilă a sumei de 561.561 lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţa procurorului nr. x/P/2012 din 01 februarie 2013.

S-a luat act că inculpaţii A., B. şi C. au fost asistaţi de apărători aleşi.

S-a luat act că inculpatul D. a fost asista de apărător desemnat din oficiu.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului cu titlu de cheltuielile judiciare: A. suma de 1.500 lei, B. suma de 1.000 lei, C. suma de 500 lei şi D. suma de 500 lei.

Pentru a pronunţa acesta hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2011, întocmit la data de 10 aprilie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A., pentru comiterea infracţiunilor de spălare de bani în legătura directă cu o infracţiune asimilata celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 si de fals intelectual, în legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. rap. laart. 17 lit. c) si laart. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pentru care s-a dispus extinderea cercetărilor si inceperea urmăririi penale prin ordonanţa din ziua de 29 martie 2013).

Totodată, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și la art. 2481 C. pen. anterior;

- fals intelectual în legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (doua infracţiuni)

- instigare la fals intelectual in legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- spălare de bani în legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (două infracţiuni).

S-a mai reţinut că, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale si trimiterea in judecată a inculpaţilor:

- B., pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. anterior, la art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 si la art. 248 C. pen. anterior și de spălare de bani, în legătura directă cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, in formă continuata, prev. de art. 29 alin. (1) Iit. a) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (doua acte materiale),

- C., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. anterior.

- D., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior.

Dosarul cauzei s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/45/2013.

Prin sentinţa nr. 807 din 19 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea petentuiui A. şi s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Bacău, menţinându-se actele îndeplinite de Curtea de Apel laşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/45/2013

în cursul cercetării judecătoreşti la cele două instanţe, s-a administrat proba cu înscrisuri, s-a dispus audierea martorilor E. (fila 130 vol. l), F. (fila 132 vol. l), G. (fila 134 vol. l), H. (fila 136 vol. l), I. (fila 185 vol. l), J. (fila 186 vol. l), K. (fila 187 vol. l), L. (fila 188 vol. l), M. (fila 189 vol. l), N. (fila 191 vol. l), O. (fila 19 vol. II) inculpaţii A., B. şi C. Inculpatul D. s-a prevalat de dreptul la tăcere. Prima instanţă de fond a reţinut, analizând realitatea obiectivă ce se conturează din probele dosarului de faţă, următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii A. şi B. s-au cunoscut în cursul anului 2006 când primul şi soţia acestuia, prin mijlocirea unui prieten comun au fost cazaţi la o pensiune aparţinând celei de-a doua, situată în Municipiul Vatra-Dornei, jud. Suceava, între aceştia existând astfel o relaţie de amiciţie.

Prin Decizia civilă nr. 100 din 09 iunie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată in Dosarul nr. x/2005, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a hotărât anularea Dispoziţiei nr. 6836 din 08 iunie 2004 a Primarului Municipiului Iaşi și a fost stabilit dreptul contestatoarei B. la masuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1.526,29 mp teren situat in Iaşi, (contestatoarea solicitase retrocedarea terenului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţia atacata notificarea sa a fost respinsă de către primar, întrucât nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate; în cauza civilă, instanţa a stabilit faptul ca B. a făcut dovada dreptului de proprietate și a dispus anularea dispoziţiei primarului și a stabilit dreptul contestatoarei la despăgubiri).

Având în vedere dispozitivul deciziei Curţii de Apel Iaşi, pentru a se conforma acestuia și dispoziţiilor legale, primarul Municipiului Iaşi a emis Dispoziţia din 24 octombrie 2006, propunându-se, in concordanta cu hotărârea judecătoreasca. acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

La data de 02 noiembrie 2006, a fost întocmit procesul verbal, care atesta predarea dispoziţiei amintite și a înscrisurilor doveditoare Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005. Odată cu trimiterea documentaţiei acestei Comisii, atribuţiile primarului Municipiului Iaşi în legătura cu respectiva procedură de acordare a despăgubirilor au luat sfârşit si nu a mai existat nicio implicare a autorităţilor locale in derularea acesteia.

Procedura şi-a urmat cursul firesc, reglementat de Legea nr. 247/2005, ale cărei dispoziţii prevăd, în linii generale, faptul ca respectiva Comisie stabileşte cuantumul despăgubirilor, pe baza unei evaluări făcute de un expert autorizat, plata efectiva a acestora urmând să fie făcută de către Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor fin numerar, ori prin acordarea de acţiuni la fondul „Proprietatea'").

S-a arătat că inculpata B. a continuat demersurile pentru acordarea despăgubirilor, corespondând cu Autoritatea Națională de Restituire a Prorietăților - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001. Astfel, prin adresa din 22 octombrie 2010 a acestei instituţii, emisa ca urmare a unei solicitări formulate de B., i s-a comunicat acesteia din urmă, printre altele, faptul ca Dosarul sau de despăgubiri nr. x/CC va urma procedura stabilita de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit ordinii stabilite de acest act normativ. De asemenea, prin aceeaşi adresa, i s-a comunicat faptul ca finalizarea procedurii se va concretiza prin emiterea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va fi valorificată în condiţiile Legii nr. 247/2005, titularul despăgubirilor urmând sa se prezinte, personal sau prin mandatar la sediul Autoritatea Națională de Restituire a Prorietăților. Astfel, a constatat prima instanţă, B. cunoştea foarte bine stadiul procedurii de acordare a despăgubirilor, precum si modul de derulare a acesteia, ştiind cum trebuia să procedeze pentru a primi despăgubirile.

Mai mult decât atât, în ziua de 08 aprilie 2010, inculpata B. a și depus, conform indicaţiilor primite de la Autoritatea Națională de Restituire a Prorietăților, o cerere prin care a solicitat acestei instituţii analizarea dosarului sau cu prioritate, având în vedere starea sa de sănătate (aceasta suferă de leucemie, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei). La cerere a anexat acte medicale și acte care dovedeau situaţia sa materială.

Prima instanţă a reţinut că, la sfârşitul anului 2010, B. s-a adresat inculpatului A., pentru a obţine despăgubirile la care ar fi fost îndreptăţită, punandu-i la dispoziţie documentele deţinute şi întrebându-l daca era posibila o rezolvare a situaţiei, în sensul executării silite a deciziei civile.

Prin sentinţa apelată s-a notat că s-a procedat astfel, deşi nu era posibil la .executarea silita a dispoziţiilor Deciziei civile nr. 100 din 09 iunie 2006 a Curţii de Apel laşi", arălându-se câ dispoziţia instanţei, pe care inculpatul A. a „executat-o silit" este următoarea: „Stabileşte dreptul contestatoarei B. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren, situat în laşi. S-a arătat câ dispoziţia instanţei nu conţinea obligaţia vreunei persoane de a plăti vreo sumă de bani alteia, ci o stabilea dreptul contestatoarei la despăgubiri, drept ce putea fi exercitat numai în condiţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII (ceea ce s-a și întâmplat, procedura fiind în derulare); hotărârea judecătoreasca nu constata o creanţă certa, lichidă și exigibilă, care să poată fi adusă la îndeplinire prin executare silită.

Prima instanţă a considerat că, chiar dacă ar fi conţinut vreo dispoziţie susceptibilă de executare silită (dacă, de exemplu instanţa de judecata ar fi dispus, în mod explicit, obligarea primarului Municipiului laşi la plata unei anumite sume de bani. cu titlu de despăgubiri pentru imobilul trecut abuziv in proprietatea statului). dreptul de a cere executarea silită s-ar fi prescris în termen de 3 ani de la dala naşterii acestuia (data pronunţării deciziei Curţii de Apel), potrivit art. 405 alin. (1) C. proc. civ. (acţiunea, din punct de vedere procesual-civii, era una personală imobiliară). Astfel. primarul Municipiului laşi nu era debitor in cadrul unui raport juridic exectiţional (nu fusese obligat la vreo prestaţie prin respectiva decizie) iar, pe fond, cuantumul despăgubirilor putea fi stabilit doar de Comisia Centrala de Stabilire a Despăgubirilor, titularul obligaţiei de plata fund Statul Roman, prin Autoritatea Națională de Restituire a Prorietăților Astfel, a concluzionat prima instanţă, in nicio situaţie, B. nu putea obţine despăgubiri de la Unitatea Administrativ Teritoriala laşi.

Curtea de apel a mai reţinut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a procedat la executarea silită a respectivei decizii civile, cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale incidente, solicitând, fără a avea vreo bază legală, o evaluare a terenului respectiv, primind apoi cu titlu de „onorariu de succes" o sumă mult mai mare decât ar fi fost posibil potrivit legii si însuşindu-și apoi, în mod fraudulos, în plus faţă de respectivul „onorariu", încă 310.000 lei.

În acest sens, s-a arătat că, în luna decembrie 2010, anterior existentei vreunui dosar de executare silită, inculpatul i-a solicitat, verbal, martorului K. întocmirea unui raport de evaluare a imobilului confiscat în trecut de regimul comunist, de la autoarea inculpatei B., punandu-i la dispoziţie înscrisurile necesare identificării și evaluării terenului. Inculpata B. nu a avut nicio implicare în solicitarea si întocmirea acestui raport.

Martorul K. stabilit o valoare de circulaţie a terenului de 789.580 lei, în ziua de 07 decembrie 2010. în acest fel, a constatat prima instanţă, a fost stabilită, în afara oricăror proceduri ori temeiuri legale, cuantumul „obligaţiei" pe care primarul Municipiului laşi ar fi avut-o faţă de B., încercându-se crearea aparenţei ca aceasta ar fi avut caracter cert și lichid. în sensul legii la B.H.J., P., a fost înregistrat, ulterior întocmirii acestui raport de evaluare, Dosarul de executare nr. x/20011, primul act al acestuia cererea de executare - fiind datat 03 martie 2011 (anterior, în luna februarie 2011. inculpatul a mai formulat o cerere de încuviinţare a executării silite, respinsa de instanţa intrucât titlul executoriu nu fusese investit cu formula executorie, insa documentele respective nu se mai regăsesc Ia dosarul de executare). Astfel, in ziua de 03 martie 2011, a fost încheiat .procesul verbal - convenţie în vederea executării silite", între B.H.J., P. și creditorul B., având ca obiect punerea în executare silita a deciziei civile menţionate, înscrisul a fost semnat, la sfârşit, de către aceasta din urma.

În cuprinsul convenţiei a fost stabilit un onorariu al executorului în cuantum de 7.505 lei, care se încadra in haremurile stabilite prin Ordin al Ministrului Justiţiei. Nu a fost făcută vreo menţiune cu privire la faptul ca decizia civila ar conţine obligarea primarului Municipiului laşi la plata vreunei sume de bani (cu atât mai puţin cuantumul acesteia). În fapt, între cei doi inculpaţi s-a stabilit, verbal, ca executorul judecătoresc să primească un procent de 10% din suma de 789.580 Iei. Inculpatul nu i-a adus la cunoştinţă clientei sale faptul că îi era interzis de lege sa primească acest onorariu, care depăşea semnificativ limita maxima prevăzuta de normele incidente.

În aceeaşi zi, 03 martie 2011, a fost întocmit „procesul-verbal de cheltuieli", prin care inculpatul P. a stabilit cheltuielile de executare. Printre acestea a fost menţionata si suma de 1.500 lei - taxa expertiza raport de evaluare (deşi nu exista nicio chitanţa emisă de evaluatorul K., iar declaraţia acesteia este cat se poate de clara si dovedeşte faptul că nu a primit nicio suma de bani in schimbul întocmirii raportului).

Tot la aceeaşi dată a fost întocmită cererea de executare silită", aparent adresată executorului de către creditoarea B., în cuprinsul căreia se menţionează, printre altele, „prin Decizia civilă nr. 100 din 09 iunie 2006 a Curții de Apel laşi, debitorul a fost obligat sa-mi plătească suma de 789.580 Iei cit litiu de despăgubiri la care se adaugă suma de 2.500 lei onorariul avocatului"; „Debitorul nu și-a îndeplinit de bunăvol.e obligaţiile stabilite în titlul executoriu contractuale, astfel că va rog sa procedaţi la executarea silita a acestuia". Numita B. a declarat faptul că semnătura din cuprinsul cererii nu-i aparţine. În cauza a fost efectuata o constatare tehnico-ştiinţifică graloscopicâ. însa specialistul nu a putut stabili daca semnătura respectiva a fost sau nu executata de B.

Prima instanţă a considerat că aceasta nu avea de unde sa cunoască eventualul cuantum ai „creanţei" pe care o avea împotriva primarului, reţinînd că menţiunea faptului ca prin decizie debitorul a fost obligat să-i plătească suma de 780.581) lei este, evident, neeorespunzâtoare adevărului. De asemenea, s-a arătat că martora F., care a acordai asistenta juridica inculpatei B., a declarat ca a intocmit personal o alta cerere de executare (pe care a depus-o la dosarul cauzei, astfel cum a identificai-o in calculatorul personal), neavând cunoştinţă despre cea care a fost folosită în dosarul de executare, inclusiv pentru a se solicita instanţei 'încuviinţarea executării.

În aceeaşi zi, 03 martie 2011, a fost înregistrata la secţia civilă, a Judecătoriei laşi, sub nr. x/245/2011, cererea prin care B.E.J., P. a solicitat încuviinţarea executării silite a deciziei (care în prealabil, la data de 16 februarie 2011, fusese investita cu formula executorie). În cuprinsul cererii, inculpatul a menţionat faptul ca solicita „încuviinţarea executării silite a obligaţiei stabilite în sarcina debitorului prin titlul executoriu și anume aceea de a achita creditorului sumă de 789.580 lei." (aspect vădit nereal). În continuare, executorul a menţionat întrucât din cuprinsul sentinţei menţionate nu reieşea o sumă care să fie certă și lichidă, am procedat la efectuarea unei expertize de evaluare, a cărei copie o ataşăm și care a stat la baza cererii de executare'".

La aceasta cerere de încuviinţare a executării, inculpatul a ataşat cererea de executare silită, decizia civila a cărei executare se dorea a fi încuviinţata, procesul verbal de cheltuieli și un raport de evaluare a terenului respectiv, întocmit de martorul K.

Prin hotărârea apelată s-a apreciat că, având în vedere faptul ca toate înscrisurile au fost întocmite în aceeaşi zi, însăşi cererea de executare conţinând referirea la suma de 789.580 lei, rezulta ca respectivul raport a fost întocmit anterior înregistrării cererii de executare silită și întocmirii contractului dintre parte și executor, deci în afara cadrului procesual execuţional (înainte ca executorul sa fi fost sesizat prin cererea de executare, potrivit art. 373 alin. (1), aspect ce demonstrează faptul că înainte de a întocmi vreun act procedural, între executor și parte a existat o înţelegere prealabilă, actele fiindu-i furnizate acestuia înainte de deschiderea dosarului de executare. Instanţa a constatat că întocmirea actului în anul 2010 a fost, de altfel, recunoscuta de către expertul evaluator, audiat ca martor în cauza.

La dosarul de executare a fost depusa si adresa din 22 octombrie 2010 a Autoritatea Națională de Restituire a Prorietăților - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, la care s-a făcut referire mai sus, în care era menţionata expres derularea procedurii de acordare a despăgubirilor. potrivit legii, aspect cu privire la care instanţa de fond a arătat că nu face decât să intărească concluzia că acţiunea executorului judecătoresc a fost una vădit și intenţionat abuziva, determinata de dorinţa obţinerii pentru sine a unei sume mari de bani, in condiţiile în care ştia foarte bine cum anume trebuia sa decurgă procedura, nefiind posibila vreo interpretare eronata a prevederilor legale.

S-a notat că executorul judecătoresc nu avea nicio bază legală pentru a solicita/dispune efectuarea unei expertize de evaluare a terenului de care fusese deposedata abuziv de către regimul comunist autoarea „creditoarei B. Totodată, s-a indicat că, chiar daca ar fi existat vreo creanţa a acesteia împotriva primarului Municipiului Iaşi, nu executorul era cel chemat sa stabilească cuantumul acesteia in cadrul procedurii de executare.

S-a reiterat că instanţa nu stabilise nicio obligaţie în sarcina primarului Municipiului Iaşi (și nici nu avea posibilitatea să o facă, întrucat numai Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor putea stabili cuantumul despăgubirilor și putea efectua plata acestora). De asemenea, s-a arătat că, o eventuala plata a despăgubirilor de către Primărie ar fi constituit un act nelegal, prejudiciind bugetul Municipiului Iaşi.

Prima instanţă a notat că art. 37 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege".

Prin încheierea irevocabila din ziua de 10 martie 2011, pronunţata în Dosarul nr. x/245/2011 al Judecătoriei laşi, tehnoredactată în ziua de 11 martie 2011, s-a admis cererea formulata de executorul A. și s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de respectiva decizie civilă, „Ia cererea creditorului B., împotriva debitorului primarul Municipiului Iaşi".

S-a mai arătat că art. 373 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă’’:

1) cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;

2) titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite;

3) creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;

4) titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce Ia îndeplinire prin executare silită;

5) există alte impedimente prevăzute de lege."

Totodată, s-a notat că art. 379 C. proc. civ. prevede că:

(1) "Nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

(2) Dacă datoria consistă în suma nelămurită, urmăririle se vor amâna până ce, mai întâi, se va face lichidarea.

(3) Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de Ia debitor sau recunoscute de dânsul.

(4) Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul. Fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală".

Mai mult, a reţinut prima instanţă, chiar in situaţia in care Decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi ar fi putut fi executată silit, daca Municipiul Iaşi ar fi avut calitatea de debitor, executarea silita a creanţei nu putea avea loc cu ignorarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii:

Astfel, s-a notat că art. 2 prevede că: "Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Au fost indicate şi dispoziţiile art. 3, din acelaşi act normativ, respectiv cat "În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie".

S-a reţinut că, în ziua de 16 martie 2011, inculpatul A. a dispus infîinţarea popririi executorii asupra conturilor de trezorerie ale Primăriei laşi, până la încasarea sumelor de 789.580 lei, 2.500 lei onorariu avocat (la dosarul de executare a fost depusă o împuternicire avocaţiala emisa de avocat R. (actuala F.), precum și o chitanţa care atesta ca aceasta a primit suma de 2.500 lei cu titlu de onorariu, de la B., pentru a o asista și reprezenta in fata executorului judecătoresc A.), precum și suma de 9.250 lei - cheltuieli executare.

Dispunerea instituirii popririi a fost notificata Primăriei Iaşi în ziua de 17 martie 2011 (a doua zi), inculpatul fiind apoi contactat telefonic de reprezentanţi ai primăriei, care i-au solicitat să înceteze activitatea ilicita, explicandu-i ca nu este posibila executarea.

Sub acest aspect, prima instanţă a considerat ca deosebit de relevante declaraţiile martorului N., consilier juridic in cadrul Servicului Juridic al Primăriei Iaşi.

S-a mai reţinut de curtea de apel că Agenția Națională a Administrației Financiare - Administrația Finanțelor Publice laşi, în ziua de 31 martie 2011., prin adresă, a înştiinţat inculpatul cu privire la faptul ca nu poate executa dispoziţia de instituire a popririi, pentru mai multe motive, menţionând. in mod corect, ca Primăria nu este titular al conturilor, ci Municipiul Iaşi, ca unitate administrativ-teritoriala, ca titlul executoriu nu prevede suma care sa fie plătită creditoarei si ca hotărârea instanţei nu poate fi completata cu alţi debitori.

Prin sentinţă, s-a arătat că inculpatul A. nu s-a lăsat influenţat de argumentele legale invocate si a continuat sa "execute silit" decizia menţionata.

Astfel, in ziua de 11 aprilie 2011, acesta a dispus din nou instituirea popririi asupra conturilor Primăriei Iaşi, emiţând adresa de instituire cu un conţinut identic cu cea anterioara, în cuprinsul căreia a menţionat în mod nereal ca "prin decizia. Curţii de Apel, s-a dispus obligarea primarului Municipiului laşi. la plata sumei de 789.580 Iei".

În ziua de 20 aprilie 2011, Agenția Națională a Administrației Financiare - Administrați Finanțelor Publice Iaşi a confirmat instituirea popririi asupra conturilor Municipiului Iaşi.

În ziua de 27 aprilie 2011, din contul Municipiului Iaşi, deschis la Trezoreria Statului, au fost virate, prin operaţiuni bancare distincte, în contul de consemnări ai B.K.J., A., deschis la SC S. SA - Agenţia Ştefan cel Mare laşi, sumele de 2.500 lei si respectiv 789.580 lei.

În aceeaşi zi, a reţinut instanţa, inculpatul A. a transferat intr-un alt cont al B.F.J., P. deschis la aceeaşi bancă, suma de 158.984 lei, operaţiunea fiind descrisă cu menţiunea "onorariu de succes" (suma pe care nu a restituit-o niciodată, astfel cum în mod mincinos a susţinut, ci a utilizat-o în interes personal), precum si suma de 630.596 lei, in contul aparţinând numitei B., deschis la SC T. SA, cu menţiunea "debit conform Dosarului nr. x/2011".

În ziua de 29 aprilie 2011, inculpatul a virat suma de 2.500 lei în contul Cabinetului de Avocat "F.", cu menţiunea "onorariu de succes".

Instanţa de fond a notat că, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti și ale Ordinului nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 al Ministrului Justiţiei, onorariul maxim pe care îi pot percepe executorii judecătoreşti în cazul executării silite a creanţelor în valoare de peste 100.000 lei este de 6.300 lei la care se adaugă un procent de pana la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce faceobiectul executării silite.

Astfel, s-a notat că, în prezenta speţa, inculpatul putea primi un onorariu maxim de 6.300+0,01 X 689.580 = 13.193,8 lei. În fapt, a reţinut instanţa, acesta și-a virat în cont suma de 158.984 lei, cu 145.788,2 lei mai mult decât onorariul maxim pe care, ipotetic l-ar fi putut percepe, potrivit legii, și cu 151.089 lei mai mult decât suma prevăzuta drept onorariu în contractul încheiat cu "creditoarea".

Totodată, curtea de apel a reţinut că, din suma de 630.596 lei primita in ziua de 27 aprilie 2011 in contul sau deschis la SC T. SA, inculpata a virat, de îndatî, pentru ca banii să nu mai fie gasiti in posesia sa și pentru a li se pierde urma, prin doua operaţiuni de transfer bancar, sumele de 200.000 lei și respectiv 350.000 lei, în conturile deschise la SC T. SA, respectiv la SC U. SA, aparţinând prietenei sale apropiate, martora L., încercând astfel să se pună la adăpost de iminenta solicitare de restituire a banilor obţinuţi in mod nelegal. Din restul suinei, a mai restituit un imprumut in cuantum de 120.000 lei contractat anterior cu o alta prietena a sa, martora V., iar restul banilor au fost retraşi, succesiv, de la bancomate, prin operaţiuni în valoare de 3.000 lei (suma maxima ce putea fi eliberata intr-o zi la bancomat), cu frecventa aproape zilnica, astfel cum rezulta din desfăşurătorul operaţiunilor efectuate în contul sau, pus la dispoziţia organelor judiciare de către unitatea bancara.

În aceeaşi zi, inculpatul a dispus "sistarea popririi" înfiinţate (sumele de bani fiind în rate).

În acest mod, a reţinut instanţa, făptuitorul a procedat, în fapt, la "distribuirea" imediata și nelegala a sumelor provenind din "executare silită", fără a aştepta 'împlinirea termenului de 15 zile de la primirea de la debitor a dovezii de consemnare, fără a cita părţile la distribuire și fara a intocmi vreun process verbal cu privire la modul de distribuire (a intocmit un astfel de proces verbal ulterior, cu menţiuni false).

Instanţa a arătat că, potrivit art. 458 C. proc. civ.: (1) „Executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai după împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume, iar potrivit art. 569 C. proc. civ.

(1) „Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.

Cu toate acestea, a arătat prima instanţă, inculpatul a „distribuit" suma încasam) imediat după primire, în aceeaşi zi, dorind sa transfere cat mai rapid în patrimoniul sau și în cel al „creditoarei" produsul activităţii infracţionale, întrucât pe rolul Judecătoriei Iaşi era deja înregistrata o contestaţie la executare, introdusă de primarul Municipiului Iaşi, despre care avea cunoştinţa, grăbindu-se astfel sa obtina si sa ascundă produsul activităţii infracţionale.

În ziua de 03 mai 2011 a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 8427 a Judecătoriei Iaşi, prin care a fost admisă contestaţia la executare, au fost anulate toate actele de executare si s-a dispus întoarcerea executării silite si repunerea părţilor in situaţia anterioară. Instanţa a arătat că, în baza acestei sentinţe, inculpatul A. şi inculpata B. erau obligaţi sa restituie sumele obţinute în urma executării.

S-a indicat că, prin hotărâre s-a dispus: „Anulează toate actele de executare pentru suma de 789.580 lei, pentru suma de 9.625 lei reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal de cheltuieli din 03 martie 2011 şi pentru suma de 2.500 lei reprezentând onorariul de avocat, îndeplinite în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P. împotriva contestatorului primarul Municipiului Iaşi.

Dispune întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în sentința anterioară în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P., în sensul restituirii sumelor poprite, respectiv a sumei de 789.580 lei şi a sumei de 2.500 lei".

Hotărârea judecătoreasca „in extenso" (cuprinzând practicaua, considerentele si dispozitivul) a fost tehnoredactată in ziua de 01 iunie 2011, potrivit menţiunilor existente în cuprinsul acesteia.

Prima instanţă a arătat că, ulterior admiterii contestaţiei la executare, prin sentinţa definitiva și executorie nr. 8427 din 03 mai 2011 a Judecătoriei Iaşi, întrucât se dispusese anularea tuturor actelor de executare, întoarcerea executării silite și repunerea părţilor în situaţia anterioară, inculpatul P. avea obligaţia restituirii sumelor încasate de la Trezorerie, ca urmare a popririi instituite. Acesta a acţionat însă, în continuare, pentru a induce în eroare reprezentanţii debitorului - Municipiul laşi, reprezentat de primar, și pentru a asigura pentru sine și pentru inculpata B. produsul activităţii infracţionale, efectuând demersuri pentru a evita restituirea sumelor de bani. De asemenea, în ceea ce priveşte „împărţirea produsului infracţional", inculpatul a indus-o în eroare și pe B., încercând și reuşind sa obtina pentru sine sume si mai mari de-bănit în detrimentul acesteia. Activitatea sa, a reţinut instanţa, dovedeşte încă odată îndrăzneala sa infracţionala și, totodată, o abilitate deosebita în a disimula realitatea, de a induce în eroare persoanele cu care intra în contact (atât reprezentanţii Muncipiului laşi, cât și clienta sa), în scopul unic ai propriei îmbogăţiri ilicite.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că, imediat după ce a aflat despre întoarcerea executării silite, inculpatul a contactat-o pe B. și i-a solicitat să restituie o parte din suma de 630.596 lei, pe care i-o virase în cont în ziua de 27 aprilie 2011, pentru a o restitui "Primăriei". În urma acestei solicitări, inculpata B., a doua zi după pronunţarea sentinţei, s-a deplasat la banca împreuna cu L., aceasta restituindu-i în cont suma de 350.000 lei, pe care a virat-o imediat în contul de consemnări al B.E.J., P., pentru a fi restituită Primăriei. A. nu doar ca nu a restituit suma Municipiului Iaşi, ci și-a însuşit din aceasta suma de 300.000 lei, virand-o, în ziua de 21 iunie 2011, în contul sau personal, deschis la SC X. SA. Restul sumei - 50.000 lei, a rămas în contul sau de consemnări. A obţinut astfel, în mod injust, a reţinut instanţa, încă un avantaj patrimonial in cuantum de 300.000 lei, banii fiind scoşi din posesia creditoarei, creându-i acesteia convingerea ca vor fi returnati Muncipiului Iaşi, viraţi în contul de consemnări și apoi, în loc să fie imediat viraţi la trezorerie, au fost trecuţi in posesia exclusiva a inculpatului, în contul sau bancar. Pentru a disimula realitatea și a ascunde incalcarea atribuţiilor de serviciu, acesta a motivat tranzacţia interbancară (SC S. SA -SC X. SA) cu menţiunea "consemnare eronata" 'încercând să creeze astfel aparenta unei operaţiuni legale, de restituire a unei consemnări eronate a sumei in contul special destinat acestor operaţiuni. Acest lucru ar fi presupus însă că tot el "să-şi fi executat silit propriul patrimoniu", consemnând "eronat" din contul său personal suma de 300.000 Iei, pe care să fi fost nevoit, ulterior, conştientizând "eroarea", sa o restituie.

Ulterior, a notat instanţa, inculpatul a realizat necesitatea de a arăta reprezentanţilor debitorului (devenit între timp creditor, ca urmare a întoarcerii executării silite), că nu mai deţine nicio suma de bani, pentru a evita restituirea acestora. Astfel, întrucât nu întocmise niciun proces verbal de distribuire a sumelor primite în contul de consemnări ca urmare a popririi, de la trezorerie, acestea, potrivit documentelor oficiale, figurau inca in contul sau de consemnări (existând dovada virării lor în acest cont). În acest caz, întoarcerea executării ar fi fost extrem de facila, neflind necesar decât sa returneze la trezorerie sumele de bani. Însă, având în vedere scopul infracţional al activităţii sale, prima instanţă a arătat că inculpatul transferase banii, în chiar aceeaşi zi în care au fost primiţi (fără a întocmi vreun act în dosarul de executare silita cu privire la acest aspect). A apărut astfel necesitatea unui înscris care să constituie o justificare, o dovada a faptului ca banii nu se mai aflau in contul de consemnări, ci fuseseră distribuiţi „potrivit legii".

Astfel, în ziua de 1 iulie 2011, inculpatul a contactat-o, prin e-mail, folosind adresa sa, pe B. (utilizator al adresei de posta electronică), solicitându-i să vină în Municipiul Iaşi (aceasta locuind efectiv în Muncipiul Vatra Dornei, jud. Suceava, unde deţine o pensiune turistică), având asupra sa actui de identitate, explicându-i totodată ca trebuie să întocmească un proces-verbal, care să ateste faptul că întreaga suma primită de la trezorerie ieşise din contul său de consemnări „pe data de 3 mai".

Prima instanţă a reţinut că conţinutul discuţiilor denota fara putinţa de tăgada reaua credinţa a inculpatului și îndrazneala să infracţională (filele 365-362 vol. I dup).

Inculpatul a întocmit astfel, în cadrul dosarului de executare, ulterior zilei de 01 iulie 2011, înscrisul intitulat „proces-verbal", în cuprinsul căruia a efectuat menţiunea falsă „încheiat astăzi 03 mai 2011" și, de asemenea, a atestat, in mod fals, virarea integrală a sumei de 789.580 lei în contul creditoarei B., deschis la SC T. SA. Actul a fost semnat și de către inculpatul C., soţul invinuitei B., la rubrica „creditor".

Curtea de apel a mai reţinut că, pentru a încerca să arate faptul ca procesul verbal de distribuire a sumelor ar fi fost comunicat si debitorului, l-a determinat pe inculpatul D., persoana angajata în cadrul Biroului pentru a transporta corespondenţa, sa întocmească un proces verbal, datat, în mod fals, tot 03 mai 2011, în cuprinsul căruia acesta a atestat, în mod nereal, faptul ci se deplasase la Primăria Municipiului laşi, unde predase la „Secretariat" plicul cu procesul verbal privind pe creditoarea B., împotriva debitorului Primăria Municipiului laşi, fără a se da număr de înregistrare'". Evident, a reţinut instanţa, înscrisul nici nu exista în acea zi, iar D. nu s-a deplasat vreodată cu acesta la Primărie.

Prin sentinţa apelată s-a mai reţinut că, după data de 03 mai 2011, după ce i se solicitase restituirea sumelor încasate nelegal, inculpatul a încercat, de asemenea, să inducă în eroare avocatul angajat de către primarul Municipiului laşi, comunicându-i acestuia ca sumele se află in contul sau de consemnări, deşi încă din data de 27 aprilie 2011 suma de 798.580 lei nu se mai găsea în acel cont. Astfel, în ziua de 06 mai 2011, în mod mincinos, a emis adresa, prin care a informat ca „sumele poprite conform Dosar de executare nr. x/2011 se află in contul de consemnări al B.E.J., P. întrucât au fost anulate actele de executare efectuate în acest dosar, nu vom distribui suma creditorului B."

Ulterior, a arătat instanţa, inculpatul A. a început să simuleze, conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă prin care se dispusese întoarcerea executării silite, executarea debitoarei B., la cererea creditorului Primăria Municipiului Iaşi, în vederea recuperării integrale sumelor plătite ca urmare a popririi. A format in acest sens Dosarul de executare silită nr. x/2031, în care a simulat că executa silit patrimoniul inculpatei B., inclusiv pentru sume pe care chiar el și le însuşise, în mod fraudulos.

Curtea de apel a precizat că acest fapt rezultă din corespondenţa purtată cu inculpata, in ziua de 06 iulie 2011 (filele 361-362 vol. I dup).

A doua zi, 07 iunie 2011, inculpatul a solicitat Judecătoriei laşi încuviinţarea executării silite.

S-a reţinut că avocata G. fusese angajată de primarul Municipiului Iaşi, în cadrul executării silite, pentru a reprezenta și apăra interesele instituţiei, care pentru motive aparent greu de înţeles, îi angajase, în schimbul unui onorariu, tot pe inculpat pentru a recupera sumele.

Prima instanţă a notat că inculpatul a restituit, în cadrul procedurii de întoarcere a executării silite, în contul Municipiului Iaşi, suma de 200.000 lei, în ziua de 08 iulie 2011 (suma pe care a virat-o cu o zi înainte din contul personal deschis la SC X. SA, în contul sau de consemnări), suma de 40.000 lei în ziua de 22 iulie 2011 (suma de 50.000 lei fusese păstrata in contul de consemnări al Biroului), precum și suma de 144 lei, poprită într-un cont al debitoarei B., deschis la SC Z. SA.

Sintetizând cele de mai sus, instanţa a concluzionat ca inculpatul și-a însuşit, în mai multe tranşe, suma totala de 468.984 lei, ce constituie „avantajul patrimoniar obţinut (în sensul art. 131 din Legea nr. 78/2000) după cum urmează:

- suma de 158.984 lei, a fost virată în cont, al cărui titular era B.E.J., P., cu menţiunea falsă "onorariu de succes", în ziua de 27 aprilie 2011;

- suma de 300.000 lei a fost insuşită in ziua de 21 iunie 2011, fiind virată în cont, al cărui titular era persoana fizica A., cu menţiunea falsă "consemnare eronată" și suma de 10.000 lei (din această sumă a restituit însă, după ce și-a însuşit-o, cu ocazia întoarcerii executării silite, suma de 200.000 lei, ceea ce reprezintă o reparare parţiala a prejudiciului produs);

- suma de 10.000 lei a rămas în contul de consemnări al B.E.J., P., inculpatul restituind, la data de 22 iulie 2011 doar 40.000 lei din cei 50.000 lei, ramaşi în contul sau de consemnări.

Ulterior, a reţinut instanţa, la sfârşitul anului 2012 deşi rămăsese, in urma activităţii infracţionale, cu suma de 268.984 lei, inculpatul, observând ca se formulase o plângere penala împotriva sa și că fusese exclus din profesia de executor judecătoresc, in urma acestei activităţi, a considerat ca aceasta suma nu este suficient de mare în raport cu riscurile pe care si le asumase si ca ar trebui sa mai obţină o suma de bani - 10.000 lei, de la inculpata B.

Curtea de apel a reţinut că inculpatul a gândit si a realizat astfel, o activitate susţinuta de inducere in eroare a inculpatei B., inducându-i acesteia, în mod josnic, un sentiment de milă fata de situaţia sa personală și materiala și de vinovăţie fata de situaţia în care se ajunsese. În mod repetat, prin intermediul mai multor mesaje de poştă electronică, i-a solicitat să-i plătească o suma de bani, prin contul inculpatului D. („omul care lucrează cu mine", cum a fost acesta indicat de inculpat), amăgind-o prin invocarea faptului nereai al restituirii tuturor sumelor de bani Primăriei, a faptului ca rămăsese „fără niciun ban" și că tot el ar fi cel care ar avea mai mult de suferit, fiind cercetat penal și exclus, in urma unei proceduri disciplinare, din profesia de executor judecătoresc, deşi nu urmărise decât „să-i facă un bine" acesteia.

Prima instanţă a idicat că situaţia faptică reţinută rezultă din următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor I. (vol. I, filele 60-61 dup, fila 185 vol. I instanţă), J. (vol. I, filele 62-63 dup, fila 186 vol. I instanţă), K. (vol. I, filele 64-66 dup fila 187 vol. I instanţă), F. (vol. I, filele 67-69 dup - vol. VII filele 71-73 dup, fila 132 vol. I instanţă), L. (vol. I, filele 79-80 dup, fila 188 vol. I instanţă), N. (vol. I, filele 81-85 dup fila 191 vol. I instanţă), G. (vol. VII, filele 18-21 dup, fila 134 vol. I instanţă ), E. (vol. VII, filele 83-86 dup fila 130 vol. I instanţă), O. (vol. VIl, filele 88-89 dup fila, 19 vol. II instanţă), H. (vol. VIl, filele 139-143 dup, fila 136 vol. I instanţă); declaraţiile inculpaţilor A. (vol. I, filele 157-159, 441, fila 458 dup; vol. VIl filele 65-67 dup), B. (vol. I, filele 92-93, 95-100, fila 389 dup; vol. VIl filele 34-35, 62-63 dup) şi C. (vol. VIl, filele 379-381 dup); relaţii furnizate şi înscrisuri puse la dispoziţia organului de urmărire penală de către Judecătoria Iaşi, Cabinetul de Avocat F., B.E.J., P., SC S. SA, Camera Executorilor Judecătoreşti Iaşi, Primăria Municipiului laşi, Baroul Iaşi, Tribunalul Iaşi, SC X. SA N.V. Amsterdam, SC Y. SA, SC U. SA, SC T. SA, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iaşi; corespondenţa purtată prin mesaje de poştă electronică între B. şi A., pusă la dispoziţie, în mod voluntar, de către prima (vol. I, filele 287-372 dup); raport de constatare tehnico ştiinţifică grafică efectuat de către specialiştii din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului laşi-Serviciul Criminalistic (vol. VII filele 38-56 dup).

Curtea de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor:

- abuz în serviciu daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 si la art. 2481 C. pen. anterior;

- fals intelectual în legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) si la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (doua infracţiuni);

- instigare la fals intelectual, în legătura directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- spălare de bani, in legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (două infracţiuni).

Totodată, sa reţinut că faptele inculpatei B. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor:

- complicitate la abuz in serviciu daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 si la art. 2481 C. pen. anterior;

- spălare de bani iîn legătura directă cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, în formă continuata, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. La art. 17 lit. e) și la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (doua acte materiale).

În drept, sa arătat că fapta inculpatului C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. anterior.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, curtea a constatat că nu este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţiile formulate faţă de inculpaţi instanţa de apel a analizat:

- influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul. în examinarea acestui criteriu, instanţa a arătat că se verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

- consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării apelului. în examinarea acestui criteriu, s-a notat că instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circvmistanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

S-a arătat că examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Prima instanţă a precizat că pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi, s-a considerat că instanţa trebuie să analizeze în primul rând consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu si sancţiunile ce decurg din incriminare) şt consecinţele faptelor în urma intrării în vigoare a legii noi.

Curtea a notat că stabilirea legii penale mai favorabile în speţa de faţă se face în raport de sancţiune, tratamentul sancţionator al concursului de infracţuni, instituţiile relative la individualizarea pedepsei prevăzute de cele două legi succesive, ţinând seama şi Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a stabilit aplicarea globală a legii penale mai favorabile şi nu combinarea prevederilor din legi succesive.

Prin urmare, pentru inculpatul A., prima instanţă a arătat că:

1. Infracţiunile prev. de C. pen. din 1969:

- spălare de bani, în legătura directă cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicata rap. la art. 17 lit. e) si la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 15 ani închisoare;

- abuz in serviciu daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și la art. 2481 C. pen. anterior se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani închisoare;

- fals intelectual in legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 7 ani;

- instigare la fals intelectual în legătura directa cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 7 ani;

S-a indicat că, prin aplicarea dispoziţiilor prevind concursul de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din C. pen. anterior pedeapsa minimă rezultantă ce poate li aplicată inculpatului este de 5 ani închisoare.

2. Referitor la infracţiunile prev. de N.C.P., s-a arătat că:

- abuzul în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni;

- infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani

- instigarea la fals intelectual prev. de art. 47 rap. la art. 321 C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani;

- spălarea de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată prin Legea nr. 187/2012 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

S-a menţionat că prin aplicarea dispoziţiilor prevind concursul de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (2) din N.C.P. pedeapsa minimă rezultantă ce poate ti aplicată inculpatului este de 5 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani plus o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 ani şi 8 luni închisoare).

Pentru inculpata B., prima instanţă a notat că:

1. Infracţiunile prev. de codul penal din 1969:

- complicitate la abuz în serviciu, daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. Ia 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și Ia art. 2481 C. pen. anterior se pedepseşte cu închisoare de Ia 5 ani Ia 15 ani închisoare, spălare de bani în legătura directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie în formă continuata prev. de art. 29 alin. (1) Iit. a) din Legea nr. 656/2002 republicata, rap. la art. 17 Iit. e) și Ia art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (doua acte materiale) se pedepseşte cu închisoare de Ia 3 ani Ia 15 ani închisoare.

Prin aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni prev. de art. 34 lit. b) din C. pen. anterior efectele circumstanţelor atenuante prev. art. 76 alin. (2) C. pen. anterior pedeapsa minimă rezultantă ce poate fi aplicată inculpatei este de 1 an şi 8 luni închisoare.

2. Infracţiunile prev. de N.C.P.

- complicitatea la abuz în serviciu prev. de art. 48 rap. Ia art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. Ia art. 297 alin. (1) N.C.P. se pedepseşte cu închisoare de Ia 2 ani şi 8 luni Ia 9 ani şi 4 luni;

- spălarea de bani prev. de art. 29 alin. (1) Iit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din N.C.P. se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Prin aplicarea dispoziţiilor prevind concursul de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (2) din N.C.P., efectele circumstanţelor atenuante prev. de art. 76 alin. (1) N.C.P. pedeapsa minimă rezultantă ce poate fi aplicată inculpatului este de 2 ani şi 175 zile închisoare (pedeapsa cea mai grea de 2 ani plus o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an 4 luni şi 40 de zile închisoare).

Pentru inculpatul C., s-a arătat că:

1. Infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 rap. Ia art. 289 C. pen. anterior se pedepseşte cu închisoare de Ia 6 luni la 5 ani închisoare;

2. Infracţiuniea de complicitate la fals intelectual prev. de art. 48 rap. la art. 321 din N.C.P. se pedepseşte cu închisoare de Ia I Ia 5 ani închisoare.

Pentru inculpatul D. s-a menţionat că:

1. Infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani închisoare,

2. Infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 48 rap. la art. 321 din N.C.P. se pedepseşte cu închisoare de la 1 Ia 5 ani închisoare.

În atare condiţii, Curtea a constatat că, în speţa de faţă, legea penală veche este mai favorabilă inculpaţilor, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău.

În privinţa analizei probelor şi a apărărilor formulate de inculpatul A., s-a constatat că acesta a solicitat în primul rând achitarea având în vedere următoarele motive:

- în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu s-a invocat că formalităţile privind executarea silită au primit gir de legalitate din partea instanţei prin pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării şi au fost derulate în mod legal de acesta, au fost respectate toate normele legale de procedură civilă în materie execuţională. Admiterea unei contestaţii la executare prin care se constată nelegalitatea unui act îndeplinit de executorul judecătoresc nu este în măsură să atragă răspunderea penală a acestuia;

- în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani nu este îndeplinită niciuna din activităţile ce realizează conţinutul acestei infracţiuni, toate sumele de bani se regăsec în conturile inculpatului, cu privire Ia care operaţiunile derulate au avut caracter de publicitate. Autorul infracţiunii din care se susţine că provin banii spălaţi nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani - Decizia nr. 3164/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

- în ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual s-a invocat că adresa trimisă de inculpat către E. nu îndeplineşte condiţia unui înscris oficial, aşa cum este definită de disp. art. 289 C. pen. anterior, în condiţiile în care nu este emis în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar procesul verbal de distribuire a sumelor s-a întocmit la momentul eliberării acestora.

Prima instanţă a notat că latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice se realizează, sub aspectul elementului material, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, iar termenul act este folosit de legiutor în sensul de operaţie pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul îndatoririlor sale de serviciu. în acest sens, prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act se înţelege efectuarea unei alte operaţii decât cea care trebuia efectuată.

În speţă, a reţinut instanţa, activitatea infracţională a inculpatului constă în executarea defectuoasă a actelor întocmite în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P., iar aceste deficienţe grave au fost constatate prin:

- Hotărârea nr. 3/2011 a Consililui de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi;

- Hotărârea nr. 4/2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România;

- Decizia nr. 2151 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/45/2012;

- Sentinţa civilă nr. 8427/2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/245/2011.

Potrivit acestor hotărâri, a arătat instanţa, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a procedat la executarea silită a Deciziei civile nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi, cu încălcarea grava a dispoziţiilor legale incidente.

Încălcarea normelor de procedură civilă cu ocazia executării silite prin punerea în executare, prin propirea conturilor Trezoreriei Iaşi, a unei hotărâri prin care nu se stabilea nicio creanţă de plată, nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, efectuarea nejustificată a unei expertize extrajudiciare deşi nu erau incidente dispoziţiile art. 3712 sau art. 379 C. proc. civ., ignorarea dispoziţiilor legale privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită, încasarea unui onorariu mai mare decât cel prevăzut de art. 39 din Legea nr. 188/2000 şi Ordinul Miniterului Justiției nr. 2550/2006, nerespectarea dispoziţiilor legale privind distribuirea şi eliberarea sumelor rezultate din executarea silită, având drept consecinţă producerea unui prejudiciu părţii vătămate Municipiul Iaşi, în sumă de 801.080 lei, constituie activităţi ce realizează în mod cert latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

S-a considerat că faptul că instanţa a încuviinţat executarea silită nu are nicio relevanţă juridică în condiţile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, îndeplinirea actelor de executrea s-a făcut cu nerespectarea normelor de procedură civilă.

În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, s-a arătat că susţinerile inculpatului privind lipsa unei informări din partea debitorului cu privire la inexistenţa fondurilor nu pot fi primite, atâta timp cât inculpatul a procedat la instituirea popririi fără nici o altă formalitate prealabilă.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, curtea a reţinut că pentru existenţa acestei infracţiuni, din punctul de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite doua condiţii, şi anume să existe o activitate de ascundere ori disimulare a adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni şi provenienţa banilor să fie rezultatul săvârşirii uneia din infracţiunile arătate în textul de lege incriminator.

În speţă s-a constatat că aceste condiţii sunt îndeplinite, deoarece inculpatul a dobândit sume de bani din infracţiunea de abuz în serviciu iar în ziua de 21 iunie 2011, a ascuns adevărata provenienţă a sumei de 300.000 lei, pe care și-a insuşit-o, virand-o în contul său personal deschis Ia SC X. SA, creând aparenţă că aceasta provenea dintr-o "consemnare eronată" anterioara, că operaţiunea de transfer bancar reprezenta o restituire a unei sume consemnate eronat, ascunzând astfel, totodată, adevărata natura a actului de dispoziţie asupra acelei sume de bani, justificând astfel intrarea banilor în contul sau.

De asemenea, inculpatul A. și-a virat în contul bancar, al cărui titular era B.F.J., P. suma de 158.984 lei, provenind din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, cu menţiunea falsă ''onorariu de succes", în ziua de 27 aprilie 2011, ascunzând astfel provenienţa ilicita a acesteia și creând aparenţa unei operaţiuni licite, de plată a unui onorariu datorat.

Relativ la susţinerea că nu poate ti subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor cât şi autor al infracţiunii din care se susţine că provin banii spălaţi întrucât nimeni nu poate fi condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul nou bis in idem), prima instanţă a considerat că raţionamentul juridic este esenţial eronat, întrucât infracţiunea de spălare a banilor poate fi imputată oricărei persoane, iar subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului acti, ai infracţiunii şi, în consecinţă, participantul la infracţiunea principală poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002.

S-a precizat că sintagma „cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni" trebuie a fi interpretată în legătură cu poziţia psihică a autorului infracţiunii principale, însemnând că se impune ca acesta să nu se afle în eroare asupra caracterului penal al faptei săvârşite.

Lipsa intervenţiei exprese a legiuitorului prin care să se stabilească explicit că persoana care a săvârşit infracţiunea din care provine bunul este exceptată din cadrul sferei persoanelor ce pot avea calitatea de subiect al infracţiunii de spălare a banilor demonstrează, în opinia primei instanţe, că intenţia acestuia a fost aceea că orice persoană să poată avea această calitate (în sensul considerentelor de mai sus s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 5966/2003 şi Decizia penală nr. 836/2013).

Privitor la infracţiunile de fals intelectual curtea a reţinut că obiectul material al infracţiunii este un înscris oficial care emană de la o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 C. pen. anterior sau care aparţine unei asemenea organizaţii. Din prima categorie fac parte înscrisurile care sunt întocmite, emise sau confirmate, de o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 C. pen. anterior. Oricare dintre aceste înscrisuri trebuie să provină de la organizaţia competentă a-l emite, trebuie să poarte ştampila sau sigiliul acelei organizaţii, precum şi semnătura celui care l-a emis.

S-a reţinut că, în speţă, adresa din 06 mai 2011, având ca destinatar S.C.P.A., N. - O. a fost emisa de inculpat în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc în Dosarul de executare nr. 128/2011, astfel că poate constitui obiect material al infracţiunii de fals intelectual.

Contrar celor afirmate de inculpat, a arătat instanţa, din corespondenţa purtată de inculpaţi (fila 370 vol. I dup ) rezultă că procesul verbal de distribuire a sumelor a fost întocmit ulterior zilei de 01 iulie 2011, menţionându-se în mod nereal ca a fost întocmit în ziua de 03 mai 2011 si atestând, de asemenea, în mod mincinos, făptul că întreaga sumă de 789.580 lei a fost virată în contul deschis la SC T. SA al inculpatei B.

Prima instanţă a mai notat că, incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut în textul art. 289 C. pen. anterior cerinţa ca falsificarea înscrisului oficial să fie de natură a produce consecinţe juridice. S-a apreciat că includerea acestei cerinţe în conţinutul infracţiunii ar fi de prisos, din moment ce înscrisul, din punct de vedere al condiţiilor de formă şi al competenţei celui care i-a emis este un înscris valabil, iar conţinutul său nu corespunde realităţii.

S-a reţinut că adresa din 06 mai 2011 şi procesul verbal de distribuire a sumelor au fost întocmite de inculpat, în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc, funcţionar public, în accepţiunea art. 147 alin. (1) C. pen., înscrisurile fiind valabile din punct de vedere al condiţiilor de formă şi al competenţei celui care l-a emis, dar care atestă date necorspuzătoare adevărului, astfel încât sunt întrunite în mod cert elelmenteie constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

În ceea ce priveşte pe inculpata B., curtea a reţinut cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu şi spălare de bani, intenţia indirectă, aceasta prevăzând rezultatul socialmente periculos al faptelor și acceptând producerea acestuia.

Instanţa a apreciat că sunt întrunite elementele laturii subiective a infracţiunii, arătând că este o concluzie la care se ajunge in mod indubitabil în urma unei analize detaliate a activităţii sale.

În primul rând, s-a precizat că inculpatei nu i se poate imputa necunoaşterea normelor de procedura civilă, a dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 și a O.G. nr. 22/2002. Pentru existenţa intenţiei indirecte, este necesar și suficient, in speţă, ca inculpata să fi prevăzut și să fi acceptat caracterul (generic) nelegal a activităţii executorului judecătoresc, cu consecinţa prejudicierii Municipiului Iaşi.

Sub acest aspect, s-a arătat că inculpata avea, fără indoială, dreptul să obţină "masuri reparatorii prin echivalent", potrivit Deciziei nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi. Ulterior, potrivit Legii nr. 10/2001 si Titlului VII al Legii nr. 247/2005, după evaluarea imobilului de către un evaluator autorizat, desemnat de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi trebuit să se stabilească, de către aceasta, în ce anume ar fi constat "masurile reparatorii" (sume de bani, acţiuni la Fondul "Proprietatea", ele).

S-a mai reţinut că inculpata cunoştea foarte bine care era procedura de urmat în vederea obţinerii despăgubirilor, astfel cum i s-a adus la cunoştinţa în mod detaliat prin adresa din 22 octombrie 2010 a Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001. Inculpata însăşi a solicitat Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților analizarea și soluţionarea, cu prioritate, a dosarului, având in vedere starea sa de sănătate. Prin urmare, instanţa a considerat că nu se poate susţine ca aceasta nu ştia ca dosarul sau fusese trimis de autorităţile locale ieşene acestei instituţii si ca ar fi putut să creadă ca este posibil să-i plătească Primăria Iaşi despagibiri, pe care să le stabilească executorul judecătoresc A.

Curtea de apel a mai constatat că între inculpaţi exista o relaţie apropiată, acest fapt rezultând din modul în care aceştia discutau (cu referiri la familie, animale de companie și la meniul de la micul dejun; trimițându-și inclusiv „bancuri" și folosind cuvinte obscene; adresând urări cu ocazia zilei de naştere prin intermediul mesajelor de poştă electronică - 06 iulie 2011, ora 11.04, vol. I, fila 359 dup )

S-a arătat că inculpata a fost informata, de la inceput, de către executorul judecătoresc, cu privire la riscurile pe care le presupunea o astfel de acţiune de deposedare a Municipiului de respectiva sumă de bani. Prima instanţă a reţinut că conţinutul mesajelor de poştă electronică atesta fara putinţă de tăgadă acest lucru (vol. I, filele 304, 305, 316).

De asemenea, a reţinut instanţa, intreaga activitate derulata ulterior admiterii contestaţiei la executare arata fara putinţă de tăgada că inculpata a fost de acord cu modul in care inculpatul a ascuns sumele de bani, cu falsificarea procesului verbal de distribuire a sumelor, cu simularea executării silite împotriva sa pentru a evita restituirea intregii sume. Instanţa de fond a constatat că inculpata a restituit suma de 350.000 lei inculpatului, pentru a fi virată Municipiului laşi (aspect cu privire la care acesta a indus-o în eroare) insă si-a păstrat restul sumei, în cunoştinţă de cauză.

Astfel, a reţinut instanşa, deşi acţiunea infracţionala a fost gândita în întregime de către inculpat, care a acţionat cu unicul scop de a se imbogati ilicit, inducând în eroare, atât pe reprezentanţii Municipiului, cât și pe inculpată (cu privire la anumite aspecte ale activităţii), aceasta a avut loc cu concursul conştient și vol. I al inculpatei B., cu care avea o relaţie de amiciţie, care cunoştea "riscurile", care ştia ca trebuie sa primească despăgubiri de la Autoritatea Naţionala pentru Restuirea Proprietăţilor, conform unei proceduri cu privire la care fusese informata în detaliu, care a fost de acord cu falsificarea unor înscrisuri și care a ascuns sumele de bani și a refuzat apoi, în mod conştient, sa restituie o parte a sumei de bani primite în mod ilicit.

Susţinerea inculpatei că la momentul în care a făcut transferul banilor nu cunoştea că aceştia proveneau din infracţiuni, s-a apreciat de către instanţă, că nu poate fi reţinută având în vedere că a ascuns, de urgență, aproape intregral, suma de bani primită, transferând, după doar doua zile, cu efectuarea unor menţiuni necorespunzatoare adevărului cu privire la motivul tranzacţiilor, suma totala de 550.000 lei in conturile prietenei sale L., ştiind astfel ca exista riscul de a pierde banii.

Activitatea inculpatului C. de a semna, ulterior datei de 01 iulie 2011, la solicitarea inculpatului A., procesul verbal de distribuire a sumelor de bani rezultând din executarea silită, atestând astfel, alături de executorul judecătoresc, în mod nereal, întocmirea acestuia în data de 03 mai 2011, precum si faptul ca intreaga suma de 789.580 lei fusese virată în contul creditoarei B., s-a arătat că întruneşte elemntele constitutive ale infracţiunii de complicitatea la fals intelectual, atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective.

Aşa cum s-a arătat mai sus, s-a reiterat că acest proces verbal constituie un înscris oficial emis de inculpatul A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale cărui fapte, necorespunzătoare adevărului, au fost confirmate de inculpatul C. prin semnătură, pentru a da o mai mare aparenţă de veridicitate, activitate ce se circumscrie infracţiunii de complicitate Ia fals intelectual.

Susţinerea inculpatului că a semnat procesul verbal în necunoştinţă de cauză, fără a cunoaşte că cele consemnate nu corespund adevărului, nu a fost reţinută de prima instanţă, având în vedere că din convorbirile purtate de soţia sa şi executorul judecătoresc, rezultă că inculpatul a a avut cunoştinţă de toate actele întocmite în dosarul de executare precum şi de faptul că soţia a sa a primit întreaga sumă. Astfel, în mesajul trimis la data de 5 noiembrie 2012 (fila 316 vol. I dup) inculpatul A. le comunică celor doi soţi că le-a explicai de la început care sunt riscurile şi costurile şi ei au acceptat. Inculpatul A. a declarat că ambii soţi s-au prezentat la cabinetul său pentru a demara procedurile de executare a Decizia civilă nr. 10072006 (fila 66 vol. VIl dup.), iar inculpata B. a confimat, de asemenea, că şi soţul său a depus acte la dosarul de executare (fila 63 vol. VII dup).

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul C. a declarat că a semnat înscrisul (care conţine o singura pagină și conţine doar câteva rânduri, conţinutul acestuia fiind evident și imposibil să nu fi fost observat), fără să-l citeasc. Acest aspect, daca ar fi adevărat, a arătat prima instanţă, ar echivala cu o atitudine subiectiva ce caracterizează intenţia indirectă, autorul acceptând astfel ca actul sa conţină orice fel de menţiuni, pe care si le insuşeşte prin semnătura.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., curtea a constatat că probele administrate în cauză dovedesc în mod clar că, in calitate de persoana insarcinata cu predarea corespondenţei in cadrul B.E.J., P., funcţionar public, în accepţiunea art. 147 alin. (1) C. pen., a efectuat menţiuni nereale in cuprinsul procesului verbal pe care l-a intocmit ulterior zilei de 01 iulie 2011, datându-l 03 mai 2011 si atestând, în mod mincinos, faptul ca se deplasase în acea zi la Primăria Municipiului laşi, unde predase la „Secretariat" plicul cu procesul verbal privind pe creditoarea B. împotriva debitorului Primăria Municipiului Iaşi, fără a se da număr de înregistrare'".

- În condiţiile în care, s-a dovedit în mod cert că procesul verbal nu a fost întocmit la data de 03 mai 2011, prima instanţă a reţinut că susţinerea inculpatului că s-a prezentat la această dată la primărie unde a predat procesul verbal, nu poate fi reţinută.

În lumina acestor argumente logico-juridice, constatând că faptele supuse judecăţii, există, constituie infracţiuni şi sunt prevăzute de legea penală, prima instanţă de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii, pentru toate faptele reţinute în sarcina lor în actul de sesizare al instanţei.

În ceea priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A., curtea a subliniat că tratamentul sancţionator al infracţiunilor de corupţie şi, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate în astfel de cauze, precum şi a modalităţilor de executare a acestora sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-şi atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar şi previzibil.

Curtea a considerat că, în acest context, corupţia se impune a fi considerată un fenomen infracţional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecinţă.

Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acţiunii de luptă împotriva, corupţiei, să-şi atingă scopul - reducerea treptată a fenomenului infracţional - s-a apreciat că este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-şi îndeplinească funcţiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, s-a indicat că o pedeapsă este aptă să-şi îndeplinească funcţiile şi să-şi realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale.

Cu atât mai mult, s-a arătat, în cazul infracţiunilor de corupţie, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului (ţinând cont şi de calitatea specială în care a săvârşit faptele) şi, respectiv, reeducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale, pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.

Poziţia ierarhică pe care o ocupă în societate autorul unei infracţiuni de corupţie, valoarea obiectului faptei de corupţie, precum şi gradul de impact al acesteia, s-a indicat că reprezintă criterii de diferenţiere a marii corupţii de mica corupţie.

Instanţa a considerat că, în condiţiile în care în ultimii ani, în societatea românească a avut loc o creştere a faptelor de corupţie, ce au căpătat o amploarea deosebită, se impune ca justiţia să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea şi propagarea acestora la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcţionează şi. mai ales reacţionează prin autorităţile puse în slujba cetăţenilor.

În raport cu aceste considerente generale şi mai ales de materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond, la individualizarea pedepselor, în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul concret deosebit de ridicat a! faptelor, constând în comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, spălare de bani şi fals intelectual comise în participaţie penală, modalitatea concretă de săvârşire, valoarea obiectului faptelor de corupţie, persoana inculpatului şi finalitatea preventivă a sancţiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., astfel că a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare efectivă într-o unitate de detenţie.

Pericolul social concret al faptelor comise de inculpatul A., s-a apreciat ca fiind deosebit de mare, decurgând din faptul că inculpatul prin calitatea sa de executor judecătoresc, care fost chemat să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi să aplice legea în limitele competenţelor sale, a săvârşit el însuşi fapte de natură penală care au avut drept consecinţă directă, producerea unei'grave vătămări valorilor sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite. Instanţa de fond a remarcat că faptele comise de inculpat au produs un negativ ecou social, lezând astfel prestigiul, autoritatea şi credibilitatea de care trebuie să se bucure executorii judecătoreşti, fiind totodată prejudiciate interesele legitime ale altor persoane. în calitatea de executor judecătoresc, inculpatului îi revenea obligaţia să respecte şi să îndeplinească atribuţiile de serviciu cu probitate şi fără a întreprinde acţiuni care să pună la îndoială sau să creeze suspiciuni asupra corectitudinii, imparţialităţii şi legalităţii actelor sale de serviciu.

Un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor ce a fost avut în vedere de instanţa de fond îl constituie modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor comise de către inculpatul A., modul josnic in care a executat activitatea infracţională, urmărind doar propria 'îmbogăţire pe seama bugetului Municipiului Iaşi si profitând de situaţia disperata in care se afla o persoana ce suferă de o boala foarte grava, care avea dreptul sa obtina despăgubiri.

În cadrul operaţiunilor de individualizare judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului care îl caracterizează în mod pozitiv, referitoare la vârsta reputaţia şi conduita anterioară ale acestuia.

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor, Curtea a dispus faţă de inculpatul A. aplicarea a şase pedepse situate deasupra minimului special prevăzut de textele incriminatoare, corespunzând astfel criteriului proporţionalităţii necesare între gravitatea infracţiunilor şi datele personale ale inculpatului.

Curtea a apreciat că în urma aplicării regimului sancţionator propriu concursului de infracţiuni se impune aplicarea unui sporu de pedeapsă de 3 luni închisoar. S-a notat că sporirea cuantumului pedepsei în cazul pluralităţii de infracţiuni este permisă de dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. anterior şi este justificată în contextul în care simpla contopire şi aplicare a celei mai grele pedepse ar crea inculpatului sentimentul de impunitate în ceea ce priveşte una dintre infracţiunile săvârşite, încurajându-l să considere că, oricâte fapte ar săvârşi, ar executa exclusiv pedeapsa cea mai severă.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, instanţa a apreciat că inculpatul A. este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport de natura infracţiunilor comise, fiind neîndoielnic că nu mai are valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetăţenilor în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a mai ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Prima instanţă a considerat că exerciţiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea faţă de propriile fapte şi conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanţii autorităţilor, caracteristici pe care nu le deţine având în vedere infracţiunile comise.

S-a indicat că art. 53 alin (1) și (2) din Constituţia României, art. 8 alin. (2) din Curtea Europeană a Dreptului Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hirst c. Marea Britanie) au statuat că sancţiunile penale nu trebuie aplicate automat, ca efect al unor dispoziţii legale, iar ingerinţa în drepturile esenţiale trebuie să fie justificată şi necesară într-o societate democratică, pentru îndeplinirea unui scop legitim respectiv pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, etc.

S-a concluzionat că pedeapsa complementară şi accesorie privind interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. anterior, aplicată inculpatului este proporţională cu pericolul social al infracţiunilor comise şi nu aduce atingere existenţei dreptului.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei B., instanţa a avut în vedere aceleaşi criterii de individualizare, ţinând cont de gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, contribuţia infracţională a acesteia, dimensiunea stării de pericol produse prin săvârşirea faptelor de corupţie prin .aciele sale de complicitate.

În cadrul operaţiunilor de individualizare judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatei care o caracterizează în mod pozitiv, referitoare la uiTnătoarele împrejurări ce pot fi reţinute ca circumstanţă atenuantă prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior: suferă de o forma grava de leucemie, a avut o atitudine relativ sinceră si a cooperat cu organele de urmărire penală, a pus la dispoziţia acestora corespondenţa purtata, prin intermediul poştei electronice, cu inculpatul A., furnizând astfel probe importante pentru aflarea adevărului in cauza, a restituit o partea din prejudiciu precum si faptul ca avea dreptul sa obtina despăgubiri (unica modalitate concreta, legală, de realizare a acestuia fiind insă cu totul alta).

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor, Curtea a aplicat faţă de inculpata B., două pedepse situate sub minimul special prevăzut de textele incriminatoare, corespunzând astfel criteriului proporţionali taţii necesare între gravitatea infracţiunilor şi datele personale ale inculpatei.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, curtea a reţinut că natura faptelor săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatei duc la existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiului acestora a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.

Raportat la criteriile menţionate mai sus, curtea a apreciat că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. anterior poate fi atins şi fără executarea acesteia, având în vedere că sunt întrunite şi celelalte condiţii prev. de art. 81 C. pen. anterior şi că pronunţarea pedepsei constituie un avertisment pentru inculpată şi chiar iară executarea pedepsei aceasta nu va mai săvârşi infracţiuni, astfel încât a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor C. și D., curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse (atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire inscrisuirle oficiyje); persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale şi au avut o bună conduită înainte de săvârşirea faptei, aplicând câte o pedeapsă egală cu minimul special, apreciată ca fiind în măsură să asigure reeducarea acestora.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, curtea a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc Ia concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 Iit. a) teza a Il-a şi b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiului acestora a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.

Raportat la criteriile menţionate mai sus, curtea a apreciat că scopul pedepselor prev. de art. 52 C. pen. anterior poate fi atins şi tară executarea acestora, având în vedere că sunt întrunite şi celelalte condiţii prev. de art. 81 C. pen. anterior şi că pronunţarea pedepselor constituie un avertisment pentru inculpaţi şi fără executarea în detenţie a pedepselor, astfel încât a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe o durată de 2 ani şi 6 luni termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii civile, curtea a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 561.561 Iei.

Prima instanţă a notat că prejudiciul total este de 801.080 Iei şi se compune din 789.580 lei debit, 2500 Iei onorariu avocat şi 9.265 lei cheltuieli de executare, iar din acest prejudiciu s-au recuperat următoarele sume: 200.000 Iei Ia data de 08 iulie 2011, 40.000 lei Ia data de 22 iulie 2011 precum şi suma de 144 lei poprită de Ia inculpatul A.

Având în vedere că au fost dovedite existenţa faptei ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat Ia art. 998-999 şi art. 1003 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Iaşi, prin reprezentantul său legal - primarul Municipiului laşi şi au fost obligaţi, în solidar inculpaţii, A. şi B. la plata către partea civilă a sumei de 561.561 Iei reprezentând daune materiale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., B., C. şi D.

Prin apelul formulat, inculpatul A. a solicitat. în esenţă. potrivit motivelor scrise de apel, concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond şi concluziilor scrise {inclusiv Note finale semnate de inculpat) depuse la dosarul cauzei:

- restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actelor de urmărire penală, în temeiul art. 332 rap. la art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivat de nulitatea actelor de urmărire penală efectuate de un organ necompetent, având în vedere că a fost atrasă competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie de calitatea de avocat care trebuie să existe la momentul săvârşirii faptei şi să fie calitatea în care au fost săvârşite pretinsele infracţiuni de corupţie prevăzute de O.U.G. nr. 43/2002, or, faptele pretins a fi săvârşite de inculpat s-au desfăşurat în perioada în care îndeplinea funcţia de executor judecătoresc, incompatibilă cu cea de avocat, neavând relevanţă în stabilirea legalităţii activităţii de urmărire penală derulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, faptul că, la momentul cercetării penale, apelantul avea din nou calitatea de avocat. Au fost invocate dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior coroborat cu art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 în forma în vigioare la data sesizării instanţei.

Pentru aceste motive, s-a mai invocat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei, nulitatea absolută a încheierii din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi prin care s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei, nulitatea absolută a sentinţei nr. 75/2014 a Curţii de Apel Bacău.

Prin prisma nulităţii absolute a actului de sesizare a instanţei s-a solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. e) C. proc. pen., pentru lipsa condiţiilor prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale

- constatarea nulităţii relative a sentinţei penale apelate, în temeiul art. 280 respectiv art. 282 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile art. 42i pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât Curtea de Apel Bacău a preluat, fără nicio analiză efectivă, punctul de vedere exprimat de procuror prin rechizitoriu, fără a face o analiză a probelor şi o interpretare coroborată a acestora care să justifice soluţia de condamnare a inculpatului, nu s-au argumentat temeiurile de fapt şi de drept şi nici respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice susţinute de Parchet, după cum nu a analizat apărările formulate de inculpat.

- achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. întrucât inculpatul a derulat un proces corect prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie execuţional civilă având în vedere că instanţa a dat gir de legalitate demersului iniţiat de executor prin încuviinţarea executării silite a Hotărârii nr. x/2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, (creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă), iar executorul avea posibilitatea cuantificării sumei prin expertiză evaluatorie, în condiţiile art. 3712 C. proc. civ. (în vigoare în 2011) şi art. 500 alin. (2) C. proc. civ. anterior.

S-a arătat că art. 3712 C. proc. civ. anterior a fost supus controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 323/2003, nr. 177/2002, nr. 247/2002, a statuat cu privire la stabilirea ori reactualizarea sumelor precizate de hotărâri judecătoreşti, că persoana care se consideră vătămată în drepturile sale -debitorul sau creditorul obligaţiei de plată- are deschisă calea contestaţiei la executare, potrivit art. 399 - 404 C. proc. civ.

Apărarea inculpatului a mai învederat că, organele de urmărire penală nu au ţinut seama că angajaţii Primăriei Iaşi au formulat târziu contestaţie la executare şi nu s-a solicitat suspendarea provizorie a executării silite, ceea ce conduce Ia concluzia că, în această situaţie, poprirea a operat în mod legal. în opinia apărării, împrejurarea că debitorul nu a uzat de căile legale pentru desfiinţarea executării silite, pentru temporizarea acesteia, nu poate fi imputată inculpatului şi nu atrage existenţa îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, s-a susţinut că nu poate fi însuşită opinia primei instanţe că „executarea silită a creanţei nu putea avea loc cu ignorarea" dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002, concluzia instanţei fiind contrazisă de practica instanţelor civile naţionale. Apărarea inculpatului a susţinut că debitoarea nu se afla în situaţia de a nu avea fonduri şi nici nu se afla într-un proces demarat pentru obţinerea fondurilor necesare achitării obligaţiei, astfel că respectarea pretinsului termen de 6 luni prev. de O.G. nr. 22/2002 nu apărea necesară, context în care modalitatea aleasă în vederea finalizării efective a procedurii de executare, cea a popririi, a fost justificată de faptul că instituţia care avea calitatea de debitor deţinea fonduri în conturi bancare sau trezorerie, fiind incidente dispoziţiile art. 454 C. proc. civ.anterior.

A fost invocată jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Matache contra României, Şandor contra României), arătându-se că s-a statuat asupra următoarelor aspecte: „dacă administraţia întârzie sau refuză executarea hotărârii, garanţiile de la art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în timpul etapei judiciare a procedurii pierd orice raţiune de a fi", „dreptul reclamanţilor de a încasa despăgubirea este prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar faptul de a nu putea primi despăgubiri sau de a nu avea certitudinea asupra datei i-a făcut să sufere o greutate disproporţionată şi excesivă incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul 1".

S-a mai precizat că, în conformitate cu dispozitivul Deciziei civile nr. 100/2006 a Curţii de Apel laşi, primarul Municipiului Iaşi era instituţia obligată la plata către coinculpata B. a despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al suprafeţei de 1.526,29 mp teren, iar autoritatea publică pretins vătămată ar fi putut să realizeze o compensare cu Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților între suma achitată creditoarei B. şi cea pe care aceasta o mai avea de încasat, iar nu să sisteze orice demers legal privind executarea unei hotărâri judecătoreşti.

Apelantul inculpat a precizat că, faţă de dovada primită de la trezorerie, de la momentul transferului sumei de bani până la momentul la care a eliberat banii, sunt exact 15 zile, iar în ipoteza unui singur creditor, se procedează la eliberarea sumei şi termenul de 15 zile nu se mai justifică, fiind prevăzut pentru cazul când sunt mai mulţi creditori fiind posibil ca vreunul dintre ei să fie nemulţumit de cota primită sau de felul în care s-a împărţit suma.

A mai învederat că, pe fondul lucrurilor, B. este îndreptăţită la suma de bani solicitată ca despăgubire prin cererea de executare silită, astfel că nu este realizată cerinţa textului de lege din reglementarea actuală (art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificat prin art. 9 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu privire la „folosul necuvenit.’’

De asemenea, s-a criticat faptul că instanţa de fond nu a verificat concret valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, prin prhima valorii onorariilor executorilor judecătoreşti, aşa cum sunt stabilite prin Ordinul nr. 2550/2006.

- achitarea pentru infracţiunea de spălare de bani, în temeiul art. 16 lit. a), lit. b) teza I sau lit. c) C. proc. pen.

Astfel, apărarea inculpatului a susţinut că, raportat la datele reţinute ca.fiind cea a comiterii infracţiunilor, respectiv 27 aprilie 2011 şi 21 iunie 2011, Legea nr. 656/2002 avea la datele mai sus indicate reglementarea consolidată la data de 1 aprilie 2010. Or, art. 29 din acea variantă a legii avea un conţinut prin care nu se incriminau infracţiuni. fapta de spălare de bani, cu conţinutul descris în hotărârea de condamnare fiind prevăzut de art. 23 din Legea nr. 656/2002, aşa încât cele două fapte de spălare de bani pentru care inculpatul a fost condamnat, nu sunt prevăzute de legea penală, având în vedere textul de lege indicat de către instanţa de judecată.

Dintr-o altă perspectivă, s-a solicitat achitarea argumentat de faptul că nu s-a probat că provenienţa banilor ar fi una ilicită, că s-au făcut retrageri de bani nejustificate şi pentru că nu se poate face vreo corelaţie între o retragere şi o sumă încasată dintr-un anumit dosar de executare, inculpatul având în lucru circa 2.500 - 3.000 de dosare de executare silită, în contul executorului judecătoresc intrând diverse sume de bani. S-a precizat că toate sumele de bani pretins a fi fost „spălate" se regsesc în conturile executorului judecătoresc, cu privire la care operaţiunile derulate au avut caracter de publicitate.

Totodată, s-a susţinut că autorul infracţiunii din care provin banii a căror „spălare" se încearcă nu poate coincide niciodată cu autorul infracţiunii subsecvente de „spălare de bani".

Apărarea a precizat că nu există nicio probă care să dovedească săvârşirea de către inculpat a celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat, iar aprecierile instanţei de fond nu se circumscriu exigenţelor impuse de textul de lege, instanţa nu a apreciat corect existenţa probelor care să conducă la o condamnare, nu a realizat o evaluare judicioasă a probatoriului, apărarea inculpatului coroborându-se întru-totul cu documentele existente la dosar, fiind incident principiul in dubio pro reo.

S-a mai susţinut că, după încheierea executării silite, B. a virat din banca unde a primit banii, o sumă în contul inculpatului A., consemnând-o ca onorariu de succes, pentru că trebuia să indice ce reprezenta suma iar funcţionarul bancar a sfătuit-o în acest sens.

În aceeaşi ordine de idei, inculpatul A. a specificat că, ulterior, sumele care au fost virate în contul personal, fie din eroare, fie de către B., au fost restituite Primăriei Iaşi cu ocazia întoarcerii executării.

În apărarea sa, inculpatul A. a invocat controalele Agenției Națională de Administrație Fiscală efectuate la B.E.J., P. care arată că tot ceea ce s-a făcut, din punct de vedere financiar, a fost legal.

- achitarea pentru infracţiunea de fals intelectual în temeiul art. 16 lit. a), lit. b) sau lit. c) C. proc. pen., motivat de faptul că adresa transmisă de B.E.J., P. către S.C.P., și Asociații G. şi E. nu îndeplineşte condiţia unui înscris oficial, cum este definit de dispoziţiile art. 289 C. pen. anterior, în condiţiile în care, prin el însuşi, actul nu este emis în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc aşa cum sunt specificate în art. 7 din Legea nr. 188/2000 cu referire la sfera de aplicabilitate a art. 36 din acelaşi act normativ, potrivit căruia executorii judecătoreşti îşi exercită personal atribuţiile, obligativitatea îndeplinirii atribuţiilor personal de către executor se rezumă exclusiv la actele de executare silită propriu-zisă, nu şi la actele auxiliare cum este adresa în discuţie ce reprezintă un act de comunicare nonexecuţional. S-a mai precizat că avocaţilor Primăriei li se adusese la cunoştinţă în sala de judecată că se operase poprirea, sens în care executarea silită fusese finalizată.

Relativ Ia procesul verbal de distribuire a sumelor, apărarea a arătat că, în realitate, este proces verbal de eliberare a sumei şi că acesta a fost întocmit la momentul eliberării sumei, actul fiind semnat de soţul lui B. din cauza stării de sănătate a acesteia.

- achitarea pentru instigare Ia fals intelectual, în temeiul art. 16 Iit.c) C. proc. pen. motivat de împrejurarea că o corectă evaluare a probelor existente Ia dosarul cauzei ar fi condus la constatarea de către prima instanţă a faptului că subzistă îndoiala cu privire la această infracţiune. S-a menţionat că deducţiile pe care le face instanţa, din contextul faptic, nu au o valoare probatorie suficientă pentru menţinerea acuzării, în situaţia în care inculpatul D. a uzat de dreptul Ia tăcere, şi nu pot infirma celelalte probe administrate care menţin dubiul că inculpatul s-ar face vinovat de comiterea acestei infracţiuni.

Sub aspectul laturii civile, apărarea inculpatului a mai menţionat că trebuie observat că, deşi se susţine că activitatea lui A. a fost de natură să o prejudicieze pe B., aceasta nu s-a constituit parte civilă, fiind singura persoană vătămată, al cărei drept asupra terenului, ce trebuia să i se restituie, nu este contestat.

Totodată, s-a susţinut că nici parchetul şi nici prima instanţă nu au adus lămuriri cu privire la valoarea prejudiciului, că instanţa de apel trebuie să exprime un punct de vedere cu privire la dreptul familiei B. de a primi despăgubiri şi cuantumul acestora.

Inculpatul A. a mai specificat că sumele care au fost virate în contul personal, fie din eroare, fie de către B., au fost restituite Primăriei laşi cu ocazia întoarcerii executării.

În subsidiar, s-a solicitat a se da eficienţă dispoziţiilor art. 147 C. pen. în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, precum şi aplicarea unei pedepse minime, însoţită de acordarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. anterior, urmând a se avea în vedere activitatea de aproape 30 de ani ca avocat fără incidente de natură penală, că a desfăşurat activităţi didactice şi este integrat social.

Apărarea inculpatei B. a solicitat, în esenţă, prin motivele de apel scrise, prin concluziile orale susţinute cu ocazia dezbaterilor în apel şi prin concluziile scrise, că:

- instanţa de fond, Curtea de Apel Bacău, trebuia să verifice, din oficiu, regularitatea actului de sesizare a instanţei, conform art. 300 coroborat cu art. 262-264 C. proc. pen. anterior, întrucât această instanţă a fost învestită cu soluţionarea prezentei cauze prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel laşi la data de 19 septembrie 2013 iar orice act îndeplinit după data de 30 mai 2013 de către Curtea de Apel Iaşi, fără ca instanţa supremă să ia act, este nul, aceasta din urmă fiind data ia care a fost restituit dosarul de fond Curţii de Apel Iaşi;

- achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate ta infracţiunea de abuz în serviciu, lipsind intenţia ca element constitutiv al infracţiunii, soluţie care se impune dacă se are în vedere corespondenţa prin poşta electronică cu inculpatul A., în integralitatea sa, nu doar parţial, precum şi declaraţiile martorilor dau pe parcursul întregului proces, înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile inculpaţilor. A mai arătat că angajaţii Primăriei laşi nu au negat faptul că, în perioada în care este suspendată procedura de despăgubire a persoanelor, pot fi executate silit instituţiile statului.

- achitarea, în temeiul art. 16 lit. a), lit. b) sau Iit.c) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, motivat de faptul că nu a încercat să ascundă provenienţa banilor, ci a restituit o parte din bani, a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală extrasele bancare şi corespondenţa electronică purtată cu inculpatul A., arătând de asemenea, că nu ştia că banii provin din săvârşirea unei infracţiuni. Totodată, a învederat că spălarea de bani se comite cu intenţie, nu din culpă, neputându-se reţine încercarea de a ascunde provenienţa banilor prin virarea acestora din contul său în contul prietenei sale, fiind făcute mai multe depozite pentru garantarea banilor de către bancă;

- sub aspectul laturii civile, a solicitat să se ţină seama că a restituit suma de 350.144 lei din totalul sumei de 630.596 lei, rămânând de achitat un rest de 280.452 lei;

- în subsidiar, a solicitat condamnarea la o pedeapsă îndreptată sub minimul special, cu suspendarea executării pedepsei, având în vedere lipsa stării de recidivă, colaborarea cu organele de cercetare penală, starea precară de sănătate.

Prin motivele scrise de apel şi cele susţinute oral, inculpatul C. a susţinut, în esenţă, că:

- instanţa de fond, Curtea de Apel Bacău, trebuia să verifice, din oficiu, regularitatea actului de sesizare a instanţei, conform art. 300 coroborat cu art. 262-264 C. proc. pen. anterior, întrucât această instanţă a fost învestită cu soluţionarea prezentei cauze prin strămutarea dosarului de Ia Curtea de Apel Iaşi la data de 19 septembrie 2013 iar orice act îndeplinit după data de 30 mai 2013 de către Curtea de Apel Iaşi, fără ca instanţa supremă să ia act, este nul, aceasta din urmă fiind data la care a fost restituit dosarul de fond Curţii de Apel Iaşi;

- se impune achitarea sa, în temeiul art. I6 lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual deoarece a lipsit latura subiectivă cerută de lege pentru existenţa acestei infracţiuni, lipsind intenţia de a obţine vreun folos material la momentul săvârşirii presupusei infracţiuni (prejudiciul fiind cauzat de A. imediat ce a încasat banii, iar nu în baza înscrisului intitulat proces verbal), şi a semnat iară să cunoască exactitatea celor consemnate în procesul verbal în care s-a făcut menţiunea „încheiat azi 3 mai 2011" şi virarea integrală a sumei de 789.580 lei în contul lui B., deschis la SC T. SA. Inculpatul a adus ca motiv în susţinerea cererii sale de achitare împrejurarea că prima instanţă de fond a constatat că numai inculpaţii A. şi B. au produs Municipiului laşi un prejudiciu, şi numai aceştia au fost obligaţi la plata despăgubirilor materiale, această obligaţia nefiind reţinută şi în sarcina sa;

- instanţa nu i-a aplicat un tratament corect şi echitabil în condiţiile în care a recunoscut faptele în materialitatea lor, având un nivel minim de cunoştinţe în materie, a dat declaraţii în faţa organelor de cercetare penală şi în faţa instanţei, are o conduită ireproşabilă în familie şi societate, se află la prima confruntare cu legea penaîă, a fost condamnat cu aceeaşi pedeapsă ce a fost stabilită pentru inculpatul D. care s-a prevalat de dreptul la tăcere,

Apărarea apelantului inculpat D. a solicitat achitarea acestuia, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât lipseşte vinovăţia prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii de fals intelectual de care este acuzat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Căi priveşte solicitarea inculpatului A. privind restituirea cauzei la procuror, aplicarea sancţiunii nulităţii actelor de urmărire penală, a actului de sesizare a instanţei, a încheierii din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi şi a sentinţei nr. 75 din 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău motivat de faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie nu era competentă să efectueze actele de urmărire penală deoarece a săvârşit presupusele infracţiuni de corupţie în calitate de executor judecătoresc, iar nu de avocat fiind şi înscris pe lista avocaţilor incompatibili, Înalta Curte constată că, în esenţă, critica adusă de apelantul inculpat A. vizează competenţa personală a organului care a efectuat urmărirea penală, fiind invocate dispoziţiile art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. anterior care reglementau nulitatea absolută.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi (01 februarie 2014) poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen.

Or, art. 281 C. proc. pen. reglementează sancţiunea nulităţii absolute numai pentru ipoteza încălcării dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă ierarhic inferioară celei legal competente.

Potrivit concepţiei N.C.P.P., intrat în vigoare la 01 februarie 2014, încălcarea dispoziţiilor privind competenţa organelor de urmărire penală atrage sancţiunea nulităţii relative, iar potrivit condiţiilor N.C.P.P., verificarea efectuării actelor de către organele de urmărire penală se înscrie obiectului procedurii în cameră preliminară potrivit art. 342 C. proc. pen., şi nu formează obiectul examinării în apel.

În considerarea celor arătate, critica vizând necompetenţa organului care a efectuat urmărirea penală nu poate constitui motiv de nulitate absolută ori relativă a încheierii din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi sau a sentinţei nr. 75 din 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

Se remarcă, totuşi, din perspectiva condiţiilor nulităţii relative prevăzute de art. 282 C. proc. pen., că inculpatul A. nu a indicat vătămarea care i s-ar fîiadus prin presupusa nerespectare a dispoziţiilor de reglementează competenţa personală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nici de ce această eventuală vătămare nu ar putea ti înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului.

De altfel, instanţa de apel constată că este incident art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, care prevede că actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

Din această perspectivă, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 în forma în vigoare la data sesizării instanţei sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dacă indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise, printre alţii, de avocaţi.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior, art. 17 lit. c şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Infracţiunile de care este acuzat inculpatul A. au fost comise de acesta, în perioada anului 2011, în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc, inculpatul fiind numit prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 11/C din 4 ianuarie 2010 şi îndeplinind funcţia de executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel laşi începând cu data numirii 04 ianuarie 2010 şi până în anul 2012 când a fost exclus din profesie ca măsură disciplinară, încetarea calităţii acestuia fiind dispusă prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3683/C din 5 noiembrie 2012.

În perioada de referinţă, cât şi pe parcursul urmăririi penale şi la momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, apelantul inculpat A. a deţinut calitatea de avocat. Potrivit adresei din 20 martie 2013 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Baroul laşi, A. a fost suspendat din profesie, în perioada 26 ianuarie 2010 - 5 noiembrie 2012, în baza art. 28 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, fiind trecut pe tabloul avocaţilor incompatibili, iar la 5 noiembrie 2012, în baza Deciziei nr. 116 din 21 decembrie 2012 a Consiliului Baroului Iaşi. i s-a ridicat starea de incompatibilitate, fiind trecut pe tabloul avocaţilor definitivi.

Împrejurarea că inculpatul A. era pe lista avocaţilor incompatibili, în perioada de timp a desfăşurării activităţii infracţionale, nu echivalează cu pierderea calităţii de avocat, dispoziţiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevăzând în mod expres situaţiile în care încetează această calitate.

Jurisprudenţa instanţei supreme este constantă în sensul că atât competenţa organelor de urmărire penală, cât şi cea a instanţelor de judecată este cea atrasă de calitatea de avocat a inculpatului inclusiv pe perioada cât aceasta este suspendată, iar incompatibilitatea constituie una dintre situaţiile de suspendare a acestei calităţi (în acelaşi sens, decizia 143 din 22 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală).

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, erau de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 comise de către avocaţi, indiferent dacă infracţiunea era săvârşită în exercitarea calităţii de avocat sau în exercitarea unei alte calităţi a avocatului (în acelaşi sens, Decizia nr. 796 din 2 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală).

Calitatea de funcţionar public a inculpatului A. dată de cea de executor judecătoresc, care a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, constituie o cerinţă pentru întrunirea laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, în timp ce calitatea de avocat a aceluiaşi inculpat a atras competenţa după calitatea persoanei a efectuării urmăririi penale de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 care reglementează competenţa personală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Înalta Curte consideră neîntemeiată solicitarea de încetare a procesului penal în baza ari.396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. e) C. proc. pen., motivată de inculpatul A. prin nulitatea actului de sesizare a instanţei derivată din presupusa necompetenţă a organului care a efectuat urmărirea penală.

4 Prin dispoziţiile art. 16 lit. e) C. proc. pen. sunt reglementate expres cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale determinate de lipsa de obiect a acţiunii penale, respectiv lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar motivele indicate de inculpat nu se încadrează situaţiilor avute în vedere de legiuitor prin art. 16 lit. e) C. proc. pen.

Instanţa de apel consideră ca fiind neîntemeiată critica inculpaţilor B. şi C. privind lipsa verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei de către Curtea de Apel Bacău, după strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Iaşi.

La data de 11 aprilie 2013, Curtea de Apel laşi a fost sesizată prin rechizitoriul nr. x/P/2012 privind pe inculpaţii A., B., C. şi D., întocmit de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial laşi, cauza fiind înregistrată pe rolul acelei instanţe, sub nr. x/45/2013.

Curtea de Apel Iaşi, prin încheierea din 14 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/45/2013, a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei în temeiul art. 300 C. proc. pen. anterior şi a respins cererea de restituire a cauzei la procuror în temeiul art. 332 C. proc. pen. anterior, pentru refacerea urmăririi penale.

Prin sentinţa penală nr. 807 din 19 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/45/2013 al Curţii de Apel Iaşi şi a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Bacău, menţinând actele îndeplinte la instanţa de ia care s-a strămutat judecarea cauzei.

În consecinţă, instanţa de apel constată că, în mod legal, instanţa la care s-a strămutat judecarea cauzei, respectiv Curtea de Apel Bacău nu era îndreptăţiră să verifice regularitatea actului de sesizare a instanţei, moment procesual care fusese parcurs pe perioada de timp cât dosarul s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, de la care s-a strămutat cauza, Înalta Curte menţinând actele îndeplinite de această din urmă instanţă, fără nicio excepţie. Este evident că actele menţinute de instanţa supremă sunt actele îndeplinite de Curtea de Apel Iaşi până la momentul pronunţării sentinţei nr. 807 asupra cererii de strămutare, din data de 19 septembrie 2013.

În raport de apărarea formulată, se mai precizează că, potrivit art. 57 C. proc. pen. anterior, analiza cererii de strămutare se face în baza informaţiilor furnizate de Ministerul Justiţiei, precum şi că legiuitorul a prevăzut posibilitatea suspendării judecării cauzei, în temeiul art. 56 C. proc. pen., ceea ce, însă, completul de judecată învestit cu judecarea cererii de strămutare nu a dispus.

Cum nu s-a luat măsura suspendării judecării cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, iar la pronunţarea strămutării au fost menţinute actele îndeplinte la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei, nu poate fi primită critica inculpaţilor B. şi C.

Solicitarea apelantului inculpat A. privind constatarea nulităţii relative a sentinţei apelate, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., este neîntemeiată.

Instanţa de apel constată, contrar celor susţinute de apărarea inculpatului, că sentinţa nr. 75 din data de 13 iunie 2014 cuprinde, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen., descrierea faptelor de care este acuzat inculpatul A. şi care constituie obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi a locului unde au fost săvârşite, precum şi încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare, motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză. De asemenea, hotărârea apelată conţine analiza probelor şi a apărărilor formulate de inculpaţi (filele 15-19), precum şi motivele care au condus la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice susţinute de Parchet (filele 13-15).

În consecinţă, sentinţa apelată este motivată, fiind indicate temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiilor de condamnare, instanţa aplecându-se asupra apărărilor formulate de fiecare inculpat, a probelor administrate în cauză şi a cererii de schimbare a încadrării juridice dezvoltată în aplicarea principiului legii penale mai favorabile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit prin cauza Boldea contra României, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care ie consideră relevante pentru cauza lor, deoarece Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective.

Totodată, ca expresie a respectării aceluiaşi drept, Curtea a precizat că deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acest drept nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument, fiind relevant ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii.

Având în vedere acestea, în urma analizei apărărilor invocate de inculpaţi, pe de-o parte, şi a considerentelor sentinţei, pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că prima instanţă de fond a răspuns motivat apărărilor esenţiale formulate de inculpaţi.

Mai mult, Înalta Curte precizează că apelul este o cale ordinară de atac care devoluează integral în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen.

Înalta Curte constată, din analiza coroborată a materialului probator administrat în toate fazele procesului penal, că, în mod judicios şi temeinic argumentat, prima instanţă a stabilit vinovăţia inculpaţilor A., B., C. şi D. sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, fiind înlăturată prezumţia instituită de dispoziţiile art. 4 C. proc. pen.

Prima instanţă de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar, evidenţiind aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor şi probele ce au servit ca temei al soluţionării cauzei.

De asemenea, a verificat probatoriul administrat, prin prisma apărărilor inculpaţilor, argumentându-şi soluţia de înlăturare a acestora, prin expunerea argumentelor de fapt şi de drept ce au fundamentat soluţia pronunţată.

Concluzia se impune în urma examenului propriu al instanţei de apel, care a evidenţiat că soluţiile de condamnare a inculpaţilor sunt susţinute de probele strânse în cursul urmăririi penale şi administrate în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă şi apel, fiind demonstrat dincolo de orice dubiu că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii există, constituie infracţiuni şi au fost comise de aceştia cu forma de vinovăţie cerută de lege.

În fapt, prin decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2005, a fost admisă contestaţia formulată de B. în contradictoriu cu primarul Municipiului laşi, s-a dispus anularea dispoziţiei din 08 iunie 2004 emisă de primarul Municipiului Iaşi şi s-a stabilit dreptul contestatoarei B. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1526,29 mp teren, situat în Iaşi. Instanţa civilă a apreciat că B. a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra terenului din Iaşi, cât şi dovada că terenul a fost preluat de către stat prin expropriere în anul 1962. Dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1.526,29 mp teren, situat în laşi, a fost stabilit în baza art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.

Decizia a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare (file 54-56 vol. 5 d.u.p.).

În conformitate cu această hotărâre judecătorească, în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (4) şi (8), art. 23 şi art. 26 alin. (1) şi 3 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor terenuri preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în conformitate cu art. 68 alin. (2) şi art. 71 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul Municipiului Iaşi a propus prin dispoziţia din 24 octombrie 2006 acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, numitei B., pentru imobilul teren în suprafaţă de 1.526,29 mp din laşi, (fila 300 vol. 2 d.u.p.).

Prin procesul verbal din 2 noiembrie 2006 de predare-primire a dosarelor ce cuprind dispoziţiile de propunere de acordare de despăgubiri în echivalent, dosarul Iui B. a fost înaintat Comisiei Centra/e pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, procesul verbal fiind înregistrat la 6 noiembrie 2006 la Cancelaria Primului Ministru - Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților Secretariat - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Registratura Generală (fila 302 vol. 2 d.u.p.).

Prin adresa din 22 octombrie 2010 emisă de Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților - Direcţia pentru coordonarea Legii nr. 10/2001, s-a comunicat, la cererea inculpatei B., că Dosarul său de despăgubire nr. x/CC va urma procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit ordinii stabilite de acest act normativ, iar finalizarea procedurii se va concretiza prin emiterea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va fi valorificată în condiţiile Legii nr. 247/2005, titularul despăgubirilor urmând să se prezinte personal sau prin mandatar la sediul Autorității Naționale de Restituirea Proprietăților.

Împrejurarea că inculpata B. avea cunoştinţă că dosarul său de despăgubiri era în procedura reglementată de Legea nr. 247/2005 şi câ plata urma să se facă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor reiese nu doar din răspunsul care i-a fost comunicat prin adresa din 22 octombrie 2010 a acestei instituţii, dar şi din faptul că inculpata depusese la 08 aprilie 2010, la Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților, o cerere prin care a solicitat rezolvarea dosarului său cu prioritate, faţă de starea sa precară de sănătate. ataşând acte medicale.

Odată cu trimiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autoritatății Naționale de Restituirea Proprietăților, a încetat rolul autorităţii administraţiei publice locale, respectiv a primarului Municipiului Iaşi, în cadrul procedurii de acordare a despăgubirilor, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea atribuţia de a analiza dosarul şi de a-l trimite evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare, în baza căruia Comisia Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Măsurile reparatorii puteau consta fie în plata unor despăgubiri, fie în acordarea de despăgubiri la fondul „Proprietatea''.

Potrivit art. 1 din Titlul VII intitulat „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din cuprinsul Legii nr. 247/2005, acest act normativ reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

În acest context în care era în derulare procedura specială prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 iar prin Decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, nu era stabilit cuantumul despăgubirilor la care avea dreptul B. şi nici persoana obligată la plata vreunei sume de bani, inculpatul A., în calitatea sa de executor judecătoresc, cu încălcarea normelor de procedură civilă, a pus în executare, prin poprirea contului de trezorerie al Municipiului Iaşi, o hotărâre prin care nu se stabilea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, nesocotind totodată dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 şi ale Legii nr. 188/2000.

Sub acest aspect, se notează că, potrivit art. 3712 alin. (1) C. proc. civ.anterior pot ii executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege.

De asemenea, art. 379 C. proc. civ.anterior prevede că nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, fiind definită creanţa certă drept creanţa a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar creanţa lichidă ca fiind cea a cărei câtime este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevol.e de o deosebită socoteală.

Conivenţa infracţională a inculpaţilor A. şi B. rezultă şi din împrejurarea că, înainte de întocmirea cererii de executare silită şi a procesului verbal - convenţie în vederea executării silite semnat de B., la data de 03 martie 2011 (Dosar de executare nr. x/2011 la B.E.J., P.), s-a realizat un raport de evaluare a imobilului, de către martora K., prin care, la 07 decembrie 2010, s-a stabilit o valoare de circulaţie a terenului din Iaşi, în sumă de 789.580 lei.

Cum art. 3731 alin. (1) C. proc. civ.anterior prevede că cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, înseamnă că acest raport de evaluare a imobilului s-a întocmit în afara cadrului procesual execuţional.

În primă instanţă, inculpata B. a declarat că a fost la executorul judecătoresc A. în timpul iernii, după sărbătorile de iarnă, în decembrie 2010 sau ianuarie 2011, când s-a prezentat cu dosarul pentru analiză şi pentru a i se comunica dacă poate avea loc executarea, iar la urmărire penală a relatat că la momentul la care a încheiat convenţia de executare silită cu executorul judecătoresc A., era deja întocmit raportul de evaluare a imobilului.

Martora K. a declarat, raportat la data de 7 decembrie 2010 care apare în cuprinsul raportului de evaluare că, anterior acestei date, s-a deplasat la B.E.J., P. iar inculpatul A. i-a pus la dispoziţie documentele necesare pentru identificarea şi evaluarea terenului, predarea raportului de evaluare având loc ulterior datei respective. Totodată a declarat că nu a emis factură pentru acest raport de evaluare şi nu a încasat onorariul de 1.500 lei, sumă care este menţionată în procesul verbal de cheltuieli întocmit de executorul judecătoresc cu titlu de taxă expertiză raport de evaluare. A mai relatat că o cunoaşte de mai mult timp pe B., cu care a copilărit în acelaşi cartier şi că la momentul întocmirii raportului nu şi-a dat seama cui aparţine imobilul a cărui evaluare a realizat-o, precum şi că până la acel moment nu mai colaborase cu executorul judecătoresc A. pe care îl cunoaşte din perioada anilor 1970, fiind vecini în acelaşi cartier.

Împrejurarea că martora evaluator nu a avut vreo discuţie cu inculpata B., în legătură cu întocmirea raportului de evaluare, aşa cum a relatat şi în faţa instanţei de apel, nu demonstrează lipsa intenţiei inculpatei B. în desfăşurarea activităţii infracţionale şi nici nu este de natură a infirma ajutorul dat de aceasta inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, inculpatul obţinând actele privind terenul de la inculpata B. înainte de constituirea Dosarului de executare nr. x/2011 la B.E.J., P., iar inculpata a semnat procesul verbal - convenţie în vederea executării silite la 03 martie 2011, dată ulterioară realizării raportului de evaluare a terenului.

Înalta Curte mai reţine declaraţia martorei F. care a relatat că, în luna ianuarie 2011, inculpata B. a venit la cabinetul său de avocatură şi i-a solicitat „un punct de vedere privind punerea în executare prin care i se stabilea dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru un teren aflat in laşi", iar la constatarea martorei avocat că prin hotărâre nu este stabilit cuantumul despăgubirilor, inculpata a precizat că „domnul A. urma să se ocupe de efectuarea unei expertize".

La data de 03 martie 2011, ulterior realizării raportului de evaluare prin care s-a urmărit a se crea aparenţa existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile deşi prin decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, nu se născuse în favoarea lui B. o astfel de creanţă, a fost întocmită cererea de executare silită prin care s-a arătat că „prin Decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 a Curţii de Apel laşi, debitorul a fost obligat să-mi plătească suma de 789.580 lei cu titlul de despăgubiri la care se adaugă suma de 2.500 lei onorariul avocatului", deşi prin Decizia nr. 100/2006 s-a dispus: „Stabileşte dreptul contestatoarei B. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1.526.29 mp teren, situat în Iaşi.

Împrejurarea că inculpata B. a susţinut că nu îi aparţine semnătura din cuprinsul cererii şi că prin constatarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică nu s-a putut stabili dacă semnătura aparţine acesteia, nu sunt de natură a o exonera de răspundere penală pe inculpata B. în raport de conţinutul ansamblului probator administrat în cursul procesului penal.

Relevant sub aspectul modalităţii în care a înţeles inculpatul A. să îşi exercite atribuţiile de executor judecătoresc sunt şi informaţiile martorei F. furnizate prin declaraţia dată în apel că, în ianuarie 2011, a venit la cabinetul său de avocatură inculpata B. care i-a comunicat că executorul judecătoresc A. a fost de acord sa încerce punerea în executare a hotărârii care-i stabilea dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru un teren din Iaşi, şi că sigur se va pune problema unei contestaţii la executare şi va avea nevol.e de un avocat.

În aceeaşi zi de 03 martie 2011, a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/245/2011, cererea prin care B.E.J., P. a solicitat încuviinţarea executării silite a Deciziei nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, iar prin încheierea din 10 martie 2011 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2011, s-a admis cererea şi s-a încuviinţat executarea silită a titlului reprezentat de decizia respectivă.

Relativ la apărările formulate de inculpatul A., instanţa de apel consideră că nu au incidenţă în cauză considerentele Deciziei nr. 177/2002 a Curţii Constituţionale (care a vizat art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.anterior) care se referă la operaţia de actualizare a obligaţiilor de plată efectuată de executorul judecătoresc (împotriva căreia persoana care se consideră vătămată în drepturile sale - debitorul sau creditorul obligaţiei de plată - are deschisă calea contestaţiei la executare potrivit art. 399-404 C. proc. civ.). În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 247/2002 a Curţii Constituţionale, indicată de apelantul inculpat A., care vizează actualizarea, de către organul de executare, a valorii obligaţiei stabilite în bani, în raport cu criteriile cuprinse în titlul executoriu sau, în lipsa acestor criterii, în funcţie de cursul monedei în care se face plata, reglementată în cuprinsul textului de lege criticat, despre care s-a precizat că nu înseamnă un capăt de cerere distinct faţă de acţiunea introdusă la instanţa de judecată, fiind o modalitate tehnică de echivalare a obligaţiei stabilite în bani, prin titlul executoriu, cu valoarea reală a acesteia din momentul executării silite (excepţia a vizat art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.anterior). De asemenea, prin Decizia nr. 323/2003 a Curţii Constituţionale, având ca obiect neconstituţionalitatea art. 3712 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. anterior, s-a arătat, că executorul judecătoresc are de stabilit valoarea actualizată a obligaţiilor stabilite în bani, în raport cu elementele şi criteriile cuprinse în titlul executoriu sau, în lipsa acestor criterii, în funcţie de cursul monedei în care se face plata. Astfel, operaţia de actualizare efectuată de executorul judecătoresc întruneşte elementele unui act juridic administrativ.

În mod evident, în prezenta cauză, acuzaţia penală nu priveşte o operaţie de actualizare a vreunei sume în bani, iar deciziile Curţii Constituţionale indicate de apelantul inculpat nu fac referire la art. 3712 alin. (1) C. proc. civ.anterior sau la stabilirea sumei de bani ce trebuie plătită şi care nu este precizată în titlul executoriu. După cum s-a mai arătat, prin Decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, s-a stabilit dreptul contestatoarei B. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1.526,29 mp.

Totodată, Înalta Curte consideră că este neîntemeiată şi apărarea că avea aplicabilitate art. 500 alin. (2) C. proc. civ. anterior, care prevede că executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert, deoarece acest text legal face parte din cap. IV - Urmărirea silită asupra bunurilor imobile, Secţiunea a III-a - Vânzarea la licitaţie a imobilului, or, situaţia imobilului ce interesează cauza, în legătură cu care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001, conform Deciziei nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, nu se încadrează în ipoteza „vânzării la licitaţie".

Înalta Curte reţine că, în încercarea de a demonstra că a respectat dispoziţiile C. proc. civ. prin efectuarea raportului de evaluare imobiliară folosit în Dosarul de executare silită nr. x/2011, inculpatul A. a susţinut în faţa primei instanţe, în mod diferit de apel, că acest raport a fost realizat în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (3) din C. proc. civ.anterior, deşi nici acest text legal nu este incident întrucât reglementează efectuarea expertizei în ipoteza imposibilităţii identificării şi evaluării cu acordul părţilor a bunurilor mobile sechestrate.

Apelantul inculpat A. a nesocotit, totodată, dispoziţiile care reglementează prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Conform art. 405 alin. (1) C. proc. civ.anterior, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar numai în cazul titlurilor emise, în materia acţiunilor reale imobiliare (situaţie care nu se regăseşte în speţă), termenul de prescripţie este de 10 ani.

Potrivit art. 405 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită, iar prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.

În speţă, Decizia nr. 100 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, prin care s-a soluţionat o acţiune personală imobiliară, a fost pronunţată la data de 9 iunie 2006, dată de la care hotărârea era definitivă şi executorie, fiind, evident, împlinit cu mult înainte de anul 2011 termenul de prescripţie prev. de art. 405 alin. (1) C. proc. civ.anterior. când s-a derulat procedura executării silite în Dosarul nr. x/2011 al B.E.J., P.

În raport de dispoziţiile C. proc. civ. vizând prescripţia dreptului de a cere executarea silită, este fără relevanţă apărarea inculpatului că a formulat cerere de încuviinţare a executării silite deoarece „în momentul acela procedura Autorității Naționale de Restituirea Proprietăților de recuperare a contravalorii proprietăţilor intrate abuziv în posesia statului era suspendată şi având în vedere art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la acces la justiţie şi dreptul la o hotărâre echitabilă care să poată fi pusă în executare".

Având în vedere conţinutul Dosarului de executare nr. x/2011, în original, al B.E.M., A. (filele 49-120 vol. 5 d.u.p. şi filele 57, 58, 60- 61 vol. 7 d.u.p.), Înalta Curte constată că, la data de 16 martie 2011, B.E.J., P. a comunicat către Trezoreria laşi o adresă de înfiinţare a poprii asupra conturilor debitoarei Primăria Municipiului Iaşi, până la încasarea sumelor de 789.580 lei, 2.500 lei onorariu avocat şi 9.625 lei cheltuieli executare, având în vedere titlu! executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 a Curţii de Apel laşi. Adresa a fost înregistrată la 16 martie 2011 ia Administraţia Finanţalor Publice a Municipiului Jaşi.

Prin adresa din data de 17 martie 2011, B.E.J., P. a înştiinţat Primăria Municipiului Iaşi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 454 C. proc. civ.anterior, s-a procedat la înfiinţarea popririi a tuturor conturilor pe care debitoarea Primăria Municipiului Iaşi le are în calitate de terţ poprit, până la încasarea sumei de 789.580 lei, la solicitarea creditoarei B., la care se adaugă 2.500 Iei onorariu avocat şi 9.625 lei cheltuieli executare. în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 a Curţii de Apel laşi.

Prin adresa din 31 martie 2011, Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Municipiul laşi a comunica! că măsura privind instituirea popririi nu poate a fi pusă în executare deoarece debitorul este primarul, conform titului executoriu, şi acesta nu are cont deschis la trezorerie iar deschiderea de cont este atribuită Municipiului laşi. hotărârea nu poate ti completată cu alţi debitori şi titlul executoriu nu cuantifică suma ce i se cuvine ca despăgubiri Iui B. A fost restituită adresa de înfiinţare a popririi şi documentaţia anexată.

La data de 11 aprilie 2011, B.E.J., P. a comunicat, din nou, către Trezoreria laşi înfiinţarea poprii asupra conturilor debitoarei Primăria Municipiului laşi. până la încasarea sumelor de 789.580 lei, 2.500 lei onorariu avocat şi 9.625 lei cheltuieli executare, in baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi. Adresa a fost înregistrată la 11 aprilie 2011 la Administraţia Linanţalor Publice a Municipiului Iaşi.

Prin adresa din 20 aprilie 2011, Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiul laşi a confirmat B.L.J., A. că a înfiinţat poprirea debitorului Municipiul laşi arondat la Trezorerie şi Contabilitate Publică Municipiul Iaşi.

Ulterior, B.L.J., A. a comunicat Trezoreriei laşi că dispune sistarea popririi din data de 11 aprilie 2011 asupra conturilor debitoarei Primăria Municipiului laşi, începând cu data de 27 aprilie 2011.

Prin urmare, se constată că, Ia momentul sistării popririi, apelantul inculpat A. a avut în vedere înfiinţarea popririi din 11 aprilie 201 L care. pom\it actelor Dosarului de executare nr. x/2011 al B.L.J., A., nu a fost urmată de somaţie adresată pretinsului debitor Municipiul laşi, aşa cum prevede O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Chiar dacă se consideră că adresa din data de 17 martie 2011 emisă de B.L.J., P. către Primăria Municipiului laşi reprezintă somaţia aferentă procedurii de executare efectuate în Dosarul nr. x/2011 al B.L.J., A. se remarcă făptul că in cuprinsul aceastei adrese comunicate presupusului debitor nu se face refense la dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prevederi legale care dau posibilitatea debitorului intituţie publică să solicite un răgaz pentru alocare de fonduri în considerarea termenului de graţie de 6 luni, inculpatul indicând ca temei al înfiinţării popririi exclusiv prevederile art. 454 C. proc. civ.anterior.

În acord cu prima instanţă, se consideră, în raport de datele factuale expuse, că, chiar dacă Municipiul Iaşi ar fi avut calitatea de debitor şi Decizia civilă nr. 100/2006 a Curţii de Apel laşi ar fi putut fi executată silit, executarea silită nu se putea realiza iară luarea în considerare a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 22/2002.

Inculpatul A. a declarat în primă instanţă că „deşi art. 454 C. proc. civ. vechi prevede că poprirea se înfiinţează fără somaţie, printr-o adresă însoţită de copia certificatului de titlu executoriu, eu am somat mai înainte Primăria laşi, încercând să ajungem la o înţelegere amiabilă", ceea ce dovedeşte că inculpatul nu a ţinut seama de prevederile O.G. nr. 22/2002.

Referitor la apărarea întemeiată de inculpatul A. pe jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului, instanţa de apel subliniază că obiectul judecăţii, prin prisma faptelor cercetate în prezenta cauză, nu îl constituie întârzierea sau refuzul acordării lui B. a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru terenul de 1.526,29 mp, de către instituţia abilitată prin Legea nr. 247/2005, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ci modul în care inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc, a respectat, în mod cumulativ, dispoziţiile ce reglementează executarea silită pentru ipoteza unui titlu executoriu care nu cuprinde o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi care nu stabileşte persoana în sarcina căreia cade obligaţia de plată, dispoziţiile din O.G. nr. 22/2002 şi a celor prevăzute de Legea nr. 188/2000.

Martora F., avocat care a încheiat la 12 februarie 2011 contract de asistenţă juridică cu inculpata B., a relatat că, a adus la cunoştinţă atât acesteia din urmă cât şi inculpatului A., despre care a constatat că ştia procedura, că există o procedură specială pentru aceste restituiri, în sensul că B. trebuia să primească prin echivalent măsurile reparatorii de la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor unde exista dosar în acest sens.

Martora M. a declarat că N., consilier juridic, a purtat o discuţie telefonică cu inculpatul A. căruia i-a cerut să înceteze executarea întrucât sentinţa prin care numita B. primise reconstituirea dreptului prin echivalent, drepturi care trebuiau achitate prin Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților, nu cuprindea o sumă certă, lichidă şi exigibilă în obligaţia Municipiului Iaşi pentru plată. Discuţia telefonică purtată cu inculpatul A. este confirmată de martorul N.

Prin operaţiuni bancare distincte, la data de 27 aprilie 2011, din contul de trezorerie al Municipiului Iaşi au fost virate în contul de consemnări al B.E.J., P., deschis Ia SC S. SA - Agenţia Ştefan cel Mare Iaşi, sumele de 2.500 lei şi 789.580 Iei (fila 100 verso vol. 4 d.u.p), iar în contul deschis tot la SC S. SA - Agenţia Ştefan cel Mare Iaşi, suma de 9.625 Iei (fila 30 vol. 4 d.u.p.).

La aceeaşi dată, inculpatul A. a transferat, din contul de consemnări, suma de 630.596 lei cu menţiunea debit Dosar nr. x/2011 în contul deschis Ia SC T. SA al inculpatei B., iar într-un alt cont al B.E.J., P., deschis ia SC S. SA, suma de 158.984 lei, cu menţiunea „onorariu de succes" (file 30, 100 verso vol. 4 d.u.p.).

Aşa numitul „onorariu de succes" virat în contul B.E.J., P., în cuantum de 158.984 lei, contravine dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 care prevede că executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, fa onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, iar în cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariul maxim pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

Apărarea inculpatului A. că „la acel moment nu cunoşteam care era onorariul maxim pentru că au fost multe modificări legislative", este neverosimilă, cu atât mai mult cu cât în procesul verbal - convenţie din 03 martie 2011 a fost stabilit un onorariu al executorului judecătoresc în valoare de 7.895 lei care se încadra în baremurile stabilite de iege.

La 29 aprilie 2011, inculpatul a virat suma de 2500 lei în contul cabinetului de avocat F., cu menţiunea onorariu de succes (file 302 vol. 7 d.u.p.).

Din suma de 630.596 lei primită în cont, apelanta inculpată B. a virat prin două operaţiuni de transfer, sumele de 200.000 lei şi 350.000 lei, în conturile deschise la SC T. SA şi, respectiv, SC U. SA, aparţinând martorei L. (fila 227 vol. 4 d.u.p.). Suma de 120.000 lei a restituit-o martorei V., care reprezenta un împrumut, iar alte sume, au fost retrase, cu frecvenţă aproape zilnică de la bancomate.

Este nesusţinută apărarea apelantului inculpat A. că a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de C. proc. civi. pentru eliberarea sau distribuirea sumei de bani, după cum este neîntemeiată susţinerea acestuij-câ termenul trebuie respectat numai când se distribuie suma, nu şi atunci când se eliberează aceasta, din moment ce nici art. 458 şi nici art. 569 C. proc. civ. anterior nu fac o astfel de distincţie, fiind dovedit că inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale privind distribuirea sau eliberarea sumelor rezultate din executarea silită.

În raport de datele ce rezultă din înscrisurile bancare (şi anume că, din suma de 789.580 lei virată la 27 aprilie 2011 în contul de consemnări al B.E.J., P., parte din aceasta, respectiv suma de 630.596 lei, a fost virată, în aceeaşi zi, în contul bancar al inculpatei B.), apare ca fiind singulară declaraţia din apel a inculpatului A. că a păstrat suma virată de trezorerie, în contul de consemnări al biroului de executor judecătoresc, o perioadă de 15 zile, înainte de a fi eliberată către pretinsa creditoare.

Forma de vinovăţie a intenţiei directe cu care a acţionat inculpatul A. rezultă şi din împrejurarea că, la urmărirea penală, în mod diferit de declaraţia dată în apel, a afirmat că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru distribuirea sumelor obţinute din executare a fost respectat, calculând acest termen din momentul în care trezoreria i-a comunicat faptul că a instituit poprirea.

Graba cu care a acţionat inculpatul A. îşi găseşte explic-aţfa în împrejurarea că pe rolul Judecătoriei laşi fusese înregistrată contestaţie la executare introdusă de primarul Municipiului Iaşi, fiind, de altfel, pronunţată la 03 mai 2011, sentinţa civilă 8427 a Judecătoriei laşi, în Dosarul nr. x/245/2011 (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3484 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Iaşi), prin care au fost anulate toate actele de executare pentru suma de 789.580 lei, pentru suma de 9625 lei reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin procesul verbal de cheltuieli din 03 martie 2011 şi pentru suma de 2.500 lei reprezentând onorariul de avocat, îndeplinite în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., A. Totodată, s-a dispus întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P., în sensul restituirii sumelor poprite, respectiv a sumei de 789.580 lei şi a sumei de 2.500 lei.

La solicitarea inculpatului A., la o zi după pronunţarea sentinţei prin care s-a dispus întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, apelanta inculpată B. a virat în contul de consemnări al B.E.J., P. suma de 350.000 lei, pentru a fi restituiţi primăriei, după ce inculpata i-a primit înapoi din contul martorei L. (file 101, 227 verso vol. 4 d.u.p.).

Din această sumă, la 21 iunie 2011, inculpatul A. a virat suma de 300.000 lei în contul său personal, deschis la SC X. SA, cu menţiunea „consemnare eronata, restul de 50.000 lei rămânând în contul de consemnări (fila 15 vol. 4 d.u.p., file 204, 237 vol. 7 d.u.p.).

În realizarea scopului urmărit prin comiterea abuzului în serviciu - obţinerea de loloase materiale pentru sine şi pentru B., şi pentru a ascunde faptul că virase într-un cont bancar al B.E.J., P. suma de 158.984 lei, ulterior datei de 01 iulie 2011, inculpatul A. a întomit un proces verbal în cuprinsul căruia a consemnat menţiunea falsă „încheiat astăzi 03 mai 2011" şi, de asemenea, a atestat nereal că a fost virată suma de 789.580 lei în contul creditoarei B., deschis la SC T. SA, înscris care a fost semnat de inculpatul C. la aibrica creditor.

Totodată, apelantul inculpat A. l-a determinat pe inculpatul D., agent procedural în cadrul B.E.J., , să întocmească un proces verbal datat fals 03 mai 2011, în cuprinsul căruia a atestat nereal că s-a deplasat la Primăria Municipiului Iaşi, la „secretariat'', unde a predat „plicul cu procesul verbal privind pe creditoarea B., împotriva debitorului Primăria Municipiului Iaşi, fără a se da număr de înregistrare" (fila 100 vol. 5).

Deşi încă din 27 aprilie 2011, suma de 798.580 lei nu se mai afla în contul său de consemnări, la data de 06 mai 2011, inculpatul A. a emis adresa către avocatul angajat de primarul Municipiului laşi prin care a comunicat, în mod fals, că „sumele poprite conform Dosarului de executare nr. x/2011 se află în contul de consemnări al B.E.J., P. întrucât au fost anulate actele de executare efectuate în acest dosar, nu vom distribui suma creditorului B."

La data de 07 iulie 2011, Primăria Municipiului laşi şi primarul A.A. a adresat B.E.J., P., cerere de executare silită împotriva debitoarei B. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă 8427 din 03 mai 2011, definitivă şi executorie, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2011 de judecătoria laşi.

Martora H., fost şef al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi în perioada 2004-2009 şi secretar al primăriei din 2009, a declarat că s-a apelat la B.E.J., P. pentru întoarcerea executării pornindu-se de la premisa că ar putea cunoaşte existenţa unor conturi în care se afla suma reţinută de trezorerie din contul primăriei sau o parte din aceasta, ceea ce s-a dovedit a fi corect întrucât în acest mod s-a reuşit recuperarea a circa 200.000 lei din valoarea totală a prejudiciului.

Martorul N., consilier juridic în cadrul primăriei, a relatat că,.după ce hotărârea prin care s-a dispus anularea formelor de executare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, la sediul primăriei s-a prezentat, din proprie iniţiativă. inculpatul A. care a insistat să i se încredinţeze întoarcerea executării, ca fiind singurul care cunoaşte conturile unde s-ar afla banii, arătându-şi regretul pentru executarea făcută.

Fiind audiată, martora M., şefa serviciului juridic din cadrul primăriei, a arătat că s-a acceptat ca executarea să fie realizată de A. întrucât, conform adresei comunicate de către acesta cabinetului de avocatură G., exista asigurarea că suma ce reprezenta prejudiciul Municipiului laşi, se afla în contul executorului A. A mai precizat martora că, deoarece până în luna octombrie 2011 nu s-a mai recuperat nicio sumă din prejudiciul cauzat, la sfârşitul lunii, s-a retras titlul executoriu de la B.E.J., P. şi s-a apelat la alt executor judecătoresc din cadrul B.E.J., B.B.

În cadrul procedurii de întoarcere a executării silite realizate de B.E.J., P., în contul Municipiului laşi a fost restituită suma de 200.000 lei, la data de 08 iulie 2011 (care, în prealabil, a fost virată de inculpatul A. din contul său personal în contul de consemnări), suma de 40.000 lei, la data de 22 iulie 2011 (din contul de consemnări) şi suma de 144 lei poprită într-un cont al debitoarei B., deschis la Z. (file 104, 107 şi 114 vol. 5 d.u.p.).

În dovedirea acţiunii inculpatului A. de simulare a întoarcerii executării în Dosarul de executare nr. x/2011, şi implicit a formei de vinovăţie a intenţiei cu care a acţionat inculpatul, instanţa de apel evidenţiază corespondenţa e-mail din 6 iulie 2011, când inculpatul A. îi comunică inculpatei B. „am reuşit să preiau eu executarea silită şi nu un alt executor, aşa că în două săptămâni încep să te caut prin bănci şi pe la finanţe, să sperăm că nu mai găsesc nimic", precum şi răspunsul acesteia „ca să ne distrăm puţin.apucă-te de căutat prin conturi.şi vezi că sunt numai datorii.apartament ipotecat.ratele soţului.alea alea.", precum şi e-mail-ui din 14 iulie 2011 când inculpatul A. îi transmite inculpatei B. „sper că ţi-ai trecut pensiunea pe altcineva (...) mi-au comunicat că s-au interesat pe ce să-ţi pun sechestru", dar şi afirmaţia inculpatului dintr-o altă corespondenţă, respectiv „i-am spus lui C., nu are ce să vă ia".

În aceeaşi ordine de idei, se constată că, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea din 8 mai 2011 (adică la 5 zile după pronunţarea sentinţei prin care s-a dispus întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară), inculpaţii B. şi C. au vândut unei terţe persoane imobilul proprietate bun comun situat în intravilanul municipiului Vatra Dornei, compus din construcţie - casă de locuit formată din demisol, parter şi mansardă, tar inculpatul C. în calitate de proprietar al suprafeţei de 2940 mp pe care a fost edificată construcţia a instituit în favoarea cumpărătorului un drept de superflcie pe toată perioada existenţei construcţiei (fila 249 vol. 3 d.u.p.).

Intenţia ce a caracterizat acţiunile întreprinse de inculpaţii A. şi B., cu care au cauzat paguba în patrimoniul Municipiului Iaşi şi au urmărit obţinerea unor avantaje patrimoniale, rezultă din întreaga corespondenţă electronică dintre cei doi inculpaţi. Astfel, discutând la 1 iulie 2011, despre necesitatea întocmirii unui proces verbal de distribuire cu data de 3 mai 2011, inculpatul A. afirmă că „eu vorbesc ce trebuie să facem acum ca să păstrezi banii pe care i-ai luat. Altfel, îi dăm pe toţi înapoi şi treaba rămâne ca la început", iar cu alte ocazii arată că: „eu mi-am pus pielea la bătaie şi nu numai", „dacă nu câştigăm în instanţă, asta este, măcar ai rămas cu o parte din bani", „am făcut ce am putut şi cât am putut, poate chiar mai mult, mi-am pus slujba la bătaie, după cum vezi", „v-am spus la amândoi că se poate întâmpla ca după ce luăm banii, ăştia să se întoarcă împotrivă. Apoi, erai la mine când ţi-am spus că îţi dau banii mai repede de 15 zile şi există riscul ca ăştia să atace", iar inculpata B. menţionează că „eu nu renunţ la toată suma, nici vorbă", „ştiam eu că tu ştii ce faci, ce trebuie să faci", iar atunci când se referă la comisionul luat de inculpatul A. afirmă că: „eu nu am tăgăduit niciodată nici procentul, nici nu am întârziat vreun minut cu plata", „cum am vb la început, în afară de comisionul de 10% dau şi o croazieră la cei care m-au ajutat (...). Eu o să-mi onorez fiecare cuvânt (...) o să apuc cei 2 ani să văd banii de la Curtea Europeană a Dreptului Omului, şi probabil atunci o să fie alta împărţeala din nou. Dar, cred că scriu deja prea mult", „tu, nu pierdem nimic. Ştiu eu sigur! Tu nu ai voie să pierzi şi nici eu, că nu mai am timp!. Păi vezi, o nouă motivaţie pentru câştigarea a tot ce mişcă. Lasă măi că se recuperează tot. Te pup, şi ai grijă.şi şterge (...) mesajele astea!", „eu ţin minte că comisionul de 10% ţin minte că l-am plătit. Când mi-ai virat banii, ai oprit cei 10% din totalul sumei, din câte ştiu. Aşa ne-am înţeles, aşa am procedat", „de unde crezi că am eu bani să-ţi mai plătesc o dată 10% din toată suma care nici nu e la mine".

Faţă de conţinutul mesajelor trimise prin e-mail, care scot în evidenţă şi o relaţie cei puţin de amiciţie între inculpaţi (care vorbesc despre persoane din familiile lor, transmit bancuri, planifică întâlniri), apare nesinceră declaraţia dată în apel de inculpata B. că, pentru obţinerea despăgubirilor, a discutat cu mai mulţi executori judecătoreşti care însă au solicitat procente între 50%-80% din suma pe care urma să o primească (care i s-a părut prea mare) cu plata anticipată, iar singurul care a acceptat plata onorariului după soluţionarea dosarului de executare a fost inculpatul A. cu care a stabilit un onorariu de 10% din suma ce urma a fi obţinută.

Pe lângă faptul că această afirmaţie nu este susţinută cu alte mijloace de probă. se reţine că, în faza de urmărire penală, inculpata a declarat că i-a spus, din proprie iniţiativă, lui A. că îi va da 10% din valoarea imobilului (inculpatul nefacând vreo menţiune că această sumă nu i se cuvine potrivit legii), fiind evident că afirmaţiile din apel ale inculpatei au avut rolul de a induce ideea că procedura executării silite realizată de inculpatul A. nu este contrară dispoziţiilor procesual civile, iar singurul impediment în efectuarea acesteia, de către alt executor judecătoresc, l-ar fi reprezentat neînţelegerea asupra onorariului şi a momentului plăţii acestuia.

Mijloacele de probă din conţinutul cărora rezultă probele care au servit la constatarea existenţei infracţiunilor, la identificarea inculpaţilor ca fiind persoanele care le-au săvârşit cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului, administrate în faza de urmărire penală, primă instanţă şi în apel, sunt: înscrisurile constând în Decizia civilă nr. 100 din 9 iunie 2006 a Curţii de Apel, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2005;

Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P., în original, conţinând, printre altele, cererea de executare silită datată 3 martie 2011, proces verbal - convenţie în vederea executării silite datat 3 martie 2011, adresa din 22 februarie 2010 a Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 către B., raportul de evaluare a terenului din laşi, întocmit de expert evaluator Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România ing. K., cererea de încuviinţare a executării silite din 3 martie 2011 adresată de B.E.J., P. către Judecătoria laşi, încheierea din 10 martie 2011 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în Dosarul nr. x/245/2011, procesul verbal de cheltuieli datat 3 martie 2011, adresele din 16 martie 2011 şi 11 aprilie 2011 ale B.E.J., P. privind executarea silită prin înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor Primăriei Municipiului Iaşi trimisă Trezoreriei Iaşi, procesul verbal din 3 mai 2011 întocmit de D., adresa din 6 iulie 2011 a primarului Municipiului Iaşi către B.E.J., P. prin care se transmitea somaţia de virare în contul Municipiului Iaşi a sumelor de 789.580 lei şi 2.500 lei în baza sentinţei civile nr. 8427/2011, ordin de plată din 8 iulie 2011 - SC S. SA al B.E.J., P. în favoarea Trezoreriei Municipiului Iaşi pentru suma de 200.000 lei cu menţiunea „întoarcerea executării", ordin de plată din 22 iulie 2011 - SC S. SA al B.E.J., P. în favoarea Trezoreriei Municipiului Iaşi pentru suma de 40.000 lei cu menţiunea „întoarcerea executării", ordin de plată din 8 noiembrie 2011 - SC S. SA al B.E.J., P. în favoarea Trezoreriei Municipiului Iaşi pentru suma de 144 lei cu menţiunea „poprire cont Z. - B.", corespondenţa între B.E.J., P., pe de-o parte, şi Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului laşi, Primarul Municipiului laşi, Judecătoria Iaşi, Trezoreria Iaşi, Raiffesen Bank, pe de aitâ parte; fişele cu specimenele de semnătură de la SC S. SA - Agenţia Ştefan cel Mare pentru titularul de conturi B.E.J., P.; rulajele detaliate ale conturilor aparţinând A. - B.E.J., deschise la SC S. SA pentru perioada ianuarie 2011- februarie 2013; rapoarte de activitate conturi emise de SC S. SA având ca titular pe A.; extrase cont bancar aparţinând lui A. deschis la SC X.

SA; extras de cont al titularului L. deschis la SC U. SA pentru perioada ianuarei 2011-15 februarie 2013; extras de cont din perioada 1 septembrie 2010-8 februarie 2013 deschis de B. la SC T. SA - Sucursala Iaşi; extras de cont bancar aparţinând lui F. deschis la SC Y. SA; sentinţa civilă nr. 8427 din 3 mai 2011 a Judecătoriei laşi pronunţată în Dosarul nr. x/245/2011; Hotărârea nr. 3 din 18 februarie 2011 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi - Consiliul de Disciplină, Hotărârea nr. 4 din 24 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/CSD/2011 de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România; documente întocmite în Dosarul nr. x/2011 al B.E.J., B.B.; fotocopii din Registrul general de dosare.

Registrul Opis alfabetic. Registrul de corespondenţă aparţinând fostului B.E.J., P.; Dosarul de executare x/2011 al B.E.J., P. privind întoarcerea executării; alte adrese emise de B.E.J., P., Societatea Civilă Profesională „AV.N.G. - O.E.", Uniunea Naţională a Barourilor din România Baroul Iaşi; Judecătoria laşi; Municipiul Iaşi; Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară laşi; corespondenţa electronică purtată între B. şi A.; înscrisuri privind starea de sănătate a inculpatei B.; acte în circumstanţiere privind pe inculpaţii D., A., C.; rapoarte de inspecţie fiscală; alte înscrisuri; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 martie 2013 privind semnătura din cuprinsul cererii către B.E.J., P., datată 3 martie 2011, semnătura din cuprinsul cererii către B.E.J., P., datată 21 februarie 2011, semnătura aferentă ^creditorului" din partea dreaptă a procesului verbal din data de 3 mai 2011, semnătura aferentă „creditor/petent" din cuprinsul procesului verbal - convenţie în vederea executării silite - 3 martie 2011; declaraţiile martorilor K., F., L., M., N., G., E., O., H., I..

J., V., declaraţiile inculpaţilor B., A., C.

În consecinţă, fapta apelantului inculpat A. care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de executor judecătoresc, a executat silit, în mod nelegal - cu nesocotirea dispoziţiilor C. proc. civ., ale O.G. nr. 22/2002 şi ale Legii nr. 188/2000, cu intenţie directă, dispoziţiile Deciziei civile irevocabile nr. 100 din 09 iunie 2006 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă, prin care se stabilise, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dreptul numitei B. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1.526,29 mp teren situat în laşi, jud. laşi, dispunând astfel executarea silită prin înfiinţarea popririi asupra contului de trezorerie al Municipiului Iaşi şi virarea sumelor de 789.580 lei, 2.500 lei - onorariu avocat şi 9.625 lei - cheltuieli de executare în conturile B.E.J., P. deschise Ia SC S. SA, iar în ziua în care sumele de 789.580 lei şi 2.500 lei au fost virate în contul de consemnări, respectiv la 27 aprilie 2011, inculpatul A. a tranferat într-un alt cont al B.E.J., P. suma de 158.984 lei cu menţiunea "onorariu de succes'" şi suma de 630.596 Iei în contul pretinsei creditoare B., ca apoi, după ce a primit, la 04 mai 2011, suma de 350,000 Iei de la inculpata B., în contul de consemnări cu titlu de "restituire debit Primăria laşi", şi-a însuşit, la 21 iunie 2011, suma de 300.000 lei, prin virarea acesteia în contui său personal, şi suma de 10.000 lei care a rămas în contul său de consemnări după restituirea către Municipiul Iaşi a sumei de 40.000 lei, iar pe parcursul procedurii de întoarcere a executării derulată în Dosarul său nr. x/2011, cu rea credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul A. a simulat executarea sentinţei civile nr. 8427 din 03 mai 2011 a Judecătoriei Iaşi, acţionând tocmai în scopul de a o împiedica, sfatuind-o pe debitoarea B. să-şi ascundă banii din conturi, pentru a nu putea fi recuperaţi, să-şi treacă pensiunea pe numele altcuiva, pentru a zădărnici de la început orice posibilitate de recuperare a vreunei sume de bani, pentru a asigura atât pentru aceasta, cât și pentru sine sumele de bani obţinute în mod ilegal, prejudiciind patrimoniul Municipiului laşi cu suma de 801.705 lei şi obţinând pentru sine un avantaj patrimonial în sumă de 468.984 lei iar pentru inculpata B. un avantaj patrimonial în cuantum de 630.596 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior.

Fapta apelantei inculpate B. care l-a ajutat pe inculpatul A. să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să execute silit, în mod nelegal, dispoziţiile Deciziei civile nr. 100/2006 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă, punându-i Ia dispoziţie actele necesare executării, pentru ca acesta să obţină un onorariu cu 151.089 lei mai mare decât cel prevăzut în contract, producând Municipiului Iaşi un prejudiciu patrimonial în cuantum de 801.705 lei, obţinând şi pentru sine un avantaj material în cuantum de 630.596 lei din bugetul Municipiului laşi, deşi cunoştea faptul că despăgubirile la care avea dreptul urmau a-i fi acordate de către Autoritatea Națională de Restituire a Prorietăților şi nu de către Municipiul Iaşi, constituie complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior.

Din definirea formei participaţiei penale a complicităţii (şi anume, complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală) rezultă că activitatea complicelui trebuie să aibă un caracter real şi efectiv, trebuie să servească autorului la săvârşirea faptei tipice, complicitatea trebuind să fie anterioară sau cel mult simultană cu activitatea autorului, iar complicele trebuie să acţioneze cu intenţie. Prin prisma acestora, instanţa de apel apreciază că aceste condiţii sunt întrunite, în cauză, în privinţa activităţii desfăşurate de inculpata B.

În privinţa cerinţei prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în varianta în vigoare la data faptei, de a se obţine un avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul. Înalta Curte consideră că aceasta este îndeplinită, prima instanţă prezentând detaliat şi corect sumele care compun avantajul patrimonial obţinut pentru sine de inculpatul A. (în total, 468.984 lei, sumă alcătuită din 158.984 Iei onorariu de succes, 300.000 lei transferaţi de inculpat în contul bancar personal, 10.000 rămaşi în contul de consemnare) şi cel obţinut pentru inculpata B. (630.596 lei).

Instanţa de apel notează că, în cauză, nu există o identitate între sumele reprezentând avantajele patrimoniale obţinute de inculpaţii A. şi B., pe de-o parte, şi prejudiciul patrimonial cauzat Municipiului Iaşi, pe de altă parte, deoarece infracţiunea de abuz în serviciu de care este acuzat inculpatul, cunoaşte şi un moment al epuizării.

Astfel, în privinţa avantajului patrimonial obţinut de inculpatul A., în cuantum final de 468.984 lei, instanţa de apel precizează că acesta constituie urmarea imediată ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, calculat în raport de momentul epuizării infracţiunii de abuz în serviciu comisă, în baza aceleiaşi hotărâri, de inculpatul A., moment care a survenit atunci când a încetat ultimul act de executare, respectiv la 22 iulie 2011, când din cei 50.000 lei aflaţi în contul de consemnări al B.E.J., P. inculpatul A. a restituit 40.000 lei, păstrând pentru sine şi suma de 10.000 lei.

Referitor la apărarea formulată în apel de inculpata B. Înalta Curte precizează că suma de 630.596 lei primită în cont de inculpată reprezintă pentru aceasta un avantaj patrimonial în sensul art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma în vigoare până la 1 februarie 2014 (ce se subscrie noţiunii de folos necuvenit în sensul art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma aplicabilă începând cu 1 februarie 2014), întrucât prin Decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 1.526,29 mp, iar această sumă nu a fost stabilită cu titlu de despăgubiri în procedura desfăşurată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Națională de Restituirea Proprietăților, unde se afla dosarul de despăgubiri al inculpatei.

Sumele care au profitat efectiv şi necuvenit fiecăruia dintre cei doi inculpaţi. reprezentând avantaj patrimonial, nu se impun a fi confiscate cât timp persoana vătămată s-a constituit parte civilă, întrucât s-ar aplica inculpaţilor o dublă sancţiune.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse şi probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat motivul de apel al inculpaţilor A. şi B. care au solicitat, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, respectiv complicitate la această infracţiune, motivat de faptul că nu au acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii.

Totodată, solicitarea inculpatului A. de a fi achitat în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece, în principal, a acţionat după ce instanţa civilă, prin încheierea irevocabilă din 10 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/245/2011, a încuviinţat executarea silită a Hotărârii nr. 100/2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, este neîntemeiată.

În privinţa acestei cereri de achitare, suplimentar celor expuse, Înalta Curte mai precizează că, prin prisma obiectului judecăţii în prezenta cauză, respectiv faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei potrivit art. 371 C. proc. pen., nu interesează soluţia dispusă în cauza disjunsă pentru eventuala infracţiune de neglijenţă în serviciu posibil a ii comisă de magistratul judecător care a pronunţat încheierea din 10 martie 2011 de încuviinţare a executării silite, după cum nu formează obiectul prezentului dosar cercetarea condiţiilor şi împrejurărilor în care angajaţii Primăriei au formulat contestaţie Ia executare pentru întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P.

Stabilirea caracterului legal sau nelegal în care a operat poprirea ce interesează prezenta cauză penală este condiţionată, prin raportare la inculpatul A., de modul în care acesta şi-a exercitat atribuţiile de executor judecătoresc.

Înalta Curte mai reţine că fapta apelantului inculpat A. care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în calitate de executor judecătoresc, în realizarea scopului urmărit prin comiterea abuzului în serviciu - obţinerea de foloase materiale pentru sine şi pentru B., şi pentru a ascunde faptul că virase într-un cont bancar al B.E.J., P. suma de 158.984 lei, a efectuat menţiuni nereale în cuprinsul adresei din 06 mai 2011, emisă în Dosarul de executare nr. x/2011. având ca destinatar Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "Av. N.G. - O.E." susţinând că „Sumele poprite conform Dosarului de executare nr. x/2011 se află în contul de consemnări al B.E.J., P. întrucât au fost anulate actele de executare efectuate în acest dosar, nu vom distribui suma creditorului B. (...)", deşi distribuise sumele în ziua de 27 aprilie 2011 şi virase într-un cont al B.E.J., P. suma de 158.984 lei cu titlu de onorariu de succes, constituie infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii; notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; comunicarea actelor de procedură; recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească; constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.; întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.; întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz; orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.

Potrivit cuprinsului adresei din 06 mai 2011, aceasta poartă antetul B.E.J., P., impresiunea ştampilei biroului respectiv şi semnătura executorului judecătoresc P. (fila 355 vol. 7 d.u.p.), ceea ce înseamnă că a fost întocmită în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale executorului judecătoresc de către inculpatul A., aspect confirmat şi de conţinutul înscrisului care, însă, atestă date nereale.

Prin urmare, Înalta Curte consideră neîntemeiată cererea de achitare susţinută de inculpatul A. cu motivarea că obligativitatea îndeplinirii atribuţiilor, personal, de către executor, se rezumă exclusiv la actele de executare silită propriu-zisă, nu şi la actele auxiliare, cum ar fi adresa din 06 mai 2011, din moment ce înscrisul se referă la procedura executării silite şi sumele poprite în Dosarul de executare nr. x/2011.

Consumarea infracţiunii de fals intelectual are loc în momentul în care se termină întocmirea înscrisului oficial fals, adică în momentul în care înscrisul este perfectat prin semnare şi aplicară ştampilei întrucât în acest moment se produce şi starea de pericol pentru încrederea publică pe care trebuie să o inspire orice înscris oficial.

Relevantă sub aspectul existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual este şi declaraţia martorei M., şeful Servicilui Juridic din cadrul Primăriei laşi care a precizat că urmare adresei comunicate de B.E.J., P. cabinetului de avocatură G. - E., aveau asigurarea că suma ce reprezintă prejudiciul adus Municipiului laşi se află în contul executorului judecătoresc A.

De asemenea, martora G. a declarat că l-a contactat telefonic pe inculpatul A. şi l-a întrebat cum este posibil ca pe data de 6 mai 2011 să-i comunice că banii sunt în contul B.E.J., P. şi că nu s-au distribuit, iar în luna iulie să nu mai existe aceşti bani în contul biroului, inculpatul motivând că a avut presiuni din partea creditoarei să-i dea banii, dar că ştie în ce conturi sunt banii şi poate face întorcerea executării.

Fapta inculpatului A. care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în calitate de executor judecătoresc, în realizarea scopului urmărit prin comiterea abuzului în serviciu - obţinerea de foloase materiale pentru sine şi pentru B., şi pentru a ascunde faptul că virase într-un cont bancar al B.E.J., P. suma de 158.984 lei, a efectuat menţiuni nereale în cuprinsul procesului verbal de distribuire a sumelor, realizând acest act ulterior zilei de 01 iulie 2011 însă menţionând că a fost întocmit în ziua de 03 mai 2011 şi atestând că întreaga sumă de 789.580 lei a fost virată în cont aparţinând inculpatei B., deschis la SC T. SA, laşi, constituie infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. Ia art, 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Susţinerea apelantului inculpat A. că procesul verbal priveşte eliberarea sumei, iar nu de distribuirea sumei nu are relevanţă sub aspectul existenţe! infracţiunii de fals intelectual (de altfel chiar inculpatul a consemnat în cuprinsul actului că „am procedat la distribuirea sumelor poprite") întrucât datele nereale cuprinse în document sunt cele referitoare fa momentul întocmirii acestuia, care nu a fost 03 mai 201 I, ci unul ulterior datei de 01 iulie 2011, şi la atestarea că întreaga sumă ue 789.580 lei a fost virată în contul deschis la SC T. SA laşi aparţinând inculpatei B. (fila 58 vol. 7 d.u.p.).

Procesul verbal nu a fost semnat Ia rubrica creditor de B., ci de soţul acesteia, C.

Consemnarea nereală a acestor informaţii în cuprinsul procesului verbul datat 3 mai 2011 rezultă din faptul că încă din data de 27 aprilie 2011, inculpatul A. a virat, din suma de 789.580 lei primiţi în contul de consemnare a B.L.J., A., o sumă de 630.596 Iei în contul deschis, de inculpata B. Ia SC T. SA Iaşi, şi suma de 158.984 lei într-un alt cont al B.L.J., A., aşa cum dovedesc actele bancare.

Ca atare, este contrazisă, în mod evident, susţinerea inculpatului A. că distribuirea sumei a avut loc la 03 mai 2011.

În aceeaşi ordine de idei, se notează că, în data de 1 iulie 2011 inculpatul A. i-a trimis e-mail inculpatei B. prin care îi solicitat să vină Ia Iaşi, cu actul de identitate, deoarece trebuie să întocmească un proces verbal (cum că ţi-am distribuit suma pe care o cer ei pe data de 3 mai") care să ateste că. pe „data de 3 mai", întreaga sumă primită de la Trezoreria Statului ieşise din contul său de consemnări, afirmând că: „trebuia să fac proces verbal când ţi-am s iraf banii, dar nu am făcut, trebuia să aştept 15 zile dar nu am aşteptat". Vom vedea ce mai e la recurs, dar decât să intrăm în puşcărie amândoi? Sau eu, pentru că am eliberat banii aiurea?!", „marţi 5 iulie trebuie să vii la mine între 12 şi ora 13, trebuie să semnezi un proces verbal. Și îmi trebuie seria de buletin. Sau se poate şi altfel: să îi dai lui C. o copie după buletin şi să semneze el procesul verbal". Să vină C. să semneze, te rog".

La urmărire penală, inculpata B. a recunoscut ea a purtat o astfel de discuţie cu inculpatul A. în luna iulie 2011.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 martie 2013 s-a concluzionat că semnătura de la rubrica creditor de pe procesul verbal din dala de 01 mai 2011 - Dosar nr. x/2011 a fost executată de numitul C., fapt recunoscut de inculpatul C. prin declaraţiile date.

Fapta inculpatului C. care a semnat, ulterior datei de 01 iulie 2011. la solicitarea inculpatului A., procesul verbal de distribuire a sumelor de bani rezultând din executarea silită, atestând astfel, alături de executorul judecătoresc, în mod nereal, întocmirea acestuia în data de 03 mai 2011, precum şi faptul că întreaga sumă de 789.580 lei a fost virată în contul creditoarei B., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen., anterior.

Potrivii art. 289 C. pen. anterior, constituie infracţiunea de fals intelectual falşi licărea unui înscis oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, nu este necesară existenţa intenţiei făptuitorului de a obţine vreun folos material, astfel cum a susţinut apelantul inculpat C.

Existenţa infracţiunii de fals intelectual nu este condiţionată de producerea unei vătămări materiale, infracţiunea în discuţie fiind, prin natura sa, o infracţiune de pericol, iar nu de rezultat, motiv pentru care consumarea infracţiunii are ioc la momentul în care se termină întocmirea înscrisului oficila fals. Nu interesează scopul sau mobilul săvârşirii faptei.

Comiterea infracţiunii de fals intelectual nu exclude, însă, posibilitatea ca, în fapt, să fie generatoare de daune, fie în mod exclusiv, fie angrenată într-o antecedenţă cauzală complexă şi, ca atare, nu se poate nega persoanei vătămate dreptul de a exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal, deoarece, în asemenea situaţie, acţiunea civilă îşi are izvorul în aceleaşi fapte materiale ca şi acţiunea penală, iar aceste fapte materiale constituie infracţiuni (Tribunalu. Suprem, secţia penală, Decizia nr. 1527/1974). Însă, din această perspectivă, o astfel de analiză care ar viza soluţionarea laturii civile a prezentei cauze în raport de inculpatul C., nu poate fi făcută întrucât acest inculpat nu a fost obligat la plata despăgubirilor materiale către partea civilă Municipiul Iaşi, iar pronunţarea unei eventuale dispoziţii contrare ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Totodată, susţinerea apelantului inculpat C. că a semnat iară să cunoască exactitatea celor consemnate în procesul verbal în care s-a făcut menţiunea „încheiat azi 3 mai 2011" şi că întreaga sumă de 789.580 lei a fost virată în contul lui B., deschis la SC T. SA, nu poate conduce la achitare pentru lipsa intenţiei, având în vedere probatoriul administrat.

Apărarea inculpatului C. este contrazisă şi de mesajele trimise lui B., prin e-mail, de A. în sensul că „trebuia să fac proces verbal când ţi-am virat banii, dar nu am făcut, trebuia să aştept 15 zile dar nu am aşteptat", „să vină C. să semneze, te rog", „să îi dai lui C. o copie după 'buletin şi să semneze el procesul verbal", de răspunsul inculpatei B. respectiv „da, am vorbit cu C. şi vine la tine cu copia", cât şi de consemnarea inculpatului „am să-i explic şi lui", ceea ce demonstrează că inculpatul C. nu a efectuat o simplă semnătură pe documentul prezentat de executorul judecătoresc A., ci avea cunoştinţă de ceea ce semnează.

Împrejurarea că C. ştia situaţia şi derularea evenimentelor legate de despăgubirile pentru terenul din str. Decebal nr. 7 din laşi, dar era nemulţumit, rezultă dintr-o altă corespondenţă prin e-mail din 23 noiembrie 2011 a inculpatului A. cu inculpata B. când acesta din urmă îi comunică primului detalii despre anumite plăţi utilitare pe care nu le-a făcut întrucât i-a trimis suma de 2.000 lei din „avansul pentru revelion", afirmând „trebuie să ştii că nu i-am zis nimic lui C. despre asta. că-s sătulă de scandaluri pe tema asta (nu că nu ar avea şi el dreptate)".

Faptul că inculpatul C. a semnat procesul verbal în cunoştinţă de cauză rezultă şi din împrejurarea că acesta împreună cu inculpata B. au înstrăinat la 8 mai 2011, adică anterior întocmirii înscrisului care formează obiectul infracţiunii de fals intelectual, imobilul pe care aceştia îl deţineau în devălmăşie, după cum s-a arătat anterior, pentru a nu se putea despăgubi Municipiul Iaşi din executarea silită a acestuia.

În cazul infracţiunii de fals intelectual săvârşită atât prin acţiune cât şi prin inacţiune, intenţia făptuitorului poate fi directă sau indirectă. Or, chiar şi din declaraţiile inculpatului C. date în faza de urmărire penală, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, rezultă, ca o constantă, ce! puţin împrejurarea că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi că, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii luî.

În consecinţă, motivul de apel susţinut de inculpatul C. privind achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual, deoarece nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa acestei infracţiuni, este neîntemeiat.

Fapta inculpatului A., care în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în calitate de executor judecătoresc în realizarea scopului urmărit prin comiterea abuzului în serviciu - obţinerea de foloase materiale pentru sine şi pentru B., şi pentru a ascunde faptul că virase într-un cont bancar al B.E.J., P. suma de 158.984 lei, l-a determinat pe numitul D., agent procedural în cadrul B.E.J., P., funcţionar public, să efectueze menţiuni nereale în cuprinsul procesului verbal pe care l-a întocmit ulterior zilei de 01 iuiie 2011, datându-l 03 mai 2011, pentru a se atesta, în mod mincinos, că procesul verbal de distribuire a sumelor fusese comunicat debitorului şi că s-a deplasat în acea zi la Primăria Municipiului Iaşi, unde a predat Ia Secretariat plicul cu procesul verbal privind pe creditoarea B., împotriva debitorului Primăria Municipiului Iaşi, fără a se da număr de înregistrare'", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D. care în calitate de persoană însărcinată'cu predarea corespondenţei în cadrul B.E.J., P., funcţionar public, a efectuat menţiuni nereale în cuprinsul procesului verbal pe care l-a întocmit ulterior zilei de 01 iulie 2011, datându-l 03 mai 2011 şi atestând, în mod mincinos, faptul că s-a deplasat în acea zi la Primăria Municipiului laşi, unde a predat la „Secretariat plicul cu procesul verbal privind pe creditoarea B. împotriva debitorului Primăria Municipiului laşi, fără a se da număr de înregistrare*, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.anterior.

Contextul factual relevat de împrejurarea că, la data de 03 mai 2011 a fost pronunţată sentinţa nr. 8427 a Judecătoriei Iaşi, prin care s-au anulat toate actele de executare îndeplinite în Dosarul x/2011 al B.E.J., P., s-a dispus întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, că inculpatul A. a înţeles să întocmească un proces verbal de distribuire a sumelor, datat în mod nereal 03 mai 2011, prin care să ateste, contrar realităţii, că întreaga sumă de 789.580 lei va ti virată în contul deschis la SC T. SA Iaşi aparţinând inculpatei B., declaraţiile inculpaţilor B., C., ca şi declaraţiile martorilor M., H. şi N. dovedesc fără tăgadă că inculpaţii A. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor în discuţie. Punctual, martora H. a relatat că documentele privind executarea, adresate Primăriei Iaşi, ajung la serviciul registratură, se înregistrează, după care sunt distribuite către direcţia economică sau în cauze deosebite acestea sunt trimise la serviciul juridic, iar martorul N. a susţinut că, cu siguranţă, un document primit Ia primărie poartă număr de înregistrare şi semnătură de primire, iar un proces verbal de distribuire, în mod obligatoriu, ajunge Ia registratură, intitulată Centrul de Informare pentru Cetăţeni, şi se repartizează serviciului corespunzător. Martora M. a arătat că, în urma verificărilor, în cadrul Primăriei, nu a fost identificat procesul verbal întocmit de inculpatul D. şi că era imposibil ca un astfel de document să fie depus la secretariatul Primăriei Iaşi pentru că nu aceasta era procedura de înregistrare a documentelor.

Prin adresa din 14 februarie 2013, Municipiul Iaşi - Serviciul Juridic Compartimentul de aplicare a legilor proprietăţii a comunicat organelor de urmărire penală că procesul verbal de distribuire a sumelor întocmit de executorul judecătoresc P. nu a fost remis acestei instituţii la data de 3 mai 2011 şi că circuitul documentelor în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi este asigurat de Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, orice înscris purtând un număr de înregistrare, data înregistrării şi trimiterii, provenienţa şi conţinutul; nu există un „Secretariat" care să se substituie acestui compartiment şi care ar fi putut primi direct de la persoana împuternicită D. procesul verbal de distribuire a sumelor (fila 153 vol. 3 d.u.p.).

Totodată, Municipiul laşi a comunicat copia registrului intrări/ieşiri a persoanelor în/din această instituţie, pentru data de 3 mai 2011, cu precizarea că nu a fost înregistrat D. (fila 163-166 vol. 3 d.u.p.).

Având în vedere conţinutul mijloacelor de probă administrate, instanţa de apel apreciază că cererea inculpatului D. de achitare pentru infracţiunea de care este acuzat, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. întrucât nu ar fi acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, este neîntemeiată.

De asemenea, faţă de conţinutul mijloacelor de probă administrate în tot cursul procesului penal, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate cererile inculpatului A. de achitare, în temeiul art. 16 lit. a), lit. b) sau lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile de fals intelectual şi instigare la fals intelectual, de care a fost acuzat.

Înalta Curte consideră că fapta inculpatului A. care, la data de 27 aprilie 2011, a virat din contul deschis de B.E.J., P. la SC S. SA în contul bancar, aparţinând aceleiaşi unităţi bancare, al cărui titular era tot B.E.J., P., suma de 1 58.984 Iei, provenind din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, cu menţiunea falsă "onorariu de succes", ascunzând astfel provenienţa ilicită a acesteia şi creând aparenţa unei operaţiuni licite, de plată a unui onorariu datorat, constituie infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, fapta inculpatului A., care în ziua de 21 iunie 2011, a ascuns adevărata provenienţă a sumei de 300.000 lei, care provenea din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, pe care şi-a însuşit-o, fiind virată din contul deschis de B.E.J., P. la SC S. SA în contul său personal deschis la SC X. SA, cu menţiunea „consemnare eronată", creând aparenţa că operaţiunea de transfer bancar reprezenta o restituire a unei sume consemnate eronat, ascunzând, astfel, adevărata natură a actului de dispoziţie asupra acelei sume de bani, pentru a justifica intrarea banilor în contul său, constituie infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta incriminată ca infracţiunea de spălare a banilor prin art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în varianta în vigoare până la republicarea legii în M. Of. Partea I nr. 702 din data de 12 octombrie 2012, constând în ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, a continuat să fie considerată infracţiune şi după momentul republicării legii şi renumerotării articolelor actului normativ, această infracţiune regăsindu-se cu un conţinut identic în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Prin urmare, solicitarea apărării inculpatului A. privind achitarea inculpatului pentru infracţiunile de spălare a banilor în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de lege, este neîntemeiată, fapta reţinută în sarcina inculpatului nefiind dezincriminată niciun moment de la intrarea în vigoare a Legii nr. 656/2002.

De asemenea, nu constituie temei al achitării motivul de apel al inculpatului A. prin care a susţinut că nu poate exista identitate între subiectul activ al infracţiunii din care provin ilicit banii şi subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor.

Ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, de către subiectul activ al acestei infracţiuni care a încercat prin tranzacţii bancare să ascundă sursa banilor, creând aparenţa unei operaţiuni licite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior putând fi şi subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (în acest sens, Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Dispoziţiile legale dau posibilitatea ca însuşi autorul infracţiunii principale să săvârşească şi infracţiunea de spălare a banilor. Elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu de care este acuzat inculpatul A. nu exclude posibilitatea ca acesta, ca autor al infracţiunii principale să fie subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor întrucât, ca autor al infracţiunii predicat a încercat pierderea urmei provenienţei ilicite a banilor printr-un act ulterior, manifestare a atributului de dispoziţie asupra produsului infracţiunii, fiind întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor.

Art. 9 alin. (2) lit. b) din Convenţia Consiliului Europei de la Varşovia din 16 mai 2005 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului reglementează posibilitatea prevederii ca infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat, iar România a ratificat Convenţia prin Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006 tară a formula vreo rezervă în acest sens.

Infracţiunea de spălare a banilor are un caracter autonom în sensul că constatarea de către organul judiciar a elementelor constitutive ale infracţiunii generatoare de bani murdari constituie o condiţie necesară şi suficientă. Or, probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă că apelantul inculpat A. se face vinovat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior.

Intenţia apelantului inculpat A. de a ascunde adevărata provenienţă a sumelor de bani de 158.984 lei şi, respectiv, de 300.000 lei rezultă, în principal, din înscrisurile bancare, fiind indicat în legătură cu prima sumă că aceasta ar reprezenta "onorariu de succes", iar cea de a doua sumă a fost transferată din contul de consemnaţiuni al B.E.J., P. în contul personal al inculpatului ca reprezentând o "consemnare eronată". Aceste transferuri bancare, chiar dacă sunt caracterizate prin "publicitate", cum a susţinut inculpatul, dat fiind că s-au realizat transferuri bancare prin unităţile bancare, nu înlătură forma de vinovăţie cu pare a acţionat inculpatul pentru a se pierde urma provenienţei ilicite a banilor, prin ceea ce a specificat, în documentele bancare, că ar reprezenta sumele respective.

Susţinerea inculpatului A. că B. a virat din banca unde a primit banii, o sumă în contul inculpatului A., consemnând-o ca onorariu de succes la indicaţia funcţionarului bancar, este combătută de actele din dosar din care rezultă că suma de 158.984 lei a fost virată, cu titlu de onorariu de succes, la data de 27 aprilie 2011, din contul deschis de B.E.J., P. la SC S. SA, în contul aparţinând aceleiaşi unităţi bancare, al cărui titular era tot B.E.J., P., nefiind dovedit că B. avea dreptul de a face operaţiuni bancare în numele B.E.J., P. În acest sens, se remarcă faptul că potrivit documentelor bancare eliberate de SC S. SA (file 15-17 vol. 4 d.u.p.) şi chiar declaraţiei date în faza de urmărire penală de către inculpatul A., singura persoană împuternicită să facă operaţiuni bancare asupra contului de consemnări al B.E.J., P. era inculpatul A. Piperna.

Înalta Curte precizează că nu au relevanţă sub aspectul elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu de care este acuzat inculpatul A. şi a comiterii de către acesta a infracţiunilor de spălare a banilor, rezultatul controalelor Agenția Națională de Administrație Fiscală efectuate la B.E.J., P. prin care s-a verificat activitatea biroului din punct de vedere financiar, obiect de analiză diferit de cel al cauzei penale. Astfel, raportele de inspecţie fiscală ale Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iaşi privind B.E.J., P. au vizat verificarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2012-5 noiembrie 2012 impozitul pe venit şi T.V.A.; pentru perioada 24 ianuarie 2010-31 decembrie 2010 impozitul pe venit; pentru perioada 1 ianuarie 2011-31 noiembrie 2011 impozitul pe venit, T.V.A., contribuţiile şi impozitele aferente salariilor.

În concluzie, motivul de apel al inculpatului A. privind achitarea pentru infracţiunile de spălare a banilor este neîntemeiat,

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderi sau al disimulări originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Ţinând seama de aceste dispoziţii legale şi probele administrate, instanţa de apel consideră că fapta inculpatei B. care, în ziua- de 29 aprilie 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a transferat în conturile bancare aie martorei L., deschise la SC T. SA şi la SC U. SA sumele de 350.000 lei şi, respectiv 200.000 lei, care proveneau din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpatul A., menţionând în mod nereal că tranzacţiile bancare reprezintă împrumuturi acordate titularului contului, în scopul de a ascunde respectivele sume de bani, constituie infracţiunea prev. de art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Împrejurarea invocată de apelanta inculpată B. că nu a încercat să ascundă provenienţa banilor întrucât a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală extrasele bancare şi corespondenţa electronică purtată cu inculpatul A. şi a restituit o parte din bani, nu poate justifica cererea de achitare formulată de inculpată, ci relevă comportamentul acesteia după momentul comiterii infracţiunii de spălare a banilor, care s-a produs la momentul transferului sumelor de bani in conturile martorei L. De altfel, prima instanţă de fond a reţinut aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare, subscrise dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. proc. pen. anterior, coborând pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru spălarea banilor având în vedere că a avut o atitudine relativ sinceră şi a cooperat cu organele de urmărire penală, a pus la dispoziţia acestora corespondenţa purtată, prin intermediul poştei electronice, cu inculpatul A., furnizând astfel probe importante pentru aflarea adevărului şi a restituit o parte din prejudiciu.

Susţinerea apelantei inculpate B. că nu ştia că banii provin din comiterea unei infracţiuni este neîntemeiată în contextul in care aceasta a acţionat ca şi complice la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin care a fost prejudiciat patrimoniul Municipiului laşi, obţinând personal un avantaj patrimonial din comiterea infracţiunii de către inculpatul A. în calitate de autor.

Aşadar, este îndeplinită condiţia „cunoscând că provin din săvârşirea de injrac{innr prevăzută pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, cu atât mai mult cu cât. doctrina şi jurisprudenţa susţin argumentat teza autonomiei spălării banilor, în sensul că nu este necesar ca autorul infracţiunii de spălare să fi cunoscut natura exactă, circumstanţele temporale, locul, şi nici măcar identitatea persoanei, a victimei sau a autorului infracţiunii principale, nefiind necesar ca făptuitorul (când nu este ei însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate infracţiunea principală din care provin fondurile supuse spălării şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu pentru infracţiunea săvârşită, fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălare a banilor să aibă reprezentarea că bunul provine clin săvârşirea unei infracţiuni.

În privinţa formei de vinovăţie a intenţiei cu care a acţionat apelanta inculpată B. la comiterea infracţiunii de spălare a banilor este relevantă şi declaraţia martorei L. care a arătat că a acceptat ca suma de circa 6 miliarde lei vechi să tîe transferată în conturile sale bancare la cererea inculpatei B., motivat de faptul că avea cunoştinţă că aceasta are probleme în familie, neînţelegeri cu soţul său. Motivul pentru care martora L. a indicat că banii au fost transferaţi în conturile sale este diferit de cel arătat. în apel. de inculpată, şi anume că au fost constituite mai multe depozite pentru garantarea banilor de către bancă, motiv care oricum diferă şi de cel indicat în faza de urmărire penală când a precizat că a virat 350.000 lei şi 200.000 Iei în conturile lui L. din teama de a nu-i fi luaţi de altcineva, tară a indica de cine se temea.

A mai precizat martora L. că nu a avut cunoştinţă de ce tranzacţiile s-au intitulat „restituire împrumut" şi că, ulterior, a aflat de la inculpată că trebuie să returneze banii pentru că i-a primit prea repede, motiv pentru care au mers de SC T. SA şi au virat suma din contul martorei în contul inculpatei, cu excepţia a 200.000 lei.

De asemenea, Înalta Curte reţine că afirmaţia inculpatei B., din cuprinsul declaraţiei date în apel, că iniţial a constituit pe numele său, două depozite la SC T. SA, pe trei luni, unul de 350.000 lei şi altul de 200.000 lei, după care sumele au fost transferate la SC U. SA pe numele finei sale, L., pentru că inculpata avea credit la SC U. SA pentru apartamentul cumpărat, este contrazisă de înscrisurile bancare din care rezultă că, la data de 29 aprilie 2011, au avut loc, din acelaşi cont bancar al inculpatei deschis la SC T. SA, două transferuri bancare, respectiv unul de 350.000 lei într-un cont bancar deschis pe numele L., la aceeaşi unitate bancară, iar altul de 200.000 lei într-un cont bancar deschis pe numele L., Ia SC U. SA, ambele cu menţiunea „împrumut" (fila 227 vol. 4 d.u.p.).

Având în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauză şi faptul că motivele de apel ale inculpatei B. nu sunt susţinute de acesta, instanţa de apel consideră că cererea de achitare pentru infracţiunea de spălare a banilor este neîntemeiată.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră este rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana făptuitorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei făptuitorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

În privinţa apelantului inculpat A., prima instanţă a aplicat acestuia pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite (abuz în serviciu, spălarea banilor) sau pedepse evident orientate spre minimul special, în cazul altor infracţiuni (fals intelectual, autorat şi instigare).

Date fiind regulile stabilirii sancţiunii în cazul concursului de infracţiuni, prevăzute de C. pen. anterior şi C. pen. intrat în vigoare Ia 1 februarie 2014, legea penală mai favorabilă inculpatului A., este legea penală veche, astfel cum a constatat şi prima instanţă.

În plus, Înalta Curte consideră că, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, se justifică diminuarea pedepselor aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul A., în temeiul art. 74 alin. (2) C. pen.

Sub acest aspect, instanţa de apei apreciază că se circumscrie dispoziţiilor legale menţionate împrejurarea că inculpatul A. a acţionat în contextul în care inculpata B. avea dreptul să obţină despăgubiri (deşi alta era procedura prevăzută de lege) şi că acesta a manifestat un oarecare interes în întoarcerea executării, favorabil părţii civile Municipiul laşi (potrivit declaraţiilor martorilor M., H. şi N.).

De asemenea, instanţa de apel are în vedere că forma de individualizare a pedepsei, constând în executarea acesteia în regim de detentei, este de natură a conduce la atingerea scopul preventiv-educativ al pedepsei şi într-un cuantum diminuat celui stabilit de prima instanţă, în raport de datele ce caracterizează inculpatul, persoană cu studii superioare juridice, integrat social, fără antecedente penale.

Prin urmare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi ale art. 76 C. pen. anterior, Înalta Curte va coborî sub minimul special prevăzut de lege pedepsele aplicate inculpatului A., pentru infracţiunile săvârşite, respectiv la 3 ani închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior, la cdte 4 luni închisoare pedepsele aplicate pentru cele două infracţiuni de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la câte 2 ani închisoare pedepsele aplicate pentru cele două infracţiuni de spălarea banilor în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Faptul că faţă de A. s-a declanşat procedura disciplinară şi s-a dispus prin Hotărârea nr. 3 din 18 noiembrie 2011 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi - Consiliul de Disciplină excluderea din profesie, în baza art. 47 lit. c) şi lit. e) coroborat cu art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000, dispoziţie menţinută prin hotărârea nr. 4 din 24 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/CSD/2011 de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi prin Decizia nr. 2151 din 20 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/45/2012 al Curţii de Apel laşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu exclude posibilitatea angajării răspunderii penale deoarece obiectul judecăţii în cele două proceduri este diferit. Astfel, dacă excluderea din corpul executorilor judecătoreşti s-a dispus faţă de A. întrucât s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile abaterilor disciplinare prev. de art. 47 lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 188/2000 (în legătură eu Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J., P. şi având în vedere că în perioada cât a funcţionat ca executor a mai fost sancţionat disciplinar de două ori), în cauza penală au fost verificate elementele constitutive ale infracţiunilor de care inculpatul A. a fost acuzat, neexistând o suprapunere între elementele care conturează abaterile disciplinare respective şi conţinutul infracţiunilor săvârşite de inculpat.

Critica adusă de apelantul inculpat C. privind greşita individualizare a pedepsei este neîntemeiată.

Potrivit art. 289 C. pen. anterior, falsul intelectual se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 321 C. pen. preia reglementarea cuprinsă în art. 289 din C. pen. anterior, majorând însă limita minimă de pedeapsă (de la 6 luni la 1 an închisoare).

În procesul de individualizare a pedepsei, prima instanţă a optat pentru aplicarea unei pedepse egale cu minimul special, instanţa de apel apreciind că orientarea spre acest cuantum al pedepsei reflectă gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpatul C. şi persoana acestuia, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, ceea ce determină caracterul de lege penală mai favorabilă al legii vechi.

Solicitarea de a fi redus cuantumul pedepsei pentru considerentul că acelaşi tratament sancţionator a fost aplicat inculpatului D. care nu a dat declaraţie, în cauză, uzând de dreptul la tăcere, nu poate reprezenta un argument în sensul cererii analizate deoarece atitudinea procesuală adoptată de inculpatul D. constituie modalitatea în care acesta a înţeles să-şi exercite dreptul la apărare, iar refuzul inculpatului de a da declaraţie este prevăzut de lege, neputând constitui un criteriu în individualizarea pedepsei aplicate acestuia sau altui inculpat.

De asemenea, Înalta Curte consideră că prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatei B., iar legea penală veche este lege penală mai favorabilă întrucât prima instanţă a încadrat anumite împrejurări ca fiind circumstanţe atenuante judiciare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, ceea ce art. 75 din N.C.P. nu mai permite.

Curtea de apel a dat eficienţa cuvenită împrejurărilor indicate de inculpată ca circumstanţe atenuante, respectiv colaborarea cu organele de cercetare penală, starea precară de sănătate a acesteia, dar şi împrejurării că a restituit o parte din prejudiciu şi că avea dreptul la despăgubiri, pe care însă trebuia să le obţină pe o cale legală, pedepsele aplicate pentru infracţiunile de care este acuzată fiind diminuate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise, aşa încât coborârea mai accentuată sub cuantumul pedepselor aplicate, de 2 ani închisoare, respectiv de 1 an şi 6 luni închisoare, nu se impune întrucât s-ar aduce atingere echilibrului care trebuie să existe între circumstanţele care atenuează răspunderea penală, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de apelanta inculpată, modalitatea în care a participat la activitatea infracţională şi urmările periculoase socialmente ale faptelor sate.

Cât priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa de apel constată că, prin sentinţa apelată, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C. şi B., aceasta fiind cea mai uşoară modalitate de executare a pedepsei închisorii reglementată de Codul penal anterior.

De asemenea, instanţa de apel apreciază că s-a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D., atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, dându-se eficienţă, în mod conjugat, criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii civile, în egală măsură, judecătorul fondului a analizat un alt element constitutiv esenţial al infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv existenţa/inexistenţa prejudiciului.

Cu privire la acest aspect, în baza ansamblului materialului probator, instanţa de fond a constatat existenţa unui prejudiciu produs Municipiului Iaşi, probele dovedind, într-adevăr, urmarea socialmente periculoasă pe care o impune infracţiunea de abuz în serviciu, în speţă, cauzarea unui prejudiciu de natură materială compus din suma de 789.580 lei - presupus debit, 2.500 lei - onorariu de avocat şi 9625 lei-cheltuieli de executare.

În raport de prejudiciul totalizat prin însumarea a 789.580 lei, 2.500 lei şi 9.625 lei, persoana vătămată Municipiul laşi s-a constituit parte civilă cu suma de 561.561 lei, întrucât a recuperat 240.144 lei (200.000 lei la 8 iulie 2011, 40.000 lei la 22 iulie 2011 şi 144 lei la 08 noiembrie 2011).

Împrejurarea că prejudiciul, conform calculului matematic este de 801.705 lei, iar nu de 801.080 lei aşa cum s-a consemnat în sentinţa atacată, nu agravează în nici un mod situaţia inculpaţilor A. şi B., obligaţi la plata despăgubirilor civile, din moment ce şi prima instanţă a indicat că paguba materială se compune din „debit", onorariu avocat şi cheltuieli de executare, iar diferenţa dintre suma acestora, de 801.705 Iei, şi suma recuperată, de 240.144 lei, este de 561.561 lei, adică suma cu care Municipiul Iaşi s-a constituit parte civilă şi pentru care inculpaţii au fost obligaţi, la plată, de către prima instanţă.

Fiind întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, în mod corect, prima instanţă a stabilit răspunderea solidară a inculpaţilor A. şi B. la repararea prejudiciului cauzat şi nerecuperat de partea civilă Municipiul laşi, în cuantum de 561.561 lei, neavând relevanţă sub aspectul soluţionării acţiunii civile avantajul patrimonial obţinut de fiecare dintre cei doi inculpaţi, ca element constitutiv special al infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000. Satisfacerea condiţiei impuse de legiuitor, şi anume a obţinerii de către funcţionarul public, pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, constituie o cerinţă de asimilare a infracţiunii de abuz în serviciu cu cele de corupţie.

Ca atare, este neîntemeiată susţinerea inculpatei B. că mai are de achitat părţii civile Municipiul Iaşi un rest de 280.452 lei întrucât a returnat suma de 350.144 iei din totalul sumei de 630.5% lei care i-a revenit ca avantaj patrimonial.

Totodată, pornind de la apărarea inculpatului A., instanţa de apel menţionează că, prin actul de sesizare a instanţei, nu se contestă dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 1.526,29 mp al lui B. (drept care nu a format obiectul judecăţii cauzei penale şi nici cuantificarea în bani a acestuia), după cum prin rechizitoriu şi sentinţa atacată nu s-a susţinut că persoana vătămată este B.

B. nu are dublă calitate procesuală, fiind inculpată, în cauză, persoana vătămată în patrimoniul căruia s-a creat paguba materială prin infracţiunea de abuz în serviciu fiind Municipiul Iaşi, care s-a constituit parte civilă.

În vederea recuperării prejudiciului material, în mod corect, prima instanţă a menţinut măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 42i pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa mai sus menţionată şi, rejudecând:

Se va descontopi pedeapsa principală de 5 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor şi sporul de 3 luni închisoare.

Va fi redusă de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Se va reduce de la 9 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Va fi redusă de la 9 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Se va reduce de la 9 luni închisoare al 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Va fi redusă de la 3 ani închisoare Ia 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Se va reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior vor fi contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se va adăuga sporul de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi apelanţii inculpaţi B. şi C. la plata sumei de câte 290 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 90 lei reprezentând onorariu parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat D. la plata sumei de 560 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 360 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. în sumă de 90 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa mai sus menţionată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa principală de 5 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor şi sporul de 3 luni închisoare.

Reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Reduce de la 9 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Reduce de la 9 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Reduce de la 9 luni închisoare al 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de spălare de bani în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 mp la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei hotărâri.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelanţii inculpaţi B. şi C. la plata sumei de câte 290 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 90 lei reprezentând onorariu parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelantul inculpat D. la plata sumei de 560 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 360 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. în sumă de 90 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2015.