Inadmissibility of appeal against final decision in criminal extraordinary remedy of annulment

Decizia nr. 435/2015

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 431 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată de petentul A., împotriva Deciziei penale nr. 324/A din 22 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş în Dosarul nr. x/102/2014.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării pedepsei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a obligat petentul A. la plata către intimatul B. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărător, conform chitanţei din 9 septembrie 2015 depusă la fila 43 dosar.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş la data de 30 iunie 2015 sub nr. x/43/2015, petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 22 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş în Dosarul nr. x/102/2014.

În motivarea contestaţiei, petentul a susţinut faptul că sunt incidente prevederile art. 426 lit. b) C. proc. pen., existând probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pentru infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat, anume tentativă de omor. In acest sens, s-a precizat faptul că în cauză era necesară analizarea din oficiu a unor cauze de încetare a procesului penal şi anume a desistării şi împiedicării producerii rezultatului prevăzută la art. 34 C. pen.

S-a considerat că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 426 lit. c) şi d) C. proc. pen. întrucât până la termenul din 25 mai 2015, din completul de judecată au făcut parte dna. judecător C. şi D. Acest complet a şi administrat parţial probe, reaudiind şi martorul E. şi s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate de părţi. La termenul de judecată din data de 25 mai 2015 completul de judecată a fost format din d-nul judecător D. şi d-nul judecător F., acest complet primind concluziile pe fond ale părţilor şi pronunţând soluţia de condamnare după ce prima instanţă nu a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat. Petentul a considerat faptul că, procedând în acest mod, s-a încălcat principiul administrării directe a probelor de către completul de judecată, dreptul la două grade de jurisdicţie şi implicit respectarea dreptului la un proces echitabil.

În opinia petentului, instanţa de apel poate confirma sau infirma o soluţie prin care instanţa inferioară a constatat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care instanţa de apel l-a condamnat apoi pe contestator, însă acest lucru presupune în mod absolut necesar readministrarea de probe noi. Or, instanţa de apel nu a readministrat nici măcar probele pe baza cărora a fost formată opinia de condamnare a contestatorului. A fost invocată decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Nicolae Mischie c. România din data de 16 septembrie 2014 şi în cauza Beraru c. România din data de 18 martie 2014.

Un alt argument invocat a fost legat de faptul că, cu toate că s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2015, există o încheiere din 03 martie 2015, acest aspect constituind, în opinia petentului, motiv de admitere a contestaţiei conform art. 426 lit. a), d) şi g) C. proc. pen.

A mai fost invocat şi cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 lit. g) C. proc. pen. motivat de faptul că inculpatul a fost asistat de un apărător care s-a prezentat în substituirea apărătorului ales. S-a argumentat faptul că apărătorul ales al inculpatului a formulat cerere de „lăsare" a cauzei după ora 12, pentru a avea posibilitatea să ajungă de la altă instanţă. Instanţa de apel nu s-a pronunţat pe loc asupra acestei cereri, motiv de nulitate a hotărârii. Cu toate că avocatul substituient a învederat completului faptul că inculpatul doreşte să fie asistat de avocatul titular, instanţa a audiat martori, s-a pronunţat asupra probelor şi a solicitat audierea inculpatului. In opinia petentului, procedând astfel, s-a încălcat grav dreptul la apărare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare. S-a mai precizat că faptul că avocatul are obligaţia de a-şi asigura substituire în cazul în care nu se prezintă în instanţă nu acoperă acordul inculpatului de a fi asistat de un avocat desemnat de avocatul titular. In aceste condiţii s-a considerat de către petent că instanţa trebuia să-i asigure posibilitatea de a alege un alt avocat.

În drept au fost invocate prevederile art. 426 lit. a), b), c), d) f), g) C. proc. pen.

A fost formulată şi o cerere de suspendare a executării pedepsei în baza art. 430 C. proc. pen.

După verificarea actelor vizând comunicarea hotărârii şi introducerea căii de atac, instanţa a stabilit că prezenta contestaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

Motivele invocate în concret în cuprinsul cererii de către petent nu au putut fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a invocat faptul că, deşi s-a fixat termen de judecată pentru 30 martie 2015, există o încheiere din 03 martie 2015.

Instanţa a constatat faptul că, în preambulul încheierii din data de 30 martie 2015 s-a strecurat o eroare materială în sensul că s-a consemnat ca dată a şedinţei „03" în loc de „30", în restul încheierii data de şedinţă (inclusiv în dispozitiv) apare menţionată corect data şedinţei ca fiind 30 martie 2015, menţiunile corecte regăsindu-se şi în citativ şi în sistemul Ecris.

Referitor la cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a invocat faptul că instanţa nu a analizat din oficiu incidenţa prevederilor art. 34 C. pen. cu privire la desistare şi împiedicarea producerii rezultatului şi că probele nu au fost readministrate nemijlocit de către instanţa care a pronunţat condamnarea pentru infracţiunea de tentativă de omor.

Cu privire la primul aspect, s-a menţionat faptul că instanţa de apel a analizat existenţa faptei, săvârşirea ei de către inculpat şi vinovăţia acestuia, însă a stabilit o nouă încadrare juridică, adică tentativă de omor în loc de loviri sau alte violenţe şi apoi a dispus condamnarea pentru prima infracţiune.

Prin urmare, s-a constatat în mod implicit faptul că nu există niciunul din cazurile prevăzute la art. 16 C. proc. pen.

Argumentele expuse de apărătorul inculpatului, referirile la cele percepute în mod nemijlocit de către martori, au natura unor pledoarii legate de fondul cauzei şi trebuiau dezvoltate la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de apel.

De altfel, nici în ipoteza în care s-ar fi reţinut de către instanţa de apel incidenţa desistării nu s-ar fi ajuns la pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, deoarece actele executate până în acel moment de inculpat erau acte de executare calificate întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, anume cel al neadministrării în mod nemijlocit a probelor de către instanţa de apel, s-a observat faptul că acesta nu se poate încadra în prevederile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care vorbeşte de existenţa la dosarul cauzei a probelor cu privire la un caz de încetare a procesului penal.

S-a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul a aplicat persoanei vătămate B. o singură lovitură cu un levier, lovitură care a fost parată de persoana vătămată cu mâna, însă levierul folosit de inculpat s-a deschis şi a provocat persoanei vătămate leziuni la cap.

Diferenţele de încadrare juridică a faptei date de către cele două instanţe au fost date de interpretarea diferită a laturii subiective a infracţiunii, anume de poziţia subiectivă a inculpatului faţă de rezultatul socialmente periculos: dacă lovitura la cap a fost de la bun început dorită şi urmărită de inculpat, ori s-a produs ca urmare a unei împrejurări imprevizibile, cum a fost cea a desfacerii levierului (cheii de roţi).

Cu privire la acest aspect s-a dispus de către instanţa de apel completarea raportului de expertiză pentru a se stabili „dacă mânerul telescopic al cheii de roţi era obiectul care a produs leziunile suferite de către persoana vătămată B."

Inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere la termenul din data de 27 aprilie 2015. Inculpatul, asistat de apărător, nu a contestat şi nici nu a solicitat readministrarea vreunei probe. La solicitarea persoanei vătămate, instanţa de apel, la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc şi dezbaterile asupra fondului cauzei, a dispus reaudierea martorului E.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare, că nu există nicio dispoziţie legală care să impună instanţei de control judiciar readministrarea probelor din faza de urmărire penală sau din faza judecăţii în primă instanţă, având în vedere faptul că inculpatul nu a solicitat readministrarea niciunei probe, instanţa de control judiciar a administrat numai probele pe care le-a considerat necesare pentru formarea propriei convingeri, iar acest aspect nu poate face obiectul controlului cu ocazia soluţionării unei căi extraordinare de atac.

Situaţia de fapt din prezenta cauză este diferită de cea prezentată în hotărârile Mischie c. România şi Berarii c. România, invocată de apărătorul ales al inculpatului.

În cauza Mischie c. România (cauza nr. 50224/07 din data de 16 septembrie 2014), instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului, soluţie menţinută de către instanţa de apel şi infirmată de către instanţa de apel, care a dispus condamnarea inculpatului fără a mai proceda la readministrarea probelor.

În cauza Berarii c. România (cauza nr. 40107/04 din data de 18 martie 2015) componenţa completului s-a schimbat fără ca cel de-al doilea judecător să fi participat la administrarea nemijlocită a tuturor probelor.

În prezenta cauză, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatul pentru aceeaşi faptă, dar cu o încadrare juridică diferită. Probele care au condus la menţinerea de către instanţa de apel a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (şi implicit desfiinţarea dispoziţiei instanţei de fond de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (1) şi (2) C. pen.) au fost administrate la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc şi dezbaterile asupra fondului apelului, în faţa completului care a pronunţat ulterior şi soluţia în cauză.

În susţinerea cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute la art. 426 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., inculpatul a invocat faptul că până la termenul din 25 mai 2015, din completul de judecată au făcut parte dna. judecător C. şi D. Acest complet a şi administrat parţial probe, reaudiind şi martorul E. şi s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate de părţi. La termenul de judecată din data de 25 mai 2015 completul de judecată a fost format din d-nul judecător D. şi d-nul judecător F., acest complet primind concluziile pe fond ale părţilor şi pronunţând soluţia de condamnare după ce prima instanţă nu a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat.

Instanţa a constatat faptul că judecata în apel a avut trei termene: 30 martie 2015, 27 aprilie 2015 şi 25 mai 2015. '

La termenul din data de 30 martie 2015 a fost admisă cererea de amânare formulată de apărătorul ales al părţii civile.

La termenul din data de 27 aprilie 2015 s-au încuviinţat cereri în probaţiune constând în completarea raportului de expertiză medico-legală şi în audierea martorului E., însă nu s-a administrat nicio probă în mod efectiv. La acest termen de judecată, inculpatul a fost prezent personal şi asistat de avocat G., în substituirea apărătorului ales H.

La termenul din data de 25 mai 2015, având în vedere lipsa din instanţă a unui membru al completului, s-a dispus înlocuirea acestuia cu judecătorul aflat pe lista de permanenţă, conform procesului-verbal din data de 25 mai 2015 (fila 44). în faţa acestui complet a fost audiat martorul E. şi s-a dat citire completări la raportul de expertiză medico-legală. La termenul de judecată menţionat, inculpatul a fost prezent personal şi asistat de apărător ales H. La acest termen au avut loc dezbaterile.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este incident atunci când hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului. Actele dosarului relevă faptul că hotărârea a fost pronunţată de completul de apel în aceeaşi compunere cu cea în faţa căreia au avut loc dezbaterile.

Nu s-a putut reţine nici incidenţa cazului de contestaţie prevăzut la lit. d) a art. 426 C. proc. pen., care sancţionează compunerea instanţei cu încălcarea prevederilor legale sau existenţa unui caz de incompatibilitate.

Compunerea completului semnifică alcătuirea lui din numărul de membri prevăzut de lege. Art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată privind organizarea judiciară prevede faptul că apelurile sunt se judecă în complet format din doi judecători. Pe tot parcursul judecării căii de atac, completul a fost format din 2 judecători, după cum rezultă din încheierile de şedinţă aflate la dosar. Totodată, în cauză, nu s-a evidenţiat existenţa nici un caz de incompatibilitate a judecătorilor care au intrat în componenţe completului.

Invocând incidenţa cazului prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., inculpatul a susţinut că nu a fost asistat de avocatul titular, ci de un alt apărător, în substituirea celui ales.

S-a subliniat că acest caz de contestaţie în anulare este incident în cazul în care apărătorul ales/desemnat din oficiu lipseşte cu desăvârşire de la termenul de judecată, în situaţia când asistenţa juridică era obligatorie şi nu cazul în care este prezent un alt apărător în substituire.

Analizând încheierea de la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc dezbaterile asupra fondului căii de atac, s-a observat faptul că inculpatul A. a fost prezent personal şi a fost asistat de apărătorul său ales, H. Asistarea inculpatului de către un alt apărător, în substituirea apărătorului ales, a avut loc la termenul anterior, 27 aprilie 2015, când s-a discutat asupra cererilor în probaţiune formulate.

S-a mai invocat şi cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., însă încheierile de şedinţă atestă faptul că şedinţele de judecată au fost publice, susţinerile inculpatului dovedindu-se neîntemeiate.

Împotriva Deciziei penale nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat apel inculpatul A. pentru motivele depuse în scris la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2015, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii a căii de atac, care este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelantul inculpat condamnat a declarat apel împotriva unei hotărâri pronunţate într-o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac.

Conform art. 429 alin. (1) C. proc. pen. „Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere".

Totodată, potrivit disp. art. 432 C. proc. pen., intitulat „Procedura de judecare", alin. (4) arată că „Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţată cu încălcarea normelor procesual penale.

Raţiunea legiuitorului a fost aceea că, întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea contestată fiind deja cenzurată prin căile ordinare de atac, respectiv fond şi apel de către instanţe, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală nu mai este necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs.

Aşa fiind, cum în speţă ne aflăm într-o astfel de procedură, rezultă că decizia pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat împotriva unei decizii definitive pronunţate în apel este definitivă, după cum, de altfel, era menţionat şi în dispozitivul deciziei pronunţate.

Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge apelul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2015.