Decizia nr. 434/2015 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 434/2015

Deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 20 din data de 09 ianuarie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. astfel:

1. din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

2. din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

3. din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 actualizată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În urma schimbării de încadrare juridică au fost condamnaţi: inculpatul A.:

- la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.;

- la 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.;

- la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 actualizată cu aplic. art. 5 C. pen..

Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Potrivit art. 861 şi 862 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor trimestrial, la datele stabilite de consilierul de probaţiune;

- să anunţe în prealabil consilierului de probaţiune despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţei, locuinţei sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum ţi întoarcerea din deplasare;

- să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de subzistenţă.

I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 844 C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. reţinerea de 24 de ore din 01 martie 2012.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei B. din infracţiunile de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior rap.la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 290 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 rap. Ia art. 290 C. pen. anterior cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

A fost condamnată inculpata B. la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 rap.Ia art. 290 C. pen. anterior cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Conform art. 81, 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.

I s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap.Ia art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

S-a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro de la inculpaţii A. şi B.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa din 2 martie 2012 a Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea până la concurenţa sumei confiscate.

S-a dispus desfiinţarea totală a contractului de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 şi a chitanţei fiscale din 28 februarie 2012.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească fiecare câte 10.000 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea din 13 aprilie 2012 întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (1) C. pen. anterior şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate infracţiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior privind concursul real de infracţiuni.

S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul A., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în cursul lunilor ianuarie-februarie 2012, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unor judecători de la Curtea de Apel Oradea, a pretins şi primit în două rânduri, suma totală de 7.000 euro de la denunţătorul C., sub pretextul că ar urma să fie remisă judecătorilor, în vederea pronunţării unei hotărâri favorabile acestuia, respectiv o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, că în data de 28 februarie 2012, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, prin contrafacere, a falsificat contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 încheiat între Cabinetul de avocatură A. şi denunţător în cuprinsul căruia s-a inserat menţiunea achitării la data de 10 ianuarie 2012 a sumei de 1.000 (fără a se preciza moneda) şi achitării sumei de 7.000, menţionându-se în fals că „suma de 7.000 euro reprezintă onorariu de succes, în ipoteza obţinerii unei soluţii cu suspendare, dată când se va elibera chitanţă. In situaţia respectivului recurent se va restitui suma de 7.000 euro şi a contrafăcut chitanţa fiscală din data de 28 februarie 2012 în care a menţionat că a încasat suma de 30.000 (fără a se preciza moneda) de la denunţătorul C. cu titlu de „onorariu avocat", după care documentele falsificate au fost înmânate inculpatei B., pentru a fi înmânate denunţătorului.

În acelaşi context, s-a reţinut că inculpatul A. a utilizat suma de bani obţinută în urma comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acesteia, prin cumpărarea la data de 9 februarie 2012 a unor bunuri în valoare de 25.455,59 lei, respectiv un aparat masaj picioare, un pat masaj automat cu 13 pietre jad, o saltea cu pietre jad mare, o saltea cu trambulină mare, o mască facială din pietre jad, o centură de masaj cu pietre jad şi un aparat de masaj ciocan - 4 pietre jad conform facturii fiscale din 9 februarie 2012 şi bonului fiscal din 10 februarie 2012 emise de SC D. SRL Bucureşti.

Prin acelaşi act de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2001, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatei B. (avocat în cadrul Baroului Hunedoara) s-a reţinut, că în data de 28 februarie 2012, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, l-a ajutat pe inculpatul A., soţul său, cu intenţie, să falsifice prin contrafacere contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, pe care l-a prezentat spre semnare denunţătorului C., precum şi chitanţa fiscală din 28 februarie 2012, completând atât menţiunile din cuprinsul contractului de asistenţă juridică, cât şi menţiunile din chitanţa fiscală, după care la aceiaşi dată, cunoscând faptul că înscrisurile reprezentând contractul de asistenţă juridică şi chitanţă fiscală sunt falsificate prin contrafacere, l-a chemat pe denunţător la sediul cabinetului de avocatură şi l-a pus să semneze mai multe acte printre care se afla şi contractul, după care a introdus într-un plic înscrisurile falsificate şi le-a înmânat denunţătorului, acesta depunându-le la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Prin Încheierea penală nr. x pronunţată la 27 martie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus desemnarea Curţii de Apel Cluj, pentru a fi sesizată în cazul emiterii rechizitoriului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv autodenunţul formulat de C., procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, declaraţiile inculpatului A. din faza de urmărire penală, declaraţiile inculpatei B. din cursul urmăririi penale, procesele-verbale privind înregistrarea seriilor bancnotelor şi fotocopia acestora, procesele-verbale de redare a discuţiilor înregistrate în mediul ambiental, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, factura fiscală din 9 februarie 2012 emisă de SC D. SRL şi bonul fiscal aferent, contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 încheiat către Cabinetul de avocatură A.

şi denunţătorul C., chitanţele fiscale din 10 ianuarie 2012 şi din 28 februarie 2012, procesele-verbale de efectuare a percheziţiei domiciliare, împuternicirea avocaţială din 10 ianuarie 2012 pentru clientul C., procesul-verbal de examinare a contractelor de asistenţă juridică împreună cu anexele acestuia, procesul-verbal de percheziţie informatică, declaraţiile denunţătorului C. făcute în cursul urmăririi penale, declaraţiile martorilor E., F., G., H., I. şi J., date în cursul urmăririi penale, declaraţia martorilor K., L., J.

şi E. şi M. (vol. I-dosar instanţă), declaraţia denunţătorului C. (vol. I dosar instanţă), încheierea penală pronunţată la data de 23 februarie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti de autorizare a percheziţiei domiciliare, declaraţia martorului F. (vol. II - dosar instanţă), lista completă a convorbirilor telefonice denunţător - procuror - poliţist şi denunţător - alte persoane depusă de inculpaţi (vol. II-dosar instanţă), raportul de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (vol.

Il-dosar instanţă), obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit de expertul-parte N. (vol. II-dosar instanţă), răspunsul Laboratorului Interjudeţean de Expertiză Cluj la obiecţiunile expertului - parte (vol. III-dosar instanţă), copia Dosarului nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (vol. III-dosar instanţă) sentinţa penală nr. 1523 pronunţată la 2 noiembrie 2011 de Judecătoria Oradea (vol. III-dosar instanţă), copia Dosarului penal nr. x/271/2011 al Judecătoriei Oradea (vol. III-dosar instanţă), obiecţiunile expertului parte la adresa din 12 septembrie 2014 (vol.

IV-dosar instanţă), sesizarea penală formulată de O. şi înregistrată de Direcția Națională Anticorupție sub nr. x din 9 noiembrie 2014 (vol. IV-dosar instanţă), raportul de expertiză criminalistică tehnico - grafică extrajudiciară din 2014 întocmit de expertul P. (vol IV-dosar instanţă) rechizitoriul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea privind pe inculpaţii A. şi B. (vol. IV-dosar instanţă), ordonanţă de clasare a cauzei în dată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, în Dosar nr. x/P/2013 (vol.

IV-dosar instanţă) declaraţia inculpatului A. în faţa instanţei (vol. IV-dosar instanţă) declaraţia inculpatei B. (vol. IV-dosar instanţă), instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1523 din 02 noiembrie 2011, denunţătorul C. a fost condamnat în primă instanţă de către Judecătoria Oradea, pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, fiindu-i aplicată o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare cu executare. Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată în primă instanţă, denunţătorul a fost asistat de apărător ales - avocat A. din cadrul Baroului Bihor.

Fiind nemulţumit de sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Oradea, denunţătorul C. a declarat recurs împotriva acesteia, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/271/2011, primul termen de judecată fiind stabilit în data de 10 ianuarie 2012.

În faţa instanţei de recurs, denunţătorul C. a fost, de asemenea, asistat de către avocatul - inculpat A., întrucât acesta i-a promis că-i va rezolva problema la Curtea de Apel Oradea, deoarece acolo sunt „oameni mai luminaţi".

În acest context, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunilor ianuarie 2012 şi februarie 2012, în perioada în care cauza se afla pe rolul Curţii de Apel Oradea, în recurs, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, inculpatul A. - avocat în cadrul Baroului Bihor - a pretins şi primit, în două rânduri, suma totală de 7.000 euro de la denunţătorul C., sub pretextul că banii ar urma să fie daţi mai departe judecătorilor implicaţi în judecarea recursului, în vederea pronunţării unei hotărâri favorabile denunţătorului, respectiv o condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

S-a arătat că starea de fapt expusă mai sus rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, cele mai relevante sub aspect probator fiind procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procesele verbale de redare a discuţiilor înregistrate in mediul ambiental, declaraţiile denunţătorului C. şi înscrisurile existente la dosarul cauzei, dar şi declaraţiile inculpatului A., declaraţiile învinuitei B. şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Astfel, în data de 19 ianuarie 2012, denunţătorul C. s-a întâlnit cu inculpatul - avocat A., pe holul Judecătoriei Oradea, discutând cu acesta despre situaţia sa procesuală. Cu această ocazie, inculpatul A. i-a precizat denunţătorului că a discutat despre problema sa cu judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, care fac parte din completul de judecată cărora le-a fost repartizată cauza, iar pentru obţinerea unei soluţii favorabile trebuie să-i dea suma de 6.000 de euro, câte 2000 euro pentru fiecare dintre judecătorii completului din recurs. În ceea ce priveşte momentul în care urma să fie remisă suma de 6.000 euro, inculpatul A. i-a precizat denunţătorului că-i va da „undă verde" când trebuie să aducă banii.

Totodată, inculpatul A. i-a relatat denunţătorului că, în urma discuţiei avute cu judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, aceştia l-au asigurat că, în schimbul sumei de 6.000 euro, ar putea pronunţa o condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, soluţia achitării neputând fi pronunţată, întrucât denunţătorul a fost arestat preventiv în faza de urmărire penală.

În data de 30 ianuarie 2012, denunţătorul C. a avut o întâlnire cu inculpatul A., organele specializate procedând la înregistrarea discuţiilor în mediu ambiental purtate de aceştia, discuţii care demonstrează realitatea aspectelor susţinute de denunţător prin autodenunţul formulat.

Astfel, în ziua de luni, 30 ianuarie 2012, între orele 09.00 - 10.00, a fost înregistrată următoarea discuţie în mediul ambiental purtată între denunţătorul C. şi inculpatul A.:

C. : - Ă. ştiţi pentru ce, pentru ce am vorbit cu dumneavoastră?

A. : - Da!

C. : - Aţi reuşit să vorbiţi? îi ok?

A. : - Am vorbit, da încă, nu am nicio undă verde, să.

C. : - Aha! Că io am pregătit, v-am spus, cum am vorbit atuncea, am pregătit vreo 6.000 de euro pentru. adică, toţi îs pregătiţi, înţelegeţi? 2.500 îi am azi şi 3.500 îmi vin mâine, şi pot să vi-i aduc când dori, ziceţi dumneavoastră! Vă rog foarte mult! La dosar, referitor la dosar! Decât să plătesc acolo, pagube la, o grămadă de pagube, nu puteţi rezolva cu ei, ceva, încă, în plus? Că, mai dau ceva! Nu, nu-i problemă! înţelegeţi? Hm?

A. : - Da' păi, alea-s, tu tre' să recunoşti rechizitoriu

C. : - Da. Şi cum. o să mă întrebe pe mine? Că acuma, dumneavoastră ştiţi! Că io.

A. : - O laie! O să vorbim să nu te. . că. atâta. înţelegi. ?

Parcurgerea pasajului, având în prim plan afirmaţia inculpatului A. „Am vorbit, da.", nu lasă niciun fel de dubiu asupra împrejurării că inculpatul i-a confirmat în mod expres şi explicit denunţătorului C. că, astfel cum i-a spus şi în data de 19 ianuarie 2012, a discutat cu judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, în legătură cu afacerea judiciară a denunţătorului. Faptul că, în momentul imediat următor, inculpatul a afirmat că „încă, nu am nicio undă verde", arată că relaţionarea respectivă, deşi a avut loc, nu a dobândit până în acel moment caracter de certitudine, în privinţa soluţiei pe care ar fi urmat să o adopte judecătorii în cauză.

În continuare, denunţătorul C. îl asigură pe inculpatul A. că a pregătit „cum am vorbit atimcea" suma de bani pretinsă în data de 19 ianuarie 2012, respectiv 6.000 euro şi că „pot să vi-i aduc când dori. ziceţi dumneavoastră". În cadrul aceleiaşi discuţii, denunţătorul C. îşi exprimă neliniştea, întrucât nu cunoştea modul de desfăşurare a procedurii în faţa instanţei de recurs, fiind însă calmat de inculpatul A., care l-a asigurat că „O laie! O să vorbim să nu te, că, atâta. Înţelegi?'".

Faptul că, în cadrul aceleiaşi discuţii, denunţătorul se îndreaptă spre inculpatul A. cu o nouă cerere de a rezolva, pe lângă chestiunea legată de aplicarea unei pedepse în regim suspensiv de executare, inclusiv problema cuantumului despăgubirilor, demonstrează că inculpatul l-a convins pe denunţător că influenţa sa asupra judecătorilor din completul de recurs este reală. Pe de altă parte, acest dialog denotă că, serviciul suplimentar prestat, respectiv „rezolvarea" problemei referitoare la despăgubiri, întocmai ca şi primul serviciu (obţinerea unei pedepse cu suspendare), presupune remiterea către judecători a unor sume de bani în plus.

S-a constatat că aceste aspecte sunt confirmate implicit de către inculpatul A., prin absenţa oricărei reacţii de respingere a cererii denunţătorului şi a susţinerii acestuia că s-au pregătit deja banii pentru primul serviciu şi că este dispus să plătească şi pentru serviciul suplimentar.

Discuţia dintre denunţătorul C. şi inculpatul A. continuă, denunţătorul întrebându-l din nou pe inculpat, când trebuie să aducă totuşi banii, dialogul demonstrând fără putinţă de tăgadă că suma de 6.000 euro a fost anterior pretinsă de către avocat pentru judecătorii care compun completul de recurs, astfel:

C. : - Când tre' să vi-i aduc? Că ştiu către' să-i, daţi şi dumneavoastră la judecători, acolo!

A. : - Da, da să ai grijă!

C. :"- Domnul A.! Când am vorbit. uitaţi-vă la mine! Când am vorbit un lucru, rămâne lucru! Nu se mai discută, înţelegeţi -dumneavoastră?

A. : - întreb şi eu.

C. :-.auziţi? Nu ştiu. auziţi? Nu mă, interesează de mine. că io, n-am io treabă cu judecătorii ăştia. Dumneavoastră discutaţi cu ei. unde trebe? Io cu dumneavoastră discut, vă dau şi la revedere! Şi asta e! N-o să ştie nime' nimenea. Vă rog foarte frumos! Ajutaţi-mă!

C. : - Da' vă rog foarte frumos, domnu.

A. : - Ţi-am spus, eu am vorbit!

Parcurgerea acestui pasaj relevă, indiscutabil că, în virtutea influenţei pe care şi-a arogat-o asupra judecătorilor din completul de recurs, inculpatul a stabilit el însuşi condiţiile legate de sumele de bani, respectiv momentul în care urmau să-i fie remise de denunţător. Nu se poate pune problema destinaţiei licite a acestor sume de bani (onorariu de succes sau orice altă formă de recompensare licită în exercitarea profesiei inculpatului), din moment ce, în mod expres, se arată de denunţător şi se confirmă de inculpat că acestea urmau să ajungă la completul de judecată din recurs iar, în virtutea unei precauţii demne de o asemenea activitate ilicită, inculpatul A. îl atenţionează pe denunţător să fie prudent şi să T.ifeste grijă în privinţa modului în care acţionează.

Cu aceeaşi ocazie, respectiv în data de 30 ianuarie 2012, denunţătorul C. poartă cu inculpatul A. următoarea discuţie:

C. : - Tre' să recunoaştem? Aha! Na. Sau. auziţi, zi. o zis. şi soţia! Dacă ar fi. mai dau în plus şi trei-patru mii, mima să fie odat, să reuşim o achitare! Dar, ştiţi ce vreau să vă întreb? Referitor la dumneavoastră! Că.o zis şi soţia să vă întreb! Aia, 6.000 îs pentru ei! Da' pentru, pentru (...) pentru dumneavoastră? Cât trebe să vă mai dăm?

A. : - Na, lasă că, vedem.

C. : - Cum?

A. : - O să vedem, cum va fi.

Pasajul demonstrează fără dubiu preexistenta unei prevalări de influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea din partea inculpatului, unica măsură să permită un astfel de dialog cu privire la sumele de bani destinate completului. Ulterior, în cadrul aceleiaşi discuţii din data de 30 ianuarie 2012, inculpatul A. i-a comunicat denunţătorului C. că poate să-l ajute la sfârşitul săptămânii „joi vineri", pentru că „mai tre' să vedem. Dată fiind experienţa îndelungată de avocat a inculpatului A., acesta a realizat faptul că, pentru pronunţarea unei soluţii favorabile denunţătorului C. de către instanţa de recurs, care să nu atragă atenţia nimănui cu privire la temeinicia şi legalitatea acesteia, erau necesare anumite demersuri menite să ofere o „justificare" pentru pronunţarea unei anumite hotărâri.

Acesta a fost motivul pentru care, în data de 02 februarie 2012, prin intermediul învinuitei B., inculpatul A. l-a chemat la sediul cabinetului pe denunţătorul C., adresându-i diferite întrebări în legătură cu starea sa de sănătate şi sugerându-i să obţină documente medicale din care să rezulte că ar suferi de diverse „boli". În acelaşi scop, inculpatul A. i-a înmânat denunţătorului un bileţel şi l-a trimis la notar, pentru a da o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că recunoaşte toate faptele reţinute în sarcina sa.

În data de 03 februarie 2012, denunţătorul C. s-a întâlnit cu inculpatul A., organele specializate procedând la înregistrarea discuţiilor în mediu ambiental purtate de aceştia. Astfel, în ziua de vineri 03 februarie 2012, între denunţător şi inculpat s-a purtat următorul dialog:

C. : - Domnu' A. (n.n.: vorbeşte în şoaptă).

A. : - Hm?

C. : - Vedeţi că io am pregătit tot! Deci, sunt pregătiţi! Când îmi ziceţi, atuncea! Vă rog frumos! Dacă vorbiţi cu ei (n.n.: vorbeşte în şoaptă). şi faza cu, nu tre' să mă achite, numa' ca să, dacă se mai poate, să vedem, datoriile alea care tre' să le plătesc, nu.

C. : - Ascultaţi, domnu' A., când trebe să, s-o facem, îmi daţi nunta', bine? (...) na, altfel, că.

A. : - Băi, vă rog frumos! Marti dimineaţa să-mi vină cu hârtia!

C. : - Da, da' altfel, ştiţi cum zic, să nu cumva să, mai avem surprize, ştiţi? Deci o, ne mai dă amânare, bun?

A. : - Eventual, mai caută-mă tu. Luni.

C. : - Luni? După-masă?

A. : - Pe la. vreo două.?

C. : - După două, bine? Păi. ştiţi de ce? Vă caut până la ora trei, că după trei, mă duc să mă internez! Bine?

A. : - Da! Şi vii să.

C. : - Bine?

A. : - Regie, să văd (n.n.: vorbeşte în şoaptă).

C.: - Atunci, să-i aduc la mine, hm (n.n.: vorbeşte în şoaptă)?

A. : - Da (n.n.: vorbeşte în şoaptă)!

C. : - Ăia 6. atuncea (n.n.: vorbeşte în şoaptă)?

A. : - Da (n.n.: vorbeşte în şoaptă).

C. : - Bun! Mulţumesc! Multă sănătate! Săru' mâna, Direcția Națională Anticorupție, doamna B.!"

Parcurgerea acestui pasaj relevă faptul că, în sfârşit, s-a obţinut „unda verde", astfel că denunţătorul C. urma să aducă suma de 6.000 euro, anterior pretinsă de către inculpatul A., pentru judecătorii din completul de recurs. Inculpatul A. i-a solicitat expres denunţătorului C. să aducă suma de 6000 euro în ziua de luni, 06 februarie 2012, cu o zi înaintea celui de-al doilea termen de judecată în faţa instanţei de recurs.

Conform celor stabilite în data de 03 februarie 2012, în ziua de luni, 06 februarie 2012, denunţătorul C. s-a întâlnit cu inculpatul A. la sediul cabinetului de avocatură al acestuia, ocazie cu care denunţătorul i-a înmânat inculpatului suma de 6.000 euro, activitate care a fost înregistrată audio şi video de către organele de urmărire penală. Cu toate acestea, organele de anchetă au decis să nu intervină pentru constatarea infracţiunii flagrante, în scopul stabilirii destinaţiei ulterioare a sumei de bani şi pentru a vedea ce soluţie se va pronunţa în cauză.

Astfel, în ziua de luni, 06 februarie 2012, în jurul orelor 14.00, cu ocazia primirii sumei de 6.000 euro, denunţătorul C. a purtat următoarea discuţie cu inculpatul A.:

C. : - (Nn. - vorbeşte în şoaptă) Domnu A.

A. : - Bun.

C. : - Pentru ăia de la Curte, 6 mii. Pentru dumneavoastră nu mai trebe sa vă.

A. : - (N.n. - cu voce scăzută) Lasă, nu.

C. : - Bun! Nu, că. (n.n.: în şoaptă, nu se aude)

A.: - Mă! Nu mai tot vorbi! Spune-i la socru-tău să vină să mă caute!

C. : - Atuncea, la dimineaţă? Bun! Bun! La cât să fie la dimineaţă?

A. : - Să vină, amu, că la 9 avem procesu'!

După cum lesne se poate observa, asistăm la un dialog între denunţătorul C. şi inculpatul A. (şi nu la un monolog, astfel cum a susţinut inculpatul) în care, la modul cât se poate de explicit, se face vorbire despre un cuantum cert al sumei reprezentând folosul material al unei infracţiuni de corupţie, într-o notă de oarecare atenţionare precaută a denunţătorului de către inculpat cu privire la obiectul discuţiei care nu trebuie să fie auzit şi de terţe persoane.

Totodată, s-a arătat că, din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că, în data 21 februarie 2012, după ce cauza privindu-1 pe denunţător a rămas în pronunţare, prin intermediul învinuitei B., inculpatul A. l-a chemat de urgenţă pe denunţător la sediul instanţei, ocazie cu care i-a mai pretins o sumă de bani pentru a fi remisă judecătorilor Curţii de Apel Oradea, în vederea obţinerii unei condamnări cu suspendare, respectiv suma de 1.000 euro. Pretinderea banilor i-a fost comunicată denunţătorului cu ajutorul unui bileţel, pe care inculpatul A. a notat cuantumul sumei de bani, inculpatul încercând în acest mod să evite o eventuală înregistrare în mediul ambiental.

O astfel de procedură, atipică până în momentul respectiv, care a presupus recurgerea la un mesaj non-verbal, scris, nu reprezintă altceva decât o conduită generată de eventuale suspiciuni, atitudine specifică unei persoane care comite ceva ilicit, care are ceva de ascuns şi încearcă să fie cât mai „discret".

În aceeaşi zi, în jurul orelor 14.30, denunţătorul C. s-a deplasat la sediul Cabinetului de Avocatura „A.", potrivit indicaţiilor primite, unde i-a remis inculpatului A. suma de 1.000 euro, anterior pretinsă de către acesta pentru judecătorii din completul de recurs, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul penal în care denunţătorul este judecat.

După remiterea - primirea sumei de 1.000 euro, inculpatul A. şi denunţătorul C. s-au deplasat împreună către sediul Palatului de Justiţie din Oradea, denunţătorul rămânând să aştepte în fata instituţiei. După câtva timp, inculpatul A. a ieşit din sediul instituţiei şi i-a relatat denunţătorului ca nu ştie hotărârea pronunţată de instanţa de recurs, însă totul este în regulă.

Pronunţarea hotărârii instanţei de recurs în cauza privindu-l pe denunţătorul C. a fost iniţial amânată pentru data de 24 februarie 2012, după care a fost amânată pentru data de 28 februarie 2012.

Prin Decizia penală nr. 238/R/2012 din data de 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în Dosarul nr. x/271/2011, s-a admis recursul declarat de inculpatul C. împotriva sentinţei nr. 1523 din data de 02 noiembrie 2011 a Judecătoriei Oradea şi s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Împrejurarea că inculpatul A. a fost încunoştinţat despre faptul că denunţătorul C. a fost văzut la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea este recunoscută de inculpat atât cu ocazia audierii sale de procuror, cât şi în momentul audierii acestuia de către instanţa de judecată. Astfel, cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de judecată, cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul A. a declarat textual că: „În data de 24 februarie 2012, la finele programului meu de muncă a venit la cabinet denunţătorul şi după ce acesta a plecat am ieşit şi eu şi soţia mea să mergem spre casă, însă în apropierea cabinetului ne-am întâlnit cu o persoană pe care o cunoşteam şi care m-a întrebat dacă C. are dosar şi la Direcția Națională Anticorupție, pentru că l-a văzut de nenumărate ori intrând şi ieşind din acel sediu."

Această împrejurare a fost de natură să-l determine pe inculpatul A. ca, în data de 28 februarie 2012 (în ziua pronunţării de către completul de recurs al Curţii de Apel Oradea a soluţiei preconizate de altfel de inculpat de aplicare a unei pedepse în regim suspensiv de executare), să falsifice prin contrafacere şi antedatare un contract de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, în cuprinsul căruia s-a inserat menţiunea achitării sumei de 1.000 euro (fără să se precizeze moneda) la data de 10 ianuarie 2012 şi achitării sumei de 7.000 euro (fără să se precizeze moneda şi fără să se facă referire la data achitării respectivei sume).

Totodată, în cuprinsul aceluiaşi contract de asistenţă juridică, s-a menţionat în fals că „suma de 7.000 euro reprezintă „onorariu de succes", în ipoteza obţinerii unei soluţii cu suspendare, dată când se va elibera chitanţă. În situaţia respingerii recursului se va restitui suma de 7.000 euro". Prin contrafacerea contractului de asistenţă juridică purtând din data de 10 ianuarie 2012, inculpatul A. a urmărit să ascundă comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi urmărind acelaşi scop, respectiv ascunderea infracţiunii de trafic de influenţă, în baza contractului de asistenţă juridică falsificat, inculpatul A. a contrafăcut chitanţa fiscală din data de 28 februarie 2012, în care a menţionat în fals faptul că a încasat suma de 30.000 (fără să se precizeze moneda) de la denunţătorul C., cu titlu de „onorariu avocat".

Din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că, inculpatul A. a falsificat prin contrafacere contractul de asistenţă juridică purtând din 10 ianuarie 2012 şi chitanţa fiscală din data de 28 februarie 2012, cu ajutorul învinuitei B., soţia sa, care a completat atât menţiunile din cuprinsul contractului de asistenţă juridică, cât şi menţiunile din chitanţa fiscală din data de 28 februarie 2012, acţionând în realizarea, aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de - influenţă, în formă continuată săvârşită de inculpatul susnumit.

După falsificarea prin contrafacere a înscrisurilor susmenţionate, inculpatul A. i-a încredinţat aceste înscrisuri false învinuitei B., pentru a proceda la înmânarea acestora către denunţătorul C. În acest sens, cunoscând că înscrisurile sunt falsificate prin contrafacere, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată săvârşită de inculpatul A., în data de 28 februarie 2012, învinuita av. B. l-a chemat la sediul cabinetului de avocatură „A." pe denunţătorul C. şi l-a pus să semneze mai multe hârtii, printre care se afla şi contractul de asistenţă juridică contrafăcut, din data de 10 ianuarie 2012, după care a introdus într-un plic înscrisurile falsificate şi le-a înmânat denunţătorului, acesta depunându-le la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, în aceeaşi zi.

Neconcordanţele existente între aceste înscrisuri, precum şi nerespectarea unor minime cerinţe de formă în întocmirea respectivelor dovezi preconstituite sunt explicabile prin graba în care au fost completate, pe fondul temerii că denunţătorul C. ar fi denunţat fapta la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mai mult decât atât, caracterul fictiv al acestor documente este atestat de înscrisul descoperit cu ocazia efectuării percheziţiei la sediul cabinetului de avocatură al inculpatului A. Acest înscris reprezintă un contract de asistenţă juridică purtând acelaşi număr şi aceeaşi dată a emiterii cu cel menţionat anterior, însă încheiat între cabinetul de avocatură al inculpatului A. şi un alt client de-al acestuia, respectiv numitul R., persoană asistată de inculpat într-un alt dosar penal, contract care, spre deosebire de contractul de asistenţă juridică preconstituit, este şi înseriat, ca de altfel toate celelalte contracte de asistenţă juridică descoperite şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, a rezultat faptul că, utilizând suma de bani obţinută în urma comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acesteia, în data de 09 februarie 2012, inculpatul A. a cumpărat mai multe bunuri, în valoare totală de 25.455,59 lei, respectiv un aparat masaj picioare, un pat masaj automat cu 13 pietre jad, o saltea cu pietre jad mare, o saltea cu turmalină mare, o masca faciala din pietre jad, o centură de masaj cu pietre jad şi un aparat masaj ciocan - 4 pietre jad. (factura fiscală din data de 09 februarie 2012 şi bon fiscal din data de 10 februarie 2012, emise de societatea comercială SC D. SRL Bucureşti).

Astfel, s-a apreciat că, din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor, denunţătorului, a martorilor, din înscrisurile aflate la dosar, procesele-verbale de redare a discuţiilor, înregistrate în mediu ambiental şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate rezultă tară urmă de îndoială că inculpatul A. a acreditat ideea că există o deschidere relaţională către judecătorii de la instanţa de recurs, creând în mintea denunţătorului convingerea că inculpatul are o influenţă reală asupra magistraţilor din completul de recurs, că acesta a pretins şi primit sumele de 6.000 euro şi 1.000 euro de la denunţătorul C., sub pretextul remiterii lor la judecători în vederea pronunţării unei soluţii favorabile acestuia, de suspendare a executării pedepsei, iar ulterior a încercat să mascheze folosul material al traficului de influenţă în onorariu de succes prin contrafacerea unui contract de asistenţă juridică şi a unei chitanţe fiscale.

Inculpatul A. a arătat şi în faţa instanţei că nu se consideră vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi că trimiterea sa în judecată reprezintă un război al Direcția Națională Anticorupție împotriva sa, având în vedere calitatea de sa avocat, că nu este real că ar fi acreditat ideea în faţa denunţătorului că ar avea deschidere faţă de judecătorii Curţii de Apel Oradea care urmau să judece recursul, că nimic din atitudinea sa nu a fost în măsură să lase denunţătorului falsa impresie că ar avea trecere la judecători.

Inculpatul, a mai arătat că a primit suma de 7.000 euro în două tranşe, respectiv 6.000 euro şi 1.000 euro, sume reprezentând onorariu avocaţial, şi că nu există probe din care să rezulte că sumele de bani au fost predate şi primite la datele din actul de sesizare.

În ce priveşte încercarea de mascare a folosului material al traficului de influenţă inculpatul a arătat că nu există avocat care să desfăşoare activităţi de reprezentare a unui inculpat în lipsa unui contract de asistenţă juridică şi a unei delegaţii, că la data de 10 ianuarie 2012 a fost încheiat contractul de asistenţă dintre cabinetul de avocatură şi denunţător cu datele de început, inclusiv onorariul ce fusese achitat până la acea dată şi delegaţia în care făcea vorbire la data şi numărul contractului şi că în cursul acelaşi săptămâni, au stabilit onorariul final, în sensul că denunţătorul urmează să-i mai achite 7.000 euro. Cu acelaşi prilej, au stabilit că în cazul în care soluţia va fi nefavorabilă, suma de 7.000 euro va fi restituiră, motiv pentru care în contractul de asistenţă juridică, la rubrica onorariu, s-a trecut 8.000 euro, iar la alte clauze s-a făcut menţiunea ca suma de 7.000 euro urma să fie restituită dacă nu se obţine suspendarea executări pedepsei. Având în vedere această înţelegere nu s-a emis chitanţa pentru suma respectivă, urmând a se aştepta pronunţarea hotărârii în recurs.

Inculpatul a mai arătat că la data de 28 februarie 2012 după aflarea soluţiei, inculpata B. a completat şi a înmânat denunţătorului chitanţa pentru suma de 7.000 euro, contractul de asistenţă juridică şi celelalte contracte care fuseseră încheiate la data de 28 februarie 2013 fiind nereale.

În ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, inculpatul a arătat că suma de bani amintită a fost dobândită în mod licit, aşa cum rezultă din documentele invocate mai sus, motiv pentru care această faptă nu există.

Inculpata B. a arătat că nu se face vinovată de fapta reţinută în rechizitoriul parchetului, întrucât a încheiat contractul de asistenţă juridică cu denunţătorul la data de 10 ianuarie 2012 (nr. contractului, numele denunţătorului, suma achitată 1.000 euro) şi l-a finalizat în 13 ianuarie 2012 moment în care s-a consemnat suma de 8.000 euro onorariu total, iar la cererea inculpatului A., a făcut menţiunea, la rubrica alte clauze contractuale, că pentru suma de 7.000 euro se va emite chitanţă după caz la momentul aflării soluţiei din recurs, în sensul că dacă soluţia va fi favorabilă, se va întocmi chitanţa, iar în caz contrar, suma va fi restituită denunţătorului.

Susţinerile inculpaţilor nu au putut fi reţinute de instanţă decât în parte, în ce priveşte primirea sumelor de 6.000 euro şi 1.000 euro, întrucât s-a apreciat că ele au fost contradictorii pe parcursul procesului penal, şi că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, din declaraţiile denunţătorului C. rezultă că inculpata B. i-a prezentat spre semnare la data de 28 februarie 2012 contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, după care i-a înmânat contractul împreună cu chitanţele fiscale privind suma de 8.000 euro.

Apoi, din declaraţia aceluiaşi denunţător, declaraţiile iniţiale ale inculpatului, şi procesele verbal de redare a discuţiilor înregistrate în mediu ambiental şi a convorbirilor telefonice interceptate a rezultat că după remiterea sumei de 6.000 euro la data de 06 februarie 2012, denunţătorul C. la întrebat pe inculpat dacă mai trebuie să aducă ceva, iar acesta i-a comunicat, în scris să mai aducă suma de 1.000 euro, aspect care denotă inexistenţa unei negocieri anterioare cu privire la cuantumul onorariului şi imposibilitatea ca inculpata B. să cunoască cuantumul exact al onorariului la momentul la care inculpaţii susţin că au încheiat contractul de asistenţă juridică (10 ianuarie, 13 ianuarie 2012).

S-a subliniat că în primele declaraţii, inculpata B. a arătat faptul că contractul de asistenţă juridică cu denunţătorul, încheiat la 10 ianuarie 2012, reprezintă o anexă la contractul de asistenţă juridică din 24 februarie 2011 încheiat anterior cu prilejul judecăţii la instanţa de fond şi că nu poate explica motivul pentru care a completat împuternicirea avocaţială din 10 ianuarie 2012, în baza contractului de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012.

Această împrejurare, coroborată cu existenţa unui alt contract de asistenţă juridică purtând acelaşi număr şi aceeaşi dată încheiat între Cabinetul de avocatură A. şi numitul R., dovedesc faptul că înscrisul (contact de asistenţă juridică cu denunţătorul) a fost încheiat la data de 28 februarie 2012, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă.

în egală măsură, emiterea chitanţei fiscale cu data de 10 ianuarie 2012 pentru suma de 1.000 euro, act care face parte dintr-un bloc chitanţier aparţinând Cabinetului de avocatură B., singurul document de acest tip emis pe anul 2012, chitanţa care a fost înmânată denunţătorului C. la 28 februarie 2012, în condiţiile în care inculpata deţinea calitatea de apărător ales, constituie o încercare a acesteia de a ascunde adevărul, având în vedere că inculpatul A. nu mai putea emite chitanţe fiscale retroactiv pentru luna ianuarie, fiind deja emise chitanţe pentru luna februarie.

Se mai reţine ca fiind important faptul că inculpatul A. a declarat în faţa instanţei că nu a mai avut alte dosare în care să reprezinte inculpaţi cărora să le pretindă onorariu în condiţiile în care i-a pretins denunţătorului, iar inculpata B. a arătat că nu a mai trecut asemenea clauze în alte contracte de asistenţă juridică, aspect care pune la îndoială, o dată în plus, apărările inculpaţilor, confirmând că acest contract a fost încheiat la data de 28 februarie 2012, în condiţiile în care inculpaţii ştiau de vizita denunţătorului la Direcția Națională Anticorupție, pentru ascunderea activităţii infracţionale.

În concluzie, în raport de cele arătate mai sus, s-a reţinut că menţiunile referitoare la onorariul de avocat din contractul de asistenţă juridică încheiat între cabinetul de avocatură A. şi denunţătorul C., nu puteau fi făcute în perioada 10 ianuarie 2012 - 13 ianuarie 2012, întrucât la acea dată nici inculpatul A. şi nici denunţătorul nu cunoşteau cuantumul final al pretinsului onorariu, suma totală solicitată fiind stabilită ulterior.

În fine, procesele-verbale de redare a discuţiilor înregistrate în mediu ambiental din 30 ianuarie 2012, 3 februarie 2012 şi 6 februarie 2012, s-a apreciat că demonstrează comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată de către inculpatul A.

Nu în ultimul rând, s-a reţinut atitudinea inculpatului A., aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a discuţiei în mediu ambiental din 24 februarie 2012, care a încercat să afle informaţii de la denunţător cu privire la un eventual autodenunţ la Direcția Națională Anticorupție, atitudine care demonstrează existenţa unor suspiciuni privind existenţa demersului denunţătorului, încercare de a afla date cu privire la un asemenea demers, lipsa de „moralitate" a unui asemenea demers, atitudine caracteristică unei persoane care a comis o fată de natură penală şi care doreşte să ascundă săvârşirea acesteia.

În cauză, s-a efectuat, la cererea inculpaţilor, un raport de expertiză criminalistică privind înregistrările audio şi audio-video în mediu ambiental, de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, care, în urma examinării înregistrărilor, a concluzionat că nu s-au depistat urme de intervenţie tehnică prin editare, adăugare sau ştergerea de date, persoane sau obiecte, în sensul modificării sau alterării conţinutului şi integrităţii.

Expertul - parte prin obiecţiunile depuse a arătat că raportul de expertiză criminalistică nu răspunde obiectivelor dispuse de instanţă şi nici nu are fundament ştiinţific deoarece analizele probelor în litigiu au fost efectuate cu nerespectarea instrucţiunilor manualului de utilizare a programului, în baza traducerii frauduloase a instrucţiunilor producătorului aceluiaşi program, utilizând o bibliografie irelevantă, necorespunzătoare şi neactualizată şi cu aplicarea unui standard pentru benzi magnetice, deşi înregistrările sunt digitale.

În ceea ce priveşte obiectivele propriu-zise ale expertizei, expertul-parte a arătat că înregistrările audio şi audio-video din litigiu nu reprezintă fişiere originale/autentice, conţin urme de editare/modificare computerizată şi că au fost generate cu sisteme şi programe de calculator diferite, procesările de obţinere a acestora fiind de asemenea diferite.

Dincolo de aspectul ştiinţific şi tehnic al concluziilor, Curtea a reţinut că atât în raportul de expertiză tehnică cât şi în obiecţiunile expertului-parte se arată că, înregistrările audio şi audio/video, redate pe suporţi optici şi expertizate nu reprezintă fişierele originale/autentice şi nu îndeplinesc cele trei condiţii pentru autenticitatea unei înregistrări audio sau audio/video.

Acest aspect este evident şi a fost pus în vedere de instanţă inculpaţilor prin încheierea din 18 decembrie 2012, în care li s-a cerut să indice cu precizie obiectivele la expertiză, întrucât suporţii originari (hard disk-ul) nu pot fi expertizaţi, materialele supuse expertizei fiind prima descărcare, o copie de pe suportul original. Lipsa suporţilor originali nu a putut fi reţinută de instanţă ca un motiv de contestare a concluziilor privind inexistenţa unor urme de intervenţie tehnică, în sensul modificării sau alterării conţinutului şi integrităţii înregistrărilor.

De altfel, concluzia expertului parte în sensul că fişierele cu înregistrări conţin urme de editare/modificare computerizare au caracter general, fără a indica în concret, ce anume modificări s-au făcut, pe care fişier şi la care interval de timp, fiind justificate, conform aceluiaşi expert parte, de generarea lor cu sisteme şi programe de calculator diferite.

În fine, expertul parte nu concluzionează că aceste urme de editare/ modificare computerizată, au avut ca urmare adăugarea sau ştergerea de date, persoane sau obiecte, în sensul alterării conţinutului şi integrităţii înregistrărilor audio şi audio-video.

Potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

Interpretând aceste dispoziţii în acord cu Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265 din 25 mai 2014 privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile şi având în vedere analiza conţinutului infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, limitele minime şi maxime de pedeapsă, individualizarea pedepselor, posibilitatea reţinerii unor circumstanţe atenuante, modalităţile de executare a pedepsei, lipsa obligativităţii aplicării unui spor de pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni din vechea legislaţie penală de drept material, Curtea a reţinut că legea penală mai favorabilă inculpaţilor A. şi B. este C. pen. anterior.

Fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bihor, care în lunile ianuarie - februarie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit sumele de 6.000 euro şi 1.000 euro de la denunţătorul C., sub pretextul remiterii acestora judecătorilor desemnaţi să soluţioneze recursul ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. x/271/2011, în vederea pronunţării unei hotărâri de suspendare a executării pedepsei aplicate denunţătorului, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Curtea a reţinut forma continuată a infracţiunii întrucât inculpatul A. a comis la un interval scurt de timp (ianuarie - februarie 2012), dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii două acte de pretindere şi primire a unor sume de bani (6.000 euro şi 1.000 euro) pentru a fi remise celor nominalizaţi, în realizarea finalităţii arătate, acte care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă.

Fapta inculpatului A. care în data de 28 februarie 2012 în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, prin contrafacere a falsificat contractul de asistenţă juridică din 2012 încheiat între Cabinetul de avocatură A. şi denunţătorul C. în cuprinsul căruia s-a inserat menţiunea achitării sumei de 1.000 euro la data de 10 ianuarie 2012 şi a sumei de 7.000 euro şi s-a menţionat în fals că „suma de 7.000 euro reprezintă onorariu de succes, în ipoteza obţinerii unei soluţii cu suspendare, data când se va elibera chitanţa. În situaţia respingerii recursului se va restitui suma de 7.000 euro" şi a contrafăcut chitanţa fiscală din 28 februarie 2012 în care a menţionat că a încasat suma de 30.000 de la denunţătorul C., cu titlu „de onorariu avocat'', încredinţând apoi înscrisurile falsificate denunţătorului, întruneşte în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Fapta inculpatului A., care a utilizat suma totală de 7.000 euro, obţinută în urma comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acesteia, în data de 09 februarie 2012 cumpărând bunuri în valoare de 25.455,59 lei conform facturii fiscale din 09 februarie 2012 şi a bonului fiscal din 10 februarie 2012 emise de SC D. SRL Bucureşti, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2000, actualizată.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., în actul de sesizare a instanţei, prin eliminarea dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 din încadrarea juridică a celor trei infracţiuni, având în vedere că dispoziţiile reţinute au fost abrogate prin legea de aplicare a N.C.P. şi luând în considerare renumerotarea articolelor din legea pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor urmare a modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012.

Având în vedere că inculpatul A. a comis trei infracţiuni, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a reţinut concursul de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Fapta inculpatei B., avocat în cadrul Baroului Hunedoara, care în data de 28 februarie 2012, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă comise de inculpatul A., cu intenţie, l-a ajutat să falsifice prin contrafacere contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 precum şi chitanţa fiscală din 28 februarie 2012, completând atât menţiunile din contract cât şi pe cele din chitanţa fiscală, după care l-a pus pe denunţătorul C. să le semneze, după care le-a înmânat acestuia, întruneşte în drept elementele constitutive ale complicităţii la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Este lesne de observat că infracţiunea de uz de fals în forma continuată, reţinută în rechizitoriul parchetului, intră în conţinutul constitutiv al falsului în înscrisuri sub semnătură privată, în forma complicităţii, reţinute în sarcina inculpatei B., aceasta fiind absorbită, motiv pentru care, instanţa de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice, înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru motivele care au fost reţinute deja şi înlăturarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Inculpaţii au solicitat, în principal, încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susţinând că în cauză lipseşte sesizarea organului competent. în motivarea cererii de încetare a procesului penal s-a arătat că denunţul formulat de C. este fals, interesat, administrat nelegal de către organele de urmărire penală, impunându-se sancţionarea acestuia cu nulitatea şi lipsa lui de orice efect juridic.

S-a arătat că originalul denunţului nu a fost ataşat iniţial la dosarul cauzei, că acesta prezintă evidente urme de intervenţie, voinţa liberă a denunţătorului fiind pusă sub semnul îndoielii, că data denunţului este scrisă de o altă persoană, fiind încălcate dispoziţiile legale privind înregistrarea denunţurilor (art. 135, art. 183 din Regulamentul de Ordine Interioară-Direcția Națională Anticorupție) şi că denunţul a fost dictat de un ofiţer din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, aspect care ridică suspiciuni în legătură cu veridicitatea şi realitatea celor expuse.

Inculpaţii au mai susţinut că primul organ sesizat a fost Serviciul Teritorial Oradea şi nu Structura Centrală a Direcția Națională Anticorupție, consecinţa fiind neexonerarea denunţătorului de răspundere penală pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, că procurorul de la structura centrală, tară a-l asculta pe denunţător a solicitat autorizarea înregistrării convorbirilor telefonice şi ambientale ale inculpatului, inserând în motivarea referatului conţinutul denunţului falsificat şi neverificat.

În fine, inculpaţii au arătat că denunţul s-a obţinut în condiţii nelegale şi neloiale, prin promisiunea unui avantaj pentru denunţător, la care aceştia nu erau îndreptăţiţi, prin traficarea soluţiei într-un Dosar nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea) şi că denunţătorul era învinuit pentru comiterea a 6 furturi din locuinţe. Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat sub nr. x/P/2013 şi soluţionat prin scoaterea de sub urmărire penală a denunţătorului.

Având în vedere că denunţul a fost obţinut în condiţii nelegale, s-a solicitat înlăturarea acestuia, având în vedere că manifestarea de voinţă a denunţătorului a avut la bază o înţelegere frauduloasă cu reprezentanţii parchetului.

Potrivit art. 223 C. proc. pen. anterior (aplicabil la momentul sesizării organului de urmărire penală), denunţul este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni, care trebuie să cuprindă numele şi prenumele, calitatea şi domiciliul denunţătorului, descrierea faptei care face obiectul denunţului, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă.

Analizând denunţul efectuat în cauză de C., Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi conţine datele obligatorii impuse.

Din probele aflate la dosar, inclusiv declaraţia denunţătorului în faţa instanţei de fond, rezultă modalitatea întocmirii denunţului, care a fost redactat de către denunţător, cuprinzând o sinteză a celor declarate oral, fiind semnat personal pe fiecare filă, aspect confirmat şi de expertiza extrajudiciară efectuată în cauză.

Mai mult, denunţătorul a arătat că „demersul din prezentul dosar nu au nicio legătură cu dosarul care se află în lucru" şi că aceiaşi modalitate de redactare a fost folosită ulterior şi în cazul declaraţiilor date în prezenta cauză.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că denunţul în cauză îndeplineşte exigenţele textului arătat mai sus, inclusiv dispoziţiile art. 223 pct. 3 C. proc. pen.

Existenţa unei sesizări penale formulate împotriva unor procurori privind modul de preluare a dosarului denunţătorului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi pronunţarea unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală a acestuia, pentru infracţiuni care nu au legătură cu prezenta cauză, s-a constatat că nu sunt suficiente pentru a se reţine că denunţul a fost obţinut în condiţii frauduloase prin promisiunea unui avantaj, în sensul art. 68 C. proc. pen.. anterior.

În ce priveşte data denunţului, Curtea a reţinut că în cauză criticile inculpaţilor sunt formale, fiind evident că denunţul efectuat în cauză a fost înaintat în aceeaşi zi la Direcția Națională Anticorupție. - Structura Centrală prin fax, unde a fost înregistrat şi repartizat procurorului de caz, care a solicitat Curţii de Apel Bucureşti autorizarea înregistrării convorbirilor telefonice şi ambientale ale inculpatului.

Inculpaţii au solicitat, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât ele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

În susţinerea cererii de achitare s-a arătat că nu a existat intenţia de a pretinde bani denunţătorului în scopul traficării influenţei pe lângă judecătorii instanţei de recurs, că inculpatul A. nu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată, că nu a promis intervenţia sa faţă de aceştia pentru a face sau a nu face un act ce intră în atribuţiile lor de serviciu.

În raport cu această apărare instanţa de fond a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise cu intenţie directă şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii în ce priveşte latura subiectivă şi obiectivă, aceştia având reprezentarea urmării socialmente periculoase şi urmărind producerea acestei urmări prin actele materiale de executare. Din probele administrate rezultă în mod evident atât acreditarea de către inculpatul A. a ideii şi crearea în mintea denunţătorului a convingerii că acesta ar avea o influenţă reală asupra judecătorilor din completul de recurs, cât şi pretinderea şi remiterea sumelor de bani, ambele acte de executare fiind realizate înainte de pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs.

Se constată că este evidentă şi probată în cauză încercarea ulterioară de mascare a folosului material al traficului de influenţă, în onorariu avocaţial, prin contrafacerea contractului de asistenţă juridică şi chitanţei fiscale (după ce inculpaţii au aflat că denunţătorul a fost la Direcția Națională Anticorupție) şi achiziţionarea bunurilor în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor de bani.

Se mai reţine şi faptul că inculpaţii au avut reprezentarea urmării socialmente periculoase, aceasta rezultând şi din încercarea inculpatului A. de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea denunţătorului C., prin intermediul martorului J. (cumnatul denunţătorului), căreia i-a cerut să-l ajute să scape de acuzaţii, denunţătorul urmând să dea o declaraţie autentică din care să rezulte că fapta denunţată organelor de urmărire penală nu există.

În acelaşi sens, inculpaţii l-au determinat pe martorul E. să declare că denunţătorul a solicitat să se întâlnească cu inculpatul, după sesizarea parchetului, deşi probele administrate în cauză demonstrează că întâlnirea a avut loc la iniţiativa inculpatului.

În fine, logica firească a „onorariului de succes" este încasarea acestuia după obţinere sentinţei favorabile părţii reprezentate, or, în cazul de faţă, nu numai că sumele pretinse şi încasate au fost date înainte de pronunţarea hotărârii instanţei de recurs, dar ele au şi fost cheltuite înainte, aspect care infirmă odată în plus apărările inculpaţilor.

În aceste condiţii, solicitarea inculpaţilor de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pe considerentul că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, latura subiectivă şi obiectivă, s-a apreciat ca fiind nefondată.

Ţinând cont de atitudinea nesinceră a inculpatului, încercarea acestuia de a influenţa şi zădărnicii aflarea adevărului, Curtea a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante, împrejurările invocate, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, prezentarea acestuia la fiecare termen de judecată, vârsta şi starea de sănătate fiind avute în vedere la individualizarea pedepselor, coborârea acestora sub minimul prevăzut de lege fiind nejustificată.

Constatând că infracţiunile au fost comise înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, s-a reţinut concursul real, iar potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Faţă de împrejurările arătate mai sus, având în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzută de art. 861 C. pen. anterior, s-a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi că scopul pedepsei poate fi realizat şi tară executarea acesteia, urmând a se dispune conform art. 861 şi art. 862 C. pen. anterior, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 5 ani, obligând inculpatul, în temeiul art. 863 C. pen. anterior, ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor trimestrial, la datele stabilite de consilierul de probaţiune; să anunţe în prealabil consilierului de probaţiune despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţei, locuinţei sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea din deplasare şi să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de subzistenţă.

Inculpatul a fost atenţionat asupra disp.art. 844 C. pen. anterior şi în cauză s-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, a disp. art. 71 alin. (5) C. pen. anterior privind aplicarea pedepselor accesorii şi suspendarea lor pe durata termenului de încercare.

S-a constatat că în cauză inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore, motiv pentru care, potrivit art. 404 alin. (4) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din 01 martie 2012.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv împrejurările şi modul de comitere a faptei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită prin norma penală, natura şi gravitatea rezultatului produs sau care s-ar fi putut produce, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, circumstanţe personale, respectiv lipsa antecedentelor penale şi conduita inculpatei B. după comiterea infracţiunii, în sensul prezentării la toate termenele de judecată, s-a dispus condamnarea sa la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzutăde art. 26 rap. la art. 290 C. pen. anterior cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Pentru aceleaşi motive, Curtea a apreciat că nu se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei B. cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea inculpatei după comiterea faptei fiind luate în considerare cu prilejul individualizării pedepsei, în sensul orientării acesteia spre minimul prevăzut de lege.

Curtea a apreciat că scopul pedepsei aplicate inculpatei B. poate fi realizat şi fără executarea efectivă a acesteia, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind cuantumul pedepsei şi lipsa antecedentelor penale, în temeiul art. 81, art. 82 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu stabilirea unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, atenţionând inculpata asupra disp.art. 83 C. pen. anterior şi aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior privind aplicarea pedepselor accesorii şi suspendarea lor pe perioada termenului de încercare.

Având în vedere că bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală sunt supuse confiscării speciale, în temeiul art. 112 C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro de la inculpaţii A. şi B., menţinând în acest sens măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa din 2 martie 2012 a Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea până la concurenţa sumei confiscate.

De asemenea, instanţa de fond a dispus desfiinţarea totală a contractului de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 încheiat între Cabinetul de avocatură A. şi C. şi a chitanţei fiscale din 28 februarie 2012.

împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţi A. şi B.

În motivele scrise. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcția Națională Anticorupție a criticat soluţia atacată, sub aspectul netemeiniciei acesteia, având în vedere modalitatea de executare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor.

S-a arătat că în pofida modificărilor aduse normelor penale de la momentul comiterii faptelor până la soluţionarea cauzei în fond, criteriile de individualizare a pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora au rămas aceleaşi, stabilirea în concret a sancţiunii penale realizându-se în raport de infracţiunea comisă şi de periculozitatea infractorului. Aceste elemente nu au fost valorificate de instanţa fondului în procesul de individualizare a sancţiunilor stabilite.

În considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc argumente convingătoare cu privire la alegerea unei modalităţi de executare neprivative de libertate. Cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei au fost reţinute elemente ce ţin de persoana fiecăruia din inculpaţi şi de conduita avută anterior săvârşirii faptelor ce formează obiectul cauzei, analiza fiind însă carenţială din perspectiva caracterului incomplet al acesteia.

În opinia procurorului, faptele deduse judecăţii prezintă un ridicat grad de pericol social prin raportare directă la calitatea specială a subiecţilor activi, ambii avocaţi, persoane cu pregătire juridică, chemate să contribuie în procesul de înfăptuire a justiţiei, la respectarea legii şi aplicarea corectă a acesteia. Pe de altă parte, periculozitatea activităţii infracţionale derulate concertat de către inculpaţii A. şi B. este reliefată şi de modul de săvârşire a acesteia care au îmbrăcat un profund caracter antisocial. Ţinând seama de toate împrejurările relevate de probele administrate în cauză, de atitudinea adoptată după săvârşirea faptelor, de nerecunoaştere şi neasumare a vinovăţiei, perspectiva reeducării inculpaţilor şi a corijării conduitei acestora este improbabilă în lipsa unei sancţiuni care, prin fermitate să determine atingerea scopurilor legale ale pedepsei.

Schimbarea modalităţii de executare prin stabilirea regimului de detenţie a pedepsei rezultante în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi prin stabilirea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatei B., este în concordanţă cu cele exprimate de instanţa supremă prin ghidul elaborat în materia individualizării judiciare a pedepselor în cazul infracţiunilor de corupţie, ghid conceput în scopul unificării practicii judiciare, în aşa fel încât sancţiunile să fie predictibile atât ca specie şi cuantum cât şi ca modalitate de executare, dar şi în ideea finalităţii acestora, aplicarea unor pedepse ce nu îndeplinesc condiţiile de aflictivitate şi coerciţie având drept unic rezultat lipsirea de efecte a întregului proces penal şi a demersului susţinut de combatere a fenomenului corupţiei.

Suspendarea executării pedepsei, fie ea chiar şi cu instituirea unor măsuri de supraveghere trebuie aleasă ca modalitate de executare doar în situaţia faptelor de corupţie caracterizate printr-un grad redus de pericol social concret, săvârşite de persoane a căror atitudine faţă de faptă şi urmarea socialmente periculoasă a acesteia demonstrează o periculozitate redusă şi prezintă garanţia posibilităţii reeducării, situaţie care în prezenta speţă lipseşte cu desăvârşire în cazul inculpatului A.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. în regim privativ de libertate, suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatei B.

În motivele scrise inculpata B. a solicitat: a)în principal, achitarea în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) şi b) teza a I-a C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri prevăzută de art. 26 rap. la art. 290 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1968, având în vedere că, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat că menţiunile efectuate în contractul de asistenţă juridică din 2012 au un conţinut nereal, iar în ceea ce priveşte menţiunea referitoare la data încasării din chitanţa fiscală, aceasta nu era de natură a produce consecinţe juridice.

b) înlăturarea din dispozitivul hotărârii atacate a menţiunii confiscării sumei de 7.000 euro, neexistând nici o legătură între încasarea acestei sume şi infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată;

c) înlăturarea din dispozitivul hotărârii atacate a menţiunii referitoare la desfiinţarea totală a contractului de asistenţă juridică din 2012 şi a chitanţei fiscale din 28 februarie 2012, aceste înscrisuri având un caracter real.

În dezvoltarea motivelor de apel inculpata a arătat:

Contractul de asistenţă juridică din 2012 are un conţinut real ce atestă înţelegerea verbală dintre soţul său şi martorul denunţător C. ca urmare a negocierilor purtate în cursul lunii ianuarie 2012 cu privire la cuantumul şi natura onorariului cuvenit pentru acordarea asistenţei juridice în Dosarul nr. x/271/2011 al Curţii de Apel Oradea.

Potrivit Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat şi dispoziţiilor Statutului profesiei de avocat, contractele de asistenţă juridică se întocmesc în forma tipizată prevăzută în anexa legii.

Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 725 din 20 martie 2010 a fost stabilit conţinutul şi modul de tipărire a contractelor de asistenţă juridică şi a împuternicirilor avocaţiale impunându-se avocaţilor folosirea unor tipizate înseriate. întrucât s-a apreciat că această hotărâre are un caracter nelegal, aducându-se atingere principiului statuat de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care conferă caracter independent profesiei de avocat şi întrucât a fost dată de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România cu nerespectarea competenţelor ce-i revin în conformitate cu prevăzută art. 61 din Legea nr. 51/1995 şi art. 113 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nu a fost pusă în aplicare, fiind atacată cu acţiune în contencios administrativ, ce a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 320/CA/2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Deşi, la data pretinsei săvârşiri a faptelor folosirea formularelor tipizate înseriate nu era obligatorie, cabinetele de avocatură şi-au procurat astfel de formulare şi le-au folosit în paralel cu formularele tipizate ce nu conţineau obligativitatea înserierii, potrivit formatului din anexa la Legea nr. 51/1995.

A arătat că împreună cu soţul său îşi desfăşurau activitatea în cadrul a două cabinete individuale de avocat dar prestau asistenţă juridică exclusiv în colaborare, doar cabinetul de avocatură individual A. încheind efectiv contracte de asistenţă juridică, avocat B. prestând activitate avocaţială numai în substituire, pentru aceasta cedându-se parte din onorariile încasate.

De asemenea, întrucât existau clienţi cărora li se acorda asistenţă juridică încă din anii anteriori, în dosare aflate pe rolul instanţelor în diverse căi de atac, au convenit ca, pentru aceştia să se folosească formularele tipizate neînseriate (model vechi), acestea reprezentând în fapt acte adiţionale la contractele iniţiale. Numai în cazul clienţilor noi s-a decis folosirea formularelor prevăzute de Hotărârea nr. 725/2010. Din acest motiv, contractul din 10 ianuarie 2012 încheiat cu denunţătorul C., a fost redactat pe formular neînseriat, reprezentând practic un act adiţional la contractul de asistenţă juridică din 24 februarie 2011 încheiat cu soţia acestuia pentru asistarea sa în aceeaşi cauză aflată însă în faţa instanţei de fond. Acest fapt explică şi existenţa în evidenţele cabinetului a contractului încheiat pe formular înseriat purtând acelaşi număr, cu numitul R., client nou al cabinetului de avocatură.

Contractul încheiat cu denunţătorul a fost întocmit în parte la data de 10 ianuarie 2012 prin înserarea datelor de identificare ale celui în cauză, în baza sa emiţându-se şi împuternicirea avocaţială cu acelaşi număr care a fost ridicată de organele de urmărire penală, în original, cu ocazia percheziţiei efectuată la sediul cabinetului de avocatură. împuternicirea, purtând semnătura necontestată a denunţătorului, nu a fost însă depusă la dosarul cauzei în care era inculpat acesta, deoarece, la primul termen de judecată (10 ianuarie 2012), s-a formulat o cerere de amânare în numele său pentru pregătirea apărării. La termenul următor a fost depusă la dosar o altă împuternicire avocaţială în conţinutul căreia s-a făcut trimitere în mod eronat la un alt număr de contract, această menţiune neprezentând însă relevanţă cu privire la valabilitatea asistenţei juridice acordată în mod efectiv.

Inculpata a mai susţinut că a completat celelalte rubrici ale contractului de asistenţă juridică în cursul lunii ianuarie 2012, după negocierile purtate de soţul său cu denunţătorul raportat la cuantumul şi natura onorariului de avocat, incluzându-se şi clauza restituirii unei părţi din onorariu (7.000 euro) în ipoteza respingerii recursului. Cu ocazia completării tuturor rubricilor, contractul în discuţie a fost semnat de către denunţător rămânând în păstrarea cabinetului de avocatură până la data de 28 februarie 2012, când a fost înmânat celui în cauză, împreună cu contractul încheiat în anul 2011 şi cu toate chitanţele fiscale privind sumele

Nu corespunde realităţii susţinerea din rechizitoriul (preluată şi în hotărârea judecătorească) în sensul că acest contract ar fi fost redactat şi semnat abia la data de 28 februarie 2012, întrucât, pe de o parte, pe baza acestui contract a fost prestată în mod efectiv o activitate avocaţială, iar pe de altă parte, în baza lui a fost încasată suma de 4.200 lei (echivalentul a 1.000 euro) conform chitanţei fiscale din 10 ianuarie 2012 emisă de cabinet avocat individual B. Această sumă de bani a fost contabilizată la cabinetul său întrucât reprezenta un onorariu cedat, astfel cum s-a procedat şi în alte cazuri.

Organele judiciare au reţinut existenţa unui fals în contractul din 2012 speculând în mod eronat această împrejurare fără a aprofunda situaţia prin verificări suplimentare şi a stabili realitatea acesteia.

Susţinerea instanţei în sensul că toate documentele predate denunţătorului la data de 28 februarie 2012 au fost semnate în acel moment nu este confirmată prin probele administrate în cauză. Astfel, în declaraţia denunţătorului din 29 februarie 2012, acesta afirmă că „Marţi, 28 februarie 2012. Doamna B. m-a chemat la birou (...) a scos nişte hârtii şi fără prea multe explicaţii mi-a cerut să le semnez. Luat prin surprindere le-am semnat unde mi s-a indicat, iar apoi doamna B. mi-a pus toate documentele într-un plic pe care mi l-a dat închis. Abia după ce am plecat de la birou am deschis plicul şi am văzut că erau două contracte de asistenţă juridică şi patru chitanţe. Din cele două contracte unul era din februarie 2011 iar celălalt ianuarie 2012, cele patru chitanţe acoperă toate sumele de bani pe care i le-am plătit avocatului A." Susţinerile denunţătorului sunt contrazise de aspectele consemnate în procesul verbal de redare a conversaţiei dintre denunţător şi comisarul S. de la data de 28 februarie 2012, ora 18:16, din care rezultă clar faptul că nu a semnat absolut nici un înscris, ci doar i-au fost predate:

„S. : - şi acum le-o dat. deci acum le-o dat?

R. : - Toate mi le-o dat. Acum, aaa, deci eu m-am dus, o zis că să mă duc să-i duc ceva la peleţi, şi-n momentul în care m-am dus, mi-o zis hai să-ţi dau asta, atât, nimic, toată, foarte scurtă a fost conversaţia, înţelegeţi dvs.

În aceste condiţii inculpata a susţinut că nu se poate reţine comiterea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în întocmirea în totalitate contractul de asistenţă juridică la data de 28 februarie 2012 şi antedatarea la 10 ianuarie 2012.

În ceea ce priveşte chitanţa fiscală emisă la data de 28 februarie 2012, aceasta are un conţinut real în ceea ce priveşte cuantumul sumei încasate, fiind trecută în mod eronat doar data emiterii acesteia, în realitate această sumă fiind încasată la începutul lunii februarie 2012. Inculpata a susţinut că s-a procedat aşa potrivit clauzei din contractul de asistenţă juridică sus-menţionat, prin această modalitate încălcându-se dispoziţiile C. fisc. ce poate genera cel mult o sancţiune contravenţională.

În motivele scrise inculpatul A. a solicitat:

a) În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, în principal, a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen., pentru lipsa elementelor constitutive;

b) În subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în instigare la dare de mită informă simplă prevăzută de art. 25 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior şi achitarea pentru această infracţiune, în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen.;

c) Înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. chiar şi în ipoteza menţinerii încadrării juridice a faptei în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, fapta consumându-se în momentul pretinsei pretinderi a sumei de 6.000 euro, suma de 1.000 euro dată ulterior nefăcând obiectul infracţiunii de trafic de influenţă;

d) În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în principal, a solicitat achitarea, în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., menţiunile din contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 având caracter real, iar chitanţa fiscală din 28 februarie 2012 atestând primirea sumei de 30.000 lei reprezentând onorar avocat, rezultată din convertirea în monedă naţională a sumei de 7000 euro;

e) În subsidiar, înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu privire la această infracţiune în ipoteza reţinută de organele de urmărire penală, completarea celor două înscrisuri sus-menţionate având loc în aceeaşi împrejurare, la data de 28 februarie 2012;

f) În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a solicitat achitarea în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b), nefiind întrunite condiţiile de tipicitate;

g) S-a mai solicitat înlăturarea dispoziţiei de confiscare a sumei de 7.000 euro, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din 2 martie 2012 a Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea şi înlăturarea din dispozitivul hotărârii a dispoziţiilor privind desfiinţarea totală a contractului de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 şi a chitanţei fiscale din 28 februarie 2012.

Inculpatula susţinut şi încălcarea unei serii de drepturi şi garanţii procesuale astfel:

1. Încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal cu privire la administrarea probatoriului, soluţionarea cererilor şi excepţiilor ridicate în faţa instanţei de fond precum şi motivarea hotărârii pronunţate.

a) Pe parcursul cercetării judecătoreşti, au fost ridicate mai multe excepţii privind neregularitatea actului de sesizare şi desfăşurarea urmăririi penale cu încălcarea unor norme procedurale imperative însă instanţa de fond fie a omis a se pronunţa cu privire la parte dintre acestea, fie le-a respins pe altele fără o motivare pertinentă în acord cu prevederile legale, cu doctrina şi jurisprudenţa în materie precum şi raportat la probatoriul administrat suplimentar în mod nemijlocit în această fază a procesului penal, din care rezultau împrejurările şi faptele invocate. Astfel, instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra nulităţii urmăririi penale motivată de lipsa existenţei la dosar a notelor de supraveghere, a caracterului incomplet al procesului verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 23 februarie 2012 (în sensul că nu sunt menţionate mijloacele probatorii şi nici indiciile care rezultă din probe), asupra neregularităţii care a vizat interceptările ambientale care, deşi au fost autorizate audio-video s-au efectuat (sau doar s-au prezentat) doar audio, precum şi asupra nulităţii proceselor verbale de amplasare a mijloacelor tehnice din 30 ianuarie 2012, 02 februarie 2012, 03 februarie 2012, 10 februarie 2012, care nu cuprind toate menţiunile corespunzătoare privind persoana pe care se montează aparatura, datele de identificare a aparaturii, tipul şi seria aparatului original de stocare a datelor, toate aceste excepţii fiind arătate în cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, la data de 29 mai 2012.

De asemenea, a mai fost invocată lipsa unei delegări a procurorului T. din cadrul Direcția Națională Anticorupție Oradea care a efectuat acte de urmărire penală, deşi cauza a fost înregistrată iniţial la Structura Centrala a Direcția Națională Anticorupție, fiind instrumentată de procuror U., acesta delegând pentru efectuarea unor acte procedurale pe comisarul S. din cadrul Serviciului Teritorial Oradea; de menţionat că, nici în privinţa acestuia nu au fost emise ordine de delegare pentru efectuarea activităţilor cuprinse în perioada 15 februarie 2012-28 februarie 2012, invocându-se în consecinţă, nulitatea acestora.

Au mai fost invocate nulitatea procesului-verbal de predare a sumei de 1000 euro întocmit de comisar S. la data de 21 februarie 2012, nulitatea declaraţiei denunţătorului consemnată de acelaşi organ de poliţie judiciară la data de 15 februarie 2015, nulitatea ordonanţei de extindere a urmăririi penale din 2012.

S-a arătat că prin încheierea din 30 octombrie 2012, s-a respins ca neîntemeiată excepţia neregularităţii actului de sesizare, cererea de desesizarea instanţei şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii materialului de urmărire penală, fără nici o motivare.

b) Referitor la administrarea probatoriului s-a susţinut că, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe, iar altele pe care le-a încuviinţat nu s-au mai administrat, aspect cauzat de refuzul autorităţilor publice de a da curs solicitărilor instanţei.

Astfel, deşi prin adresa din 18 septembrie 2012, instanţa a pus în vedere Direcției Națională Anticorupție să depună toate înregistrările audio-video şi interceptările efectuate în dosar şi să depună toate notele, rapoartele şi actele de filaj din dosar, această instituţie a ignorat solicitarea instanţei. Deşi Serviciul Teritorial Oradea al Direcția Națională Anticorupție a fost obligat să depună toate convorbirile telefonice autorizate, lipseşte o perioadă importanta (25 ianuarie 2012-06 februarie 2012) inclusiv, perioada în care au fost efectuate patru înregistrări ambientale - 30 ianuarie 2012, 02 februarie 2012, 03 februarie 2012, 06 februarie 2012, astfel că, este imposibil să nu existe convorbiri telefonice, cu denunţătorul pentru pregătirea acestor întâlniri.

Din conţinutul înscrisului încuviinţat ca probă indicat prin completarea la cererea de probaţiune din 02 decembrie 2014, pct. 6 - Convorbiri telefonice dintre procurorul T. şi denunţătorul C., din 03 februarie 2012 ce au fost autorizate prin ordonanţă de către procurorul U., care instrumenta cauza din Structura Centrala a Direcția Națională Anticorupție, pentru 48 de ore - rezultă existenţa unei convorbiri telefonice în care se discuta despre pregătirea întâlnirii din 06 februarie 2012 cu inculpatul A., însă ulterior, pentru această perioadă nu mai există convorbiri cu privire la acest aspect; deşi instanţa a admis comunicarea în integralitate a tuturor convorbirilor interceptate, nu s-a dispus întocmirea unei adrese către S.R.I. în acest sens.

Unele probe au fost respinse în ciuda faptului că, aveau un impact hotărâtor asupra stării de fapte reţinute în mod eronat de instanţă. Printre acestea se găsesc declaraţiile martorilor Luminiţa Stamate - comisar Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor care putea dovedi relaţia strânsă între procurorul Ilisie şi denunţătorul C., O., prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bihor, care a formulat sesizarea contra procurorului T. şi a martorului V., care a afirmat în unele declaraţii date în această cauză faptul că denunţătorul C. i-a povestit despre „înscenarea" făcută avocatului A.

De asemenea, a fost respinsă solicitarea de efectuare a unei noi expertize criminalistice privind înregistrările audio şi audio-video efectuate în mediul ambiental, ignorându-se în totalitate obiecţiunile formulate la raportul de expertiză criminalistică din 6 decembrie 2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj. Chiar această instituţie, în adresa din 12 septembrie 2014 înaintată Curţii de Apel Cluj recunoaşte că expertiza efectuată este incompletă, neputându-se trage concluzii corespunzătoare în lipsa echipamentelor cu care au fost efectuate înregistrările, care, deşi solicitate nu au fost puse la dispoziţia instanţei şi a experţilor. În finalul acestei adrese se arată că „În situaţia în care se contestă, în fapt, concluziile lucrării există posibilitatea solicitării unei noi expertize în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti.

Art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului acordă acuzatului dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală. Practic, această normă conferă persoanei acuzate posibilitatea de a contesta toate motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei în primă instanţă, iar soluţia pe care o pronunţă instanţa de control trebuie să fie una aptă să sancţioneze neregulile invocate în cazul în care se apreciază întemeiate criticile. Din acest punct de vedere, deşi apelul are caracter devolutiv, instanţa de control nu va putea să dea aceeaşi eficienţă excepţiilor invocate. Mai mult, administrarea probelor solicitate, pentru prima data în faţa instanţei de apel încalcă dreptul inculpaţilor de a beneficia de o apreciere asupra întregului ansamblu probator în ambele faze de judecată.

Aceste susţineri au la bază practica Curții Europene a Dreptului Omului în care se arată că „Judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi". Or, prin sentinţa apelată, Curtea de Apel Cluj a omis să se pronunţe asupra tuturor excepţiilor şi probelor, fundamentând hotărârea de condamnare, în principal pe probele acuzării, situaţia de fapt fiind prezentată şi reţinută de instanţă prin folosirea sistemului copy-paste a unei părţi semnificative din rechizitoriu (pag. 2-15).

Faţă de aceste considerente, inculpatul a susţinut că lipsa motivării cu privire la aspectele invocate face imposibilă exercitarea controlului judiciar, sens în care singura soluţie ce poate fi adoptată de instanţa de control ar fi desfiinţarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Inculpatul a mai susţinut că sunt întrunite toate condiţiile unei nulităţi relative invocate la primul termen de judecată după darea soluţiei primei instanţe, nulitate care nu mai poate fi remediată decât prin desfiinţarea sentinţei pronunţate. In acest sens, a invocat şi jurisprudenţa Curţii de Apel Oradea, secţia penală, (Decizia nr. 82/A din 30 ianuarie 2015).

2. Încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin încălcarea flagrantă de către procuror a principiilor legalităţii şi loialităţii cu ocazia administrării probelor. Inculpatul a susţinut că prezentul dosar reprezintă o „construcţie" a organelor de urmărire penală din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea pe baza unui aşa-zis „autodenunţ" formulat de o persoană căreia i-a fost „promisă" o soluţie de clasare într-o altă cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Deşi „autodenunţul" formulat a fost înregistrat la Structura Centrală a Direcția Națională Anticorupție, în realitate aşa cum rezultă din chiar declaraţia martorului denunţător C. acesta a fost depus la Serviciul Teritorial Oradea şi numai reţine data exactă, însă ştie că acest lucru a avut loc în februarie 2012:, Declar că denunţul pe care l-am făcut a fost efectuat la Direcția Națională Anticorupție Oradea şi nu cunosc în ce împrejurări a fost trimis prin fax la Bucureşti" (pag. 6 din declaraţie) ."Nu mai reţin data exactă dar ştiu că acest lucru a avut loc în februarie 2012" (pag. 7 din declaraţie).

În ceea ce priveşte sumele de bani ce au făcut obiectul pretinsei infracţiuni de trafic de influenţă există îndoială dacă acestea au fost puse la dispoziţia denunţătorului din fondurile Direcția Națională Anticorupție, din convorbirea purtată între cele două persoane sus-arătate rezultând că, în privinţa ultimei sume de bani s-a apelat, în realitate la „cumnatul" persoanei oficiale, respectiv a domnului procuror T. („aşa o să văd dacă v-aduc banii", „deja am vorbit cu cumnatul." convorbire din 21 februarie 2012).

Din dosarul de urmărire penală şi urma de casă nu rezultă că, sumele de 6.000 euro şi 1.000 euro, au fost ridicate din contul indicat de procurorul U., prin Rezoluţia din 26 ianuarie 2012 de către comisarul S., neexistând nici o dovadă în acest sens, iar procesele-verbale de înseriere a bancnotelor şi fotografiile acestora nu dovedesc că aceşti bani provin din contul indicat de procurorul U. şi că au fost puşi la dispoziţia denunţătorului de către Direcția Națională Anticorupție.

Această modalitate de lucru folosită de organele judiciare nu se circumscrie dispoziţiilor legale care reglementează modul de întocmire a actelor procedurale şi creează cel puţin un dubiu asupra respectării în cauză a principiului legalităţii şi loialităţii în administrarea probelor care stau la baza inculpării, întărind ideea lipsei de imparţialitate a acestora şi influenţarea declaraţiilor martorului denunţător sub rezerva unei protecţii acordate acestuia.

Din conţinutul aceloraşi convorbiri telefonice se relevă chiar existenţa unei,, complicităţiîntre reprezentanţii organului judiciar şi martorul denunţător, căruia i se atrage în mod repetat atenţia asupra ştergerii mesajelor telefonice, a caracterului secret a discuţiilor purtate şi în special asupra persoanei procurorului îlisie, aspect care demonstrează că martorului i s-a promis o soluţie favorabilă în Dosarul penal nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Relevantă în acest sens este discuţia purtată între procurorul T. şi martorul denunţător la data de 2 martie 2012:

T. : încă o chestiune. Ai vorbit tu vreodată cu el ceva?

C.: Nu. nici poveste aşa ceva. Numai i-am spus odată că m-o chemat îlisie atât, nimic altceva, atât ştiţi d-voastră . chiar la început .da n-am vorbit nic, absolut nimica.

T. : No, bine C. Să nu discuţi cu nimeni, nici despre mine să nu zici nimic.

C.: Nu, fiţi liniştit că doar mi-o spus domnu S., nu, nu staţi liniştit. Bine?

T. : Ai depus denunţul la Bucureşti şi nu ştii ce s-o mai întâmplat în, aaa.

C. : Exact! Exact, exact. Immhhii

T.: No, orice imixtiuni, ameninţări, dacă simţi tu, aaa," Acelaşi martor în declaraţia sa dată în faţa instanţei a arătat: „Pe domnul procuror îl cunosc aşa cum îl cunosc pe inculpatul A. şi singurul lucru pe care l-am discutat cu inculpatul A. este că înainte de formularea denunţului am fost chemat pentru al doilea dosar".

Deşi martorul denunţător, cu prilejul audierii neagă orice implicare a organelor de urmărire penală în privinţa determinării formulării denunţului şi a conţinutului declaraţiilor date în faza de urmărire penală, există o mare îndoială în ceea ce priveşte situaţia reală, martorul fiind în mod repetat atenţionat asupra comportamentului său, ceea ce l-a determinat să nu recunoască nici măcar faptul că a purtat discuţii telefonice cu procurorul T. şi comisarul S., deşi acestea au fost interceptate şi se află la dosarul cauzei. Pe de alta parte şi în lipsa acestor atenţionări, martorul era interesat în obţinerea soluţiei promise, astfel încât declaraţiile sale trebuie privite cel puţin cu rezervă, daca,,promisiunile" ce i s-au făcut rezidă şi din alte probe administrate în cauză.

Importantă sub acest aspect este sesizarea penală formulată de fostul procuror şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (depusă în copie la dosarul cauzei), O., la data de 2 decembrie 2014. Din conţinutul acestei sesizări se desprinde ideea că preluarea Dosarului nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a avut loc la iniţiativa procurorului T. care i-a cerut petentului să-l repartizeze unui anumit procuror pe care i l-a indicat în mod expres. Acest procuror a dispus apoi în acea cauză o soluţie de clasare cu privire la martorii denunţători, iar în prezent face parte din structura Direcția Națională Anticorupție - Serviciu Teritorial Oradea.

Despre existenţa promisiunilor făcute denunţătorului se vorbeşte şi în declaraţia olografa dată de V., de asemenea învinuit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea: „cu ocazia vizitei de joia trecută numitul C. mi-a spus ca să nu îndrăznesc să-mi schimb declaraţia în acest dosar, întrucât i s-ar schimba pedeapsa stabilită de instanţă cu suspendare în pedeapsă cu executare deoarece i-a înscenat la avocatul A. că, i-ar fi cerut ca să scape de puşcărie şi C. ar fi apelat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism întrucât i s-ar fi promis o pedeapsă cu suspendare în dosarul aflat la instanţă".

De asemenea, în completarea declaraţiei de învinuit dată în faţa organelor de poliţie la data de 20 martie 2012, acesta afirmă „Joia trecută am fost vizitat la penitenciar, ocazie cu care mi-a cerut din nou să nu îmi schimb declaraţiile date în favoarea sa promiţându-mi sume de bani şi motivând că dacă aş declara adevărul i s-ar schimba pedeapsa stabilită de instanţă cu suspendare în pedeapsă cu executare, motivându-mi totodată că i-a înscenat avocatului A. darea de mită, respectiv, că i-o cerut avocatul 7.000 (şapte mii) euro să scape de puşcărie, iar C. a apelat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism întrucât i s-ar fi promis de această instituţie pedeapsa cu suspendare în dosarul aflat la instanţă".

Inculpatul a susţinut că deşi a solicitat în faţa instanţei de fond audierea atât a petentului O., cât şi a numitului V., a fost respinsă această cerere, deşi era relevantă pentru stabilirea legalităţii administrării probei cu autodenunţul martorului C. precum şi a verificării credibilităţii acestui martor.

3) Nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încadrării juridice a)Inculpatul a susţinut că încadrarea juridică dată faptei de corupţie este eronată atât în privinţa normei de incriminare cât şi din perspectiva reţinerii formei continuate. Fapta materială de a pretinde o sumă de bani pentru a fi dată judecătorilor investiţi cu soluţionarea unui dosar ar putea constitui infracţiunea de luare, respectiv dare de mită, însă nu trafic de influenţă.

- traficul de influenţă în modalitatea pretinderii de bani direct pentru sine sau altul pentru a-l determina pe funcţionar să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu (dacă traficantul are o influenţă reală sau imaginară asupra funcţionarului nu contează) şi darea de mită în modalitatea instigării ori complicităţii la darea de bani unui funcţionar public in scopul ca acesta din urmă să îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

După prezentarea acestor argumente, inculpatul a mai susţinut că normele de incriminare prezintă numeroase similitudini dar şi deosebiri importante în planul tipicităţii, două dintre acestea fiind relevante. In primul rând, trebuie stabilită destinaţia sumei de bani pretinsă, pentru sine sau pentru altul şi, respectiv, noţiunea înţelesului de „altul". Or inculpatul nu a pretins suma totală de 7.000 euro pentru sine ci, banii urmau a fi daţi mai departe judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea. Acest fapt reiese şi din înregistrarea ambientală redată la fila 6 a sentinţei, în care denunţătorul afirmă că cei 6.000 euro sunt pentru ei, adică pentru judecători iar la fila 8 se reţine că şi ceilalţi 1.000 euro ar fi destinaţi aceloraşi magistraţi. S-a mai susţinut în motivele scrise că în condiţiile în care inculpatul nu a primit vreo sumă de bani în schimbul traficării presupusei influenţe, nu se poate reţine traficul de influenţă, ci dare de mită realizată prin intermediul său. In plus, obiectul infracţiunii de corupţie este suma de 7.000 euro şi nu 8.000 euro, ceea ce înseamnă că au fost excluşi cei 1.000 euro cu titlu de onorariu avocaţial. Astfel, susţine inculpatul în motivele de apel, trebuie clarificată noţiunea de „altul" în accepţiunea normei de incriminare a traficului de influenţă. Inculpatul a concluzionat în sensul că, luând în considerare faptul că, potrivit acuzaţiei, banii nu i-a pretins de la denunţător nici pentru sine şi nici pentru „altul", ci pentru judecătorii Curţii de Apel, fapta nu poate fi catalogată trafic de influenţă, ci eventual o participaţie la infracţiunea de dare de mită. În continuare inculpatul a arătat că această dezlegare este susţiută şi de jurisprudenţa Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 3889/2008, potrivit căreia fapta inculpatului de a determina o persoană să-i ofere altei persoane cu funcţie de conducere publică suma de 1.000 euro pentru a-l ajuta să promoveze un examen întruneşte elementele constitutive ale instigării la dare de mită şi prin urmare nu se poate aprecia că aceeaşi faptă constituie de asemenea şi un act de trafic de influenţă, neputându-se reţine în sarcina inculpatului aceeaşi faptă cu două încadrări juridice distincte.

Inculpatul în motivele scrise a mai precizat că banii ce urmau să fie remişi judecătorilor Curţii de Apel Oradea pentru pronunţarea unei pedepse cu suspendare executării pedepsei aplicate denunţătorului au fost factorul decisiv. Aspectul pecuniar l-ar fi convins pe denunţător de succesul demersului său, influenţa sa fiind o împrejurare lipsită de relevanţă sau prea puţin importantă. Altfel spus, ipoteticul act urma să fie îndeplinit de către funcţionar în schimbul sumei de bani, nefiind determinat de presupusa influenţă a inculpatului.

În egală măsură, în mintea denunţătorului, prezumtivul pact infracţional cu viza coruperea judecătorilor, nu influenţarea acestora, motiv pentru care a remis iniţial suma de 6.000 euro. Această susţinere este întărită şi de a doua remitere de bani, cei 1.000 euro, denunţătorul având reprezentarea clară a faptului că vor fi daţi mai departe judecătorilor pentru a-i soluţiona favorabil dosarul penal.

c) Nu în ultimul rând, inculpatul în motivele scrise a susţinut că se impune reţinerea instigării la infracţiunea de dare de mită în forma simplă. Infracţiunea s-a consumat la momentul la care inculpatul a pretins denunţătorului o sumă de bani pentru a fi remisă judecătorilor Curţii de Apel Oradea. Faptul că această sumă de bani ar fi fost dată în mai multe tranşe nu este de natură să constituie acte materiale distincte ale acestei infracţiuni, momentul consumării fiind acelaşi.

d) De altfel, instanţa de fond reţinut în mod eronat chiar şi forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă. In prezenta cauză, fapta s-ar fi consumat la momentul la care ar fi fost pretinsă suma de bani denunţătorului pentru a-şi trafica presupusa influenţă faţa de judecătorii Curţii de Apel Oradea investiţi cu soluţionarea cauzei sale. Nu contează dacă s-au remis banii sau în câte tranşe s-ar fi dat. În plus, există o singură acţiune de pretindere a banilor, chiar dacă s-ar fi materializat în 2 momente distincte iar finalitatea urmărită este aceeaşi - obţinerea unei soluţii favorabile denunţătorului, motiv pentru car a susţinut că trebuie reţinut un singur act material de trafic de influenţă.

Motive de netemeinicie a hotărârii atacate

Instanţa de fond şi-a motivat hotărârea de condamnare preluând prin sistemul copy-paste în integralitate argumentaţia din rechizitoriul întocmit de organele de urmărire penală (pag. 2-15) şi cu trimitere doar la probatoriul administrat în faza urmăririi penale ignorând toate probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti constând în declaraţiile martorilor audiaţi, înscrisurile ataşate la cererile în probaţiune formulate de apărare, convorbirile telefonice interceptate ce au fost transmise instanţei la solicitarea inculpatului, raportul de expertiză extrajudiciară şi chiar unele concluzii ale raportului de expertiză criminalistică efectuat de Institutul Național de Expertiză Criminalistică Cluj.

Inculpatul a susţinut că, în calitate de avocat a fost angajat pentru asigurarea asistenţei juridice de către martorul denunţător C. în Dosarul nr. x/271/2011 al Curţii de Apel Oradea (cu un prim termen de judecată la 10 ianuarie 2012), recunoscând de la bun început primirea sumei de 8.000 euro care reprezenta în parte onorariul avocaţial pentru activitatea prestată iar diferenţa onorariu de succes, astfel cum s-a stabilit prin contractul din 10 ianuarie 2012 încheiat cu denunţătorul şi predat în original acestuia la data de 28 februarie 2012. Pretinderea şi primirea unui onorar de succes cu încălcarea unor dispoziţii din legislaţia profesiei nu poate atrage însă decât eventuale măsuri disciplinare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 257 din V.C.P. atâta timp cât avocatul nu se prevalează de influenţa reală sau presupusă de instanţă pentru a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă să-i presteze un folos necuvenit (în acest sens şi Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, Decizia nr. 2007 din15 aprilie 2004, nepublicată).

În ceea ce priveşte interceptările, inculpatul a susţinut că sunt scoase din context şi a exemplificat această susţinere cu pasaje din discuţia purtată cu denunţătorul, în data de 30 ianuarie 2012, redată în procesul-verbal din data de 28 februarie 2012:

„R.: - Ştiţi pt. ce am vorbit eu ca dvs.?

S.: - Da!

R.: Aţi reuşit să vorbiţi?

R.: - Când tre' să vi-i aduc? Că ştiu că tre să-i daţi şi dvs. Ia judecători, acolo!

S.: - Da, da să ai grijă!

S.: - Mă, nu tot, tăt vorbi de. de astea şi de împrumuturi şi de judecători, ca n-are nicio."

Referitor Ia întrebarea denunţătorului „Aţi reuşit să vorbiţi?", a arătat că i-a precizat acestuia faptul că o să discut şi cu alţi colegi despre şansele de reuşită, fapt ce s-a şi petrecut, aşa cum reiese din declaraţia avocatului L. Cu privire Ia răspunsul dat Ia întrebarea adresată de către numitul C. „Când tre' să vi-i aducă. Că ştiu că tre să-i daţi şi dvs. la judecători, acolo!", inculpatul a susţinut că răspunsul a fost unul mecanic „Da, da' să ai grijă!". Din felul în care s-a încheiat discuţia din 30 ianuarie 2012 („Mă, nu tot, tăt vorbi de. de astea şi de împrumuturi şi de judecători, că n-are nicio") inculpatul a susţinut că trebuia să se observe starea sa de iritaţie cauzată de insistenţa denunţătorului de a oferi bani pentru judecători.

De asemenea, din discuţia din 03 februarie 2012, redată prin procesul verbal din 28 februarie 2012, folosit în argumentare de către acuzare, se poate observa atitudinea agasantă a denunţătorului care insistă să ofere o sumă de bani pentru a obţine o soluţie favorabilă pe căi nelegale.

„R.: - Ce ziceţi? O să fie bine?

S.: - Păi eu asta vreau să fac, să, să . ieşim bine!

R.: - Domnu A., eu am pregătit tot! Deci, sunt pregătiţi! Când îmi ziceţi, atunci! Vă rog frumos! Dacă vorbiţi cu ei (vorbeşte în şoaptă), şi faza cu, nu tre' să mă achite, numai' să, dacă se mai poate, să vedem, datoriile alea care tre' să le plătesc, nu.

S.: - Nu, n-am . n-am ce face!

R:-Na! Da'. bun! Bun! Ok!

S: - N-am ce face! Deci nu-i coşer.

R.: - Că vă dădeam . na, nu-i problemă!

S: - Nu, n~am ce face. R: - Bun! Am înţeles!.

R.: - Nu ştiu acuma, mima' să iasă cumva! O suspendare, domnu' A., nimic altceva! Atât!

S.: - Da' păi, da'.

R.: - Atâta!

S.: - ce vrei să iasă?

R.: - Nimic! Atât!

R.: - Ascultaţi domnu' A., când trebe s-o facem, îmi daţi numai' . bine? (...) na, altfel, că.

S.: - Băi, te rog frumos! Marţi dimineaţa să-mi vină cu hârtia"

Inculpatul a precizat că suma de 6.000 euro, se referă Ia onorariul fixat. Conversaţia a fost purtată în şoaptă din cauza faptului că nu dorea ca soţia sa să afle că denunţătorul îi va remite suma de 6.000 euro anterior pronunţării instanţei întrucât în cazul în care condamnarea era cu executarea pedepsei, trebuiau restituiţi banii:

„R.: - Atunci, să-i aduc la mine, hm (vorbeşte în şoaptă).

S.: - Da (vorbeşte în şoaptă).

R.: - Aia 6, atunci (vorbeşte în şoaptă).

S.: - Da (vorbeşte în şoaptă)".

Analizând aceste pasaje în motivele de apel, inculpatul a susţinut că din toate înregistrările reiese că denunţătorul încearcă obsesiv să îi ofere bani în vederea mituirii judecătorilor. Conversaţia relevă un monolog şi nicidecum un dialog, deoarece de cele mai multe ori l-ar fi ignorat complet pe denunţător. Singurele momente în care ar fi răspuns încercărilor acestuia au fost momentele în care a respins tranşant solicitările.

În mod eronat s-a reţinut că ofertele repetate ale denunţătorului s-au datorat faptului că inculpatul l-ar fi convins de influenţa sa asupra judecătorilor:

„S : - Mă, nu tot, tăt vorbi de, de astea şi de împrumuturi şi de judecători, că n-are nicio."

(Conversaţie din 30 ianuarie 2012 redată în procesul verbal din 28 februarie 2012)

R.: - Domnu A., (şoaptă).

R.: - Pentru ăia de la Curte, 6 mii. Pentru dvs. nu mai trebe să vă.?

S.: - Lasă, nu.

R.: - Bun! Nu, că . (şoaptă, nu se înţelege).

S.: -Mă! Nu tot vorbi!."

(Conversaţia din 06 februarie 2012, redată în procesul verbal din 28 februarie 2012).

R.: - Da. Domnii' A., dacă mai trebuie ceva, să spuneţi.

S.: - Ce să trebuiască, mă?

R.: - Dacă mai trebuie ceva, îmi spuneţi.

S.: - Nu mai tot vorbi, mă de . Ce să trebuiască, mă?

R.: - Da. Am înţeles. Gata.

R.: - Deci, auziţi dumneavoastră? Eu mai.

S.: - Măi!

R.:- Na bun. Gata!." (conversaţia din 24 februarie 2012, redată în procesul verbal din 03 martie 2012).

În continuare inculpatul a arătat că din conţinutul raportului de expertiză criminalistică întocmit de expert Mureşan, din transcrierea acestora lipseşte sintagma „ăia de la curte" care nu se aude pe înregistrarea audio-video, fiind „introdusă"' de organele de urmărire penală, în scopul stabilirii destinaţiei de 6.000 euro pentru judecătorul de la Curtea de Apel Oradea.

De asemenea, a susţinut că din toate cele trei declaraţii date de către denunţător în 15 februarie 2012, 29 februarie 2012 şi 18 decembrie 2012 nu reiese că i-ar fi pretins vreo sumă de bani în scopuri ilicite: „Am bănuit că rezolvarea dosarului nu pe degeaba şi l-am întrebat pe d-l A. câţi bani mă costă ca să încerc să fac rost de ei." (depoziţia din 15 februarie 2012). Iniţiativa unei încercări de a influenţa judecătorii a aparţinut doar denunţătorului, după cum rezultă şi din declaraţiile acestuia. Am insistat pe lângă avocatul A. cât mă costă, fiind că ştiam din discuţiile avute că diverse persoane pentru a da o hotărâre favorabilă trebuie să dai mită la judecători," (depoziţia din 29 februarie 2012).

Inculpatul în motivele de apel a amintit şi in declaraţiile denunţătorului din 29 februarie 2012 în care se arată că „Domnul A. mi-a spus ca mă va costa 2.000-3.000 euro dar nu a precizat că suma este pentru un judecător sau pentru tot completul", precum şi declaraţia din 15 februarie 2012, „Dânsul mi-a spus ca rezolvăm problema cu 2.000-3.000 euro dar nu mi-a spus în acel moment pentru cine sunt banii însă eu am înţeles că sunt pentru judecători".

În urma acestei analize inculpatul a susţinut că starea de fapt, prezentată în actul de sesizare şi reţinută de instanţa de fond, este neverosimilă, că nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, nu rezultă cu certitudine că ar fi solicitat de la martorul denunţător C. suma de 7.000 euro pentru a interveni la vreun judecător, că în cauză există îndoială cu privire la vinovăţia sa, fiind incidenţă regula «in dubio pro reo» şi a solicitat achitarea sa în temeiul disp. art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, având în vedere că, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat că menţiunile efectuate în contractul de asistenţă juridică din 2012 au un conţinut nereal iar în ceea ce priveşte menţiunea referitoare la data încasării din chitanţa fiscală, nu era de natura a produce consecinţe juridice, se impunea achitarea în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) şi b) teza a I-a C. proc. pen.

Contractul de asistenţă juridică din 2012 are un conţinut real ce atestă înţelegerea verbală cu martorul denunţător C. ca urmare a negocierilor purtate în cursul lunii ianuarie 2012 cu privire la cuantumul şi natura onorariului cuvenit pentru acordarea asistenţei juridice în Dosarul nr. x/271/2011 al Curţii de Apel Oradea.

Potrivit Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat şi dispoziţiilor Statutului profesiei de avocat, contractele de asistenţă juridică se întocmesc în forma tipizată prevăzută în anexa legii.

Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 725 din 20 martie 2010 a fost stabilit conţinutul şi modul de tipărire a contractelor de asistenţă juridică şi a împuternicirilor avocaţiale impunându-se avocaţilor folosirea unor tipizate înseriate. întrucât s-a apreciat că această hotărâre are un caracter nelegal, nu a fost pusă în aplicare. Deşi, la data pretinsei săvârşiri a faptelor folosirea formularelor tipizate înseriate nu era obligatorie, cabinetele de avocatură şi-au procurat astfel de formulare şi le-au folosit în paralel cu formularele tipizate ce nu conţineau obligativitatea înserierii, potrivit formatului din anexa la Legea nr. 51/1995.

Inculpaţii au arătat că îşi desfăşurăm activitatea în cadrul a două cabinete individuale de avocat şi prestau asistenţă juridică exclusiv în colaborare, doar cabinetul de avocatură individual A. încheind efectiv contracte de asistenţă juridică, avocat B. prestând activitate avocaţială numai în substituire, pentru aceasta cedându-i-se parte din onorariile încasate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, inculpatul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive şi a solicitat achitarea în baza disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen.

Judecătorul fondului nu a realizat nici un fel de analiză cu privire la această infracţiune. De altfel, singurele referiri se regăsesc la fila 10 din hotărâre şi sunt reluate la fila 14. Practic, judecătorul fondului se rezumă să precizeze că fapta materială constituie infracţiunea de spălare a banilor. Lipseşte cu desăvârşire analiza juridică a infracţiunii prin prisma stării de fapt, a probelor precum şi a încadrării juridice.

Nemotivarea hotărârii constituie un viciu de legalitate ce are drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare. Această situaţie ar trebui remediată prin desfiinţarea hotărârii cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, astfel încât să fie analizată efectiv acuzaţia de spălare a banilor.

În plus, la fond nu s-a stabilit încadrarea juridică concretă a faptei materiale imputate. Infracţiunea prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 are conţinut alternativ, putând fi săvârşită în 2 modalităţi: prin transfer ori schimb. Chiar dacă ambele presupun în esenţă un act de dispoziţie asupra bunului ilicit, înţelesul lor este diferit. Potrivit literaturii de specialitate, acţiunea de schimbare presupune înlocuirea unui bun provenit din săvârşirea infracţiunii cu un alt bun de provenienţă licită iar transferul implică transmiterea drepturilor referitoare la bunul cu origine ilicită.

Ca urmare, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru rejudecare.

În subsidiar a susţinut că nu poate fi deopotrivă subiect activ al infracţiunii de corupţie şi de spălare de bani (inculpatul a subliniat că acuzaţia se concretizează în faptul că şi-ar fi spălat proprii bani).

În acest sens, în motivele de apel, inculpatul a susţinut că spălarea banilor este o formă specială de favorizare a făptuitorului, iar auto-favorizarea nu intră în sfera ilicitului penal potrivit doctrinei, după cum nici tăinuirea produsului propriei infracţiuni nu este sancţionată penal. În egală măsură, chiar dacă practica la nivelul instanţelor era neunitară, începând cu anul 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat acest punct de vedere. Soluţiile dispuse în acest sens sunt numeroase iar pentru exemplificare a invocat Decizia nr. 147/2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat: „Infracţiunea de spălare a banilor, asemenea infracţiunilor de favorizare a infractorului, este distinctă de infracţiunile prin care s-a obţinut produsul său. Caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor reiese din împrejurarea că ea derivă dintr-o altă infracţiune care constituie situaţia-premisă. Deci subiectul activ al celor două infracţiuni nu poate fi una şi aceeaşi persoană".

În ceea ce priveşte măsura confiscării, inculpatul a susţinut în motivele de apel că instanţa de fond a inteipretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 112 C. pen. de la 1968 dispunând confiscarea sumei de 7.000 euro de la ambii inculpaţi şi menţinând pentru executarea acesteia măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din 2 martie 2012 a Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, această sumă neprovenind din săvârşirea unei infracţiuni.

Totodată, fiind vorba despre o măsură de siguranţă, aceasta având un caracter personal, confiscarea nu putea fi dispusă cu privire la ambii inculpaţi, cu atât mai mult cu cât inculpata B. a fost condamnată doar sub aspectul comiterii unei infracţiuni de fals.

În ceea ce priveşte măsura desfiinţării totale a înscrisurilor, respectiv a contractului de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012 şi a chitanţei fiscale din 28 februarie 2012, aceasta este eronată deoarece a rezultat că doar parte din menţiunile cuprinse în aceste înscrisuri ar avea un caracter nereal.

În faza apelului, în faţa Înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:

- 06 mai 2015, când s-au admis cererile de amânare a cauzei formulate de inculpaţi în vederea angajării apărătorilor aleşi şi pentru pregătirea apărării;

- 17 iunie 2015, când s-au susţinut cererile de probatorii;

- 01 septembrie 2015, când s-au admis, în parte, probele solicitate de inculpaţii A. şi B., s-a stabilit calendarul cercetării judecătoreşti, s-a respins cererea de sesizare a Completului privind dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea identităţii de subiect activ în cazul infracţiunii de corupţie şi de spălare de bani şi s-a prorogat pronunţarea asupra audierii experţilor X. şi N., precum şi asupra efectuării unei noi expertize tehnice privind înregistrările ambientale (fila 167 şi urm, vol. I);

- 16 septembrie 2015, când a fost audiat inculpatul A.;

- 30 septembrie 2015, când a fost audiată inculpata B.;

- 14 octombrie 2015, când a fost audiat martorul C.;

- 28 octombrie 2015, când au fost ascultate înregistrările ambientale contestate de inculpaţi, a fost încuviinţată administrarea probei cu înscrisuri solicitată de inculpaţi, audierea expertului criminalist X. şi s-au respins motivat probele privind audierea martorului J., audierea în şedinţă publică a convorbirilor telefonice dintre T. şi C. şi depunerea la dosar de către Direcţia Naţională Anticorupţie a înregistrărilor ambientale din 28 februarie 2012 şi înregistrărilor telefonice din perioada 25 ianuarie 2012-06 februarie 2012.

- 04 noiebrie 2015, când a fost audiat prin videoconferinţă expertul X. şi au avut loc dezbaterile.

Examinând apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi de către inculpaţii A. şi B., din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prealabil, se reiterează faptul că în faza apelului a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de inculpaţii A. şi B., au fost audiaţi inculpaţii, martorul C. şi expertul X. şi au fost ascultate în şedinţă publică înregistrările ambientale contestate de inculpaţi. În cursul judecării apelului inculpaţii au depus la dosar concluzii scrise şi memorii.

Astfel, la termenul din 16 septembrie 2015 a fost audiat inculpatul A. care a declarat următoarele: ''Menţin parţial declaraţia dată în faţa instanţei de fond, întrucât o parte dintre aspecte nu au fost consemnate cum le-am relatat. In legătură cu restul declaraţiilor îmi menţin poziţia exprimată în faţa Curţii de Apel.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

1. De ce pentru apărarea denunţătorului aţi emis două împuterniciri avocaţiale dintre care una având data de 10 ianuarie 2012 şi una 07 februarie 2012?

R: în 10 ianuarie s-a încheiat contractul cu denunţătorul, dată la care s-a întocmit delegaţia din 10 ianuarie 2012 în care s-a consemnat că este eliberată în baza contractului din 10 ianuarie 2012, delegaţie ce a fost semnată de către denunţător, semnătură care a fost recunoscută de acesta în faţa instanţei de fond, consemnată în declaraţia sa din 18 decembrie 2012, delegaţie existentă la fila 22 vol. II dup.

Această delegaţie, înainte de ora 09:00 în acea dimineaţă a fost completată de soţia mea B., a fost semnată de mine şi de denunţător. Cu această delegaţie am plecat la Curtea de Apel, întrucât dosarul avea termen pentru acea dată. La 10 ianuarie 2012 era prima zi după concediu şi întrucât cauza era la primul termen de judecată existau două posibilităţi pentru denunţător şi pentru mine, în sensul că la Curtea de Apel Oradea funcţionau două complete de penal, pentru căi de atac. Unul din complete admitea cererile de amânare pentru apărare la primul termen, iar al doilea respingea astfel de cereri şi judeca cauza cu avocat din oficiu.

Am mers la instanţă, am văzut despre ce complet este vorba şi am stat să văd dacă se amână cauza la primul termen, fiind început de an, ştiind că în anul anterior acest complet admitea cererile de amânare.

I-am spus denunţătorului că o să depunem o cerere de amânare întrucât nu eram pregătit pentru această cauză, era prima zi după concediu. Despre termen am aflat de la denunţător înainte de Crăciun.

Am depus cererea de amânare, delegaţia nu am depus-o, întrucât a rămas la mine în buzunar, şi a fost găsită ulterior cu ocazia percheziţiei. Cauza s-a amânat pentru data de 07 februarie 2012, când trebuia să amân din nou această cauză pentru că la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exista pe rol, cu termen la data de 15 februarie 2012 Dosarul nr. x/111/2008, în recurs. Era vorba despre o tentativă de omor în care eu asistam pe inculpatul din acea cauză la instanţele din Oradea. În recurs i-am sugerat inculpatului să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen. pentru că apăruse un R.I.L. privind aplicarea acestor dispoziţii şi în calea de atac a recursului.

La nivelul Curţii de Apel Oradea din 10 ianuarie 2012 până în data de 07 februarie 2012 s-au reţinut pentru cei care doreau aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. fără însă a se reduce pedepsele. In acest context, am luat două măsuri, respectiv i-am sugerat clientului să se interneze în spital pentru analize. pentru a putea amâna cauza. In situaţia în care cauza nu se amâna pentru acest motiv, am solicitat soţieî inculpata A. să întocmească o altă delegaţie cu data de 07 februarie 2012. care nu era delegaţia reală. Era întocmită astfel pentru ca în situaţia în care se respingea cererea de amânare să folosesc această nouă delegaţie pentru a cerere o nouă amânare pentru pregătirea apărării.

În data de 07 februarie 2012 am formulat cererea de amânare pentru motive medicale, am depus delegaţia cu data de 07 februarie 2012, iar cauza a fost amânată pentru a depune actele medicale. Această delegaţie a rămas la dosarul cauzei. In cauză s-a dat un nou termen peste două săptămâni, respectiv pentru 21 februarie 2012 când s-a soluţionat recursul. Nu mi-am adus aminte de delegaţia iniţială, care a rămas îndoită în dosarul meu personal, ridicat cu ocazia percheziţiei.

2. De ce a fost nevoie de emiterea chitanţei fiscale în data de 10 ianuarie 2012 dintr-un alt chitanţier aparţinând inculpatei B.?

R.: Eu cu soţia lucrăm din 2002. Soţia mea întocmea pentru birou şi actele. În 10 ianuarie 2012 când soţia a completat parţial contractul de angajament cu denunţătorul, aceasta a întocmit şi chitanţa pentru cei 1.000 euro (în echivalentul în lei), plătiţi de denunţător în două tranşe, 500 euro în decembrie şi 500 euro în 10 ianuarie 2012. Echivalentul în lei l-am stabilit la cursul valutar din ziua respectivă. În contract s-a trecut onorariul de 8.000 euro, la rubrica onorariu convenit. La rubrica „modalităţi de plată" s-a precizat suma de 1.000, fără a se preciza moneda, fund evident că este vorba de euro.

Această chitanţă de 1000 a fost întocmită pe cabinetul soţiei. Contractul iniţial încheiat cu soţia denunţătorului din 24 februarie 2011. Acel contract preciza onorariul 3.700 lei achitaţi pentru cabinetul soţiei. Pentru cabinetul meu s-au achitat 1.000 lei. Aceste repartizări ale onorariilor proveneau din contractele cu clienţii mei şi erau cedate soţiei având în vedere şi activităţile desfăşurate de aceasta în dosare şi, de asemenea, dacă aveam încasări peste un anumit plafon eram plătitor de T.V.A. şi nu doream să fiu, datorită operaţiunilor financiar-contabile atrase de această situaţie.

3. B. avea contract de asistenţă juridică cu denunţătorul în această cauză?

R.: nu.

4. Era legal să se emită chitanţă fiscală de către inculpată dacă nu avea

un contract de asistenţă juridică?

R.: era legal dacă ar fi existat un contract de colaborare ceea ce în situaţia noastră nu s-a pus problema deoarece eram soţ şi soţie.

5. Suma de 6.000 euro înserată în cel de-al doilea contract de asistenţă juridică, când aţi primit-o?

R.: în săptămâna în care s-a încheiat contractul între mine şi denunţător. După amânarea cauzei, denunţătorul m-a căutat la instanţă şi am stabilit cuantumul onorariului din cauză. Acest cuantum a fost de 8.000 euro, aşa cum este consemnat în contractul de asistenţă juridică. Ne-am deplasat la biroul meu, unde s-a definitivat contractai din 10 ianuarie 2012, denunţătorul dictăndu-i soţiei C.N.P.-ul şi semnând contractul fără nicio obiecţie.

În perioada 10-13 ianuarie, nu ştiam cum va fi practica referitoare la aplicarea art. 3201 C. proc. pen. Denunţătorul mi-a spus că trebuie să se împrumute şi în această situaţie i-am spus că dacă soluţia va rămâne cu închisoare eu mă oblig să îi restitui 7.000 euro, din considerente umanitare. Această diferenţă de bani, 7.000 euro, s-a plătit în două tranşe. 6.000 euro au fost aduşi de denunţător în data de 06 februarie 2012 la cabinetul meu unde eu mă aflam, şi care au fost predaţi în biroul alăturat în care se afla soţia. I-am făcut semn denunţătorului să pună banii pe masa din birou, iar peste această sumă de bani am pus o carte. Am procedat în acest mod, deoarece am dorit ca soţia mea să nu ştie pentru că îmi doream mult să îmi achiziţionez o aparatură de întreţinere lucru cu care nu a fost de acord niciodată. În acest sens, i-am spus denunţătorului că atunci când vine la birou să nu vorbească despre faptul că îmi aduce banii. Aceasta se poate observa şi de pe înregistrarea video, i-am făcut semn să tacă.

6. Pentru această sumă aţi emis chitanţă?

R.: pentru această sumă, la momentul la care s-a remis, nu s-a emis chitanţă, deoarece nu doream să ştie soţia.

7. Suma de 6.000 euro v-a fost remisă în euro sau echivalentul în lei.

R.: suma a fost remisă în euro.

8. Valoarea bunurilor de întreţinere achiziţionate reprezintă suma de 6.000 euro?

R.: bunurile de întreţinere achiziţionate erau în valorare de 5.160 euro şi 3.000 lei, în total aprox. 5.850 euro. Am plătit în euro, însă chitanţa pentru acea aparatură a fost emisă în lei.

9. I-aţi spus denunţătorului, în discuţia telefonică din data de 19 ianuarie 2012, că această sumă de bani este necesară pentru soluţionarea favorabilă şi aţi discutat această problemă cu judecătorii cauzei?

R.: niciodată în activitatea mea profesională nu am discutat aşa ceva cu clienţii mei. Nu îmi amintesc despre această discuţie cu denunţătorul din 19 ianuarie 2012. precizez că din punctul meu de vedere este cert că nu s-a purtat o astfel de discuţie. Ar fi fost oricum absurd să am o astfel de discuţie, pentru că nu aveam de unde să ştiu dacă se va da eficienţă alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. Dacă aş fi avut o astfel de discuţia aceasta era o escrocherie. Sincer eu acestui denunţător nu i-am dat nicio şansă.

10. De ce aţi încheiat două contracte de asistenţă juridică, dintre care unul pe numele lui R., iar celălalt pe numele denunţătorului C.

R.: La începutul anului 2012 s-au folosit contracte înseriate cum este contractul încheiat cu dl R. Pentru clienţii anteriori anului 2012, care aveau cauze în derulare, căi de atac, soţia folosea contractele anterioare, ca şi anexă. In alte contracte nu s-a încheiat un nou contract ci s-au făcut notări în cuprinsul contractului vechi, unde se indica dosarul de instanţă, onorariul şi toate datele necesare. In această cauză s-a procedat în acest mod pentru că dosarul iniţial nr. x încheiat în 2011 cu soţia denunţătorului, când acesta era arestat, a fost semnat de soţia denunţătorului. Când s-a făcut angajamentul pentru Curtea de Apel soţia a văzut că în acel contract a semnat soţia denunţătorului şi i-a cerut să vină. Aceasta a spus că este la serviciu. De aceea soţia mea a întocmit acest în forma veche anterioară lunii ianuarie 2012, identic cu contractul din 2011. În contractul din 2011 angajamentul a fost pentru asistarea denunţătorului pentru faza de urmărire penală. Ulterior, la instanţă, soţia nu a încheiat un alt contract, ci a consemnat în acelaşi contract aspectele pentru faza de judecată, inclusiv suma reprezentând onorariul. Aşa am procedat şi cu alţi clienţi de-ai mei.

Întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului A.:

1. Când a aflat soţia dvs despre primirea sumei de 6000 euro?

R.: în data de 10 februarie 2012.

2. Suma de 1000 euro când a fost încasată şi în ce context?

R.: În 21 februarie 2012 s-a finalizat cauza la Curtea de Apel Oradea. În acea zi, întrebăndu-l pe inculpat dacă şi-a achitat toate obligaţiile, mi-a spus că urma să îmi mai aducă 1.000 euro. Eu am crezut că-i remisese soţiei. I-am spus că dacă are timp poate să îi aducă. In aceeaşi zi a venit şi mi-a adus 1.000 euro, nu îmi amintesc cu precizie unde mă aflam. Această sumă a fost înmânată într-o zi de marţi şi a rămas la mine fără să-i spun soţiei, pană în 27 februarie când, fiind acasă a sosit cel cu motorina pentru încălzire şi cu acea ocazie am folosit banii daţi de denunţător, spunăndu-i soţiei cuantumul şi că provin de la denunţător.

3. Cănd s-au tăiat chitanţe pentru aceste sume de bani de 6.000 euro şi 1.000 euro.

R.: atât pentru suma de 6.000, cât şi pentru cea de 1.000 euro chitanţa a fost tăiată de soţia mea în 28 februarie 2012. dată la care a fost amânată pronunţarea. după aflarea soluţiei. Aşa era consemnat şi în contractul din 10 ianuarie 2012. Soţia a tăiat chitanţă pentru echivalentul în lei. În contractul la rubrica .modalităţi de plată" soţia a consemnat suma de 7.000 euro, evident este vorba de euro şi nu a defalcat suma în 6.000 euro şi 1.000 euro.

4. De la 1 ianuarie 2012 puteau fi folosite şi vechile contracte sau numai cele noi?

R.: puteau folosite ambele tipuri de contracte

5. l-aţi spus denunţătorului soluţia la care se poate aştepta?

R.: sincer când am văzut pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru 16 participări la infracţiunea de furt, şi 4 ani şi 3 luni pentru coinculpatul Posta, pentru participări la 24 infracţiuni de furt, am gândit şi i-am spus să se poate obţine o reducere a pedepsei, nicidecum cu suspendare pentru că la instanţa de fond nu a dat declaraţie, având o poziţie ostilă. I-am recomandat denunţătorului .să recunoască săvârşirea faptelor şi să-şi facă rost de acte medicale pentru el şi soţia sa.

6. Denunţătorul v-a sugerat o metodă de rezolvare prin apelare la judecători? Care a fost atitudinea dvs.?

R.: Încă de la instanţa de fond, după ce a fost pus în libertate mi-a vorbit de bani şi aranjamente, atât mie cât şi soţiei, dar şi colegul lui. Cererile sale le~am respins categoric şi i-am spus să nu vorbească prostii despre judecători şi aranjamente. Nu mă ocup cu aşa ceva.

7. Aţi folosit faţă de denunţător expresia că judecătorii de la Curtea de Apel Oradea sunt ,,oameni mai luminaţi"?

R.: niciodată nu am folosit această expresie.

8. Aţi încercat în cursul procesului penal să influenţaţi declaraţiile martorului E.? De ce aţi înregistrat convorbirea ambientală dintre E. şi J., cumnatul denunţătorului?

R.: după respingerea propunerii de arestare preventive, cauza era în aşteptare pentru soluţionarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. În 05 martie 2012 i-am solicitat martorului E. să-mi vândă un aparat de înregistrare audio-video. El a venit la mine acasă, cu soţia lui. Am înregistrat o discuţie purtată de martorul J. cu denunţătorul. Eram în recurs cu propunerea de arestare preventivă, Direcția Națională Anticorupție dorea să fiu cercetat în stare de arest. întâlnirea a fost pentru a obţine relaţii despre procurorul Ilisei care a fost implicat în provocarea acestui denunţ, iar nu pentru a-l influenţa pe martorul E. Acesta din urmă a aşteptat în maşină. Martorul J. mi-a supus că denunţătorul vrea să se întâlnească cu mine. Am fost de acord şi ne-am întâlnit, aşa am înregistrat discuţia.

În 07 martie 2012 mă aflam în Bucureşti pentru soluţionarea recursului şi i-am solicitat lui E. prin telefon, să dea o declaraţie prin care să confirme că întâlnirea mea cu denunţătorul a fost în 05 martie 2012 (data reală) pentru că aparatul de înregistrat avea setat anul 2000.

În toate discuţiile purtate cu denunţătorul, din atitudinea mea nu am lăsat să se înţeleagă că aş avea influenţă asupra magistraţilor Curţii de Apel Oradea, şi nu aveam cum să induc o astfel de stare denunţătorului atâta timp cât nici acesta nu era convins, aşa cum i-am relatat, de o soluţie favorabilă în recurs.

Cu privire la infracţiunea de spălarea de bani, consider că prin folosirea sumei de 5.850 euro la achiziţionarea acelor produse nu am perceput subiectiv că aş putea săvârşi o infracţiune, având în vedere menţiunea din contractul privind data eliberării chitanţei şi faptul că în 28 februarie 2012 această sumă de 7.000 a fost evidenţiată în actele contabile, fiind eliberată chitanţă pentru care am plătit taxele la stat şi la barou.

În legătura cu infracţiunea de fals. arăt că nu am săvârşit infracţiunea de fals, pentru că am încheiat contractul în condiţiile relatate. Denunţătorul recunoaşte calitatea mea de apărător ales în recurs şi că în această calitate i-am spus să nu se prezinte la instanţă la data de 10 ianuarie 2012.

Precizez că nu am completat nici un contract şi nicio chitanţă. Acestea au fost consemnate de soţia mea la cererea mea."

La termenul din 30 septembrie 2015 a fost audiată inculpata B. care a declarat următoarele: "Menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi faţa judecătorilor în totalitate. Nu am de făcut precizări suplimentare la aceste declaraţii.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

L Care este forma de organizare a cabinetului de avocatură al susnumitei şi al soţului?

R : Facem parte din două barouri diferite, soţul din Baroul Bihor, iar eu din Baroul Hunedoara, aşadar sunt două cabinete distincte, care poartă numele nostru.

I . Un cabinet de avocatură poate emite chitanţă pe seama unui contract încheiat de celălalt cabinet?

R : Da. Statutul profesiei de avocat prevede forma de conclucrare profesională între cabinete, cu posibilitatea cedării de onorariu. Eu sunt avocat pledant ca şi soţul meu, dar îl substitui pe soţul meu în faza de urmărire penală şi de asemenea, în cadrul cabinetului, practic eu fac toată activitatea de concepere, redactare şi întocmire a actelor. Din 1998 de când m-am transferat la cabinetul soţului meu, iniţial ca şi secretară, iar din 2003 ca avocat, eu am făcut atât treaba mea, cât şi treaba soţului meu în ceea ce priveşte munca la cabinet. Aşadar afirmaţia mea se referă la faptul că, deşi era un contract al soţului, eu realizând această activitate de care am făcut vorbire, preluam o cotă din onorariul soţului meu.

I. Puteţi preciza suma rezultată din primul şi al doilea contract?

R : Da, 3.700 lei pentru primul, respectiv 4.200 lei pentru al doilea, echivalentul a 1.000 euro. Precizez că toate încasările mele de când sunt avocat, respectiv din 2003 până în prezent, reprezită sume cedate din contractele soţului meu. Atunci când mi se cedează sumele, eliberez chitanţă pe cabinetul meu şi le evidenţiez în contabilitatea cabinetului meu, indiferent de sumă"

La termenul din 14 octombrie 2015 a fost audiat martorul C. care a declarat următoarele: "Am studii medii, desfăşor activităţi sezoniere, sunt de religie penticostală.

Menţin în integralitate declaraţiile, inclusiv olografe, date în faza de urmărire penală la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea şi la instanţa de fond a Curţii de Apel Cluj, întrucât ele reflectă adevărul şi nu înţeleg să formulez alte precizări suplimentare în faţa instanţei de recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întrebări formulate dereprezentantul Ministerului Public:

I: Cunoşteaţi dacă circula zvonul că inc. A., ca avocat, pretindea bani, de la părţile pe care le asista, pentru a-i mi tui pe judecători?

R : Exista un atare zvon în mim. Oradea însă eu l-am aflat când l-am cunoscut pe acesta în calitate de avocat. în momentul când mi-a fost recomandat ca să îmi asigure asistenţă într-un proces în care aveam calitatea de inculpat şi care se afla pe rolul Jud. Oradea, fiind trimis în judecată pentru auiorat şi complicitate la infracţiunea de furt calificat.

I ; V-a promis avocatul A. să vă rezolve problema la instanţa Curţii de Apel Oradea,, pentru că acolo judecătorii sunt mai luminaţi"?

R : Da. Eu am semnificat această sintagmă în sensul că la instanţa Curţii de Apel Oradea sunt judecători mai corecţi decât cei de la instanţa de fond a Judecătoriei Oradea, iar eu eram nemulţumit de soluţia de condamnare dispusă de 4 ani şi 3 luni cu executare. în condiţiile în care deşi solicitasem ascultarea mea în faţa acelei instanţe, nu s-a dat curs cererii mele şi nu s-a dispus amânarea la un alt termen de judecată pentru acest motiv.

1. V-a pretins inc. A. suma de 6.000 euro pentru a fi dată la judecătorii de la instanţa Curţii de recurs Oradea, respectiv câte 2.000 de euro fiecăruia dintre judecătorii membrii în completul de judecată cu scopul obţinerii unei soluţii favorabile în procesul dvs. penal?

R: Da.

I. V-a pretins inc. A. separat, vreo sumă de bani cu titlu de onorariu de avocat?

R : Arăt că pe durata arestării mele preventive (31 de zile), cumnatul meu J., sau socrul meu, Morar Ionel, i-au plătit cu acest titlu de onorariu de avocat lui A. suma de 1.000 euro, iar pe durata judecăţii în faţa instanţei de fond, eu personal i-am plătit cu acelaşi titlu o altă sumă de 1.000 de euro, în cate două tranşe egale. Pe de altă parte, după finalizarea judecăţii la instanţa de fond şi până la primul termen de judecată fixat de Curtea de Apel Oradea, la cererea inculpatului A. i-am făcut plata, din nou în 2 tranşe egale, a sumei de 1.000 euro cu titlu de onorariu de apărător.

I. Cate contracte de asistenţă juridică aţi încheiat cu A. pe timpul judecăţii la instanţa de fond şi de recurs?

R. Nu îmi aduc aminte, însă este posibil să fi făcut cunoscute aceste aspecte în depoziţiile date la procurorul Direcția Națională Anticorupție; sens în care mi le menţin şi pe acelea.

I. Unde i-aţi înmânat suma de 6.000 euro inculpatului şi în ce modalitate?

R. I-am dat inculpatului A. pentru obţinerea soluţiei favorabil mie la judecata de la Curtea de Apel Oradea suma de 6.000 euro, în bancnote în cupiură de 20 şi 50 euro, la sediul său profesional situat în mun. Oradea, într-o încăpere cu uşa închisă în acel cabinet. Menţionez că după ce am intrat în acel cabinet am văzut că acolo mai erau prezenţi soţia inculpatului, inc. B., despre care cunoşteam că este soţia primului nominalizat şi că are calitatea de avocat (de altfel, chiar m-a asistat în faza de urmărire penală mai înainte de finalizarea urmăririi penale într-un al doilea dosar, care a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru alte 6 infracţiuni de furt calificat) şi totodată mai erau prezenţi o tânără şi un tânăr, fără să-i cunosc şi în ce calitate se aflau ei acolo.

I. V-i s-a emis factură sau chitanţă fscală pentru suma de 6.000 de euro pentru traficarea influenţei inc. A. la instanţa Curții de Apel Oradea şi respectiv pentru suma de 1.000 euro cu titlu de onorariu avocaţial?

R. La data de 28 februarie 2012, după ce a fost amânată pronunţarea în două rânduri de către completul de judecată de la Curtea de Apel Oradea (judecătorii Direcția Națională Anticorupție. Z., d-nul. G. şi Direcția Națională Anticorupție H.), iar eu personal am fost încunoştinţat de un alt avocat pe care îl rugasem, al cărui nume nu mi-l aduc aminte acum (nu ştiu dacă acesta la rândul său s-a deplasat la arhiva instanţei sau a accesat sistemul public al şedinţelor şi soluţiilor de judecată) despre darea soluţiei favorabile mie în sensul admiterii recursului şi a dispunerii soluţiei de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

Am fost apelat la telefon de două ori de către Direcția Națională Anticorupție. A. care mi-a cerut să mă deplasez cu taximetrul pe care îl conduceam, la sediul profesional al cabinetului avocaţial al soţilor A., spre a-i duce combustibil pentru o sobă cu pereţi. M-am deplasat şi mi-a cerut să revin în după amiaza acelei zile întrucât nu este disponibilă cantitatea de combustibil pe care trebuia să o transport.

M-i s-a părut nelalocul ei această solicitare a doamnei A. întrucât chiar când ieşeam pe poarta de acces la curtea casei unde se află sediul profesional al avocaţilor A. m-am întâlnit cu inc. A. care m-a interpelat „Dacă m-am prezentat la Direcția Națională Anticorupție să îl denunţ pe el arătăndu-mi că dacă nu recunosc aceasta oricum are mijloace ca să afle şi a susţinut că am fost văzut de către o doamnă, fără a o numi. Eu am negat prezenţa mea la procurorul anticorupţie în vederea formulării unui denunţ care să îl vizeze.

Mai arăt că atunci când mi-a fost adusă la cunoştinţă de către acel avocat al cărui nume nu mi-l amintesc, soluţia judecătorească favorabilă, cu suspendarea executării pedepsei închisorii dispusă de Curtea de Apel Oradea, eu personal nu am semnificat acea soluţie ca fiind rezultatul asistenţei calificate exercitată de către avocatul A. şi nici ca fiind consecinţa influenţei aceluiaşi avocat la judecătorii Curții de Apel Oradea, pentru care plătisem la pretinderea sa, mai înainte de al doilea termen de judecată la acea instanţă (ziua de 7 februarie 2012, respectiv plata sumei de 6.000 de euro am făcut-o la data de 6 februarie 2012, în condiţiile deja expuse mai înainte, la sediul său profesional) ci mi-am readus aminte că, chiar mai înainte de primul termen de judecată fixat la acea instanţă inculpatul A. mi-a spus,, dacă pică dosarul meu la acel complet de judecată compus din judecătorii pe care i-am nominalizat, voi avea noroc" ceea ce mi-a arătat că membrii acelui complet de judecată sunt prieteni cu avocatul A. sau măcar prietenoşi cu el în dosarele în care are calitatea de apărător.

I: Facturile fiscale v-au fost emise de către inc. A. după formularea denunţului dvs. la Direcția Națională Anticorupție?

R.: Da, în chiar ziua de 28 februarie 2012 la care s-a pronunţat soluţia favorabilă mie de către instanţa CA Oradea.

I.: Facturile erau emise pe cabinetul inculpatei sau al inculpatului?

R.: Nu am văzut în antetul facturilor care dintre avocaţi era emitent.

I.: Ce v-a determinat să îl denunţaţi pe inc. A.?

R: Nu m-am aşteptat să îmi ceară o sumă atăt de mare. de 6000 de curo. şi anume cate 2000 euro pentru fiecare dintre membrii completului de judecată, dar întrucât se pronunţase acea soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, la Jud. Oradea, eram capabil şi doritor să fac orice pentru a-mi fi admisă calea de atac.

I.: Aţi fost influenţat sau a fost exercitată vreo presiune asupra dvs. pentru a face acel denunţ?

R.: Nu, nici o persoană nu m-a presionat sau influenţat în facerea acelui denunţ. încă o dată repet, fiind înspăimântat de soluţia condamnării la pedeapsa privativă de către Jud. Oradea şi dimensiunea apreciabilă a sumei pretinse de avocatul A. pentru influenţarea membrilor completului de judecată de la Curtea de Apel Oradea şi, deşi într-un anume moment am vrut să renunţ la serviciile sale de avocat, sens în care am luat legătura cu avocatul pentru a-l angaja să mă reprezinte în recursul promovat, întrucât acesta mi-a cerut suma de 500 lei pentru studiul dosarului şi să revin ulterior după câteva ziler, iar timpul era redus în raport de data primului termen de judecată fixat, coroborat şi cu aspectul că am gândit că avocatul,, îmi va pune pile pe invers" la completul de judecată determinând respingerea recursului sau chiar majorarea pedepsei cu închisoarea ce fusese stabilită de prima instanţă, m-au determinat să formulez denunţul în cauză.

Întrebări formulate de apărarea inculpaţilor A. şi B.:

I.: V-aţi deplasat la data de 10 ianuarie 2012, data la care a fost stabilit primul termen de judecată în recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea la sediul profesional al avocatului A. pentru a-i semna împuternicirea avocaţială să vă reprezinte?

R.: M-am deplasat de mai multe ori la acel sediul profesional al avocaţilor A. şi B., sigur şi la data menţionată, însă nu îmi aduc aminte dacă am semnat vreo împuternicire avocaţială.

I.: Pe parcursul acestui proces penal, la instanţa de fond a Curții de Apel Cluj, v-a fost prezentat spre recunoaştere înscrisul numit împuternicire avocaţială cu semnătura aplicată de dvs.?

R.: Da, iar cu ocazia prezentării chiar în şedinţa publică de faţă, de către apărătorul inculpaţilor A., arăt că într-adevăr semnătura de pe acest înscris este a mea. Este posibil ca această împuternicire avocaţială să o fi semnată pe data de 28 februarie 2012 (în condiţiile în care la această dată mi-au fost date spre semnare mai multe documente de către doamna B.) întrucât nu îmi aduc aminte, cum deja am arătat, că am semnat-o la data de 10 februarie 2012.

Mai arăt că la data de 28 februarie 2012, doamna B. a susţinut că îmi dă spre semnare chitanţe sau facturi atestând plata sumei de 3.000 euro cu titlu de onorariu avocaţial (am defalcat mai înainte plăţile de câte 1.000 euro efectuate pe durata arestării preventive de către cumnatul sau socrul meu, secunda la judecata in fond la Jud. Oradea şi ultima onorariu avocaţial pentru judecata în recurs la Curtea de Apel Oradea) însă, fiind înspăimântat de faptul că dl. A. aflase că formulasem denunţ la Direcția Națională Anticorupție, la lumina slabă a încăperii în care am primit acele documente de la Direcția Națională Anticorupție A. nu m-am uitat pe acestea, le-am semnat în grabă şi imediat, în aceeaşi seară sau în dimineaţa zilei următoare le-am prezentat la procurorii Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

I.: Când v-aţi dus cu documentele la Direcția Națională Anticorupție, aţi mai aplicat în faţa ofiţerului de poliţie judiciară de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Terirorial Oradea semnătura dvs. pe vreunul din documentele ce v-au fost remise de către Direcția Națională Anticorupție A. sau aţi făcut menţiunea olografă semnat spre neschimbare?

R.: Nu, nici nu am semnat vreunul din acele documente ce mi-au fost remise de către doamna B. şi nici nu îmi aduc aminte să fi făcut eu pe aceleaşi documente menţiunea semnat spre neschimbare şi menţionez că aceleaşi documente nu au fost semnate nici de ofiţerul de poliţie judiciară care le-a primit la Direcția Națională Anticorupție, comisar de poliţie S. Arăt că mie mi-a fost dat spre semnare procesul verbal încheiat cu acea ocazie la sediul Direcția Națională Anticorupție de către ofiţerul de poliţie nominalizat.

I: În care moment avocatul A. v-a arătat că dacă recursid dvs. va fi judecat de un anume complet de la Curtea de Apel Oradea va fi bine pentru dvs.?

R: Aşa. cum am arătat deja, avocatul A. mi-a făcut cunoscut acest lucru între pronunţarea hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii în luna noiembrie 2011 şi primul termen de judecată la instanţa de recurs a Curtea de Apel Oradea fixat la 10 ianuarie 2012 când a numit-o expres pe Direcția Națională Anticorupție judecător Z.

I.: La data formulării denunţului la Direcția Națională Anticorupție - Serciviul Teritorial Oradea v-au fost făcute promisiuni că veţi obţine o soluţie procedurală favorabilă într-un alt dosar de urmărire penală aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Jud. Oradea?

R.: Nu.

I.: V-aţi deplasat la Penitenciarul Oradea în care se afla încarcerat în executarea unei pedepse privative numitul V. Sandor care era învinuit cu dvs. în dosarul de urmărire penală aflat la Parchetul de pe lângă Jud. Oradea?

R.: Da. M-am deplasat, însă după pronunţarea hotărârii judecătoreşti de condamnare dispusă de către Jud. Oradea şi fără nici o legătură cu asistenţa ce-mi era asigurată de avocatul A. în soluţionarea recursului declarat împotriva acelei hotărâri şi aceasta pentru a-l chestiona pe numitul V. Sandor dacă într-adevăr formulase un autodenunţ în dosarul în care ambii eram condamnaţi de către Jud. Oradea şi dacă fusese influenţat de vreo persoană pentru formularea acelui autodenunţ.

Întrebări formulate de inculpatul A.:

I.: Cu acea ocazie i-aţi spus lui V. că i-aţi înscenat o mită de 7.000 de euro avocatului A.?

R.: Nu.

I.: Aţi avut un alt apărător angajat în faza de urmărire penală şi pentru care motive aţi renunţat la acesta şi dacă ulterior punerii în libertate de sub imperiul T.datului de arestare preventivă v-am solicitat vreo sumă de bani dvs sau familiei altfel decât cu titlu de onorariul avocaţial pretinzând vreo influenţă asupra judecătorilor sau vreun alt avantaj material?

R.: Nu. Şi încă o dată menţionez că avocatul A. a fost angajat de către familia mea.

I.: Spune-ţi mai precis în timp în care moment între pronunţarea hotărârii de condamnare la Jud. Oradea şi primul termen de judecată fixat la 10 ianuarie 2012 pentru soluţionarea recursului la Curtea de Apel Oradea v-am pretins suma de 6.000 euro pentru a-i influenţa pe judecătorii din completul de la instanţa de recurs?

R.: Menţionez aşa cum arătat deja că în concret suma de 6.000 de euro (respectiv cate 2.000 euro pentru fiecare dintre cei trei judecători) mi-a fost pretinsă de avocatul A. pentru influenţarea membrilor completului de judecată pe data de 19 ianuarie 2012, mai înainte de al doilea termen de judecată fixat la data de 07 februarie 2012, însă, discuţii prealabile au fost mai multe înainte de această dată, respectiv ori înainte sau după Sărbătorile din iarna 2011-2012.

I.: Cum explicaţi că în declaraţia olografa dată la procurorul Direcția Națională Anticorupție aţi susţinut că dvs. m-aţi întrebat ce sumă trebuie dată ca mită la judecătorii de la Curtea de Apel Oradea?

R.: îmi menţin toate susţinerile din declaraţiile date în faza de urmărire penală şi menţionez că la cererea cumnatului meu, numitul Indrie Danie, care mi-a spus „vezi că sunt ceva probleme" m-am deplasat la cabinetul avocatului A. unde acesta, în cursul discuţiei, fără a mai putea să indic acum toate susţinerile sale, în sensul că „nu se mai poate", „sunt multe fapte" (deşi anterior nu se discutase în aceşti termeni situaţia mea juridică) mi-a dat de înţeles că trebuie să fac plata unei sume de bani pentru obţinerea unei soluţii favorabile la judecata de la Curtea de Apel Oradea, fără să indice cuantumul acesteia, dar mi-a spus „mă ocup eu, nu te prezinţi la primul termen de judecată până nu obţin undă verde". Cred că această discuţie a avut loc înainte de Sărbătorile de din iarna 2011-2012.

I.: De câte ori m-aţi întâlnit de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de condamnare la Judecătoria Oradea la data de 23 noiembrie 2011 şi până la sfârşitul anului 2011?

R.: Nu-mi aduc aminte.

I.: V-aţi întâlnit cu mine la data primului termen de judecată fixat pentru soluţionarea recursului la Curtea de Apel Oradea, 10 ianuarie 2012 şi m-aţi însoţit la sediul acestei instanţe spre a vedea ce cereri formulez şi cum sunt ele soluţionate?

R.: Da. M-am întâlnit la sediul cabinetului său profesional cu av. A. în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 2012 pentru a-i face plata tranşei a doua, şi ultima, de 500 de euro din onorariul de avocaţial în sumă totală de 1.000 euro şi nu l-am însoţit pe acesta la sediul instanţei de recurs.

I.: Cum puteam să mă prezint în faţa instanţei de recurs ca apărător al dvs. fără a prezenta o împuternicire avocaţială de reprezentare?

R.: Nu ştiu, însă avocatul A. mi-a spus mai înainte că procesul se va amâna la acel prim termen de judecată, respectiv la data de 10 ianuarie 2012.

I.: Aţi semnat vreo cerere de amânare pentru acel prim termen de judecată pe care v-am prezentat-o eu în calitate de avocat al dvs.?

R.: Nu-mi aduc aminte.

I.: Este real că cel puţin de două ori, pe durata judecăţii căii de atac care era pe rolul CA Oradea, mi-afi spus că procurorul Ilisie Teofil de la parchetul de pe lângă Jud. Oradea care asigura supravegherea urmăririi penale în al doilea dosar aflat la această unitate de parchet v-a cerut să, îl ajutaţi să i-o facă avocatului A."?

R.: Nu.

I.: ÎI cunoşteaţi pe procurorul T. şeful Serviciului Teritorial Oradea al Direcția Națională Anticorupție?

R.: Nu ştiu cine este procurorul primitor al denunţului formulat în cauză.

I.: Aţi fost contactat la telefon la data de 02 martie 2012 de procurorul T. pentru a fi atenţionat ce relatări fac despre acesta, procurorul de la Parchetul de pe lângă Jud. Oradea şi locul depunerii denunţului în realitate la Direcția Națională Anticorupție, secția civilă, şi nu la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

R.: întrucât au trecut mai mult de trei ani nu îmi aduc aminte.

I.: V-a solicitat în perioada 30 ianuarie 2012 - 24 februarie 2012 procurorul T. să ştergeţi din memoria telefonului dvs. conţinutul S.M.S.-urilor ce v-aufost adresate de către acesta prin care vă erau formulate recoT.dări despre ceea ce trebuie să puneţi în discuţie cu mine ?

R.: Nu.

I.: În ce loc aţi primit sumele de 6.000 euro şi 1.000 euro pentru a mi-i înmâna mie şi de la ce persoane?

R.: Ambele sume le-am primit la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

I.: Aţi avut în martie 2012 o convorbire telefonică cu cumnatul dvs. Indrie în care să îi arătaţi că iniţiativa formulării denunţului în prezenta cauză nu v-a aparţinut dvs.?

R.: Nu am avut o asemenea convorbire telefonică cu cumnatul meu.

I.: l-aţi cerut cumnatului să intermedieze o întâlnire a dvs. cu mine?

R.: Nu.

I.: Aţi avut o convorbire telefonică în cursul lunii martie 2012, după respingerea cererii de arestare preventivă a subsemnatului, cu ofiţerul de poliţie judiciară de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, comisar Surduc, an în care să menţionaţi că veţi trimite un memoriu la un ziar local urmare a unei apariţii în presă a unui articol în care se menţiona implicarea procurorului Ilisie de la Parchetul de pe lângă Jud. Oradea în dosarul penal format după denunţul dvs. ?

R.: Nu îmi amintesc.

I.: După momentul de timp pe care l-aţi indicat că v-am solicitat suma de 6.000 de euro pentru influenţarea judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea în care alte momente de timp v-am cerut să aduceţi acea sumă de bani?

R.: In toate momentele ulterioare de timp pretinderii sumei de 6.000 de euro de câte ori încercam să evidenţiez aceasta şi susţin să se vadă în acest sens conţinutul discuţiilor ce le-am purtat cu av. A. în mediul ambiental şi care au fost interceptate autorizat, acesta încerca să muşamalizeze acest subiect şi de altfel şi la data când m-am deplasat şi am făcut plata acestei sume la cabinetul său profesional când i-am remis-o personal avocatului A., acesta a primit-o şi fără să spună nimic imediat m-a scos afară din birou, iar când am încercat să mă adresez acestuia, avocatul A. îmi tăia cuvintele.

I.: Între datele de 6 februarie 2012, data primirii sumei de 6.000 euro şi data de 29 februarie 2012 când am fost reţinut preventiv de către procurorul de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea de câte ori v-aţi deplasat dvs. la această unitate de parchet?

R.: Menţionez că de fiecare dată, începând cu ziua de 24 ianuarie 2012 când am formulat denunţul în prezenta cauză şi până la 28 februarie 2012 când am predat chitanţele care mi-au fost remise de către Direcția Națională Anticorupție. avocat A. de câte ori eram chemat la cabinetul avocaţilor A., mergeam şi la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea pentru a mi se pune tehnică de interceptare ambientală.

I.: Arătaţi la ce înscrisuri făcea referire în cuprinsul convorbirilor telefonice ce sunt purtate la datele de 3 februarie, 7 februarie, 8 Ifebruarie 9 februarie 2012 cu dvs. de către procurorul T. de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea şi care se află la dosarul cauzei?

R.: Nu am ştiinţă.

I.: La ce v-aţi referit în cuprinsul convorbirii telefonice datată 2 martie 2012 purtată de dvs cu procurorul T. când aţi arătat „Staţi liniştit, nu îmi schimb nimic"?

R.: Nu am ştiinţă.

I.: V-a influenţat vreo persoană, inclusiv încadrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea să daţi declaraţia de faţă în care să mă încriminaţi şi respectiv v-aţi întâlnit astăzi dau zilele anterioare cu vreo persoană ce funcţionează la această unitate de parchet?

R.: Nu m-a influenţat nici o persoană în darea declaraţiei de faţă, repet că aceasta reflectă adevărul şi arăt că într-adevăr m-am întâlnit la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea zilele trecute cu comisarul S. care mi-a comunicat că trebuie să mă prezint în 14 oct. 2015, în vederea ascultării în calitate de martor, la sediul Înalta Curte de Casație și Justiție.

I.: Aţi dat şi alte declaraţii la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea în faţa vreunui procuror şi care nu se află la dosarul cauzei?

R.: Nu îmi amintesc."

La termenul din data de 4 noiembrie 2015 a fost audiat expertul X. care a declarat următoarle: "Am întocmit raportul de expertiză criminalistică din 06 decembrie 2013 în Dosarul nr. x/33/2012 al Curţii de Apel Cluj. Cunosc că au fost depuse obiecţiunî cu privire la raportul întocmit de către mine, de către expertul parte. Cunosc conţinutul obiecţiunilor formulate.

Mi s-a explicat de către instanţă că unul dintre motivele pentru care s-a dispus audierea mea în calitate de expert se referă la acele aspecte indicate de către expertul parte ce fac referire la frecvenţele până la care sau de la care se pot utiliza anumite mijloace de interceptare a convorbirilor din mediul ambiental. Cunosc opinia expertului parte şi în legătură cu aceste aspecte declar următoarele:

În ceea ce priveşte limitarea - este o limitare o frecvenţă de eşantionare respectiv de 44.100 Hz. Am în faţă un email de la firma care mi-a furnizat acest soft - emailul este prezent şi în ohiecţiunile expertului parte şi precizează că, singura limitare este aceea că nu se va folosi primul tab - al programului, tab-ul numindu-se recorderparameters - parametri de înregistrare acesta este tab-ul sub care nu se poate folosi sub frecvenţa de eşantionare de 44.100 Hz. Acest tab nu a fost folosit în raportul de expertiză pe care l-am efectuat în prezentul dosar. Este singura limitare precizată de producător în ceea ce priveşte frecvenţa de eşantionare.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului A.:

1. În afară de emailul producătorului aveţi la dispoziţie şi manualul softului? Speach tehnolog) center versiunea 2005.

R : da, am manualul versiunea din 2010.

2. La pag. 5 a manualului există o precizare - Editraker acceptă pentru analiză doar înregistrări audio mai mari de 44.100 Hz. Aceeaşi precizare se regăseşte şi la pag. 20 a aceluiaşi manual. Am făcut trimitere la manualul Speach Technology Center.

R: ştiam de precizarea respectivă din manualul 2005, însă noi avem softul şi manualul din 2010 şi această problemă a apărut şi în altă dosare, motiv pentru care am solicitat o poziţie fermă a producătorului softului. Demersul a fost făcut înainte de prezenta speţă, şi emailul a fost primit de colegul meu de la Bucureşti şi a fost comunicat tuturor laboratoarelor din ţară.

3. Puteţi afirma dacă fişierele analizate cu ocazia efectuării expertizei

reprezintă o primă descărcare de pe instrumentul cu care au fost înregistrate?

R : observaţiile preliminare le trecem pentru o mai bună înţelegere a expertizei şi a termenelor pe care le folosim. Despre înregistrările în litigiu nu pot face alte afirmaţii decât cele făcute în raport, mai ales în contextul în care am cerut echipamentele cu care au fost făcute înregistrările şi nu mi-au fost puse la dispoziţie. Mai doresc să precizez că pentru a stabili dacă o înregistrare este autentică expertul ar trebui să realizeze o refacere a lanţului din momentul în care înregistrarea a fost creată, însă în cauză nu s-au pus la dispoziţie echipamentele. De regulă se pun la dispoziţie suporţii optici, iar expertul trebuie să răspundă dacă acestea cuprind ceea ce se susţine. În prezenta cauză nu s-au pus la dispoziţie echipamentele şi nici traseul istoricului suporţilor, mi s-a cerut doar să răspund dacă înregistrările din litigiu sunt autentice sau nu.

4. Cunoaşteţi echipamentul tehnic cu care s-au efectuat înregistrările?

R.: Nu.

5. Aţi constatat în cadrul expertizei semnăturile unor softuri, ce reprezintă acestea?

R.: Programul constatat de mine este un program de vizualizare - editare audio.

6. Acel program poate fi folosit pentru editarea fişierelor?

R.: Orice program de acest gen conţine şi funcţii de editare sau modificare a unor caracteristici.

7. La pag. 7 şi 8 din expertiză apare softul. La ce se referă acest soft?

R.: Observ imaginile pe care le-am inserat în cuprinsul raportului de expertiză şi arăt că nu am făcut nicio referire la acest soft în cuprinsul raportului. în opinia mea niciun expert nu poate să cunoască toate echipamentele de înregistrare existente pe piaţă la un moment dat. Eu am constatat anumite intervenţii pe care le-am şi precizat că au fost efectuate cu softul.

8. Împrejurarea că în hader-ul acestor documente apare acel soft, reprezintă faptul că a fost utilizat pe acele fişiere sau semnifică altceva?

R.: Am indicat cu săgeţi înfig. 5 şifig. 6 ceea ce am vrut să scot în evidenţă, respectiv data de creare a suporţi lor optici. In principiu orice informaţie apare în hader-ul unui fişier, ţine de conţinutul fişierului. Practic toate informaţiile cuprinse în hader-ul acelui fişier sunt informaţii pe care le foloseşte sistemul de operare, informaţii despre softul cu care au fost operate fişierele, cu care au fost salvate sub alt nume.

9. Aţi putut analiza data la care s-a creat fişierul, sau data ultimei modificări?

R.: Se poate preciza şi acest aspect, însă acest aspect ţine şi de sistemul intern de operare, de ceasul calculatorului sau sistemul cu care au fost create fişierele la momentul iniţial.

10. Raportat la data creării, la fig.5 şifig.6 apar forme diferite ale datei de creare, fiind vorba de fişiere audio diferite. Cum explicaţi acest aspect şi dacă ne puteţi preciza dacă acestea ar indica că au fost efectuate cu instrumente de înregistrare diferite?

R.: Am constatat şi am consemnat, eu nu pot să fac speculaţii dacă au fost unul sau mai multe echipamente. Pur şi simplu am analizat şi nu cunosc de ce este diferenţa de format a datei de creare.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerul Public:

1. Softul folosit pentru realizarea expertizei, este unul omologat?

R: Softul este un soft certificat şi recunoscut în întreaga lume. Peste 20-30 de ţări lucrează cu acest soft. Din câte cunosc este folosit mai mult de organizaţii de poliţie, servicii secrete, aceste informaţii se află pe pagina de internet a producătorului. In plus, a fost certificat de mai mulţi experţi la nivel mondial şi de către experţi din SUA, softul fiind produs rusesc.

2. Limitarea frecvenţei la 44.100 Hz la ce se referă?

R.: această limitare se referiră strict la tab-ul respectiv, iar tab-ul poate fi folosit la 44.100 Hz şi peste. Restul funcţiilor din program pot fi folosite şi la o frecvenţă mai mică. Acest aspect a fost lămurit prin emailul producătorului, referitor strict la versiunea din 2010 a producătorului, care o avem instalată în cadrul Laboratorului în care îmi desfăşor activitatea. Folosirea softului pentru înregistrări mai mici de 44.100 Hz a fost făcută cu acceptul producătorului. La momentul achiziţionării softului, în 2010 sau 2011 a fost efectuat şi un training cu un expert de la compania producătoare. Iar in timpul trainingului şi probelor efectuate s-au folosit mai multe frecvenţe de la 8 până la frecvenţe mai mari de 44.100Hz.

3. V-i s-au pus vreodată la dispoziţie. într-o altă cauză, echipamente de realizare a interceptărilor pentru realizarea expertizei?

R. Da am avut asemenea cauze când mi s-au pus la dispoziţie echipamentele, atât cauze civile, cât şi cauze penale. Insă acestea s-au petrecut în urmă cu 4 ani. Am avut cazuri în care echipamentele aparţineau părţilor, iar în cauze penale am primit hard-discuri sau laptopuri, nu am primit efectiv echipamente. Din cate cunosc, colegii mei din ţară, au primit în cazuri ale Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism echipamentele.

4. Credeţi că lipsa echipamentelor a influenţat conţinutul constatărilor dvs din expertiza efectuată?

R.: analizarea echipamentelor este o chestiune importantă în constatarea autenticităţii înregistrării. Părerea mea este că este foarte importantă analizarea echipamentelor.

5. În lipsa echipamentelor nu v-aţi putut da seama dacă s-au făcut intervenţii asupra înregistrărilor?

R.: Echipamentele ajutau foarte mult în analiza autenticităţii înregistrărilor în litigiu. Programul depistează anumite urme de editare direct în înregistrare pe forma de undă. Depistează sau poate depista în majoritatea situaţiilor dacă s-au făcut intervenţii asupra formei de undă, dacă s-a tăiat, dacă s-a mutat, dacă s-a alipit ceva, în concluzie dacă s-au făcut editări în unda respectivă. Acest aspect este numai una din condiţiile ca o înregistrare să fie autentică.

6. Care ar fi celelalte două condiţii ale autenticităţii?

R.: Să fie realizată cu echipamentul tehnic al părţilor şi să fie efectuată simultan cu evenimentele acustice pe care le conţine. Aceste condiţii provin de la standardul care se referă în principiu la înregistrările magnetice, şi analogice. Nefiind specifice înregistrărilor digitale, comunitatea ştiinţifică se ghidează după aceste standarde.

7. Pentru înregistrările digitale este necesară îndeplinirea acestor două condiţii?

R.: În mod normal trebuie examinate şi echipamentele. Am avut cazuri în care înregistrările veneau cu certificat de conformitate cu originalitatea, care susţinea că au fost făcute cu un anumit echipament definit. Aceste certificate au venit atât de la Serviciul Român de Informații., cât şi de la Direcția Națională Anticorupție din cate îmi amintesc.

8. Certificatul se referea strict la echipamentul utilizat?

R.: se refereau atât la echipament cât şi la suporţii optici utilizaţi. Se menţiona că sunt suporţi optici originali sau clone, nu îmi aduc aminte exact formularea.

9. În această cauză aţi primit un astfel de certificat. Suportul optic era original sau o clonă?

R.: Nu îmi amintesc dacă am primit un asemenea certificat sau nu.

10. Vă menţineţi concluziile din raportul de expertiză. în sensul că nu au existat editări, modificări?

R.: Da le menţin.

La întrebarea apărării, precizez că îmi menţin şi celelalte concluzii pe care l-am întocmit în prezenta cauză.

Întrebări formulate de inculpatul A. personal:

1. Programele menţionate de către dumneavoastră în cuprinsul raportului de expertiză şi asupra cărora aţi fost întrebat au fost utilizate pentru descărcarea înregistrărilor de pe aparatele cu care s-a realizat înregistrarea pe suportul optic pe care l-aţi examinat?

R.: Modalităţile de descărcare şi de transfer a informaţiilor sunt multiple în funcţie de programele şi tehnica utilizată. Eu nu cunosc exact ce echipamente se folosesc. La interpelarea instanţei, arăt că cu ocazia expertizei efectuate în prezenta cauză nu am constatat că înregistrările examinate ar fi fost realizate de SRL, ci doar de Direcția Națională Anticorupție. Dacă aveam echipamentele şi puteam să reconstitui condiţiile în care a avut loc înregistrarea aş fi putut răspunde la o asemenea întrebare.

2. Puteţi face precizări referitoare la extensiile, raportat la obiecţiunile formulate la expertiză?

R.: când am efectuat expertiza eu am analizat numai fişierele audio, dar cunosc şi tipul de fişiere, dar nu le-am menţionat în raportul de expertiză. Din câte îmi amintesc extensiile sunt create automat de programul atunci când este accesat fişierul audio.

Înalta Curte evaluând coroborat probatoriul administrat în faza apelului reţine următoarele:

În cauză, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, pe baza unei analize coroborate a probatoriului administrat, tară a se observa ignorarea unor probe sau acorarea unei încrederi excesive altora. Instanţa de fond a analizat infracţiunile pentru care sunt acuzaţi inculpaţii conform rechizitoriului, apărările referitoare la inexistenţa infracţiunilor şi a pronunţat soluţia în conformitate cu toate aceste evaluări.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A.

Potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, traficul de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Prevederile textului menţionat au fost preluate în art. 291 C. pen., cu modificări ale conţinutului constitutiv ce nu au influenţă asupra acuzaţiei formulate în prezenta cauză şi cu modificarea limitelor de pedeapsă în sensul micşorării maximului special (de la 10 la 7 ani închisoare).

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în cursul lunilor ianuarie-februarie 2012, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unor judecători de la Curtea de Apel Oradea, a pretins şi primit în două rânduri, suma totală de 7.000 euro, de la denunţătorul C., sub pretextul că aceasta ar urma să fie remisă judecătorilor, în vederea pronunţării unei hotărâri favorabile acestuia, respectiv o condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

În ceea ce priveşte denunţul formulat de martorul C. la data de 24 ianuarie 2012 se constată că acesta întruneşte toate condiţiile cerute de lege conţinând datele prevăzute de dispoziţiile art. 223 C. proc. pen. anterior, constituind actul de sesizare în prezenta cauză ce a generat efectuarea de acte premergătoare finalizate cu începerea urmăririi penale la data de 28 februarie 2012. Înalta Curte constată că martorul C., audiat de către instanţa de apel, a menţinut toate datele conţinute în denunţ, furnizând elemente utile stabilirii situaţiei de fapt, succesiunii evenimentelor, iniţiativei infracţionale şi conduitei inculpaţilor.

Astfel, audiat la termenul din 14 octombrie 2015, în apel, martorul C. a arătat că era nemulţumit de soluţia de condamnare, iar apărătorul său, dl A. i-a pretins suma de 6.000 euro pentru a fi dată judecătorilor de la instanţa Curţii de Apel Oradea, respectiv câte 2.000 de euro fiecăruia dintre membrii completului de judecată în scopul obţinerii unei soluţii favorabile în procesul penal, în plus faţă de onorariu de avocat de 3.000 euro în tranşe.

Martorul a relatat că a remis personal inculpatului A. pentru obţinerea soluţiei favorabil la judecata de la Curtea de Apel Oradea suma de 6.000 euro, în bancnote în cupiură de 20 şi 50 euro, la sediul profesional. Martorul a relatat şi conduita inculpatului după primirea sumei de bani „acesta a primit-o şi fără să spună nimic imediat m-a scos afară din birou, iar când am încercat să mă adresez acestuia, avocatul A. îmi tăia cuvintele,,. În acel cabinet, la acel moment mai erau prezenţi soţia inculpatului, numita B. şi alte două persoane. La aceeaşi dată au fost emise de către inc. A. şi i-au fost predate o serie de înscrisuri depuse intr-un plic şi înaintate de martor imediat procurorului.

În cursul audierii sale, la întrebarea inculpatului, martorul a subliniat că în concret suma de 6.000 de euro (respectiv câte 2.000 euro pentru fiecare dintre cei trei judecători) i-a fost pretinsă de avocatul A. pentru influenţarea membrilor completului de judecată pe data de 19 ianuarie 2012, mai înainte de al doilea termen de judecată fixat la data de 07 februarie 2012, însă. discuţii prealabile au fost anterioare acestei date. De asemenea a precizat că banii ce urmau a fi remisi inculpatului i-a primit la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Martorul a mai explicat că denunţul l-a formulat datorită sumei prea mari solicitate de inculpatul A., dar şi faptul că nu au existat presiuni ori influenţări pentru a-l formula.

Înscrisurile depuse la dosar atestă că denunţătorul C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1523 din 02 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Oradea la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului, pe durata procesului penal fiind asistat de apărător ales, avocat A.. Nemulţumit de sentinţa pronunţată împotriva sa, denunţătorul a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea.

Declaraţia martorului denunţător se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv cu declaraţiile inculpaţilor sau interceptările autorizate. Astfel inculpatul A. nu a negat primirea sumei de bani la datele şi în condiţiile expuse de martorul denunţător însă a încercat o să minimizeze conotaţia ilicit penală. Astfel, inculpatul a susţinut că cei 6.000 euro au fost aduşi de denunţător în data de 06 februarie 2012, la cabinetul său, şi au fost predaţi în biroul alăturat celui în care se afla soţia sa. I-a făcut semn denunţătorului să pună banii pe masa din birou, iar peste această sumă de bani a pus o carte. Inculpatul a continuat susţinând că a procedat în acest mod, deoarece a dorit ca soţia sa să nu afle despre această sumă cu care urmărea să achiziţioneze o aparatură de întreţinere, achiziţie dezavuată de soţia sa. Inculpatul i-a spus denunţătorului că atunci când vine la birou să nu vorbească despre faptul că aduce banii. Inculpatul a susţinut că i-a făcut semn să tacă, aceasta observându-se şi pe înregistrarea video.

Înregistrările dispuse autorizat în cauză au susţinut realitatea celor declarate, respectiv remiterea sumei de bani în condiţiile detaliate anterior.

Din înregistrarea discuţiei ambientale din data de 30 ianuarie 2012 orele 09-10, între inculpatul A. şi denunţător, a reieşit înţelegerea cu privire la remiterea banilor în condiţiile expuse de martorul denunţător.

C. : - Ă. ştiţi pentru ce, pentru ce am vorbit cu dumneavoastră?

A. : - Da!

C. : - Aţi reuşit să vorbiţi9 îi ok?

A. : - Am vorbit, da' încă, nu am nicio undă verde, să.

C. : - Aha! Că am pregătit, v-am spus, cum am vorbit atuncea, am pregătit vreo 6.000 de euro pentru. adică, toţi îs pregătiţi, înţelegeţi? 2.500 îi am azi şi 3.500 îmi vin mâine, şi pot să vi-i aduc când dori, ziceţi dumneavoastră! Vă rog foarte mult! La dosar, referitor la dosar! Decât să plătesc acolo, pagube la. o grămadă de pagube, nu puteţi rezolva cu ei. ceva, încă, în plus? Că, mai dau ceva! Nu, nu-i problemă! Înţelegeţi? Hm?

A. : - Da păi, alea-s. tu tre' să recunoşti rechizitoriu (fila 203, vol. I, d.u.p.).

Mai mult, în aceeaşi în zi, în cadrul aceleiaşi discuţii înregistrată ambiental inculpatul A. confirmă dincolo de orice dubiu influenţa pe care a pretins că o are asupra magistraţilor învestiţi cu judecarea cauzei. Faptul că inculpatul i-a creat convingerea denunţătorului că a discutat problema cu judecătorii şi rezolvarea presupune achitarea unei sume de bani rezultă în mod indiscutabil din următoarea discuţie şi din atitudinea inculpatului cu privire oferta avansată de denunţător:

„C. : - Când tre' să vi-i aduc? Că ştiu că tre' să-i daţi şi dumneavoastră la judecători, acolo!

A. : - Da, da să ai grijă!

C. : - Domnu' A.! Când am vorbit. uitati-vă la mine! Când am vorbit un lucru, rămâne lucru! Nu se mai discută, înţelegeţi dumneavoastră?

A. : - Întreb şi eu.

C. :- auziţi?Nu ştiu, auziţi? Nu mă, interesează de mine. că io, n-am io treabă cu judecătorii ăştia. Dumneavoastră discutaţi cu ei. unde trebe? Io cu dumneavoastră discut, vă dau şi la revedere! Şi asta e! N-o să ştie nime' nimenea. Vă rog foarte frumos! Ajutaţi-mă!

C. : - Da' vă rog foarte frumos, domnu'.

A. : - Ţi-am spus, eu am vorbit!"

De asemenea, tot cu acest prilej, inculpatul confirmă existenţa unei promisiuni de a interveni pe lângă magistraţi şi faptul că sumele de bani avansate de martorul denunţător constituie obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, iar nu onorariu de succes, astfel cum a susţinut apărarea în faţa instanţelor.

„C. : - Tre' să recunoaştem? Aha! Na. Sau, auziţi, zi, o zis, şi soţia! Dacă ar fi, mai dau în plus şi trei-patru mii, numa' să fie odat. să reuşim o achitare! Dar, ştiţi ce vreau să vă întreb? Referitor la dumneavoastră! Că, o zis şi soţia să vă întreb! Aia, 6.000 îs pentru ei! Da' pentru, pentru (...) pentru dumneavoastră? Cât trebe să vă mai dăm?

A. : - Na, lasă că, vedem.

C. : - Cum?

A. : - O să vedem. cum va fi, "(filele 204-205, vol. I d.u.p.).

Înalta Curte reţine drept relevant, în dovedirea infracţiunii de trafic de influenţă şi dialogul ambiental, din data de 03 februarie 2012:

„C. : - Domnul A. (n.n.: vorbeşte în şoaptă)

A. : - Hm?

C. : - Vedeţi că io am pregătit tot! Deci, sunt pregătiţi! Când îmi ziceţi, atuncea! Vă rog frumos! Dacă vorbiţi cu ei (n.n.: vorbeşte în şoaptă), şi faza cu, nu tre' să mă achite, numa' ca să, dacă se mai poate, să vedem, datoriile alea care tre' să le plătesc, nu. (fila 228, vol. I, d.u.p.).

C. : - Atunci, să-i aduc la mine, hm (n.n.: vorbeşte în şoaptă) ?

A. : - Da (n.n.: vorbeşte în şoaptă)!

C. : - Ăia 6. atuncea (n.n.: vorbeşte în şoaptă)?

A. : - Da (n.n.: vorbeşte în şoaptă).

C. : - Bun! Mulţumesc! Multă sănătate! Direcția Națională Anticorupție, doamna B.!"(fila 231, vol. I, du.p.).

Ulterior, la data de 06 februarie 2012, în jurul orelor 14.00, denunţătorul s-a întâlnit la cabinetul de avocat al inculpatului, ocazie cu care i-a înmânat suma de 6.000 euro, purtând următorul dialog:

„C. : - (Nn. - vorbeşte în şoaptă) Domnul A.

A. : -Bun.

C. : - Pentru ăia de la Curte, 6.000 euro. Pentru dumneavoastră nu mai trebe să vă...

A. : - (N.n. - cu voce scăzută) Lasă, nu.

C. : - Bun! Nu, că. (n.n.: în şoaptă, nu se aude).

A. : - Mă! Nu mai tot vorbi! Spune-i la socru-tău să vină să mă caute!

C. : - Atuncea, la dimineaţă? Bun! Bun! La cât să fie la dimineaţă?

A. : - Să vină, amu, că la 9 avem procesul (fila 267, vol. I, d.u.p.).

Înalta Curte a procedat în data de 28 octombrie 2015 la vizionarea în şedinţă publică a înregistrării în mediul ambiental şi a constatat că pasajul „pentru ăia de la curte 6.000" menţionat în procesul-verbal (la fila 5, respectiv la fila 267 din vol. I d.u.p. aflat la fila 267 vol. l d.u.p. nu s-a auzit.

Cu toate acestea, din imaginile vizionate în şedinţă publică, în prezenţa inculpaţilor şi a apărătorilor, s-a putut observa cum inculpatul A. îi face semn denunţătorului C. să nu vorbească despre suma de bani ce tocmai îi fusese înmânată, în birou aflându-se şi alte persoane. Atitudinea inculpatului de la acel moment demonstrează preocuparea sa de a ascunde primirea acestei sume de bani. Apărarea inculpatului conform căreia ar fi solicitat denunţătorului să nu facă vorbire despre suma de bani întrucât ar fi dorit să achiziţioneze mai multe bunuri de îngrijire personală, fără ca soţia sa să cunoască acest demers sau să fie de acord, nu are aptitudinea de a fi primită de instanţă deoarece dialogurile anterioare interceptate şi declaraţiile constante ale denunţătorului demonstrează că pretinderea şi primirea banilor au avut ca justificare influenţarea actului de justiţie.

Expertiza audio şi audio-video efectuată în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, întocmită de expert X., a atestat faptul că, deşi cei trei suporţi optici nu îndeplinesc cumulativ cele trei condiţii pentru declararea autenticităţii, nu s-au depistat urme de intervenţie tehnică prin editare, adăugare sau ştergere de date, persoane sau obiecte, în sensul alterării conţinutului sau integrităţii (f. 194, vol. II, dosar fond).

Înalta Curte, la evaluarea forţei probante a interceptărilor autorizate va avea în vedere şi poziţia exprimată de martorul X., în cadrul audierii sale din şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2015. Acesta a susţinut concluziile expertizei efectuate, a explicat condiţiile in care aceasta s-a desfăşurat. Martorul a arătat că:, laboratorul în care lucrează foloseşte softul şi manualul: versiunea 2010, iar nu 2005 şi această problematică sau contestare a concluziilor expertizelor a apărut şi în alte dosare, motiv pentru care s-a solicitat o poziţie fermă a producătorului softului. Martorul a explicat că demersul referitor la posibilitatea softului de a accepta pentru analiză înregistrări audio mai mari de 44.100 Hz. a fost realizat anterior anterior prezentei cauze, iar răspunsul primit a fost comunicat tuturor laboratoarelor din ţară.

Evaluând poziţia expertului parte, martorul a afirmat că aceasta a plecat de la o premisă greşită:

În ceea ce priveşte limitarea, aceasta se referă la o frecvenţă de eşantionare respectiv de 44.100 Hz. Am în faţă un email de la firma care mi-a furnizat acest soft - emailul este prezent şi în obiecţiunile expertului parte şi precizează că „singura limitare este aceea că nu se va folosi primul tab - al programului, tab-ul numindu-se recorderparameters - parametri de înregistrare " acesta este tab-ul care nu se poate folosi sub frecvenţa de eşantionare de 44.100 Hz. Acest tab nu a fost folosit în raportul de expertiză pe care l-am efectuat în preze?itul dosar. Este singura limitare precizată de producător în ceea ce priveşte frecvenţa de eşantionare.

Limitarea frecvenţei la 44.100 Hz se referiră strict la tab-ul respectiv, iar tab-ul poate fi folosit la 44.100 Hz şi peste. Restul funcţiilor din program pot fi folosite şi la o frecvenţă mai mică. Acest aspect a fost lămurit prin emailul producătorului, referitor strict la versiunea din 2010 a producătorului, pe care o avea instalată în cadrul Laboratorului în care îmi desfăşor activitatea. Folosirea softului pentru înregistrări mai mici de 44.100 Hz a fost făcută cu acceptul producătorului. La momentul achiziţionării softului, în 2010 sau 2011 a fost efectuat şi im training cu un expert de la compania producătoare. îar în timpul trainingului şi probelor efectuate s-au folosit mai multe frecvenţe de la 8 până la frecvenţe mai mari de 44.100 Hz.

Programul depistează anumite urme de editare direct în înregistrare pe forma de undă. Depistează sau poate depista în majoritatea situaţiilor dacă s-au făcut intervenţii asupra formei de undă, dacă s-a tăiat, dacă s-a tmttat, dacă s-a alipit ceva, în concluzie dacă s-au făcut editări în unda respectivă.

În concluzie, Înalta Curte constată că probatoriul administrat este apt a răsturna prezumţia de nevinovăţie şi a face dovada săvârşirii faptelor imputate cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Instanţa de control judiciar nu va relua analiza exhaustivă a probelor, acest demers fiind realizat judicios de prima instanţă, ci se va mărgini a susţine elemente suficiente răsturnării prezumţiei de nevinovăţie.

În drept, fapta inculpatului A. constând în pretinderea şi ulterior primirea sumei de bani, în calitate de avocat, lăsând să se creadă că poate influenţa actul deliberativ, în scopul obţinerii de către denunţător a unei soluţii de favoare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art 257 alin. (1) C. pen. anterior. Pluralitatea actelor pretinderii şi primirii sumelor de 6.000 euro şi ulterior 1.000 euro, în cadrul unei unice rezoluţii infracţionale susţinute de modul conceperii şi săvârşirii acţiunilor, determină unitatea legală de infracţiune şi incidenţa art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Apărarea formulată de inculpat în sensul că suma ar fi reprezentat onorariu de succes cuvenit în cazul obţinerii unei soluţii favorabile, onorariu perceput anticipat, ce ar fi fost restituit în caz contrar, nu este susţinută de ansamblul probator, având, ca urmare, un caracter neveridic.

De asemenea, apărarea referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de luare/dare de mită, în care implicarea inculpatului ar fi îmbrăcat altă formă de participaţie decât autoratul, nu este riguroasă juridic datorită obiectului judecăţii şi caracterului mai sever al infracţiunilor menţionate dedus din limitele de pedeapsă.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului conform cărora prezentul dosar reprezintă o răzbunare a procurorului T. în legătură cu activitatea sa de avocat este nesusţinută probatoriu, având un caracter neveridic. In legătură cu această apărare instanţa de control judiciar constată că prin cererea de probe adresată Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea (filele 78-79, vol. I, d.u.p.), inculpatul A. a solicitat iniţial audierea, în calitate de martor în circumstanţiere a procurorului T., deoarece acesta lucrase, în perioada stagiaturii, în cabinetul de avocat al inculpatului, context în care ar fi putut atesta conduita sa profesională în raporturile cu instituţiile abilitate să înfăptuiască justiţia. Se observă o evoluţie în poziţia procesuală a inculpatului, care a abandonat această strategie pentru a încerca să acrediteze ideea că faptele imputate reprezintă o răzbunare a martorului asupra sa, fără a putea susţine, în mod rezonabil, un conflict preexistent.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

Potrivit art. 290 C. pen. anterior (1): Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Prevederile textului menţionat au fost preluate în art. 322 C. pen., cu modificarea limitelor de pedeapsă în sensul majorării.

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul A., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, prin intermediul soţiei sale, inculpata B. a falsificat prin contrafacere contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, încheiat între Cabinetul de avocatură A. şi denunţător, în cuprinsul căruia s-a inserat menţiunea achitării la data de 10 ianuarie 2012 a sumei de 1.000 (fără a se preciza moneda) şi achitării sumei de 7.000 euro, menţionându-se în fals că „suma de 7.000 euro reprezintă onorariu de succes, în ipoteza obţinerii unei soluţii cu suspendare, dată când se va elibera chitanţă. De asemenea a contrafăcut, cu ajutorul soţiei sale, chitanţa fiscală din data de 28 februarie 2012 în care a menţionat că a încasat suma de 30.000 (fără a se preciza moneda) de la denunţătorul C. cu titlu de „onorariu avocat".

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut faţă de inculpata B., că în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de soţul său, l-a ajutat pe acesta cu intenţie, să falsifice prin contrafacere contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, pe care l-a prezentat apoi spre semnare denunţătorului, precum şi chitanţa fiscală din 28 februarie 2012, completând atât menţiunile din cuprinsul contractului de asistenţă juridică, cât şi menţiunile din chitanţa fiscală, după care la aceeaşi dată, cunoscând faptul că înscrisurile (contractul de asistenţă juridică şi chitanţa fiscală) sunt falsificate prin contrafacere, l-a chemat pe denunţător la sediul cabinetului de avocatură şi l-a pus să semneze mai multe acte printre care se afla şi contractul, după care a introdus într-un plic înscrisurile falsificate şi le-a înmânat denunţătorului, acesta depunându-le la sediul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Înalta Curte constată că demersul infracţional referitor la ascunderea infracţiunii de corupţie prin contrafacerea înscrisurilor menţionate s-a născut ulterior primirii sumei de bani de 7.000 euro, când inculpatul A. a aflat că denunţătorul C. a fost văzut la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. După acest moment inculpatul, cu sprijinul soţiei sale a falsificat înscrisurile menţionate (fila 366, vol. I, d.u.p.).

Situaţia de fapt descrisă rezultă din declaraţia denunţătorului, datele conţinute de interceptările autorizate, înscrisurile depuse la dosar. Instanţa de control judiciar, fără a relua analiza exhaustivă a probelor, aminteşte că la percheziţia domiciliară, efectuată de organele de cercetare penală la sediul cabinetului de avocat al inculpatului A., a fost găsit un alt contract de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, semnat de către numitul R., contract înseriat, ca de altfel toate contractele ce au fost identificate şi ridicate cu această ocazie.

În cadrul audierii martorului denunţător C., în şedinţă publică, în faţa instanţei de apel, la întrebarea reprezentantului Ministerului Public, acesta a menţionat că actele justificative pentru sumele de bani remise inculpatului A. au fost întocmite şi i-au fost predate la data de 28 februarie 2012, iar nu în 10 ianuarie 2012, aşa cum susţine apărarea (fila 217, vol. I, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).^

Înalta Curte reţine poziţia procesuală oscilantă a inculpatei B. care în declaraţia din 22 martie 2012 dată în faţa organelor de urmărire penală a susţinut că înscrisul intitulat "'contractul de asistenţă juridică din 10 ianuarie 2012, reprezenta anexă la contractul de asistenţă juridică din 24 februarie 2011" (fila 130, vol. I, d.u.p.), "i-a atribuit contractului cu C. din 10 ianuarie 2012, doar pentru evidenţa internă a cabinetului", pentru ca în declaraţia dată în faţa instanţei de fond să precizeze că "începând cu ianuarie 2012 pentru clienţii noi, la cabinetul nostru am decis să mergem, pe contracte înseriate în timp ce contractele care fuseseră încheiate anterior foloseam aceeaşi formulă respectiv le dădeam nr. de mână. Aşa se explică faptul că la contractul inseriat figurează un alt client în timp ce denunţătorul are contractul trecut de mână" (fila 227, vol. IV, dosar Curtea de Apel Cluj)", poziţie menţinută în faţa instanţei de control judiciar (fila 201 verso, vol. I, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).

De asemenea, apărarea referitoare la emiterea chitanţei fiscale cu data de 10 ianuarie 2012 pentru suma de 1.000 euro, dintr-un bloc chitanţier aparţinând Cabinetului de avocatură B. (singurul document de acest tip emis pe anul 2012), în condiţiile în care aceasta nu avea încheiat cu denunţătorul nici un contract de asistenţă juridică, este ineficientă în raport cu acuzaţiile formulate şi probatoriile administrate. Înalta Curte are în vedere şi faptul că din transcrierile interceptărilor efectuate în mediul ambiental rezultă că denunţătorul C. nu cunoştea la data de 10 - 13 ianuarie 2013 suma de bani pe care trebuia să o remită inculpatului A., sumă ce i-a fost comunicată ulterior, după ce acesta din urmă "a avut undă verde". În acest context nici inculpata B. nu putea însera la data de 10 ianuarie menţiunile referitoare la această sumă în cuprinsul vreunui înscris.

În drept, faptele inculpaţilor constând în înserarea de date nereale în cuprinsul înscrisurilor reprezentând contract de asistenţă juridică şi chitanţă fiscală, înscrisuri producătoare de efecte juridice, destinate a ascunde caracterul ilicit al sumelor de bani, obiect al traficului de influenţă, înscrisuri încredinţate denunţătorului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani: schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A. a utilizat suma de bani obţinută în urma comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prin ascunderea sau disimularea originii ilicite a acesteia, respectiv falsificând o serie de înscrisuri, pentru ca la data de 9 februarie 2012, cu banii obţinuţi din infracţiunea de corupţie, să achiziţioneze bunuri în valoare de 25.455,59 lei, respectiv un aparat masaj picioare, un pat masaj automat cu 13 pietre jad, o saltea cu pietre jad mare, o saltea cu trambulină mare, o mască facială din pietre jad, o centură de masaj cu pietre jad şi un aparat de masaj ciocan - 4 pietre jad conform facturii fiscale din 9 februarie 2012 şi bonului fiscal din 10 februarie 2012 emise de SC D. SRL Bucureşti.

Această modalitate prin care banii obţinuţi din activităţi ilicit penale au fost "albiţi" prin emiterea înscrisurilor falsificate pentru ca ulterior să fie preschimbaţi în bunuri materiale, constituie infracţiunea de spălare de bani. In prezent jurisprudenţa acceptă existenţa unei identităţi între subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani şi cea din care provin bunurile. Astfel, s-a reţinut că dobândirea, deţinerea şi folosirea banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, de către subiectul activ al acestei infracţiuni, care a încercat prin tranzacţii bancare succesive să ascundă atât sursa, cât şi destinaţia banilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ al infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 putând fi şi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor şi se încadrează în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, chiar dacă pentru infracţiunea principală, prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a intervenit prescripţia răspunderii penale. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013). Instanţa supremă a mai arătat că infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, nu este condiţionată de existenţa unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. În acest sens, potrivit art. 9 parag. 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006, condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea predicat nu este o condiţie a condamnării pentru infracţiunea de spălare a banilor (Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, Decizia nr. 609 din 19 februarie 2014).

Acest context jurisprudenţial demonstrează Jipsa de substanţă a apărării formulate referitoare la inexistenţa faptei ca urmare a identităţii de subiect activ între infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Jurisprudenţa anterioară susţine şi aceea că fapta de a schimba şi de a transfera sume de bani obţinute din săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită, cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, Decizia nr. 1386 din 11 martie 2004).

Ca urmare, fapta inculpatului constând în schimbarea naturii bunurilor printr-o operaţiune de cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani.

Din perspectiva laturii subiective se reţine că ambii inculpaţi au acţionat cu intenţie, demersurile efective evidenţiate anterior, coordonarea activităţilor, urmărirea scopului cu perseverenţă conducând la această concluzie.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, valorificând criteriile pedepselor principale şi a pedepsei rezultante şi pronunţând condamnarea în baza textului în vigoare la data săvârşirii faptelor, a ajuns la concluzia corectă. De altfel acest aspect nu a fost antamat în motivele de apel.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor şi modalităţilor de executare.

Prima instanţă a aplicat pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani pedepse în cuantumul minimului special, iar pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedepse orientate către jumătatea intervalului prevăzut de lege. Orientarea către jumătatea intervalului prevăzut de lege este dată de faptul că aceasta a fost săvârşită pentru a ascunde consumarea primelor infracţiuni, aspect ce evidenţiază perseverenţă infracţională, lipsa căinţei şi încercarea de a se sustrage răspunderii penale.

Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior evaluat ca fiind lege penală mai favorabilă, respectiv, dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestora.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale, se constată că atitudinea procesuală a inculpaţilor s-a înscris în parametrii de negare ori de minimizare a acţiunii ilicite şi a elementelor esenţiale angajării răspunderii penale. Această atitudine susţine dificultatea acceptării de către inculpaţi a nevoii reformării propriei conduite.

Înalta Curte reţine că aspectele invocate de apărare ca lipsa antecedentelor penale, vârsta şi starea de sănătate, conduita înainte de săvârşirea faptei, au caracter de normalitate şi nu pot orienta cuantumul pedepsei ori modalitatea de executare. în ceea ce priveşte nivelul pregătirii, se reţine că tocmai calitatea de avocat a fost cea care a facilitat şi potenţat activitatea ilicită penală.

Înalta Curte reţine că această calitate de avocat atestă că inculpaţii aveau reprezentarea faptelor şi a urmărilor acestora, cunoşteau consecinţele reale ale activităţii infracţionale în planul răspunderii penale, aspect ce nu i-a oprit în trecerea la act. In exercitarea profesiei, avocatul este independent, se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. În realitate inculpaţii au abdicat de la normele penale şi deontologice pentru un scop infracţional şi obţinerea unui folos injust.

În ceea ce priveşte circumstanţele reale raportate la situaţia inculpatului A., Înalta Curte va reţine modul de operare, urmarea produsă constând în periclitarea actului de justiţie şi a încrederii în sistemul judiciar, durata activităţii infracţionale, pluralitatea actelor de executare ce atrag incidenţa stărilor de agravare prevăzute de art 41 şi 33 C. pen. şi demonstrează perseverenţă infracţională.

Înalta Curte subliniază pluralitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului A. spre deosebire de situaţia juridică a soţiei sale, inculpata B. în sarcina căreia s-a reţinut o unică infracţiune. In plus, inculpatul A. a generat si influenţat conduita infracţională în cazul soţiei sale B.. Rolul său determinant în conceperea şi executarea planului infracţional ca şi natura infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia, justifică diferenţa între coparticipanţi sub aspectul tratamentului sancţionator.

În consecinţă, Înalta Curte consideră că orientarea primei instanţe în stabilirea cuantumurilor pedepselor este judicioasă, pentru ambii inculpaţii, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de executare stabilită faţă de inculpata B. (suspendarea condiţionată).

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei în cazul inculpatului A., instanţa va exclude atât suspendarea condiţionată în considerarea cuantumului pedepsei rezultante, cât şi suspendarea sub supraveghere în considerarea următoarelor elemente de individualizare: rolul determinant în atragerea în activitatea infracţională a soţiei sale şi a denunţătorului, rezultatul demersului ilegal ce vizează inclusiv afectarea actului de justiţie, conduita în cursul procesului penal explicitată anterior care susţine greutatea reformării atitudinii sale. Înalta Curte aminteşte jurisprudenta anterioară în materia individualizării judiciare potrivit căreia pluralitatea de participanţi şi de acte de executare, folosul injust similar oii mai redus in calea de atac au condus la stabilirea sau menţinerea unei pedepse cu executare în regim de detenţie (Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, Decizia nr. 1922 din 5 iunie 2013, infracţiuni de trafic de influenţă (două), pedeapsă rezultantă 3 ani şi 10 luni, cu executare în regim de detenţie). In plus, spre deosebire de prezentul dosar, în cauza ce a generat jurisprudența invocată, inculpatul A. a avut o conduită cooperantă.

În ceea ce priveşte respectarea dreptului la un proces echitabil Înalta Curte constată că judecata, în fond şi apel, s-a desfăşurat cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale recunoscute în favoarea inculpaţilor. Astfel, inculpaţii au beneficiat de timpul necesar pregătirii apărării, de apărători aleşi, au fost audiaţi în legătură cu faptele deduse judecăţii. In considerarea dreptului la apărare, inculpaţii au formulat probe, au participat la audierea martorilor, la audierea înregistrărilor audio şi ambientale, având posibilitatea de a adresa întrebări, de a da explicaţii, de a face precizări, în mod personal ori prin apărător, ori de câte ori au apreciat ca fiind necesar. Au depus la dosar memorii, cereri, concluzii scrise. Toate aceste demersuri ale apărării însă nu au avut forţa juridică necesară exonerării sau atenuării răspunderii penale.

În faza de urmărire penală, de asemenea, inculpaţii au beneficiat de apărători aleşi ce au participat la efectuarea anumitor acte procesuale ori procedurale, la administrarea de probe, valorificând interesele legitime ale inculpaţilor.

Verificând conţinutul actului de sesizare se constată că acesta satisface exigenţele dispoziţiilor art. 263-264 C. proc. pen. anterior, criticile formulate de către inculpaţi fiind nefondate. Situaţia de fapt şi caracterizarea în drept, au fost prezentate distinct pentru fiecare inculpat, acuzaţiile au fost fomiulate clar astfel încât au putut fi înţelese, iar apărarea a putut dobândi un caracter efectiv, de la debutul cercetărilor.

În acest context, Înalta Curte nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor referitoare la nulităţi faţă de actele de urmărire penală, actul de sesizare ori faţă de actele efectuate în cursul judecăţii în fond.

Ca urmare, văzând dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) şi 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpatului A. şi a respinge apelurile declarate de inculpaţi.

În baza 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi A. şi B. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea căilor de atac declarate de aceştia.

În baza 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 20/2015 din 9 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând:

Dispune ca pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. să fie executată în regim de detenţie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate ce nu contravin prezentei.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B.

Obligă apelanţii inculpaţi A. şi B. la plata sumei de câte 730 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2015.