Inadmissibility of appeal against final decision on recidivism and sentence consolidation

Decizia nr. 400/A/2015

Deliberând asupra apelului declarat de împotriva deciziei penale nr. 304/Co din data de 02 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015).

Prin decizia nr. 212 din 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. z/2/2015, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 562/CO din 01 august 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2014.

În motivarea hotărârii s-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1545 din 23 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă în parte cererea de contopire formulată de condamnatul A.

S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente cu cele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente:

- pedeapsa de 783 zile închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen. 1969 toate cu aplic. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 783 zile închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. 1969;

- pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, în pedepsele componente indivizibile, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 1462/2012 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin decizia penală nr. 71/R din 13 martie 2013 a Tribunalului Vaslui, respectiv:

- pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi 3201 C. proc. pen. 1968;

- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. 1969 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi 3201 C. proc. pen. 1968;

- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969.

S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02 aprilie 2014, prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 14 ianuarie 2006.

S-a făcut aplic. art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa.

A fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 4 ani, 3 luni şi 28 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 9 ani, 3 luni şi 28 de zile închisoare pe lângă care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. a fost adăugat restul de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, în care a fost contopită pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 14 ianuarie 2006, astfel că, în final, condamnatul are de executat pedeapsa de 12 ani, 7 luni şi 19 zile închisoare, pe lângă care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969, pe o durată de 783 zile.

S-au interzis pe durata executării cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

A fost dedusă perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 01 februarie 2014 şi de la 04 aprilie 2014 la zi.

S-a dispus anularea MEPI din 02 aprilie 2014 şi emiterea unui nou mandat conform prezentei.

Instanţa de fond a reţinut că la data de 14 aprilie 2014 a fost înregistrată cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A.

Ulterior, a fost înregistrată o a doua cerere de contopire, sub nr. jjj.

La data de 23 mai 2014, cele două cereri au fost conexate, dată fiind identitatea de obiect.

Analizând actele cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui a fost admisă cererea de contopire formulată de condamnatul A.

Au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, constatându-se că faptele respective au fost în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova. A. fost aplicată petentului pedeapsa rezultantă de 14 ani şi 4 luni închisoare şi dedusă perioada executată. În baza acestei sentinţe a fost emis MEPI din 14 martie 2013. Condamnatul a fost încarcerat în executarea acestui mandat la data de 23 ianuarie 2008, pedeapsa urmând a fi considerată ca executată la data de 12 ianuarie 2019, din care se scad 1226 zile.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul PNT Ploieşti, cu privire la condamnatul A.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 14 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui în pedepsele componente, a fost redusă pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, instanţa aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare ca urmare a revocării şi a fost menţinut sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.

Sentinţa penală a rămas definitivă prin necontestare.

Ulterior, a fost emis MEPI din 02 aprilie 2014 în baza sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, petentul a fost arestat şi încarcerat la data de 04 aprilie 2014, pedeapsa urmând să expire la 03 aprilie 2019.

Analizând situaţia juridică a petentului, astfel cum a fost constatată în ultima sentinţă de contopire, nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, instanţa a reţinut că:

Prin sentinţa penală nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa, petentul a fost condamnat pentru fapte comise la data de 25 martie 2005 la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 3201 C. proc. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 3201 C. proc. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 3201 C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006, petentul a fost condamnat pentru fapte săvârşite la data de 14 mai 1999, la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. a) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmboviţa;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pin sentinţa penală nr. 655/2001;

- cinci pedepse de câte 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) C. pen.;

- cinci pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen.;

- un spor de 1 an de zile închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui s-a dispus în baza art. 83 C. pen. revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la 04 ianuarie 1996, care a fost cumulată cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

Prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi a fost redusă la maximul special prevăzut de C. pen. nou, respectiv 5 ani închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul a fost condamnat la pedepsele de:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi 37 lit. a) C. pen. 1969 şi cu aplic. art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 61 C. pen. anterior s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 783 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, rezultând trei pedepse de câte 783 zile închisoare şi o pedeapsă de 5 ani închisoare. Aceste pedepse au fost contopite în temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. 1969 în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

S-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, respectiv 783 zile.

Cu privire la data comiterii faptelor ce au făcut obiectul acestei din urmă sentinţe, s-a reţinut că la sfârşitul anului 2005, inculpatul A. a pus bazele unui grup infracţional organizat, care a funcţionat sub coordonarea sa până la data de 22 ianuarie 2008, grup specializat în obţinerea de beneficii financiare substanţiale, din creditări ilegale, folosindu-se de documente false, în cadrul căruia, prin intermediul celorlalţi membri ai grupului, a preluat/clonat societăţile comerciale SC AA. SRL, SC BB. SRL, SC CC. SRL, SC DD. SRL, SC EE. SRL, SC FF. SRL, SC GG. SRL, SC HH. SRL şi SC JJ. SRL, folosite pentru eliberarea de adeverinţe de salariat false, a racolat şi determinat mai multe persoane să solicite de la mai multe unităţi bancare credite în baza acestor adeverinţe de salariat fictive, reuşindu-se prin această modalitate obţinerea de credite ilegale şi fraudarea unităţilor bancare cu suma totală de 219.537,72 euro şi 557.007,93 RON.

În susţinerea cererii, condamnatul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin această din urmă sentinţă cu cele aplicate prin sentinţele penale anterioare, contopite prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, constatarea ca executată a pedepsei şi punerea sa în libertate.

În raport de actele existente, instanţa a reţinut că cererea petentului este doar parţial întemeiată şi nu poate avea drept consecinţă punerea sa în libertate.

S-a reţinut, în primul rând că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente doar cu faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa şi în stare de recidivă postcondamnatorie cu cele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

Tribunalul a reţinut că faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost săvârşite şi s-au epuizat după rămânerea definitivă, la data de 04 ianuarie 2006, a sentinţei penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi.

Instanţa a constatat că în descrierea faptelor aşa cum este reţinută în ultimul mandat de executare a pedepsei, dar şi în considerentele sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău s-a reţinut că inculpatul a pus la sfârşitul anului 2005 bazele unui grup infracţional organizat ce a funcţionat sub coordonarea sa până la data de 22 ianuarie 2008.

S-a apreciat că menţiunea în sensul că inculpatul ar fi pus bazele acestui grup organizat la finele anului 2005 nu are relevanţă juridică din punctul de vedere al reţinerii unui posibil concurs cu faptele ce au făcut obiectul dosarului Tribunalului Galaţi pentru următoarele motive:

În primul rând, din analiza considerentelor sentinţei nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, s-a reţinut că toate actele materiale ce au făcut efectiv obiectul acestui dosar au fost comise începând cu luna iunie 2006, dată la care este obţinut un prim contract de credit în mod fraudulos. Activităţile descrise înainte de acest punct nu pot avea decât valoarea unor acte preparatorii fără relevanţă infracţională.

În al doilea rând, instanţa a constatat că situaţia concursului de infracţiuni, respectiv starea de recidivă se stabilesc în funcţie de data epuizării infracţiunii.

S-a reţinut că în speţă, această dată este 22 ianuarie 2008, moment la care s-a epuizat, atât infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, fals şi uz de fals respectiv, cât şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, care are caracterul unei infracţiuni continue.

Or, în condiţiile în care sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi a rămas definitivă la data de 04 ianuarie 2006, faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău au fost comise după rămânerea definitivă a primei sentinţe şi înainte de executarea pedepsei, aşadar în stare de recidivă postcondamnatorie.

S-a apreciat că, aceleaşi fapte, comise la data de 21 ianuarie 2008, se află în concurs cu faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septemmbrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa, ce a vizat fapte comise la data de 25 martie 2005.

Pe cale de consecinţă, cererea petentului de contopire a fost admisă numai cu privire la această sentinţă, instanţa făcând aplicarea regimului juridic al recidivei în raport de pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi.

Instanţa a reţinut că se află în concurs pedepsele aplicate prin:

1. Sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care petentului i-au fost aplicate: 3 pedepse de câte 783 zile închisoare; o pedeapsă de 5 ani închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi b) C. pen. pe 783 zile.

2. Sentinţa penală nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa, prin care petentul a fost condamnat la următoarele pedepse: pedeapsa de 2 ani şi 3 luni; două pedepse de câte 783 zile închisoare.

3. S-a reţinut că în acelaşi timp, faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

În ceea ce priveşte restul rămas neexecutat din această ultimă condamnare, instanţa a apreciat că acest rest nu poate fi calculat decât având în vedere pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, în care au fost contopite şi pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, întrucât această pedeapsă rezultantă, aplicată prin sentinţa jud. Vaslui, este cea pe care o execută petentul, restul rămas de executat neputând fi calculat decât în raport de această pedeapsă rezultantă.

Acest rest este de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile, calcul rezultat din scăderea din durata de 14 ani şi 4 luni aplicată prin sentinţa menţionată a perioadelor executate, de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993, 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004 şi de la 23 ianuarie 2008 la 01 februarie 2014, când a fost pus în libertate prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti.

În raport de aceste date, instanţa a aplicat dispoziţiile privitoare la contopire şi la recidivă conform dispoziţiilor în vigoare şi respectiv dispoziţiilor C. pen. 1969, fiecare operaţiune prin aplicarea instituţiilor incidente în mod global, alegând în fmal rezultatul mai favorabil condamnatului.

În ceea ce priveşte soluţia dată în aplicarea art. 6 C. pen. prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, Tribunalul a apreciat că nu este ţinut de pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentinţă pentru următoarele considerente:

În primul rând nu se poate susţine că această sentinţă ar avea autoritate de lucru judecat prin raportare la chestiunile ce fac obiectul prezentei cauze, întrucât obiectul cauzelor diferă de cel al sentinţei penale citate, atât din punct de vedere al temeiului de drept, cât şi al aspectelor de fapt incidente efectiv, întrucât prezenta cauză are ca şi obiect o contopire a unor pedepse ce au fost avute în vedere la momentul emiterii sentinţei penale de către Judecătoria Ploieşti.

Instanţa a mai avut în vedere totodată că, dacă la momentul aplicării dispoziţiilor art. 6 C. pen., în raport de pedepsele definitiv aplicate petentului la data de 01 februarie 2014 ar fi fost avut în vedere dispoziţiile art. 39 C. pen. în vigoare, soluţie ce ar fi fost în acord cu practica judiciară cel puţin majoritară conturată în perioada imediat următoare intrării în vigoare a C. pen., soluţia urmare a sesizării Comisiei de analiză a situaţiei persoanelor deţinute ar fi fost aceea de reducere a pedepsei de 11 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave dar cu menţinerea pedepsei rezultante iniţiale, întrucât la un simplu calcul matematic efectuat conform art. 39 C. pen., chiar în urma acestei reduceri pedeapsa maximă ce putea fi aplicată inculpatului ar fi fost de 18 ani, 7 luni şi 5 zile, deci mai mare decât pedeapsa rezultantă ce era executată de petent. Calculul ar fi avut în vedere pedeapsa de 5 ani pentru înşelăciune, redusă, la care se adăuga obligatoriu pedeapsa de 2 ani închisoare în urma revocării suspendării condiţionate (operaţiune obligatorie atât legii vechi cât şi celei noi), la care se adăuga o treime din restul pedepselor ce intrau în concurs, deci o treime din 34 de ani, 9 luni şi 16 zile închisoare.

Trecând însă peste acest considerent, instanţa a reiterat concluzia că sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti nu poate avea efect în cauză, decât din perspectiva reducerii pedepsei aplicate pentru înşelăciune de la 11 ani la 5 ani închisoare, iar şi nu sub aspectul rezultantei la care acea instanţă a ajuns prin aplicarea art. 6 C. pen.

De altfel, în aplicarea art. 6 C. pen., instanţele învestite cu soluţionarea acestor cereri nu apreciază decât asupra maximului concret al pedepsei efectiv aplicate ce poate fi executat în raport de dispoziţiile legii penale noi când sunt mai favorabile, şi nu poate face o nouă contopire a pedepselor (întrucât, în speţa de faţă de exemplu, printr-o astfel de operaţiune ar fi afectată autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui).

S.a mai reţinut că obiectul cererilor de aplicare a legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 C. pen. este astfel limitat la cuantumul maxim ce poate fi executat şi nu poate afecta autoritatea de lucru judecat a unor sentinţe anterioare de contopire.

Prin soluţionarea cererilor de aplicare a art. 6 C. pen. instanţa nu poate depăşi cadrul procesual cu care a fost învestită şi nu poate face o nouă contopire a aceloraşi pedepse.

Pe cale de consecinţă, pedeapsa ce a fost considerată de instanţa învestită cu cererea întemeiată pe art. 6 C. pen. ca fiind maximul pe care petentul îl poate executa în raport de dispoziţiile mai favorabile ale legii noi nu poate avea autoritate de lucru judecat şi nici nu poate restrânge marja de apreciere ce se află la dispoziţia judecătorului învestit ulterior cu o nouă cerere de contopire a pedepselor anterioare cu pedepse aplicate printr-o sentinţă nouă.

Revenind la alegerea regimului sancţionator mai favorabil petentului în raport de dispoziţiile tranzitorii analizate din perspectiva aplicării globale a instituţiilor incidente, reţine următoarele:

Prin mecanismul art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă reieşită din contopirea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău şi nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, singurele concurente, este de 5 ani închisoare (pedeapsa mai grea) la care se adaugă o treime din restul pedepselor concurente, adică 5 pedepse de câte 783 zile închisoare şi o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

Luând în calcul 5 ani + 1/3 din 12 ani, 11 luni şi 25 de zile, pedeapsa rezultantă este de 9 ani, 3 luni şi 28 de zile închisoare.

La această pedeapsă se adaugă restul de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 14 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, rezultând în final pedeapsa de 12 ani, 7 luni şi 19 zile închisoare.

Din perspectiva dispoziţiilor C. pen. 1969, făcând aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 61 C. pen., Tribunalul a avut în vedere mai întâi că pedeapsa cea mai grea din concurs este cea de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, pedeapsă ce este concurentă cu 5 pedepse de 783 de zile închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare şi restul rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile.

A aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, majorată la maximul special. În ce priveşte maximul special, acesta nu poate fi decât cel de 12 ani închisoare prevăzut de Legea nr. 656/2002 înainte de modificările aduse la data de 01 februarie 2014, singurul ce poate fi avut în vedere luând în considerare principiul aplicării globale a normelor penale.

Tribunalul a apreciat că acest maxim nu este suficient, având în vedere numărul foarte mare de infracţiuni aflate în concurs şi gravitatea lor concretă cât şi pedepsele aplicate efectiv pentru acestea inclusiv prin aplicarea art. 61 C. pen. în raport de restul de 783 de zile închisoare rămas neexecutat din condamnarea anterioară.

În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a sporit acest maxim până la 14 ani, pe care îl consideră adecvat pentru a reflecta pedepsele contopite.

Cuantumul de 14 ani nu depăşeşte maximul pedepselor aflate în concurs, cuantumul pedepselor contopite fiind de 17 ani, 11 luni şi 25 de zile.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că rezultatul mai favorabil petentului este cel stabilit în baza legii penale în vigoare, urmând a-i aplica aceste dispoziţii din urmă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru:

- omisiunea menţinerii pedepselor complementare arătând că Tribunalul trebuia să aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. 1968, şi nu pe cea prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), încălcând astfel autoritatea lucrului judecat;

- greşita contopire a pedepselor principale arătând că legea aplicabilă şi favorabilă inculpatului este, legea nouă atâta vreme cât se poate impune aplicarea unor sporuri maxime de pedeapsă;

- omisiunea deducerii tuturor perioadelor executate anterior susţinând că Tribunalul a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar perioadele deduse inculpatului rămân m câştigul acestuia, dispoziţia anterioară de computare producând efecte juridice concrete, acestea fiind valorificate prin eliberarea condamnatului în urma aplicării legii penale mai favorabile.

Condamnatul A., a arătat că prin sentinţa penala nr. 371 a Judecătoriei Ploieşti a fost pus în libertate, i-au fost contopite o serie de pedepse, în acestea nefiind incluse şi sentinţele penale nr. 371 a Tribunalului Galaţi şi nr. 55/2012 a Tribunalului Bacău. Conform prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen. aceste pedepse trebuiau contopite pentru a se stabili o pedeapsă rezultantă aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 39, 40 C. pen. şi art. 585 C. proc. pen.

Solicită contopirea pedepselor care nu au fost incluse în sentinţa penală nr. 371, să se ia în calcul şi acest concurs de infracţiuni, şi să i se deducă toate perioadele executate, inclusiv cele de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 şi de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept,instanţa de control judiciar a considerat contestaţia Parchetului ca fiind fondată, iar pe cea a contestatorului-condamnat - ca nefondată, pentru următoarele considerente:

S-a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că infracţiunile pentru care a fost condamnat contestatorul prin sentinţele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, se află în concurs, repunând în individualitatea lor pedepsele pronunţate.

În acelaşi timp, faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

De asemenea, dispoziţiile legii penale în vigoare în materia tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni îi sunt mai favorabile condamnatului, dată fiind limitarea sporului aplicabil la o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite [potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.]; în caz contrar, având în vedere periculozitatea de care a dat dovadă condamnatul, intrând în mod repetat în conflict cu legea penală, dar şi durata pedepselor contopite, instanţa s-ar fi orientat către cumulul aritmetic al pedepselor contopite.

În ceea ce priveşte repunerea în individualitatea lor a pedepselor pronunţate prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa de control judiciar a reţinut că pedeapsa a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1968 pe 783 zile nu este însă complementară, ci accesorie, aceasta rezultând din menţionarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen. 1968. Aplicând dispoziţiile art. 5 C. pen., prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu a mai menţinut pedeapsa accesorie decât pentru restul rămas neexecutat de 783 de zile închisoare din pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, ca urmare a revocării liberării condiţionate, din moment ce pentru cele patru infracţiuni deduse judecăţii nu a mai aplicat pedepse complementare şi, deci, nici accesorii, potrivit noului C. pen.

Astfel fiind, în baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa de control judiciar a contopit, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedepsele aplicate prin:

- sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a ÎCCJ, secţia penală, [pedepse rezultate şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova]:

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen.;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 5 C. pen.;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 5 C. pen.

şi

- sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, [pedepse rezultate şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova]:

- 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 1968;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 1968;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. 1968.

Au fost avute în vedere pedepsele rezultate ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, faţă de împrejurarea că aceste pedepse - rezultante "parţiale" - intră în contopire ca pedepse unice şi indivizibile. Aceasta, spre deosebire de tratamentul sancţionator - mai grav - prevăzut de noul C. pen. în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni care atrag revocarea liberării condiţionate, în concurs, potrivit căruia mai întâi se aplică regulile de la concursul de infracţiuni (inclusiv sporul obligatoriu), rezultanta cumulându-se aritmetic cu restul rămas neexecutat [art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (2) C. pen.].

Aşa fiind a fost aplicată condamnatului A pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu o treime din restul pedepselor concurente [1/3 x (2 ani şi 3 luni + 5 x 783 zile)], respectiv 9 luni şi 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare, conform art. 43 alin. (2) C. pen.

Faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău (infracţiuni continue şi, respectiv, continuate epuizate la data de 22 ianuarie 2008, la data de 23 ianuarie 2008 condamnatul fiind arestat preventiv în cauză) se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

A fost avută în vedere pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 04 ianuarie 2006 ca urmare a modificărilor aduse prin sentinţa penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin necontestare la 06 februarie 2014, prin urmare pedeapsa de 8 ani închisoare [5 ani închisoare - ca urmare a reducerii pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. 1968 de la 11 ani la 5 ani închisoare -, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la 04 ianuarie 1996, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost revocată, şi sporul de 1 an închisoare intrat în autoritatea de lucru judecat, din contopirea efectuată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi].

Instanţa de control judiciar nu a reţinut şi sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, dat fiind că acesta a fost adăugat ca urma a contopirii, la pedepsele pronunţate prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, şi a pedepselor pronunţate prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa. Or, pedepsele pronunţate prin această din urmă hotărâre menţionată intră în concursul sancţionat în prezenta cauză, în care s-a aplicat un alt tratament sancţionator: cel prevăzut de noul C. pen., mai favorabil condamnatului.

S-a reţinut că, restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi s-a calculat prin scăderea din pedeapsa de 8 ani închisoare, rezultată după calculul detaliat anterior, a perioadei executate până la data de 22 ianuarie 2008 - data săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martei 2012 a Tribunalului Bacău, când a luat naştere starea de recidivă: de 16 zile (11 martie 1993-26 martie 1993) şi de 3 ani, 3 luni şi 22 zile (26 octombrie 2000-17 februarie 2004). Restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi este de 4 ani, 7 luni şi 22 de zile.

Prin urmare, în temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. s-a adăugat pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani, 7 luni şi 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilei 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 04 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentinţa penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin necontestare la 06 februarie 2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni şi 1327 zile închisoare, cu aplicarea art. 45 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

S-a dedus din durata pedepsei pronunţate perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 01 februarie 2014 (în temeiul sentinţei penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău) şi de la 04 aprilie 2014 la zi (în temeiul sentinţei penale nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa).

Sub acest aspect, s-a considerat că nu sunt fondate susţinerile Parchetului şi nici ale contestatorului-condamnat, privind necesitatea deducerii şi a perioadelor de 16 zile (11 martie 1993-26 martie 1993) şi de 3 ani, 3 luni şi 22 zile (26 octombrie 2000-17 februarie 2004), întrucât acestea nu sunt perioade executate în baza sentinţelor penale prin care s-au pronunţat pedepse pentru infracţiuni concurente contopite în prezenta cauză (sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău şi, respectiv, sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa).

S-a apreciat ca fiind vorba de perioade deduse din pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi şi, pe cale de consecinţă, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infiracţiuni, şi din cea pronunţată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui (prin care au fost contopite pedepsele pronunţate prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi şi prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa).

Infracţiunea de înşelăciune pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi se află în concurs cu infiracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, dar nu şi cu infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău; pentru aceasta din urmă, condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi constituie prim termen al recidivei.

S-au aplicat şi disp. art. 43 alin. (2) C. pen., căruia i s-a şi dat eficienţă în cauză, după cum s-a arătat.

Or, în condiţiile în care în cadrul operaţiunii de contopire a fost avut în vedere restul rămas neexecutat din sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi (cu excluderea, aşadar, a perioadei de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 şi, respectiv, de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004), ar fi nelegală deducerea aceleiaşi perioade din pedeapsa astfel rezultată.

Perioadele menţionate au fost deduse prin sentinţele anterioare (nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui şi, respectiv, nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti) pentru că reprezentau perioade executate din pedepse pronunţate pentru infracţiuni aflate în concurs, ceea ce nu este cazul în speţă. În cauză, una dintre infracţiunile aflate în concurs este în stare de recidivă faţă de pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi.

S-a reţinut că dacă infracţiunile pedepsite printr-o hotărâre sunt concurente cu cele pedepsite printr-o a doua hotărâre, iar acestea din urmă sunt, la rândul lor, în concurs cu infracţiunile pedepsite printr-o a treia hotărâre nu înseamnă neapărat că infracţiunile pedepsite prin prima hotărâre şi cele pedepsite prin a treia hotărâre sunt şi acestea concurente, nefiind vorba de o relaţie de "tranzitivitate". Un exemplu în acest sens îl constituie chiar situaţia din prezenta cauză.

Având în vedere că în cauză, spre deosebire de sentinţele de contopire anterior menţionate, nu s-a mai reţinut concursul de infracţiuni prin raportare la pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, ci recidiva, efectuându-se contopirea cu restul rămas neexecutat, era firesc ca din pedeapsa rezultantă să nu se mai scadă perioada executată în baza sentinţei penale nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi (de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 şi, respectiv, de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004), fără ca prin aceasta să se aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.

Instanţa de control judiciar a mai avut în vedere că, atât C. proc. pen. anterior, cât şi actualul C. proc. pen. (art. 585) prevăd posibilitatea modificării pedepsei, în cursul executării, în cazul în care se constată existenţa concursului de infracţiuni sau a recidivei.

Prin decizia penală nr. 562/CO din 01 august 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2014, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admisă contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţată în parte hotărârea atacată, respectiv sentinţa penală nr. 1545 din 23 mai 2014 (Dosar nr. x/3/2014) a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând:

A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile, din cadrul operaţiunii de descontopire a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă, în baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, în sensul că aplică petentului A. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 9 luni şi 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. a fost adăugată pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani 7 luni şi 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 04 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentinţa penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin necontestare la 06 februarie 2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni şi 1327 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei pronunţate perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 01 februarie 2014 şi de la 04 aprilie 2014 la zi şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În baza art 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul-condamnat A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul-condamnat A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa a reţinut în continuare că cererea petentului reprezintă o contestaţie la executare bazată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. (invocarea unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau a unei împiedicări la executare), prin care contestatorul invocă următoarele aspecte: s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral; a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive; au fost aplicate greşit dispoziţiile privitoare la legea penală mai favorabilă; „restul de pedeapsă" menţionat în hotărâre nu există.

S-a mai avut în vedere că prin motivarea în fapt a contestaţiei la executare condamnatul a adus critici de fond deciziei penale nr. 562 din 01 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti a secţiei a II-a penală, hotărâre prin care a fost soluţionată definitiv cererea de contopire, iar motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispoziţiile procedurale menţionate mai sus, tinzând la desfiinţarea unei hotărâri definitive.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin contestaţia la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat, aceasta fiind doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, menit să asigure punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii definitive în conformitate cu legea, iar, pe de altă parte, contestatorul ignoră dispoziţiile art. 40 alin. (3) C. pen. [corespunzătoare celor ale art. 36 alin. (3) C. pen. de la 1968] potrivit cărora: „Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente". Prin urmare, împrejurarea că pedeapsa anterioară a fost integral sau parţial executată nu împiedică operaţiunea contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente.

De asemenea, s-a arătat că art. 585 C. pen. prevede posibilitatea modificării pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă „dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni". În toate aceste situaţii legea permite modificarea pedepselor, chiar dacă au fost aplicate prin hotărâri definitive ale instanţelor superioare.

Totodată, s-a învederat că instanţa care a pronunţat decizia contestată a argumentat detaliat mecanismul contopirii pedepselor, stabilind pedeapsa ce urmează a fi executată pentru infracţiunile concurente, nefiind necesare lămuriri suplimentare.

Împotriva deciziei penale nr. 212 din 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare, arătând că este nemulţumit de faptul că această hotărâre este definitivă, deşi în opinia sa ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a exercita o cale de atac şi împotriva acestei hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia penală nr. 304/Co din data de 02 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015) a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoml A împotriva deciziei penale nr. 212 din 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, instanţa a reţinut că:

Conform art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

S-a constatat că motivele invocate de petent în sprijinul contestaţiei în anulare nu se circumscriu nici unuia dintre cele limitativ prevăzute de textul legal anterior menţionat.

S-a reţinut că acesta este nemulţumit de faptul că decizia nr. 212 din 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este definitivă, petentul apreciind că ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a declara contestaţie şi împotriva acestei hotărâri judecătoreşti. În mod evident, acest aspect nu poate fi încadrat în nici unul dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzute de lege.

S-a apreciat că menţionarea de către apărătorul din oficiu al petentului cu ocazia concluziilor pe admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare a cazului prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. nu are nici o susţinere faptică în cuprinsul cererii formulate de numitul A., acesta neinvocând împrejurarea că împotriva sa ar fi fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Pentru a da un răspuns şi afirmaţiilor petentului în sensul că ar fi trebuit să aibă dreptul de a declara contestaţie împotriva deciziei penale nr. 212 din 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa a reţinut mai întâi că menţiunea „definitivă" din finalul hotărârii menţionate nu îl împiedica în nici un fel pe petent să exercite orice cale de atac împotriva acesteia, dreptul de a folosi căile de atac fiind acordat de lege şi nu de judecătorul care a pronunţat hotărârea atacată. De altfel, din înregistrările sistemul ECRIS rezultă că petentul a declarat contestaţie împotriva acestei decizii la data de 27 aprilie 2015.

Totodată, instanţa a atras atenţia asupra faptului că, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen. în cazul unei contestaţii la executare întemeiate pe disp. art. 598 lit. c) C. proc. pen. aceasta se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, chiar şi în situaţia în care aceasta ar fi fost pronunţată în apel sau în recurs în casaţie.

S-a mai reţinut că, din interpretarea acestui text legal rezultă că hotărârea ce se va pronunţa în soluţionarea contestaţiei la executare va putea fi atacată cu contestaţie conform art. 597 C. proc. pen. doar în situaţia în care hotărârea a cărei executare se contestă putea fi la rândul său atacată.

S-a apreciat că, în mod corect s-a menţionat în dispozitivul deciziei atacate de petent cu contestaţie în anulare că aceasta este definitivă.

Prin decizia penală nr. 304/Co din data de 02 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015) a declarata apel condamnatul A.

Examinând apelul formulat sub toate aspectele, Înalta Curte se apreciază că aceasta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., hotărârile supuse apelului sunt:

„(1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

(3) Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor."

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

Înalta Curte reţine că, potrivit disp. art. 432 C. proc. pen., intitulat „Procedura de judecare", alin. (4) arată că „Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că împotriva unei hotărâri definitive, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea apelului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 304/Co din data de 02 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015) prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva deciziei penale nr. 212 din 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, hotărâre care a rămas definitvă de la data pronunţării ei.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie rnadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată aşadar că în cauză, contestatorul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată o contestaţie în anulare care, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care fiind definitivă, nu este susceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac şi ca atare, calea de atac exercitată în cauză este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contetatorul A. împotriva deciziei penale nr. 304/Co din data de 02 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 304/Co din data de 02 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015).

Obligă contestatorul la plata sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2015.