Limitation of cassation review to errors of law in bribery and money laundering conviction based on private company mandate

Decizia nr 398/RC/2015

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 391 din 30 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Botoşani, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. 1969, art. 5 C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani.

Pe durata executării pedepsei, i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 861 art. 862 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 6 ani, încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. 1969 care prevăd revocarea acestui beneficiu şi executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni cu intenţie în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeptinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. 1969, respectiv:

- să se prezinte la dalele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani:

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea:

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă:

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost dedusă din pedeapsa de executat durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu din perioada 20 ianuarie 2014 - 16 aprilie 2014.

Prin aceeaşi sentinţa, a fost condamnată inculpata B. Ia pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, prev. de 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., i-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza lI şi lit. h) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani.

Pe durata executării pedepsei, i-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. 1969.

În temeiul art. 861, art. 802 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 6 ani încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. 1969, care prevăd revocarea acestui beneficiu şi executarea in întregime a pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni cu intenţie în cursul termenului de încercare sau in cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.

Pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. 1969. respectiv:

- să se prezinte la dalele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani:

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare eare depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele tui de existenţă.

I-a fost dedusă din pedeapsa de executat durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului Ia domiciliu din perioada 21 ianuarie 2014 - 16 aprilie 2014.

A fost menţinută faţă de inculpaţi măsura preventivă a controlului judiciar luată prin încheierea Tribunalului Botoşani din 10 aprilie 2014. aşa cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din 08 mai 2014.

A fost confiscată de la inculpaţi în folosul statului suma de 4.450.000 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor, prin ordonanţa din 27 ianuarie 2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea până la concurenţa sumei de 4.450.000 RON.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 7.500 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 07 februarie 2014 al Direcţiei Naţionale Antieorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, în perioada 2007-2009, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în calitate de administrator delegat al societăţii comerciale SC C. SRL Bran Sohodol, judeţul Braşov. A. a pretins de la denunţătorii D. şi E. (fostă F.) şi prin intermediul lui B., a primit suma totală de 4.450.000 RON, contravaloarea unui sejur efectuat în Grand Canaria de către inculpaţi împreună cu denunţătorii în vara anului 2007 şi un autoturism marca C., pentru ca în numele societăţii comerciale mai sus arătate, să cumpere de la denunţători terenuri forestiere situate pe teritoriul României, Ia preţurile şi în condiţiile stabilite în prealabil de inculpatul A. şi denunţătorul D.

În perioada 2007-2009, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în baza unei înţelegeri prealabile, în mod repetat, cu intenţie, inculpata B. l-a ajutat pe inculpatul A. să primească cu titlu de mită suma totală de 4.450.000 RON, contravaloarea unui sejur efectuat în Grand Canaria de către inculpaţi împreună cu denunţătorii în vara anului 2007 şi un autoturism marca C. de la denunţătorii D. şi E., pentru ca în numele societăţii comerciale SC C. SRL Bran Sohodol, judeţul Braşov, acesta să cumpere de la denunţători terenuri forestiere situate pe teritoriul României la preţurile şi în condiţiile stabilite de inculpatul A. şi denunţătorul D. Pentru disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumei de 4.450.000 RON, pe care inculpatul A. a primit-o cu titlu de mită, între inculpata B. şi denunţătorul D. au fost încheiate trei contracte de donaţie mobiliară, respectiv contractul de donaţie mobiliară autentificat din 22 ianuarie 2008 pentru suma de 1.650.000 RON, contractul de donaţie din 10 octombrie 2008 pentru suma de 1.600.000 RON şi contractul de donaţie mobiliară sub semnătură privată din 15 octombrie 2008 pentru suma de 1.200.000 RON.

Totodată, pentru disimularea adevăratei naturi a provenienţei autoturismului marca C. pe care inculpatul A. I-a primit cu titlu de mită, fiindu-i remis efectiv în vara anului 2008, la iniţiativa sa. În cursul anului 2009 în Oradea s-a prezentat numitul G., pe numele căruia s-a emis factura fiscală din partea societăţii comerciale SC H. SRL Oradea, preţul de facturare fiind de 23.800 RON, în luna decembrie acest autoturism fiind înmatriculai pe numele inculpatei B.

Astfel. în perioada 2008 – 2009, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat inculpaţii au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 4.450.000 RON primită de la denunţătorii D. şi E. prin încheierea unor contracte de donaţie mobiliară şi a unui contract de vânzare cumpărare.

Sesizat cu rechizitoriul, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoşani, prin încheierea din 17 martie 2014, a respins cererile inculpaţilor A. şi B. cu privire la nelegalitatea actului de sesizare şi în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/P/2013 din 07 februarie 2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Oradea, privind pe inculpaţi, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

În faţa instanţei de fond s-a depus la dosar o cerere de constituire parte civilă din partea SC C. SRL Bran – Sohodol, judeţ Braşov, iar prin încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2014, instanţa a respins cererea de introducere în cauză în calitate de parte civilă a SC C. SRL Bran, având în vedere că nu au fost îndeplinite condiţiile de introducere a acestei părţi civile în cauză, obiectul urmăririi penale referindu-se la alte infracţiuni şi la alte persoane, această parte civilă având posibilitatea formulării unei noi plângeri penale organelor abilitate pentru a se efectua cercetări cu privire la săvârşirea faptelor arătate şi pentru prejudiciile aduse acestei societăţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a constatat ca fiind dovedită următoarea situaţie de fapt:

La data de 25 martie 2013, numiţii D. şi E. (fostă F.) au depus un autodenunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, sesizând comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către inculpatul A. în calitate de administrator delegat al SC C. SRL Bran Sohodol, judeţ Braşov, precum şi comiterea de către inculpata B. a infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Din autodenunţul acestora a reieşit faptul că numitul D. l-a cunoscut pe inculpat în cursul anului 2006, acesta prezentându-se ca fiind director şi reprezentant în România al SC C. SRL Bran Sohodol, judeţ Braşov, societate care avea ca obiect de activitate achiziţia de terenuri forestiere pe teritoriul României. Chiar din momentul în care s-au cunoscut, inculpatul i-a creat denunţătorului convingerea că poale decide în numele societăţii comerciale sus-menţionate ce cumpăra, cât cumpără, preţul la care cumpără şi de la cine cumpără.

În cursul anului 2006, fiind ajutat de către I. denunţătorul a intermediat cumpărarea de către SC C. SRI. Bran Sohodol, judeţ Braşov, reprezentată de inculpat a mai multor suprafeţe de terenuri forestiere, denunţătorul acţionând ca reprezentant al vânzătorilor respectivelor suprafeţe de terenuri forestiere.

Cu ocazia semnării documentelor, inculpatul a prezentat deciziile consiliului de administraţie al societăţii C. SRI. Bran Sohodol, judeţ Braşov şi procurile speciale emise de către administratorii societăţii. înscrisuri care i-au întărit încă o dată denunţătorului convingerea că acesta are putere de decizie deplină.

În cursul lunii iunie 2007, inculpatul împreună cu denunţătorul a plecat într-un sejur în insulele Grand Canaria, la acest sejur participând şi concubina inculpatului, inculpata B., soţia denunţătorului şi familia I.

În cadrul discuţiilor purtate în acest sejur, denunţătorul şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona în nume propriu diverse suprafeţe de terenuri forestiere în limita a 2.500 ha. terenuri pe care intenţiona să le valorifice, prin vânzare, societăţii pe care o reprezenta inculpatul.

Cu privire la această solicitare, inculpatul a fost de acord să colaboreze însă, acesta, în momentul achiziţionării suprafeţei de 2.500 ha., să-i dea un procent de minim 30% din profituri pe care denunţătorul avea să-l obţină ca diferenţă dintre preţul cu care cumpăra de la terţi terenuri forestiere şi preţul de vânzare al acestor terenuri către societatea pe care inculpatul o reprezenta.

În urma acestor înţelegeri, stabilite în perioada sejurului, denunţătorii D. şi E. au început demersurile pentru achiziţionarea de terenuri forestiere în limita suprafeţei de 2.500 ha.

Astfel, denunţătorul discuta în prealabil cu foştii proprietari ai terenurilor forestiere, aceste terenuri erau inspectate şi verificate faptic şi de către inculpat, activităţi în urma cărora acesta se şi pronunţa asupra preţului pe care l-ar putea oferi pentru respectiva suprafaţă forestieră în numele SC C. SRL Bran – Sohodol, judeţ Braşov.

Numai în aceste condiţii şi cu garanţia unui câştig sigur, dacă exista o diferenţă satisfăcătoare între preţul oferit de inculpat în reprezentarea societăţii şi preţul cu care denunţătorii puteau achiziţiona respectivele terenuri forestiere, aceştia din urmă procedau la achiziţionarea terenurilor prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare.

Astfel, în majoritatea cazurilor, vânzarea către SC C. SRL Bran - Sohodol, judeţ Braşov, a suprafeţelor de terenuri forestiere achiziţionate iniţial de către denunţători s-a realizat în aceeaşi zi sau cel mai târziu în ziua următoare datei în care era eliberat extrasul de carte funciară pe numele denunţătorului.

Cu ocazia discuţiilor ulterioare dintre denunţători şi inculpat, discuţii care s-au desfăşurat în ultima parte a anului 2007 şi mai ales în cursul lunii ianuarie 2008, în legătură cu cumpărarea de către denunţători a unor terenuri forestiere şi vânzarea către SC C. SRL au fost calculate posibilele câştiguri pe care urmau să le realizeze denunţătorii ca urmare a acestor tranzacţii.

După stabilirea posibilului profit, s-a calculat procentul de 30% din respectivul câştig, care trebuia să-i fie remis inculpatului.

Pentru a fi sigur de primirea foloaselor necuvenite pretinse, inculpatul A. a pretins şi primit în cursul lunii ianuarie 2008 cu titlu de avans suma de 1.650.000 RON înainte de semnarea documentelor în formă autentică.

Ca modalitate de remitere a sumei pretinse inculpatul a impus denunţătorilor întocmirea unui contract de donaţie mobiliară în favoarea inculpatei B.

În acest sens. la data de 22 ianuarie 2008, la Biroul Notarului Public J., a fost semnat şi autentificat contractul de donaţie mobiliară din 22 ianuarie 2008, conform căruia denunţătorul D. a donat suma de 1.650.000 RON către inculpata B. În aceeaşi zi, din contul personal deţinut la Banca K. denunţătorul a virat în contul personal al inculpatei, cont deţinut la Banca L, Sucursala Botoşani suma de 1.650.000 RON, conform OP din 22 ianuarie 2008.

După primirea acestei sume de bani de către inculpat prin intermediul inculpatei B. au fost autentificate următoarele contracte de vânzare cumpărare de terenuri forestiere:

- contractul de vânzare cumpărare autentificat din 08 februarie 2008 încheiat între vânzătorul D. şi cumpărătorul SC C. SRL Bran, reprezentată Iegal de către inculpat, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 158.92 ha., teren forestier în schimbul sumei de 963,150 RON. Această suprafaţă de teren a fost iniţial achiziţionată de către denunţător, la data de 28 ianuarie 2008. pentru suma de 416.622 RON, extrasul de carte funciară pe numele denunţătorului fiind eliberat la 07 februarie 2008.

- contractul de vânzare cumpărare autentificat din 07 martie 2008. încheiat între denunţător şi SC C. SRL, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 194,3925 ha. teren forestier în schimbul de 1.676.640 RON. Această suprafaţă a fost iniţial achiziţionată de către denunţător la 29 februarie 2008 pentru suma 1.136.500 RON, extrasul de carte funciară pe numele denunţătorului fiind eliberat la 07 martie 2008.

- contractul de vânzare cumpărare autentificat din 28 martie 2008, pentru suprafaţa de 80 h. teren forestier în schimbul de 1.257.900 RON. Această suprafaţă de teren forestier a fost iniţial achiziţionată de către denunţător la 10 martie 2008, cu suma de 800.000 RON, extrasul de carte funciară pe numele acestuia fiind eliberat la 11 martie 2008.

- contractul de vânzare autentificat din 11 aprilie 2008 pentru suprafaţa de 340 ha. teren în schimbul sumei de 2.422,500 RON. Această suprafaţă de teren forestier a fost iniţial achiziţionată de denunţător ta 08 aprilie 2008 pentru suma de 428.000 euro (echivalentul sumei de 1,568.620 RON), extrasul de carte funciară pe numele denunţătorului fiind eliberat la 10 aprilie 2008.

- contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 205 din 14 mai 2008 pentru suprafaţa de 760.6 ha. teren forestier în schimbul sumei de 12.950.000 RON. Această suprafaţă a fost achiziţionată iniţial de către denunţâtoarea E. la data de 08 august 2008 pentru suma de 10.078.750 RON, extrasul de caile funciară pe numele acesteia fiind eliberat la 13 mai 2008.

- contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1148 din 24 iunie 2008, pentru suprafaţa de 169,4 ha teren forestier în schimbul sumei de 277.816 euro, echivalentul sumei de 1.053.476 RON.

- contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1149 din 24 iunie 2008 pentru suprafaţa de 189.24 ha teren forestier în schimbul sumei de 31.354 euro, echivalentul suinei de 1.154.5 17 RON.

- contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1150 din 24 iunie 2008. pentru suprafaţa de 192.56 ha teren forestier în schimbul sumei de 315.798 euro, echivalentul sumei de 1.174.769 RON şi contractul de vânzare cumpărare autentificat din 24 iunie 2008 pentru suprafaţa de 168.80 ha. teren forestier în schimbul sumei de 276.832 euro, echivalentul sumei de 1.029.815 RON.

Toate terenurile forestiere vândute de către denunţătorul D. către SC C. SRL în 24 iunie 2008, prin Biroul Notarului Public M., au fost iniţial achiziţionate de către denunţător la 13 iunie 2008, pentru suma de 828.000 euro, echivalentul sumei de 3.034.620 RON, extrasul de carte funciară pe numele denunţătorului fiind eliberat la 18 iunie 2008.

În cursul lunii octombrie 2008, inculpatul a refăcut calculul profilului realizat de către denunţător prin tranzacţionarea terenurilor forestiere mai sus-arătate şi a stabilit că mai trebuie să-i fie virală suma de 1.600.000 RON în baza înţelegerii prealabile avute cu denunţătorul D.

Ca şi modalitate de remitere a acestei sume de bani, inculpatul a impus denunţătorilor întocmirea unui contract de donaţie mobiliară în favoarea inculpatei B.

Astfel, la 10 octombrie 2008, la Biroul Notarului Public J. a fost semnat şi autentificat contractul de donaţie mobiliară din 10 octombrie 2008. conform căruia denunţătorul D. a donat suma de 1.600.000 RON către inculpata B., în aceeaşi zi. din contul personal deţinut la Banca K. denunţătorul a virat în contul personal al inculpatei suma de 1.600.000 RON.

Instanţa de fond a arătat că din probatoriul administrat a rezultat că, în ziua de 15 octombrie 2008, inculpatul a prelins de la denunţătorul D. suma de 1.200.000 RON pentru ca în viitor în numele societăţii comerciale C. SRL. să mai achiziţioneze de la acesta diverse suprafeţe de terenuri forestiere în condiţiile unui procent din câştigurile realizate.

Şi în ce priveşte această sumă, inculpatul a solicitat încheierea contractului de donaţie mobiliară la data de 15 octombrie 2008. contract care a fost semnat şi de către martorul N. Acest contract a fost întocmit într-o cameră a apartamentului deţinut de către inculpata B. Martorul N. se afla într-o altă cameră unde a aşteptat pentru a semna această înţelegere. În cursul aceleiaşi zile. denunţătorul D. a virat suma de 1.200.000 RON din contul personal în contul inculpatei.

S-a reţinut în hotărârea primei instanţei că situaţia de fapt a fost dovedită cu autodenunţul numiţilor D. şi E., împreună cu înscrisurile anexate acestuia, cu declaraţiile acestora date în calitate de denunţători şi martori, declaraţiile martorilor N., G., I., înscrisuri - documente înaintate de Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, înscrisurile înaintate de Birouri Notariale privind contractele de vânzare cumpărate încheiate între societatea comercială SC C. SRL Bran şi denunţători, extrasele de cont comunicate de către Banca L. Sucursala Focşani, Oradea şi banca K., înscrisurile comunicate de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi alte instituţii publice referitoare la verificarea bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, declaraţiile inculpaţilor A., B.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi instanţă, inculpaţii au avut o atitudine de negare a comiterii infracţiunilor prezentând o cu totul altă situaţie de fapt.

Cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit, A. a declarat că nu a prelins sau primit de la denunţător nici o sumă de bani, că nu a condiţionat achiziţiile de terenuri forestiere de la denunţători de primirea respectivele sume. Cu privire la suma de 4.450.000 RON primită în contul inculpatei a declarat că la momentul respectiv nu a ştiut de primirea acestor surne de bani şi că a atlat mult mai târziu de aceste sume, inculpata spunându-i că Ie-a primit de la D. care îi făcea curte Ia acea dată.

Ulterior, inculpatul a revenit în totalitate asupra acestei declaraţii, precizând că, în cursul anului 2006, a hotărât împreună cu D. constituirea unui fond la care a contribuit cu bani atât el cât şi denunţătorul.

A mai precizat că sumele vărsate în respectivul cont, care iniţial a fost pe numele lui I. intenţionau să le folosească pentru achitarea cheltuielilor aferente pregătirii documentaţiei necesare fără ca respectiva proprietate să fie scoasă la vânzare către SC C. SRL. A mai arătat că, la acest fond. a contribuit cu suma de 25.000 euro până în luna octombrie 2008. La acest fond au mai participat I. până în 2007 şi domnul D. din anul 2007 titularul contului respectiv devenind denunţătorul. A mai precizat că, în cursul anului 2008, denunţătorul i-a spus că acest cont s-a mărit substanţial şi că poate să-i vireze şi lui o parte din sume, denunţătorul venind cu sugestia să vireze o parte din respectivele sume în contul lui B., el fiind de acord. Cu referire la cei 25.000 euro, sumă cu care a contribuit la constituirea fondului a declarat că i-a înmânat-o personal lui I., care i-a depus la bancă.

A precizat că inculpatei B. i-a spus că suma de 4.450.000 RON sunt bani care au fost rulaţi în păduri şi că această sumă reprezintă partea sa, rugând-o să se ocupe de semnarea contractelor de donaţie din cursul anului 2008.

Această declaraţie a fost susţinută parţial în instanţă cu ocazia audierii sale.

Instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpatului, nefiind confirmate de nici o probă administrată în dosar. Astfel, constituirea respectivului fond nu a fost confirmată de nici unul din martorii audiaţi atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă.

Mai mult, s-a reţinut că nu are logică constituirea unui astfel de fond pentru achiziţie de terenuri în condiţiile în care suma de 1.650.000 RON conform contractului de donaţie mobiliară din data de 22 ianuarie 2008, a fost virată în contul inculpatei B. înainte ca terenurile forestiere să fie achiziţionate pe numele denunţătorilor D. şi E. Din probele ce s-au administrat a reieşit faptul că prima achiziţie de teren forestier pe numele denunţătorilor a fost realizată la data de 28 ianuarie 2008.

De asemenea, nu a putut fi avută în vedere nici susţinerea inculpatului cu privire la faptul că în cursul anului 2008 s-a mărit acest fond atât de mult încât a avut posibilitatea să-i fie restituită partea sa. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că la data de 7 mai 2008, înainte de achiziţionarea suprafeţei de 760 ha. teren forestier, denunţătorul D. s-a împrumutat cu suma de 1.600.000 RON chiar de la inculpata B., aspect ce a rezultat din rulajul contului deţinut de către inculpată la Banca L.

Această sumă de bani i-a fost restituită inculpatei B. la data de 15 mai 2008, aspect ce a rezultat din rulajul contului şi din ordinul de plată din 15 mai 2008, transferul acestei sume între cele două conturi s-a realizat cu „titlu de împrumut” respectiv „restituire împrumut".

Succesiunea evenimentelor nu a făcut decât să convingă instanţa de fond câ intenţia inculpatului a fost să se asigure câ va primi sumele pretinse pentru a facilita ca denunţătorii să vândă terenurile cumpărate, societăţii pe care acesta o reprezenta legal, suma de 1.650.000 RON fiindu-i achitată în avans.

Coroborând declaraţiile denunţătorilor cu declaraţiile martorilor N.., G., I, date Ia urmărirea penală, cât şi în instanţă, s-a constatat câ apărarea inculpatului nu corespunde adevărului.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind nesinceră şi apărarea susţinută de către inculpata B. care, în declaraţiile date a preluat în mare parte susţinerile inculpatului A. iar probele administrate în cauză au dovedit cu prisosinţă activităţile infracţionale a celor doi inculpaţi descrise mai sus.

S-a mai arătat câ prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpaţilor şi faptul că denunţătorii, pentru realizarea activităţilor infracţionale descrise, au plătit acestora şi contravaloarea unui sejur în Insulele Gran Canaria şi i-au predat un autoturism marea C.

Tribunalul Botoşani a apreciat că susţinerile denunţătorilor cu privire la achitarea sejurului în Insulele Gran Canaria nu a fost confirmată de nici o altă probă, mai mult de atât în acea perioadă nici nu au existat tranzacţii cu privire la terenurile forestiere între societatea pe care inculpatul A. o reprezenta şi aceştia, reieşind din probele administrate că au mai fost şi în alte excursii împreună. Cu privire la autoturismul menţionat, s-a considerat de asemenea, că nu există probe certe câ a fost dat inculpaţilor în aceleaşi scopuri. A rezultat din probele administrate că pentru acest autoturism actele de înstrăinare au fost întocmite abia în vara anului 2000 prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între martorul G. şi inculpata B., rezultând totodată că preţul acestuia este de 4.500 euro.

La data întocmirii actelor de înstrăinare a maşinii între inculpaţi şi denunţători nu mai existau tranzacţii, astfel că în situaţia în care acest autoturism a fost dat în alte scopuri, aveau posibilitatea să anunţe organele în drept pentru recuperarea sa şi nicidecum să fie de acord cu întocmirea actelor de înstrăinare către martorul G.

Prin urmare, instanţa de fond nu a reţinut aceste bunuri ca fiind date inculpaţilor în scopul activităţilor infracţionale mai sus indicate.

Prima instanţă a considerat că fapta inculpatului A. care în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în calitate de reprezentant legal al societăţii comerciale SC C. SRL Bran-Sohodol, judeţul Braşov, conform menţiunilor cuprinse în actul constitutiv al societăţii şi în procurile speciale date de administratorul societăţii, în mod repetat a pretins de la denunţătorii D. şi E. (fostă F.) şi prin intermediul inculpatei B. a primit suma totală de 4.450.000 RON, pentru ca în numele societăţii pe care o reprezenta, să cumpere de Ia denunţători terenuri forestiere situate pe teritoriul României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de actualul C. pen. în art. 289 alin. (1) raportat Ia art. 308 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

S-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat care, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în mod repetat, împreună cu inculpata B., a disimulat adevărata provenienţă a sumei de 4.450.000 RON prin încheierea unor contracte de donaţie mobiliară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani în formă continuată prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

S-a considerat că fapta inculpatei B., care în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale şi în baza unei înţelegeri prealabile în mod repetat, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul A. să primească cu titlu de mită suma totală de 4.450.000 RON, pentru ca în numele societăţii comerciale SC C. SRL Bran-Sohodol, judeţul Braşov, acesta să cumpere de la denunţători terenuri forestiere situate pe teritoriul României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită comisă în formă continuată prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 308 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Totodată s-a reţinut că fapta inculpatei B. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, împreună cu inculpatul A. a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 4.450.000 RON primită cu titlu de mită prin încheierea unor contracte de donaţie mobiliară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Având în vederea că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen. şi că faptele au fost comise de inculpaţi sub legea veche, instanţa a apreciat că pentru condamnarea lor mai favorabil în ce priveşte aplicarea concursului de infracţiuni cât şi individuali/arca modalităţii de executare a pedepselor, este vechiul C. pen., motiv pentru care a avut în vedere aplicarea acestuia.

Aşa fiind, la stabilirea pedepsei pentru săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de luare de mită şi respectiv complicitate la această infracţiune s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute Ia art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, gravitatea faptelor comise, persoana acestora, fără antecedente penale, cu o poziţie nesinceră pe tot parcursul procesului penal, apreciindu-se că pentru reeducarea lor este necesară aplicarea unor pedepse cu închisoarea.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că de la data comiterii lor a trecut o perioadă de 6 ani şi că inculpaţii au fost arestaţi preventiv o perioadă de timp în care au putut să reflecte la consecinţele faptelor lor, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse a cărei executare să beneficieze de dispoziţiile art. 861 C. pen. 1969 este suficientă pentru reeducarea lor.

Pe durata termenului de încercare, instanţa a impus inculpaţilor să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. pen. 1969.

De asemenea, Tribunalul Botoşani a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. 1969 şi având în vedere că inculpaţii au comis faptele în concurs real s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 33, 34 C. pen. 1969. iar pe durata executării pedepselor s-a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pedeapsă ce a fost suspendată în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare a pedepsei principale.

Prin sentinţa instanţei de fond, s-a dedus din pedepsele de executat, durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului Ia domiciliu, menţinându-se măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de ambii inculpaţi.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. 1969, s-a dispus confiscarea de Ia inculpaţi în folosul statului a sumei de 4.450.000 RON, menţinându-se măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa din 27 ianuarie 2014 a Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, până Ia concurenţa acestei sume.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, inculpaţii A. şi B. şi petenţii E. (fostă F.) şi D.

Prin decizia penală nr. 328 din 15 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2014, au fost admise apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 391 din 30 iunie 2014 pronunţate de Tribunalul Botoşani, în Dosarul nr. x/40/2014.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi. în rejudecare, făcând aplicarea art. 5 C. pen.:

1. A fost condamnat inculpatul A. Ia pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. 1969, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 C. pen. din 1969, i-a fost aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

2. A fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de milă în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat Ia art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din complicitate Ia infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în forma continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. h) din I.egea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare deciziei din apel.

Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de petenţii E. (fostă F.) şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a decide astfel. Curtea de Apel Suceava, analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1), (2), art. 420 C. proc. pen., a constatat următoarele:

S-a apreciat că în ceea ce priveşte critica inculpaţilor vizând greşita lor condamnare întrucât faptele pentru care au fost trimişi în judecată nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost comise cu vinovăţia prevăzută de lege, nu poate fi primită.

Asttel, s-a menţionat că prima instanţă, reţinând în mod corect situaţia de fapt, în baza unei analize obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, probe expuse şi analizate pe larg în considerentele hotărârii atacate a stabilit că faptele există şi au fost comise cu forma de vinovaţie cerută de textele de incriminare, în mod corect apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor.

Contrar susţinerilor apărării, din analiza conţinutului Actului constitutiv al societăţii comerciale SC C. SRL Bran-Sohodot, jud. Braşov, hotărârea nr. 1 din 16 noiembrie 2004 a Consiliului de administraţie ai acestei societăţi şi procurile speciale din 25 noiembrie 2004. 6 martie 2008, decizia nr. 21 a Consiliului de administraţie al societăţii urmată de procura specială a administratorului, rezultă că inculpatului A. i se încredinţaseră, de către reprezentanţii societăţii, atribuţii de serviciu în cadrul acesteia în raport de care calitatea sa poale fi asimilată cu cea de funcţionar în sensul avut în vedere de legiuitor în textul de lege care incriminează infracţiunea de luare de mită.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 11.3 din Actul constitutiv al societăţii menţionate, consiliul de administraţie poate delega puterile de reprezentare prevăzute în prezentul act constitutiv către terţe persoane fizice sau juridice, în scopul desfăşurăriii activităţilor zilnice ale societăţii şi îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii în limitele prevăzute în prezentul, pe baza deciziei consiliului de administraţie.

Prin hotărârea nr. 1 din 16 noiembrie 2004, Consiliul de administraţie al aceleiaşi societăţi a hotărât delegarea inculpatului A. în calitate de reprezentat autorizat al societăţii, în relaţiile cu terţe persoane, pentru operaţiunile curente ale societăţii, incluzând fără limitare reprezentarea societăţii cu puteri şi autoritate deplină în România, în faţa tuturor băncilor instanţelor, consiliilor, ministerelor oficiilor, departamentelor, agenţiilor, autorităţilor fiscale sau financiare şi a oricăror persoane private sau publice, fizice sau juridice, operarea conturilor bancare în anumite limite. De asemenea, în baza procurilor speciale inculpatul era împuternicit să facă toate demersurile pentru achiziţionarea în numele societăţii a unor suprafeţe de teren şi înstrăinarea unora dintre acestea.

Conform art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969. constituie infracţiunea de luare de mită, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte, bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. din 1969, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care execută permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145. Conform alin. (2) al aceluiaşi art., prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane juridice decât cele prevăzute în acel aliniat.

Raportat la menţiunile cuprinse în actul constitutiv al SC C. SRL Bran-Sohodol, în hotărârile şi deciziile consiliului de administraţie al acestei societăţi şi în procurile speciale menţionate şi ţinând seama de dispoziţiile legale enunţate s-a considerat că era evident că inculpatul era împuternicit să îndeplinească anumite atribuţii în cadrul societăţii pentru asigurarea bunei desfăşurări a activităţii acesteia şi în scopul îndeplinirii obiectului de activitate înscris în actul constitutiv.

S-a avut în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia penală nr. 391/1999, în sensul că pretinderea sau primirea de foloase de către un funcţionar pentru a îndeplini un act în privinţa căruia are atribuţii de serviciu, chiar limitate, pentru realizarea actului final, constituie infracţiunea de luare de mită.

Aşadar, s-a considerat că, faţă de munca prestată de inculpat pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de Consiliul de administraţie al societăţii, este îndeplinită cerinţa calităţii sale de funcţionar, fiind deci subiect activ al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969.

Cât priveşte susţinerile referitoare la existenţa unui fond bănesc, constituit în vederea achiziţionării de terenuri forestiere şi la care inculpatul pretinde că şi-a adus contribuţia, fond din care ulterior i-a fost remisă suma de 4.450.000 RON, s-a reţinut, în primul rând, că inculpaţii, cu ocazia primelor declaraţii nu au făcut nici un fel de referiri la acest fond, susţinând-o cu totul altă variantă privitor Ia provenienţa sumelor de bani virate în contul inculpatei B. şi care au făcut obiectul contractelor de donaţie mobiliară. Inculpatul a susţinut că nu a ştiut de primirea acestor sume, iar inculpata a declarat că Ie-a primit de la denunţător care „îi făcea curte” la acea dată.

În al doilea rând, s-a reţinut că nici unul dintre martorii audiaţi nu confirmă contribuţia inculpatului la constituirea acestui fond, cu excepţia martorului O. propus spre audiere abia în faţa instanţei de apel, acesta afirmând că are cunoştinţă de constituirea fondului de la denunţătorul D., titular al contului bancar în care inculpatul susţine că se depuneau periodic diverse sume de bani necesare achiziţionării de noi suprafeţe de teren. Or. această susţinere ca şi cea a inculpatului care a declarat că a depus în acel cont, iniţial 25.000 euro pe care i-a dat personal lui D. au fost apreciate ca simple afirmaţii, neconfirmate de persoana în cauză şi nici de vreun alt martor dintre cei audiaţi pe parcursul cercetărilor.

S-a mai reţinut cu privire la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus de către inculpaţi la dosar în apel în dovedirea aceloraşi susţineri, că din conţinutul lucrării nu rezultă elemente în raport de care să se poată concluziona în sensul dorit de inculpaţi. Împrejurarea că inculpatul A. era informat uneori de către denunţătorul D. prin intermediul poştei electronice cu privire la situaţia rulajului contului deschis pe numele său, nu constituie, prin ea însăşi, o dovadă că inculpatul a avut vreo contribuţie la constituirea şi alimentarea contului, ci, dimpotrivă denotă câ acesta urmărea să controleze situaţia rulajului sumelor din cont pentru a fi la curent cu profilul realizat de denunţător prin tranzacţionarea terenurilor şi a se asigura că va primi sumele pretinse pentru facilitarea vânzării terenurilor achiziţionate de către denunţător de la diferite persoane, către firma SC C. SRL Bran-Sohodol.

S-a arătat că, pe de altă parte dacă aşa cum concluzionează expertul contabil ar fi fost vorba de o asociere în participaţiune, nimic nu-i împiedica pe inculpaţi să încaseze cola parte ce pretind că i se cuvenea, la vedere, prin întocmirea unor acte în conformitate cu legea, din care să se deducă natura şi scopul asocierii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, operaţiunile financiar contabile efectuate, ceea ce nu se regăseşte în speţă.

În sfârşit, instanţa de apel a menţionat că nu este lipsit de importanţă, în configurarea activităţii infracţionale a inculpaţilor relativ la comiterea infracţiunii de luare de mită faptul că prima tranşă de bani, de 1.650.000 RON Ie-a fost remisă în 22 ianuarie 2008, deci anterior primei achiziţii de teren forestier pe numele denunţătorilor care a avut loc. ulterior, la data de 28 ianuarie 2008. În aceste condiţii, s-a apreciat că nu se mai poate pretinde că fondul bănesc era constituit în vederea asigurării de resurse pentru achiziţionarea de terenuri forestiere.

În consecinţă, Curtea de Apel Suceava a reţinut că suma 4.450.000 RON ce a făcut obiectul contractelor de donaţie mobiliară, a fost pretinsă şi primită de inculpatul A. pentru îndeplinirea unor acte ce intrau în sfera atribuţiilor sale, conferite de reprezentanţi ai SC C. SRL Bran-Sohodol, iar inculpata B. a cunoscut la rândul său provenienţa ilicită a banilor primiţi în contul personal, în cele trei tranşe.

Cât priveşte implicarea inculpaţilor în activitatea ilicită care a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor, redată în considerentele sentinţei atacate, fără a fi reluată în decizia instanţei de apel, Curtea de Apel Suceava a apreciat câ aceasta se circumscrie, sub aspect obiectiv şi subiectiv, conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 565/2002, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969, săvărşită în modalitatea descrisă şi reţinută pentru fiecare, apărările formulate în susţinerea cererilor de achitare pe temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., fiind infirmate de evidenţa faptelor infracţionale desfăşurate. dovedite, fără contradicţii, de probele cauzei.

Astfel, s-a menţionat că a rezultat cu certitudine faptul că suma de bani care a constituit obiectul material al infracţiunii de luare de mită a fost disimulată în cele trei contracte de donaţie mobiliară, modalitate prin care s-a urmărit a se ascunde adevărata provenienţă a acestora, inculpaţii, ca şi denunţătorii, de altfel, cunoscând sursa ilicită a banilor.

S-a considerat că în mod evident această infracţiune subzistă cât timp s-a dovedit cu probatoriul administrat vinovăţia inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune, care au produs sumele de bani supuse ulterior spălării, în acest sens, instanţa de apel nu a împărtăşit punctul de vedere exprimat de inculpaţi, prin apărător conform căruia, chiar şi în condiţiile reţinerii ca fiind mai favorabilă legea veche, poate fi avut în vedere textul incriminator astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, faţă de considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Aşadar, în speţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor a fost înlăturată, ansamblul probator administrat la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, demonstrând. fără echivoc, vinovăţia acestora, în cauză neimpunându-se achitarea pentru vreuna dintre ele, pe temeiul textului de lege invocat.

În acest sens s-a arătat că mijloacele de probă care confirmă vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, redate punctual în actul de sesizare şi la care instanţa de fond a făcut trimitere în considerentele sentinţei, constând în declaraţiile numiţilor E. şi D. în calitate de denunţători şi martori, declaraţiile martorilor N., G., I., documentele înaintate de Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, înscrisurile înaintate de Birouri Notariale privind contractele de vânzare cumpărare încheiate între societatea comercială SC C. SRL Bran şi denunţători, extrasele de cont comunicate de către Banca L. - Sucursala Focşani, Oradea şi Banca K., înscrisurile comunicate de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi alte instituţii publice referitoare la verificarea bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, probe coroborate cu aspecte din declaraţiile inculpaţilor A. şi B., analizate coroborat, înlăturând orice îndoială cu privire la vinovăţia inculpaţilor, simpla negare a faptelor, fără a se face dovada cu probe certe a acestei poziţii de nerecunoaştere, reprezentând doar o încercare a inculpaţilor de a-şi diminua răspunderea penală sau chiar de a fi absolviţi de orice pedeapsă.

Referitor la motivele de apel ce vizează încadrarea juridică, Curtea de Apel Suceava a constatat că prima instanţă a realizat o corectă încadrare în drept a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, urmare a identificării legii penale vechi ca lege mai favorabilă în speţă, cu excepţia reţinerii dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 78/2000 privitor Ia infracţiunea de luare de mită pentru care încadrarea juridică nu corespunde situaţiei de fapt reţinute privitor la calitatea inculpatului apelant, şi în condiţiile în care prin actul de sesizare s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar instanţa nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice stabilită prin actul de sesizare, fapt învederat de către parchet şi inculpaţi, s-a apreciat că sub acest aspect apelurile declarate de către D.I.I.C.O.T. şi inculpaţi sunt întemeiate.

În consecinţă, instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru inculpatul A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar pentru inculpata B. din infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată. în aplicarea disp. art. 5 C. pen., instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice şi în ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, respectiv complicitate !a această infracţiune în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 41, 42 C. pen. din 1969 în loc de art. 35 alin. (1) C. pen., care reglementează în prezent forma continuată a infracţiunii.

În raport de criticile formulate deopotrivă de parchet şi de inculpaţi, vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate, instanţa de apel a constatat că în cadrul procesului penal, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte un echilibru, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant datorită severităţii excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive nemăsurate.

S-a arătat că pedeapsa, ca măsură de constrângere, are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte faptele penale săvârşite, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

Totodatâ. dacă instanţa constată existenţa unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci Ie va aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce şi cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecăţii o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificaţia unor circumstanţe atenuante judiciare.

S-a arătat că, în acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durată sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Pedeapsa trebuie să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului şi să stimuleze dorinţa sa ca pe viitor să aibă o conduită, conformă regulilor de convieţuire socială, fără să fie percepută ca o răzbunare din partea comunităţii, dar care să reprezinte în acelaşi timp un mijloc de realizare atât a prevenţiei speciale, cât şi a celei generale.

În speţă, s-a apreciat că natura infracţiunilor, gradul de pericol social concret al acestora, modalitatea de comitere şi urmarea produsă impun aplicarea unor pedepse corespunzătoare, însă raportat la persoana inculpaţilor, aflaţi la primul conflict cu legea penală şi care s-au aflat o perioadă în arest preventiv dispus în cauză, considerându-se că pot fi menţinute pedepsele stabilite de instanţa de fond. atât în ce priveşte cuantumul acestora cât şi modalitatea de executare.

Curtea de Apel Suceava a considerat de asemenea, că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante legale având în vedere atitudinea procesuală avută, de negare a infracţiunilor comise, dar şi faptul că elementele favorabile acestora au fost valorificate de către prima instanţă prin stabilirea unor pedepse minime, fără aplicarea vreunui spor Ia pedepsele rezultante şi fără executare în regim privativ de libertate a acestora.

Faţă de circumstanţele reale şi personale existente, durata de timp scursă de Ia comiterea infracţiunilor, aspectul că inculpaţii au fost arestaţi preventiv, instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate prin sentinţa apelată sunt adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală, criticile formulate în acest sens nefiind fondate.

Pentru argumentele expuse în cuprinsul deciziei instanţei de apel, s-a apreciat nefondat şi motivul de apel ce vizează dispoziţia instanţei de confiscare a sumei de 4.450.000 RON în folosul statului. S-a menţionat că, din probele administrate în cauză, respectiv contractele de donaţie mobiliară, rulajul contului inculpatei, declaraţiile denunţătorilor, ale martorilor N., G., I., rezultând că această sumă de bani, în realitate, a fost dată de către denunţători inculpaţilor pentru ca aceştia să le faciliteze vânzarea terenurilor cumpărate de ei, către societatea în cadrul căreia inculpatul A. exercita atribuţiile la care s-a făcut referire în cele ce preced, sumă care, prin modalitatea în care a fost remisă constituie şi obiect al infracţiunii de spălare de bani, iar potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 565/2002, lege specială a cărei aplicare, primează, faţă de legea penală generală, în cazul constatării săvârşirii acestei infracţiuni se aplică dispoziţiile art. 118 C. pen. privind confiscarea bunurilor.

În aceste condiţii aserţiunile apelanţilor denunţători, privitoare Ia faptul că nu poate fi reţinută în sarcina inculpaţilor şi infracţiunea de spălare a banilor, pe lângă cea de luare de mită sau că nu devin incidente dispoziţiile privind confiscarea specială prevăzute în Legea nr. 656/2002, având prioritate dispoziţiile art. 255 alin. (5) C. pen., nu au fost primite.

Cât priveşte susţinerile parchetului şi ale denunţătorilor potrivit cărora inculpaţii au primit cu titlu de mită şi c/v unei excursii şi un autoturism, s-a apreciat că, aşa cum întemeiat a reţinut şi instanţa de fond, nu s-a dovedit că aceste bunuri au fost date inculpaţilor în scopul activităţilor infracţionale reţinute în sarcina lor.

În concret, s-a apreciat că nu se impunea şi confiscarea, în folosul statului, a sumei reprezentând contravaloarea excursiei în discuţie şi nici a autoturismului sau a contravalorii acestuia, de Ia inculpaţi şi nici restituirea către denunţători a acestor bunuri.

În consecinţă, pentru motivele arătate, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii A. şi B., desfiinţând în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare a procedat în sensul celor mai sus arătate şi totodată, a respins apelurile declarate de petenţii E. (fostă F.) şi D., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 23 iulie 2015, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., prin avocat P., cu drept de a formula concluzii în faţa instanţei supreme, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 436 alin. (2) C. proc. pen.

Prin motive/e de recurs în casaţie, s-a solicitat. în temeiul cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpaţilor, în baza disp. art. 396 alin. (5) rap. Ia art. 16 Iit. b) C. proc. pen., arătând că din probatoriu! administrat în cauză rezultă că faptele reţinute în sarcina acestora nu sunt prevăzute de legea penală, precum şi că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B.

În motivare, apărarea, în esenţă, a arătat că sumele de bani primite de inculpatul A., prin intermediul soţiei sale (folosind acte deghizate de donaţie) nu reprezentau obiectul material al infracţiunii de luare de mită, pentru îndeplinirea vreunei atribuţii ce-i reveneau în cadrul SC C. SRL Focşani, reprezentând doar profitul ce-i revenea, calculat la sumele învestite de acesta pentru achiziţionarea iniţială a terenurilor revândule ulterior societăţii pe care o reprezenta în baza unei procuri speciale, precizând că între inculpat şi societate nu existau raporturi de serviciu.

Totodată, recurenţii inculpaţi au criticat decizia penală atacată şi în ceea ce priveşte condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită apreciind că aceasta nu există, ceea ce a determinat, pe cale de consecinţă, greşita condamnare şi pentru infracţiunea de spălare de bani.

Cu privire la acest aspect, apărarea a subliniat că „se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea penală nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective nu poate fi decât cel de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. "fapta nu este prevăzută de legea penală".

Având în vedere aceste consideraţii, s-a susţinut că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi.

Cu privire la situaţia de fapt apărarea a arătat că inculpatul A. era acţionar în cadrul SC R. SRL, societate comercială care administra afacerea SC C. SRL Focşani, aceasta din urmă având ca obiect de activitate exclusiv achiziţionarea de terenuri forestiere. S-a arătat că în cadrul SC C. SRL nu avea funcţie executivă sau de conducere, îndeplinind doar un mandat civil pentru achiziţionarea în condiţii strict prevăzute prin procura specială - unor suprafeţe de teren ori a desfăşurării altor activităţi privind proprietăţile achiziţionate în vederea îndeplinirii mandatului, a intrat în relaţii atât cu proprietarii diferitelor suprafeţe de teren oferite spre vânzare cât şi cu persoane care intermediau astfel de operaţiuni, achiziţionarea efectivă a suprafeţelor de teren de către SC C. SRL neavând însă loc decât după notificarea şi obţinerea acordului prealabil al reprezentantului acestei societăţi.

În argumentare, apărarea a subliniat că inculpatul procedând în acest mod, respectiv investind bani personali pentru achiziţionarea unor terenuri pe care ulterior le tranzacţiona în calitate de reprezentant al SC C. SRL nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, având în vedere şi acordul expres transmis în scris de reprezentantul acestei societăţi cu prilejul fiecărei tranzacţii.

Apărarea a mai arătat că deşi martorii G. şi N. (audiaţi în diferite faze ale procesului penal au refuzat să ofere detalii privind modul în care s-au derulat tranzacţiile respective, din conţinutul declaraţiilor date de aceştia în faţa instanţei de fond a rezultat, contrar celor reţinute prin hotărârea atacată, existenţa unui fond bănesc constituit de inculpat împreună cu aceştia şi cu martorul denunţător D. (iniţial şi cu I.) pentru achiziţionarea de terenuri forestiere.

Recurenţii inculpaţi, prin apărător, au menţionat că probele administrate confirmă că achiziţionarea terenurilor s-a efectuat din fondul financiar comun la care a participat şi inculpatul A. iar după revânzarea terenurilor fiecare participant la fond avea dreptul la profitul obţinut din diferenţele de preţ rezultate în urma investiţiei. Existenţa fondului în discuţie a fost demonstrată de probele testimoniale administrate în cauză, precum şi prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.

În aceste împrejurări, apărarea a apreciat că inexistenţa infracţiunii de luare de mită are ca efect şi inexistenţa infracţiunii de spălare de bani.

Concluzionând, prin cererea de recurs în casaţie, s-a solicitat, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, iar în baza disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpaţilor, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că faptele reţinute în sarcina acestora nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. a fost comunicată Ministerului Public şi petenţilor D. şi E. (fostă F.), conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise în cauză de către petenţii D. şi E. (fostă F.) prin care s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpaţilor pentru fapta de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu consecinţa restituirii către denunţători a sumei de 4.450.000 RON, precum şi contravaloarea autoturismului marca C. în sumă de 25.000 euro remis inculpatului A. şi contravaloarea sejurului în Insulele Canare în sumă de 8939 RON.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12 august 2015, când, constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză şi totodată, s-a stabilit termen la data de 09 octombrie 2015 în vederea examinării admisibilităţii cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casaţie formulat de inculpaţi, s-a concluzionat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. şi îndeplineşte cerinţele prev. de art. 436 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) precum şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea nr. 336/RC din data de 09 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 3652/1/2015. fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 04 decembrie 2015. ocazie cu care, apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie declarat împotriva deciziei penale nr. 328 din 15 aprilie 2015 a Curţii de Apel Suceava, iar în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (3) C. proc. pen., casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpaţilor A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi B. pentru complicitate la luare de mită, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar ca o consecinţă a soluţiei de achitare pentru aceste infracţiuni, să se dispună achitarea inculpaţilor şi în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani. Susţinerile apărării au fost pe larg redate în încheierea de şedinţă din data de 04 decembrie 2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurenţii inculpaţi A. şi B. au formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Criticile recurenţilor inculpaţi vizează greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul A. şi săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită de către inculpata B., dar şi cu privire la greşita condamnare a inculpaţilor pentru infracţiune de spălare de bani.

În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurenţii inculpaţi au apreciat că se impune achitarea lor, având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, sens în care, faptele imputate acestora şi pentru care, în mod greşit s-a dispus condamnarea lor, nu sunt prevăzute de legea penală, fiind incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În argumentare, în esenţă, apărarea a arătat că pe de o parte, se pune problema lipsei calităţii de funcţionar a subiectului activ al infracţiunii de luare de mită, iar pe de altă parte, se susţine neîntrunirea laturii obiective a acestei infracţiuni, în sensul că sumele de bani primite de inculpaţi nu au avut un caracter de plată ori de retribuţie pentru a îndeplini ori a nu îndeplini vreo atribuţie de serviciu. Totodată, inculpaţii au arătat că aceste sume de bani au constituit, în realitate, partea lor de profit ca urmare a investirii unor sume de bani proprii în achiziţionarea unor terenuri forestiere care ulterior au fost revândute. prin intermediul denunţătorului D. şi a martorului I.

Aşadar, s-a susţinut că sumele de bani primite de inculpatul A. prin intermediul soţiei sale nu reprezentau obiectul material al infracţiunii de luare de mită, pentru îndeplinirea vreunei atribuţii ce-i reveneau în cadrul SC C. SRL Focşani, ei reprezentau doar profitul ce-i revenea, calculat la sumele învestite de acesta pentru achiziţionarea iniţială a terenurilor revândute ulterior societăţii pe care o reprezenta în baza unei procuri speciale, menţionând că între inculpat şi societate nu existau raporturi de serviciu. Totodată, în considerarea acestor împrejurări ce denotă inexistenţa infracţiunii de luare de mită, s-a susţinut că rezultă şi inexistenţa infracţiunii de spălare de bani, solicitându-se în consecinţă achitarea inculpaţilor şi pentru această faptă.

Recursul în casaţie în reglementarea noului C. proc. pen., în vigoare începând cu 01 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din expunerea de motive la Proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.

Mai mult, chiar şi anterior noului C. proc. pen., odată cu apariţia Legii nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, prin eliminarea unor cazuri de casare, această lege propunându-şi încă de la acea vreme, pe de o parte, asigurarea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificare a practicii judiciare şi transformarea acesteia într-o veritabilă instanţă de casaţie, şi pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen. în care recursul în casaţie devine o cale de atac extraordinară de atac, numai în drept.

Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatistacătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ei judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Analizând motivele de recurs în casaţie aşa cum au fost formulate de inculpaţii A. şi B. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în concret, prin acestea, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel.

Or. starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate şi încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Critici cum sunt neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor, vinovăţia inculpaţilor, modul de apreciere ai probatoriului ori încadrarea juridică a faptelor nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, acesta fiind scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Mai mult, aşa cum se poate observa, recurenţii inculpaţi A. şi B. în apărare, au făcut referire la probele administrate în cauză, în sensul că soluţia de condamnare pronunţată de Curtea de apel nu este susţinută în raport de probatoriul administrat sau că faptele reţinute nu se suprapun normei de incriminare, ceea ce constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casaţie.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte menţionează că pentru a verifica dacă inculpaţii A. şi B. se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina acestora, instanţa are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţele de fond şi de apel - care nu poate fi schimbată - şi care contrar susţinerilor inculpaţilor, conduce la concluzia că aceştia au săvârşit faptele în modalitatea descrisă în considerentele hotărârii atacate.

Aşadar, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs în casaţie invocate nu se susţine nelegalitatea hotărârii, ei se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cât consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel şi care să conducă la o altă soluţie favorabilă inculpaţilor.

Motivele recursului în casaţie vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile legale în materie.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor apărării, situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului A., astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, având corespondent, potrivit legii noi, în infracţiunea de luare de mită în forma continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. De asemenea, faptele aceluiaşi inculpat, aşa cum au fost reţinute de Curtea de Apel Suceava, se circumscriu infracţiunii de spălare de bani în forma continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. anterior (art. 35 alin. (1) C. pen.).

Faptele inculpatei B. se circumscriu infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, având corespondent, potrivit legii noi, în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. De asemenea, faptele inculpatei reţinute de instanţa de apel se circumscriu infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. anterior (art. 35 alin. (1) C. pen.).

Prin prisma criticilor aduse deciziei de condamnare de către recurenţii inculpaţi, întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, în determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive, ca urmare a intrării în vigoare, la 01 februarie 2014 a noului C. pen., atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au constatat că infracţiunile pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată, nu au fost dezincriminate constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există şi că au fost săvârşite de inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege, s-a apreciat că nu se impune achitarea inculpaţilor şi făcându-se o corectă încadrare a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, s-a dispus în consecinţă, condamnarea lor, apreciindu-se totodată că, sub aspectul regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, dar şi al modalităţii de executare, C. pen. anterior este mai favorabil inculpaţilor.

Prin urmare, nefiind vorba în cauză de o dezincriminare a faptelor pentru care recurenţii inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpaţilor sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte invocarea de către apărătorul inculpaţilor recurenţi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015, prin care sintagma „ori a altei persoane juridice" a fost declarată între timp neconstituţională, Înalta Curte constată că Decizia nr. 603 din 06 octombrie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 845/13.11.2015, nu are aplicabilitate în cauză, fiind pronunţată ulterior soluţionării cauzei prin decizia atacată, iar deciziile instanţei de contencios constituţional produc efecte numai pentru viitor. Invocarea deciziei Curţii Constituţionale menţionate, având în vedere stadiul procesual actual, nu poate fi examinată prin prisma nici unui caz de casare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 328 din data de 15 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi Ia plata sumei de câte 265 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 65 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 328 din data de 15 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 265 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 65 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2015.