Late appeal against dismissal of cassation challenge to foreign conviction transfer and execution

Decizia penală nr. 295/A/2016

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 79/F din 13 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a aceleiaşi instanţe.

S-au reţinut în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 25 martie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin declinare de competenţă de la Curtea de Apel Iaşi, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare formulată împotriva Sentinţei penale nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2008.

În faţa Curţii de Apel Iaşi, beneficiind de asistenţă juridică din partea unui avocat desemnat din oficiu, condamnatul A. a precizat neechivoc faptul că cererea cu care a fost învestită instanţa de judecată (formulata la data de 08 octombrie 2015) este o contestaţie în anulare şi vizează Sentinţa penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. A mai susţinut condamnatul că în sprijinul cererii sale invocă cazul de contestaţie în anulare înscris la art. 426 lit. a) C. proc. pen., în fapt susţinând că nu a fost înştiinţat pentru procedura de recunoaştere a hotărârii de condamnare străine, neavând astfel cunoştinţă de procedura judiciară ce s-a desfăşurat la Curtea de Apel Bucureşti.

Faţă de precizările contestatorului condamnat A. cu privire la obiectul cererii al cărui titular este, hotărârea judecătorească împotriva căreia este formulată calea extraordinară de atac, temeiul de drept şi motivul de fapt pe care se sprijină cererea, Curtea de Apel Iaşi, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă materială, excepţie ce a fost admisă, cauza fiind declinată către Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă în faţa căreia hotărârea a rămas definitivă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A., Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2008, îndreptată prin încheierea din data de din data de 27 noiembrie 2008, definitivă prin neapelare, s-au dispus următoarele:

"Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Recunoaşte sentinţa din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena pronunţată în Dosarul nr. x şi a hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. x şi dispune punerea în executare a acestora.

Dispune transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viaţă în România."

În motivarea acestei soluţii s-au reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2008 pe rolul acestei instanţe Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, pentru recunoaşterea sentinţei din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena pronunţată în Dosarul nr. x şi a hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena din Dosarul nr. x a şi a punerii în executare a acestora în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A.

S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: expunerea situaţiei de fapt; copia dispoziţiilor legale aplicabile; Sentinţa penală nr. 409/Hv 2/06b din 17 octombrie 2006 a Tribunalului de Land pentru Cauze Penale din Viena; Decizia penală nr. 22Bs 41 din 07 din 27 martie 2007 a Curţii de Apel din Viena; procesul-verbal din 28 iunie 2008 întocmit de Judecătoria Krems-Donau privind declaraţia condamnatului în legătură cu transferul în România; infograma din 03 iulie 2008 a Ambasadei României la Viena conţinând declaraţia privind consimţământul condamnatului la transfer.

S-a mai reţinut că, prin sentinţa penală din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunţată în Dosarul nr. x, rămasă definitivă conform hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul x, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi furt prin efracţie, prev. de art. 75, 127, 129, cif. 2 C. pen. austriac, fapte care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea prev. de art. 175 C. pen.

Potrivit înscrisurilor transmise de autorităţile austriece, numitul A. a fost arestat preventiv în perioada 30 noiembrie 2005 - 23 martie 2007, perioadă ce a fost scăzută din pedeapsa aplicată.

În fapt, s-a reţinut că la data de 26 ianuarie 2002, numitul A. a omorât partea vătămată B. prin ştrangulare în scopul sustragerii unei sume de bani.

Din examinarea lucrării, s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prev. de art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg - 1983, cum şi cerinţele art. 116 din Legea nr. 302/2004. Astfel, faptele comise de către persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor prev. de art. 175 C. pen.

La data de 14 august 2008, numitul A. şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, conform declaraţiei transmisă de autorităţile judiciare austriece.

Prima instanţă a reţinut că motivul contestaţiei în anulare formulată de condamnat se circumscrie cazului prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.

S-a reţinut că din procesul-verbal din data de 06 februarie 2009, întocmit de Procuratura Krems a.d. Donau (închisoarea Stein), rezultă că, în aceeaşi zi, această sentinţă a fost comunicată condamnatului A., care a menţionat că este de acord cu sentinţa şi renunţă la mijloacele juridice - dosar ataşat nr. x/2/2008.

În temeiul acestei sentinţe a fost emis MEPÎ nr. 505 din 02 martie 2009, care a fost pus în executare, condamnatul A. fiind transferat din Austria în România la data de 11 mai 2009 şi încarcerat în penitenciarul Rahova la data de 12 mai 2009, ora 00.50 - dosar ataşat nr. x/2/2008.

În aceste condiţii, Curtea de apel a reţinut că s-a depăşit cu mult termenul imperativ prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei în anulare, condamnatul sesizând instanţa la data de 08 octombrie 2015.

În plus, Curtea de apel a reţinut că Sentinţa penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu este o hotărâre dată pe fondul unei acuzaţii în materie penală, care să poată fi atacată cu contestaţie în anulare, pe motivul mai sus menţionat, ci o hotărâre dată în procedura specială a recunoaşterii şi transferării în România a persoanei condamnate într-un stat străin pentru continuarea executării pedepsei în statul al cărui cetăţean este, procedură în care prezenţa persoanei transferabile nu este obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28 iunie 2016.

Examinând prioritar excepţia tardivităţii căii de atac declarate, se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. declararea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei.

În cauză, se constată că apelantul condamnat A. a uzat de calea de atac, cea a apelului, împotriva Sentinţei nr. 79/F din 13 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016 (973/2016), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că la data de 19 mai 2016 condamnatului A. i s-a comunicat copia minutei sentinţei apelate, iar acesta a exercitat calea de atac a apelului la data de 21 iunie 2016 (conform ştampilei poştei), peste termenul procedural de 10 zile prevăzut de lege.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, condamnatul A. a formulat apel cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 79/F din 13 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 79/F din 13 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 iulie 2016.

Procesat de GGC - NN