Organized fraud and cassation scope: Exclusion of factual review and application of the more favorable old Penal Code for sentencing

Decizia nr. 2613/2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 20 din data de 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani, s-a admis cererea pentru schimbarea încadrării juridice formulată de inculpatul A. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă. continuată, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele principale şi complementare aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

S-a respins, ca nefondată, cererea pentru schimbarea încadrării juridice formulată de inculpatul B. privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., cât şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din aceeaşi lege.

A fost condamnat inculpatul B. la pedepsele de:

- 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele principale şi complementare aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare şi pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani şi s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.400 lei, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii.

S-au anulat adeverinţele false de la dosar, respectiv: adeverinţă de venit din 11 ianuarie 2008 a SC EE. SRL eliberată pentru A., adeverinţă de venit din 16 ianuarie 2008 a SC EE. SRL eliberată pentru A.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să plătească în solidar părţii civile SC DD. SRL Miceşti, suma de 75.217,08 lei cu titlu de daune.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile SC FF. SA Bucureşti suma de 4.054,99 lei, despăgubiri civile aferente contractului de credit din 11 ianuarie 2008, titular A., din care suma de 3.781,82 lei, credit neachitat, diferenţa reprezentând dobânzi şi penalităţi calculate până la data de 24 iulie 2008. Obligă inculpatul să plătească în continuare toate dobânzile şi penalităţile aferente creditului neachitat de la 24 iulie 2008 până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile SC GG. SA Bucureşti, suma de 5.414,15 lei, despăgubiri civile aferente contractului de credit din 16 ianuarie 2008, titular A., din care suma de 4.271,52 lei, credit neachitat, diferenţa reprezentând dobânzi şi penalităţi calculate până la data de 05 noiembrie 2008. Obligă inculpatul să plătească în continuare toate dobânzile şi penalităţile aferente creditului neachitat de la 5 noiembrie 2008 până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat inculpatul B. să plătească părţii civile SC BB. SRL Botoşani suma de 8.803 lei cu titlu de daune, iar părţii civile SC II. SRL Măgurele, judeţul Ilfov contravaloarea în lei, la cursul oficial al B.N.R., la data plăţii, a sumei de 7.949,20 euro, diferenţa până la prejudiciul total de 132.279,46 lei fiind recuperată prin restituirea bunurilor.

S-a constatat că părţile vătămate SC CC. SRL Sibiu şi SC HH. SRL Bacău nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciile fiind recuperate.

S-a constatat că partea responsabilă civilmente SC AA. SRL Sarafineşti a fost radiată din Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani conform Sentinţei nr. 306 din 17 mai 2012 al Tribunalului Botoşani.

La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a dispus comunicarea unui exemplar al acesteia la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în vederea înregistrării în acest registru, conform art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, raportat la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

A fost obligat inculpatul B. să plătească statului suma de 30.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul A. să plătească statului 30.700 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoşani, între altele, au fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi şi s-au dispus şi alte soluţii, printre care disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul A. şi învinuiţii B. şi C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.

Cauza a format obiectul Dosarului nr. 4166/40/2008 al Tribunalului Botoşani în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 119 din 23 martie 2010 a acestei instanţe, nedefinitivă în prezent, aflată în apel la Curtea de Apel Suceava.

Prin această sentinţă, anexată la prezenta cauză, s-a dispus condamnarea unui număr de 23 de inculpaţi, cu legături directe sau indirecte în prezenta cauză, inculpaţii cu implicaţii efective în actualul dosar, respectiv inculpaţii D., E., F., G., H., I.

Pentru a hotărî astfel, instanţa care a soluţionat această cauză, din care s-a disjuns prezenta cauză, a reţinut în mod detaliat situaţia de fapt avută în vedere şi de prima instanţă în considerentele sentinţei, motiv pentru care curtea nu a mai reluat-o.

Relativ la prezenta cauză, s-a reţinut că inculpatul B. a ajutat gruparea infracţională organizată coordonată de numiţii D. şi E. să inducă în eroare prin emiterea unor file cec fără acoperirea necesară, respectiv fără mandat, un număr de şase părţi vătămate, respectiv: SC BB. SRL Botoşani, SC II. SRL Măgurele, jud. Ilfov, SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău, SC CC. SRL Sibiu şi SC KK. SRL Lupeni, jud. Harghita, actele de inducere în eroare a acestor părţi vătămate fiind comise mai întâi de numitul F. şi ulterior de inculpatul A.

Prin activitatea infracţională desfăşurată de grupare cu ajutorul inculpatului B., prin folosirea SC AA. SRL Sarafineşti, au fost prejudiciate un număr de cinci societăţi comerciale, respectiv SC BB. SRL Botoşani, SC II. SRL Măgurele, jud. Ilfov, SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău şi SC CC. SRL Sibiu care au suferit un prejudiciu total de 251.359,32 lei.

Prin activitatea infracţională desfăşurată prin folosirea calităţii mincinoase de reprezentantul legal al SC AA. SRL Sarafineşti, inculpatul A. a prejudiciat un număr de trei societăţi comerciale, respectiv părţile vătămate SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău şi SC CC. SRL Sibiu, cauzându-le un prejudiciu total de 110.276,86 lei.

În aceeaşi perioadă, inculpatul A. şi numiţii D., E., H., F., J., K., L. şi M., personal sau prin determinarea altor persoane au prejudiciat un număr de cinci societăţi comerciale cu prilejul încheierii unor contracte de credit sau de vânzare în rate prin mijloace frauduloase, după cum urmează: SC JJ. SRL Dorohoi, SC GG. SA, SC RR. SA, SC SS. SA Bucureşti, SC FF. SA Bucureşti, cu suma totală de 120.375,16 lei, mare parte din bunurile achiziţionate de la aceste societăţi fiind valorificate către numiţii N. şi O.

Inculpatul A., în mod direct, prin folosirea unor documente false şi încheierea unor contracte de credit, a prejudiciat un număr de două societăţi comerciale, respectiv partea vătămată SC FF. SA Bucureşti care s-a constituit parte civilă în procesul penal - Dosar nr. 9 D/P/2008, cu suma de 4.054,99 lei şi partea vătămată SC GG. SA care s-a constituit parte civilă în procesul penal - Dosar nr. 9 D/P/2008, cu suma de 4.638,16 lei.

Pe ansamblu, având în vedere că inculpatul A. şi B., aderând la gruparea infracţională organizată, au contribuit prin activitatea desfăşurată la producerea prejudiciului total de 512.588,06 lei, s-a solicitat a fi angajată răspunderea civilă solidară a acestora pentru repararea pagubei produse de gruparea infracţională organizată în dauna tuturor societăţilor comerciale menţionate mai sus.

Instanţa s-a învestit cu soluţionarea cauzei şi cu cercetarea infracţiunilor ce fac obiectul actualului rechizitoriu.

Inculpatul A. despre care atât în prima cauză, cât şi în actuala cauză se face vorbire de faptul că este dispărut în străinătate încă din data de 8 mai 2008, a fost citat atât la domiciliu, cât şi prin afişare la Consiliul local Botoşani, nefiind prezent nici la urmărirea penală, nici în instanţă. Faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă conform încheierii nr. 40 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Botoşani, dar mandatul de arestare încă nu a fost confirmat, aşa cum rezultă din referatele pe care instanţa le-a depus la dosar.

Inculpatul B. a fost prezent în instanţă, a fost audiat şi a arătat că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunilor pentru care este trimis în judecată şi nu solicită să fie judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., arătând ca şi la urmărire penală faptul că nu a avut nicio legătură cu faptele celorlalţi inculpaţi implicaţi în ambele cauze, care în realitate au aceleaşi izvoare.

Din analiza tuturor probelor de la dosar, cu luarea în consideraţie a motivărilor din cuprinsul primei sentinţe pronunţate în cauză, în raport cu situaţia celor doi inculpaţi din prezenta cauză şi cu modul în care aceştia au fost fiecare implicaţi, instanţa, în cadrul situaţiei de fapt, a reţinut următoarele:

Potrivit imaginii de ansamblu a cauzei, cei doi inculpaţi din prezenta cauză, împreună cu inculpaţii din cealaltă cauză din care s-a disjuns prezentul dosar, au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni identice, respectiv infracţiunea de grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în formă continuată, infracţiunea uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen.

Cercetarea tuturor inculpaţilor a avut în vedere faptul că aceştia s-au folosit printre altele de două societăţi comerciale prin care au înşelat o serie întreagă de părţi vătămate, respectiv SC LL. SRL Botoşani şi SC AA. SRL Sarafineşti, judeţul Botoşani, societăţi în cadrul cărora parte din inculpaţi au avut funcţii de administrator.

SC AA. SRL Sarafineşti, judeţul Botoşani, care în prezent este radiată din registrul comerţului, a fost înfiinţată la 2 decembrie 2004 de martorul C., nepotul inculpatului B., cercetat şi el în prezenta cauză, dar netrimis în judecată, fiind radiată în registrul comerţului la 30 mai 2012 ca efect al procedurii de faliment, aşa cum rezultă din actele dosarului şi istoricul de la dosar.

Potrivit datelor din aceste acte, societatea a avut ca administrator pe inculpatul B. de la data înfiinţării şi până la 5 martie 2008, dată la care s-a înscris în registrul comerţului o cerere de cesiune a capitalului social, modificare asociaţi şi numire unui nou administrator în persoana inculpatului F.

Această schimbare în cadrul societăţii s-a efectuat datorită faptului că societatea a fost cesionată de C. care a înfiinţat-o, acestui inculpat, conform actului adiţional şi contractului de cesiune din 26 februarie 2008, depus la dosar.

Acest act a fost semnat de părţile care l-au încheiat, faptul semnării actului de inculpatul F. fiind atestat şi de expertiza tehnică depusă la dosar.

Din cuprinsul actului de cesiune rezultă faptul că martorul C. cesionează cele 20 de părţi sociale ale societăţii, inculpatului F., care a primit aceste părţi sociale în valoare de 200 lei, preluând toate drepturile şi obligaţiile aferente, inculpatul a devenit asociat unic al societăţii, în locul martorului.

Prin acelaşi contract s-a statuat că inculpatul B. este revocat din funcţia de administrator, că noul administrator devine F., că se schimbă sediul societăţii de la Sarafineşti la Botoşani, cât şi parte din obiectul de activitate.

De asemenea, noul asociat a arătat în act că înţelege să păstreze forma şi denumirea societăţii, să facă demersurile necesare la registrul comerţului de la semnarea actului adiţional, 26 februarie 2008 şi că a preluat pe bază de proces-verbal activul şi pasivul societăţii, arhiva, documentele cu regim special utilizate şi neutilizate, actele în original, ştampila şi un carnet de cecuri cu 25 file, emis de SC FF. SA Botoşani de la seria BC x la y, toate actele fiind verificate de inculpat.

Nu se face niciun fel vorbire în act despre plata vreunei sume de bani de către inculpatul F., care a primit societatea martorului C., care a predat societatea şi care în realitate este o reală vânzare-cumpărare a acestei societăţi, întrucât practic s-au vândut integral părţile sociale ale societăţii, transmiţându-se evident drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de asociat.

De asemenea, nu se arată în act despre existenţa vreunei decizii a asociatului unic C., prealabilă încheierii contractului, actul fiind făcut în temeiul prevederilor statutare din statutul societăţii şi conform Legii nr. 31/1990.

În sensul celor sus arătate, martorul C., fostul asociat al societăţii a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei că, într-adevăr societatea a fost cesionată la data sus arătată inculpatului F., de comun acord cu inculpatul B., care s-a ocupat de toate formalităţile la notariat şi registrul comerţului, iar el a semnat actele aferente.

A mai arătat martorul că a predat noului asociat actele societăţii şi ştampila, iar carnetul de cecuri l-a predat la SC FF. SA Botoşani, dar nu ştie dacă ulterior au fost preluate aceste cecuri de alte persoane, contrar procesului-verbal din 27 februarie 2008 şi actului de cesiune din 26 februarie 2008, unde se consemnează faptul că un carnet cu 25 de file cec emis de SC FF. SA a fost preluat de la C. de inculpatul F. şi nu predate la SC FF. SA, ceea ce înseamnă că acest carnet a rămas în posesia inculpaţilor.

A mai arătat martorul că nu s-a primit niciun preţ în urma tranzacţiei, întrucât societatea nu avea bunuri, că toate formalităţile au fost suportate de inculpatul F., că nu a sesizat să existe ceva nelegal la mijloc, că nu a primit vreo sumă de bani din partea noului proprietar şi că l-a cunoscut cu aceste ocazii doar pe inculpatul D. şi pe inculpatul F., căruia în fapt i-a predat societatea, tranzacţie care a avut la bază şi publicaţii printr-un cotidian din municipiul Botoşani.

Martorul a mai arătat că nu a primit sume de bani de la ceilalţi inculpaţi în numele şi pentru inculpatul B., că după cesionarea societăţii nu a mai întocmit facturi pe numele acesteia şi nu s-a mai întâlnit cu ceilalţi inculpaţi, că la data cesionării societatea nu avea datorii la stat.

După cum s-a arătat în cuprinsul primei sentinţe care s-a pronunţat în cauză, ceilalţi inculpaţi care au folosit în mod fraudulos această societate, au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi judecaţi separat, fiind vorba printre alţii de inculpaţii D., E., F., G., H.

Inculpatul B. a arătat în faţa instanţei că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, că într-adevăr SC AA. SRL Sarafineşti a fost înfiinţată la origini de nepotul său, martorul C.; că a îndeplinit funcţia de administrator până în luna martie 2008, că societatea a fost cesionată coinculpatului F., după cum sus s-a arătat, că îi cunoaşte pe inculpaţii D. şi E., dar că cesiunea societăţii nu a avut în sine niciun conţinut nelegal.

Inculpatul a arătat că a fost într-adevăr la Bucureşti, aşa cum se arată şi în rechizitoriu, că a vorbit cu ceilalţi inculpaţi prin staţiile de emisie-recepţie, dar că nu este de acord să despăgubească pe nimeni, întrucât el nu a încheiat niciun fel de acte, nu a realizat niciun fel de beneficiu, ci doar a fost la Bucureşti în interes propriu, după care, în luna aprilie 2007 a plecat în Italia, până în luna februarie 2009.

De asemenea, inculpatul a arătat că în realitate a fost dus în eroare de ceilalţi inculpaţi, cu care împreună au făcut demersurile pentru cesiunea societăţii, după care inculpatul F. a devenit proprietarul societăţii, pentru care el nu a plătit nimănui niciun preţ, întrucât s-a compensat activul şi pasivul societăţii, iar ceilalţi inculpaţi urmau ca în viitor să facă afaceri împreună.

A mai arătat inculpatul că atunci când a fost la Bucureşti, împreună cu ceilalţi inculpaţi, l-a cunoscut şi pe inculpatul G., dar că s-a despărţit de toate persoanele cu care a călătorit, pentru a merge la o societate de recrutare a forţei de muncă şi s-au reîntâlnit abia ulterior, cu ocazia revenirii, tot împreună, la Botoşani, ocazie cu care a aflat că ceilalţi inculpaţi au discutat cu o firmă din Bucureşti în vederea vinderii unor motoscutere care aparţineau societăţii din Bucureşti.

Martorul D. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul B., împreună cu care a mai înşelat societăţi comerciale când inculpatul B. a emis de la societăţile sale adeverinţe de salariat, preluând bunuri pe care le-au vândut altor persoane, iar în continuare a mai arătat că împreună cu ceilalţi inculpaţi E. şi F. au hotărât să achiziţioneze o societate cu condiţia de a beneficia în mod egal de foloasele pe care le vor obţine.

A arătat martorul că inculpatul B. a mers împreună cu ceilalţi inculpaţi la Bucureşti, Suceava, Piatra-Neamţ, pentru a fi sigur de beneficii, iar cesiunea SC AA. SRL Sarafineşti s-a făcut pentru ca inculpatul B. să nu poată fi tras la răspundere penală, acesta fiind cel care a primit la rândul său foloase de pe urma activităţii inculpaţilor, tot inculpatul B. fiind cel care a discutat cu martorul C. în vederea cesionării acestei societăţi.

De asemenea, s-a arătat că nu s-au preluat de la societate actele acesteia, care stăteau împreună cu carnetul de cecuri în grija inculpatului B., întrucât el afirma că nu trebuie să se folosească toată lumea de aceste acte, cecurile rămânând în posesia inculpatului B. până la plecarea acestuia în Italia, când au intrat în posesia inculpaţilor F. şi E.

În legătură cu plecarea la Bucureşti, martorul a arătat că această plecare s-a făcut din iniţiativa martorului G., la o societate pe care acesta a indicat-o, inculpatul B. mergând împreună cu ceilalţi la această societate pentru a prelua nelegal bunuri şi a împărţi beneficiile, inculpatul B. mergând în acest scop la Bucureşti şi nu într-un alt scop, ocazie cu care inculpatul a stat permanent în compania celorlalţi inculpaţi, inclusiv la o societate SC MM. SRL de unde s-au preluat nişte drujbe.

S-a arătat în continuare că inculpatul B. este la fel de vinovat ca şi ceilalţi de tot ce s-a întâmplat, că acesta ştia situaţia inculpatului F., persoană cu cazier judiciar, care are aplicat un tatuaj pe gât, pentru care inculpatul B., atunci când cu toţii au fost la Bucureşti, la SC II. SRL, i-a dat să îmbrace o maletă pentru a nu se observa aceste desene pe corp şi a trezi bănuieli.

Tot martorul a arătat că s-au folosit în timpul călătoriei staţii de emisie-recepţie, întrucât inculpatul B. a spus că îi este frică de faptul că telefoanele pot fi ascultate, iar pentru transportul bunurilor de tip ATV de la societatea din Măgurele, chiar inculpatul B. a contribuit la rândul său cu o sumă de bani pentru a plăti un mijloc de transport cu care s-au adus bunurile la Botoşani.

Inculpatul B. a beneficiat de sume de bani din partea celorlalţi inculpaţi şi după plecarea sa în Italia şi, întrucât la un moment dat inculpatul F. nu a mai vrut să colaboreze cu ceilalţi inculpaţi, la propunerea inculpatului B., ceilalţi inculpaţi au luat legătura cu coinculpatul A., care a achiziţionat de la un magazin un calculator, cât şi bunuri de la alte magazine, cu plata în rate.

Inculpatul A. a dispărut din ţară la solicitarea celorlalţi inculpaţi, plecare determinată de interdicţia bancară în care a intrat SC AA. SRL Sarafineşti.

A mai arătat martorul că inculpatul B. nu a avut niciodată intenţia de a vinde în realitate societatea, ci doar să o cesioneze pentru ca astfel să poată să utilizeze cecurile societăţii în aceste condiţii, care stăteau în posesia inculpatului B. şi au fost folosite în continuare, inclusiv de inculpatul A. după plecarea inculpatului B. în Italia.

Martorul a mai arătat că inculpatul B. dorea să-şi definitiveze o casă construită cu ani în urmă în localitatea Sarafineşti, judeţul Botoşani, scop în care, dacă nu cesiona SC AA. SRL Sarafineşti inculpatului F., avea intenţia să vândă aceeaşi societate unei alte persoane ce se ocupa cu aceleaşi activităţi infracţionale, "Z.", pe care inculpatul B. o cunoştea.

S-a arătat că inculpatul B. a beneficiat de foloasele obţinute, inclusiv de la SC BB. SRL Botoşani şi SC II. SRL Măgurele.

Martorul F. a făcut vorbire despre faptul că a cesionat de la C., prin inculpatul B. şi cu ajutorul inculpaţilor D. şi E., SC AA. SRL Sarafineşti, în scopuri frauduloase, inculpatul B. cunoscând acest scop, cu care împreună a fost la Bucureşti la cele două societăţi comerciale SC MM. SRL şi SC II. SRL, împărţind beneficiile, el fiind dezinteresat de actele pe care le semna şi fiind interesat doar să câştige anumite sume de bani, inculpatul B. însoţind pe ceilalţi inculpaţi atât la Bucureşti, cât şi în alte locuri.

A arătat că, într-adevăr are un tatuaj în zona gâtului şi că în momentul când a fost la Bucureşti a ascuns acest tatuaj cu o maletă pe care i-a dat-o E., pentru a nu trezi bănuieli celor din jur, întrucât tatuajul reprezintă un cap de drac.

Pentru cesiunea societăţii, martorul a arătat că nu a primit niciun ban, iar în vederea preluării acestei societăţi, a fost determinat de martorul E., inculpatul B. cunoscând de la început scopul cesiunii, despre care a discutat inclusiv cu inculpatul D., ca sumele de bani obţinute din valorificarea bunurilor ce urma să fie achiziţionate semnând cecuri fără acoperire, să fie împărţite în mod egal. Tot inculpatul B. a fost cel care l-a învăţat cum să completeze o filă cec.

În sfârşit, a arătat martorul că după cesionarea societăţii, împreună cu inculpatul B. a fost la SC FF. SA Botoşani, de unde a preluat un carnet de cecuri pe numele SC AA. SRL Sarafineşti şi că a semnat ceva la bancă cu această ocazie, dar nu ştie ce a semnat.

Martorul nu a putut să facă referiri cu privire la sumele de bani primite de inculpatul B., arătând doar că nu a primit bani în mod egal, aşa cum a fost înţelegerea iniţială.

Martorul X. a arătat în declaraţia sa faptul că a fost salariatul SC II. SRL Măgurele aflată în imediata apropiere a municipiului Bucureşti, perioadă în care s-au prezentat la societate inculpaţii, prin intermediul inculpatului G., vânzarea-cumpărarea de produse de tip ATV făcându-se în numele şi pentru SC AA. SRL Sarafineşti, prin intermediul inculpatului F. care, în schimb, i-a dat o filă cec, iar după câteva zile marfa a fost preluată efectiv de către cumpărători şi dusă într-un loc pe care nu-l cunoaşte.

Martorul Y. a făcut referiri la faptul că a dat numărul de telefon al părinţilor săi inculpatului D., pentru a putea fi apelat la acest număr ca persoane ce vor să cumpere mărfuri cu plata în rate, iar când societăţile vânzătoare sunau la telefon, martorul declara în fals că persoanele indicate sunt încadrate în muncă, cu contract de muncă, lucru pe care l-a făcut şi pentru inculpatul A.

Martorul P. a arătat că a cumpărat la preţul de 1000 lei de la inculpatul D., un laptop, cu toate că acest bun valora în realitate 1500 - 1700 lei.

Martora Q. a arătat în legătură cu adeverinţele false de la dosar, că persoanele arătate în ele nu au fost angajate vreodată la SC EE. SRL Botoşani şi nici nu cunoaşte pe titularii acestor adeverinţe.

Martora R. care a intermediat tranzacţia cu SC BB. SRL Botoşani a arătat că a făcut această intermediere prin patroana acestei societăţi S., iar livrarea s-a făcut prin gestionara societăţii T.

A arătat martora că a primit în schimbul bunurilor un cec de la inculpatul D., pe care tot l-a amânat la plată şi care nu a mai fost plătit niciodată, cec emis de SC AA. SRL Sarafineşti.

Martorul V. a arătat că, în calitatea sa de şofer şi la solicitarea inculpatului E., s-a deplasat în municipiul Alba Iulia, împreună cu inculpaţii D. şi A., în două maşini, de unde au preluat nişte remorci, pe care le-a adus la Botoşani şi le-a dus în zona PP. de la marginea municipiului Botoşani, la societatea din Alba Iulia, prezentându-se pentru a prelua remorcile inculpatul A.

În concordanţă cu situaţia desprinsă în prima sentinţă pronunţată în cauză în legătură cu toţi inculpaţii; cu situaţia de fapt arătată prin prezentul rechizitoriu în legătură cu doi dintre aceşti inculpaţi, respectiv A. şi B.; pe baza probelor administrate în cauză la urmărirea penală şi indicate în cuprinsul rechizitoriului, inclusiv convorbirile telefonice realizate între inculpaţi; având în vedere declaraţiile de martori audiaţi de către instanţă în prezenta cauză, instanţa deduce următoarele situaţii ca fiind pe deplin dovedite în cauză.

Este real şi exact faptul că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, aşa cum este el definit în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, care a existat pentru o perioadă de timp, între anii 2007 - 2008, care a fost destrămat prin arestarea unei părţi dintre cei 23 de inculpaţi implicaţi în cauză, activităţile infracţionale ale acestora fiind derulate inclusiv prin cele două societăţi comerciale arătate mai sus, respectiv SC LL. SRL Botoşani şi SC AA. SRL Sarafineşti.

Aceste societăţi au fost folosite în scopuri frauduloase în vederea înşelării altor societăţi, care le livrau produse industriale, primind în schimb instrumente de plată false sau care nu puteau fi achitate pentru lipsa de disponibil în cont, sau livrând produse cu plata în rate, pe baza de adeverinţe de salariat false.

SC AA. SRL Sarafineşti a fost cesionată în aceste scopuri de asociatul unic C., la 26 februarie 2008, la societatea inculpatului B., administrator al societăţii, asociat care este nepotul acestui inculpat şi care ştia mai mult sau mai puţin despre preocupările infracţionale ale unchiului său.

Scopul fraudulos în care s-a cesionat societatea, de a înşela alte societăţi şi de a se obţine beneficii nelegale pentru a fi împărţite, se deduce în mod logic din modul în care s-a făcut această cesiune, cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, inclusiv cu luarea în consideraţie a persoanei inculpatului F., care a preluat societatea şi care a arătat că nu a preluat societatea în scopuri legale, ci în scopul înşelării altor societăţi şi pentru a câştiga sume de bani din acte activităţi infracţionale, el arătând textual că nici nu-l interesa ce semnează, situaţia lui personală arătând o persoană cu antecedente penale, fără nicio situaţie de familie şi fără niciun viitor.

În acest mod s-au prejudiciat în prezenta cauză disjunsă, cele 5 societăţi comerciale, iar o societate a rămas doar în stare de tentativă de înşelăciune.

Ultimele două societăţi, respectiv SC GG. SA Bucureşti şi SC FF. SA Bucureşti au fost înşelate în alt mod decât cu implicarea SC AA. SRL Sarafineşti, prin prezentarea exclusiv de către inculpatul A. de adeverinţe false de salariat în vederea întocmirii de contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Astfel, având în vedere modul în care inculpaţii au fost implicaţi în prezenta cauză disjunsă, instanţa a dedus că societăţile implicate în prezentul dosar au fost prejudiciate de inculpaţii din prezentul dosar, comparativ cu inculpaţii din celălalt dosar, după cum urmează:

- SC BB. SRL Botoşani a fost prejudiciată de inculpaţii B., D., F., I. şi E. cu suma de 8.803 lei.

- SC II. SRL Măgurele a fost prejudiciată de inculpaţii B., D., F., G., O. şi E. cu suma de 132.279,46 lei, rămas de plată 7.949,20 euro.

- SC DD. SRL Miceşti a fost prejudiciată de inculpaţii A., B., D., G., H., O. şi E., cu suma de 75.217,08 lei.

- SC CC. SRL Sibiu a fost prejudiciată de inculpaţii A. şi B., D., E. şi H., cu suma de 15.305,78 lei prejudiciu recuperat.

- SC NN. SRL Bacău a fost prejudiciată de inculpaţii A. şi B., D., E., H. şi I. cu suma de 19.754 lei, prejudiciu recuperat.

- SC FF. SA Bucureşti a fost prejudiciată de inculpatul A., D. şi E., cu suma de 4.054,99 lei.

- SC GG. SA Bucureşti a fost prejudiciată de inculpatul A., D. şi E., cu suma de 5.414,15 lei.

În raport cu datele de mai sus, a rezultat că răspunderea civilă delictuală cade în sarcina inculpaţilor, după modul în care fiecare este implicat.

Adunând prejudiciile cauzate singur sau împreună cu ceilalţi inculpaţi de inculpatul A., s-a constatat de către prima instanţă că aceste prejudicii se află sub limita de 200.000 lei prevăzute de art. 146 C. pen. cu privire la consecinţele deosebit de grave care justifică sau nu încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, încadrare care a fost pusă în discuţie la termenul când au avut loc dezbaterile - 24 ianuarie 2013, la cererea apărătorului inculpatului, ca această încadrare să fie schimbată în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., chiar în rechizitoriu reţinându-se un prejudiciu de 110.276,86 lei.

În raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii şi reţinută de instanţă, instanţa a apreciat că în cauză sunt date elementele constitutive de existenţă ale infracţiunii de grup infracţional organizat, deoarece din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă existenţa unei structuri organizate, care a acţionat organizat în toate momentele săvârşiri infracţiunilor sus-arătate.

Această structură a fost iniţiată şi constituită de către primii doi inculpaţi din cauza disjunsă, respectiv D. şi E., grup la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, fiecare având un rol prestabilit.

Faptul că inculpatul B., administrator la SC AA. SRL Sarafineşti a determinat cesionarea acestei societăţi inculpatului F., ajutând astfel pe ceilalţi inculpaţi să comită infracţiunile de înşelăciune în dauna mai multor societăţi comerciale, se dovedeşte în cauză cu probele administrate la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei; cu convorbirile telefonice interceptate de la dosar purtate între membrii grupului, cu supravegherile operative efectuate în cauză, declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi cu declaraţiile de martori, din care rezultă că este real şi exact faptul că inculpatul a fost implicat în aceeaşi măsură ca şi ceilalţi în săvârşirea infracţiunilor cercetate, în vederea obţinerii de beneficii egale şi nelegale.

Deplasarea inculpatului B. şi activitatea sa de la societatea din Bucureşti este relevată în actele conţinute în vol. IV al cauzei. Toţi inculpaţii au fost monitorizaţi tot timpul deplasării, dovedindu-se pe deplin faptul că inculpatul B., cât şi ceilalţi, s-au deplasat la Bucureşti pentru a înşela societăţi comerciale, reuşind să înşele doar două dintre ele, şi nu pentru a-şi căuta un loc de muncă în străinătate la o firmă specializată, aşa cum arată în declaraţiile de la urmărirea penală şi din faţa instanţei.

În acest sens, convorbirea telefonică interceptată în ziua de 28 februarie 2008 în legătură cu efectuarea de convorbiri prin staţii de emisie-recepţie între inculpaţi, este relevantă, reieşind în mod logic faptul că inculpatul B. cunoştea caracterul ilicit al tuturor activităţilor, dorind ca aceste activităţi să nu fie descoperite şi nici faptul că el este implicat în cadrul acestora, în acest sens fiind relevante şi convorbirile telefonice interceptate şi arătate în rechizitoriu.

Mai mult, inculpatul B. a fost cel care l-a instruit pe inculpatul F. cu privire la modul de completare a filelor cec, acest inculpat fiind cel care se prezenta la societăţi la vedere, pentru efectuarea tranzacţiilor, în timp ce ceilalţi inculpaţi se implicau doar în mod ascuns.

Activităţile infracţionale comise de inculpatul B. sunt dovedite inclusiv prin faptul că în timp ce în actul de cesiune al SC AA. SRL Sarafineşti şi în procesul-verbal ce a urmat, se face vorbire despre faptul că s-a predat noului asociat al societăţii F., un carnet de cec cu 25 de file emis de SC FF. SA Botoşani, de la seria BC x la seria BC y, carnet ce ar fi fost predat imediat la SC FF. SA Botoşani care l-a emis, această situaţie nu este adevărată, întrucât ulterior cesiunii societăţii din 26 februarie 2008, parte din filele cec cu numerele de mai sus au fost folosite pentru înşelarea societăţilor comerciale atât de la Bucureşti, cât şi din alte locuri din ţară.

Nu în ultimul rând trebuie reţinute declaraţiile celorlalţi inculpaţi care au arătat atât în prima cauză, cât şi în actuala cauză, inclusiv la urmărirea penală, faptul că recunosc săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost la rândul lor cercetaţi şi că inculpatul B. a condiţionat cesionarea SC AA. SRL Sarafineşti pentru a fi folosită ulterior la comiterea de infracţiuni şi la obţinerea unei cote părţi din sumele de bani obţinute în mod ilicit de gruparea infracţională, relevantă fiind în acest sens convorbirea telefonică din rechizitoriu, de unde se relevă faptul că inculpatul chiar a contribuit cu sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor necesare cu transportul tuturor inculpaţilor la Bucureşti şi a mărfurilor la Botoşani.

În sfârşit, trebuie avut în vedere că în afară de municipiul Bucureşti, inculpatul B. s-a deplasat împreună cu ceilalţi membri ai grupului şi în raza judeţelor Suceava şi Neamţ pentru a identifica societăţi comerciale preferabil a fi înşelate, aşa cum rezultă din acte.

Deşi nu a participat în mod direct la înşelarea SC BB. SRL Botoşani, acceptând să cesioneze numitului F. societatea SC AA. SRL Sarafineşti pentru a fi folosită în scop infracţional de către gruparea infracţională organizată la care a aderat şi determinându-l pe C. să realizeze scriptic această cesiune, B. a ajutat gruparea infracţională organizată să o prejudicieze pe această parte vătămată. Activitatea infracţională comisă de ceilalţi membri ai grupării în dauna acestei părţi vătămate a fost posibilă datorită actului de cesiune încheiat şi a filelor cec puse la dispoziţie de către B.

Mai rezultă din actele dosarului, inclusiv declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi convorbirea telefonică evidenţiate în rechizitoriu, că inculpatul B. şi după plecarea din ţară, a continuat să solicite sume de bani de la ceilalţi membri ai grupării infracţionale, în baza înţelegerii anterioare, prin intermediul martorului C., cu toate că cesionase societatea încă din 26 februarie 2008, relevantă fiind în acest sens convorbirea telefonică din rechizitoriu.

Cu referire la inculpatul A., rezultă fără îndoială că şi acest inculpat a fost implicat în prezenta cauză, el sustrăgându-se de la urmărirea penală, cât şi de la judecată, fiind dispărut în străinătate şi fiind emis pe numele său mandat de arestare preventivă care încă nu a fost confirmat.

Acest inculpat a contribuit în perioada martie - aprilie 2008 în prezenta cauză, împreună cu numiţii E., D., cu ajutorul numiţilor G. şi H., precum şi cu sprijinul numiţilor O. şi I., la inducerea în eroare a unui număr de trei societăţi comerciale de la care au achiziţionat bunuri prin folosirea de către inculpatul A. a calităţii mincinoase de reprezentant legal al SC AA. SRL Sarafineşti, după cum urmează: SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău şi SC CC. SRL Sibiu.

Prin intermediul aceleiaşi societăţi, inculpatul A., împreună cu cei sus menţionaţi a încercat să înşele şi SC KK. SRL Lupeni, jud. Harghita, activitatea nefiind finalizată însă datorită vigilenţei reprezentanţilor acestei societăţi.

Astfel, inculpatul s-a deplasat împreună cu ceilalţi inculpaţi la aceste societăţi comerciale, pe care le-a indus în eroare, la 24 martie 2008 la SC DD. SRL Miceşti, la 9 aprilie 2008 la SC CC. SRL Sibiu, la 10 aprilie 2008 la SC HH. SRL Bacău, la 25 aprilie 2008 la SC KK. SRL Lupeni, mijloacele de plată pe care le-a întocmit acest inculpat în fals în favoarea acestor societăţi cunoscând că nu pot fi achitate, fiind semnate de inculpatul A., aşa cum s-a constatat în timpul urmăririi penale, prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică de la dosar.

Aceleaşi activităţi frauduloase le-a desfăşurat inculpatul A. prin intermediul şi a celorlalţi inculpaţi, împotriva SC GG. SA Bucureşti şi SC FF. SA Bucureşti.

Activităţile infracţionale ale celor doi inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, cu excepţia infracţiunii de înşelăciune din sarcina inculpatului A., pentru care instanţa a schimbat încadrarea juridică, întrucât limita prejudiciului provocat exclusiv de acesta se situează sub 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen., de care legea condiţionează existenţa infracţiunilor cu consecinţe deosebit de grave.

În consecinţă, instanţa a reţinut vinovăţia ambilor inculpaţi pentru săvârşirea acestor infracţiuni şi a procedat la condamnarea lor potrivit legii.

La individualizarea judecătorească a pedepselor, instanţa a avut în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi pe cele referitoare la persoana fiecăruia dintre inculpaţi, dintre care inculpatul A. dispărut în străinătate, sustrăgându-se atât de la urmărirea penală, cât şi de la cercetarea judecătorească, gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite, amploarea deosebită a cauzei în ansamblul ei, poziţia procesuală incorectă a inculpaţilor, prejudiciile cauzate şi modul în care s-au consumat infracţiunile, apreciind că pentru condamnarea şi reeducarea acestora se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie şi cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

La dozarea pedepselor, instanţa a avut în vedere gradul de implicare a fiecăruia dintre inculpaţi, faptul că inculpatul B. este una dintre figurile centrale ale întregului edificiu infracţional, iar inculpatul A. are un grad de implicare mult mai redus în raport cu acesta.

Întrucât aşa cum rezultă în cauză, cât şi din considerentele primei sentinţe pronunţate, inculpatul A. a beneficiat de suma de 2.400 lei care nu a servit la despăgubirea părţilor vătămate şi civile, instanţa a dispus confiscarea acestei sume, cât şi anularea celor două adeverinţe pe care acest inculpat le-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, odată cu vânzarea de mărfuri în rate.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 din vechiul C. civ., inculpaţii au fost obligaţi să plătească daune societăţilor comerciale constituite părţi civile, în măsura în care au fost implicaţi, constatându-se că parte din aceste societăţi nu s-au constituit părţi civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, pentru motivele reţinute în încheierea de dezbateri a prezentei decizii.

Prin Decizia penală nr. 151 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A. şi B., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, s-au înlăturat, din sentinţa apelată, dispoziţiile de aplicare a art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi de condamnare la pedepse principale şi complementare, relativ la ambii inculpaţi. A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în sarcina inculpatului A. prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A fost înlăturată dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. privind infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.

A fost condamnat inculpatul B., la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în sarcina inculpatului B. prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante aplicate fiecăruia dintre inculpaţii A. şi B. pe câte un termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpaţii A. şi B. se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, conform programului stabilit de această instituţie;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă;

În temeiul art 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor A. şi B. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor A. şi B. asupra disp. art. 864 coroborat cu art. 83 şi urm. C. pen.

În temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea nr. 40 din data de 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 12846/40/2008.

A fost anulat mandatul de arestare preventivă nr. 23 din data de 16 iunie 2008 emis de Tribunalul Botoşani în baza încheierii nr. 40 din data de 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 12846/40/2008, precum şi celelalte forme de executare emise în baza acesteia.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului B. la plata către partea civilă SC BB. SRL Botoşani a sumei de 8.803 lei cu titlu de daune şi a fost respinsă cererea formulată de partea civilă în acest sens, ca nefondată.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpaţilor A. şi B. la plata, în solidar, către partea civilă SC DD. SRL Miceşti a sumei de 75.217,08 lei cu titlu de daune.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile SC DD. SRL Miceşti suma de 75.217,08 lei cu titlu de daune şi respinge cererea formulată în acest sens de partea civilă faţă de inculpatul B., ca nefondată.

A fost obligat inculpatul B. să plătească statului suma de 15.000 lei (în loc de 30.000 lei) cheltuieli judiciare din primă instanţă, iar pe inculpatul A. să plătească statului 18.000 lei (în loc de 30.700 lei) cu acelaşi titlu.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Botoşani din 18 mai 2012 au fost trimişi în judecată inculpaţii din prezenta cauză, după cum urmează:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în luna ianuarie 2008 a aderat la grupul infracţional organizat format din numiţii D., E., F., G., I., O. şi alţii, care a acţionat în mod coordonat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna mai multor părţi vătămate - unităţi bancare şi societăţi comerciale atât de pe raza judeţului Botoşani, cât şi de pe raza altor judeţe, prin folosirea unor documente falsificate, a unor instrumente de plată fără acoperirea necesară sau a altor mijloace frauduloase în vederea obţinerii unor foloase materiale injuste, desfăşurând personal activităţi de inducere în eroare a unor părţi vătămate în beneficiul grupării.

În luna ianuarie 2008, prin folosirea unor documente falsificate, a indus în eroare societăţile de creditare SC FF. SA Bucureşti şi SC GG. SA cu prilejul încheierii unor contracte de credit de consum pentru achiziţionarea unor bunuri cu plata în rate de la SC OO. SRL Botoşani şi SC JJ. SRL Dorohoi pe care ulterior nu le-a achitat, bunurile fiind predate, spre valorificare, membrilor grupului infracţional organizat, la propunerea cărora a comis faptele, în schimbul unei sume de bani, prejudiciind astfel societăţile de creditare menţionate mai sus cu sumele de 4.054,99 lei şi respectiv 4.638,16 lei - contravaloarea creditelor contractate prin mijloace frauduloase.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, începând cu luna martie 2008 a desfăşurat activităţi de inducere în eroare a mai multor societăţi comerciale, respective a părţilor vătămate SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău, SC CC. SRL Sibiu şi SC KK. SRL Lupeni, jud. Harghita, de la care a achiziţionat mărfuri prin folosirea calităţii mincinoase de reprezentant legal al SC AA. SRL Sarafineşti, pentru plata cărora a emis file C.E.C. fără acoperire şi fără mandate, mărfurile astfel achiziţionate fiind valorificate la preţuri mult subevaluate de către alţi membri ai grupării, părţile vătămate susmenţionate fiind prejudiciate cu suma totală de 110.276,86 lei.

În urma activităţii infracţionale desfăşurate, grupul infracţional organizat la care a aderat a obţinut importante foloase materiale injuste şi a cauzat părţilor vătămate un prejudiciu total de 512.588,06 lei.

- B., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în luna februarie 2008 a aderat la grupul infracţional organizat format din numiţii D., E., F., G., I., O. şi alţii, care a acţionat în mod coordonat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna mai multor părţi vătămate - unităţi bancare şi societăţi comerciale, prin folosirea unor documente falsificate, a unor instrumente de plată fără acoperirea necesară sau a altor mijloace frauduloase în vederea obţinerii unor foloase materiale injuste.

Activitatea sa în cadrul grupării a fost aceea de înlesnire a desfăşurării activităţii infracţionale de către ceilalţi membri ai grupării, acceptând să folosească SC AA. SRL Sarafineşti pe care o administra, în scopul comiterii de către membrii grupării a unor infracţiuni de înşelăciune, prin emiterea unor file cec fără acoperirea necesară, în vederea obţinerii unor beneficii din activitatea infracţională, determinându-l pe învinuitul C. să cesioneze în acest scop scriptic numitului F. societatea, punând la dispoziţia membrilor grupării filele cec aparţinând societăţii pentru a fi folosite în vederea inducerii în eroare a unor societăţi comerciale cu ocazia achiziţionării unor bunuri, participând o perioadă de timp împreună cu ceilalţi membri ai grupării la activitatea de înşelare a unor societăţi comerciale, ajutând astfel gruparea să comită fapte de înşelăciune în dauna unui număr de şase părţi vătămate, respectiv SC BB. SRL Botoşani, SC II. SRL Măgurele, jud. Ilfov, SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău, SC CC. SRL Sibiu şi SC KK. SRL Lupeni, jud. Harghita, care au suferit un prejudiciu total de 251.359,32 lei.

În urma activităţii infracţionale desfăşurate, grupul infracţional organizat la care a aderat a obţinut importante foloase materiale injuste şi a cauzat părţilor vătămate un prejudiciu total de 512.588,06 lei.

Din actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că situaţia de fapt reţinută a fost corect stabilită de prima instanţă.

Astfel, SC AA. SRL Sarafineşti, în prezent radiată din registrul comerţului, a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2004 de martorul C. - nepotul inculpatului B. Societatea a avut ca administrator pe acesta din urmă de la data înfiinţării şi până la 5 martie 2008, dată la care s-a înscris în registrul comerţului o cerere de cesiune a capitalului social, modificare asociaţi şi numire a unui nou administrator în persoana inculpatului F.

Martorul C. a arătat că a predat noului asociat actele societăţii şi ştampila, iar carnetul de cecuri l-a predat la SC FF. SA Botoşani, dar nu ştie dacă ulterior acesta a fost preluat de alte persoane.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul a precizat că predarea filelor cec s-a făcut la bancă pe baza unui proces-verbal, iar banca a fost cea care le-a predat lui F. Aceste afirmaţii au fost confirmate de cele inserate în cuprinsul procesului-verbal din 27 februarie 2008 şi actului de cesiune din 26 februarie 2008. În acest înscris se menţionează că un carnet cu 25 de file cec emis de SC FF. SA a fost preluat de la C. de inculpatul F. şi nu predate la SC FF. SA.

Inculpatul B. a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat. Societatea a fost cesionată inculpatului F. şi că îi cunoaşte pe inculpaţii D. şi E., dar că cesiunea societăţii nu a avut în sine niciun conţinut nelegal. Cu privire la deplasarea care a avut loc la Bucureşti, recunoaşte că a vorbit cu ceilalţi inculpaţi prin staţiile de emisie-recepţie, dar nu a încheiat niciun fel de acte, iar cu ocazia revenirii, tot împreună, la Botoşani, a aflat că ceilalţi inculpaţi au discutat cu o firmă din Bucureşti în vederea vinderii unor motoscutere. A precizat că această călătorie a fost efectuată în interes propriu, cu scopul de a merge la o firmă de forţă de muncă pentru a lucra în străinătate.

Cu ocazia susţinerii apelului, a arătat că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit participarea sa împreună cu ceilalţi membri ai grupării la vreo activitate de inducere în eroare a părţilor vătămate şi nu a beneficiat de vreo sumă de bani rezultată din vânzarea mărfurilor ce au făcut obiectul tranzacţiilor comerciale. Cât priveşte celelalte probe cu care se pretinde că ar fi dovedită participarea sa la săvârşirea faptelor, sunt doar circumstanţiale, concluziile organelor judiciare fiind fondate pe unele convorbiri telefonice care nu-l incriminează direct şi cărora li s-a dat o conotaţie specială. De asemenea, simpla cesiune a unor părţi sociale nu este de natură a demonstra intenţia sa de a participa la comiterea vreunor fapte penale din urma cărora să tragă foloase patrimoniale.

Relativ la pretinsa sa aderare la grupul infracţional, a susţinut acelaşi inculpat că aceasta nu a fost probată, ea fiind practic nemotivată în ceea ce îl priveşte.

Contrar susţinerilor inculpatului B., hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, prima instanţă analizând pe larg probele administrate în cauză.

Din depoziţiile martorului D. a rezultat că acesta îl cunoaşte pe inculpatul B. împreună cu care a mai înşelat societăţi comerciale când apelantul a emis de la societăţile sale adeverinţe de salariat, preluând bunuri pe care le-au vândut altor persoane. A mai arătat că împreună cu inculpaţii E. şi F. au hotărât să achiziţioneze o societate cu condiţia de a beneficia în mod egal de foloasele pe care le vor obţine. Inculpatul B. a mers împreună cu ceilalţi inculpaţi la Bucureşti, Suceava, Piatra-Neamţ, pentru a fi sigur de beneficii, iar cesiunea SC AA. SRL Sarafineşti s-a făcut pentru ca apelantul să nu poată fi tras la răspundere penală, acesta fiind cel care a discutat cu martorul C. în vederea cesionării firmei.

Cât priveşte actele societăţii, a susţinut acelaşi martor că acestea nu s-au preluat, fiind rămase la inculpatul B. Cecurile au rămas tot în posesia inculpatului B. până la plecarea acestuia în Italia, când au intrat în posesia inculpaţilor F. şi E.

În legătură cu plecarea la Bucureşti, martorul D. a arătat că aceasta s-a făcut din iniţiativa martorului G. la o societate pe care acesta a indicat-o. Inculpatul B. a mers împreună cu ceilalţi la această societate pentru a prelua nelegal bunuri şi a împărţi beneficiile, el fiind permanent în compania celorlalţi inculpaţi, inclusiv la o altă societate, SC MM. SRL, de unde s-au preluat nişte drujbe. În timpul călătoriei au folosit staţii de emisie-recepţie, întrucât inculpatul B. a spus că îi este frică de faptul că telefoanele pot fi ascultate. Pentru transportul bunurilor de tip ATV de la societatea din Măgurele, acesta a contribuit la rândul său cu o sumă de bani pentru a plăti un mijloc de transport cu care s-au adus bunurile la Botoşani.

A mai susţinut martorul că inculpatul B. cunoştea situaţia inculpatului F., persoană cu cazier judiciar, care are aplicat un tatuaj pe gât, motiv pentru care, în momentul deplasării la SC II. SRL, i-a dat să îmbrace o maletă pentru a nu se observa aceste desene pe corp şi a trezi bănuieli. De asemenea, potrivit înţelegerii ce a intervenit între toţi membrii, martorul G. urma să primească o jumătate din beneficii, întrucât exista o datorie faţă de societatea condusă de acesta denumită SC QQ. SRL. Inculpatul B. a beneficiat de sume de bani din partea celorlalţi inculpaţi şi după plecarea sa în Italia. Întrucât la un moment dat inculpatul F. nu a mai vrut să colaboreze cu ceilalţi inculpaţi, la propunerea inculpatului B., ceilalţi inculpaţi au luat legătura cu coinculpatul A. care a achiziţionat de la un magazin un calculator, cât şi bunuri de la alte magazine, cu plata în rate.

A mai arătat martorul D. că inculpatul B. nu a avut niciodată intenţia de a vinde în realitate societatea, ci doar să o cesioneze pentru ca astfel să poată să utilizeze cecurile în aceste condiţii, care stăteau în posesia sa şi au fost folosite în continuare, inclusiv de inculpatul A. după plecarea acestuia în Italia şi că a beneficiat de foloasele obţinute, inclusiv de la SC BB. SRL Botoşani şi SC II. SRL Măgurele.

Martorul F. a prezentat aceeaşi situaţie de fapt relativ la inculpatul B., în sensul că acesta a cunoscut de la început scopul cesiunii despre care a discutat inclusiv cu inculpatul D., că sumele de bani obţinute din valorificarea bunurilor ce urmau să fie achiziţionate semnând cecuri fără acoperire să fie împărţite în mod egal. Cu privire la sumele de bani primite de inculpatul B., martorul nu a putut face precizări în acest sens, menţionând doar că repartizarea sumelor nu s-a făcut în mod egal.

La solicitarea inculpatului B., au fost audiaţi în faţa instanţei de apel martorii U. şi G.

Din depoziţia primului martor a rezultat că acesta a lucrat cu inculpatul în Italia 4 - 5 luni, începând cu luna februarie 2008 şi în toată această perioadă nu a văzut ca acesta să fi primit vreo sumă de bani din ţară.

Martorul G. a arătat că l-a văzut o singură dată pe B. într-o parcare la intrarea în Bucureşti, la volanul unui autoturism în care erau şi D. şi E. Din cele discutate cu aceştia din urmă a înţeles că au venit pentru a ridica marfă de la un depozit de materiale, iar B. urma să meargă la o ambasadă sau un interviu.

Or aceste depoziţii nu sunt în măsură să infirme probatoriul administrat şi care confirmă faptul că inculpatul B. a aderat la grupul infracţional constituit în vederea comiterii unor infracţiuni de înşelăciune în dauna mai multor societăţi comerciale. Printre acestea se enumera convorbirile telefonice interceptate şi purtate între membrii grupului, procesele verbale întocmite de ocazia efectuării supravegherilor operative efectuate în cauză, depoziţii de martori.

Cele declarate de martorul U. vin în sprijinul celor susţinute de inculpatul B., martorii F. şi E. în sensul că nici înainte, nici după plecarea celui dintâi în Italia, acesta nu a primit vreo sumă de bani, activitatea acestuia de sprijinire a grupului luând sfârşit după ce el a părăsit ţara.

În ceea ce priveşte deplasarea la Bucureşti, se impune a fi reţinut aspectul că toţi cei implicaţi în această acţiune au fost monitorizaţi, iar faptul că anumite înregistrări depuse la dosarul cauzei nu oferă nimic concludent sau că lipseşte momentul în care D. pleacă din locul în care s-au reîntâlnit cele două autovehicule, nu este în măsură să conducă la concluzia că inculpatul era străin de activitatea ce urma a fi desfăşurată de ceilalţi membri, având în vedere depoziţiile martorilor G., D. şi F.

Din întreg probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul B. a participat doar la prejudicierea SC II. SRL, neputându-se reţine că prin modalitatea de cesionare a SC AA. SRL Sarafineşti acesta ar putea fi complice la activităţile ulterioare desfăşurate de ceilalţi membri. Este real că din conţinutul unor convorbiri telefonice rezultă că acesta, după plecarea din ţară, a solicitat sume de bani de la ceilalţi membri ai grupării infracţionale, în baza înţelegerii anterioare, prin intermediul martorului C. Însă atâta timp cât acesta nu a desfăşurat efectiv acte specifice complicelui nu se poate reţine în sarcina acestuia vreun alt act material comis exclusiv de către ceilalţi membri ai grupării.

În concluzie, în mod greşit prima instanţă a reţinut că în relaţia comercială cu SC BB. SRL Botoşani inculpatul B. ar avea vreo contribuţie, în condiţiile în care inclusiv participanţii l-au înlăturat din grupul preconstituit, după cum rezultă din convorbirile telefonice aflate la dosar.

Relativ la inculpatul A., acesta a contribuit, în perioada martie - aprilie 2008, împreună cu numiţii E., D., cu ajutorul numiţilor G. şi H., precum şi cu sprijinul numiţilor O. şi I., la inducerea în eroare a un număr de trei societăţi comerciale de la care au achiziţionat bunuri prin folosirea de către inculpatul A. a calităţii mincinoase de reprezentant legal al SC AA. SRL Sarafineşti, după cum urmează: SC DD. SRL Miceşti, jud. Alba, SC HH. SRL Bacău şi SC CC. SRL Sibiu.

Prin intermediul aceleiaşi societăţi inculpatul A., împreună cu cei susmenţionaţi a încercat să înşele şi SC KK. SRL Lupeni, jud. Harghita, activitatea nefiind finalizată însă datorită vigilenţei reprezentanţilor acestei societăţi.

Inculpatul A. s-a deplasat împreună cu ceilalţi membri ai grupării la aceste societăţi comerciale, pe care le-a indus în eroare, astfel la 24 martie la SC DD. SRL Miceşti, la 9 aprilie 2008 la SC CC. SRL Sibiu, la 10 aprilie 2008 la SC HH. SRL Bacău, la 25 aprilie 2008 la SC KK. SRL Lupeni. Mijloacele de plată pe care le-a întocmit acest inculpat în fals în favoarea acestor societăţi, cunoscând că nu există disponibil în cont, au fost semnate de el, aşa cum rezultă din concluziile rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cursul urmăririi penale.

Aceleaşi activităţi frauduloase le-a desfăşurat inculpatul A., şi prin intermediul celorlalţi membrii, împotriva SC GG. SA Bucureşti şi SC FF. SA Bucureşti. Însă în acest caz cele două unităţi bancare au fost înşelate prin prezentarea de către apelant a unor adeverinţe false în vederea întocmirii de contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Situaţia de fapt reţinută mai sus a fost confirmată de probele administrate în cauză, respectiv convorbirile telefonice, depoziţiile martorilor E., D., V.

Martorul E. a arătat că l-a folosit pe inculpatul A. ca reprezentant al SC AA. SRL Sarafineşti în relaţiile comerciale desfăşurate cu SC DD. SRL, SC CC. SRL şi SC HH. SRL, afirmaţii care au fost confirmate şi de D.

Din considerentele mai sus reţinute, a reieşit că inculpaţii apelanţi, în diverse combinaţii şi având atribuţii specifice, astfel cum au fost menţionate anterior, au participat la constituirea unui grup infracţional organizat, având ca scop înşelarea unor societăţi şi obţinerea de beneficii nelegale pentru a fi împărţite.

Probatoriul administrat a relevat că preluarea societăţii nu s-a făcut în scopuri legale, ci în scopul înşelării altor societăţi şi pentru a câştiga sume de bani din activităţi infracţionale, în sprijinul acestei concluzii este şi declaraţia martorului inculpatului F. care a precizat că inculpatul B. nu era străin de înţelegerea ce a intervenit între membrii grupului infracţional relativ la activitatea ce urma a fi desfăşurată ulterior preluării societăţii.

Cei care au avut iniţiativa constituirii acestor grupări, exercitând de altfel un rol important în ansamblul infracţional, au fost E. şi D.

Au susţinut inculpaţii apelanţi că nu se poate vorbi despre existenţa unui grup infracţional organizat, nefiind dată o structurare a acestora, cu roluri şi sarcinii bine stabilite, cu planificări prealabile a activităţilor ce urmau a fi desfăşurate.

Or, după cum mai sus s-a arătat, fiecare a avut un rol bine definit în cadrul ansamblului ilicit, împărţindu-şi atribuţiile impuse de desfăşurarea activităţii, iar buna colaborare între membri a condus la rezultatele urmărite, neavând relevanţă durata acestei participări.

Fiecare dintre inculpaţii apelanţi în acest ansamblu organizat şi structurat a relaţionat şi cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională, chiar dacă în asocieri diferite, în funcţie de împrejurările de fapt concrete, fiind date astfel elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Având în vedere modul în care inculpaţii au fost implicaţi în activitatea infracţională, s-a concluzionat că inculpatul B. a participat la prejudicierea SC II. SRL Măgurele, iar inculpatul A. la prejudicierea societăţilor SC DD. SRL Miceşti, SC CC. SRL, SC HH. SRL Bacău, SC FF. SA Bucureşti şi SC GG. SA Bucureşti.

Întrucât prejudiciile cauzate singur sau împreună cu ceilalţi inculpaţi de către inculpatul B. se află sub limita de 200.000 lei, nu au putut fi reţinute ca fiind date cerinţele prev. de art. 146 C. pen. cu privire la consecinţele deosebit de grave care justifică reţinerea alin. (5) a art. 215 C. pen., instanţa dând curs disp. art. 334 C. proc. pen. De asemenea, s-a apreciat că se impune înlăturarea alin. (2) al aceluiaşi articol de mai sus motivat de faptul că nu s-au folosit nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase de către cei implicaţi în actul material privind partea vătămată SC II. SRL Măgurele.

Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. există şi au fost comise cu vinovăţie, ele întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de aderare la grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi a infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul celui dintâi inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, prima instanţă a avut în vedere disp. art. 72 C. pen.

Curtea a constatat că cei doi inculpaţi nu au antecedente penale, aspect care a fost reţinut în favoarea lor ca circumstanţă atenuantă judiciară, în accepţiunea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând a le da efectele prevăzute de art. 76 C. pen.

Având în vedere modul şi mijloacele de comitere a faptelor, incluzând aici şi implicarea concretă a fiecăruia dintre inculpaţi în ansamblul ilicit, urmarea produsă, dar şi elementele care caracterizează persoana şi conduita lor, astfel cum au fost mai sus expuse, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre apelanţi, după o prealabilă individualizare a sancţiunii pentru fiecare dintre infracţiuni, sunt necesare, dar totodată şi suficiente pentru a-şi atinge scopul lor educativ preventiv.

Apreciind că pronunţarea unei hotărâri de condamnare constituie, prin ea însăşi, un avertisment, şi chiar şi fără executare în regim privativ de libertate, inculpaţii nu vor mai săvârşi noi infracţiuni, fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 861 alin. (1) lit. a), c), alin. (2) C. pen., Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate celor inculpaţi pe un termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen., de 5 ani pentru fiecare dintre apelanţi.

În temeiul art. 863 C. pen., a dispus ca inculpaţii să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.

În conformitate cu disp. art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia celor doi inculpaţi asupra prevederilor art. 83 şi urm. C. pen., respectiv art. 864 C. pen. ce se referă la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor în condiţiile săvârşirii, în interiorul termenului de încercare, a unei noi infracţiuni, caz în care prezenta sancţiune se va cumula aritmetic cu cea aplicată din nou. Totodată, suspendarea urmează a fi revocată şi în cazul neplăţii cu rea-credinţă a despăgubirilor civile ce urmează a fi stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi în situaţia neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor ce li s-au impus.

Faţă de soluţia de mai sus, Curtea, în temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea nr. 40 din data de 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 12846/40/2008 şi a anulat mandatul de arestare preventivă nr. 23 din data de 16 iunie 2008 emis de Tribunalul Botoşani în baza încheierii nr. 40 din data de 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 12846/40/2008, precum şi celelalte forme de executare emise în baza acesteia.

Relativ la latura civilă a cauzei, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998, 1003 vechiul C. civ., în vigoare la data comiterii infracţiunilor, Curtea a procedat la obligarea inculpaţilor la plata de despăgubiri civile, funcţie de modul în care au participat la activitatea infracţională. Obligarea inculpaţilor la plata de despăgubiri s-a făcut doar în măsura în care au avut o implicare în actul ilicit respectiv, şi nu a tuturor în solidar, întrucât răspunderea lor este una delictuală, pentru fapta proprie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, partea civilă SC BB. SRL Botoşani şi inculpatul B.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a susţinut oral motivele scrise (depuse la dosar la data de 31 ianuarie 2014) şi a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi netemeinică întrucât în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., motivat de faptul că, din probatoriul administrat în cauză şi din situaţia de fapt reţinută a rezultat că inculpatul B. a folosit SC AA. SRL Sarafineşti în scop strict infracţional, astfel încât, acesta trebuie să răspundă pentru prejudiciile create tuturor societăţilor păgubite prin acţiunile desfăşurate în calitate de complice, că scopul în care s-a cesionat societatea, respectiv de a înşela alte firme şi de a obţine beneficii nelegale pentru a fi împărţite se deduce din modul în care s-a realizat cesiunea şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

În al doilea rând, invocând acelaşi caz de casare, s-a susţinut că s-a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia soluţionării laturii civile a cauzei întrucât inculpatul B. ar fi trebuit să fie obligat, în solidar, cu inculpatul A., la acoperirea prejudiciului faţă de SC DD. SRL Miceşti, ca urmare a greşitei aplicări a legii susţinută la primul motiv de recurs.

În al treilea rând, invocând acelaşi temei de casare, parchetul a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., în condiţiile în care inculpatul A. era liber la data pronunţării hotărârii, astfel încât nu trebuia să se dispună punerea sa în libertate.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen. s-a arătat că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară având în vedere regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, al infracţiunii continuate, aplicarea circumstanţelor atenuante, raportat la încadrarea juridică a faptei.

Fără a invoca vreunul dintre temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1968), recurenta parte civilă SC BB. SRL Botoşani a susţinut, prin motivele scrise (depuse la termenul din data de 9 decembrie 2013), că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică cu privire la soluţionarea laturii penale şi civile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., respectiv dispoziţia instanţei de a înlătura obligarea acestuia la plata sumei de 8803 lei cu titlu de daune şi respingerea cererii părţii civile, ca nefondată.

Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza 1 C. proc. pen., recurentul intimat inculpat B. a susţinut, în esenţă, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 12 iunie 2014), cât şi cu ocazia dezbaterilor, că nu sunt întrunite elementele constitutive - latura obiectivă şi cea subiectivă -, ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât s-a rezumat la întocmirea actelor de cesiune, în calitate de administrator, activitatea sa care a intersectat activitatea lui D. şi TT. rezumându-se la o perioadă de 22 de zile, iar drumul său la Bucureşti alături de inculpatul A. fiind realizat întrucât pleca în Italia; şi, respectiv, de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. întrucât a fost prezent la SC II. SRL doar pentru efectuarea comenzilor şi nu a beneficiat de bunurile valorificate ulterior de către D. şi nici nu a avut o înţelegere prealabilă în sensul realizării acestui beneficiu.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru ambele infracţiuni.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., s-a arătat că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară prin raportare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarat de parchet, de partea civilă SC BB. SRL Botoşani şi de inculpatul B., ca nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

3. În ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct 12 şi 172 C. proc. pen. (1968), se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (1968).

Verificând îndeplinirea cerinţelor mai sus arătate, Înalta Curte constată că recurenţii şi-au motivat recursurile cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. (1968).

Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat B., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) şi care vizează lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (faptele inculpatului neconstituind acte materiale specifice laturii obiective a infracţiunii, dar şi lipsa laturii subiective, fapta nefiind săvârşită cu intenţie) şi de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. (1969) (faptele inculpatului neconstituind acte materiale specifice laturii obiective a infracţiunii, dar şi lipsa laturii subiective întrucât nu a beneficiat de bunurile valorificate ulterior de către D. şi nici nu a avut o înţelegere prealabilă în sensul realizării acestui beneficiu), Înalta Curte constată că, prin formularea acestora, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, încercând să acrediteze ideea că din materialul probator administrat în cauză rezultă dubii cu privire la vinovăţia sa, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

Referitor la primele două critici formulate de parchet, Înalta Curte constată că, deşi s-a invocat ca şi temei de casare art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968), susţinerile în sensul că, în mod greşit, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi că, tot în mod greşit, a fost soluţionată latura civilă întrucât acelaşi inculpat nu a fost obligat, în solidar, cu inculpatul A., la acoperirea prejudiciului faţă de SC DD. SRL Miceşti, vizează, în concret, greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, aspecte care nu reprezintă şi nu pun în discuţie chestiuni de legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dar care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, astfel încât susţinerile circumscrise acestui motiv de recurs nu mai pot face obiectul analizei de către Înalta Curte în calea de atac promovată de parchet.

În ceea ce priveşte cea de a treia critică formulată de parchet privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., circumscrisă aceluiaşi temei de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), Înalta Curte o apreciază, ca neîntemeiată, constatând că instanţa de apel, între altele, a dispus pentru ambii inculpaţi, suspendarea sub supraveghere ca şi modalitate de executare a pedepselor aplicate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968), instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe cu privire la măsura preventivă dispusă în sarcina inculpatului, în alin. (3) lit. b) din acelaşi cod stabilindu-se că, în cazul în care se pronunţă o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării sub supraveghere, trebuie să se dispună punerea în libertate a inculpatului.

Cum faţă de inculpatul A. s-a dispus arestarea în lipsă prin încheierea nr. 40 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Botoşani, raportat la modalitatea de executare a pedepsei stabilite şi la dispoziţiile legale mai sus invocate, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de control judiciar a făcut aplicarea art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. (1968).

Criticile formulate de partea civilă SC BB. SRL Botoşani, potrivit cărora instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică cu privire la soluţionarea laturii penale şi civile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., respectiv dispoziţia instanţei de a înlătura obligarea acestuia la plata sumei de 8.803 lei cu titlu de daune şi respingerea cererii părţii civile, ca nefondată, fără a fi invocat vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen. (1968), vizează, de asemenea, greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, pentru considerentele mai sus menţionate.

4. Referitor la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei în apel, respectiv 26 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării prezentelor recursuri, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (aderare la grup infracţional organizat şi înşelăciune) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Aceasta presupune, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor, o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi în cazul fiecăreia dintre infracţiunile deduse judecăţii.

Astfel, inculpaţii B. şi A. au fost condamnaţi de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, reţinându-se dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Înalta Curte constată că în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câtă vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 5 ani închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

Totodată, inculpaţii B. şi A. au fost condamnaţi de instanţa de apel şi pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. (1969) (inculpatul B. sub forma complicităţii), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, reţinându-se dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 3 luni şi 3 ani închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.

Şi de această dată, Înalta Curte constată că, în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câtă vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 3 ani închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de 2 ani închisoare (pentru inculpatul B.) şi de 2 ani şi 6 luni închisoare (pentru inculpatul A.).

Totodată, inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de apel şi pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani, reţinându-se dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 15 zile şi 3 luni închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 323 C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani sau amendă.

Şi de această dată, Înalta Curte constată că, în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpatului, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câtă vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 3 luni închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de 2 luni închisoare.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, reţinută în privinţa inculpaţilor, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportat la împrejurările anterior menţionate [reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) şi coborârea cuantumului sancţiunii penale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită], mai favorabilă este reglementarea anterioară.

Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară şi prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă acuzaţilor).

Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpaţilor şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969); spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru toţi inculpaţii este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarat de parchet, partea civilă SC BB. SRL Botoşani şi de inculpatul B.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părţi civile la la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi a recurentului inculpat B. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 300 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, partea civilă SC BB. SRL Botoşani şi de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpatul A.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CT