Criminal retrial barred for non-initiators of unconstitutionality challenge under constitutionalized res judicata

Decizia nr. 260/2016

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea condamnatului A. privind revizuirea sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia nr. 1705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2008.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii de revizuire, precum şi în memoriul din data de 29 martie 2016, condamnatul a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, menţionând că toate probele administrate împotriva sa în dosarul în care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani, constau în interceptări telefonice efectuate de Serviciul Român de Informații, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză criminalistică din 06 februarie 2012 şi din adresa din 2 februarie 2012 a U.M. ... Braşov, aflate în Dosarul nr. x/64/2008, acestea fiind nelegale.

De asemenea, condamnatul a susţinut că solicitarea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere considerentele deciziei menţionate, conform cărora în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare înaintea datei publicării deciziei în M. Of. al României, se pot formula cereri de revizuire.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A. Curtea de Apel Braşov a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul penal nr. x/64/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de şantaj în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969. Sentinţa penală menţionată a rămas definitivă la data de 21 mai 2013 prin Decizia penală nr. 1705 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Prin Decizia nr. 126/2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o Ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv şi irevocabil soluţionate. Curtea a mai reţinut că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidenţă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tune actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

În motivarea deciziei, Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului a fost de a da eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege.

În aceleaşi considerente, Curtea Constituţională a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionanlităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în M. Of. a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică (parag. 33).

În raport de cererea de revizuire adresată Curţii de Apel Braşov de către condamnatul A., s-a constatat, din analiza Dosarului penal nr. x/64/2008, că acesta nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 şi art. 912 din V.C.P.P., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice.

În esenţă, revizuentul şi-a întemeiat prezenta cerere pe faptul că în această cauză, în care el a fost condamnat definitiv, un alt coinculpat (B.) a invocat la data de 19 aprilie 2010 o excepţie de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Prin încheierea de şedinţă din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel a respins excepţiile invocate (art. 91 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 28 din Constituţia României raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 53 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie, cu referire la posibilitatea autorizării efectuării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de a se comite vreo infracţiune), încheierea rămânând definitivă prin Decizia nr. 1871 din 11 mai 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins recursul inculpatului B.

În cuprinsul cererii sale, condamnatul A. a susţinut că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţional art. 142 alin. (1) din N.C.P.P., referitor la organul care a efectuat interceptările, ar avea şi el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

S-a reţinut că afirmaţiile lui A. sunt neîntemeiate, în primul rând pentru motivul că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie,, circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control". Aşadar, potrivit acestei decizii a Curţii Constituţionale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepţie.

În acest context, Curtea de Apel Braşov a constatat că petentul nu are deschisă calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care, în Dosarul penal nr. x/64/2008, în apărarea sa, nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pe care se întemeiază prezenta cerere.

Totodată, din analiza excepţiei invocate de către B. la termenul din 19 aprilie 2010, rezultă că s-au adus critici dispoziţiilor art. 91 C. proc. pen. anterior, din perspectiva posibilităţii autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de comiterea vreunei infracţiuni, situaţie faţă de care s-a constatat că prin excepţia de neconstituţionalitate invocată nu s-au criticat aceleaşi prevederi ca cele declarate ulterior neconstituţionale, motivele fiind total diferite.

În Dosarul penal nr. x/64/2008, art. 912 C. proc. pen. anterior, care viza organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, nu a fost criticat, motiv pentru care, în raport de considerentele Deciziei nr. 51/2016 (care a declarat neconstituţional art. 142 alin. (1) C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte sintagma „ori alte organe specializate ale statului"), s-a remarcat faptul că cererea de revizuire este inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 459 alin. (3) lit. c), e), alin. (5) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a formulat apel inculpatul A., motivele invocate în susţinerea căii de atac fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că următoarele:

Se observă că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa apelată - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu de soluţionarea fondului cauzei.

Apelantul revizuent inculpat A. a criticat hotărârea apelată, în sensul că în mod greşit a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, raportat la faptul că nu el a invocat excepţia de neconstituţionalitate, ci un alt inculpat.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond trebuia să verifice, analizând cererea de revizuire în faza admiterii în principiu, raportat la prevederile art. 459 C. proc. pen., doar din punct de vedere formal, dacă cererea respectă criteriile prevăzute de lege pentru a putea fi formulată, respectiv dacă a fost formulată de una dintre persoanele ce au avut calitatea de parte în hotărârea supusă revizuirii şi dacă motivele invocate se numără printre cele indicate în textul de lege, însă judecătorul fondului a depăşit limitele competenţei raportat la această această procedură şi a analizat temeiul de revizuire, respectiv art. 453 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform cărora: „(3) Instanţa examinează, dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4)."

După cum se poate observa prima instanţă, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., printre altele, a verificat dacă cererea a forst formulată de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., precum şi dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.

Totodată, au fost avute în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. In acest sens s-a tăcut referire şi la jurisprudenţa recentă a Curţii, respectiv Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, potrivit căreia, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret". In aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea Constituţională a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca ceea ce a stabilit instanţa de contencios constituţional, pe cale jurisprudenţială, cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în cauză. Aşadar, Curtea a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate in cauze soluţionate definitiv pană la publicarea în M. Of. a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Întrucât principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi în ordinea juridică comunitară, precum şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a reţinut că atingerea adusă acestuia prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, parag. 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, parag. 52). In speţă, Curtea Constituţională a constatat că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional. Insă nereglementarea condiţiei ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte ex tune actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor ari 147 alin. (4) din Constituţie, determină o încălcare nepermisă a autorităţii de lucru judecat, o atingere adusă principiului securităţii raporturilor juridice - element fundamental al supremaţiei dreptului, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumar eseu împotriva României, parag. 61).

Prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul penal nr. x/64/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de şantaj în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969. Sentinţa penală menţionată a rămas definitivă la data de 21 mai 2013 prin decizia penală nr. 1705 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Având în vedere că revizuentul şi-a întemeiat prezenta cerere pe faptul că în Dosarul nr. x/64/2008 al Curţii de Apel Braşov, un alt coinculpat (B.) a invocat la data de 19 aprilie 2010 o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din V.C.P.P., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Braşov că petentul nu are deschisă calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care, în Dosarul penal nr. x/64/2008, în apărarea sa, nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pe care se întemeiază prezenta cerere.

Aşa cum s-a menţionat anterior, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepţie.

Mai mult decât atât, din analiza excepţiei invocate de către B. la termenul din 19 aprilie 2010, a rezultat că s-au adus critici dispoziţiilor art. 91 C. proc. pen. anterior, din perspectiva posibilităţii autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de comiterea vreunei infracţiuni, situaţie faţă de care se constată că prin excepţia de neconstituţionalitate invocată nu s-au criticat aceleaşi prevederi ca cele declarate ulterior neconstituţionale, motivele fiind total diferite. În Dosarul penal nr. x/64/2008, art. 912 C. proc. pen. anterior, care viza organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, nu a fost criticat.

Faţă de cele menţionate, se observă că instanţa de fond a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi, constatând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatul menţionat, în mod just a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Referitor la critica formulată de apelantul revizuent, în sensul că instanţa de fond a depăşit limitele competenţei raportat la procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi a analizat temeiul de revizuire, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat, raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen., având în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, dacă revizuentul are deschisă calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile menţionate, în condiţiile în care, în Dosarul penal nr. x/64/2008, în apărarea sa, nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pe care se întemeiază prezenta cerere, ceea ce, prin raportare la dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., constituie o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire în acest caz special.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 iunie 2016.