Rejection of criminal revision petition for failure to specify statutory grounds and subsequent appeal barred by principle of legal certainty
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner against the Court of Appeal’s decision rejecting his initial appeal, thereby leaving the original rejection of the revision petition in force. The dispute concerned a request for revision of a criminal sentence from 1973 for bribery, where the petitioner argued that evidence was missing and his confession was coerced; however, the first-instance court had previously rejected the revision petition as inadmissible because the petitioner failed to specify a legal ground for revision within the statutory deadline, a ruling upheld by the Court of Appeal. The Supreme Court held that the petitioner’s subsequent attempt to challenge the Court of Appeal’s final decision via appeal was procedurally barred, applying the principle of legal certainty and the exclusivity of appeal rights under Article 408(1) of the Code of Criminal Procedure, which limits appeals to non-final decisions and prevents the declaration of multiple appeals for the same matter.
Legislator headnote
AI generatedart. 459 C. proc. pen, art. 456 alin. (4) C. proc. pen, art. 455 C. proc. pen, art. 459 alin. (3) C. proc. pen, art. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 453 C. proc. pen; Rejection of criminal revision petition for failure to specify statutory grounds and subsequent appeal barred by principle of legal certainty: The dispute concerned a request for revision of a criminal sentence from 1973 for bribery, where the petitioner argued that evidence was missing and his confession was coerced; however, the first-instance court had previously rejected the revision petition as inadmissible because the petitioner failed to specify a legal ground for revision within the statutory deadline, a ruling upheld by the Court of Appeal. The Supreme Court held that the petitioner’s subsequent attempt to challenge the Court of Appeal’s final decision via appeal was procedurally barred, applying the principle of legal certainty and the exclusivity of appeal rights under Article 408(1) of the Code of Criminal Procedure, which limits appeals to non-final decisions and prevents the declaration of multiple appeals for the same matter.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to impose judicial costs on the appellant and specify the advancement of the official defense counsel's fee.
Full text
Decizia nr. 221/A/2016
Asupra apelului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 166 din 08 februarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul formulat de revizuientul A. împotriva sentinţei penale nr. 2633 din data de 07 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia penală, în Dosarul nr. x/215/2015, ca nefondat.
A fost obligat apelantul la 20 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2633 din data de 07 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia penală, în Dosarul nr. x/215/2015, în temeiul art. 459 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 4013 din 03 noiembrie 1973 a Judecătoriei Craiova.
În temeiul art. 274 din noul C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 RON a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 05 mai 2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/215/2015, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 4013 din 03 noiembrie 1973 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1860 din 19 decembrie 1973 a Tribunalului Dolj.
În motivare, revizuentul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, deoarece nu mai există ciorna pe care ar fi notat suma de 2.000 RON, nu au fost audiaţi ceilalţi doi profesori ce au fost în comisie, profesorii B. şi C., inculparea sa a fost numai în baza declaraţiei persoanei vătămate şi a părinţilor acestuia, recunoaşterea faptei a avut loc sub tortură, fără apărător, la sediul poliţiei, fiind emis mandat de arestare fără a fi interogat. A mai arătat că a declarat cele întâmplate în faţa judecătorilor, arătând că este nevinovat.
La cerere a ataşat adresa Inspectoratului Şcolar Dolj prin care se comunica faptul că termenul de păstrare a lucrărilor este de 2 ani, iar ciornele elevilor nu erau semnate şi nu se puteau identifica, extras din sentinţa penală nr. 4013 din 03 noiembrie 1973 a Judecătoriei Craiova, decizia penală nr. 1860 din 19 decembrie 1973 a Tribunalului Dolj.
În temeiul art. 456 alin. (4) C. proc. pen., instanţa i-a pus în vedere revizuentului să indice cazul de revizuire pe care îşi întemeiază cererea şi mijloacele de probă în dovedirea acesteia, iar la termenul din 26 mai 2015 acesta a solicitat numirea unui apărător din oficiu, arătând că nu are cunoştinţe juridice.
S-a numit apărător din oficiu av. D., care a luat legătura cu clientul său începând cu data de 23 iunie 2015, iar în şedinţa din camera de consiliu de la data de 07 iulie 2015 revizuentul a solicitat să se apere singur.
Prin adresa depusă între termene, revizuentul a arătat că apărătorul nu a studiat dosarul, solicitându-i acte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 459 C. proc. pen., la primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei. Dată fiind perioada mare trecută, preşedintele nu a mai putut ataşa dosarul, care a fost topit conform normelor arhivistice în vigoare. Nu se poate reţine nici o eroare dată de faptul că în România a fost un regim totalitar, dat fiind faptul că din anul 1989 până la momentul sesizării instanţei au trecut aproximativ 16 ani.
Admisibilitatea în principiu a fost examinată de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
Prima instanţă a reţinut că revizuentul nu a indicat niciunul din motivele de mai sus în termenul acordat în acest sens, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă.
S-a reţinut că toate motivele invocate de revizuent sunt aprecieri asupra stării de fapt stabilite de către instanţă, aprecieri care nu pot fi făcute pe această cale. Mai mult, contrar susţinerilor revizuentului, au fost identificate de către organele de „miliţie” din acele timpuri toate persoanele implicate, inclusiv ceilalţi doi profesori din comisie, colegul de bancă al elevului căruia i s-a pretins mită, dar şi şoferul care l-a condus pe inculpat la domiciliul elevului, de care revizuentul uită în comentariile sale.
De asemenea, nu au fost reţinute nici susţinerile revizuentului cu privire la nerecunoaşterea sa, dovada contrară fiind făcută de cererea de recurs, aşa cum este reţinută de instanţa care a soluţionat calea de atac, unde se fac referiri numai la încadrarea juridică a faptei, nu şi cu privire la inexistenţa acesteia.
Din aceste considerente, în temeiul art. 459 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 4013 din 03 noiembrie 1973 a Judecătoriei Craiova.
În temeiul art. 274 din noul C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 RON a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul A. arătând că adresa din 29 aprilie 2015 a Inspectoratului Şcolar Dolj, care se află la dosar, lămureşte problema de fond a ciornei pentru care s-a pronunţat condamnarea. Această adresă nu a fost avută în vedere nici de judecător şi nici de procuror în dosar, fiind un înscris ce nu s-a dovedit în realitate, declaraţiile din cauză fiind mincinoase, iar ciorna trebuia găsită şi pusă în rechizitoriu.
A mai arătat că avocatul din oficiu nu a depus nici un înscris şi nu a studiat dosarul cauzei astfel că s-a apărat singur.
Apelul revizuentului a fost respins ca nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen., instanţa este datoare să procedeze la verificarea condiţiilor de formă privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, respectiv respectarea termenelor de formulare a revizuirii, calitatea persoanei, dată de disp. art. 455 C. proc. pen., indicarea cazului de revizuire şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, indicarea temeiurilor legale pentru redeschiderea procedurilor legale, indicarea faptelor şi mijloacelor de probă care conduc în mod evident la stabilirea existenţei temeiului legal indicat în cerere şi care nu au mai fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire.
Neîndeplinirea acestor condiţii, prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., conduce la aprecierea cererii de revizuire ca inadmisibilă, soluţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
Reţinând că revizuientul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen., întrucât nu a precizat unul din motivele prevăzute de art. 453 C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea de revizuire, instanţa de fond a dispus în mod corect respingerea cererii ca inadmisibilă, soluţie întemeiată în mod just pe disp. art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a exercitat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16 martie 2016.
Examinând prioritar excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, se reţin următoarele:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauză, se constată că revizuentul A. a uzat de calea de atac a apelului împotriva nr. 2633 din data de 07 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia penală.
Prin decizia penală nr. 166 din 08 februarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul formulat de revizuientul A. împotriva sentinţei penale nr. 2633 din data de 07 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia penală, în Dosarul nr. x/215/2015, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
În raport cu dispoziţiile legale menţionate, se constată că în cauză, apelantul revizuent a formulat un nou apel, împotriva unei decizii definitive, prin care a fost respins, ca nefondat, primul apel exercitat.
Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefmitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 166 din 08 februarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 166 din 08 februarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerlui Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 mai 2016.