Transfer of criminal victim status via civil assignation enabling mediation-based extinguishment of fraud liability

Decizia nr. 184/RC/2016

Asupra recursurilor în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1419/A din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014*, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) noul C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi A., B. şi C., împotriva Sentinţei penale nr. 1855 din 25 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti.

A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând pe fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen.; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală noul C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen., (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen., (în dauna părţii vătămate SC E. România SA).

În baza art. 38 lit. a) noul C. pen. rap la art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen. a contopit pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură private, (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 91 noul C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 noul C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a) - d) noul C. pen.:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile;

d) să comunice orice schimbare a locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

şi alin. (2) lit. d) noul C. pen.

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) noul C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a desfăşura pe durata termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 100 de zile, al cărei conţinut, precum şi instituţia la care va fi prestată munca, vor fi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 şi 97 noul C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) noul C. proc. pen. rap. la art. 422 noul C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) noul C. proc. pen., a lăsat nesoluţionate acţiunile civile exercitate faţă de inculpatul A., de către părţile civile SC D. România SA şi SC E. România SA, înlăturând astfel obligaţiile instituite în sarcina acestui inculpat de către prima instanţă, pe latura civilă a cauzei.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 1 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen.

A redus pedepsele aplicate inculpatului B., prin sentinţa apelată, după cum urmează: cele două pedepse de câte 3 ani şi 4 luni închisoare, fiecare, la câte 2 ani închisoare, fiecare; iar cele două pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare fiecare, la câte 9 luni închisoare fiecare.

În baza art. 38 lit. a) noul C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul B., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut următoarele:

Referitor la apelul declarat de apelantul-inculpat A., Curtea a reţinut că acesta a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală noul C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen., (în dauna părţii vătămate SC D. România SA), precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen., (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), având în vedere cele două acorduri de mediere încheiate cu cele două părţi vătămate.

De asemenea, a mai solicitat achitarea în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi noul C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părţii vătămate SC D. România SA) şi al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în dauna părţii vătămate SC E. România SA), arătând că la momentul reţinut în actul de acuzare ca reprezentând data săvârşirii acestor două infracţiuni, în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 290 vechiul C. pen. nu era incriminat şi falsul intelectual prev. de art. 289 vechiul C. pen., aşa cum este în noua reglementare penală, care în cuprinsul art. 322 alin. (1) noul C. pen. include şi falsul intelectual ce nu mai reprezintă o infracţiune distinctă ca în vechiul C. pen.

Astfel, raportat la situaţia de fapt reţinută în sarcina sa, cu referire la cele două infracţiuni de fals, a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii disp. art. 322 noul C. pen., în loc de art. 290 vechiul C. pen., modalităţile alternative ale elementului material al laturii obiective al infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. neregăsindu-se în cauza de faţă, sens în care se impune achitarea sa pentru aceste două fapte.

Raportat la acest ultim motiv de apel, Curtea a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:

Cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa apelată, dintre care una în formă continuată, au fost reţinute ca fiind săvârşite în legătură cu contractul de închiriere încheiat între acest inculpat şi inculpatul B., având ca obiect imobilul proprietatea inculpatului A., prezentat de inculpatul A. în data de 08 iulie 2008, în vederea obţinerii unui credit de la partea vătămată SC D. România SA, în legătură cu facturile fiscale ce atestau relaţii comerciale între cele două societăţi comerciale aparţinând celor doi inculpaţi, respectiv, SC F. SRL, (asociat unic A.) şi SC G. SRL, (asociat unic B.), pretins emise la datele de 18 august 2008 şi 12 septembrie 2008, precum şi în legătură cu contractul de închiriere încheiat de cei doi inculpaţi A. şi B. în data de 01 iulie 2008, folosit pentru inducerea în eroare a părţii vătămate SC E. România SA

Curtea a observat că modalitatea de săvârşire a infracţiunilor menţionate a constat în aceea că inculpatul A. a falsificat înscrisurile enumerate anterior, prin contrafacerea scrierii, ceea ce nu înseamnă a falsifica înscrisul prin imitarea scrisului, ci înseamnă a reproduce conţinutul pe care îl are în mod obişnuit, un asemenea înscris adevărat, astfel încât să se creeze aparenţa unui înscris adevărat.

Cu alte cuvinte, falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii înseamnă reproducerea în mod fraudulos, plăsmuirea, ticluirea unui înscris, atribuindu-se aparenţa unui înscris sub semnătură privată autentic, real.

Raportat la această modalitate de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură private, Curtea a constatat că în ambele reglementări penale, (art. 290 vechiul C. pen. şi art. 322 noul C. pen.), este incriminată această faptă ca reprezentând infracţiunea menţionată, astfel încât criticile inculpatului sub aspectul analizat nu pot fi primite ca pertinente.

Practic, prin acţiunea de falsificare a respectivelor înscrisuri, inculpatul A. a prezentat în vederea obţinerii unor credite bancare, situaţii nereale de natură să producă consecinţele juridice preconizate, înserate în cuprinsul unor înscrisuri sub semnătură privată care aveau aparenţa unor înscrisuri reale, datorită folosirii unui tipar real al acestora, al unor formulare tipizate, numai conţinutul fiind cel plăsmuit.

În aceste condiţii, apărarea inculpatului din apel nu poate fi reţinută de către Curte în sensul solicitat de către apelantul-inculpat.

Mai mult, în contextul în care inculpatul A. a încheiat cu părţile vătămate, constituite părţi civile, două acorduri de mediere cu referire la cele două infracţiuni de înşelăciune, reţinute în sarcina sa, iar cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care de asemenea a fost trimis în judecată, au constituit practic mijloacele frauduloase de comitere a infracţiunilor de înşelăciune, este evident că acesta a recunoscut în modalitatea încheierii celor două acorduri de mediere săvârşirea acestor patru infracţiuni.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că orice alte argumente vizând situaţia de fapt ce a determinat încadrarea juridică în cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu se mai impun a fi reluate, aspectele învederate mai sus, criticate de inculpat în apelul formulat, fiind suficiente pentru a răspunde acestor critici.

Curtea a observat pe de altă parte, că inculpatul A. a susţinut în cadrul acestui motiv de apel, ideea unei dezincriminări a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în modalitatea de săvârşire reţinută în rechizitoriu, raportat la dispoziţiile noului C. pen., susţineri care au fost analizate în cele ce preced, astfel încât o nouă relatare a situaţiei de fapt ce a stat la baza acestei încadrări juridice, fiind inutilă.

Raportat la primul motiv de apel, Curtea a reţinut că inculpatul A. a încheiat într-adevăr două acorduri de mediere cu părţile vătămate SC D. România SA şi SC H. România SRL, în calitate de succesoare în drepturi a SC E. România SA, (potrivit cesiunii de creanţă intervenită între cele două părţi, cu referire la drepturile derivate din contractul de credit din 29 iulie 2008 asupra părţii A., aspect semnalat instanţei de apel, prin cererea de la dosar apel, formulată de către SC E. România SA), aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar apel.

Curtea a reţinut totodată, cu referire la acest motiv de apel şi cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/4/2014 şi s-a decis, în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare şi că încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Această decizie a devenit obligatorie de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) noul C. proc. pen.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul-inculpat B., Curtea a reţinut că acesta a solicitat în principal achitarea sa, arătând că este nevinovat, întrucât nu a avut intenţia de a înşela băncile, iar în subsidiar, o reindividualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora şi a aplicării amenzii penale pentru infracţiunile de fals.

Instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăţia acestui inculpat în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat de către prima instanţă, prin simpla raportare la poziţia procesuală a inculpatului A. şi a inculpatului I.

Astfel, inculpatul A. a înţeles ca în faza procesuală a apelului să încheie acorduri de mediere cu părţile vătămate, constituite părţi civile, ceea ce evident denotă o recunoaştere a faptelor din partea sa, iar inculpatul I., cumnatul inculpatului B., a înţeles să se judece conform procedurii simplificate, prev. de art. 3201 vechiul C. proc. pen.

Revenind însă la apărările acestui inculpat, Curtea a reţinut că în perioada iulie 2008 - septembrie 2008, deşi cunoştea că nu îndeplinea condiţiile necesare pentru a contracta împrumuturi băneşti, inculpatul B. alături de inculpatul A. a încercat iniţial să obţină un credit în valoare de 330.000 de franci elveţieni, pe numele ultimului, (echivalentul sumei de 736.461 de lei) de la partea vătămată SC D. România SA, folosind în acest sens un contract de închiriere fals pe care cei doi inculpaţi l-au plăsmuit în scopul de a dovedi că aveau veniturile necesare rambursării acestui împrumut bănesc.

După ce a fost respinsă cererea de acordare a creditului (întrucât partea vătămată a constatat existenţa unui grad de risc, potenţial de fraudă), în vederea realizării aceleiaşi hotărâri infracţionale, şi anume de a obţine împrumuturi băneşti prin folosirea de mijloace frauduloase, cei doi inculpaţi au contractat de la SC D. România SA două credite bancare, în numele SC G. SRL, deţinută de către inculpatul B., creându-i părţii vătămate convingerea că urmau să deruleze raporturi comerciale prin intermediul societăţilor comerciale pe care le deţineau, deşi în realitate acest lucru nu era conform cu realitatea.

În plus, inculpaţii au contrafăcut mai multe facturi fiscale care atestau în mod nereal existenţa unor tranzacţii comerciale între societăţile comerciale pe care le deţineau, respectiv SC F. SRL şi SC G. SRL pe care le-au folosit pentru retragerea sumei de 40.000 de euro în baza convenţiilor de credit din data de 28 august 2008 încheiate între SC G. SRL şi inculpaţii A. şi B. în calitate de garanţi. Caracterul fals al acestor facturi fiscale este dovedit de faptul că acestea nu au fost înregistrate potrivit dispoziţiilor legale în evidenţele contabile ale celor două societăţi.

Curtea a subliniat că simpla garantare de restituire a împrumuturilor băneşti prin instituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil nu este de natură să îl exonereze de răspundere penală pe inculpat, cât timp probele din dosar au stabilit cu certitudine şi dincolo de orice îndoială rezonabilă că partea vătămată SC D. România SA nu le-ar fi acordat celor doi inculpaţi împrumuturi băneşti dacă ar fi cunoscut că facturile fiscale prezentate băncii erau false şi că în realitate societăţile comerciale pe care le deţineau nu derulau relaţii comerciale.

De asemenea, în cursul lunii iulie 2008, după ce partea vătămată SC D. România SA respinsese cererea inculpatului A. de acordare a unui credit în valoare de 330.000 de franci elveţieni, inculpatul A. s-a adresat părţii vătămate SC E. România SA solicitând acordarea unui credit în valoare de 200.000 de franci elveţieni.

Pentru a o convinge pe partea vătămată că deţinea veniturile necesare rambursării acestui împrumut, cei doi inculpaţi au hotărât să depună acelaşi înscris fals cu ajutorul căruia încercaseră la începutul lunii iulie 2008 să obţină un credit de la partea vătămată SC D. România SA, respectiv un contract de închiriere fals datat 01 iulie 2008, care atesta că inculpatul A. închiriase un imobil aflat în construcţie, nefinisat, nemobilat şi neracordat la toate utilităţile, prietenului său inculpatul B., în schimbul incredibilei sume de 14.500 de lei lunar.

În această modalitate a fost încheiat contractul de credit din 29 iulie 2008.

Caracterul fals al acestui contract de închiriere a fost confirmat de probele administrate în cauză, iar în plus, inculpatul A. a recunoscut că încheierea acestuia a fost menită să asigure îndeplinirea condiţiilor impuse de bancă în ceea ce priveşte veniturile necesare obţinerii unui credit.

Aşa cum s-a subliniat anterior, garantarea restituirii împrumutului bănesc prin instituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil nu este de natură să îl exonereze de răspundere penală pe inculpatul B., cât timp probele din dosar au stabilit cu certitudine şi dincolo de orice îndoială rezonabilă că partea vătămată SC E. România SA nu i-ar fi acordat inculpatului A., un împrumut bănesc dacă ar fi cunoscut că acesta nu deţinea veniturile pe care le-a comunicat părţii vătămate cu prilejul încheierii contractului de credit.

Totodată, în vederea realizării hotărârii infracţionale pe care o adoptase, respectiv de obţinere a unor împrumuturi bancare prin folosirea unor mijloace frauduloase, inculpatul B. a depus în cursul lunii august 2008 la SC E. România SA o cerere de acordare unui credit în valoare de 208.713 franci elveţieni.

Deşi cunoştea că nu deţinea veniturile necesare pentru a restitui această sumă, inculpatul a depus la bancă un contract fals care atesta că îi închiriase cumnatului său, inculpatul I., în schimbul sumei de 7.900 de lei lunar, un imobil aflat în construcţie, nefinisat şi nemobilat pe care îl deţinea în comuna Chiajna, sat Roşu, jud. Ilfov.

După cum s-a relevat în cele de mai sus, deşi inculpatul B. a negat săvârşirea acestor fapte, apărările sale sunt combătute de atitudinea procesuală a inculpaţilor A. şi I., fiind evidentă conivenţa infracţională a acestora în săvârşirea faptelor imputate.

Drept urmare, apărările apelantului-inculpat B., referitoare la buna sa credinţă în contractarea unor credite bancare, au fost cenzurate ca nesincere, fiind contrazise în principal de apărările coinculpaţilor, implicaţi în săvârşirea aceloraşi fapte penale.

În ceea ce priveşte solicitarea formulată în subsidiar de către acelaşi apelant-inculpat, vizând reindividualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată, acesta fiind de altfel motivul pentru care apelul declarat, a fost admis.

Având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 noul C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare din cele patru infracţiuni reţinute în sarcina acestui inculpat, rolul său în comiterea lor, contribuţiile infracţionale ale celorlalţi inculpaţi în săvârşirea aceloraşi fapte, atitudinea procesuală a inculpatului, forma continuată a infracţiunilor, numărul actelor materiale, şi nu în ultimul rând constatarea că prima instanţă i-a aplicat pedepse peste limita medie pentru infracţiunile de înşelăciune şi la jumătatea maximului special pentru infracţiunile de fals, precum şi faptul că prin Sentinţa penală nr. 169 din 13 iulie 2012 a Tribunalului Gorj, desfiinţată în parte prin Decizia penală nr. 244 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 145 din 28 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, toate pronunţate în Dosarul nr. x/95/2010, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executare, faptă concurentă cu cele din cauza de faţă, comisă în împrejurări asemănătoare cu cele din speţa dedusă judecăţii, Curtea a apreciat că se impune o reindividualizare a pedepselor aplicate acestuia în sensul reducerii lor.

Referitor la aplicarea pedepsei amenzii penale pentru fiecare din cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, Curtea a considerat, prin raportare la aceleaşi criterii de individualizare că nu se impune aplicarea unor asemenea pedepse, pedeapsa închisorii fiind singura aptă să determine atingerea scopului prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, Curtea a opinat în sensul că în mod corect şi legal instanţa de fond a apreciat că aceasta nu poate fi executată decât în regim de detenţie, motiv pentru care nu vor opera modificări ale sentinţei apelate sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii penale au formulat recurs în casaţie, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.

În motivarea recursului în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia recurată sub aspectul greşitei încetări a procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen. în dauna persoanei vătămate SC E. România SA.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate SC E. România SA şi SC D. România SA ca urmare a încheierii acordurilor de mediere prin înţelegere totală între inculpat şi SC H. SRL în calitate de cesionar al creanţei de către SC E. România SA cu privire la contractul de credit din 29 iulie 2008 şi inculpat şi SC D. România SA.

A considerat că instanţa nu putea dispune încetarea procesului penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate SC E. România SA faţă de inculpatul A. întrucât acordul de mediere a fost încheiat cu SC H. SRL în ceea ce priveşte latura penală şi nu cu persoana vătămată SC E. România SA.

SC E. România SA s-a constituit parte civilă cu suma de 278.982,21 franci elveţieni CHF, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin inducerea sa în eroare de către inculpatul A. cu prilejul încheierii convenţiei de credit din 29 iulie 2008.

Prin sentinţa penală mai sus precizată Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a obligat, între altele, pe inculpat la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă SC E. România SA. Ulterior, în cursul judecăţii în apel, la termenul din data de 21 aprilie 2015, SC E. România SA a comunicat instanţei că nu mai este deţinătoarea legală a drepturilor derivate din contractul de credit din 29 iulie 2008 asupra părţii A., în cauză fiind cesionată creanţa către SC H. SRL, astfel că între SC E. România SA şi inculpat nu mai există raport juridic contractual.

La data de 27 august 2015 s-a încheiat un acord de mediere între inculpatul A. prin mandatar J. şi SC H. SRL creditor, acţionând în calitate de cesionar de drepturi al SC E. România SA. Acordul de mediere a vizat atât latura penală, cât şi latura civilă a prezentei cauze. În ceea ce priveşte latura penală, s-a precizat că părţile hotărăsc să se împace în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune.

Prin încheierea contractului de cesiune de creanţă de către SC E. România SA cu SC H. SRL, partea civilă SC E. România SA nu a pierdut şi calitatea de persoană vătămată, SC H. SRL fiind o persoană căreia i s-a transmis pe cale convenţională doar dreptul la repararea prejudiciului.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) C. proc. pen., dreptul la repararea prejudiciului poate fi transmis pe cale convenţională unei alte persoane.

Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 1506 şi urm. C. civ., potrivit cărora cesiunea de creanţă transferă cesionarului drepturile pe care le are în legătură cu creanţa cedată, precum şi drepturile de garanţie şi celelalte accesorii ale creanţei. În speţă, rezultă că s-au cedat toate drepturile în legătură cu suma de bani ce trebuie să o primească persoana vătămată SC E. România SA cu titlu de despăgubire. Astfel, ceea ce a transmis această bancă către SC H. SRL pe cale convenţională este doar calitatea sa juridică procesuală în latura civilă a cauzei nu şi în latura penală.

Dreptul de a hotărî cu privire la latura penală, în ceea ce priveşte încetarea procesului penal printr-un acord de mediere, nu îl poate avea decât persoana vătămată întrucât este un drept personal, aspect valabil şi pentru împăcare şi retragerea plângerii.

Trebuie precizat faptul că nu există un mandat prin care SC H. SRL să fie împuternicită de către persoana vătămată cu privire la posibilitatea împăcării/încheierii unui acord de mediere cu inculpatul în ceea ce priveşte latura penală. În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 23 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia în cursul procesului, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul şi partea civilă pot încheia un acord de mediere, dar şi faptul că medierea este o cauză sui-generis de încetare a procesului penal, distinctă de împăcare, acordul de mediere se putea încheia separat, la momente diferite, sau prin acelaşi act cu SC H. SRL în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi cu SC E. România SA în calitate de persoană vătămată în ceea ce priveşte latura penală a cauzei.

Pentru aceste considerente a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea în parte a Deciziei penale nr. 1419 din 22 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în ceea ce priveşte pe inculpatul A. şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul B. a susţinut, cu privire la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. că stabilirea şi reţinerea de către instanţa de fond şi de apel a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 322 C. pen. nou este nelegală, faţă de faptul că infracţiunea prev. de art. 290 din vechiul C. pen. aşa cum este definită, prin elementele constitutive nu are corespondenţă în noul C. pen.

Astfel, a arătat că potrivit art. 290, din vechiul C. pen. - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este definit «Falsificarea unui înscris sub semnătura privata prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îi încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.»

Art. 288, din vechiul C. pen defineşte Falsul material în înscrisuri oficiale: «Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod, de natura să producă consecinţe juridice».

În art. 322 din noul C. pen. se prevede: Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute de art. 320 (identic cu art. 288 din vechiul C. pen.) sau art. 321 (care defineşte Falsul intelectual - infracţiune pentru care nu a fost trimis în judecată prin Rechizitoriu)

Este, fără putinţă de tăgadă că înscrisul reţinut a fi falsificat - Contractul de închiriere încheiat între inculpat şi cumnatul său I., nu a fost falsificat prin una din modalităţile prevăzute la art. 320 - corespondent al vechiului art. 288, ci numai prin teza a II-a din art. 322, noul C. pen. respectiv cea prevăzută de art. 321 noul C. pen. - art. 289 din vechiul C. pen.

Ori pentru aceasta infracţiune, prev de art. 289 vechiul C. pen. nu a fost trimis în judecată prin actul de sesizare.

Este evident că instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti a dispus în mod greşit schimbarea încadrării juridice din 2 infracţiuni prev. de art. 290 C. pen. vechi, în 2 infracţiuni prevăzute de art. 322 alin. (1), C. pen. nou, încălcând dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (2) din C. pen.

Este de necontestat că elementul material al infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. vechi putea consta doar dintr-o acţiune de alterare a înscrisului sau contrafacere a scrierii sau a semnăturii unui înscris sub semnătură privată.

Astfel, a fost condamnat pentru 2 infracţiuni care nu există.

Mai mult decât atât, acest înscris sub semnătură privată nu a fost folosit şi nu a produs nicio consecinţă juridică, în sensul că nu a fost luat în consideraţie la analiza de acordare a creditului - motiv pentru care, Banca, în vederea creşterii garanţiei a instituit un cash colateral în sumă de 25.000 euro, împrumutatul B. primind numai 75.000 euro.

Pe cale de consecinţă, infracţiunea de înşelăciune este cea prevăzută în alin. (1), din art. 244 C. pen., care prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani, iar nu şi alin. (2), aşa cum au fost aplicate pedepsele.

Recurentul inculpat B. a susţinut, cu privire la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., că în art. 34 lit. b), din C. pen. anterior, în caz de concurs de infracţiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Rezultă, în cazul concursului de infracţiuni, legea veche prevedea că atât sporirea pedepsei până la maximul ei special cât şi adăugarea unui spor de pedeapsă erau facultative.

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în caz de concurs de infracţiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, în cauza de faţă, legea veche este favorabilă condamnatului, întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special şi nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În cauza de faţă, s-au aplicat condamnatului-inculpat, 2 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru 2 infracţiuni de înşelăciune şi 2 pedepse de câte 9 luni închisoare pentru 2 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată - fapte care nici nu există în sarcina inculpatului B.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul concursului de infracţiuni, adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor inferior fracţiei, prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu consecinţa aplicării unei pedepse rezultante inferioare pedepsei determinate conform art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. - Decizia nr. 27/RC din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai susţinut că hotărârile pronunţate în fond şi în apel sunt vădit nelegale şi cu privire la latura civilă.

Astfel, cu privire la obligaţia către SC E. România SA, contractul de credit din 19 august 2008, a fost încheiat pentru suma de 208.713 CHF - franci elveţieni.

Din această sumă - care a fost convertită în euro, s-a constituit un cash colateral de 25.000 euro, drept garanţie, astfel că suma reală primită a fost de 75.000 euro.

Rata lunară fost stabilită la 900 CHF, plătind 11 rate, respectiv 9.900 CHF.

Din cash-ul colateral în suma de 25.000 euro au fost oprite 56 rate lunare respectiv suma de 50.600 CHF.

Imobilul adus în garanţie a fost valorificat prin executare silită, fiind vândut cu suma de 54.000 euro - ceea ce însemna 118.800 CHF.

Totalizând aceste sume achitate în contul contractului de credit rezultă suma de 179.300 CHF, astfel ca în mod cu totul nelegal a fost obligat la plata sumei de 253.358,82 CHF.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2, lit b), C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12, C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 2.

Analizând recursurile în casaţie declarate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul B., Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului Cod de procedură penală, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează aşadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive.

Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Înalta Curte constată că la dosarul Curţii de Apel, se regăseşte acordul de mediere încheiat la data de 19 martie 2015 între inculpatul A. şi SC D., prin care au convenit asupra laturii penale şi a laturii civile a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2014*, în sensul de a înlătura răspunderea penală pentru infracţiunea de înşelăciune şi, respectiv de a achita suma reprezentând prejudiciul material cauzat părţii civile prin săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, la data de 27 august 2015, s-a încheiat acordul de mediere între inculpatul A. şi SC H. România SRL, cu privire la împăcarea părţilor şi soluţionarea amiabilă a laturii penale şi a laturii civile, având ca obiect infracţiunea de înşelăciune.

Totodată, Înalta Curte constată că la data de 25 iulie 2014 a intervenit contractul de cesiune de creanţă prin care E. România SA a cesionat către SC H. România SRL creanţele, împreună cu drepturile stipulate în convenţia de credit din 29 iulie 2008 şi garanţiile constituite prin contractul de ipotecă cu garanţie reală imobiliară din 29 iulie 2008.

Astfel, prin contractul de cesiune sus-menţionat au fost transferate toate drepturile care derivă din contractul de credit încheiat între inculpatul A. şi E. România S.A, inclusiv dreptul de a soluţiona pe cale amiabilă latura civilă şi latura penală a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2014*, SC H. România SRL fiind succesoarea în drepturi a SC E. România SA Ori, odată cesionate toate drepturile, instanţa apreciază că nu se impunea încheierea unui acord de mediere separat, exclusiv cu SC E. România SA referitor la latura penală a cauzei.

Mai mult, Înalta Curte reţine că infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune contra patrimoniului, iar persoana vătămată prin săvârşirea unei astfel de infracţiuni este persoana care a suferit o vătămare materială, în speţă, SC E. România SA a suferit un prejudiciu în cuantum de 97.000 de euro. Dreptul părţii vătămate de a solicita şi de a obţine suma reprezentând prejudiciul material a fost transferat către SC H. SRL, drept care îi conferă societăţii succesoare şi posibilitatea încheierii unui acord de mediere cu inculpatul, sub aspectul laturii penale şi civile a cauzei.

Totodată, potrivit art. 244 alin. (3) C. pen. împăcarea părţilor, înlătură răspunderea penală. Astfel, atât timp cât între inculpat şi succesoarea în drepturi a SC E. România SA a intervenit un acord de mediere valabil, care consfinţeşte învoiala părţilor şi prin care prejudiciul produs va fi acoperit, în mod corect instanţa de apel a dispus, sub aspectul laturii penale, încetarea procesului penal faţă de acest inculpat.

Mai mult, Înalta Curte aminteşte dispoziţiile Deciziei nr. 9 din 2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora "încheierea unui acord de mediere se diferenţiază de împăcare prin faptul că poate interveni şi numai în ceea ce priveşte latura penală a procesului penal, în timp ce împăcarea este condiţionată atât de stingerea acţiunii penale, cât şi de stingerea acţiunii civile, precum şi de faptul că ea trebuie să fie totală şi necondiţionată.

Reglementarea distinctă a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. evidenţiază caracterul de cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

2. Recursul în casaţie declarat de inculpatul B.

Cu privire la primul motiv de recurs în casaţie invocat, respectiv că în mod greşit instanţele inferioare au dispus stabilirea şi reţinerea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 322 C. pen., având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior nu are corespondenţă în noul C. pen., Înalta Curte constată că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior este incriminată în actuala reglementare în dispoziţiile art. 322 noul C. pen., existând identitate sub aspectul elementelor constitutive.

Astfel, fapta inculpatului B., care în cursul lunii august 2008, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin folosirea unui mijloc fraudulos, respectiv un contract de închiriere fictiv încheiat cu inculpatul I., a indus-o în eroare pe partea vătămată SC E. România SA cu prilejul încheierii convenţiei de credit din 19 august 2008, obţinând un împrumut în cuantum de 208.713 franci elveţieni, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de înşelăciune.

Inculpatul B. a falsificat contractul de închiriere în baza căruia a obţinut creditul bancar, prin contrafacerea scrierii, adică prin una dintre modalităţile elementului material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, modalităţi prevăzute expres de dispoziţiile art. 320, 321 noul C. pen.

Mai mult, în speţă, este îndeplinită şi condiţia cerută imperativ de dispoziţiile legale, înscrisul falsificat să fie folosit în scopul producerii de consecinţe juridice, inculpatul a obţinut creditul bancar ca urmare a prezentării, ca valabil, a contractului de închiriere fictiv încheiat cu cumnatul său, I. Consecinţa juridică produsă prin folosirea înscrisului fictiv este obţinerea unui credit bancar, deşi, în realitate inculpatul nu îndeplinea condiţiile necesare pentru a contracta un asemenea credit.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al recursului în casaţie, stabilirea greşită de către instanţa de apel a pedepselor aplicate pentru infracţiunile comise de inculpat, prin faptul că a reţinut dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni prevăzute de legea nouă, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite de Curtea de Apel se încadrează în limitele prevăzute de lege, respectiv 2 ani pentru fiecare infracţiune de înşelăciune şi 9 luni pentru fiecare infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. prevede pentru infracţiunea de înşelăciune ca limite de pedeapsă, închisoarea între 1 - 5 ani, iar art. 322 alin. (1) C. pen. prevede pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. şi a dispus aplicarea unitară a noilor dispoziţii legale.

Deşi, s-au reţinut dispoziţiile art. 35 C. pen. referitoare la concursul de infracţiuni, care prevăd un tratament sancţionator mai sever, prin aplicarea obligatorie a sporului de pedeapsă de o treime din totalul pedepselor aplicate inculpatului, totuşi prin aplicarea unitară a dispoziţiilor noului C. pen. s-a stabilit o pedeapsă într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanţa de fond.

Astfel, chiar fără aplicarea sporului de pedeapsă facultativ prevăzut de legea veche, pedeapsa rezultantă de executat ar fi fost de 3 ani şi 4 luni închisoare, iar potrivit legii noi pedeapsa rezultantă este de 3 ani şi 2 luni închisoare.

Cu privire la motivele de recurs în casaţie invocate de către inculpatul B. referitoare la latura civilă a cauzei, Înalta Curte aminteşte că în calea de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă. Ori, în speţă, pentru a stabili cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii părţii vătămate SC E. România SA, ar presupune ca instanţa să reaprecieze situaţia de fapt.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1419/A din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014*.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1419/A din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2016.

Procesat de GGC - NN