Extraordinary revision appeal exhausted: single-appeal rule under New Criminal Procedure Code bars second appeal against revision dismissal

Decizia nr. 168/A/2015

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 13 din data de 6 martie 2014, Tribunalul Militar Bucureşti, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva sentinţei penală nr. 133 din 2 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974, definitivă prin nerecurare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 1 1 februarie 2014 Tribunalul Militar Bucureşti a fost sesizat, prin adresa din 07 februarie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu cererea de revizuire a petentului A.

Cererea revizuentului a fost înregistrată cu nr. x/753/2014, fiind repartizată aleatoriu şi acordat termen la 26 februarie 2014.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin adresa cu care a sesizat instanţa, a trimis şi cererile de revizuire formulate de petentul revizuent A. (5file), spre competentă soluţionare, având în vedere intrarea în vigoare a N.C.P.P. la de 01 februarie 2014, în temeiul art. 456 alin. (1) C. proc. pen. A restituit şi Dosarul nr. x/Rj/753/2011 (44 file), având anexat Dosarul nr. x/753/2011 al Curţii Militare de Apel (209 file).

La data de 12 noiembrie 2013, petentul A. s-a adresat şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu cerere de revizuire a aceleiaşi sentinţe penale, respectiv nr. 133 din 02 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974), definitivă prin nerecurare, cererea fiind înregistrată cu nr. x din 12 noiembrie 2013 - Cabinetul vicepreşedintelui Înaltei Curții de Casație și Justiție şi primind rezoluţia din aceiaşi zi, în sensul de a fi trimisă secţiei penale pentru repartizare aleatorie; tot la aceeaşi dată printr-o altă rezoluţie a fost făcută menţiunea „se trimite la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conf. art. 397 C. proc. pen."

Cererea de respectivă a fost înregistrată la Registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu nr. x din 13 noiembrie 2013.

Revizuentul A. a depus la data de 09 decembrie 2013, la Registratura generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completarea cererii sale, un alt înscris, care a fost înregistrat cu nr. x/2013.

În fapt, în esenţă, petentul revizuent a solicitat ca cererea sa de revizuire să fie „examinată de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curții de Casație și Justiție."

A făcut precizări în sensul că pe cererea sa de revizuire s-au pronunţat două complete de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi, în acelaşi dosar, pe probe şi argumente absolut identice, dar au ajuns la pronunţarea unor decizii opuse. A făcut referire la Decizia nr. 3683 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul, a casat Decizia nr. 4 din 04 mai 2011 a Curţii Militare de Apel şi sentinţa nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, şi a trimis cererea de revizuire „pentru judecare pe fond".

A precizat că „Tribunalului Militar Teritorial București procedează, ca şi în ciclul precedent, judecând pe fond din nou în şedinţă secretă (sala de consiliu), fără citarea sau participarea revizuientului, cu aceiaşi cerere de revizuire şi aceleaşi probe asociate, dar din nou cu dosarul de fond al sentinţei şi 1974, declarat ilegal tot strict secret" şi ajunge prin sentinţa nr. 20 din 03 mai 2012 la decizie identică cu cea casată anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, o concluzie complect opusă Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 3683 din 20 octombrie 2011, adică respinge cererea de revizuire'’.

A mai arătat că sentinţa nr. 20 din 03 februarie 2012 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost apelată din nou la Curtea Militară de Apel şi apoi din nou la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde un nou complet de 3 judecători la termenul din 04 octombrie 2013, judecând pe acelaşi dosar absolut identic (numai cu număr de Dosar schimbat adică nr. x/1/2013 în loc de nr. x/2011), cu aceleaşi probe şi argumente legale prezentate, ajunge la 01 noiembrie 2013 la o decizie complect opusă primei decizii a primului complet de 3 judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție, adică respingerea cererii de revizuire.

A cerut ca toate comunicările să îi fie făcute la adresa procesuală aleasă, respectiv la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din municipiul Bucureşti, sector 2.

În completare, prin înscrisul depus la data de 09 decembrie 2013, la Registratura generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fost înregistrat cu nr. x/2013, revizuentul a făcut referire la cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizând că cererea sa trebuie soluţionată de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curții de Casație și Justiție, după care a făcut referiri la sentinţa din 1974 prin care a fost condamnat la moarte, făcând referiri personale la onoarea şi statutul militar al judecătorilor din aceste zile, care au judecat în diferite faze procesuale cererile sale de revizuire, dar şi asupra întregului proces.

Procurorul militar, în şedinţa din camera de consiliu din 26 februarie 2014, a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de petentul A., ca inadmisibilă, motivând că susţinerile petentului nu se regăsesc în temeiurile prevăzute de C. proc. pen., privind admiterea în principiu a revizuirii, solicitarea petentului referindu-se la judecarea revizuirii de către un complet de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele dosarului, prima instanţa a constatat că revizuentul A. a formulat cereri de revizuire succesive, privind sentinţa penală nr. 133 din 02 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974), definitivă prin nerecurare, iar ultima sa cerere de revizuire vizează două hotărâri (decizii) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de control judiciar privind cea mai recentă cerere a sa de revizuire. În opinia şi critica sa, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt contradictorii şi doreşte ca acestea să fie cenzurate judiciar de un complet al instanţei de casaţie format din 9 judecători.

Din analiza dosarului de condamnare a rezultat că numitul lt. major A., din cadrul U.M. ... Bucureşti, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare, Secția Externă nr. x, din 07 august 1974, pentru infracţiunile de trădare prin transmitere de secrete, prev. de art. 157 alin. (1) C. pen., refuzul înapoierii în ţară prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. şi dezertare, prev. de art. 332 alin. (1) C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 133 din 02 septembrie 1974 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul penal nr. x/T/1974, reţinându-se ca dovedite în sarcina inculpatului faptele imputate cu unanimitate de voturi s-a hotărât condamnarea la moarte şi confiscarea totală a averii sus-numitului pentru infracţiunea de trădare prev. de art. 157 alin. (1) C.pen, şi la câte o pedeapsă de câte 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 5 ani pentru infracţiunile de refuzul înapoierii în ţară, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. şi dezertare prev. de art. 332 alin. (1) C. pen.

Condamnatul urma să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv moartea, confiscarea totală a averii, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 5 ani şi degradarea militară. Sentinţa a rămas defnitivă prin nerecurare.

Prima instanţă a reţinut că cea mai recentă cerere de revizuire a petentului A. a fost cea soluţionată prin sentinţa nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (Dosar nr. x/753/2011), prin care, în baza art. 403 alin. (3) teza finală şi art. 31 C. proc. pen. şi cu aplic. Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuent.

Prin Decizia nr. 4 din 04 mai 2011 pronunţată de Curtea Militară de Apel (Dosar nr. x/753/2011) a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul A.

Prin Decizia penală nr. 3683 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Dosar nr. x/753/2011), a fost admis recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 04 mai 2011 a Curţii Militare de Apel, au fost casate decizia recurată şi sentinţa penală nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Instanţa de recurs, în motivare, după sublinierea dispoziţiilor prev. de art. 403 alin. (3)1 C. proc. pen., aşa cum a fost introdus prin art. 18 pct. 55 din Legea nr. 202 /2010, care constituie o transpunere a Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căruia cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări, invocate în soluţionarea acestora, a apreciat că, în speţă nu îşi găseşte aplicabilitatea textului legal menţionat, pentru că nu există identitate de persoană, temei legal, motive şi apărări între cererea de revizuire a condamnatului A. formulată în prezenta cauză şi cea anterioară, respinsă definitiv prin Decizia penală nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, s-a subliniat că există identitate de persoană şi temei legal, ambele cereri de revizuire fiind formulate de A. şi invocate aceleaşi dispoziţii legale prev. de art. 294 lit. a) C. proc. pen., însă nu şi identitate de motive şi apărări în susţinerea celor două cereri.

Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, revizuentului A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri noi, constând în note - raport întocmite de Departamentul Securităţii Statului transmise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dar şi documente ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (filele 39-44 dosar Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti), în susţinerea cererii sale.

Raportat la cele enunţate, Înalta Curte a arătat că se impunea ca în etapa admisibilităţii în principiu, să se analizeze în ce măsură înscrisurile depuse în dosarul cauzei relevă fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Rejudecarea cererii de revizuire, aşa cum s-a dispus prin decizia instanţei de control judiciar (Înalta Curte de Casație și Justiție), a fost soluţionată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin sentinţa nr. 20 din 03 mai 2012, (Dosar nr. x/RJ/753/2011) în care a hotărât, în baza art. 401, 403 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă în principiu a cererii condamnatului A., de revizuire a sentinţei penală nr. 133 din 02 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974), definitivă prin nerecurare.

S-a reţinut că, deşi au fost depuse la dosar atât documente din partea Arhivelor Naţionale Americane, cât şi copii de pe documente ale Departamentului Securităţii Statului eliberate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ele nu au un rol în susţinerea unei fapte şi împrejurări necunoscute instanţei care a soluţionat fondul cauzei. Ele nu fac dovada unor fapte şi împrejurări de natură a determina instanţa să pronunţe o hotărâre diferită, chiar opusă, pentru că primele nu au o legătură cu conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care revizuentul a fost condamnat, iar secundele nu au legătură cu hotărârea pronunţată, fiind ulterioare faptelor care au dus la pronunţarea sentinţei penale nr. 133 din 02 septembrie 1974.

Prin Decizia nr. 1 din 20 martie 2012 pronunţată de Curtea Militară de Apel (Dosar nr. x/Rj/753/2011) a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul A., împotriva sentinţei nr. 20/2012 a Tribunalului Militar Teritorial.

Prin Decizia penală nr. 3366 din 01 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Dosar nr. x/1/2013), a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 20 martie 2013 a Curţii Militare de Apel.

În ceea ce priveşte prezenta cerere de revizuire, prima instanţă a menţionat următoarele:

Cazurile de revizuire prevăzute în noul cod sunt, în esenţă, cele prevăzute de C. proc. pen. din 1968, fiind de apreciat că rămân valabile cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. 60/2007, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, potrivit cărora „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă"'.

Conform art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Prima instanţa a reţinut că revizuentul a introdus cererea înainte de 01 februarie 2014, mai exact la 12 noiembrie 2013, când procedura penală conf. disp. art. 397 alin. (1), care prevedea că cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, dar petentul a sesizat direct instanţa, ceea ce a dus, practic la trimiterea cererii sale pe cale administrativă procurorului competent, aşa cum prevedea art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.(1968).

La data intrării în vigoare a N.C.P.P., la 01 februarie 2014, dispoziţiile art. 456 alin. (1) C. proc. pen. au stabilit că cererea de revizuire se adresează instanţei iar cererea se formulează în scris şi trebuie motivată cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, conf. art. 456 alin. (2) C. proc. pen.

Deşi, revizuentul nu şi-a întemeiat în drept, explicit, cererea pe nici unul din cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen. anterior, din analiza motivelor invocate, instanţa a apreciat că revizuientul face referire la cazul prevăzut la lit. „e)" întrucât a făcut vorbire de două hotărâri definitive, privind aceeaşi speţă, date în două cicluri procesuale, respectiv în primul ciclu procesual, instanţa supremă a dispus rejudecarea cererii de revizuire de către prima instanţă, iar în al doilea ciclu procesual, cea de a doua soluţie, care a fost dată tot de instanţa supremă, a fost de respingere pe fond a cererii de revizuire.

Prima instanţă a apreciat că cele două soluţii nu sunt, evident, contradictorii, referindu-se la două situaţii deosebite, respectiv - prima dispune rejudecarea cererii, iar cea de-a doua respingerea pe fond a cererii sale.

În consecinţă, s-a apreciat că cererea sa de revizuire nu îşi găseşte temeiul nici în vechea reglementare şi nici în cea nouă, fiind inadmisibilă.

Nici capătul de solicitare privind judecarea cererii sale de un complet de 9 judecători nu a fost luată în considerare, deoarece prin Legea nr. 202 din 25/10/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, la art. 25 alin (1) se prevede că „In termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va modifica în mod corespunzător Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat", iar la alin. (2) se prevede că "Referirile la completul de 9 judecători cuprinse în actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la completele de 5 judecători.", deci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai judecă în complet de 9 judecători, revizuentul fiind în eroare.

De asemenea, instanţa a apreciat critica revizuentului vizând procedura de soluţionare a cererii de revizuire ca nefondată, pentru că legiuitorul atât în vechea legislaţie a procedurii penale la art. 403 alin. (1), cât şi în cea nouă la art. 459 alin. (2), a stabilit că admisibilitatea în principiu se examinează de instanţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Ţinând cont de cele arătate mai sus, prima instanţă, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuent.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul-condamnat A., cale de atac nemotivată în fapt.

Prin Decizia penală nr. 58 din 3 decembrie 2014, Curtea Militară de Apel Bucureşti, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul A. împotriva sentinţei nr. 13 pronunţată la 06 martie 2014 de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. x/753/2014.

Pentru a decide astfe, curtea a reţinut că niciuna dintre criticile formulate de petentul-revizuient nu se încadrează în motivele de revizuire proprii cazurilor prevăzute de art. 394 din V.C.P.P., în vigoare la data formulării cererii de revizuire, respectiv 12 noiembrie 2013 Şi nici cazurilor de revizuire prevăzute în art. 453 din C. proc. pen. în vigoare, de la data de 1 februarie 2014. Cazul de revizuire reprezentat de existenţa a două hotărâri definitive care nu se pot concilia, prezent şi în precedenta dar şi în actuala reglementare procesual penală, se referă la hotărâri judecătoreşti care au obiect de reglementare diferit, respectiv Decizia penală nr. 3683 din 20 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/753/2011 prin a fost admis recursul declarat de revizuientul-recurent A. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 4 mai 2011 a Curţii Militare de Apel, a fost casată decizia recurată, a fost desfiinţată sentinţa nr. 4 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, iar prin Decizia penală nr. 3366 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013 a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 20 martie 2013 a Curţii Militare de Apel.

Capătul de cerere al revizuientului condamnat A. de a fi judecat de Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie de un complet de 9 judecători nu este cuprins nici el printre motivele de revizuire stabilite de legislaţia penală.

Revizuentul A. a formulat ulterior o nouă cerere de apel, pe care nu a motivat-o, împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, cerere care a fost înregistrată pe rolul secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 ianuarie 2015.

Examinând apelul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

În speţa de faţă, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, decizie pronunţată tot în apel, în calea extraordinară de atac a revizuirii, decizie care este definitivă.

În materia revizuirii, N.C.P.P., în vigoare de la data de 01 februarie 2014 prevede că „Sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea" (art. 459 alin. (7) C. proc. pen.).

Cererea de revizuire formulată de petent a fost judecată conform noilor dispoziţii procesual penale, întrucât în materia revizuirii Legea nr. 255/2013 nu reglementează dispoziţii tranzitorii.

Cum normele procesual penale sunt de imediată aplicare, prezenta cerere de revizuire se judecă potrivit normelor procesual penale în vigoare la data soluţionării cererii inclusiv cele care reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare.

Astfel, Înalta Curte constată că, după data de 01 februarie 2014 legiuitorul a prevăzut doar o singură cale de atac ordinară, respectiv apelul. Prin urmare o hotărâre privind o cerere de revizuire nu poate avea decât aceleaşi căi de atac pe care le-ar avea, în prezent, şi hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În speţă se constată că revizuentul şi-a exercitat deja dreptul la apel, iar cel cu soluţionarea căruia Înalta Curte a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2015.