Admissibility of constitutional unconstitutionality exception challenging lack of appeal rights against criminal declination orders

Decizia nr. 166/A/2016

Asupra apelului de faţă

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SCP A. şi Asociaţii împotriva ordonanţei din data de 16 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin ordonanţa din data de 16 noiembrie 2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din data de 06 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 279 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea vădită din încheierea din camera de consiliu din data de 31 martie 2016 privind stabilirea datei pronunţării cu privire la cererea petentei SCP A. şi Asociaţii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor invocate.

Prin încheierea din 06 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta SCP A. şi Asociaţii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut următoarele:

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenta SCP A. şi Asociaţii se referă la neconstituţionalitatea disp. art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care contravin pe de o parte art. 129 din Constituţia României privind folosirea căilor de atac, şi pe de altă parte disp. art. 5, 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În esenţă, s-a motivat că prin absenţa acordării posibilităţii exercitării unei căi de atac încheierii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., respectiv hotărârii prin care s-a declinat competenţa, sunt încălcate atât dispoziţiile constituţionale arătate, cât şi dispoziţiile convenţiei, nefiind respectate drepturile la o cale de atac, la un recurs efectiv şi la un proces echitabil.

Sub aspectul admisibilităţii, s-a invocat că articolele sunt prevăzute de C. proc. pen. şi au strânsă legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În raport de aceste dispoziţii, Judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi admisă, textele a căror neconstituţionalitate se invocă neavând incidenţă în cauza de faţă.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că sesizarea instanţei are ca obiect plângerea petentei împotriva ordonanţei procurorului întemeiată pe disp. art. 341 C. proc. pen., ordonanţă prin care s-a dispus, pe de o parte, disjungerea cauzei cu privire la unii dintre intimaţi şi declinarea competenţei unui alt organ de parchet, iar pe de altă parte, soluţii de clasare cu privire la doi intimaţi, avocaţi, a căror calitate a atras competenţa materială a Curţii.

Reţinând cele dispuse conform ordonanţei, judecătorul de cameră preliminară nu a putut aprecia incidenţa în cauză a articolelor a căror neconstituţionalitate s-a invocat, doar pentru că acestea reglementează asupra unor instituţii de procedură, în contextul în care în esenţă soluţionarea pe fond a plângerii raportat la conţinutul acesteia nu s-a întemeiat pe aceste articole, iar prin dispoziţiile declinării şi disjungerii s-a constatat că dreptul petentei nu este în nici un mod afectat, cercetările urmând a se efectua în continuare.

Dreptul părţilor din proces de a invoca excepţii de neconstituţionalitate este recunoscut în sensul de a semnala posibile neconcordanţe ale textelor legale în vigoare cu legea fundamentală, nu de a exprima nemulţumiri ale acestora referitoare la modul de reglementare asupra unor instituţii, astfel încât judecătorul de cameră preliminară, apreciind că cererea petentei invocă doar formal neconformitatea textelor cu Constituţia, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că nu se impune pronunţarea în mod distinct asupra cererilor denumite excepţii de neconvenţionalitate, prin care, în esenţă, s-a invocat nerespectarea aceloraşi drepturi, dar prin raportare, de această dată, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel, în termen legal, petenta SCP A. şi Asociaţii:

În esenţă, a susţinut că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală este nelegală, având în vedere că a omis a se pronunţa asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituionalitate invocată de petentă şi nu a înaintat dosarul Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 47/1991 şi în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituţia României.

Examinând apelul formulat de petenta SCP A. şi Asociaţii, raportat la datele cauzei şi criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că prima instanţa s-a pronunţat asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate asupra art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., prin încheierea din data de 06 aprilie 2016, prin care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta SCP A. şi Asociaţii.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi decizia nr. 3991 din 09 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de petentă, în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei „indiferent de obiectul acesteia”.

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată. Autorul excepţiei tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

În concret, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (4) C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen. şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., urmărind modificarea textelor de lege, respectiv acordarea posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., respectiv împotriva hotărârii prin care s-a declinat competenţa.

Neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepţiei, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituţională s-a pronunţat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2004 şi prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 460 din 03 iulie 2009.

În concluzie, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Faţă de aceste aspecte invocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de petenta SCP A. şi Asociaţii împotriva încheierii din data de 31 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de petenta SCP A. şi Asociaţii împotriva încheierii din data de 31 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelanta petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 aprilie 2016.