Acquittal for falsified asset declarations: irrelevance of unenforceable conditions in state housing sales

Decizia nr. 165/A/2015

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 83/P din 03 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 17 C. proc. pen. rap la art. 16 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 5 C. pen. achită pe inculpatul A. (fost B.) pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1968 rap la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 17 C. proc. pen. rap la art. 16 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 5 C. pen. achită pe inculpatul A. (fost B.) pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 292 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul A. (fost B.) la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen.

Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare.

În baza art. 82 C. pen.

Stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art. 359 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului A. (fost B.) exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

2. În baza art. 292 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpata C. (fostă D.) la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen.

Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare.

În baza art. 82 C. pen. stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art. 359 C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatei C. (fostă D.) exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 956 C. proc. civ. dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. (fost B.) şi C. (fostă D.) şi asupra autoturismului, proprietatea incupatului A. (fost B.).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe inculpaţii A. (fost B.) şi C. (fostă D.) la plata sumei de câte 3 000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 12 septembrie 2012 ca urmare a strămutării, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/44/2012, rechizitoriul nr. x/P/2009 din 24 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galaţi.

Prin actul de inculpare s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale si trimiterea in judecata a inculpaţilor:

- A., fost B., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- art. 292 C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

În fapt, în actul de urmărire penală, s-a reţinut că inculpatul A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în anul 2008, a pretins martorului denunţător E. suma de 300.000 lei, deci mai mult decât suma de 162.000 lei, cât a fost trecută în contractul de vânzare - cumpărare a apartamentului din municipiul Galaţi, promiţându-i că îl va ajuta în Dosarul penal nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, contra sumei de 138.000 lei, adică diferenţa până la suma de 300.000 lei, ascunzând totodată adevărata natură a provenienţei sumei de 138.000 lei, primită cu titlu de mită, în declaraţia sa de avere din anul 2009 cu privire la anul 2008, şi trecând la valoarea dobândită în urma vânzării - cumpărării locuinţei din fondul locativ de stat din municipiul Galaţi, suma de 300.000 lei, în condiţiile în care din contractul de vânzare - cumpărare rezulta că preţul de vânzare real a fost de 162.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prevăzută în art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

De asemenea, s-a mai reţinut că fapta inculpatului A., de la data de 25 martie 2008, de a declara în faţa notarului public de la B.N.P., „F. și Asociații" din Galaţi, pe propria răspundere, că nu a deţinut şi nu deţine nicio locuinţă proprietate personală, în condiţiile în care soţia sa de la acea dată, învinuita B. deţinea din anul 1993 un apartament în municipiul Râmnicu Sărat, locuinţă în care a avut mutaţie după căsătorie şi învinuitul B., iar în 1999 ambii soţi au achiziţionat prin contract de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P., G. un imobil situat în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, pentru a cumpăra apartamentul din fondul locativ al Primăriei Galaţi, respectiv de a omite în declaraţiile de avere aferente anilor 2007, 2008, 2009, 2010 că deţine în calitate de proprietar el împreună cu soţia sa şi respectiv soţia sa două imobile evidenţiate mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., (5 acte materiale ),cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. - D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de:

- art. 292 C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) din C. pen. (5 acte materiale).

În sarcina inculpatei D. s-a reţinut că, în calitate de funcţionar public cu statut special în funcţia de ofiţer principal I în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în prezent, la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Punct Poliția de Frontieră Aeroport Bacău, în data de 25 martie 2008 de a declara în faţa notarului public de la B.N.P., „F. și Asociații" din Galaţi, pe propria răspundere, că nu a deţinut şi nu deţine nicio locuinţă proprietate personală, în condiţiile în care deţinea din anul 1993 un apartament în municipiul Râmnicu Sărat, locuinţă în care a avut mutaţie după căsătorie şi învinuitul B., iar în 1999 ambii soţi au achiziţionat prin contract de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P., G. un imobil situat în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, pentru a pentru a cumpăra apartamentul din fondul locativ al Primăriei Galaţi, respectiv de a omite în declaraţiile de avere aferente anilor 2007, 2008, 2009, 2010 că deţine în calitate de proprietară împreună cu soţul său şi respectiv singură două imobile evidenţiate mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale).

Prima instanţă a menţionat că, în sprijinul acuzării, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Corespondenţă SC H. SA Galaţi, Contract de vânzare cumpărare din 29 aprilie 2008 şi proces verbal predare primire, Cerere cumpărare apartament din 25 martie 2008, declaraţie notarială din 04 septembrie 2007, Cerere cumpărare apartament din 10 martie 2008 şi adresă Primăria Galaţi din 13 martie 2008,Certificat atestare fiscală din 26 februarie 2008, Adeverinţa din 01 august 2008, Contract de închiriere din 03 octombrie 2007, Date Oficiul Registrului Comerțului SC H.

SA, Adresă şi răspuns a Primăriei Mun. Galaţi Cerere închiriere apartament din 04 septembrie 2007, Acte identitate învinuiţi şi adeverinţe salariale Declaraţie notarială din 04 septembrie 2007, copie Referat atribuire locuinţă din 19 septembrie 2007 şi adresă Primăria Galaţi, copii Contract de închiriere din 03 octombrie 2007, Adresă către I. Rm. Sărat şi răspuns din04 august 2009, Cerere pentru eliberarea actului ele identitate din 25 februarie 2008, Certificat de naştere şi căsătorie învinuiţi, copie Contract de vânzare cumpărare din 10 septembrie 1993 şi adeverinţa din 26 februarie 2008, Adresă şi răspuns Oficiului de Cadastru și Publicitate Imibiliară Buzău din 05 august 2009, Adresă şi răspuns Primăria Galaţi din 28 septembrie 2009, Adresă şi răspuns Primăria Rm.

Sărat din 20 octombrie 2009, Articole din presă cu privire la înv. A., adresă şi răspuns Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Galaţi din 21 septembrie 2009, Adresă şi răspuns Primăria mun. Rm. Sărat din 11.1 1.2009, Date cu privire la înv. A., adresă către Consiliul Superior al Magistraturii din 11 februarie 2010, Adresă şi răspuns Primăria Galaţi din 05 martie 2010, Răspuns Consiliul Superior al Magistraturii din 2010 declaraţii avere, înv. A., Adresă către Consiliul Superior al Magistraturii din 10 octombrie 2011, Adrese către SC J.

SRL Galaţi şi SC K. SRL Galaţi şi răspuns din 5 octombrie 2011, Contract vânzare-cumpărare din 03 octombrie 2008, încheiere Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galaţi din 06 octombrie 2008, Proces verbal din 15 martie 2012 cu documente anexate, Proces verbal din 27 martie 2012 cu documentele anexate, Adresă către B.N.P., L. şi contract de vânzare cumpărare din 15 aprilie 2009, Antecontract de vânzare cumpărare din 30 octombrie 2008 şi contract de vânzare cumpărare din 15 aprilie 2009 însoţite de documente fiscale, extrase de cont şi declaraţia notarială din 15 aprilie 2009, Adrese către parchetele de pe lângă Tribunalul Galaţi, Buzău şi Covasna şi fişele fiscale puse la dispoziţie de aceste instituţii pentru înv.

A., Adresă către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră şi declaraţiile de avere şi de interese transmise pentru înv. B., Proces verbal din 08 martie 2012 cu documentele anexate, Hotărârea din 01 iulie 2005 şi Protocolul din 04 octombrie 2001 a Primăriei Galaţi Adresă şi răspuns din 27 martie 2012 a B.N.P., G., Răspuns din 27 martie 2012 a SC M. SRL Galaţi şi curs valutar B.N.R., Procese verbale din 27 martie 2012 şi 12 aprilie 2012, Procese verbale de verificări la Inspectoratul de Poliție al Județului Galaţi din 29 martie 2012 cu documente anexate printre care şi adresa din 05 mai 2008, Adresă către Inspectoratul de Poliție al Județului Galaţi din 27 martie 2012, Corespondenţă parchetul C.A.P. Galaţi, Copii ale documentelor identificate în urma Dosarului nr. x/P/2008, Corespondenţă cu Parchetul de pe lângă Jud.

Galaţi din 11 noiembrie 2011 şi 25 noiembrie 2011 şi răspunsurile acestei instituţii Adresă către Inspectoratul Poliției al Județului Galaţi şi răspuns din 14 octombrie 2011, Adresă către Poliția Mun. Galaţi şi răspuns din 17 octombrie 2011, Adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi răspuns din 18 octombrie 2011, Adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi răspuns din 20 octombrie 2011, Adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi din 06 martie 2012 şi răspuns din 08 martie 2012, Adrese către Parchet Jud.

Galaţi C.A.P. Galaţi din 14 martie 2012, Adresă din 24 februarie 2012 către C.A.P. Galaţi şi răspuns din 29 februarie 2012, Adresă către Primăria Rm. Sărat din 14 martie 2012, Verificare cazier E., proces verbal din 09 aprilie 2012 şi adresa din 02 aprilie 2012 a SC N. SA, răspuns din 22 martie 2012 SC O. SRL, adresă şi răspuns din 04 aprilie 2012 a SC P., adresă de răspuns din 15 martie 2012 adresă din 19 aprilie 2012 Primăria Intorsura Buzăului, adrese de răspuns bănci comerciale privind conturile bancare deschise de către înv.

A., E. şi SC R. SRL., lista băncilor acreditate de SC S. SA, adrese de solicitare date la băncile comerciale creditate de SC S. SA., declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., E., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E. şi F.F.F.

În cursul judecăţii au fost audiaţi inculpaţii A. şi C. (nume dobândite după desfacerea căsdătoriei) şi martorii: E., H.H., C.C.C., Z.Z., S.S., P.P., T., G.G., L.L., V., Y., J.J., M.M., O.O., R.R., U.U., V.V., X.X., B.B.B., B.B., I.I., N.N., A.A.A., D.D., E.E., A.A., X., Z., C.C., F.F., G.G.G.

III. În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 292 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (cinci acte materiale).

Din analiza ansamblului probator analizat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

1. La data de 04 septembrie 2007, inculpatul B. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, împreună cu soţia sa, inculpata B. - în calitate de funcţionar public cu statut special în funcţia de ofiţer principal I în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în prezent, la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - P.P.F. Aeroport Bacău, au solicitat prin cererea din 04 septembrie 2007 adresată Primăriei Galaţi, întocmirea formelor legale pentru perfectarea contractului de închiriere pentru apartamentul situat în municipiul Galaţi, anexând documentele solicitate printre care şi o declaraţie notarială dată de ambii soţi în faţa Notarului Public H.H.H. din municipiul Galaţi prin care atestă că niciunul nu au deţinut şi nici nu deţin în proprietate vreun imobil şi nici nu au vândut vreunul anterior solicitării.

Prin contractul din 3 octombrie 2007, între mun. Galaţi reprezentat prin ing. I.I.I. - primar şi D.D. - dir. economic, în calitate de proprietar şi B. în calitate de chiriaş, s-a închiriat inculpatului locuinţa situată în Galaţi, pe o durată de 1 an, cu începere de la data de 3 octombrie 2007.

La data de 25 martie 2008, inculpatul A. a depus o cerere la SC H. SA Galaţi, solicitând aprobarea cumpărării locuinţei din municipiul Galaţi deţinută în temeiul contractului de închiriere de mai sus, în condiţiile Hotărârii Consiliului Local nr. 394 din 1 iulie 2005 privind aprobarea vânzării unor locuinţe aflate în patrimoniul privat al statului.

În această cerere inculpatul a declarat că este căsătorit cu B. şi mai declară pe proprie răspundere şi sub sancţiunea legii penale ca familia acestuia nu mai are în proprietate personală locuinţă, că nu mai deţine cu contract de închiriere altă locuinţă şi că ocupă efectiv locuinţa sus menţionată pentru care solicită încheierea contractului de vânzare cumpărare şi că nu a mai dobândit alt drept de proprietate asupra unei locuinţe în condiţiile Decretului Lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992, republicată.

S-a reţinut că - de altfel - şi din declaraţia autentificată la Biroul Notarial F. și Asociaţii din data de 4 septembrie 2007, reiese că inculpaţii B. şi B. - soţi, au declarat pe proprie răspundere sub sancţiunile prev. de art. 292 C. pen. că, nu deţin nici aceştia nici copilul lor minor, în proprietate, deci nu au vândut sau înstrăinat vreun imobil din fondul proprietăţii de stat sau particulare si nu au beneficiat de niciun credit privat sau de la stat pentru construirea sau cumpărarea vreunei locuinţe si nu au benficiat de sprijinul statului in credite si execuţie pentru realizarea unei locuinţe după 1 ianuarie 1990, conform art. 48 lit. a), b), c), d), din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 394 din 1 iulie 2005 Consiliul Local Galaţi a stabilit condiţiile şi modalitatea de vânzare a locuinţelor aflate în patrimoniul privat al statului.

Potrivit art. 2 din această hotărâre, locuinţele pot fi vândute persoanelor fizice care deţin contract de închiriere valabil încheiat şi care îndeplinesc condiţiile legale de cumpărare a unei locuinţe din fondurile statului.

În art. 8 din aceiaşi hotărâre, se stabileşte că vânzarea locuinţelor se va face prin intermediul unei unităţi specializate în condiţiile legii.

În acest sens, între Primăria municipiului Galaţi şi SC H. SA Galaţi exista un protocol încheiat la 3 octombrie 2001 al cărui obiect îl constituia efectuarea formalităţilor de vânzare a unor categorii de locuinţe din patrimoniul municipalităţii.

Potrivit art. 4 din Protocol, părţile au convenit ca unitatea specializată în vânzări de locuinţe (SC H. SA), poate întocmi forme de vânzare pentru locuinţe aparţinând patrimoniului „proprietarului" (mun. Galaţi), în următoarele condiţii:

„4.1. locuinţa solicitată la cumpărare să se încadreze în normele stabilite prin Legea nr. 85/1992, republicată; decretul lege nr. 61/1990 privind vânzări de locuinţe din fondul privat al statului; H.G. nr. 608/1990; Legea nr. 112/1995.

4.2. Locuinţa să fie deţinută cu contract de închiriere legal încheiat între părţi, respectiv chiriaşi - titular al contractului de închiriere şi proprietar.

4.4. Solicitantul să nu deţină sau să nu fi înstrăinat o altă locuinţă cumpărată în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi al Decretului-Lege nr. 61/1990.

4.5. Solicitantul să aibă acordul notarial al persoanelor majore din contractul de închiriere cu intenţie de cumpărare a spaţiului solicitat."

Instanţa de fond a stabilit însă că, contrar celor susţinute de inculpaţi, din actele dosarului rezultă că aceştia la momentul închirierii şi respectiv al achiziţionării apartamentului situat în Galaţi, deţineau în proprietate şi alte imobile, după cum urmează:

a. Din contractul de vânzare cumpărare autentificat din 10 septembrie 1993 de notariatul de stat local Rîmnicu Sărat, jud. Buzău, reiese că inculpata C. a cumpărat de la vânzătorii J.J.J. şi K.K.K., un apartament situat în Rîmnicu Sărat, jud. Buzău, cu trei camere la preţul de 200.000 lei vechi - imobil în care au locuit din anul 1993 inculpaţii.

b. Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999 autentificat la B.N.P., G., reiese că soţii A. și D. au achiziţionat un imobil situat în mun. Râmnicu Sărat pe jud. Buzău.

În referire la îndeplinirea condiţiilor de cumpărare a locuinţelor din patrimoniul privat al statului în baza actelor normative mai sus amintite, instanţa de fond a reţinut că, în declaraţiile de avere ale inculpaţilor A. şi B. referitoare la anii 2007, 2008, 2009, 2010, s-a omis a se trece apartamentul deţinut din 1993 de inculpata B., la acel timp soţia inculpatului, respectiv casa de locuit din mun. Râmnicu Sărat deţinută de ambii soţi din 1999.

Instanţa de fond a considerat că însăşi nedeclararea situaţiei reale, respectiv faptul că deţineau locuinţe în proprietate la data solicitării cumpărării locuinţei din fondul locativ de stat, a condus la determinarea funcţionarilor din Primăria municipiului Galaţi să le acorde aviz favorabil pentru cumpărarea locuinţei din fondul locativ de stat.

În acest context, la data de 29 aprilie 2008 inculpaţii B. şi B. au cumpărat de la SC H. SA Galaţi, imobilul aflat în patrimoniul privat al mun. Galaţi situat în Galaţi, în baza contractului de închiriere din 3 octombrie 2007 şi a adresei Primăriri mun. Galaţi din 13 martie 2008, pe de o parte, iar pe de altă parte, în baza Hotărârea Cosiliului Local nr. 394/2005, şi a protocolului încheiat cu Primăria mun. Galaţi nr. 52940/2001.

Preţul de achiziţie al imobilului a fost de 79.494,6 lei, achitat integral cu chitanţa din 29 aprilie 2008.

La 5 luni de la cumpărarea locuinţei din fondul locativ de stat, respectiv la data de 03 octombrie 2008, inculpaţii A. şi B. au înstrăinat-o martorului denunţător E. (un prieten cu care se întâlnea frecvent în timpul liber, mergând la pescuit, la petreceri familiale) cu suma de 162.000 lei, deci dublu faţă de preţul pe care l-au plătit la SC H. SA Galaţi.

Prima instanţă a reţinut că, în declaraţia dată în cursul judecăţii inculpatul B. a arătat că, în ceea ce priveşte apartamentul cumpărat de la SC H. SA Galaţi, nu a dat nicio declaraţie în fals în faţa notarului, întrucât a declarat pe proprie răspundere că nu a deţinut nicio locuinţă proprietate personală din fondul locativ de stat, ceea ce era real. Greşeala aparţine notarului la care a fost autentificată declaraţia, când într-un alineat final, a trecut că nu are nicio locuinţă personală, indicând un act normativ care vizează locuinţele sociale, lucru despre care a aflat abia la Direcția Națională Anticorupție.

Prima instanţă a arătat că nu poate reţine apărarea inculpatului deoarece acesta a citit şi semnat declaraţia notarială.

Totodată s-a arătat că şi prin cererea olografă adresată SC H. SA Galaţi pentru închirierea apartamentului din cauză, precum şi prin declaraţiile de avere, inculpatul A. a susţinut că nu deţine în proprietate nici un imobil.

Astfel, cu privire la apartamentul din Rîmnicu Sărat, a susţinut, în esenţă, că nu a cunoscut că fosta sa soţie, inculpata B., este proprietarul acelui apartament. A menţionat că, la momentul căsătoriei părinţii soţiei au afirmat că-i vor da acesteia un apartament dar el a crezut tot timpul că sete vorbul de apartamentul în care locuiau aceştia şi nu de un altul. In plus, apartamentul respectiv a fost trecut pe numele soţiei sale cu puţin timp înainte de căsătorie iar actul de proprietate al acestuia l-a văzut doar după despărţirea în fapt.

A susţinut că în urma căsătoriei şi-a schimbat şi numele, prelunându-l şi pe cel al soţiei - astfel că a fost nevoit să scoată un alt buletin. A recunoscut că domiciliul de pe acest buletin se afla în Rîmnicu Sărat, dar a arătat că nu a locuit niciodată acolo şi, datorită tuturor acestor aspecte nu l-a menţionat în niciuna din declaraţiile de avere pe care le-a dat în calitate de magistrat.

Instanţa de fond a respins apărarea inculpatului arătând că schimbarea domiciliului presupunea o procedură în cadrul căreia se depunea o cerere, iar în cadrul cererii pe care inculpatul a formulat-o se specifica în mod clar că apartamentul unde urma să fie fixat domiciliul acestuia este proprietatea soţiei sale. Mai mult, pe cererea respectivă inculpata B. a făcut menţiunea că este de acord ca solicitantul - respectiv inculpatul B. - să aibă domiciliul în apartamentul proprietatea sa.

În ceea ce priveşte imobilul din Rîmnicu Sărat, jud. Buzău, în declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul B. a susţinut că a aparţinut străbunicilor săi şi este vecin cu proprietatea părinţilor lui. De asemenea a arătat că a cumpărat acest imobil în anul 1999 la sugestia bunicii sale, neachitând niciodată preţul imobilului, contractul fiind cu uzufruct viager în favoarea unchiului său, ca să nu înstrăineze imobilul. A motivat că nu l-a trecut în declaraţia de avere, întrucât nu l-a perceput niciodată ca fiind proprietatea sa, având ca uzufructuar pe unchiul său, neexistând nici un motiv să nu-l declare şi în raport de valoarea mică a imobilului pentru care se plăteşte un impozit anual de 17 lei.

Instanţa de fond a apreciat ca lipsită de relevanţă percepţia inculpatului cu privire la dreptul de proprietate asupra acestui imobil, în raport de înscrisul autentic, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat din 21 septembrie 1999 de B.N.P., G. privind imobilul din Rîmnicu Sărat, jud. Buzău, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 465,87 mp, care probează că inculpaţii au cumpărat acest imobil, astfel că, soţii A. și D. aveau obligaţia să menţioneze ambele proprietăţi în declaraţiile de avere, precum şi în declaraţia notarială dată în scopul încheierii contractului de închiriere şi ulterior al celui de vânzare-cumpărare.

Totodată instanţa de fond a constatat că acest imobil a fost vândut de inculpaţi, fiicei lor minore L.L.L., asistată de curatorul şi procuratorul K.K., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 12 februarie 2011, după începerea cercetărilor penale faţă de inculpaţi.

De asemenea s-a reţinut că inculpatul a recunoscut că prin cererea olografa adresată SC H. SA Galaţi pentru închirierea apartamentului din cauză, precum şi prin declaraţiile de avere, inculpatul A. a relatat că nu deţine în proprietate nici un imobil.

A susţinut însă că locuinţa care i-a fost iniţial închiriată şi pe care ulterior a cumpărat-o, nu era o locuinţă socială, ci făcea parte din fondul locativ de stat. Pentru a achiziţiona o astfel de locuinţă, o persoană trebuia să îndeplinească două condiţii: să aibă calitatea de chiriaş şi să aibă chiria achitată la zi, iar pentru chiriaşul care urma să cumpere imobilul în rate exista şi o a treia condiţie, în sensul că, nu trebuia să fi avut nicio altă locuinţă proprietate privată, acesta încadrându-se în prima categorie de chiriaşi, care întrunea cumulativ cele două condiţii.

A învederat că de aceeaşi modalitate de vânzare cumpărare au beneficiat alţi 40 de chiriaşi, judecători, procurori si poliţişti Direcția Națională Anticorupție.

A recunoscut că a înstrăinat apartamentul din Galaţi, martorului denunţător E. şi soţiei acestuia la preţul de 162.000 lei. Arată că la data vânzării imobilului din Galaţi, întrucât obţinuse notă de promovare şi urma să plece la Intorsura Buzăului, a fost nevoit să vândă acest apartament.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B. prima instanţă a arătat că aceasta s-a declarat nevionovată de comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii. A recunoscut însă că deţinea în proprietate, dinainte de căsătorie, un apartament în care şi-a făcut mutaţie şi soţul său dar că a urmărit ca acesta să nu afle cine este proprietarul imobilului, inculpatul cunoscând la acea vreme că imobilul este proprietatea socrilor lui.

Inculpata a mai relatat că în anul 1999 au cumpărat un imobil format dintr-o magherniţă şi ceva teren, fără curent şi utilităţi situat in Râmnicu Sărat, jud. Buzău. A menţionat că a omis să declare acest imobil întrucât îl avea ca uzufructuar viager pe unchiul inculpatului, iar soţii A. și D. urmau să intre efectiv în proprietate după ce acesta deceda.

În faţa primei instanţe inculpata a mai arătat că, împreună cu fostul soţ, au cumpărat din fondul locativ al Primăriei Galaţi un apartament, la acel moment soţii fiind separaţi în fapt, fără a contribui material la plata preţului şi nici nu s-a considerat vreodată proprietară, fiind cumpărat prin contribuţia exclusivă a inculpatului. A susţinut că nu a cumpărat niciodată vreo locuinţă din fondul locativ de stat.

Prima instanţă a înlăturat apărările inculpatei C. arătând că acestea sunt infirmate de titlurile de proprietate existente la dosar iar omisiunile declarării acestor proprietăţi nu se justifică.

Faţă de probele administrate prima instanţă a reţinut aşadar, în sarcina ambilor inculpaţi, comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.

S-a arătat că obiectul material al acestei infracţiuni îl reprezintă înscrisul cu conţinut fals înaintat de făptuitor unei instituţii publice când instituţia cere acest lucru, respectiv declaraţiile de avere din anii 2007, 2008, 2009, 2010 şi declaraţia notarială dată înainte de încheierea contractului de închiriere şi de vânzare cumpărare.

În ceea ce priveşte latura subiectivă instanţa de fond a reţinut că forma de vinovăţie cu care s-a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii este intenţia directă. Inculpaţii au acţionat cu un „dolus specialis" şi anume cu un scop, câtă vreme declaraţiile au fost făcute în vederea producerii de consecinţe juridice pentru cei doi inculpaţi, respectiv au urmărit îndeplinirea condiţiilor impuse de Decretul-Lege nr. 61/1990, Hotărârea Consiliului Local nr. 394/2005 şi Protocolului încheiat între SC H. SA şi mun. Galaţi pentru închirierea imobilului din Galaţi pe care ulterior să-l cumpere la un preţ avantajos şi să-l vândă cu dublul preţului de achiziţie, ceea ce au şi făcut la numai 5 luni de la perfectarea contractului de închiriere.

Ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a unui N.C.P., instanţa de fond a analizat incidenţa legii penale mai favorabile concluzionând că aceasta este legea veche.

Astfel pentru infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. vechi, infracţiune care se regăseşte în art. 326 C. pen. în vigoare, instanţa de fond a apreciat că, în raport de faptul că regimul sancţionator prevăzut de cele două reglementări penale este acelaşi - pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda - dar şi de faptul că tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate este mai favorabil, nu se justifică schimbarea încadrării juridice în dispoziţiile N.C.P.

IV. În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. în ref. la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din punct de vedere teoretic, al aplicării legii penale mai favorabile, prima instanţă a făcut o analiză a încadrărilor juridice şi a concluzionat că mai favorabile inculpatului îi sunt dispoziţiile legii vechi, respectiv încadrarea juridică cu care a fost trimis în judecată.

Din punct de vedere faptic însă s-a arătat că, prin rechizitoriu, inculpatul A. a fost acuzat de faptul că în anul 2008 a pretins de la martorul denunţător E. suma de 300.000 lei, deci mai mult decât suma de 162.000 lei, cât a fost trecută în contractul de vânzare - cumpărare a apartamentului din municipiul Galaţi, promiţându-i că îl va ajuta în Dosarul penal nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, contra sumei de 138.000 lei, adică diferenţa până la suma de 300.000 lei şi ascunzând astfel adevărata natură a provenienţei sumei de 138.000 lei, primită cu titlu de mită, în declaraţia sa de avere din anul 2009 cu privire la anul 2008, şi trecând la valoarea dobândită în urma vânzării - cumpărării locuinţei din fondul locativ de stat din municipiul Galaţi, suma de 300.000 lei, în condiţiile în care din contractul de vânzare - cumpărare rezulta că preţul de vânzare real a fost de 162.000 lei.

Prima instanţă, verificând probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, a constatat că acuzarea a stabilit o situaţie de fapt şi o încadrare juridică care nu corespund dovezilor produse în dosar.

Astfel, la data de 02 aprilie 2012 martorul E. a formulat un denunţ la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, susţinând că ar fi cumpărat apartamentul situat în Galaţi, de la inculpatul B., cu suma de 300.000 lei vechi, diferenţa dintre preţul înscris în contractul de vânzare-cumpărare şi suma achitată de 138.000 lei, reprezentând o atenţie pentru ca acesta să-l ajute în legătură cu o afacere judiciară pe care urma să o demareze.

Din probele administrate s-a reţinut că martorul E., asociat unic la SC R. SRL Galaţi, a formulat o plângere penală împotriva numiţilor U.U. şi R.R., sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., şi distrugere prev. de art. 217 C. pen., întrucât primul făptuitor fără a avea vreun motiv, a spart cu pietre parbrizul şi geamurile laterale şi a îndoit tabla utilajului de încărcat, aparţinând SC R. SRL Galaţi şi ambii făptuitori au lovit cu pumnii şi picioarele doi angajaţi ai societăţii.

Plângerea penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi formând Dosarul penal nr. x/P/2008, ce a fost preluat în 2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu nr. x/P/2009 şi soluţionat de această din urmă unitate prin rezoluţia de încetare a urmăririi penale ca efect al împăcării părţilor.

Parchetul a susţinut că plângerea penală a fost formulată şi înmânată inculpatului B., care la rândul său, a înaintat-o inspectorul principal F.F. din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galaţi - Serviciul Investigații Criminale la 5 mai 2008, spre soluţionare cu prioritate. De altfel, pe adresa din data de 05 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi înaintată către Inspectoratul de Poliție al Județului Galaţi - Serviciul Investigaţii Criminale, în partea stângă, jos este înscrisă olograf în original, cu pastă de pix de culoare albastră menţiunea: „Am primit plângerea, insp.F.F., Inspectoratul de Poliție al Județului Galați - Serviciul Investigații Criminale, 05 mai 2008", fiind aplicată şi o semnătură, împrejurare confirmată de martorul F.F. prin declaraţiile date la urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, când a menţionat că procurorul, adică inculpatul A., i-a spus „i-al şi soluţionează-l".

Martorul a arătat că a luat dosarul, l-a predat la secretariat, iar după câteva zile, i-a revenit spre soluţionare în urma rezoluţiei şefului său, tară însă a întreprinde vreun act în favoarea martorului denunţător care formulase plângerea penală.

S-a reţinut că, totuşi, este real că prin declaraţia de avere din 2009, inculpatul B. a arătat că nu deţine bunuri imobile, cu excepţia bunul dobândit prin vânzare cumpărare în anul 2008 de la Primăria mun. Galaţi, pe care îl evaluează la suma de 300.000 lei vechi.

în mod constant însă, în cursul procesului penal, inculpatul A. a negat că ar fi pretins sau primit de la martorul denunţător E., suma de 300.000 lei cu ocazia vânzării intervenită între aceştia.

S-a arătat că, chiar dacă în declaraţia de avere din 2009 inculpatul a consemnat că valoarea imobilului cumpărat de la SC H. SA este de 300.000 lei, acest lucru nu poate conduce la concluzia că a pretins această sumă cumpărătorului, câtă vreme declaraţia inculpatului nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă din cauză.

Astfel prima instanţă a arătat că, audiat în faza de judecată, martorul denunţător E. a revenit asupra declaraţiilor ulterioare primelor două, date în cursul urmăririi penale, în zilele de 7 octombrie 2011 şi 9 martie 2012, prin care a relatat că preţul la care a fost cumpărat imobilul este cel prevăzut în contractul de vânzare cumpărare, că nu a predat inculpatului decât suma de 162.000 lei. S-a arătat că această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorei H.H. care a arătat instanţei de fond că preţul la care a fost achiziţionat imobilul de la inculpatul A. este de 160.000 lei, dar şi cu contractul de vânzare cumpărare din 03 octombrie 2008 în care este înscris preţul vânzării de 162.000 lei.

Martorul E. a menţinut doar primele două declaraţii date în fază de urmărire penală, susţinând că acestea împreună cu declaraţia dată în faţa instanţei reflectă realitatea şi motivând că declaraţiile ulterioare primelor două de la urmărire penală au fost date sub presiune, după dictare, în lipsa unor martori, după ce anterior, în repetate rânduri, a fost ameninţat cu interceptarea pe viaţă a convorbirilor telefonice şi într-o conjunctură nefavorabilă inculpatului, când la nivelul parchetelor din mun. Galaţi se efectuau multiple cercetări penale şi faţă de alţi procurori interesaţi în denigrarea acestuia pentru a nu fi traşi la răspundere penală.

Totodată prima instanţă a reţinut că denunţul apărut la 4 ani de la încheierea contractului de vânzare cumpărare, respectiv la 2 aprilie 2012, nu este credibil, având în vedere că suma presupus a fi pretinsă de către inculpat pentru rezolvarea favorabilă a unei afaceri judiciare a martorului denunţător, este exagerat de mare în raport de prejudiciul cauzat denunţătorului prin faptele care fac obiectul Dosarului penal nr. x/P/2008.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei, martorul E. a arătat că, inculpatul nu i-a cerut niciodată mită, fiind aberant ca pentru o distrugere de 200-400 lei să dea mită de ordinul sutelor de mii de lei. Martorul a susţinut că putea să cumpere 5 utilaje noi cu suma dată cu titlu de mită, nefiind necesar să intervină pe lângă procuror.

În fundamentarea soluţiei adoptate prima instanţă a reţinut şi declaraţia martorei H.H. - soţia martorului denunţător E., care, în esenţă, a susţinut că erau în căutarea unui apartament mai confortabil întrucât vânduseră mai înainte un apartament cu 2 camere şi stăteau în apartamentul mamei, împreună cu aceasta. De asemenea a arătat că atunci când soţul i-a adus la cunoştinţă oferta făcută de inculpat, au vizitat imobilul, iar după o săptămâna sau o luna, s-a prezentat la notariat văzând preţul din contract ca fiind cam 160.000 lei, A mai relatat că, după citirea articolelor din presa locală în care soţul său era prezentat ca denunţător într-o cauză care îl viza pe inculpatul A., a purtat o discuţie cu acesta, care i-a relatat că nu a mai putut rezista presiunilor doamnei procuror M.M.M. şi că cele scrise în presă nu sunt adevărate.

Totodată s-a făcut referire, pe larg, la declaraţiile martorilor P.P. şi" S.S., lucrători de poliţie care, în esenţă, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a plângerii formulate de E. pentru distrugere şi au relatat că nu s-a intervenit în acest dosar si nici nu a auzit ca primul procuror A. și D. sa fi intervenit prin interpuşi pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei.

S-a reţinut că nici ceilalţi martori - T., G.G., L.L., Z., Y. - nu au cunoştinţă de vreo presupusă intervenţie a inculpatului în modul de soluţionare a altor dosare sau în favoarea lui E. dar unii dintre ei ştiau că inculpatul A. este prieten că E.

În ceea ce îl priveşte pe martorul F.F., lucrător de poliţie, s-a reţinut că la începutul lunii mai 2008, în timp ce se afla la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru rezolvarea unor probleme, pe holul instituţiei a fost abordat de prim procurorul A. care i-a spus atunci ca la dumnealui s-a prezentat un bărbat E. care a formulat o plângere împotriva a doi indivizi din lumea interlopa care i-au agresat angajaţii. Martorul a susţinut că la secretariatul parchetului a semnat de primirea plângerii, care a fost rezoluţionată de procurorul A. pentru a fi instrumentată de lucrătorii de la grupări infracţionale.

Deşi martorul a considerat că prim procurorul A. nu a procedat corect atunci când l-a abordat direct, întrucât ulterior a aflat ca îl cunoştea pe cel care formulase plângerea, respectiv E., a arată că, totuşi, nu a mai fost abordat cu privire la acest dosar de inculpatul A. şi că nu cunoaşte nici daca ar fi intervenit la alţi colegi pe acest dosar din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și în circuitul dosarului.

Prima instanţă a reţinut că martorul a declarat că nu a fost rugat de inculpat sa facă ceva anume in favoarea părţii vătămate, ci doar a dispus sa fie preluat dosarul. Cele doua persoane reclamate de E., făceau parte din lumea interlopa din grupări infracţionale active la vremea respectiva, R.R. şi U.U., mai cunoscut era primul.

Lucrarea primita personal de martor cu privire la E. a urmat circuitul normal pentru a fi rezoluţionată de comandantul inspectoratului. Martorul a susţinut că a depus-o la secretariat, iar la o zi sau doua a ajuns din nou la el. Pe dosar nu a mai purtat nici o discuţie cu A. Nu se poate pronunţa cu privire la faptul daca, era legal ca reţinerea sa se facă cu aprobarea procurorului.

În continuare prima instanţă a făcut o analiză detaliată a declaraţiilor date de toţi ceilalţi martori, audiaţi şi la urmărirea penală, constatând constată că acestea nu susţin rechizitoriul.

Astfel s-a reţinut că unele declaraţii vizează modul de lucru al poliţiştilor cu inculpatul în calitate de prim procuror, respectiv cu procurorul de caz, iar altele relevă aspecte legate de plângerea penală formulată de martorul denunţător E. împotriva a doi suspecţi, în scopul efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi lovire sau alte violenţe, precum şi cu privire la un apartament achiziţionat în condiţii legale de tatăl inculpatului de la SC K. SRL Galaţi.

S-a mai arătat că rechizitoriul impută inculpatului că a săvârşit infracţiunea de luare de mită în modalitatea pretinderii de bani pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu. Nu s-a dovedit însă, că inculpatul a intervenit în vreun fel în soluţionarea Dosarului nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. pentru care de altfel, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autori, prin intervenirea împăcării părţilor.

Ca atare, nu s-a dovedit acţiunea sau inacţiunea inculpatului, de a pretinde sau a primi bani, ori, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase în scopul de a face un act contrar atribuţiunilor sale de serviciu - soluţionarea favorabilă a plângerii penale formulată de martorul denunţător.

S-a arătat şi faptul că nici nu poate fi credibilă luarea de mită într-un cuantum atât de mare, în raport de prejudiciul cauzat societăţii aparţinând denunţătorului prin acţiunile făptuitorilor (respectiv 2.000.000 lei vechi prin spargerea geamurilor laterale de la utilajul), existând o vădită disproporţie între scopul urmărit de martorul denunţător - recuperarea prejudiciului şi cuantumul sumei care se pretinde a fi luată cu titlu de mită - 138.000 lei, cu care acesta putea să-şi cumpere, astfel cum a declarat în faţa instanţei, 5 utilaje de tipul celei distruse, nejustificându-se astfel intervenţia la procuror.

În mod corelativ s-a reţinut că, neexistând probe concludente care să susţină învinuirea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, nu există nici probe privind spălarea de bani.

Astfel s-a arătat că infracţiunea prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind sancţionarea spălării banilor este o infracţiune corelativă, care depinde de preexistenta alteia, considerată infracţiune principală şi care, în consecinţă, are o independenţă relativă.

Preexistenta altei infracţiuni reprezintă situaţia premisă a infracţiunii de spălarea banilor, adică o condiţie prealabilă în lipsa căreia fapta nu mai constituie infracţiune.

Cum în cauză, s-a reţinut că infracţiunea de luare de mită, care ar fi putut constitui situaţia premise, nu există, nu poate exista nici infracţiunea de spălare de bani.

În consecinţă, în baza art. 17 C. proc. pen. rap la art. 16 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 5 C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. (fost B.) pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1968 rap la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

V. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii A. şi C.

V. 1. În apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanţa, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie invocându-se următoarele motive de apel:

1. Greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunile prevăzute de art. 292 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare

În acest sens, în esenţă, s-a arătat că pedepsele de câte 8 luni închisoare aplicate fiecărui inculpat în parte, având în vedere limitele prevăzute de norma de încriminare - închisoarea de la 3 luni la 2 ani - sunt insuficiente pentru îndeplinirea scopului pedepsei, acela de constrângere şi reeducare.

Totodată s-a menţionat că trebuia să se ţină cont de faptul că inculpaţii sunt persoane cu studii juridice superioare şi că ocupau funcţii cu atribuţii de supraveghere a respectării legii iar pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă au negat cu vehemenţă săvârşirea oricărei fapte de natură penală, în pofida probatoriului care contura o altă stare de fapt decât cea susţinută.

2. În al doilea motiv de apel s-a susţinut greşita achitare a inculpatului B. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi de spălare de bani prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

S-a arătat că instanţa de fond a dat o greşită apreciere a probelor şi a pronunţat o sentinţă netemeinică.

S-a făcut referire la denunţul formulat E. la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Galaţi, la faptul că acesta formulase o plângere penală împotriva a două persoane pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi loviri şi violenţe şi la faptul că se cunoştea cu inculpatul, frecventând acelaşi grup de cunoscuţi şi participând la diferite evenimente.

Totodată s-a arătat că s-a făcut dovada faptului că plângerea nu a urmat cursul firesc fiind înmânată direct de către inculpatul A. martorului F.F. căruia i-a spus „ia-l şi soluţionează-l."

De asemenea, în motivele de apel, au fost prezentate, pe larg, declaraţiile unor martori (Y.Y., P.P., S.S., X.X., V.V. etc. - lucrători de poliţie sau O.O. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi) care relevau anumite încălcări ale procedurii în înregistrarea şi soluţionarea Dosarului nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, dosar pornit la plîngerea numitului E.

S-a menţionat şi faptul că, datorită experienţei de viaţă, nu este credibilă afirmaţia martorului E., din declaraţia dată în faţa primei instanţe, în sensul că ar fi cedat ameninţărilor procurorului de caz când a afirmat că ar fi dat mită inculpatului. S-a arătat că toţi martorii audiaţi în cauză au confirmat situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare, că este nesusţinută de probe aprecierea instanţei privind disproporţia între suma ce formează obiectul infracţiuni de corupţie şi cuantumul pretenţiilor pe care martorul E. le avea de la cele două persoane cercetate şi că instanţa de fond nu a prezentat alte argumente în susţinerea soluţiei de achitare a inculpatului ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

S-a menţionat că, în reţinerea uneiu infracţiuni de luare de mită nu are relevanţă dacă există sau nu o proporţionalitate între cuantumul sumelor pretinse şi natiura sau întinderea acţiunilor ilicite întreprinse de persoana făptuitoare. Cerinţa esenţială este doar aceea ca oricare din acţiunile sau inacţiunile ce urmau să fie comise de făptuitor, să fi fost precedată de primirea, acceptarea primirii ori nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase.

3. Al treilea motiv de apel al Parchetului a vizat neaplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. celor doi inculpaţi.

S-a menţionat că instanţa de fond a dispus aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. anterior însă, în cauză, se impunea şi interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior - respectiv acela de a mai opcupa o funcţie sau de a mai exercita profesia sau activitatea de natura aceleia de care inculpaţii s-au folosit pentru săvârţirea infracţiunilor.

V.2. Inculpaţii A. (fost A. și D.) şi C. (fostă A. și D.), prin motivele de apel depuse Ia dosar, au criticat sentinţa primei instanţe ca fiind nelegală cu privire Ia soluţia de condamnare dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 292 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

1. În motivarea apelurilor s-a susţinut, în primul rând, că încadrarea juridică este greşită în condiţiile în care, pe de o parte se reţine „un fals în declaraţii notariale" ceea ce corespunde încadrării în disp. art. 292 C. pen. anterior iar pe de altă parte se vorbeşte de „fals în declaraţiile de avere". Falsul în declaraţiile de avere a fost prevăzut succesiv în art. 36 din Legea nr. 115/1996, în art. 50 (devenit art. 52) din Legea nr. 144/2007, respectiv în art. 28 din Legea nr. 176/2010, ca o modalitate calificată a infracţiunii de fals în declaraţii.

S-a arătat că susţinerile instanţei de fond sunt total eronate în condiţiile în care inculpaţii au dat o singură declaraţie notarială, Ia data de 04 septembrie 2007, la Biroul Notarial „F. și Asociații" din Galaţi.

La data de 25 martie 2008 doar inculpatul A. a dat o declaraţie în scris, pe proprie răspundere, la SC H. SA Galaţi şi nu în faţa notarului public, declaraţie prin care preciza că familia sa nu mai are locuinţă proprietate personală iar la numele localităţii nu a fost trecut nimic, înţelegându-se, probabil, în Galaţi. Totodată a arătat că nu mai deţine cu contract de închiriere altă locuinţă şi nu a dobândit drept de proprietate asupra unei locuinţe în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1991 şi a Legii nr. 85/1992 republicată.

Au arătat că declaraţia dată în faţa notarului este o declaraţie tip, care este utilizată la toate vânzările, dar care nu este necesară la închirierea şi ulterior vânzarea apartamentului situat în Galaţi, întrucât acesta nu era o locuinţă socială astfel că, în declaraţia respectivă, nu trebuiau inserate disp. art. 48 lit. a), b), c), d) din Legea nr. 114/1996 republicată.

Faptul că locuinţa respectivă nu făcea parte din categoria locuinţelor sociale şi, în consecinţă, putea fi vândută, rezultă din împrejurarea că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 351 din 30 septembrie 2003 s-a aprobat schimbarea destinaţiei locuinţelor respective din „locuinţe sociale" în „locuinţe din fondul locativ de stat" a Consiliului Local Galaţi.

Totodată s-a arătat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată, proprietarii erau obligaţi să vândă chiriaşilor locuinţele iar conform art. 3 din Decretul - Lege nr. 61/1990 locuinţele se vând fără restricţii privind deţinerea în proprietate a două locuinţe.

Singurele restricţii sunt instituite prin art. 11 din Legea nr. 85/1992 republicată dar se referă numai la situaţia vânzării cu plata preţului în rate, textul de lege menţionând că nu pot beneficia de plata în rate a preţului persoanele care, în familia lor, au o altă locuinţă proprietate personală, ori inculpaţii au cumpărat locuinţa cu plata integrală a preţului.

În ceea ce priveşte Protocolul existenta, la data vânzării, între SC H. SA şi Primăria Galaţi, s-a arătat că la art. 4.4 se menţionează, ca şi condiţie ca „solicitantul să nu deţină sau să nu fi deţinut o altă locuinţă cumpărată în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi ale Decretului - Lege nr. 61/1991" adică o locuinţă din fondul locativ de stat, ori locuinţa deţinută de C. a fost achiziţionată de la persoanele fizice J.J.J. şi K.K.K., deci nu din fondul locativ de stat.

S-a concluzionat aşadar că, declaraţia notarială, indiferent dacă este reală sau nu, nu a fost aptă să producă consecinţele juridice în vederea căreia a fost dată.

În ceea ce priveşte declaraţiile de avere s-au susţinut, în esenţă, mai multe argumente, astfel;

a) În primul rând s-a susţinut că prin actele normative arătate anterior s-a instituit obligativitatea declarării pe proprie răspundere doar a bunurilor proprii ale declarantului, bunurile comune, cele aflate în indiviziune precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere.

Astfel, inculpatul A. arătate că prima declaraţie de avere a dat-o sub imperiul Legii nr. 115/1996, întrucât a dobândit calitatea de magistrat la 01 decembrie 1996, şi nu a menţionat apartamentul fostei sale soţii întrucât, pe de o parte, acesta era bun propriu al soţiei şi nu avea obligaţia declarării lui iar pe de altă parte că nu cunoştea că este proprietară.

Inculpatul A. a susţinut că a crezut întotdeauna că proprietarii apartamentului din Râmnicu Sărat sunt foştii săi socrii.

b) În al doilea rând s-a arătat că raţiunea pentru care legiuitorul a încriminat această modalitate de calificată a falsului în declaraţii, astfel cum rezultă din expunerea de motive la promulgarea Legii nr. 161/2003, a fost aceea de a permite controlul asupra averii deţinute.

Ori, cu privire la apartamentul din Râmnicu Sărat, inculpatul A. a arătat că s-a aflat în eroare cu privire la calitatea de proprietar a fostei sale soţii.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C. (fostă A. și D.), în motivele de apel s-a arătat că în mod eronat organul de urmărire penală şi prima instanţă au reţinut că nu şi-ar fi declarat acest apartament. Apartamentul a fost menţionat în declaraţiile de avere ale inculpatei, aflate la dosar.

Referitor la imobilul din Râmnicu Sărat, inculpaţii au arătat că acest imobil era în realitate o casă bătrânească, nelocuibilă, situată alături de imobilul proprietatea părinţilor inculpatului A. şi a fost locuită de-a lungul timpului de ascendenţii acestuia.

Imobilul respectiv este impropriu pentru locuit, inculpaţii au doar nuda proprietate asupra lui, uzufructul aparţinând numitului N.N.N., unchiul inculpatului A. şi nu s-a pus niciodată problema aprecierii sale, de către inculpaţi, ca fiind o locuinţă.

Acest imobil a fost folosit ca şi magazie de părinţii inculpatului A., acesta având reprezentarea că face corp comun cu locuinţa părinţilor săi. în plus, imobilul a fost declarat la organele fiscale şi nici un moment nu s-a pus problema intenţiei de a se sustrage de la un eventual control al averii.

S-a susţinut aşadar că, referitor la declaraţiile de avere, lipseşte intenţia calificată prin scop pentru ca faptele să constituie infracţiune.

VI. Pe parcursul judecării apelurilor atât Ministerul Public cât şi inculpaţii au solicitat reaudierea martorilor E. şi H.H.

Totodată inculpaţii au solicitat şi audierea ca martor a numitei O.O.O., fostă grefier-şef la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Galaţi, care ar fi avut cunoştinţă de modul în care s-a instrumentat prezenta cauză.

De asemenea au solicitat proba cu înscrisuri constând în documente privind plata impozitului pentru imobilul din Râmnicu Sărat, o expertiză extrajudiciară de evaluare a acestui imobil şi alte documente din care rezultă faptul că, în perioada în care a instrumentat prezenta cauză procurorul de caz de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galaţi, doamna M.M.M., şi-a îndeplinit atribuţiile cu rea-credinţă, motiv pentru care a şi fost exclusă din magistratură.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2015 Înalta Curte, ca instanţă de apel, a admis în parte cererea de probatorii încuviinţând depunerea la dosar doar a documentelor ce atestau plata impozitului pentru imobilul din Râmnicu Sărat şi valoarea acestuia şi reaudierea ca martori a numiţilor E. şi H.H.

A fost respinsă solicitarea de a se depune înscrisuri privind activitatea procurorului M.M.M. sau de a fi audiată ca martoră numita O.O.O. întrucât s-a apreciat că solicitările nu au legătură cu obiectul probaţiunii din prezenta cauză. Excluderea din magistratură a procurorului M.M.M. s-a realizat pentru considerente care nu au nicio legătură cu prezenta cauză.

Totodată au fost reaudiaţi inculpaţii A. şi C., declaraţiile fiind ataşate la dosar.

În declaraţiile date în faţa instanţei de apel inculpaţii au reluat aceleaşi apărări invocate la instanţa de fond şi susţinute şi prin motivele de apel.

Martorii E. şi H.H. au fost audiaţi la termenul din 27 februarie 2015.

În esenţă, cei doi martori au exclus ideea că ar fi plătit pentru apartamentul cumpătat de la inculpatul A. mai mult decât preţul menţionat în contractul de vânzare cumpărare, respectiv 162.000 lei.

În plus, martorul E. şi-a menţinut integral afirmaţii de la instanţa de fond în sensul că, în faza de urmărire penală a acestui dosar, s-au făcut asupra sa presiuni de către ofiţerul de poliţie şi de către procurorul de caz, doamna M.M.M., pentru a declara că ar fi cumpărat acel apartament cu o sumă mai mare, respectiv 300.000 lei.

În concret martorul a arătat că ofiţerul de poliţie l-a ameninţat că, dacă nu va declara în acest sens îi vor pune telefoanele sub urmărire şi va fi urmărit toată viaţa iar procurorul de caz i-a spus că ar fi bine să declare astfel întrucât şi A. a menţionat această sumă într-o declaraţie de avere şi astfel îl pot ajuta pe acesta din urm. Totodată i s-a spus martorului că, dacă va declara aşa, îşi va primi şi diferenţa de bani înapoi.

Martorul E. a arătat că aceste presiuni s-au realizat în timp, că a fost căutat de mai multe ori de ofiţerul de poliţie şi a fost chemat de multe ori la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galaţi unde stătea câte 3-4 ore astfel că, în cele din unnă, a cedat şi a acceptat să scrie declaraţia de la urmărirea penală după dictarea doamnei procuror M.M.M. dar că această declaraţie nu consemnează fapte reale.

La solicitarea Ministerului Public a fost reaudiat martorul F.F., ofiţer de poliţie judiciară.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel la termenul din 24 aprilie 2015 martorul F.F. a arătat că, întrucât se afla la Parchet cu diferite probleme profesionale, inculpatul A. i-a înmânat o sesizare a martorului E. Martorul a menţionat că inculpatul nu i-a solicitat să facă nici un demers suplimentar în vederea soluţionării acelei plângeri, nu i-a cerut să-i dea o soluţie favorabilă şi că, în afară de acest unic contact nu a mai discutat cu inculpatul A. nimic despre acea plângere.

VII. Analizând apelurile formulate având în vedere starea de fapt prezentată de rechizitoriu şi probele administrate, Înalta Curte constată că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanţa este nefondat în timp ce apelurile inculpaţilor A. (fost B.) şi C. (fostă B.) sunt fondate, din considerentele ce se vor arăta mai jos:

VII. 1. Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanţa, Înalta Curte reţine următoarele:

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, probele administrate în cauză nu confirmă acuzaţia în sensul că inculpatul A. ar fi primit mită de la martorul E. pentru a-l ajuta în legătură cu o sesizare penală pe care acesta o făcuse.

În primul rând, aşa cum a subliniat şi instanţa de fond, sesizarea formulată de martorul E. viza faptul că persoane necunoscut îi distruseseră geamul de la un utilaj şi îi agresaseră angajaţii. Valoarea relativ mică a geamului în raport de valoarea vehiculată ca fiind dată ca mită - aproximativ 138.000 lei - nu justifica un astfel de demers. Este ilogic să dai mită pentru a obţine un „folos" cu mult inferior mitei date.

De altfel, după identificarea persoanelor responsabile de distrugerea geamului, martorul E. s-a şi împăcat cu acestea astfel că orice urmărire penală s-a închis, aspect arătat pe larg de instanţa de fond.

Este adevărat că martorul E. se afla în relaţii destul de apropiate cu inculpatul A. dar tocmai existenţa acestor relaţii apropiate - „băusem o bere împreună", după cum declară martorul - pun sub semnul întrebării realitatea mitei deoarece relaţia de amiciţie a inculpatului B. cu denunţătorul l-ar fi împiedicat să ceară bani pentru a-şi îndeplini îndatoriri de serviciu.

Este de asemenea cert faptul că, după primirea sesizării, în luna mai 2008, inculpatul A. a înmânat-o direct martorului F.F., ofiţer de poliţie judiciară, dar acest lucm poate fi justificat tocmai prin prisma relaţiei apropiate dintre inculpat şi martorul E.

De altfel martorul F.F. a arătat că se afla întâmplător în sediul Parchetului şi că în afară de faptul că inculpatul A. i-a spus să preia acea sesizare care să-şi urmeze cursul, acesta nu i-a cerut să-i dea o soluţionare favorabilă şi nici nu s-a mai interesat de sesizarea respectivă.

În fine, referitor la această faptă Înalta Curte constată şi faptul că, într-adevăr, în declaraţia de avere dată în data de 12 septembrie 2009 (vol. I, fila 150-152 d.u.p.) inculpatul A. a menţionat că ar fi vândut în anul 2008 un apartament martorului E. cu suma de 300.000 lei deşi în contractul de vânzare cumpărare din 03 octombrie 2008, existent la dosar este înscrisă suma de 162.000 lei.

Deşi existenţa acestei neconcordanţe a condus, pe bună dreptate, la suspiciunea că suma cu care s-ar fi vândut apartamentul ar fi fost mai mare decât cea înscrisă în contract, doar acest fapt, prin el însuşi, nu este suficient pentru a reţine şi infracţiunea de luare de mită şi spălare de bani.

Nu există nicio dovadă a existenţei sumei de bani respective - în sensul că organul de urmărire penală nu s-a preocupat de a verifica conturile martorului E. şi provenienţa sumei plătite pentru apartamentul cumpărat şi, în condiţiile în care martorii E. şi H.H. nu confirmă darea de mită, aceasta nu poate fi reţinută doar pe baza unor simple chestiuni factuale interpretabile.

În condiţiile în care nu poate fi reţinută infracţiunea de luare de mită nu poate fi reţinută nici infracţiunea de spălare de bani întrucât, aşa cum a subliniat şi prima instanţă, spălarea banilor presupune ca situaţie premisă obţinerea lor din comiterea unei infracţiuni.

VII. 2. Cu privire la apelurile inculpaţilor Înalta Curte constată următoarele:

Analiza infracţiunii de fals în declaraţii va fi disociată în raport de actele materiale reţinute în sarcina fiecăruia din cei doi inculpaţi.

Astfel, Înalta Curte constată că avem, pe de o parte, acte materiale care constau în omiterea din declaraţiile de avere a unor bunuri imobile iar pe de altă parte în declaraţii date cu ocazia cumpărării locuinţei din Galaţi.

A. Referitor la declaraţiile de avere se reţin următoarele:

Este cert faptul că inculpatul B. a omis în declaraţiile de avere aferente anilor 2007, 2008, 2009, 2010 să menţioneze apartamentul situat în apartament în municipiul Râmnicu Sărat, apartament proprietatea fostei sale soţii, inculpata C., din anul 1993, precum şi imobilul cumpărat cu contract de vânzare cumpărare în anul 1999, imobil situat în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.

Inculpatul, în calitate de magistrat, avea obligaţia de a completa şi depune, anual, declaraţie de avere.

Totodată, este cert faptul că inculpata C., lucrător în cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră, nu a menţionat în declaraţiile de avere aferente anilor 2007, 2008, 2009, 2010 imobilul cumpărat cu contract de vânzare cumpărare în anul 1999, imobil situat în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.

Spre deosebire de instanţa de fond şi de organul de urmărire penală Înalta Curte reţine că inculpata C. nu a omis declararea apartamentului din Râmnicu Sărat, bun proprietate personală, dobândit dinainte de căsătoria cu inculpatul A. Acest apartament apare menţionat în declaraţiile de avere ale inculpatei C., aferente anilor 2007, 2008, 2009, 2010 (vol. I d.u.p. filele 279 - 283) ci doar imobilul din Râmnicu Sărat.

Completarea anuală a unor declaraţii de avere a fost impusă de Legea nr. 115/1996 privind controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere iar conform art. 36 din această lege, fapta persoanelor obligate să depună declaraţii de avere, de a face declaraţii de avere care nu corespund adevărului, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform C. pen.

Ulterior art. 36 din Legea nr. 115/1996 a fost abrogat însă dispoziţiile respective au fost preluate integral în art. 50 din Legea nr. 144/2007 privind Agenţia Naţională de Integritate.

Ceea ce este comun pentru ambele legi este faptul că, în formularul declaraţiei - aflat ca anexă la actul normativ - se menţionează în mod expres faptul că trebuie declarate toate bunurile pe care cel care face declaraţia le deţine împreună cu familia prin „familie" înţelegându-se „soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinere".

Întrucât legea nu face nicio distincţie, apărarea inculpatului A. în sensul că nu era obligat să treacă acel apartament din Râmnicu Sărat, întrucât era bun propriu al soţiei sale, este nefondată.

Inculpatul A. avea obligaţia de a declara toate bunurile deţinute împreună cu soţia, indiferent că acestea erau proprietate comună sau proprietatea unuia dintre ei.

Totodată şi celelalte susţineri ale inculpatului A., în sensul că nu a ştiut exact cine era proprietarul acelui apartament din Râmnicu Sărat, respectiv soţia sa ori părinţii ei - sunt, aşa cum a arătat şi prima instanţă, total nefondate în condiţiile în care a avut mutaţie pe acel apartament ceea ce presupune completarea unei declaraţii de luare în spaţiu din partea proprietarului care era soţia sa.

Se reţine însă faptul că motivul principal pentru care legiuitorul a impus, prin legi succesive, obligaţia declarării averilor pentru anumite categorii de persoane, a constituit-o necesitatea realizării unui control al averilor pentru persoanele care ocupau funcţii publice.

Ori, din acest punct de vedere, prin faptul că deşi inculpatul A. nu declară acest apartament, soţia sa îl menţionează în declaraţiile de avere, rezultă, în mod clar, faptul că nu a existat o intenţie a sustragerii de la controlul averii.

Inculpatul A. nu se poate prevala însă de culpă, în ceea ce priveşte declaraţiile respective inexacte. împrejurarea că a dat o interpretare proprie unor dispoziţii legale nu-1 exonerează de răspundere, nimeni neputând invoca necunoaşterea legii.

În ceea ce priveşte imobilul situat în Râmnicu Sărat, imobil pe care ambii inculpaţi l-au omis în declaraţiile de avere aferente anilor 2007, 2008, 2009 şi 2010 se constată că acesta era bun comun, cumpărat în anul 1999, nuda proprietate revenind inculpaţilor iar uzufructul unei alte persoane.

Cu actele depuse la dosar, în faza de apel, inculpaţii au făcut dovada faptului că imobilul respectiv a fost înregistrat la organele fiscale şi s-a plătit impozitul aferent.

Prin urmare, atingerea adusă de cei doi inculpaţi, prin declaraţiile de avere inexacte pe care le-au făcut, valorii sociale ocrotite prin încriminarea ca infracţiune, a fost minimă, fiind în mod vădit lipsită de importanţă, în condiţiile în care imobilele respective figurau declarate, dar în alte împrejurări sau în faţa altor organe, aşa cum s-a arătat mai sus.

B. Referitor la declaraţiile date în legătură cu cumpărarea locuinţei din Galaţi.

Se reţine că acuzaţia adusă inculpaţilor prin rechizitoriu, referior la acest aspect, constă în aceea că la data de 25 martie 2008 au declarat, în faţa notarului public, Biroul Notarial „F. și Asociații" că nu au deţinut şi nu deţin nicio locuinţă proprietate personală în condiţiile în care C. avea un apartament cumpărat în anul 1993 şi ambii soţi cumpăraseră un alt imobil în anul 1999.

În realitate însă, la data de 25 martie 2008 inculpaţii nu au dat nicio declaraţie în faţa notarului public. Declaraţia din faţa notarului public de la Biroul Notarial „F. și Asociații" a fost dată la data de 04 septembrie 2007 şi a fost folosită pentru închirierea apartamentului respectiv nicidecum pentru cumpărare.

La data de 25 martie 2008 doar inculpatul A. a dat o „declaraţie" pe proprie răspundere, neautentificată, în faţa organelor de conducere de la SC H. SA Galaţi, declaraţie prin care preciza că familia sa nu mai are locuinţă proprietate personală. Totodată a arătat că nu mai deţine cu contract de închiriere altă locuinţă şi nu a dobândit drept de proprietate asupra unei locuinţe în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1991 şi a Legii nr. 85/1992 republicată.

Această a doua declaraţie a făcut parte din documentele solicitate de SC H. SA Galaţi pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Deşi a sesizat neconcordanţa cu acuzaţia adusă, prima instanţă a reţinut totuşi existenţa infracţiunii precizând, global, că aceasta s-ar referi la „declaraţia notarială anterior încheierii contractelor de închiriere şi apoi de vânzare cumpărare" (fila 12, parag. 7 din sentinţă).

Verificând actele dosarului Înalta Curte reţine însă următoarele:

Conform Protocolului nr. 52940 din 04 octombrie 2001 şi actelor adiţionale ulterioare, SC H. SA Galaţi a fost autorizată să vândă locuinţe aflate în patrimoniul Consiliului Local Galaţi.

Aceste locuinţe nu aveau regimul de locuinţe sociale ci se înscriau în categoria locuinţelor din fondul locativ de stat, fiind în proprietatea privată a Consiliului Local Galaţi.

Aşa cum rezultă din adresa din 23 septembrie 2014 depusă de inculpaţi la dosarul instanţei de apel (fila 85), prin Hotărârea Consiliului Local nr. 351 din 30 septembrie 2003 s-a schimbat destinaţia locuinţelor situate în Galaţi, din locuinţe sociale, în locuinţe în fondul locativ de stat şi, ca atare, acestea puteau fi vândute titularilor contractelor de închiriere.

Vânzarea acestor locuinţe se realiza conform Legii nr. 85/1992 - în mod obligatoriu titularilor unor contracte de închiriere valabile - şi în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1990.

Totodată se reţine faptul că, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul - Lege nr. 61/1990 locuinţele respective „se vând cetăţenilor romani cu domiciliul în țară, cu achitarea integrala a preţului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fără restricţii privind deţinerea in proprietate a unei a doua locuite."

Prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 85/1992 s-a introdus însă o restricţie, prevăzându-se că nu pot cumpăra cu plata preţului în rate persoanele care au şi o altă locuinţă proprietate personală.

Cu toate acestea, prin Protocolul sus-menţionat s-a mai impus o condiţie şi anume aceea ca cel care cumpără „să nu deţină sau să nu fi înstrăinat o altă locuinţă cumpărată în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi a Decretului - Lege nr. 61/1990".

Ori, în speţă se constată, în primul rând, că inculpaţii au cumpărat locuinţa din Galaţi, cu plata integrală a preţului şi nu în rate astfel că nu le erau aplicabile disp. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 85/1992 arătate mai sus.

De asemenea se reţine că, deşi ambii soţi mai aveau în proprietate imobilul din Râmnicu Sărat, cumpărat în anul 1999, iar C. mai avea şi apartamentul din Râmnicu Sărat, aceste locuinţe erau cumpărate de la persoane fizice (vol. I d.u.p fila 99) şi nu le era astfel aplicabilă nici interdicţia menţionată mai sus, impusă prin Protocol.

În aceste condiţii bifarea de către A., la data de 25 martie 2008 (vol. I, d.u.p. fila 62) în cererea tipizată adresată SC H. SA, a menţiunii „nu mai are în proprietate locuinţă personală în „(la rubrica respectivă nefiind trecută nicio localitate), deşi nu corespunde adevărului nu a produs nicio consecinţă juridică.

Astfel, după cum s-a menţionat mai sus, cei care mai deţineau o a doua locuinţă aveau interdicţia de a cumpăra numai cu plata preţului în rate şi astfel se justifică rubrica respectivă pe formularul tipizat. Cum însă inculpaţii nu au cumpărat cu plata preţului în rate, faptul că mai aveau sau nu o altă locuinţă nu mai are nicio importanţă.

Principala condiţie care se impunea însă pentru ca vânzarea -cumpărarea să fie legală era ca apartamentul respectiv să fie deţinut cu contract de închiriere valabil încheiat.

Din acest punct de vedere se constată că, locuinţa respectivă, aşa cum s-a arătat mai sus, nu se încadra în categoria locuinţelor sociale ci în fondul de locuinţe de stat, proprietate privată a Consiliului Local Galaţi, situaţie în care nu erau aplicabile disp. art. 48 din Legea nr. 114/1996 - legea locuinţei, în forma în vigoare la data respectivă. Aceste dispoziţii se referă doar la închirierea locuinţelor sociale.

Împrejurarea că Primăria mun. Galaţi cerea, la încheierea contractelor de închiriere, o declaraţie notarială prin care solicitanţii să arate că nu se înscriu în disp. art. 48 din Legea nr. 114/1996, indiferent că era vorba de locuinţe sociale sau locuinţe din fondul locativ de stat propriu-zis, nu conferă legalitate acestei proceduri.

Ca atare se reţine că încheierea contractului de închiriere dintre Primăria mun. Galaţi şi inculpaţi era supusă doar dispoziţiilor art. 21 - 33 din Legea nr. 114/1996, cum de altfel se menţionează şi în cuprinsul contractului, situaţie în care declaraţia notarială privind îndeplinirea condiţiilor art. 48 din aceiaşi lege nu este producătoare de consecinţe juridice.

Se reţine că această declaraţie nici nu este menţionată în cuprinsul contractului de închiriere care apare aşadar ca valabil încheiat din acest punct de vedere.

Sintetizând, instanţa de apel reţine că atât declaraţia pe proprie răspundere dată de inculpatul A. la data de 25 martie 2008, în cererea de cumpărare a apartamentului situat în Galaţi, cât şi declaraţiile notariale din data de 04 septembrie 2007 date de ambii inculpaţi, depuse la dosarul de închiriere, nu au fost producătoare de consecinţe juridice.

Întrucât instanţa a fost sesizată, pentru ambii inculpaţi, doar cu câte o singură infracţiune de fals în declaraţii în formă continuată, infracţiune ce ar cuprinde mai multe acte materiale, inclusiv falsurile în declaraţii care, aşa cum s-a arătat mai sus, au adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite de lege şi, întrucât actele materiale nu pot fi disociate din conţinutul infracţiunii unice, chiar dacă pentru unele din acestea ar fi fost incident un alt caz de achitare, Înalta Curte va face aplicaţia dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior în raport de această infracţiune.

Prin urmare, în conformitate cu disp. art. 421 pct. 1 lit. b) şi pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa urmând a se admite apelurile declarate de inculpaţii A. (fost B.) şi C. (fostă A. și D.).

Se va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior, vor fi achitaţi inculpaţii A. (fost B.) şi C. (fostă B.) pentru infracţiunile de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 C. pen.

Văzând şi disp. art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de inculpaţii A. (fost B.) şi C. (fostă B.) împotriva sentinţei penale nr. 83/P din 03 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Desfiinţează sentinţa apelată numai în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpaţilor A. şi C. (B.) pentru infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 C. pen.

Reţine cauza spre rejudecare şi în fond:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior achită inculpaţii A. (fost B.) şi C. (fostă B.) fiecare pentru infracţiunile de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 C. pen., întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.

În temeiul art. 91 lit. c) C. pen. anterior.

Aplică fiecăruia dintre inculpaţi sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.

Obligă fiecare inculpat la plata a câte 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet şi de inculpaţi, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2015.