Admissibility of appeal against final decision resolving execution challenge for first-time conviction on appeal

Decizia nr. 147/A/2016

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 597-598 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, împotriva deciziei penale nr. 83 din 06 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. să plătească statului suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul său, sub nr. x/64/2015, condamnatul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei penale nr. 83 din 06 februarie 2015 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2013. Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., susţinându-se existenţa unor nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.

În dezvoltarea motivelor contestaţiei, s-a arătat că, prin decizia penală nr. 83 din 06 februarie 2015 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2013, au fost admise apelurile promovate de D.I.I.C.O.T. şi de contestator, acesta din urmă fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă principală de 5 ani închisoare şi o pedeapsă complementară pe o durată de 6 ani.

O primă nelămurire a conte statorului o reprezenta agravarea situaţiei sale juridice în calea de atac pe care a promovat-o, în condiţiile în care fusese achitat de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2013, fiind însă condamnat pentru prima dată în apel, printr-o hotărâre definitivă, fiind lipsit astfel de orice cale de atac împotriva acestei condamnări. Potrivit tuturor dispoziţiilor internaţionale, ce se aplică cu prioritate, art. 47 din Carta Europeană a Drepturilor Omului şi, respectiv, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, contestatorul a arătat că a fost lipsit de o cale reală şi efectivă de atac împotriva condamnării sale, creându-se astfel, cu referire la prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen., o împiedicare la executare şi o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, cu atât mai mult cu cât au fost nesocotite şi principiile de bază ale art. 5 C. pen., de aplicare a legii penale mai favorabile, respectiv cele privind constatarea cauzelor de neatragere a răspunderii penale sau încetarea procesului penal.

S-a mai arătat că, atâta vreme cât prima instanţă a dispus achitarea condamnatului pe considerentul că nu exista grupul infracţional organizat şi nici nu existau cerinţele legale pentru a fi considerat un astfel de grup, apare nejustificată reţinerea de către instanţa de apel a unei alte stări de fapt, contradictorie cu prima stare de fapt.

O altă nelămurire a contestatorului a constituit-o starea de fapt reţinută de cele două instanţe care au judecat cauza cu privire la infracţiunile de înşelăciune. S-a arătat că examinarea participării contestatorului, atât din punct de vedere al intenţiei, cât şi al faptelor materiale, atestă că acesta nu a cunoscut intenţiile grupului, creditul pentru nevoi personale a fost achitat, iar creditele pentru societate nu au fost acordate. Ca atare, nu a comis nicio infracţiune de înşelăciune, astfel cum au reţinut cele două instanţe; faptul că se vorbeşte în sentinţă de tentativă la înşelăciune creează un dubiu la încadrarea juridică, respectiv la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor şi la executarea acestora.

S-a mai susţinut că legea cere o „lămurire cu privire la hotărârea ce se execută pentru împiedicarea unei peroane nevinovate să execute o pedeapsă care să nu corespundă stării de fapt şi de drept, inclusiv prin întinderea ei”, or în ceea ce priveşte situaţia condamnatului, nu există certitudine cu privire la fapta pentru care este chemat să răspundă penal şi pentru care execută o pedeapsă de 5 ani închisoare.

La dosar s-a dispus ataşarea de către instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei a deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2013. Acesta din urmă nu a putut fi ataşat, fiind înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea unor recursuri în casaţie îndreptate împotriva aceleiaşi hotărâri.

Analizând cererea condamnatului A. prin prisma dispoziţiilor art. 598 lit. c) C. proc. pen., instanţa a constatat că niciunul dintre motivele invocate în susţinerea contestaţiei nu reprezintă „nelămuriri” privind înţelesul deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi nici nu există în cauză vreo împiedicare la executare.

S-a constatat că petentul contestator nu execută decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2013, ci sentinţa penală nr. 28/S din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 a Curţii de Apel Braşov.

Prin sentinţa penală nr. 28/S din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, petentul contestator a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 6 ani, pentru săvârşirea unei infracţiuni continuate de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (3 acte materiale), a unei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, rămasă în forma tentativei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1969 şi a unei infracţiuni continuate de uz de fals prev. de art. 291 teza a II-a C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.

Curtea de Apel Braşov, prin decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015, a admis apelul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Braşov şi, după reanalizarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, a celui administrat în faţa primei instanţe, precum şi a probelor administrate în apel, a reţinut în sarcina contestatorului şi infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, condamnându-l pentru această infracţiune la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani. Această pedeapsă a fost contopită cu celelalte pedepse aplicate de către prima instanţă pentru infracţiunile menţionate, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 6 ani.

Având în vedere această situaţie, s-a reţinut că petentul contestator ar fi trebuit să adreseze contestaţia de faţă primei instanţe, respectiv Tribunalului Braşov, întrucât se află în executarea hotărârii acestei instanţe. Cu toate acestea, s-a reţinut că, într-adevăr, nelămuririle menţionate de petent în cuprinsul contestaţiei - chiar dacă nu se încadrează în conţinutul noţiunii de „nelămuriri” prevăzută de legiuitor în cuprinsul art. 598 lit. c) C. proc. pen. - se referă, în cea mai mare parte, la decizia pronunţată în apel de către Curtea de Apel Braşov, astfel că, ţinând seama de dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen. şi de împrejurarea că s-a invocat în cuprinsul contestaţiei şi existenţa unei împiedicări la executare din pricina deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, această din urmă instanţă nu a invocat excepţia necompetenţei de soluţionare a contestaţiei la executare, reţinând spre soluţionare contestaţia.

Examinând în fond contestaţia, instanţa a constatat că, din conţinutul acesteia, rezultă că petentul contestator nu are reale „nelămuriri” în sensul C. proc. pen. cu privire la decizia contestată, ci este nemulţumit de această decizie, de soluţia de condamnare pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa - întrucât se consideră nevinovat relativ la acuzaţiile care i s-au adus -, de faptul că a fost condamnat pentru prima dată în apel pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, de împrejurarea că nu s-a luat act în apel şi nu s-a dispus încetarea procesului penal pentru una dintre infracţiunile de înşelăciune [prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, comisă în paguba Băncii B. Braşov, la data de 20 ianuarie 2012] pentru care s-a împăcat cu partea civilă Banca B. Braşov, căreia i-a achitat integral creditul obţinut în mod fraudulos şi de împrejurarea că decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov nu mai poate fi atacată pe nicio cale ordinară de atac.

S-a reţinut că nemulţumirile petentului cu privire la temeinicia deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 a Curţii de Apel Braşov nu pot fi rezolvate pe calea unei contestaţii la executare, care nu reprezintă o cale de atac recunoscută de legiuitor împotriva hotărârilor definitive, ci un remediu procesual pentru situaţii ce ţin de legalitatea executării hotărârii şi care poate interveni doar în cele patru cazuri prevăzute în mod expres de lege, respectiv art. 598 lit. a)-d) C. proc. pen. S-a observat că petentul contestator a încadrat doar formal contestaţia în dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., din conţinutul motivelor invocate nerezultând existenţa vreunei nelămuriri relativ la această decizie sau vreo piedică la executarea hotărârii.

A fost avut în vedere că răspunsul la fiecare dintre nemulţumirile petentului se găseşte în expozitivul deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 (în varianta existentă la prezentul dosar - variantă care nu coincide ca şi paginaţie cu cea de la Dosarul nr. x/62/2013, datorită micşorării caracterelor cu care a fost scrisă în vederea printării sale) unde instanţa de apel a dezvoltat şi a analizat probele existente la dosar care au condus la stabilirea existenţei vinovăţiei petentului contestator şi, implicit, la condamnarea acestuia şi pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003. Deşi petentul a contestat chiar în apel că ar fi comis această faptă, s-a constatat că instanţa a motivat de ce nu se pot da valenţe declaraţiei inculpatului cu privire la acest aspect, restul elementelor probatorii de la dosar contrazicând susţinerile inculpatului şi conturând vinovăţia acestuia şi sub aspectul infracţiunii menţionate.

S-a reţinut, de asemenea, că prin condamnarea petentului contestator pentru prima dată în apel pentru această infracţiune, nu i s-a încălcat acestuia niciun drept procesual, instanţa de apel având posibilitatea, conform art. 420 alin. (8) şi (9) C. proc. pen., să reevalueze şi să reinterpreteze probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti şi, prin coroborarea cu celelalte probe administrate în apel, să pronunţe o altă soluţie cu privire la această infracţiune, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la acest inculpat şi la această infracţiune era criticată punctual de către Ministerul Public în apelul formulat, solicitându-se condamnarea petentului, iar instanţa, tocmai în vederea garantării drepturilor procesuale ale inculpatului, i-a dat posibilitatea să dea o nouă declaraţie în apel şi să propună probe în apărare, neputându-se vorbi, în consecinţă, de agravarea situaţiei contestatorului în propria cale de atac, agravare care s-a realizat în apelul promovat de Ministerul Public.

Pe de altă parte, s-a reţinut că este real faptul că petentul a solicitat să se constate în apel că s-a împăcat cu partea civilă Banca B. Braşov pentru fapta comisă în paguba acesteia la data de 20 ianuarie 2012, împăcare dovedită cu act autentic ataşat la dosar, însă împăcarea nu putea opera în cauză, cu consecinţa încetării procesului penal pentru această infracţiune, în baza art. 16 lit. g) C. proc. pen., decât în condiţiile în care instanţa de apel ar fi considerat că legea nouă este mai favorabilă inculpatului şi ar fi aplicat în mod global această lege, or instanţa de apel a arătat în cuprinsul hotărârii că, privită în mod global, legea veche este mai favorabilă inculpatului datorită regimului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni mai uşor şi conţinutului diferit pe care îl are faţă de legea nouă infracţiunea continuată. S-a motivat, de asemenea, că şi dacă nu ar fi luată în considerare infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, comisă în paguba Banca B. Braşov la data de 20 ianaurie 2012, pentru care petentul s-a împăcat cu partea civilă Banca B. Braşov, pedeapsa care ar fi rezultat, calculată potrivit normelor penale din noul C. pen. pentru pluralitatea de infracţiuni comisă de inculpat (fiind vorba despre celelalte infracţiuni, cu excepţia celei de înşelăciune din 20 ianaurie 2012) ar fi depăşit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în temeiul C. pen. din 1969, acesta fiind motivul pentru care instanţa de apel nu a luat act de împăcarea părţilor pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, comisă în paguba Băncii B. Braşov la data de 20 ianuarie 2012 şi nu a încetat procesul pentru această infracţiune. A fost avut în vedere că o combinare a dispoziţiilor favorabile din cele două legi penale care s-au succedat nu este posibilă în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale.

S-a mai reţinut că apelul petentului contestator A. împotriva sentinţei penale nr. 28/S din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Braşov a fost admis doar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, fiind desfiinţată hotărârea primei instanţe şi înlăturată obligarea inculpatului Istrate, în solidar cu ceilalţi coinculpaţi coparticipanţi la comiterea faptei, la plata de despăgubiri materiale către Banca B. Braşov; atât timp cât apelantul A. a făcut dovada în apel că achitase prejudiciul cauzat acestei părţi civile, instanţa de apel nu putea omite reformarea hotărârii primei instanţe sub acest aspect, soluţia de înlăturare a obligării sale la plata de despăgubiri şi a constatării achitării prejudiciului cauzat fiind favorabilă contestatorului, din perspectiva laturii civile, astfel că nici împrejurarea că i s-ar fi agravat situaţia în propria cale de atac nu poate constitui o reală nelămurire cu privire la decizia contestată.

Aşadar, s-a constatat că, în cauză, nu există niciun impediment la executarea hotărârii contestate de inculpatul A. şi niciuna dintre criticile aduse deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 a Curţii de Apel Braşov nu poate fi apreciată ca şi „nelămurire” cu privire la această decizie, care să justifice admiterea contestaţiei la executare formulate.

Împotriva deciziei penale nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a declarat apel contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea scrisă a căii de atac, s-a criticat modalitatea de aplicare în cauză a legii penale mai favorabile, susţinându-se, de asemenea, de către contestator, faptul că în mod greşit instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, în condiţiile în care instanţa de fond pronunţase o soluţie de achitare cu privire la această infracţiune.

La termenul din 11 aprilie 2016, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii apelului, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac promovate în cauză.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul contestator a lăsat la aprecierea instanţei cu privire la excepţia inadmisibilităţii apelului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil, pentru considerentele care urmează.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speţă, contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, prin care s-a soluţionat contestaţia la executare formulată de acesta împotriva unei hotărâri pronunţate în calea de atac a apelului, respectiv decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2015. În acest context, faţă de împrejurarea că, pe calea contestaţiei la executare promovate, contestatorul a criticat o decizie penală pronunţată în calea de atac a apelului, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia la executare - atacată pe calea prezentului apel - este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. I lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 330 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2016.