Decizia nr. 142/RC/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 142/RC/2016

Deliberând, asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 643 din 3 iulie 2015, Tribunalul Iaşi a hotărât următoarele:

A respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, prin apărătorii săi aleşi.

A constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A condamnat pe inculpatul A., studii - medii, ocupaţia - student la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Iaşi, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de disp. art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969 (recalificată din art. 32 raportat la art. 188 noul C. pen. - încadrare reţinută prin actul de sesizare a instanţei), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969 cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 noul C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, pe durată de 2 ani.

A interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 în condiţiile şi pe durata art. 71 C. pen. din 1969.

În baza disp. art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. (prin încheierea din 19 iunie 2015), iar în baza disp. art. 88 C. pen. din 1969 coroborat cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive (executată în vederea extrădării şi în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/U din 30 septembrie 2013 emis de Tribunalul Iaşi), precum şi durata arestului la domiciliu, de la 12 noiembrie 2013 la 21 iunie 2015.

A constatat că prejudiciul cauzat părţii civile B., a fost reparat integral de către inculpat.

În baza dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., cu referire la art. 19 C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpatul A. să achite cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate B., suma de 2.813,92 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Inculpatul A. este cetăţean israelian, cu domiciliul în H., Palestina şi se afla în România în contextul în care acesta urma cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi - Facultatea de Medicină Dentară, unde a fost student în perioada 2009 - 2013. Inculpatul locuia într-un apartament închiriat de la martora C. în zona Oancea din mun. Iaşi.

În mod obişnuit acesta îşi petrecea vacanţele de vară în ţara de origine, iar în luna septembrie a fiecărui an revenea în România pentru a-şi continua studiile, acesta fiind obligat ca anual să-şi prelungească dreptul de şedere care se acorda pe durată de 1 an. Astfel, ultimul permis de şedere al inculpatului a fost obţinut pentru perioada 28 septembrie 2012 - 27 septembrie 2013. În anul universitar 2013 - 2014 inculpatul era în situaţia de a repeta anul IV de studii pentru că în anul 2012 - 2013 a fost declarat repetent.

Ca în fiecare an, după vacanţa de vară din anul 2013, inculpatul a revenit în România în cursul lunii septembrie, acesta revenind în apartamentul pe care îl avea deja închiriat din anii precedenţi de la C.

În noaptea de 24/25 septembrie 2013, inculpatul A. s-a deplasat la clubul D., amplasat în campusul T. Vladimirescu din mun. Iaşi, împreună cu prietenul său martorul E., o tânără, indicată de inculpat ca purtând numele de F. (care nu a putut fi însă identificată pe parcursul procesului penal) şi o prietenă a acesteia, locaţie în care s-au întâlnit cu mai mulţi prieteni (studenţi străini şi cu nişte fete de origine română), în care s-au distrat dansând şi consumând băuturi alcoolice în exces.

Grupul format din inculpat şi amicii săi ocupa două mese alăturate situate în vecinătatea barului.

În acelaşi club, în jurul orelor 01, a ajuns şi persoana vătămată B., pentru a se întâlni cu amica sa G., care se afla deja acolo împreună cu alte două prietene de-ale sale, respectiv H. şi I. Împreună cu fetele, persoana vătămată B. a stat la o masă situată în faţa dj-ului şi a consumat cca. 500 ml de bere, după ce, în prealabil, acasă consumase cca. 50 - 100 ml coniac. La un moment dat, partea vătămată care avea asupra sa un aparat foto le-a propus celor trei fete să le facă poze de grup. Stând pe fotoliu în partea dreapta a mesei, în timp ce fetele se aflau în faţa lui, în picioare, partea vătămată a început să le facă fotografii. În timpul acestei activităţi, la un moment dat, în cadru lângă fetele pe care le fotografia a intrat inculpatul, care, aşa cum rezultă de pe imaginile prelevate de camerele de supraveghere existente în club, a părăsit pentru scurt timp grupul din care făcea parte.

Acesta a fost observat atât de fete (inculpatul stând în spatele martorei G., lângă umărul acesteia) cât şi de persoana vătămată, aceasta din urmă făcându-i semn cu mâna să iasă din cadru. În acel moment, inculpatul, care avea în mână un pahar cu băutură, a aruncat conţinutul acestuia spre partea vătămată, stropind-o pe haine şi pe aparatul foto, după care s-a întors şi a plecat deplasându-se spre bar, în zona căruia se aflau mesele ocupate de grupul din care făcea parte.

Persoana vătămată s-a ridicat le-a întrebat pe fete care este persoana care a aruncat cu băutură, martora G. indicându-l pe inculpat care se deplasa spre bar.

Persoana vătămată B. s-a deplasat imediat după acesta pentru a-i cere cont în raport de gestul făcut şi, în momentul în care inculpatul tocmai ajunsese lângă grupul din care făcea parte şi a început să danseze, B. l-a apucat de umăr pentru a-l întoarce cu faţa, moment în care inculpatul a aruncat sau a scăpat paharul pe care îl avea în mână, care s-a spart, zgomotul produs de spargerea paharului fiind confirmat de martorii J. şi K., fără a se putea stabili dacă în traiectoria sa acesta a lovit sau nu persoana vătămată. Imediat inculpatul şi persoana vătămată au început să se îmbrâncească reciproc, martora L., o cunoştinţă de-a inculpatului care făcea parte din grupul acestuia, încercând să împiedice pe partea vătămată să-l lovească pe inculpat, în timp ce pe acesta l-au imobilizat alte 7 - 8 persoane aflate în vecinătatea sa. Imediat la faţa locului au sosit cei doi agenţi de pază ai clubului, M. luându-l pe inculpat şi conducându-l la ieşirea din bar, iar J. a îndepărtat persoana vătămată căreia i-a cerut să iasă din club.

În timp ce inculpatul era ţinut de M. şi alte două persoane pe holul ce face legătura cu scările ce fac accesul în club, în spatele uşii de acces care face legătura cu interiorul, persoana vătămată B. s-a dus la masa la care a stat şi-a luat vesta, aparatul foto şi borseta şi a ieşit din club urmat de martora G. care l-a însoţit până la baza scărilor ce fac accesul spre exteriorul clubului. În momentul în care persoana vătămată a trecut prin zona în care era ţinut inculpatul de către cele trei persoane, între cei doi a existat un schimb verbal violent, inculpatul înjurând-o pe partea vătămată şi spunând "te omor", aspect susţinut de partea vătămată şi confirmat de martora G.

Martora G. s-a întors în club la prietenele sale pentru a plăti consumaţia, persoana vătămată rămânând să le aştepte la ieşirea din club.

O perioadă persoana vătămată s-a plimbat prin faţa uşii de intrare în club, vorbind la telefon, iar în câteva rânduri a reintrat pe uşa clubului, fiind de fiecare dată îndepărtată de martorul N., un client al clubului, care la rugămintea agenţilor de pază nu a lăsat persoana vătămată să reintre în club.

În tot acest timp, inculpatul a fost ţinut de agentul de pază M. la baza scărilor, pe imaginile înregistrate de camerele de supraveghere putându-se observa că acesta avea un comportament agitat, cu precădere când la uşa de intrare apărea persoana vătămată, existând chiar un moment în care acesta a reuşit să se sustragă din mâinile agentului de pază, grăbindu-se să urce scările spre ieşirea din club, fiind însă imobilizat în scurt timp de M. şi N. care l-au readus în zona iniţială. Aproape permanent lângă inculpat a stat şi o fată blondă, probabil prietena inculpatului, care la un moment dat i-a adus haina cu mânecă lungă cu care acesta s-a îmbrăcat (persoană care nu a putut fi însă identificată de organele de poliţie şi nici de către instanţă, indicată de inculpat ca fiind F.).

După cca. 1 minut de la acest episod, apreciind probabil că persoana vătămată a plecat (sau pur şi simplu nedorind să se mai implice), agentul M. l-a lăsat pe inculpat să plece. Acesta a urcat grăbit scările spre ieşirea din club, tânăra care îl însoţea rămânând în urmă, observându-se că în momentul imediat anterior ieşirii pe uşa de acces în club, inculpatul a introdus mâna în buzunarul drept al pantalonilor din care a scos un obiect strălucitor (cel mai probabil cuţit).

Ieşind afară, inculpatul s-a năpustit asupra persoanei vătămate, cei doi lovindu-se reciproc, inculpatul aplicând persoanei vătămate cu cuţitul pe care îl avea în mână mai multe lovituri în diverse zone ale corpului (cap, torace, abdomen), fiind însă în scurt timp imobilizat de persoana vătămată care a reuşit să-l arunce la pământ, rămânând aşezată deasupra inculpatului, iniţial ţinând pe inculpat cu ambele mâini de piept, iar apoi imobilizând cu mâna stângă mâna dreaptă a inculpatului în care acesta avea cuţitul, iar mâna dreaptă rămânând în expectativa de a-l lovi pe inculpat.

În scurt timp, atenţionat de clienţii clubului, printre care prietena inculpatului şi martorul O., martorul M. a ieşit afară din club, i-a despărţit pe cei doi, ridicând de jos cuţitul aflat în imediata vecinătate a acestora, după care a intrat în bar unde a lăsat cuţitul. Inculpatul însoţit de tânăra blondă s-a îndreptat grăbit spre parcarea din faţa clubului şi a băncii din zonă, a urcat într-un taxi aflat în parcare, spunându-i şoferului, martorul P. să-i ducă în Oancea, indicând-i totodată traseul de urmat, respectiv prin cartierul Ciurchi.

La coborârea din taximetru, după ce au ajuns la destinaţie, inculpatul a plătit cursa, spunându-i taximetristului în momentul în care i-a înmânat banii "tu nu ai văzut nimic", afirmaţie ce a fost interpretată de şofer ca o ameninţare.

În acest timp, persoana vătămată B. căreia îi curgea sânge din zona capului şi abdomenului - zonă din care se putea observa şi eviscerarea stratului adipos, ajutată de martorul N. s-a aşezat pe o bordură de lângă club a sunat la 112 aşteptând sosirea Ambulanţei. Acolo a fost găsită de martora G. când a ieşit din club însoţită de prietenele sale, după ce a plătit consumaţia.

Partea vătămată a fost ulterior transportată la Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon din Iaşi unde, în aceeaşi noapte, a suferit o intervenţie chirurgicală. Examenul medico-legal a relevat că în urma agresiunii suferite partea vătămată a prezentat plăgi tăiate superficiale occipitale, hemitorace posterior drept 1/3 medie, hipocondrul drept şi plagă înjunghiată abdominală hipocondrul stâng penetrantă cu interesare de muşchi abdominal şi mare epiplon pentru care s-a intervenit chirurgical, necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Inculpatul a fost căutat de poliţie în ziua în curs, pe 25 septembrie 2013, la domiciliul său de reşedinţă din O., dar nu a fost găsit, deşi la solicitarea poliţiştilor, martora C., proprietara imobilului în care inculpatul locuia cu chirie şi care se afla în biroul său, aflat în imediata vecinătate a apartamentului închiriat, l-a apelat telefonic pe inculpat care însă nu i-a răspuns. După plecarea poliţiştilor, inculpatul a contactat-o telefonic pe martoră spunându-i că nu este acasă, aceasta comunicându-i că a fost căutat de poliţie, inculpatul întrebând-o de la ce secţie erau poliţiştii, fără ca martora să-i poată răspunde la această întrebare. Martora a susţinut însă că, la scurt timp, a auzit zgomote în apartamentul vecin - fapt ce i-a întărit convingerea că inculpatul era de fapt acasă - motiv pentru care l-a sunat pe inculpat care nu i-a răspuns nici de această dată la telefon, însă a apărut la cabinet povestindu-i că s-a bătut cu cineva într-un club. Martora l-a sfătuit să meargă la poliţie, însă inculpatul i-a spus că întâi va merge la IML, arătându-i nişte zgârieturi superficiale pe o mână, fără ca martora să vadă şi alte leziuni.

Ulterior, inculpatul s-a retras în apartamentul său, după care s-a deplasat la restaurantul Q. situat în zona Independenţei unde a mâncat, întâlnindu-se în jurul orelor 15, cu martorul E. Deşi acesta l-a întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat în noaptea precedentă, inculpatul care nu părea stresat, nu a dorit să-i dea detalii, spunându-i că a fost ceva lipsit de importanţă. Ulterior, inculpatul s-a deplasat la Spitalul Sf. Spiridon unde aşa cum rezultă din registru intrări-ieşiri din 25 septembrie 2013 la nr. 11028, ora 16,30 acesta a fost consultat consemnându-se contuzie piramidă nazală, regiunea maseterină şi geniană stânga superioară.

În cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 22, inculpatul a făcut demersurile necesare pentru a părăsi teritoriul ţării, plecând cu autoturismul martorului R., contactat de un prieten de-al său, martor care a acceptat contra sumei de 100 de euro să-l transporte în aceeaşi noapte pe inculpat în Chişinău.

Din Republica Moldova, inculpatul s-a deplasat ulterior în Armenia, unde a fost arestat de autorităţile din acest stat şi extrădat în România, în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul Iaşi în baza mandatului de arestare preventivă în lipsă.

Hotărârea primei instanţe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 858 din data de 4 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 643 din 3 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latură penală şi civilă şi, rejudecând cauza:

A majorat de la 3 (trei) ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969 şi art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a încetat de drept măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin încheierea din 19 iunie 2015 a Tribunalului Iaşi, la data rămânerii definitive a hotărârii.

A înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata sumei de 2813, 92 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate B.

A constatat achitate integral despăgubirile civile cuvenite părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casaţie inculpatul a criticat modalitatea de identificare şi aplicare a legii penale mai favorabile de către instanţa de apel, doar în legătură cu aspectele ce priveau reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, fără a observa şi rezultatul final, respectiv cuantumul pedepsei aplicate în condiţiile în care pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de către instanţa de fond, a fost majorată la 5 ani închisoare, menţinându-se încadrarea juridică a faptei, deşi legea mai favorabilă inculpatului ar fi Noul C. pen., conform căruia limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. sunt cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare.

Faţă de împrejurarea că pedeapsa a fost dispusă conform vechiului C. pen., inculpatul a apreciat că aceasta a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv de Noul C. pen.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a depăşit limitele motivelor de apel cu care a fost învestită de către parchet şi a majorat pedeapsa de la 3 ani la 5 ani închisoare, deşi Ministerul Public a solicitat majorarea pedepsei doar ca efect al înlăturării circumstanţelor atenuante.

O altă critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a dreptului la apărare al inculpatului, prin aceea că a beneficiat de un traducător de limba arabă care l-a asistat doar în faţa instanţei şi a tradus doar rechizitoriul şi încheierile cu privire la măsurile preventive şi hotărârile instanţelor, fără a asigura traducerea în limba arabă a tuturor înscrisurilor din dosar şi a depoziţiilor martorilor, iar mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare fără a i se înmâna traducerea acestuia în limba araba.

Prin Încheierea nr. 81/RC din 14 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/99/2014, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 858 din 4 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Însă, această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept, nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie), atâta timp cât inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-au putut susţine apărările. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege'".

Or, aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, aşa cum s-a menţionat anterior.

Astfel, Înalta Curte nu poate verifica corecta aplicare a legii penale mai favorabile de către instanţa de apel, aspect faţă de care invocarea nelegalităţii limitelor de pedeapsă, prin raportare la această critică, aşa cum susţine apărătorul ales al inculpatului A., nu poate fi analizată în cuprinsul cazului de casare invocat.

Totodată, se reţine că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt, circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi, judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

Înalta Curte reţine că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969 şi art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., faptă ce poate fi sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 1 an şi 7 ani şi 6 luni închisoare, dată fiind obligativitatea coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, de 7 ani şi 6 luni închisoare, dar nu mai puţin de 1 an, conform art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969. Prin urmare, sancţiunea aplicată inculpatului A. prin decizia recurată se încadrează în limitele legale.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului referitoare la agravarea situaţiei sale juridice în apel, prin raportare la alte argumente decât cele susţinute de reprezentantul Ministerului Public, se reţine că, în calea de atac a apelului, în conformitate cu art. 418 alin. (1) C. proc. pen., "instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel". Mai mult, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia'". Însă, regula non reformatio in pejus este limitată la folosirea căii proprii de atac, declararea apelului de către o altă parte sau de către procuror, nu exclude agravarea situaţiei inculpatului în calea de atac folosită de altcineva.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de fond de la 3 ani la 5 ani închisoare, în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi care a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul individualizării pedepsei, arătând că s-au reţinut greşit circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului, aplicându-se o pedeapsă prea blândă în raport de gravitatea faptei şi de periculozitatea făptuitorului, fapt pentru care nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 418 C. proc. pen. şi, implicit, aplicarea unei pedepse peste limita maximă stabilită de lege, chiar dacă pedeapsa din apel este mai mare decât cea la care inculpatul a fost condamnat de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului relativ la încălcarea dreptului său la apărare, se constată că aceste critici nu se încadrează nici în cazul de casare indicat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], nici în vreun alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. şi ale art. 273 alin. (4) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 858 din 4 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 370 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 70 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV