Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 137/A/2016 AI generated

Constitutional admissibility of challenging statutory appellate hierarchy for prosecutorial closure decisions due to lack of concrete procedural interest

Case Number Decizia nr. 137/A/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the complainant, ruling that his challenge to the appellate court's refusal to refer a constitutional exception was unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the request and maintaining the dismissal of the initial complaints against a judge, a lawyer, and a notary. The dispute arose from a complainant's attempt to challenge prosecutorial closure orders for abuse in office, tax evasion, and intellectual forgery by arguing that the statutory procedure requiring a prior complaint to a superior prosecutor before accessing judicial review violated constitutional rights to a fair trial, equal treatment, and free access to justice. The court held that the constitutional exception was inadmissible under Article 29 of Law No. 47/1992 because it lacked a concrete procedural interest and a direct link to the specific case, as the complainant’s arguments sought legislative modification of the general framework for appeal routes against closure decisions (Article 339 of the Code of Criminal Procedure) rather than demonstrating that the specific statutory text was unconstitutional in the context of the immediate litigation; consequently, the complainant was ordered to pay 100 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 339 alin. (4) C. proc. pen, art. 297 C. pen, art. 321 C. pen, art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Constitutional admissibility of challenging statutory appellate hierarchy for prosecutorial closure decisions due to lack of concrete procedural interest: The dispute arose from a complainant's attempt to challenge prosecutorial closure orders for abuse in office, tax evasion, and intellectual forgery by arguing that the statutory procedure requiring a prior complaint to a superior prosecutor before accessing judicial review violated constitutional rights to a fair trial, equal treatment, and free access to justice. The court held that the constitutional exception was inadmissible under Article 29 of Law No. 47/1992 because it lacked a concrete procedural interest and a direct link to the specific case, as the complainant’s arguments sought legislative modification of the general framework for appeal routes against closure decisions (Article 339 of the Code of Criminal Procedure) rather than demonstrating that the specific statutory text was unconstitutional in the context of the immediate litigation; consequently, the complainant was ordered to pay 100 RON in judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
judicial review procedural rights criminal prosecution objection of unconstitutionality right to fair trial cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen
Prin încheierea din 29 februarie 2016 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A., cu domiciliul ales la cabinetul de avocat B., împotriva ordonanţei nr.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
art. 339 alin. (4) C. proc. pen
(1)-(3) şi art. 339 alin. (4) C. proc. pen.
art. 297 C. pen
de art. 297 C. pen., reclamată în sarcina magistratului judecător C., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev.
art. 321 C. pen
241/2005 în sarcina avocatei D., întrucât fapta nu există; clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen.
art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
art. 64 din Legea nr. 304/2004
(1) din Constituţia României şi art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004
(1) din Constituţia României şi art. 64 din Legea nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main procedural ground cited to dismiss the appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing the obligation on the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 137/A/2016

Deliberând asupra apelului de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 29 februarie 2016 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A., cu domiciliul ales la cabinetul de avocat B., împotriva ordonanţei nr. x/P/2015 din data de 27 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a ordonanţei nr. 245/II/2/2015 din data de 04 decembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii C., D. şi E. şi a menţinut soluţia dispusă prin actele atacate, această soluţie fiind definitivă.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 339 alin. (1)-(3) şi art. 339 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, excepţie invocată de petentul A. prin avocatul ales.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 14 ianuarie 2016 sub nr. x/42/2016, petentul A. a formulat plângere împotriva soluţiei adoptate prin ordonanţa nr. x/P/2015 din data de 27 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a soluţiei adoptate prin ordonanţa nr. 245/II/2/2015 din data de 04 decembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii C., D. şi E.

În motivarea plângerii formulate, petentul A. a arătat că soluţia de clasare dispusă încalcă legile şi Constituţia României, dar şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi că prin soluţia de clasare, practic, se dă libertate judecătorilor să practice abuzul de drept, pe motiv că aceştia, fiind magistraţi, nu trebuie să răspundă în faţa legii cu privire la abuzurile săvârşite, ceea ce este în contradicţie cu Convenţia amintită, dar şi cu Constituţia şi legile României.

În esenţă, a solicitat infirmarea soluţiei dată în cele două ordonanţe şi trimiterea cauzei la instituţia competentă pentru efectuarea de cercetări şi audieri conform cu cele de mai sus şi înaintarea dosarului către instanţă spre judecată.

La data de 12 februarie 2016, petentul A. a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (4) raportat la art. 339 alin. (1)-(3) C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 124 alin. (1) (Înfăptuirea justiţiei), art. 126 alin. (1) (Instanţele judecătoreşti), art. 16 alin. (1) şi (2) (Egalitatea în drepturi) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) (Accesul liber la justiţie) din Constituţia României, coroborate cu art. 6 parag. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În motivarea excepţiei petentul a arătat prin ordonanţa nr. x/P/2015 din 27 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cauză în care a avut calitatea de persoană vătămată, s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., reclamată în sarcina magistratului judecător C., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 241/2005 în sarcina avocatei D., întrucât fapta nu există, şi clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. în sarcina notarului E., întrucât fapta nu există.

A mai arătat că a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care i-a fost însă respinsă prin ordonanţa nr. 245/II/2/2015 din 04 decembrie 2015, apreciindu-se că soluţia procurorului este legală şi temeinică, iar ulterior plângere împotriva ordonanţei nr. x/P/2015 din 27 octombrie 2015 la instanţa de judecată, formându-se prezenta cauză penală.

A susţinut că înţelege să formuleze excepţia de neconstituţionalitate având în vedere faptul că, în opinia sa, ciclul procesual format de plângerea adresată procurorului ierarhic superior celui care a dat soluţia atacată este nu numai inutil, ci şi neconstituţional, şi de aceea, a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale mai sus citate, al căror conţinut a fost redat. A mai arătat că aprecierea făcută are în vedere disp. art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, iar potrivit acestui principiu orice soluţie a procurorului este verificată de şeful său ierarhic superior, verificare care se materializează într-o rezoluţie pusă pe actul de soluţionare şi în semnarea adresei de înaintare a soluţiei respective către destinatar.

Aşadar, soluţia procurorului de netrimitere în judecată este verificată de procurorul ierarhic superior din cadrul parchetului din care acesta face parte, în cadrul controlului intern, declanşat în aplicarea principiului subordonării ierarhice, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În consecinţă, în măsura în care procurorul ierarhic superior a fost de acord cu soluţia respectivă în caz contrar el având posibilitatea conferită de art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale), respectiv aceea de a infirma motivat soluţia respectivă, ce şanse reale mai sunt ca acelaşi şef ierarhic să-şi infirme propriul punct de vedere (situaţia contrară semnificând că nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu).

A mai susţinut că textul de lege invocat ca neconstituţional contravine dispoziţiilor art. 124 alin. (1) (Înfăptuirea justiţiei), art. 126 alin. (1) (Instanţele judecătoreşti) din Constituţia României, art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României (Egalitatea în drepturi) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) (Accesul liber la justiţie) din Constituţia României, coroborate cu disp. art. 6 parag. 1 (Dreptul la un proces echitabil) şi art. 13 (Dreptul la un recurs efectiv) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, petentul a apreciat că sunt îndeplinite cele 5 condiţii ce rezultă, implicit sau explicit, din dispoziţiile Legii nr. 47/1992, respectiv dispoziţia legală atacată ca neconstituţională să facă parte dintr-o lege sau ordonanţă a guvernului - această condiţie este îndeplinită, fiind vorba despre o dispoziţie dintr-o lege. De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj, condiţie îndeplinită implicit în speţă, să fie ridicată numai de una dintre părţile din dosar, condiţie îndeplinită, de asemenea, în speţă, A. fiind petentul din cauză, textul de lege atacat ca neconstituţional să aibă legătură cu soluţionarea cauzei - în mod evident şi această condiţie este îndeplinită, având în vedere că ciclul procesual parcurs până în prezent este obligatoriu, precum şi faptul că excepţia nu poate fi invocată în faţa organelor de urmărire penală. O altă condiţie este ca dispoziţia legală atacată ca neconstituţională să nu fi fost declarată ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar din cunoştinţele petentului şi avocatului său până în prezent nu s-a produs acest lucru.

În raport de cele de mai sus, petentul a solicitat să se aprecieze că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este întemeiată şi să se pronunţe o încheiere în acest sens, încheiere în cuprinsul căreia instanţa să-şi exprime punctul de vedere asupra excepţiei. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând actele dosarului de urmărire penală ataşat, judecătorul de cameră preliminară a constată că plângerea formulată de petentul A. este nefondată.

Prin ordonanţa din data de 27 octombrie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/P/2016, s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., reclamată în sarcina magistratului judecător C., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 241/2005 în sarcina avocatei D., întrucât fapta nu există; clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen. în sarcina notarului E., întrucât fapta nu există. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la faptele reclamate în sarcina numiţilor F., H. şi I.

Împotriva acestei ordonanţe s-a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi prin ordonanţa nr. 245/II/2/2015 din data de 04 decembrie 2015, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva soluţiei din Dosarul nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, întrucât aceasta este temeinică şi legală.

Împotriva acestor soluţii, la data de 14 ianuarie 2016, în temeiul art. 340 C. proc. pen., petentul A. a formulat plângere la Curtea de Apel Ploieşti, cauza fiind înregistrată sub nr. x/42/2016, aşa cum s-a arătat mai sus.

Judecătorul de cameră preliminară a constată că situaţia de fapt expusă de procurori în cuprinsul ordonanţelor atacate este confirmată de actele din dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, astfel că aceasta şi motivarea procurorilor au fost însuşite în totalitate şi de judecătorul de cameră preliminară şi nu au mai fost reluate, apreciind că în cauza de faţă aspectele semnalate de petent nu pot fi încadrate ca elemente ale unei infracţiuni de abuz în serviciu, dat fiind specificul activităţii unei instanţe de judecată.

Faţă de aceste considerente, a apreciat că plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. x/P/2015 din data de 27 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a ordonanţei nr. 245/II/2/2015 din data de 04 decembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii C., D. şi E., este nefondată, astfel că, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a dispus respingerea acesteia şi menţinerea soluţiei dispusă.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 339 alin. (1)-(3) şi art. 339 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, invocată de petentul A. judecătorul de cameră preliminară a dispus respingerea acesteia.

S-a reţinut că în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, petentul, prin avocatul ales, a arătat, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată pentru că, în opinia sa, ciclul procesual format de plângerea adresată procurorului ierarhic superior celui care a dat soluţia atacată este nu numai inutil, ci şi neconstituţional, aşa cum s-a arătat pe larg mai sus. Din conţinutul acestei motivări s-a reţinut că petentul este nemulţumit de modul în care C. proc. pen. în vigoare configurează sistemul căilor de atac împotriva unei soluţii de clasare ori de renunţare la urmărire.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 519 din 07 iulie 2015, liberul acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul de 5 judecători a stabilit prin Decizia nr. 14 din 09 februarie 2015 că, pentru ca o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României să fie admisibilă şi să creeze obligaţia trimiterii sale la Curtea Constituţională, este necesar ca respectiva cerere să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice din cauză. Aceeaşi instanţă a mai stabilit că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

S-a constatat că este adevărat că în cauză par a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispoziţia legală atacată ca fiind neconstituţională să facă parte dintr-o lege, să fie ridicată în faţa unei instanţe de judecată, să fie ridicată de una dintre părţile din dosar, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost declarată ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, însă nu este îndeplinită şi condiţia privind efectul real, concret pe care admiterea unei atare excepţii l-ar putea produce asupra cursului procesului penal şi asupra situaţiei juridice din cauză, şi nici cea a existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate.

Totodată, condiţia privind legătura cu cauza nu poate fi interpretată ca una pur formală, ci trebuie subsumată ideii de interes al părţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum s-a stabilit şi prin deciziile nr. 113/A din 31 martie 2015, nr. 242/A din 25 iunie 2015 şi nr. 333/A din 29 septembrie 2015, toate pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, indiferent de soluţia pe care ar putea să o adopte Curtea Constituţională, accesul la o instanţă judecătorească este garantat de dispoziţiile art. 340 C. proc. pen., iar faptul că soluţia procurorului de netrimitere în judecată este verificată de procurorul ierarhic superior din cadrul parchetului din care acesta face parte, în cadrul controlului intern, nu poate fi interpretat ca o repetare a controlului intern, aşa cum susţine petentul, întrucât, chiar dacă iniţial procurorul ierarhic superior a fost de acord cu soluţia adoptată de procurorul de caz, acesta poate să-şi schimbe opinia şi, implicit, soluţia, dacă pe parcursul soluţionării plângerii apar elemente care să impună o altă soluţie.

S-a mai reţinut că din cuprinsul motivelor invocate de petent se desprinde mai mult ideea că nemulţumirea sa vizează de fapt modul în care C. proc. pen. actual configurează sistemul căilor de atac cu privire la soluţiile de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispuse prin ordonanţă sau rechizitoriu, însă atribuţiile privind această reglementare revin legislativului şi exced controlului de constituţionalitate, apreciindu-se sub acest aspect excepţia invocată fiind inadmisibilă, întrucât tinde la completarea legii procesual penale.

Prin urmare, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 339 alin. (1)-(3) şi art. 339 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, invocată de petentul A. prin avocatul ales, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul să plătească statului 200 RON cheltuieli judiciare. În ceea ce priveşte calea de atac ce se poate exercita faţă de soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că aceasta este apelul, având în vedere că în materie penală nu mai există calea de atac a recursului, dar şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, la data de 02 martie 2016, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pententul A., prin avocat B., a formulat apel şi a solicitat, în esenţă, admiterea apelului şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate susţinând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În esenţă, a susţinut că în noua reglementare procesual penală intrată în vigoare la 01 februarie 2014, persoana se poate adresa instanţei numai după expirarea timpului de 20 zile, în care ar fi trebuit să răspundă procurorul şi în măsura în care petentul are obligaţia, ca în termen de 20 de zile de la primirea comunicării să formuleze motivele plângerii, nu există obligaţia corelativă a procurorului general sau a procurorului ierarhic superior de a răspunde în acelaşi termen. În conformitate cu art. 146 din Constituţia României, a arătat că justiţia se înfăptuieşte prin instanţele de judecată, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea încheierii atacate numai sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi admiterea acesteia pentru că sunt îndeplinite cele cinci condiţii necesare, conform art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit termen de judecată la data de 05 aprilie 2016.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte va respinge apelul formulat de petentul A., ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (1)-(3) şi alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată şi republicată), Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Înalta Curte constată că petentul A. a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 339 alin. (1)-(3) şi alin. (4) C. proc. pen., cerere care a fost respinsă.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a petentului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, întrucât cererea nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, conform art. 339 C. proc. pen., faptul că soluţia procurorului de netrimitere în judecată este verificată de procurorul ierarhic superior din cadrul parchetului din care acesta face parte, în cadrul controlului intern, nu poate fi interpretat ca o repetare a controlului intern, aşa cum susţine petentul, întrucât, chiar dacă iniţial procurorul ierarhic superior a fost de acord cu soluţia adoptată de procurorul de caz, acesta poate să-şi schimbe opinia şi, implicit, soluţia, dacă pe parcursul soluţionării plângerii apar elemente care să impună o altă soluţie.

Înalta Curte reţine că motivele invocate de petentul A. constituie de fapt nemulţumirea sa privind modul în care C. proc. pen. actual reglementează căile de atac cu privire la soluţiile de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispuse prin ordonanţă sau rechizitoriu, însă aceste atribuţii revin legislativului şi exced controlului de constituţionalitate.

Astfel, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se urmăreşte constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 339 alin. (1)-(3) şi alin. (4) C. proc. pen., ci se urmăreşte o completare a acestor dispoziţii şi pentru alte situaţii tranzitorii, astfel încât, cererea formulată nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze. Modificarea sau completarea legii este de competenţa exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă, rolul acesteia fiind acela de garant a! supremaţiei Constituţiei României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05 aprilie 2016.