Inadmissibility of appeal against preliminary rejection of annulment challenge as non-appealable final order

Decizia nr. 130/A/2016

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

I. Prin decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2016 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/751/2015, a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul contestator A. împotriva sentinţei nr. 21 din data de 10 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara în Dosarul nr. x/751/2015 şi a menţinut sentinţa atacată.

Pentru a hotărî în acest sens a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. 18 din data de 18 noiembrie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timişoara în Dosarul nr. x/751/2015, s-a dispus, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. respingerea ca nefondată a plângerii formulată de către petentul A. împotriva ordonanţei de clasare dată la 03 septembrie 2015 în Dosarul nr. x/P/2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara.

Împotriva acestei încheieri petentul A. a declarat contestaţie în anulare, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, cale de atac înregistrată la instanţă la data de 26 noiembrie 2015 şi care a făcut obiectul Dosarului nr. x/751/2015.

Prin sentinţa nr. 21 din data de 10 decembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/751/2015 Tribunalul Militar Timişoara a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare încă din faza de examinare a admisibilităţii în principiu, dând eficienţă întregului ansamblu normativ care guvernează instituţia, dar, în special, art. 432 alin. (4) C. proc. pen., potrivit căruia „Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă”, cu circumstanţierea că textul are în vedere rezolvarea contestaţiei în anulare pe fondul ei.

Concluzia firească după aprecierile făcute asupra textului materializată în doctrina relativă la chestiune cum că „contestaţia în anulare, indiferent de motivul invocat, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei” a servit, de asemenea, la întemeierea hotărârii de a respinge, după examinarea admisibilităţii în principiu, calea de atac extraordinară promovată de petentul contestator.

Actul procedural în care s-a concretizat hotărârea de respingere după admisibilitatea în principiu, observând stadiul de judecată de primă instanţă al căii de atac extraordinare a fost o „sentinţă” care a fost pronunţată fără cale de atac şi în conformitate cu jurisprudenţa şi cu interpretarea normelor care guvernează materia, cu observaţia justă că art. 432 alin. (4) C. proc. pen. are în vedere atacarea cu apel a sentinţei, prin care se soluţionează pe fondul cauzei contestaţia în anulare şi nu priveşte sentinţa prin care se respinge ca inadmisibilă după examinarea admisibilităţii în principiu a căii de atac extraordinare.

Împotriva acestei sentinţe petentul contestator a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate. Curtea Militară de Apel Bucureşti a constatat că apelul nu este admisibil.

Astfel examinând dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. care precizează că „sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului”, prezente în titlul marginal al articolului „Procedura de judecare” s-a observat că dispoziţiile privitoare la calea de atac a apelului împotriva sentinţei are în vedere situaţia judecării contestaţiei în anulare după admiterea ei în principiu, etapă procesuală guvernată de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., exceptată conceptual de la aplicarea dispoziţiilor art. 432 C. proc. pen., care se aplică dacă şi numai dacă instanţa, după examinarea admisibilităţii în principiu, prin încheiere constată că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare promovării căii extraordinare de atac, atât cele explicit prevăzute în art. 431 alin. (2) C. proc. pen., cât şi cele implicit, dar organic prevăzute în sediul normativ care formează instituţia, în special cele prevăzute în art. 432 alin. (4) C. proc. pen. care condiţionează, aşa cum s-a şi arătat în sentinţă prin trimitere la doctrina relevantă admisibilitatea contestaţiei în anulare de obiectul ei circumscris numai a hotărârii definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Prin cererea înregistrată Ia data de 16 februarie 2016 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestatorul A. a declarat recurs, recalificat de instanţă ca apel. împotriva deciziei nr. 7 din 27 ianuarie 2016 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

În motivare a arătat că, decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2016 a Curţii Militare de Apel Bucureşti nu este definitivă, fiind dată fără respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 542 din 14 iulie 2015, privind necitarea părţilor.

Înalta Curte, în urma propriei sale examinări a cauzei, constată:

Posibilitatea unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituţia României. Corespunzător principiului constituţional enunţat în acest articol, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În cauză, decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti este definitivă. Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalul Militar Timişoara, acesta a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii nr. 18 din data de 18 noiembrie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timişoara, care a fost respinsă ca inadmisibilă, prin sentinţa nr. 21 din data de 10 decembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/751/2015 de Tribunalul Militar Timişoara, iar împotriva acestei sentinţe a declarat apel, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/751/2015.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Căile de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.

Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către contestatorul A. împotriva deciziei nr. 7 din 27 ianuarie 2016 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/751/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către contestatorul A. împotriva deciziei nr. 7 din 27 ianuarie 2016 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/751/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 martie 2016.