Scope of automatic driving permit retention during criminal investigation under traffic regulations

Decizia nr. 13/A/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 362 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, potrivit art. 5 C. pen., a constatat că V.C.P., constituie pentru inculpatul A., legea mai favorabilă.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu, din art. 335 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. în art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. raportat la art. 41 alin. (2) din V.C.P.

În baza art. 5 C. pen. şi art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. raportat la art. 41 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, la 6 (şase) luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare, în total 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat, in formă continuată.

Conform art. 81 şi 82 din V.C.P., a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din V.C.P. privind revocarea suspendării condiţionate. în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

A aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza II-a şi lit. b) din V.C.P., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales şi de a ocupa funcţii publice, a căror executare este suspendată, potrivit art. 71 alin. (5) din V.C.P.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2200 lei. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 2000 lei. pentru desfăşurarea urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 13 iunie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de urmărire penală, l-a trimis în judecată pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul tară permis de conducere în formă continuată (opt acte materiale) prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În esenţă. în actul de trimitere în judecată s-a reţinut că inculpatul. în perioada martie 2013 - noiembrie 2014 (opt acte materiale săvârşite în datele de 29 martie 2013, 20 mai 2013, 09 iulie 2013. 23 iulie 2013, 26 iulie 2013, 25 august 2013, 03 noiembrie 2013 şi 15 noiembrie 2013) a condus pe drumurile publice, autovehiculele, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Starea de fapt reţinută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesele verbale de constatare din datele de 29 martie 2013, 20 mai 2013, 09 iulie 2013, 23 iulie 2013, 26 iulie 2013, 25 august 2013, 03 noiembrie 2013 şi 15 noiembrie 2013; declaraţii martori asistenţi, documente privind abaterea din 20 ianuarie 2013 întocmite de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa - Serviciul Rutier şi documente întocmite de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău Serviciul Rutier cu ocazia depistării în trafic a inculpatului A. la data de 17 martie 2013. adresă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din care rezultă că nu i s-a prelungit dovada de circulaţie; declaraţiile inculpatului; fişa de evidenţă auto a inculpatului A.

Audiat la urmărirea penală cu privire la fapta reţinută în sarcina sa. inculpatul A. a declarat că se consideră nevinovat, arătând că. în opinia sa. după perioada de suspendare cuprinsă între 05 februarie 2013 şi 05 mai 2013 interdicţia de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu mai opera. întrucât nu există o hotărâre judecătorească sau o soluţie pronunţată de parchet care să prelungească această interdicţie, iar O.U.G. nr. 195/2002. republicată, nu prevede în mod expres că în perioada în care o persoană este cercetată într-un dosar penal pentru comiterea acestei infracţiuni, acesteia îi este suspendat exerciţiul dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 14 august 2014.

Prin încheierea din 23 septembrie 2014 instanţa de fond a constatat că rechizitoriul din 13 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost comunicat inculpatului A. la data de 30 august 2014 şi au trecut mai mult de 20 de zile fără ca inculpatul să formuleze cereri sau excepţii.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constat legalitatea sesizării instanţei eu rechizitoriul din 13 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea ele Apel Bucureşti privind pe acest inculpat, a administrării probelor precum şi a actelor de urmărire penală. De asemenea, s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.

S-a constatat că rechizitoriul întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen. respectiv cuprinde datele referitoare la faptă. încadrarea juridică, profilul moral şi de personalitate al inculpatului, actele de urmărire penală efectuate şi probele administrate, trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare, fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior celui care a instrumentat cauza.

La data de 06 noiembrie 2014. în şedinţă publică, a fost audiat inculpatul, acesta menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Coroborând probele administrate in cauză, instanţa de fond a reţinut ca dovedită situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, care de altfel nici nu a fost contestată de către inculpat.

Astfel, s-a reţinut că la data de 20 ianuarie 2013. organele de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Politie Rutieră Ialomiţa - Serviciul Rutier, l-au depistat pe inculpatul A. în jurul orelor 17.00, conducând autovehiculul pe DN 2, în afara localităţii Ciocârlia, fiind înregistrat cu viteza de 160 km/h.

Organele de poliţie l-au sancţionat pe inculpat pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, permisul de conducere fiindu-i reţinut, întocmindu-se procesul verbal de sancţionare contravenţională, prin care i s-a adus la cunoştinţă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 05 februarie 2013 şi până la data de 05 mai 2013.

I s-a eliberat dovada înlocuitoare cu valabilitate 15 zile, pentru circulaţie temporară pe drumurile publice.

Deşi a luat la cunoştinţă de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule. inculpatul a nesocotit interdicţia legală. Astfel, s-a reţinut că:

1. În perioada de suspendare a permisului, la data de 29 martie 2013, în jurul orelor 18.00, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie rutieră conducând autovehiculul pe şos. ... din direcţia ... către Piaţa ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice (pentru încălcarea la data de 20 ianuarie 2013 a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată - perioada suspendării fiind de 90 zile de la data de 05 februarie 2013 până la data 05 mai 2013).

Cu ocazia depistării în trafic şi a întocmirii procesului verbal din 29 martie 2013 de către organele de poliţie, inculpatul A. a declarat că a fost forţat să conducă autoturismul deoarece prietena sa se simţea rău".

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că. în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că are permisul suspendat, ca urmare a sancţiunii dispuse de Inspectoratul de Politic Rutieră Ialomiţa - Serviciul Rutier, pe perioada 05 februarie 2013-05 mai 2013 şi că de la data de 17 martie 2013 i s-a întocmit de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, Serviciul Rutier, un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, faptă prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată.

Ulterior. în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul A. a susţinut. în legătură cu fapta din 29 martie 2013. că nu i s-a comunicat hotărârea organelor de poliţie prin care i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Apărarea sa a fost înlăturată de prima instanţă care, deşi a reţinut că la data respectivă - 29 martie 2013 - inculpatul nu cunoştea de rezoluţia din 08 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale faţă de fapta din 17 martie 2013, cu motivarea că acestuia nu îi fusese niciodată comunicată decizia poliţiei rutiere de suspendare a dreptului de a conduce, totuşi, prin procesul verbal din data de 20 ianuarie 2013 era menţionată perioada pentru care i se suspenda dreptul de a conduce, respectiv 90 zile, fiindu-i eliberată o dovadă de circulaţie provizorie, pe o durată de 15 zile şi fără drept de prelungire, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

S-a menţionat că faptul că măsura dispusă nu a ajuns să-i fie comunicată la domiciliu de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa nu a avut ca şi consecinţă înlăturarea aplicării sancţiunii dispuse la data depistării şi nici lipsa comunicării ei nu împiedica dreptul inculpatului de a o contesta în faţa instanţei. S-a reţinut că lipsa comunicării nu aduce atingere exerciţiului dreptului de a formula plângerea contravenţională, inculpatul putându-se adresa instanţei, situaţie în care aplicarea interdicţiei stabilite prin sancţiunea dispusă se suspenda de drept.

Mai mult. prima instanţă a arătat că inculpatul a recunoscut implicit că la data de 29 martie 2013 avea cunoştinţă măsura dispusă împotriva sa, deoarece la data de 12 martie 2014 a solicitat parchetului, cu prilejul audierii în calitate de inculpat. încheierea unui acord de vinovăţie cu privire la actul material din 29 martie 2013, arătând că este dispus să-şi recunoască vinovăţia în sensul că era conştient la data comiterii acestui act material că împotriva lui se dispusese această sancţiune, cerere care i-a fost însă respinsă, întrucât legea nu permite încheierea unui acord de vinovăţie cu privire doar la unele acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii săvârşită în formă continuată.

Ca urmare a acestei fapte a fost constituit pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti, Dosarul penal nr. x/P/2013.

II. La data de 20 mai 2013. în jurul orelor 23.41 inculpatul a fost depistat de organele de poliţie rutieră conducând autovehiculul pe B-dul ... dinspre Piaţa ... către Piaţa ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal din 20 mai 2013, s-a consemnat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. întrucât în data de 29 martie 2013, i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, acest dosar nefiind soluţionat la data respectivă.

Inculpatul A. a declarat că nu ştie că are dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat şi că nu ştie că este cercetat în mai multe dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, prilej cu care faţă de cele declarate şi consemnate organele de poliţie i-au adus la cunoştinţă că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluţionarea dosarului penal constituit în data de 20 mai 2013.

III. La data de 09 iulie 2013 în jurul orelor 02,u. inculpatul a fost depistat de organele de poliţie rutieră conducând autovehiculul pe B-dul ... din direcţia str. ... către str. ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal 09 iulie 2013, organele de poliţie din cadrul Secţiei 11 Poliţie. Biroul de Ordine Publică, au consemnat că la semnalul regulamentar de oprire efectuat de poliţişti, conducătorul auto a intenţionat să oprească pe partea dreaptă a carosabilului, reducând din viteză, dar a continuat deplasarea către B-dul ..., unde a fost oprit după ce poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare.

Când i-au fost solicitate documentele de identitate personale şi ale autovehiculului la control, acesta nu a prezentat permisul de conducere, motivând că nu îl are asupra sa. iar ulterior a declarat că deşi în perioada 05 februarie 2013 - 05 mai 2013 a avut permisul suspendat, consideră că la data întocmirii procesului verbal, această suspendare nu mai operează deoarece, în opinia sa. poliţia, parchetul sau instanţa nu a luat nicio măsură cu privire la extinderea perioadei de suspendare.

De asemenea, în declaraţia dată la sediul Secţiei 11 Poliţie a arătat că, pe rolul parchetelor din Ploieşti şi Bucureşti se află în curs de cercetare două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, el având calitatea de făptuitor.

IV. La data de 23 iulie 2013, în jurul orelor 22). inculpatul a fost depistat de organele de poliţie rutieră conducând autovehiculul pe Splaiul ... dinspre Pod ... către Pod ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Din procesul verbal din 23 iulie 2013 a reieşit, în urma verificărilor efectuate, că inculpatul A. avea dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice suspendat, fiind cercetat pentru trei infracţiuni la regimul circulaţiei, fapte prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ultima dintre ele fiind constatată pe data de 01 iunie 2013 pe raza judeţului Prahova. Acelaşi inculpat a declarat în prezenţa martorului, aspect consemnat în procesul verbal, că ştie că are dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice suspendat, dar că nu doreşte să declare nimic în scris, rezervându-şi exercitarea acestui drept în faţa parchetului.

Organele de poliţie rutieră au menţionat în actul întocmit că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluţionarea dosarului penal.

V. La data de 23 iulie 2013 jurul orelor 23, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie rutieră conducând autovehiculul pe şos. ..., dinspre str. ... către B-dul ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În procesul verbal din 26 iulie 2013 s-a stipulat. în urma verificărilor efectuate, că A. era cercetat în mai multe dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ultimul dosar fiind întocmit la data de 23 iulie 2013: acesta a refuzat să dea vreo declaraţie cu privire la motivele ce l-au determinat să conducă autoturismul ştiind că are dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.

VI. La data de 25 iulie 2013, în jurul orelor 03l0 inculpatul a fost depistat de organele de poliţie rutieră conducând autovehiculul pe şos. Bucureşti - Ploieşti, dinspre Băneasa către Piaţa Presei Libere, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În procesul verbal de depistare din 25 august 2013 s-a consemnat că A.,. cunoştea de faptul că nu are dreptul de a conduce, clar din punctul lui de vedere dreptul de a conduce nu mai este suspendat din data de 05 mai 2013", acesta declarând în scris că în lipsa unei rezoluţii a procurorului sau a unei hotărâri judecătoreşti operează prezumţia de nevinovăţie.

VII. La data de 03 noiembrie 2013. în jurul orelor 06.00, în timp ce conducea autovehiculul pe traseul Braşov - Bucureşti, inculpatul a acroşat din spate autoturismul (condus de B.), din coliziune rezultând avarierea celor două autoturisme şi vătămarea corporală uşoară a pasagerului din autoturism, C. Organele de poliţie rutiere, deplasându-se la locul accidentului, au constatat că A. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, C. a fost transportat la Spitalul Elias din Bucureşti, unde i s-a stabilit diagnosticul, fără a rămâne internat în spital: ulterior, la data de 08 noiembrie 2013, C. a declarat că nu s-a prezentat la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici" Bucureşti pentru examinare şi eliberare a certificatului medico-legal, nu depune plângere penală împotriva numitului A., nu are pretenţii materiale faţă de acesta şi nu se constituie parte civilă.

În procesul verbal din 03 noiembrie 2013 întocmit la sediul Biroului de Poliţie al Autostrăzii A3 din com. Snagov. judeţul Ilfov, a fost consemnat că A. avea dreptul de conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, cu prilejul audierii acesta declarând că este cercetat în mai multe dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, unele dintre ele fiind finalizate cu soluţii de neîncepere a urmării penale (soluţie pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti Dosar nr. x/P/2013 şi soluţia pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia Dosar nr. x/P/2013). arătând că. în opinia sa, în dosarele penale întocmite după data de 05 mai 2013 operează prezumţia de nevinovăţie întrucât nu există înscrisă în lege vreo interdicţie de exercitare a dreptului de a conduce autovehiculele pe drumurile publice, el beneficiind de exerciţiul acestui drept până la finalizarea cercetării penale de către procuror sau instanţa de judecată.

VIII. La data de 19 iulie 2013 în jurul orelor 19, inculpatul A. a fost depistat de organele de poliţie rutieră în timp ce conducea autovehiculul, pe B-dul ..., din direcţia B-dul ... către Piaţa ..., având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În procesul verbal nr. 1473863 din 15 noiembrie 2013. organele de poliţie au consemnat că acesta cunoştea că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat pentru comiterea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei, fapte prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, refuzând să semneze procesul verbal în prezenţa martorului asistent şi nu a dorit să dea nici o declaraţie scrisă cu privire la motivele care l-au determinat să încalce interdicţia.

Pentru toate aceste fapte s-au format mai multe dosare de urmărire penală astfel că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Rezoluţiile nr. 1545/P/2013 din 18 noiembrie 2013, 03 decembrie 2013 şi 10 decembrie 2013 şi prin Ordonanţele nr. 1546/P/2014 din 18 februarie 2014 şi 09 mai 2014 a dispus reunirea Dosarelor nr. x/P/2013. nr. x/P/2013, nr. x/P/2013, nr. x/P/2013, nr. x/P/2014 şi nr. x/P/2014, acestea fiind conexate la Dosarul nr. x/P/2013, faptele fiind cercetate într-un Dosar unic nr. x/P/2013.

Din analiza documentelor aflate la dosar (procese verbale de depistare în trafic, declaraţii martori asistenţi, declaraţie inculpat). Curtea a constatat că faptele penale există şi au fost săvârşite de inculpat cu intenţie, ignorând autorităţile rutiere şi legea.

S-a reţinut că faptele penale menţionate. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată, fiind prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată raportat la art. 41 alin. (2) din V.C.P.

S-a reţinut totodată că inculpatul s-a apărat arătând că suspendarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost dată pe o perioadă limitată de timp, respectiv 90 de zile şi nu pe o perioadă nelimitată de timp, până la terminarea cercetărilor penale. A mai precizat că legea nu prevede în mod expres ca şi cauză pentru suspendarea dreptului de a conduce, desfăşurarea unei cercetări penale, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.

Instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţiile art. 111 alin. (3) din O.U. nr. 195 din 12 decembrie 2002 republicată, în vigoare la 19 ianuarie 2013. privind circulaţia pe drumurile publice, s-a stabilit ca în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d). precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) şi (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fard drept de circulaţie.

Cum inculpatul, după data de 29 martie 2013. nu mai avea dreptul să conducă autovehicule, urmare cercetărilor penale sub aspectul infracţiunii prev. de art. art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. nu era necesar şi nici legal, să i se prelungească de către vreo autoritate, suspendarea iniţială, din 20 ianuarie 2013. a dreptului de a conduce autovehicule.

În apărare, s-a mai arătat că. atât timp cât a avut o interpretare oficială a organelor de cercetare penală, respectiv rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, nu se consideră vinovat de comiterea nici unei infracţiuni. Inculpatul a adus în susţinerea opiniilor sale soluţia de neincepere a urmăririi penale pronunţată faţă de el de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. x/P/2013, în data de 30 august 2013, pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, faptă comisă la 01 iunie 2013, motivarea reţinută fiind aceea că, măsura tehinico-administrativă a reținerii (este vorba de permisul de conducere) pentru cercetări penale nu a fost introdusă de legiuitor în enumerarea expresă şi limitativă a textului incriminator".

S-a reţinut că această soluţie dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, nu emană de la o autoritate judecătorească şi nu prezintă autoritate de lucru judecat.

Totodată s-a arătat că este nefondată şi susţinerea inculpatului, că nu a avut intenţia de a circula cu permisul suspendat, întrucât s-a bazat pe această rezoluţie, în condiţiile în care faptele penale de la pct. I-VI, sunt comise inainte de aceasta.

Mai mult, instanţa de fond a arătat că O.U. nr. 195 din 12 decembrie 2002 republicată, în vigoare la 19 ianuarie 2013, stabileşte exact contrariul, prin dispoziţiile art. 111 alin. (3).

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 219 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (H.G. nr. 1391 04 octombrie 2006) în sintagma Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, in baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzută la art. 112 lit. c) din C. pen., republicat, cu modificările şl completările ulterioare: (3) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenient se efectuează de către serviciul poliţiei rutiere care il are în evidenţă, în cazul în care sancţiunea a fost aplicată ca urmare a săvârşirii unei contravenţii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz, a fost majorată cu 30 de zile".

Având în vedere existenţa faptelor şi constatarea vinovăţiei inculpatului. instanţa de fond a apreciat că. stabilirea unei pedepse cu închisoare, la minimul special prevăzut de lege şi aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an, în raport de perseverenţa infracţională a inculpatului, pot asigura scopurile pedepsei, prevăzute de art. 52 din V.C.P.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu este necesară executarea pedepsei în detenţie, avându-se in vedere consecinţele reduse ale producerii infracţiunii şi datele ce-l caracterizează pe inculpat, acesta fiind avocat şi neavând antecedente penale. în condiţiile in care sunt îndeplinite cerinţele de suspendare condiţionată a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 din V.C.P.

S-a reţinut această încadrare juridică, prin schimbarea încadrării juridice stabilite prin rechizitoriu, în baza art. 5 din N.C.P. şi art. 386 C. proc. pen. întrucât legea veche, deşi stabileşte aceleaşi cuantumuri de pedeapsa ca cea prev. de art. 335 alin. (2) din N.C.P. (6 luni la 3 ani închisoare sau amenda), a fost apreciată de către prima instanţă, ca fiind mai blândă, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.

Astfel, s-a arătat că regimul de executare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzut de disp. art. 81 din V.C.P., este mai uşor decât modalităţile de individualizare a pedepsei neprivative de libertate prevăzute de N.C.P. întrucât nu cuprinde obligaţii din partea condamnatului, de a se supune măsurilor de supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A. solicitând. în esenţă, achitarea sa. întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa în legătură cu faptele săvârşite până la data de 5 mai 2013. iar faptele săvârşite după această dată, nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel. în esenţă, pentru faptele de până la data de 5 mai 2013 a susţinut că trebuia să se reţină aceiaşi motivare ca pentru evenimentul din 17 martie 2013 respectiv faptul că nu a ştiut că a avut dreptul de a conduce suspendat întrucât o astfel de măsură nu i s-a comunicat niciodată.

A menţionat că interpretarea dată de organul de urmărire penală şi de prima instanţă în sensul că. prin faptul că a dorit să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru fapta din 17 martie 2013 ar fi cunoscut astfel că are permisul suspendat. este una nelegală şi de rea-credinţă.

În privinţa faptelor de conducere de după data de 5 mai 2013 a arătat că dreptul de a autovehicule nu-i mai era suspendat datorită următoarelor motive: Suspendarea iniţială a operat până la data de 5 mai 2013 în mod eronat, în perioada 05 februarie 2013 - 05 mai 2013 i s-au întocmit două dosare penale pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având permisul suspendat deoarece măsura suspendării nu-i fusese comunicată.

Cercetarea penală a conducătorului auto nu constituie o cauză automată de prelungire a suspendării.

Nu a existat o rezoluţie a procurorului sau vreo decizie administrativă care să prelungească durata de suspendare.

Prezumţia de nevinovăţie presupune că, până la finalizarea cercetărilor îşi poate exercita toate drepturile. în afară de cazul când acestea i-ar fi fost restrânse printr-o prevedere legală expresă, printr-o măsură administrată, o rezoluţie a organului de urmărire penală sau o hotărâre a instanţei, acte care nu există în speţa de faţă. Examinând apelul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este ne fondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum s-a menţionat în actul de sesizare şi cum a reţinut şi prima instanţă, la data de 20 ianuarie 2013. organele de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Rutieră Ialomiţa - Serviciul Rutier, l-au depistat pe inculpatul A. în jurul orelor 17.00, conducând autovehiculul, în afara localităţii Ciocârlia, fiind înregistrat cu viteza de 160 km/h.

Organele de poliţie l-au sancţionat pe inculpat pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, permisul de conducere fiindu-i reţinut, întocmindu-se procesul verbal de sancţionare contravenţională.

În cuprinsul acestui proces verbal de contravenţie, (aflat în copie la fila 47 din dosarul de urmărire penală) inculpatului i s-a adus la cunoştinţă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile.

Întrucât i s-a eliberat şi o dovadă provizorie de circulaţie, cu valabilitatea de doar 15 zile şi întrucât inculpatul nu a contestat sancţiunea contravenţională şi nici nu a solicitat prelungirea dovezii, conform dispoziţiilor Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 măsura suspendării dreptului de a circula a devenit efectivă la data de 05 februarie 2013. fără a mai fi necesară o altă notificare.

Ulterior, la data de 17 martie 2013. inculpatul a fost din nou depistat în trafic, pe raza com. Costeşti. jud. Buzău, conducând autoturismul cu viteză peste limita legală, organele de poliţie constatând şi faptul că inculpatul conduce având permisul suspendat.

A fost format Dosarul penal nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, soluţionat prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 08 iulie 2013.

Împrejurarea că. prin rezoluţia respectivă organul de urmărire penală a considerat că inculpatul nu ar fi cunoscut că avea suspendat de circulaţie cu autoturismul, pe drumurile publice, nu este de natură că producă consecinţe în cauza de faţă întrucât fapta respectivă nu formează obiectul cauzei de faţă iar raţionamentul organului de urmărire penală nu poate fi impus instanţei de judecată.

Lăsând la o parte faptul că o astfel de concluzie este profund eronată deoarece inculpatul a cunoscut de măsura suspendării la data primirii procesului verbal de contravenţie din data de 20 ianuarie 2013 (proces verbal ce poartă menţiunea expresă a suspendării dreptului de circulaţie pentru 90 de zile) şi că nu avea asupra sa nici permis de conducere şi nici o dovadă de circulaţie valabilă, aspecte ce conduc încă o dată la concluzia logică că a fost conştient de situaţia în care se află. incidentul din 17 martie 2013 prezintă importanţă în prezenta cauză din alt punct de vedere.

Astfel, la data de 17 martie 2013 organele de poliţie i-au comunicat din nou inculpatului faptul că are permisul suspendat pe o perioadă de 3 luni de la 5 februarie 2013 la 5 mai 2013 astfel că. orice susţinere a sa în sensul câ. la data de 29 martie 2013 (act material ce face obiectul cauzei de faţă) nu ar fi cunoscut de măsura suspendării, este total nesinceră şi nu poate fi luată în considerare.

Ca şi argument în plus Înalta Curte reţine că nici măcar după data de 17 martie 2013 inculpatul nu a iniţiat niciun demers juridic pentru clarificarea situaţiei sale şi. în dispreţ total faţă de normele legale a continuat să-şi conducă autoturismul pe drumurile publice având permisul suspendat.

Textele legale - art. 111, O.U.G. nr. 195/2002- invocate de instanţa de fond în fundamentarea hotărârii de condamnare sunt clare şi neechivoce, stipulând în mod cert că:

(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine in următoarele cazuri:(...).

h) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la (...), art. 86 alin. (2), (...):

2) La reţinerea permisului de conducere, in cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.

(3) În situaţiile prevăzute la (...) art. 86 alin. (2), (..) și la art. 102 alin. (3) Iit. a) şi o, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.

Or, dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberată la data de 20 ianuarie 2013 pe o perioadă de 15 zile şi-a încetat valabilitatea la data de 05 februarie 2013. iar la data de 29 martie 2013 când a fost din nou depistat în trafic, acesta nu mai avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.

În privinţa faptelor comise după data de 5 mai 2013. după cum s-a arătat mai sus, disp. art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd faptul că permisul de conducere se reţine obligatoriu atunci când se efectuează cercetări pentru comiterea anumitor infracţiuni, inclusiv cea prev. de art. 86 alin. (2) din acelaşi act normativ, ceea ce era şi cazul în speţă. Deşi actul normativ respectiv nu foloseşte în mod expres termenii .suspendarea dreptului de a conduce" reţinerea permisului de conducere fără eliberarea vreunei dovezi înlocuitoare produce exact acest efect.

Prin urmare, întrucât la data de 5 mai 2013. data expirării suspendării aplicate ca măsură contravenţională, inculpatul era cercetat penal în cel puţin două dosare (faptele din 17 martie 2013 si respectiv 29 martie 2013) măsura reţinerii permisului a intervenit de drept. Permisul se afla deja în posesia organelor de poliţie astfel că nu a mai fost necesară o înştiinţare a sa în vederea depunerii permisului la organului de poliţie.

În aceste condiţii apărarea inculpatului în sensul că interdicţia privind dreptul de a conduce pe drumurile publice nu a fost prelungită nici de organul de urmărire penală şi nici de vreo autoritate judecătorească nu poate fi luată în considerare.

Această apărare este puţin credibilă având în vedere pregătirea profesională a inculpatului.

Totodată, din actele dosarului se reţine că în procesele verbale încheiate la datele de 23 iulie, 26 iulie 25 august, este consemnat faptul că inculpatul ştie că are dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice suspendat, iar în cele întocmite la datele de 03 noiembrie 2013 şi 15 noiembrie 2013 este consemnat că inculpatul cunoştea că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat pentru comiterea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei.

Ca atare. Înalta Curte constată, ca şi instanţa de fond. că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul apelant A. a fost trimis în judecată, atât din punct de vedere al laturii obiective cât şi al laturii subiective iar sentinţa de condamnare este legală şi temeinică.

Faţă de aceste considerente. în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 362 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 362 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei. reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2015.