Human trafficking and pimpsmanship: strict evidence standard for victim recruitment and classification of money laundering requiring active concealment of illicit origins

Decizia nr. 124/A/2015

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 120 din 04 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii A. şi B.

În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică după cum urmează:

- în cazul inculpatului A. din infracţiunile de trafic de persoane majore în participaţie penală şi proxenetism, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile de trafic de persoane majore în participaţie penală şi proxenetism, ultima în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:

- în cazul inculpatei B. din infracţiunea de trafic de persoane majore în participaţie penală în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1). 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile de trafic de persoane majore în participaţie penală şi proxenetism, ultima în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1). 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1. În baza dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 L a fost condamnat inculpatul A., cu trecut infracţional. în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, pentru infracţiunea de trafic de persoane majore în participaţie penală, la pedeapsa 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată, la pedeapsa 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a). art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 15 noiembrie 2012. la zi.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (actual art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2001). întrucât faptelor le lipsesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

2. În baza dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. a fost condamnată inculpata B., cu trecut infracţional, pentru infracţiunea de trafic de persoane majore în participaţie penală, la pedeapsa 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani (două infracţiuni), prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (actual art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2001 şi art. 29 alin. (1) lit. a). b din Legea nr. 656/2002) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât faptelor le lipsesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

3. În baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnată inculpata C., fără antecedente penale, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi o lună. stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-Il-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) din acelaşi cod. s-a suspendat executarea acestei pedepse pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C. pentru infracţiunile de spălare de bani şi favorizarea infractorului, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b din Legea nr. 656/2002 şi art. 264 alin. (1) C. pen. întrucât faptelor le lipsesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în prezenta cauză de la data de 28 noiembrie 2012. orele 20:45. până la data de 04 decembrie 2012. orele 02:30.

În baza dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., s-a desfiinţat în totalitate înscrisul denumit; Contract de împrumut cu gaj general" atestat prin Încheierea de atestare din 10 mai 2010 de avocat C., aflat în original la fila 77 vol. V dos. u.p, şi în parte registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat aparţinând Cabinetului individual „D.", numai în privinţa menţiunii de la poziţia nr. 34, fila 24. privind contract de împrumut cu gaj general menţionat.

S-a luat act că părţile vătămate E., F. şi G. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. sumele de 161.500 euro şi 27.500 dolari SUA, iar de la inculpata B. sumele de 161.500 euro şi 27.500 dolari SUA, dobândite de inculpaţi prin săvârşirea împreună a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism pentru care au fost condamnaţi.

S-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B., prin ordonanţele procurorului din datele de 15 noiembrie 2012 (fila 155-159 vol. I dos u.p.) şi 16 noiembrie 2012 (filele 242-246 vol. I dos. u.p.), după cum urmează: imobil, casă de locuit, tip vilă mansardată, cu teren şi dependinţe aferente, evaluată de inculpata B. la 50.000 lei; disponibil bănesc din contul bancar, deschis la SC H. SA Rm. Sărat, pe numele inculpatului A. şi bani găsiţi la percheziţiile domiciliare -sechestru executat în parte, în ce priveşte sumele de 18.700 lei şi 700 euro (sumele menţionate fiind consemnate la SC I. SA pe bază de chitanţe şi recipise fii. 278-279 vol. I dos. u.p.); autoturism de teren, ce poate fi evaluat la suma de 15.000 euro, cu luarea în considerare a gradului de uzură (cu 22.000 euro a fost achiziţionat ca nou în anul 2008); circa 1,3 Kg de bijuterii de aur, inclusiv două ceasuri de mână, placate cu aur, cu valoarea estimativă de 249.600 lei, prin luarea în considerare a cursului de 192 lei/g de aur, comunicat oficial de B.N.R. la data instituirii sechestrului; la această evaluare nu se ia în considerare şi valoarea celor două ceasuri de mână, estimate ca valorând 550 euro, potrivit referinţelor pentru mărcile respective, găsite pe internet; obiecte de mobilier, evaluate la circa 10.000 lei; două laptopuri, evaluate la circa 1.400 lei; trei tv, tip plasmă, evaluate la circa 2.500 lei, cu luare în considerare a gradului de uzură (1.500 plasma mare, şi câte 500 lei cele două mini plasme), în vederea confiscării speciale dispuse.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la câte 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 3.500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală, iar câte 200 lei reprezintă onorariile pentru apărătorul desemnat din oficiu părţilor vătămate E. şi G., s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul baroului Prahova, iar inculpata C. la suma de 3.500 lei cu acelaşi titlu, din care suma de 3.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

I. Asupra acuzaţiilor de trafic de persoane şi proxenetism reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.

Începând din anul 2007. inculpata B. şi-a reluat activitatea pentru care fusese condamnată anterior, activitate în care l-a antrenat şi pe inculpatul A. reuşind împreună ca în perioada 2007-2012, să recruteze pentru practicarea prostituţiei, prin ademenirea obţinerii unor câştiguri importante, mai multe fete, printre care s-au aflat şi F., E., J. şi o altă persoană rămasă neidentificată, cunoscută doar sub numele de K., cărora le-au înlesnit acestora practicarea prostituţiei pe teritoriul Turciei, Italiei sau Germaniei, însuşindu-şi majoritatea câştigurilor realizate din această activitate.

Astfel, prima persoană racolată a fost L. care, având o situaţie financiară dificilă, determinată de decesul ambilor părinţi, i s-a propus de către inculpata B. rudă cu partea vătămată, să meargă în Turcia pentru a practica prostituţia, promiţându-i că din sumele obţinute îi va plăti datoriile acumulate la apartamentul în care locuia.

Partea vătămată a fost de acord, iar la scurt timp a plecat la Istanbul, în Turcia, împreună cu cei doi inculpaţi, cheltuielile de transport şi cazare fiind asigurate de inculpaţi.

Timp de 3 luni, partea vătămată F. a practicat prostituţia racolând clienţi din localităţile şi discotecile din Istanbul indicate de inculpata B., unde mergea singură, sumele de bani obţinute fiind predate celor doi inculpaţi.

În timp ce practica această activitate, inculpata a fost depistată de autorităţile statului respectiv şi a fost returnată în România, cu interdicţia de a pătrunde pe teritoriul Turciei o perioadă de 5 ani.

În înţelegere cu cei doi inculpaţi, partea vătămată s-a căsătorit cu inculpatul A., aflat la acel moment doar într-o relaţie de concubinaj cu inculpata B., pentru a putea să-şi schimbe actele de identitate şi a se întoarce în Turcia. După circa o săptămână de la eliberarea noilor documente de identitate, partea vătămată şi inculpaţii s-au întors în Turcia unde au rămas până în luna aprilie 2007, când partea vătămată a fost din nou depistată şi trimisă în România. In această perioadă a practicat prostituţie, obţinând sume cuprinse între 250-300 lire turceşti pe noapte, pe care, de asemenea, le-a predat celor doi inculpaţi.

Din aceste sume, inculpata B. a plătit în contul părţii vătămate o datorie de circa 2.000 lei la asociaţia de proprietari, respectând numai parţial înţelegerea iniţială.

Fiind nemulţumită de sumele de bani primite de la inculpaţi, după ce s-au întors în ţară, partea vătămată a plecat în Spania, iar apoi în Italia, unde a practicat prostituţia, pe cont propriu.

În luna octombrie 2011, partea vătămată F. a fost din nou abordată de inculpata B. pentru a-i propune să meargă în Germania cu inculpatul A., cu care se căsătorise în luna iulie a aceluiaşi an, pentru a practica prostituţia, asigurând-o că de această dată vor împărţi în mod egal sumele obţinute.

Acceptând înţelegerea, partea vătămată a plecat împreună cu inculpatul A. la Berlin, cu autoturismul acestuia, unde a practicat prostituţia până în luna iulie 2012, întorcându-se o singură dată în luna decembrie. în timpul sărbătorilor de iarnă. în această perioadă, de circa 9 luni. partea vătămată a obţinut zilnic, din practicarea prostituţiei, sume cuprinse între 450-500 euro, pe care le-a predat inculpatului A.

Tot în luna octombrie 2011. inculpata B., la cererea numitei M. şi a concubinului acesteia, le-a furnizat banii necesari pentru transport şi i-a pus în legătură cu inculpatul A. care i-a aşteptat la aeroportul din Berlin, i-a transportat şi cazat, şi a ajutat-o pe M. să practice prostituţia în aceleaşi condiţii cu F., timp de doua luni, până în decembrie 2011.

În luna august 2012, partea vătămată G. aflată în căutarea unui loc de muncă, i-a cunoscut pe inculpaţii A. şi B. prin intermediul unei cunoştinţe comune, iar aceştia s-au arătat dispuşi să o angajeze ca bonă, oferindu-i un salariu de 2.000 lei/lună.

Partea vătămată a acceptat oferta şi timp de circa două săptămâni a avut grijă de copilul inculpaţilor în locuinţa acestora. După această perioadă, cei doi inculpaţi, sub pretextul că doreşte să facă o vacanţă în Turcia, i-au propus să-i însoţească în calitate de bonă, oferindu-se să-i achite taxele pentru obţinerea paşaportului, precum şi cheltuielile de transport şi cazare.

Cât timp a locuit la inculpaţi, partea vătămată a cunoscut-o şi pe F., care i-a fost prezentată ca nepoată a inculpaţilor.

Fiind convinsă de buna credinţă a inculpaţilor şi seriozitatea ofertei de muncă, partea vătămată G. a acceptat să-i însoţească în Turcia, astfel că, aproape de sfârşitul lunii august, a mers împreună cu partea vătămată F. şi inculpatul A., cu autoturismul acestuia la Istanbul, iar inculpata B. împreună cu copilul inculpaţilor a venit separat cu avionul, la două zile după ceilalţi.

În aceeaşi zi în care a ajuns în Turcia, părţii vătămate G. i s-a spus, mai întâi de către F., iar apoi de inculpatul A., că urmează să practice prostituţie în cluburile şi discotecile din Istanbul împreună cu F.

Deşi a refuzat, partea vătămată G. a fost constrânsă să practice prostituţia, fiind ameninţată şi chiar lovită de inculpata B., care i-a comunicat că a fost cumpărată în România cu suma de 500 euro şi va trebui să recupereze această sumă.

După circa două săptămâni, partea vătămată a reuşit să fugă, fiind ajutată de un client, cumpărător de servicii sexuale, care i-a şi plătit biletul pentru autocarul cu care s-a întors în ţară.

În cele două săptămâni, cât a fost constrânsă, să practice prostituţia, partea vătămată a obţinut circa 1.000 euro, bani pe care i-a predat părţii vătămate F., iar aceasta i-a predat inculpatului A.

Cei doi inculpaţi împreună cu partea vătămată F. au mai rămas în Turcia circa două luni. timp în care partea vătămată a continuat să se prostitueze în folosul lor.

După ce s-au întors în ţară, cei doi inculpaţi i-au propus părţii vătămate F. să meargă din nou în Germania pentru a practica prostituţia, propunere materializată prin cumpărarea biletelor de avion pe numele acesteia, însă partea vătămată a refuzat propunerea.

Pe întreaga perioadă cât a practicat prostituţia în folosul celor doi inculpaţi. partea vătămată a obţinut suma de 72.000 euro, bani pe care i-a predat direct inculpaţilor sau, iar în timpul cât s-a aflat singură în Germania, i-a expediat în ţară pe numele acestora prin sistemul de transfer bancar.

Contrar înţelegerii, inculpaţii nu au împărţit sumele cu partea vătămată, aceasta beneficiind doar de sume modice, de cumpărarea unor obiecte de îmbrăcăminte şi bijuterii şi de acoperirea cheltuielilor cu renovarea apartamentului în care locuia.

În cursul anului 2008. partea vătămată E. intenţionând să plece din ţară pentru a găsi ceva de lucru, i-a cunoscut pe cei doi inculpaţi prin intermediul unui prieten, cunoscut sub numele de N., în discuţiile purtate, inculpaţii i-au propus să practice prostituţie în Turcia, oferindu-i sprijin financiar pentru transport şi cazare şi ademenit-o cu obţinerea unor sume importante.

Aceste discuţii s-au purtat în locuinţa inculpaţilor unde partea vătămată a cunoscut-o şi pe J., ale cărei date de stare civilă nu au putut fi aflate în cursul urmării penale. Acceptând propunerea inculpaţilor, după câteva zile, partea vătămată a plecat împreună cu inculpata B. şi J., cu autocarul şi s-au cazat într-un hotel din Istanbul, costurile de transport şi cazare fiind asigurate de inculpaţi.

Atât partea vătămată cât şi J. au practicat prostituţia într-un club din Istanbul, timp de trei luni, obţinând fiecare aproximativ 250 dolari pe noapte, banii fiind predaţi de fiecare dată inculpatei, urmând să fie împărţiţi la final în mod egal.

În aceeaşi perioadă, inculpatul A. a mai adus în Turcia o altă fată, singurele date ce s-au putut afla despre aceasta fiind că se numeşte K. şi este din Braşov. Această persoană a fost cazată în aceeaşi cameră cu celelalte două şi a practicat prostituţie tot în folosul inculpaţilor.

Activitatea de prostituţie a fost depistată şi stopată de autorităţile din Turcia, care au dispus arestarea numitei J. şi returnarea în ţară a celorlalte două, cu interdicţie de a mai intra pe teritoriul acestei ţări o perioadă de timp.

Suma ce rezultă că a fost dobândită de cei doi inculpaţi din activitatea de prostituţie practicată de cele trei fete în Turcia este de 50.000 dolari SUA respectiv câte 22.500 dolari SUA obţinuţi de E. şi J. şi 10.000 dolari SUA obţinuţi de cea de-a treia fată, cunoscută sub numele de K.

După ce a ajuns în România, E. a rămas în locuinţa inculpaţilor, iar după circa o săptămână a plecat în Italia, la Rimini, împreună cu inculpata B., pentru a continua practicarea prostituţiei.

La interval de câteva luni. a ajuns în Italia şi J., amândouă fiind cazate într-un apartament din localitatea Rimini, închiriat de cei doi inculpaţi şi au practicat prostituţie pe o stradă, la marginea oraşului, unde ajungeau pe jos sau cu taxiul ori transportate de inculpatul A.

Cele două fete au rămas în Italia, E. aproximativ un an şi o lună, iar J. circa 9 luni, unde au practicat prostituţiei în folosul celor doi inculpaţi, obţinând fiecare sume cuprinse între 250 şi 500 euro pe noapte.

În toată această perioadă au avut în posesia lor actele de identitate şi nu le-a fost îngrădită libertatea de mişcare, având posibilitatea oricând să plece. E. a fost lovită o singură dată de inculpatul A. motivat de o atitudine nepotrivită a acesteia faţă de inculpata B.

Din sumele dobândite din practicarea prostituţiei în Italia de către E., un cuantum de 150.000 euro, şi J., în cuantum de 100.000 euro, cei doi inculpaţi au remis sume derizorii acestora şi le-au mai plătit pachetele cu alimente ce au fost trimise familiilor în ţară.

Pe fondul nemulţumirilor cauzate de modalitatea de împărţire a bunurilor. partea vătămată E. a plecat de la inculpaţi şi a continuat o perioadă să practice prostituţia pe cont propriu.

În luna iulie 2010 aceasta a fost arestată de autorităţile judiciare italiene, fiind depistată practicând prostituţie în folosul altor persoane, respectiv O. şi P.

În aceleaşi circumstanţe au fost arestaţi şi cei doi inculpaţi, inculpatul A. arestat preventiv, iar inculpata B. (la acel moment se numea R.) arestată la domiciliu.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică. Curtea a observat că prin actul de sesizare a instanţei nu s-a făcut o descriere şi o analiză separată a fiecărei fapte, ci o reţinere şi apreciere globală a acestora şi a infracţiunilor în care se încadrează.

Astfel, atât în sarcina inculpatului A. cât şi în sarcina inculpatei B. s-a reţinut că, în perioada 2007 - octombrie 2012, cei doi s-au asociat în cadrul unei înţelegeri infracţionale, prin care au vizat şi înfăptuit recrutarea în orice mod (respectiv prin inducerea în eroare cu privire la modul de remunerare a activităţii de prostituţie sau cu privire la natura activităţii ce urma să fie desfăşurată în cazul lui G.) mai multe persoane de sex feminin (respectiv E., J., o anume K. din Braşov) cu consecinţa însuşirii în integralitatea lor, a veniturilor obţinute de aceste persoane, prin practicarea prostituţiei şi prin mijlocirea de acte de violenţă şi ameninţare, pentru determinarea victimei G. să practice prostituţia, şi au înlesnit practicarea prostituţiei de către M. în beneficiul lui S., aceste fapte întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. trafic de persoane majore în participaţie penală, prev. de art. 12 alin. (1), (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi proxenetism, prev. de art. 329.

S-a arătat că. în cazul inculpatei B., deşi s-a reţinut aceeaşi situaţie de fapt, nu s-a dispus trimiterea în judecată şi pentru infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen., ca în cazul inculpatului A..

Din această descriere şi calificare juridică a faptelor. Curtea a constatat că se înţelege că atât actele de recrutare a persoanelor E., J. şi K. (a fost omisă din greşeală F. - fapta privind această persoană fiind menţionată în expozitiv), prin inducerea în eroare cu privire la modul de remunerare a activităţii de prostituţie, cât şi actele de recrutare a părţii vătămate G., prin inducerea în eroare cu privire la natura activităţii ce urma să o desfăşoare, au fost calificate ca acte specifice infracţiunii de trafic de persoane, singurul act material de executare specific proxenetismului fiind cel săvârşit în raport cu M.

Altfel spus. au fost considerate acte de recrutare prin înşelăciune, specifice infracţiunii de trafic de persoane, actele de inducere în eroare cu privire la modul de remunerare a activităţii de prostituţie.

Or. în opinia Curţii, această interpretare nu are acoperire în conţinutul textului legal al infracţiunii şi excede raţiunii pentru care a fost introdusă această modalitate alternativă de săvârşire, precum şi interpretării constante regăsite în doctrină şi jurisprudenţă.

În acest sens. Curtea a relevat că. atât prin obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de persoane, ce justifică apărarea dreptului de libertate de voinţă şi acţiune a persoanei, cât şi toate celelalte condiţii constitutive, inclusiv acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative de săvârşire a acestei infracţiuni, exclus posibilitatea consimţirii victimei la practicarea prostituţiei, respectiv a exercitării de bună voie a acestei activităţi.

S-a arătat că această interpretare rezultă din Decizia nr. 16/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţiile unite, pronunţată în recurs în interesul legii, care a statuat la punctul 5 că „în cazul în care o persoană acţionează asupra altei persoane prin modalităţile arătate la pct. 2 şi 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituţiei, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile arătate în conţinutul textului art. 12 din Legea nr. 678/2001, se va reţine săvârşirea atât a infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. sau art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen., după caz, cât şi a infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real".

Rezultă, aşadar, că înşelăciunea prevăzută ca modalitate alternativă în conţinutul infracţiunii reglementată în art. 12 din Legea nr. 678/2001, privind recrutarea victimei în scopul exploatării prin prostituţie, nu poate să constea decât într-o acţiune de împiedicare a victimei să cunoască adevărata natură a activităţii ce urmează să o desfăşoare.

Inducerea în eroare a persoanei care a consimţit să practice prostituţia, cu privire la modul de împărţire a sumelor obţinute din această activitate sau a altor elemente care nu vizează vicierea consimţământului persoanei în privinţa activităţii ce urmează să o desfăşoare, nu constituie înşelăciune în sensul reglementat de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În al doilea rând. raţiunea incriminării faptelor de trafic de persoane a fost aceea de a proteja, prin instrumente de drept penal, orice persoană care ar putea devenii victima unor acte ilegale ce vizează exploatarea sa.

Or, persoana care a consimţit liber să desfăşoare o activitate interzisă de lege nu poate fi considerată victimă a traficului de persoane, pe temeiul nerespectării unor termeni sau condiţii secundare din înţelegerea avută cu cel care a racolat-o în acest sens.

Pe de altă parte, în doctrină şi jurisprudenţă nu este consacrată o asemenea interpretare, cu caracter constant fiind regăsit punctul de vedere însuşit de Curte şi relevat mai sus.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea a apreciat că actele materiale de executare săvârşite de inculpaţii A. şi B. în raport cu F., E., J. şi numita „K.", şi care constau în recrutarea acestora pentru practicarea prostituţiei, prin ademenirea obţinerii unor câştiguri importante, înlesnirea practicării prostituţiei, prin obţinerea documentelor de călătorie, asigurarea transportului, a cazării şi oferirea protecţiei pe durata desfăşurării activităţii de prostituţie, precum şi tragerea de foloase de pe urma practicării de bunăvoie a prostituţiei de către cele patru persoane, însuşindu-şi majoritatea câştigurilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, în forma continuată, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptele fiind săvârşite la diferite intervale de timp. în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

De asemenea, în conţinutul aceleiaşi infracţiuni de proxenetism, au fost incluse şi actele materiale de executare comise de inculpaţi în raport cu M. şi care constau în înlesnirea practicării prostituţiei prin furnizarea sumelor necesare de transport, primirea şi cazarea acesteia în scopul menţionat, fiind săvârşite sub aceeaşi rezoluţie infracţională.

În ce priveşte fapta de recrutare, transport şi cazare a părţii vătămate G., săvârşită de cei doi inculpaţi prin înşelăciune, constând în promisiuni mincinoase de angajare ca bonă pentru copilul lor. urmate de constrângerea acesteia prin ameninţare şi acte de violenţă să practice prostituţia, aceasta constituie infracţiune de trafic de persoane majore în participaţie penală, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În consecinţă, apreciind întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de cei doi inculpaţi, pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din data de 21 iunie 2013, Curtea a admis-o şi a dispus schimbarea încadrării juridice pentru faptele descrise mai sus. respectiv în cazul inculpatului A. din infracţiunile de trafic de persoane majore în participaţie penală şi proxenetism, prev. de art. 12 alin. (1) . 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile de trafic de persoane în participaţie penală şi proxenetism, ultima în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în cazul inculpatei B. din infracţiunea de trafic de persoane în participaţie penală în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile de trafic de persoane majore cu participaţie penală şi proxenetism, ultima în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi a art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

II. Asupra acuzaţiei de constituire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003

În privinţa acestei infracţiuni, reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, constând în asocierea, în cadrul unei înţelegeri infracţionale, prin care au vizat şi înfăptuit săvârşirea de infracţiuni, Curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive, lipsindu-i atât elementul material al laturii obiective cât şi latura subiectivă.

În acest sens, Curtea a relevat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003, constituie infracţiune, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinea sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este grup infracţional organizat.

Din conţinutul textului legal se desprind condiţiile constitutive necesare pentru ca o faptă să fie încadrată în această infracţiune, fiind, astfel, necesar ca. sub aspectul laturii obiective să se săvârşească una din acţiunile alternative incriminate de lege. respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup. iar sub aspectul laturii subiective, ca autorul sau autorii să cunoască scopul pentru care s-a constituit grupul, respectiv săvârşirea de infracţiuni.

Prin urmare, pentru a se putea dispune condamnarea unei persoane pentru această infracţiune Legea cere să se constate îndeplinite toate aceste elemente constitutive.

În speţă, niciunul din aceste elemente nu s-a motivat şi susţinut probator, ci doar s-a afirmat, respectiv prezumat, că inculpaţii s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Or, în cazul de faţă. dată fiind existenţa unei alte legături între cei doi inculpaţi. respectiv a unei relaţii de concubinaj până în luna iulie 2011 şi de soţi, în cadrul căsătoriei, după această dată, din care a rezultat şi un copil, nu numai că nu se poate prezuma asocierea pe temeiul săvârşirii de infracţiuni, dar probele administrate trebuie să dovedească, odată în plus. că, înainte şi separat de aceste raporturi de familie. inculpaţii s-au constituit şi reprezintă un grup profilat pe săvârşirea de infracţiuni.

În cauză nu s-a reuşit să se facă o asemenea dovadă, astfel că pe baza actelor existente nu s-a putut reţine săvârşirea de către inculpaţi a acestei infracţiuni. Comiterea împreună a unor infracţiuni nu atrage sancţionarea automată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu atât mai mult cu cât. această participaţie penală se poate regăsi ca element circumstanţial de agravare. în chiar conţinutul infracţiunilor săvârşite, aşa cum este cazul infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În susţinerea celor prezentate. Curtea a mai relevat că, în sensul art. 8 din Legea nr. 39/2003, constituirea, având ca situaţie premisă iniţierea, înseamnă asocierea mai multor persoane prin consens, a unei pluralităţi constituite de făptuitori în cadrul unui grup. cu un anumit număr de membrii şi o anumită structură, nu cu dimensiunea. rolurile şi ierarhia prev. de art. 2 din aceeaşi lege, în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, nefiind pertinentă reţinerea unei asemenea fapte în cazul a două persoane, care mai au şi calitatea de soţi.

III. Asupra acuzaţiei de fals in înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reţinută în sarcina inculpatelor B. şi C.

Ca situaţie de fapt, Curtea a reţinut că. în cursul lunii iulie 2010. inculpata C. a fost contactată de martora T., sora inculpatului A. şi verişoara inculpatei C. în vederea obţinerii unui împrumut în sumă de 50.000 euro, în numele şi pentru fratele său.

În acea perioadă, inculpatul A. se afla arestat preventiv în Italia, iar inculpata B. (la acea dată Lîlă Verginica) era arestată la domiciliu tot în Italia.

Fiindcă nu dispunea de o asemenea sumă. inculpata C. a îndrumat-o către un al văr de-al lor, martorul U.

După această discuţie, martora l-a contactat pe martorul U., mai întâi telefonic iar apoi a mers şi s-a întâlnit cu el la Constanţa, unde se afla în concediu, solicitându-i împrumutul de 50.000 euro pentru fratele său.

Martorul a fost de acord să împrumute suma. însă. având în vedere cuantumul mare al acestuia, a solicitat oferirea unor garanţii, convenind să se ocupe inculpata C. de redactarea contractului, verişoara lor. care avea calitatea de avocat.

În continuare, inculpata C. a fost contactată de martora V., mătuşa sa şi mama inculpatului A., chiar când s-a întors de la Rimini, Italia, de la inculpaţi, şi i-a transmis să încheie contractul pe numele concubinei fiului său. inculpata B. (fostă R.), fiindcă aceasta deţine mai multe proprietăţi cu care poate garanta împrumutul.

Întrucât inculpata B. se afla în Italia în acel moment, după ce s-a documentat şi a aflat perioada când a fost în ţară ultima dată. inculpata C. a întocmit un înscris, denumit Contract de împrumut cu gaj general", în care a inserat menţiuni necorespunzătoare adevărului.

Astfel, deşi cunoştea că niciuna dintre părţile semnatare ale contractului nu au fost de faţă la încheierea contractului, că suma de 50.000 euro nu a fost plătită la data atestării contractului şi că era începutul lunii august 2010 când i s-a cerut să redacteze înscrisul, inculpata C., a menţionat nereal în cuprinsul contractului că acesta s-a încheiat între U., în calitate de împrumutător. şi R. în calitate de împrumutat, că suma împrumutată este de 50.000 euro şi s-a primit de împrumutat la data atestării contractului, având termen de restituire până la data de 10 octombrie 2010, şi că părţile au citit şi semnat contractul în faţa avocatului C., care a atestat contractul la data de 10 mai 2013.

În acelaşi timp. inculpata a înregistrat actul confecţionat în Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, aparţinând Cabinetului individual D. prin alterarea poziţiei nr. 34 de la fila 24. la care se află înregistrat un contract de comodat privind pe SC X. SRL.

Acest înscris denumit .contract de împrumut cu gaj general'" a fost predat de inculpata C. mătuşii sale. martora V. iar ulterior a ajuns în Italia la inculpata B.

Exemplarul depistat de organele de urmărire penală la locuinţa din România a inculpatei B. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare din data de 21 noiembrie 2012. conţine semnăturile inculpatei B. şi martorului Z., fiind cert că acestea au fost executate ulterior datei la care a fost confecţionat înscrisul de către inculpata C.

Conform declaraţiei martorei V., dată în cursul urmăririi penale, acest contract a ajuns în dosarul instrumentat de autorităţile judiciare italiene, iar pe baza lui i-a fost restituită inculpatei B. o parte din suma de 38.000 lire, ridicată de aceleaşi autorităţi italiene, toate aceste aspecte fiind aflate de la inculpata B.

Afirmaţiile martorei au fost confirmate de declaraţia inculpatei B. şi de adresa de comunicare a restituirii sumei de 15.000 euro, din 2010 aparţinând Procuraturii din cadrul Tribunalului din Rimini (fila 30 vol. V dosar u.p.).

Curtea a reţinut că din probele administrate a reieşit clar că inculpata C. a confecţionat înscrisul denumit contract de împrumut cu gaj general, în care a inserat menţiuni necorespunzătoare, pe care l-a încredinţat spre folosire martorei V., iar aceasta, la rândul ei, l-a predat inculpatei B., nora sa, care l-a semnat, deşi ştia că are în conţinut date nereale. Acest înscris a ajuns într-o cauză instrumentată de organele judiciare italiene, producând efecte juridice, respectiv, pe baza lui, i-a fost restituită inculpatei B. suma de 15.000 lei, precum şi în prezenta cauză.

Scopul iniţial ce a determinat redactarea acestui înscris, declarat şi dovedit, a fost acela menţionat în act, respectiv acordarea împrumutului de 50.000 euro.

Acest aspect a rezultat cu certitudine din declaraţiile martorilor U. şi T. care au relatat discuţiile şi demersurile ce s-au făcut pentru acordarea împrumutului.

Aceste declaraţii s-au coroborat cu declaraţia inculpatei C., dar şi cu înscrisurile comunicate de SC H. SA (extrase de cont, solicitare pentru efectuare de operaţiuni bancare la ghişeu, ordin de plată) din care rezultă că, în aceeaşi perioadă, inculpata B. a împuternicit-o pe martora V. să ridice din contul său suma de 200.000 lei.

S-a arătat că este cert că la începutul lunii august 2010, inculpaţii A. şi B., arestaţi în Italia (unul în stare de arest preventiv iar celălalt la domiciliu) au avut nevoie de bani, ceea ce a justificat demersurile făcute pe lângă inculpata C. şi martorul U.

La fel de sigur este faptul că suma necesară nu a mai fost obţinută printr-un împrumut de la U., fiind posibil ca aceasta să fi fost obţinută din depozitul deţinut la SC H. SA.

Cu toate acestea, fapta inculpatei C. de a redacta, confecţiona un înscris în care a inserat datele nereale menţionate, recunoscută de aceasta, şi de a-l încredinţa spre folosinţa unei persoane, constituie infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

În această modalitate, a încredinţării spre folosinţă, infracţiunea se consumă în momentul încredinţării înscrisului, neavând relevanţă dacă persoana căreia i-a fost încredinţat l-a folosit sau nu.

De asemenea, este certă menţiunea falsă făcută de aceeaşi inculpată în Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat conform art. 3 din Legea nr. 51/1995. la poziţia 34, fila 24. prin alterarea, supra serierea contractului de împrumut cu gaj general peste contractul de comodat ce privea SC X. SRL.

Curtea a constatat totodată că fapta inculpatei B. de a semna înscrisul intitulat, ’’contract de împrumut cu gaj general’’, ştiind că ele conţin date nereale. în principal cu privire la primirea împrumutului, şi de a-l folosi sau lăsa la vedere, pentru a putea fi găsit de organele judiciare italiene şi române, producând şi efectele juridice menţionate (restituirea sumei de 15.000 lei), constituie aceeaşi infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

IV. Asupra acuzaţiei de spălare de bani reţinută în sarcina inculpaţilor A., B. şi C., precum şi de favorizarea infractorului reţinută in sarcina inculpatei C.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actual art. 29 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002), reţinându-se că aceştia au dobândit şi deţin mai multe bunuri mobile şi imobile. provenind din săvârşirea activităţilor ilicite (imobil casă de locuit, tip vilă mansardată, cu teren şi dependinţe, inclusiv piscină, neacordată la reţeaua de apă, autoturism de teren, circa 1,3 Kg bijuterii din aur de 14 K şi 18 K, inclusiv două ceasuri de mână, placate cu aur, două laptopuri, trei tv tip plasmă, 350.079, 81 lei, din care 350.000,81 lei au fost plasaţi până la 15 noiembrie 2012 într-un depozit bancar, şi 700 euro).

În cursul urmăririi penale au fost identificate aceste bunuri şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra lor. mai puţin asupra sumei de 350.000 lei, care a fost retrasă din depozitul bancar de inculpata B., în aceeaşi zi în care s-a emis ordonanţele de instituire a sechestrului asigurător.

Prima instanţa a constatat că, în afara stării de fapt descrise anterior şi a încadrării juridice dată acesteia, organul de urmărire penală nu a mai tăcut o altă discuţie sau analiză a mijloacelor de probă ce trebuiau să fundamenteze actele materiale de executare specifice infracţiunii de spălare de bani şi nici a condiţiilor cuprinse în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni.

De asemenea. în cursul judecăţii. Ministerul Public nu a pus în discuţie alte aspecte legate de infracţiunea de spălare a banilor decât cele reţinute în rechizitoriu.

Aşadar, s-a constatat că. în esenţă inculpaţilor A. şi B. li se impută că au dobândit şi deţinut mai multe bunuri mobile şi imobile. provenind din săvârşirea de infracţiuni, iar. suplimentar, inculpatei B. retragerea din bancă a sumei de 350.000,81 lei urmată de uzul de un contract de comodat cu gaj general, cu menţiuni nereale. în scopul de a disimula adevărata natură a proprietăţii şi provenienţei respectivei sume. iar inculpatei C. că a pus la dispoziţia inculpatei B.. în ziua de 18 noiembrie 2012. un exemplar al contractului menţionat, pentru ca acesta să servească la justificarea sumei de 350.000. 81 lei. plasată anterior într-un depozit bancar.

În opinia primei instanţe, niciuna dintre faptele reţinute nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

Pornind de la sintagma folosită în chiar titlul legii, atât în doctrină şi jurisprudenţa naţională, cât şi cea a altor state şi chiar în cuprinsul Convenţiei europene privind spălarea banilor din 8 noiembrie 1990 şi Directivelor Uniunii Europene privind spălarea banilor (Directivele nr. 91/308 din 10 iunie 1991. nr. 2001/97CE, nr. 2005/60/CE). activitatea de spălare a banilor a fost definită ea fiind un complex de acţiuni de schimbare sau transfer al unor bunuri cu scopul de a ascunde sau de a disimula originea lor licită şi integrarea acestora în circuitul economic şi financiar legal.

De asemenea, s-a arătat că în doctrină se consideră că ascunderea provenienţei ilicite a produsului financiar provenit dintr-o infracţiune implică trei faze independente: plasarea - plasamentul cantităţii de bani ca atare: stratificarea -separarea banilor proveniţi din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul unor activităţi financiare; integrarea - găsirea unei explicaţii plauzibile pentru banii iliciţi sau procesul de onorabilizare a lor.

Fiecare etapă reprezintă în sine un mecanism un segment al complexului proces de spălare a banilor.

Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune de consecinţă, care se află în conexiune cu o „infracţiune principală", adică orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a denumi obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor.

Aşadar, s-a arătat că reţinerea acestei infracţiuni reclamă constatarea şi dovedirea unor acţiuni care să pună în evidenţă scopul autorului de a ascunde sau disimula originea ilicită a banilor şi integrarea lor în circuitul economic sau financiar legal şi nu doar o simplă constatare că autorul „infracţiunii principale" a plasat pe numele său o sumă de bani într-un depozit bancar sau şi-a achiziţionat mai multe bunuri din sumele obţinute din comiterea infracţiunii principale. A interpreta altfel, înseamnă a considera autor al infracţiunii de spălare a banilor orice persoană care a dobândit un folos material din săvârşirea unei infracţiuni comisă de el, ceea ce nu reprezintă raţiunea legii.

Or, în speţă, ceea ce s-a reţinut în sarcina inculpaţilor A. şi B. constă tocmai în dobândirea şi deţinerea mai multor bunuri mobile şi imobile, provenind din săvârşirea de infracţiuni.

Prima instanţă a considerat că aceste fapte exclud incidenţa art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 29 alin. (1) lit. c), atât pentru considerentele anterioe expuse, cât şi pe considerentul că o persoană nu poate să răspundă penal de două ori, Legea prevăzând atât în cazul traficului de persoane sau proxenetism cât şi în cazul spălării banilor confiscarea bunurilor dobândite prin infracţiune, ca măsură de siguranţă (sancţiune de drept penal), ceea ce în cazul de faţă ar duce la o dublă confiscare a aceloraşi bunuri.

În sarcina celor doi inculpaţi, s-a reţinut şi dovedit vinovăţia pentru „infracţiunile principale", respectiv pentru trafic de persoane şi proxenetism, pentru care urmează să fie condamnaţi, iar în privinţa sumelor dobândite prin săvârşirea acestor infracţiuni urmează a se dispune confiscarea.

În lipsa unor probe certe care să releve acţiuni distincte care să justifice intenţia univocă a inculpaţilor de a o ascunde sau disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute din săvârşirea celor două infracţiuni, nu s-a putut reţine săvârşirea unei infracţiuni de spălare a banilor, şi cu atât mai puţin cea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată. Simpla acţiune de cumpărare a unor bunuri pe numele lor, nu poate fi asimilată unei acţiuni de ascundere sau disimilare a originii ilicite a banilor.

Mai mult, Curtea a considerat că. prin conţinutul şi modalitatea de redactare a textului infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. asemănător textului infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., este exclus ca autorul infracţiunii principale, care. incontestabil cunoaşte provenienţa ilicită a banilor, să fie în acelaşi timp şi autorul infracţiunii de spălare a banilor. în modalitatea dobândirii. deţinerii sau folosirii de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

În egală măsură, pentru aceleaşi considerente, privind lipsa unor acţiuni cu caracter cert. inechivoc. care să justifice intenţia de a ascunde sau disimula originea ilicită a banilor, este exclusă incidenţa art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatei B.

Fapta de a retrage din bancă suma de 350.000.81 lei. înainte de a se aplica sechestrul asigurător dispus de procuror prin ordonanţă, nu reprezintă un act suficient în a conchide cert că scopul său a fost ascunderea sau disimularea originii ilicite a sumei, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit că inculpata a cunoscut că se dispusese măsura respectivă.

În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut ca temeinică susţinerea că inculpata a uzat în acest sens de înscrisul denumit „contract de comodat cu gaj general", ce conţinea menţiuni contra realităţii, în condiţiile în care înscrisurile de la dosar, respectiv (procesele verbale de percheziţie) coroborate cu declaraţia inculpatei B., dovedesc că acest înscris a fost identificat şi ridicat de organele de urmărire penală, în cadrul percheziţiei efectuată la locuinţa inculpatei.

Mai mult, întocmirea înscrisului nu a avut la origine scopul de a ascunde sau disimula adevărata natură a provenienţei sumelor obţinute de inculpată din săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane şi cu atât mai puţin a sumei de 350.000.81 lei, care putea avea şi o altă natură, ci un scop licit, obţinerea împrumutului de 50.000 lei.

În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina inculpatei C., ca fiind infracţiune de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, Curtea a constatat, în primul rând, lipsa unor probe certe care să dovedească predarea de către aceasta a unui exemplar al înscrisului menţionat, la data de 18 noiembrie 2012, inculpatei B. fiind reale şi probate susţinerile inculpatei că nu deţinea o arhivă în materialitatea ei, ci doar una electronică, iar în al doilea rând, fapta reţinută nu este aptă să realizeze, sub aspect obiectiv şi subiectiv, conţinutul constitutiv al infracţiunii, simplul act al predării unui înscris neavând puterea să dovedească o infracţiune de spălare a banilor.

S-a constatat că reţinerea acestei fapte s-a făcut de către organul de urmărire penală pe baza unor simple presupuneri, pe constatări vagi şi discutabile, fără o fundamentare temeinică şi o analiză riguroasă a probelor şi a elementelor de conţinut ale infracţiunii de spălarea banilor.

În acelaşi fel s-a procedat şi în cazul infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., fiindu-i imputat că prin acelaşi act, de punere la dispoziţie a exemplarului trei din contractul menţionat, a urmărit să asigure inculpatei B. folosul şi produsul infracţiunii.

Or, în lipsa unor date şi elemente de fapt certe şi a unor probe relevante care să le susţină, nu s-a putut reţine vinovăţia inculpatei C. pentru această infracţiune.

În acest sens s-a arătat că mijloacele de probă administrate nu confirmă existenţa unui ajutor dat de inculpata C. celor doi inculpaţi, care să se circumscrie infracţiunii de favorizarea infractorului, nici la data de 18 noiembrie 2012. aşa cum se arată în actul de sesizare, şi nici înainte sau după această dată.

Separat de cele arătate, s-a subliniat şi faptul că inculpata C. este verişoara inculpatului A., iar la data de 15 noiembrie 2012. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu inculpaţii, astfel că atât vizita la domiciliul acestora cât şi discuţiile telefonice purtate între ei au avut loc şi în virtutea acestor relaţii, fiind posibilă chiar incidenţa dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. pen., privind cauza de impunitate pentru ruda apropiată.

În consecinţă, presupunerea că la data de 18 noiembrie 2012, inculpata C. a predat un exemplar al înscrisului menţionat inculpatei B.. nu are acoperire în materialul probator, iar actul predării în sine. dacă s-ar fi probat. în lipsa dovedirii unor elemente esenţiale cum ar fi reprezentarea că ajută un infractor să îngreuneze sau să zădărnicească urmărirea penală ori să-şi asigure folosul sau produsul infracţiunii, nu era apt să constituie infracţiunea de favorizarea infractorului.

În cazul acestei fapte, s-a procedat la reţinerea ei printr-o descriere deficitară, o analiză parţială a mijloacelor de probă care o susţin (a convorbirilor telefonice interceptate - care nu sunt relevante şi convingătoare) şi o încadrare juridică formală.

Prin urmare, pentru toate considerentele ce preced, Curtea a considerat că s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane majore cu participaţie penală şi proxenetism, ultima în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi a art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpata B. de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane majore în participaţie penală, proxenetism în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen., iar inculpata C. de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. art. 290 C. pen., urmând a fi condamnaţi pentru aceste infracţiuni.

În acest sens, a admis cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii A. şi B., iar în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor celor doi inculpaţi, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă stabilite în Legea specială, gradul de pericol social concret al faptelor, relevat de amploarea activităţii infracţionale, perioada mare de timp şi desfăşurarea ei pe teritoriul mai multor state, numărul mare de persoane racolate, modalitatea de racolare. sumele importante de bani obţinute din activităţi infracţionale, dar şi de persoana şi conduita inculpaţilor, care au un trecut infracţional, nu au recunoscut faptele şi au încercat pe parcursul procesului penal să influenţeze părţile, determinându-le să nu participe la proces sau să-şi schimbe declaraţiile (cazul părţilor vătămate F. şi E.).

În contextul celor reţinute. Curtea a aplicat fiecărui inculpat câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi câte o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, iar inculpatei B. o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, acestea înscriindu-se în coordonatele legale prevăzute de art. 72 C. pen. şi în limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare infracţiune săvârşită.

Totodată. Curtea a considerat că scopurile educativ, preventiv şi represiv ale pedepsei pot fi atinse numai cu executarea efectivă a pedepsei, având în vedere că ambii inculpaţi, chiar după ce au fost condamnaţi şi au executat pedepse cu închisoare, la scurt timp după ce s-a împlinit termenul de reabilitare, au reluat activitatea infracţională, săvârşind fapte de aceeaşi gravitate sau mai grave, ceea ce dovedeşte că în cazul lor nu s-a realizat un proces real de reeducare şi nici nu conştientizează consecinţele unor fapte penale grave.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. Curtea a interzis celor doi inculpaţi drepturile prevătute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani în cazul infracţiunii de trafic de persoane şi pe o perioadă de 2 ani în cazul infracţiunii de proxenetism, ca pedeapsă complementară, având în vedere gravitatea faptelor comise şi natura acestora, care sunt incompatibile cu exercitarea drepturilor menţionate.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpaţilor, urinând ca aceştia să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor aceleaşi drepturi, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În conformitate cu prevederile art. 350 C. proc. pen. Curtea, reţinând că se menţin în continuare temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului A., existenţa pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a acestuia fiind relevată pe de-o parte de gravitatea faptelor comise, iar pe de altă parte de riscurile săvârşirii de noi infracţiuni, a menţinut această măsură.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului, prin modalitatea de operare, mobilul şi calitatea victimelor (persoane vulnerabile), prin numărul mare de persoane implicate, intervalul mare de timp în care au fost comise faptele, desfăşurarea lor pe teritoriul mai multor state, prin beneficiile ilicite mari presupus a fi obţinute şi actele întreprinse pentru a le da aparenţa de legalitate, caracterizează gradul sporit de pericol social, asemenea fapte având un serios impact negativ în rândul opiniei publice, creând nevoia justificată de protejare a persoanelor vulnerabile, prin mijloacele de drept penal.

În acelaşi timp, s-a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv şi de autorităţile italiene pentru mai multe fapte de proxenetism, în relaţie cu alte fete, respectiv Y., A.A., B.B., şi a continuat să comită acelaşi gen de fapte şi după ce a fost pus în libertate.

Perseverenţa infracţională şi riscul ca inculpatul să comită noi infracţiuni au fost susţinute de încercarea acestuia, chiar şi după ce organele de urmărire penală se sesizaseră în prezenta cauză, de a o determina pe partea vătămată F. să meargă din nou în Germania pentru a continua activitatea specifică prostituţiei. La dosarul de urmărire penală a fost ataşat biletul de avion achiziţionat de inculpat pe numele părţii vătămate în luna noiembrie 2012.

Totodată, durata acestei măsuri nu a depăşit la acest moment procesual caracterul rezonabil, având în vedere şi complexitatea cauzei.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 15 noiembrie 2012, la zi.

Referitor la inculpata C., Curtea, reţinând în favoarea acesteia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi justificate de conduita foarte bună avută înainte de săvârşirea faptei, lipsită de orice încălcare a normelor convenţionale şi legale, de comportamentul corect adoptat în raporturile sociale şi familiale precum şi de nivelul ridicat al studiilor şi pregătirii profesionale, în baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat-o la pedeapsa de o lună închisoare.

Considerând că scopurile educativ, preventiv şi represiv ale pedepsei pot fi atinse şi tară executarea efectivă a pedepsei închisorii, având în vedere circumstanţele personale şi contextul concret în care a comis faptele, care îndreptăţesc instanţa să aprecieze că acest incident este unul izolat şi lipsit de riscul repetării, a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Inculpatei i s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei, fiind suspendată şi executarea acestora pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale având în vedere în acest ultim sens prevederile art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în prezenta cauză de la data de 28 noiembrie 2012, orele 20,45, până la data de 04 decembrie 2012, orele 02,30.

În privinţa bunurilor dobândite de inculpaţi prin săvârşirea împreună a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism pentru care au fost condamnaţi, în baza art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suinele de 161.500 euro şi 27.500 dolari SUA, iar de la inculpata B. sumele de 161.500 euro şi 27.500 dolari SUA.

Aşa cum s-a arătat în considerentele prezentei hotărâri, existenţa şi cuantumul acestor sume au fost stabilite în mod cert pe baza declaraţiilor părţilor vătămate, a martorilor, a înscrisurilor bancare dar şi a declaraţiilor inculpaţilor care au recunoscut că au primit sume de bani transferate de persoanele care s-a dovedit că s-au prostituat în folosul lor. Intrarea în posesia inculpaţilor a acestor sume este confirmată de existenţa şi valoarea depozitelor bancare ce au figurat pe numele lor şi de celelalte bunuri deţinute şi aflate în patrimoniul inculpaţilor, în condiţiile în care aceştia nu au probat desfăşurarea unor activităţi licite, un loc de muncă şi un venit legal, sau o altă sursă licită care să justifice obţinerea acestor bunuri.

Curtea nu a putut reţine valoarea ridicată a sumelor înscrise în rechizitoriu şi solicitate a fi confiscate, întrucât acestea nu au acoperire în probele administrate şi nici chiar în bunurile identificate în patrimoniul inculpaţilor.

Fiind o sancţiune de drept penal, confiscarea specială se aplică individual chiar dacă bunurile au fost obţinute din săvârşirea împreună a activităţii infracţionale. Însă, fiind dovedită participaţia şi contribuţia egală la comiterea faptelor, precum şi obţinerea şi deţinerea în comun a bunurilor dobândite din săvârşirea de infracţiuni, s-a impus confiscarea de la fiecare inculpat a unei sume într-un cuantum egal.

În vederea confiscării sumelor arătate de la cei doi inculpaţi, Curtea a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B., prin ordonanţele procurorului din datele de 15 noiembrie 2012 (filele155-159 vol. I dos u.p.) şi 16 noiembrie 2012 (filele 242-246 vol. I dos. u.p.). după cum urmează: imobil, casă de locuit, tip vilă mansardată. cu teren şi dependinţe aferente, evaluată de inculpata B. la 50.000 lei; disponibil bănesc din contul bancar, deschis la SC H. SA Rm. Sărat, pe numele inculpatului A. şi bani găsiţi la percheziţiile domiciliare sechestru executat în parte. în ce priveşte sumele de 18.700 lei şi 700 euro (sumele menţionate fiind consemnate la SC I. SA pe bază de chitanţe şi recipise fii. 278-279 vol.I dos. u.p.); autoturism de teren, ce poate fi evaluat la suma de 15.000 euro, cu luarea în considerare a gradului de uzură (cu 22.000 euro a fost achiziţionat ca nou în anul 2008): circa 1,3 Kg de bijuterii de aur, inclusiv două ceasuri de mână, placate cu aur. cu valoarea estimativă de 249.600 lei. prin luarea în considerare a cursului de 192 lei/g de aur. comunicat oficial de B.N.R. la data instituirii sechestrului: la această evaluare nu s-a luat în considerare şi valoarea celor două ceasuri de mână. estimate ca valorând 550 euro, potrivit referinţelor pentru mărcile respective, găsite pe internet: obiecte de mobilier, evaluate la circa 10.000 lei: două laptopuri. evaluate la circa 1.400 lei: trei tv. tip plasmă, evaluate la circa 2.500 lei, cu luare în considerare a gradului de uzură (1.500 plasma mare. şi câte 500 lei cele două mini plasme).

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Dirercția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii A., B.şi C.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 august 2013, cu prim termen de judecată la data de 27 ianuarie 2014. La termenul din 4 martie 2014, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, Înalta Curte a calificat căile de atac declarate împotriva sentinţei penale 129 din 4 iulie 2013 a Curţii de apel Ploieşti, ca apeluri.

Prin motivele depuse în scris Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ploieşti a invocat greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile art. 12 alin. (1). 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B. şi C., atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare (cu referire la inculpata C.); greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, precum şi greşita achitare a inculpatei C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 64 alin. (1) C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Cu ocazia dezbaterilor parchetul şi-a restrâns aceste critici, arătând că nu mai este susţinut primul motiv de apel legat de greşita schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea formei continuate în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi nici cel legat de greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii lor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, s-a arătat că în sarcina acestora s-a reţinut în perioada 2007-2012 au dobândit şi deţinut mai multe bunuri mobile şi imobile provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism, respectiv imobil casă de locuit - vilă, autoturism, 1,3 kg bijuterii. 2 ceasuri placate cu aur, 2 laptopuri, 3 tv - plasme, 350.000 lei plasaţi într-un depozit bancar şi 700 de euro. S-a susţinut că soluţia instanţei fond este greşită aceasta raportându-se la modalităţile prevăzute la lit. a) şi b) ale art. 29. respectiv lipsa unor acţiuni de ascundere sau disimulare a originii sumelor de bani. Or, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru modalitatea prevăzută la lit. c) din art. 29 Legea nr. 656/2002, respectiv dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiunii, din probatoriul administrate rezultând faptul că inculpaţii au dobândit, deţinut şi folosit sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii trafic de persoane şi proxenetism, sume de bani care au fost confiscate de către instanţa de judecată prin sentinţă.

De asemenea, s-a arătat că în sarcina inculpatei C. s-a reţinut faptul că a întocmit în fals contractul de împrumut cu gaj general pentru a-i servi inculpatei B. la justificarea sumei de 350.000 lei plasată într-un depozit bancar, sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism, precum şi pentru a-i asigura acesteia folosul şi produsul infracţional. S-a învederat că soluţia instanţei de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. este netemeinică şi contravine materialului probator, din care rezultă că inculpata C. a avut iniţiativa redactării contractului de împrumut cu gaj general. înscris falsificat de către aceasta. Falsul a fost întocmit pentru ca înscrisul să fie depus într-un dosar penal şi pentru a asigura produsul infracţional, folosirea lui având drept consecinţă restituirea sumei de bani. S-a susţinut că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive şi ale infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. şi că N.C.P., nu a dezincriminat favorizarea reală, fapta fiind incriminată în continuare în conţinutul infracţiunii de tăinuire prevăzute de art. 270 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor aplicate inculpaţilor A. şi B. s-a susţinut că pedepsele rezultante de 5 ani închisoare nu corespund criteriilor prevăzute de lege. S-a solicitat să fie avute în vedere pluralitatea de infracţiuni reţinută(trafic de persoane şi proxenetism), conduita inculpaţilor, de negare a faptelor în condiţiile unui probator care dovedeşte participaţia penală a acestora, perioada îndelungată în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, dar şi circumstanţele lor personale, ambii inculpaţi fiind condamnaţi anterior. De asemenea. s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatei C., de o lună de zile, cu reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., nu corespunde criteriilor de individualizare, neavându-se în vedere gravitatea acestei fapte, dar şi încercarea de a distruge şi sustrage mijlocul material de probă, prin ruperea şi distrugerea filei din registru ce consemna înregistrarea actului fals, fiind total nejustificată reţinerea de circumstanţe atenuante.

Apelanţii inculpaţi A. şi B. au formulat critici comune şi au solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. în principal în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) sau b teza a II-a C. proc. pen. şi, în subsidiar în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., invocându-se probatoriul administrat în faţa instanţei de apel şi declaraţiile contradictorii ale părţii vătămate G. În acest sens s-a arătat că declaraţiile părţii vătămate care a susţinut că prin intermediul lui C.C. şi D.D. a făcut cunoştinţă cu soţii A. și B., au fost infirmate de cei doi martori. Totodată s-a tăcut referire la poziţia procesuală oscilantă a părţii vătămate, aceasta declarând fie că F. era cea care i-a comunicat că trebuie să practice prostituţie şi că acesteia îi dădea şi sumele de bani, fie că acest lucru i-a fost pretins de A., fie nu de inculpat ci de B. Ca atare, s-a apreciat că nu există probe certe care să susţină concluzia la care a ajuns prima instanţă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea formei continuate, şi analizarea distinctă a situaţiei fiecărei persoane cu privire la care se susţine de către acuzare că ar fi practicat prostituţia cu ajutorul dat de către inculpată. In acest sens s-a arătat că nu există probe cu privire la M., J. şi numita K. acestea, pe lângă faptul că nu au fost audiate niciodată, nu au fost nici măcar identificate, astfel că se impunea achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) C. proc. pen.

În legătură cu sumele de bani supuse confiscării, s-a criticat cuantumul acestora dar şi instituirea măsurilor asigurătorii, arătându-se că. din hotărârea judecătorească depusă la dosarul cauzei rezultă că întreaga cantitate de aur asupra căreia s-a instituit sechestru era în proprietatea inculpatei B. din anul 2000, De asemenea s-a invocat faptul că bunurile imobile au fost dobândite prin moştenire de către inculpata B., conform certificatului de moştenitor aflat la dosarul cauzei, construcţia casei fiind finalizată în 2005-2006.

În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepsei.

Apelanta inculpată C. a criticat soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. întrucât din probatoriul administrat a rezultat că a încredinţat contractul martorei V. doar pentru a fi verificat de B. şi de a-şi exprima acordul cu privire la condiţiile în care urma să se acorde împrumutul. De asemenea, s-a susţinut că nu există probe din care să rezulte că respectivul contract a fost folosit în faţa organelor judiciare din Italia.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel au fost audiaţi cei trei inculpaţi, partea vătămată E., martorii U., C.C., D.D., E.E., F.F. şi s-au depus o serie de înscrisuri, în dovedirea stării de sănătate a inculpatului A. cât şi în circumstanţierea persoanei inculpaţilor.

Deşi s-au efectuat numeroase demersuri, martora M. nu a putut fi ascultată, din procesele verbale întocmite în executarea mandatelor de aducere dispuse rezultând că aceasta nu mai locuieşte la adresele cunoscute de organele judiciare (filele 137, 204 vol. II dosar apel) rudele acesteia indicând faptul că este plecată de aproximativ 4 ani în Gemiania, tară a avea alte informaţii (fila 8 vol. III dosar apel). De asemenea, deşi au fost legal citate, părţile vătămate F. şi G. nu s-au prezentat în faţa instanţei de apel.

Inculpaţii B. şi A. au învederat faptul că a formulat un denunţ împotriva unui grup de persoane, printre care numitului G.G., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Buzău comunicând faptul dosarul se află în curs de instrumentare (fila 477 vol. II dosar apel).

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate de inculpaţi şi de Ministerul Public (astfel cum acestea au fost restrânse), şi, în cadrul acestor limite date de efectul integral devolutiv. sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, se reţin următoarele:

Asupra apelurilor formulate de inculpaţii A. şi B. şi asupra apelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ploieşti cu privire la cei doi inculpaţi.

I. În ceea ce priveşte principala critică a inculpaţilor referitoare la insuficienţa probatoriului care susţine soluţia de condamnare a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de proxenetism prev. de art. .329 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În fapt, în sarcina inculpaţilor A. şi B. instanţa de fond a stabilit în esenţă că, în perioada 2007 - octombrie 2012. au recrutat şi au înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin (respectiv F., E., J., o anume K. din Braşov) cu consecinţa însuşirii. în integralitatea lor. a veniturilor obţinute de acestea şi. totodată, că. prin acte de violenţă şi ameninţare, au determinat-o pe victima G. să practice prostituţia. De asemenea. Curtea de apel a reţinut că inculpaţii i-au înlesnit practicarea prostituţiei de către M. în beneficiul învinuitului S.

Ambii inculpaţi au contestat această situaţie de fapt. arătând că F. este fosta soţie a inculpatului A., că aceasta şi G. care era angajată ca bonă a copilului lor. i-au însoţit în Turcia; apelanţii au precizat că cele două au locuit într-o cameră separată şi că acestea mergeau seara la discotecă. însă nu ştiau că se prostituează, aflând acest lucru ulterior. în timpul cercetărilor din prezenta cauză.

În ceea ce o priveşte pe E., inculpatul A. a susţinut că a cunoscut-o în urmă cu 5 ani şi i-a prezentat-o soţiei sale. în vederea găsirii unui loc de muncă, împrejurări confirmate de inculpata B. care a arătat că avea cunoştinţe în această ţară, unde fusese căsătorită anterior, că se ocupa de comercializarea de produse aduse din Turcia şi că, într-una din călătorii a reuşit să o ajute pe aceasta să se angajeze la un restaurant. Ambii inculpaţi afirmă că au reîntâlnit-o pe aceasta cu prilejul arestării lor în Italia, partea vătămată E. fiind la rândul ei arestată.

Referitor la M. inculpatul A. a susţinut că a ajutat-o pe aceasta şi pe S. să se cazeze în Germania la acelaşi hotel la care locuia şi el, şi că nu i-ar fi înlesnit acesteia practicare prostituţiei.

Inculpatul a mai arătat că nu ştie nicio persoană cu numele K., iar despre J. afirm că cunosc o singură persoană cu acest nume şi am calitatea de martor într-un proces pe care aceasta îl are în Italia, unde am condu-o la o secţie de poliţie spre a fi audiată, deoarece a fost bătută" (filele 106-108 dosar apel).

Examinând materialul probator administrat în cauză, se constată că. în privinţa părţilor vătămate F., G. şi E. situaţia de fapt stabilită de prima instanţă corespunde probelor administrate, criticile inculpaţilor fiind nefondate.

Astfel, partea vătămată F., în ambele depoziţii date în faţa primei instanţe, respectiv de la 17 ianuarie 2013 şi de la 19 februarie 2013 şi-a menţinut integral declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că, în cursul anului 2006, B. i-a propus să meargă în Turcia pentru a se prostitua, că a fost de acord şi că împreună cu cei doi inculpaţi au plecat în această ţară unde a practicat prostituţia. sumele de bani încasate zilnic fiindu-i predate inculpatului A. După un interval de aproximativ 3 luni a fost prinsă de autorităţile turce în timp ce racola clienţi şi expulzată în România cu interdicţia de a reveni timp de 5 ani.

Partea vătămată F. a mai susţinut că la propunerea ambilor inculpaţi a fost de acord să se căsătorească cu inculpatul A. pentru a-şi putea schimba actele de identitate şi a putea intra pe teritoriul Turciei, şi astfel a revenit în această ţară unde a practicat prostituţia în folosul inculpaţilor până în luna aprilie 2007 când din nou a fost prinsă de autorităţi. Aceasta face referire şi la activitatea similară pe care a desfăşurat-o în folosul inculpaţilor în Germania. Partea vătămată a mai menţionat că în jurul datei de 22-23 august 2012 a plecat împreună cu A. şi cu G. în Turcia, aceasta din urmă însoţindu-i ca şi bonă a minorului inculpaţilor. F. susţine că în Turcia i s-a comunicat părţii vătămate G. că trebuie să practice prostituţia, iar inculpata B. a lovit-o, faţă de poziţia de refuz a acesteia. După un interval de aproximativ 2 săptămâni, timp în care aceasta a practicat prostituţia sumele de bani încasate de aceasta fiind predate inculpaţilor, partea vătămată G. a reuşit să fugă ajutată de un client.

Încheierea şi desfacerea căsătoriei părţii vătămate cu inculpatul A. au fost confirmate de înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale (fişele pentru C.N.P. ale celor doi şi sentinţa civilă nr. 29/2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, filele 102-103 şi 307 vol. I d.u.p.).

De asemenea, Înalta Curte reţine declaraţiile constante ale părţii vătămate G. care a învederat că. fiind în căutarea unui loc de muncă, cei doi inculpaţi s-au arătat dispuşi să o angajeze ca bonă. oferindu-i un salariu de 2000 lei lunar. După o perioadă de aproximativ 2 săptămâni, cei doi inculpaţi, sub pretextul că doresc să aibă o vacanţă în Turcia, i-au propus să-i însoţească în calitate de bonă. oferindu-se să-i achite taxele pentru obţinerea paşaportului, precum şi cheltuielile de transport şi cazare. Partea vătămată a arătat că a acceptat să meargă cu aceştia, astfel că. spre sfârşitul lunii august, a plecat împreună cu F. şi inculpatul A., cu autoturismul acestuia la Istanbul, iar inculpata B. împreună cu copilul inculpaţilor a venit separat cu avionul. Chiar în ziua în care a ajuns în Turcia, i s-a spus. mai întâi de către F., iar apoi de inculpatul A. că urmează să practice prostituţie în cluburile şi discotecile din Istanbul împreună cu F. Partea vătămată a arătat că a refuzat, însă a fost constrânsă să practice prostituţia, fiind ameninţată şi chiar lovită de inculpata B.. care i-a comunicat că a fost cumpărată în România cu suma de 500 euro şi va trebui să recupereze această sumă. Suma de 1.000 de euro obţinută în interval de aproximativ două săptămâni, a fost înmânată inculpaţilor, iar după această perioadă partea vătămată a reuşit să fugă, fiind ajutată de un client care i-a şi plătit biletul pentru autocarul cu care s-a întors în ţară (filele 57-59 vol. II dosar fond).

Instanţa de apel constată că declaraţiile părţilor vătămate se coroborează şi înlătură apărările formulate de către inculpaţi care au susţinut că nu au cunoscut activităţile desfăşurate de cele două în Turcia, ci doar faptul că seara obişnuiau să plece la discotecă.

Înalta Curte reţine că în cursul cercetării judecătoreşti inculpata B. direct sau prin intermediul altor persoane, a intrat în legătură cu familia părţii vătămate F. încercând să o determine să îşi retragă plângerea. Partea vătămată a sesizat imediat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminilalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Buzău, plângerea acesteia formulată la data de 27 decembrie 2012 fiind înaintată de către parchet instanţei de judecată (fila 35 vol. 1 dosar fond).

De asemenea, în faţa Curţii de Apel partea vătămată a arătat că în ziua de 24 decembrie 212 am mers in vizită la bunicii mei şi cu acea ocazie am surprins o discuţie intre aceştia care viza persoana mea. Am insistat să aflu despre ce discutau, iar bunica mea mi-a spus că o rudă a acestora, a venit la ei cu un mesaj din partea inculpatei B. Prin acest mesaj mi se cerea ca eu să îmi retrag plângerea pentru că ea este nevinovată. Am înţeles din mesaj că s-ar fi spus că după ce A. va fi condamnat şi va executa pedeapsa când va ieşi din puşcărie va răzbuna, aspect pe care eu l-am perceput ca fiind o ameninţare. De asemenea, mi cerea să mă întâlnesc cu inculpata B. să discutăm în legătură cu retragerea plângerii. Am răspuns la acest mesaj cu un refuz categoric, iar în data de 26 decembrie 2012 am luat legătura la numărul de telefon primit de la lucrătorul de poliţie şi i-am transmis ce am aflat de la bunicii mei. După ce am formulat această sesizare am fost din nou căutată de inculpata B. Am acceptat şi m-am întâlnit cu inculpata la locuinţa bunicilor mei în com. Macrina. Şi cu această ocazie inculpata mi-a cerut să-mi retrag plângerea, fără a-mi cere în mod expres să declar altceva decât ceea ce declarasem înainte, ci doar să-mi retrag plângerea, explicând că prin această retragere a plângerii eu nu voi păţi nimic (...). La câteva zile de la această întâlnire am fost contactată de o altă persoană pe care eu o cunoşteam, căreia nu pot să-i dau numele şi am fost invitată să bem împreună o cafea. Am acceptat invitaţia şi am mers la un bar situat la ieşirea din Rm. Sărat unde se afla şi inculpata B. şi copilul său minor. În cadrul discuţiilor cu inculpata aceasta mi-a cerut să o sun pe partea vătămată G. să îi propun să îşi retragă şi ea plângerea formulată împotriva inculpaţilor. Am sunat-o pe partea vătămată G. şi i-am transmis propunerea inculpatei B. G. nu mi-a dat nici un răspuns pe loc şi a rămas să fiu sunată ulterior de aceasta să-mi spună ce a hotărât. În discuţia pe telefonică pe care am avut-o cu G. i-am spus acesteia că eu am acceptat să-mi retrag plângerea fiind înduioşată de situaţia copilului minor al celor doi inculpaţi şi am încercat să o conving în acest sens şi pe G. să îşi retragă plângerea (filele 68-69 vol. 1 dosar fond).

Aceste împrejurări au fost confirmate şi de către partea vătămată G. care a formulat o sesizare similară adresată parchetului (fila 74 vol. I dosar fond), dar şi în declaraţia dată în faţa instanţei (fila 59 vol. II dosar fond) în care confirmă faptul că a fost contactată telefonic de către F. care i-a solicitat să îşi retragă plângerea.

În fine, mai este de menţionat faptul că împrejurările invocate în calea de atac a apelului, respectiv faptul că martorii C.C. şi D.D. au infirmat susţinerile părţii vătămate G. cu privire la modalitatea în care i-a cunoscut pe inculpaţi, sunt total nerelevante în raport cu acuzaţiile aduse acestora.

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată E. în faţa instanţei de apel aceasta a revenit asupra declaraţiilor anterioare, arătând că nu a practicat prostituţia în favoarea inculpaţilor, că asupra sa s-au făcut presiuni de către lucrătorii Direcția de Investigare A Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi că amănuntele din declaraţii i-au fost furnizate de către organele de urmărire penală. Partea vătămată a susţinut că s-a întâlnit cu inculpata B. în Italia, cu ocazia arestării sale, şi că în Turcia inculpata i-a facilitat angajarea sa la un restaurant (fila 109 vol. II dosar apel).

Instanţa de control judiciar, analizând coroborat întregul materia probator administrat în cauză, apreciază că susţinerile părţii vătămate făcute cu ocazia cercetării judecătoreşti în apelul sunt în mod evident nesincere, date în scopul exonerării de răspundere penală a inculpaţilor, urmare a presiunilor ce au fost exercitate asupra acesteia.

În acest sens se constată că o poziţie relativ similară a avut şi cu ocazia primei ascultări de către instanţa de fond la data de 12 aprilie 2013 (filele 141-142 vol. II dosar fond).

Ulterior. în şedinţa din 21 iunie 2013, partea vătămată a fost reaudiată, aceasta arătând că declaraţiile date în cursul urmăririi penale corespund adevărului, şi că,, mi­cim schimbat poziţia şi am dat o declaraţie cu un conţinut diferit în data de 12 aprilie 2013 faţă de cele date de mine în faza de urmărire penală fiindcă am fost ameninţată de B. Aceasta m-a căutat cu câteva zile înainte de a da acea declaraţie, care mi-a spus direct că să mă gândesc bine înainte să fac o declaraţie în faţa instanţei fiindcă eu o să plec iar mamaie o să rămână singură şi o să vorbească ea cu anumite persoane pentru a mă tăia şi omorî pe mine. De asemenea, arăt că am fost urmărită de anumite persoane prin oraşul Râmnicu Sărat, respectiv bărbaţi pe cate i-am văzut în preajma inculpatei B.. După ce am dat declaraţie în faţa instanţei nu am mai fost căutată de B. (fila 315 şi următoarele vol. II dosar fond).

Înalta Curte constatată că situaţia de fapt reţinută de către Curtea de Apel este confirmată de probatoriul administrat în cauză, şi în acest sens se reţin declaraţiile părţii vătămate în care aceasta a descris pe larg activitatea desfăşurată de inculpaţii A. şi B. împrejurarea că aceştia au racolat şi exploatat sexual şi alte persoane, respectiv martorele B.B., A.A., care audiate au prezentat un mod similar de acţiune al acestora, confirmând faptul că au practicat prostituţia în folosul inculpaţilor. Înalta Curte constată că declaraţiile părţii vătămate se coroborează şi cu datele care rezultă din ordonanţele de arestare preventivă emise de autorităţile din Italia şi care confirmă prezenţa acesteia pe teritoriul statului italian alături de inculpatul A., şi implicarea acestuia în activităţi similare celor din prezenta cauză, astfel cum a menţionat partea vătămată.

În ceea ce priveşte acuzaţia de înlesnire a practicării prostituţiei de către martora M., Înalta Curte constată că prin actul de sesizare s-a reţinut în fapt că „inculpatul A. a înlesnit practicarea prostituţie de către aceasta în beneficiul lui S., prin asigurarea cazării acestora la Istanbul, în acelaşi spaţiu cu părţile vătămate F. şi G. şi asigurarea unui mod comun de recrutare a clienţilor dornici de favoruri sexuale, pentru numita M., care s-a prostituat în acest mod în Germania între 15 noiembrie 2011 şi 17 decembrie 2011". Această faptă a fost încadrată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul A. şi ca act material al infracţiunii de trafic de persoane în ceea ce o priveşte pe inculpata B. Referitor la aceasta din urmă se constată că nu este descrisă nicio activitate concretă desfăşurată în legătură cu martora M.

Instanţa de fond a stabilit că în perioada 2011-2012, cei doi inculpaţi au înlesnit practicarea prostituţiei de către martora M., prin furnizarea sumelor de transport, primirea şi cazarea acesteia în acest scop într-o locaţie din Germania. în acest sens au fost avute în vedere declaraţiile martorilor M. şi S. care au descris împrejurările în care au ajuns în Germania, fiind împrumutaţi cu bani de inculpata B., si care au susţinut că la aeroportul din Berlin au fost aşteptaţi de inculpatul A., că acesta i-a transportat şi cazat în acelaşi Ioc în care se afla găzduită şi partea vătămată F. De la cei doi au aflat că F. se prostitua într-un club, unde era dusă cu maşina de inculpatul A., activitate pe care a practicat-o şi martora M., timp de câteva săptămâni.

Înalta Curte reţine în primul rând că acuzaţia adusă inculpatului A. se raportează la fapte petrecute pe teritoriul Turciei, iar ajutorul la practicarea prostituţiei vizează asigurarea cazării martorei împreună cu părţile vătămate F. şi G. la Istanbul. Cu privire la această faptă, instanţa de apel constată că nu există nicio probă care să confirme învinuirea, niciuna dintre părţile vătămate nefacând referire la faptul că în perioada în care s-au aflat la Istanbul împreună cu acestea ar fi fost şi martora M.

Este adevărat că în partea finală a singurei fraze din rechizitoriu în care este descrisă această învinuire se face referire şi la practicarea prostituţiei de către M. pe teritoriul Germaniei. Chiar dacă s-ar accepta existenţa unei erori materiale atât în privinţa ţării în care M. a practicat prostituţia cât şi a persoanelor alături de care a fost cazată (astfel cum a reţinut implicit prima instanţă), Înalta Curte constată că probatoriul administrat este insuficient pentru a contura săvârşirea unei acţiuni de înlesnire a practicări prostituţiei de către cei doi inculpaţi astfel cum a reţinut Curtea de Apel Ploieşti.

În acest sens se constată că inculpaţii nu recunosc săvârşirea acestei fapte, iar declaraţiile martorilor M. şi S. (pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia) nu se coroborează cu cele ale părţii vătămate F. care a arătat că a plecat în Germania împreună cu A., S. zis H.H. şi cu M., care i-a fost prezentată ca soţia lui H.H. cu autoturismul lui A.; că aici au locuit câteva zile la o cunoştinţă a inculpatului, după care acesta a închiriat un apartament. Partea vătămată susţine că a practicat prostituţia împreună cu M., iar banii obţinuţi îi dădea lui A. iar M. lui S.

Înalta Curte apreciază că cei doi martori au un pronunţat interes în cauză (S. fiind cel ce a obţinut foloase materiale în urma practicării prostituţiei de către martoră) comparativ cu partea vătămată F., ale cărei declaraţii au fost apreciate ca fiind sincere şi au condus, alături de celelalte probe, la stabilirea vinovăţiei inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de proxenetism.

Ca atare, ceea ce s-a putut demonstra în cauză este doar împrejurarea că cele patru persoane A., S., M. şi F. o perioadă de timp au locuit împreună în Germania, F. practicând prostituţia în favoarea inculpatului iar martora M. în favoarea lui S., nu însă şi comiterea unor acţiuni concrete de înlesnire a practicării prostituţiei de către M. de către inculpat. Simplul fapt că ce doi martori au locuit în apartamentul închiriat de inculpat este fără relevanţă sub aspectul analizat în condiţiile în care locaţia respectivă nu a fost pusă la dispoziţie pentru întreţinerea de relaţii sexuale.

Aceeaşi concluzie, a insuficienţei probelor care să susţină concluzia vinovăţiei inculpaţilor, se impune şi cu privire la părţile vătămate J. şi numita K.

Înalta Curte constatată că în rechizitoriu, se susţine că în cursul anului 2008, numiţii A. şi B. (pe atunci concubini şi în prezent soţi) au recrutat-o pentru prostituţie, prin inducere în eroare, cu privire la modul de remunerare a acestei activităţi pe partea vătămată E., şi pe numitele K. din jud. Braşov şi pe J. din Iaşi, însuşindu-şi în integralitatea lor veniturile obţinute din practicarea prostituţiei de circa 3 luni pe teritoriul Turciei în cuantum de câte 54.000 dolari SUA reţinuţi de la parte vătămată E. şi J. şi de cea 10.000 euro de la numita K., încă ne identificată".

Prima instanţă a stabilit că în cursul anului 2008, inculpaţii i-au propus părţii vătămate E. precum şi numitei J. (ale cărei date de stare civilă nu au putut fi identificate) să practice prostituţie în Turcia, oferindu-le sprijin financiar pentru transport şi cazare şi ademenindu-le cu obţinerea unor sume importante. Acceptând, partea vătămată E. cât şi J. au practicat prostituţia într-un club din Istanbul, timp de trei luni, obţinând fiecare aproximativ 250 dolari pe noapte, banii fiind predaţi de fiecare dată inculpatei B. De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul A. a mai adus în Turcia o altă fată, singurele date ce s-au putut afla despre aceasta fiind că se numeşte K. şi este din Braşov. Această persoană a fost cazată în aceeaşi cameră cu celelalte două şi a practicat prostituţie tot în folosul inculpaţilor.

Curtea a mai reţinut şi că J. a practicat prostituţia în folosul celor doi inculpaţi şi în Italia aproximativ 9 luni, alături de partea vătămată E., fapte ce exced însă limitelor investirii şi care nu pot fi avute în vedere de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte activitatea de înlesnire şi obţinere de foloase în urma practicării prostituţiei de către J. şi numita K., Înalta Curte constată că hotărârea de condamnare are la bază declaraţiile părţii vătămate E. şi un jurnal despre care se susţine că ar fi fost găsit cu ocazia percheziţiei la domiciliul inculpatului A. şi că ar aparţine numitei J.

J. nu a fost niciodată audiată, organele de urmărire penală neputând identifica datele sale de stare civilă, iar singurele informaţii despre cea de-a doua persoană sunt prenumele acesteia. K., şi localitatea de domiciliu.

Referitor la acest „jurnal", Înalta Curte constată în primul rând faptul că din conţinutul procesului verbal de percheziţie (filele 188-194 vol. 1 d.u.p.) nu rezultă că la domiciliul inculpaţilor A. şi B. s-ar fi găsit şi ridicat vreo agendă. înscrisurile menţionate în procesul verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost ataşate la dosarul de urmărire penală, acestea regăsindu-se la filele 293-307 vol. 1.

Este adevărat însă că, la camera de corpuri delicte a fost depusă o agendă, despre care se susţine că ar aparţine numitei J., fără a rezulta foarte clar cum a ajuns în posesia organului judiciar. Din verificarea acesteia se constată că menţiunea "J., jurnal intim" nu aparţine persoanei care a făcut consemnările, diferenţa de scris fiind vizibilă. „Jurnalul" constă într-o agendă, format 130 mm/75 mm, în care, pe prima pagină sunt menţionate mai multe numere de telefon aparţinând mai multor persoane, printre acestea nefigurând A. sau B. Urmează apoi notiţele unei persoane care susţine că se numeşte Ramona şi care prezintă întâmplări petrecute până la acel moment în viaţa sa, respectiv faptul că a fugit de acasă, că trei săptămâni a locuit la o prietenă, că a lucrat la Iaşi, apoi la Botoşani, după care din nou la Iaşi la un impresar cu care a semnat un contract pentru animaţie pe o perioadă de 2 ani. ]n baza acestui contract a mers la Focşani, Miercurea Ciuc şi apoi la Braşov, consemnările fiind făcute în a treia zi de când se afla în această din urmă localitate.

Înalta Curte constată că, din examinarea acestui jurnal, nu rezultă nici măcar un minim indiciu cu privire la cei doi inculpaţi, ori la faptul că numita „J." ar fi desfăşurat activităţi de prostituţiei Turcia.

Din celelalte înscrisuri aflate la dosar, singura legătură care s-ar putea eventual stabili între A. și B. şi numita J. este faptul că inculpatul are calitatea de martor într-un proces în Italia în care parte vătămată este această persoană, aspect ce rezultă din comisia rogatorie solicitată de autorităţile judiciare italiene.

În acest context, Înalta Curte reţine că, din punct de vedere probator, acuzaţia adusă ambilor inculpaţi referitoare la înlesnirea practicării prostituţiei de către J. şi numita K., se bazează exclusiv pe declaraţia părţii vătămate E., care nu poate fi coroborată cu alte fapte şi împrejurări, fiind total insuficientă pentru a susţine concluzia la care a ajuns instanţa de fond.

Sub aspectul încadrării juridice. Curtea de Apel Ploieşti a dispus, în privinţa actelor de executare săvârşite faţă de F., E., J., numita K." şi M., constând în recrutarea acestora pentru practicarea prostituţiei, prin ademenirea obţinerii unor câştiguri importante. înlesnirea practicării prostituţiei, prin obţinerea documentelor de călătorie, asigurarea transportului, a cazării şi oferirea protecţiei pe durata desfăşurării activităţii de prostituţie, precum şi tragerea de foloase de pe urma practicării de bunăvoie a prostituţiei de către cele patru persoane. însuşindu-şi majoritatea câştigurilor, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane şi proxenetism, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de proxenetism. în formă continuată, art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Hotărârea a fost criticată sub acest aspect de către Ministerul Public. însă. cu ocazia dezbaterilor, parchetul a arătat că renunţă la acest motiv de apel, apreciind corectă încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de fond.

Astfel cum rezultă din cele anterior expuse Înalta Curte constată. în parte. întemeiate criticile inculpaţilor, reţinând că nu există probe suficiente care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să fundamenteze, dincolo de orice îndoială rezonabilă. concluzia vinovăţiei acestora în privinţa înlesnirii şi tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către J., numita K. şi M.

Aşadar, instanţa de apel reţine doar parţial situaţia de fapt stabilită de Curtea de apel. respectiv că cei doi inculpaţi le-au recrutat pe F. şi E. pentru practicarea prostituţiei, prin ademenirea obţinerii unor câştiguri importante, au înlesnit practicării prostituţiei, prin obţinerea documentelor de călătorie. asigurarea transportului, a cazării şi oferirea protecţiei pe durata desfăşurării activităţii de prostituţie şi au tras de foloase de pe urma practicării de bunăvoie a prostituţiei de către acestea, însuşindu-şi majoritatea câştigurilor; în drept faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din punct de vedere procedural, soluţia ce urmează a fi pronunţată este aceea a schimbării încadrări juridice în două infracţiuni de proxenetism una ce cuprinde actele materiale privindu-le pe E. şi F. iar cealaltă, actele materiale referitoare la J., M. şi K., urmând ca acesta din urmă să fie pronunţată o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Totodată, în sarcina inculpaţilor instanţa de apel reţine că au recrutat-o. transport-o şi cazat-o partea vătămată G., prin înşelăciune, constând în promisiuni mincinoase de angajare ca bonă pentru copilul lor, urmate de constrângerea acesteia prin ameninţare şi acte de violenţă să practice prostituţia. însuşindu-şi sumele de bani obţinute de aceasta, fapte ce în drept, potrivit legii în vigoare la data comiterii acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, elementul circumstanţial agravant fiind atras de comiterea faptei de cei doi inculpaţi împreună.

După sesizarea Înaltei Curţi, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. pen. prin care s-au adus modificări cu privire la ambele infracţiuni în discuţiei, împrejurare ce pune în discuţie aplicarea legi penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen. aşa cum au fost interpretate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014. publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014. Astfel, infracţiunea de trafic de persoane este definită în art. 210 C. pen. fapta constând în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate:

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane:

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi

Potrivit alin. (2) şi (3) al aceluiaşi articol, traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani iar consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Se observă că Legea nouă nu mai prevede forma agravată a comiterii faptei de 2 sau mai multe persoane împreună (art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001), iar în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru incidenţă a circumstanţei agravante generale prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen., aceea a comiterii faptei de 3 sau mai multe persoane împreună.

Ca atare, potrivit legii noi, fapta inculpaţilor A. şi B. care împreună au recrutat-o, transport-o şi cazat-o partea vătămată G., prin înşelăciune, constând în promisiuni mincinoase de angajare ca bonă pentru copilul lor, urmate de constrângerea acesteia prin ameninţare şi acte de violenţă să practice prostituţia, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care legiuitorul prevede o pedeapsa cuprinsă între 3 şi 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi. Potrivit legii vechi, astfel cum s-a arătat anterior, fapta se încadra în dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 pentru care legiuitorul prevedea o pedeapsa cuprinsă între 5 şi 15 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, potrivit art. 213 C. pen. acesta constă în determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe unna practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol. în cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Totodată, dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

În alin. (4) legiuitorul defineşte prostituţia, statuând că prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Art. 329 din C. pen. anterior incrimina ca proxenetism, îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, care se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, varianta agravată constând în recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie, care se pedepseau cu închisoarea de la 3 la 10 ani interzicerea unor drepturi.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre cele două reglementări, relevante în raport cu situaţia de fapt stabilită în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În primul rând, varianta agravantă a recrutării prevăzută în alin. (2) al art. 329 C. pen. nu mai este reluată în art. 213 C. pen. acesta constituind un element material al traficului de persoane însă numai în situaţia în care s-a realizat în una din modalităţile normative prevăzute de lit. a)-c) ale alin. (1). Ca atare, în lipsa acestora, recrutarea este acoperită de noua reglementare prin acţiunea de determinare la practicarea prostituţiei. prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.

Totodată, faţă de dispoziţia anterioară, obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane constituie o infracţiune simplă de proxenetism şi nu o pluralitate sub forma concursului. în raport de numărul persoanelor ce se prostituează, sau o unitate legală sub forma infracţiunii continuate.

Aşadar, potrivit legii noi. faptele inculpaţilor de le recruta pe F. şi E. pentru practicarea prostituţiei, prin ademenirea obţinerii unor câştiguri importante, de a înlesni practicare prostituţiei, prin obţinerea documentelor de călătorie, asigurarea transportului, a cazării şi oferirea protecţiei pe durata desfăşurării activităţii de prostituţie şi de a trage foloase de pe urma practicării de bunăvoie a prostituţiei de către acestea. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., fiind pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Astfel cum s-a arătat, la data săvârşirii faptelor acestea se încadrau în dispoziţiile art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi se pedepseau cu închisoarea de la 3 la 10 ani interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte constată că instanţa de fond le-a aplicat inculpaţilor pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, împrejurare criticată atât în apelul parchetului care solicită majorarea pedepselor cât şi în cel al inculpaţilor.

Instanţa de control judiciar. în raport şi de cele reţinute anterior (respectiv lipsa de suport probator a unor acte materiale care astfel nu mai pot intra în conţinutul infracţiunii de proxenetism), având în vedere circumstanţele în care s-au comis faptele (desfăşurate pe o perioadă îndelungată de timp. pe teritoriul mai multor state, care le-au adus beneficiile financiare importante) de poziţia procesuală nesinceră a inculpaţilor, dar, pe de altă parte ţinând cont şi de circumstanţele lor personale (inculpatul A. cu multiple probleme medicale, ambii inculpaţi fiind părinţii unui minor în vârstă de 5 ani) şi de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii acestora, apreciază că, pentru corectarea comportamentului inculpaţilor este suficientă aplicarea unor pedepse orientate către minimul prevăzut de lege. Se impune însă o diferenţă de tratament sancţionator în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, inculpatul A. având o contribuţie mai importantă la săvârşirea faptelor. comparativ cu inculpata B., căreia i se va aplica o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că. chiar dacă tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de art. 39 C. pen. impune aplicarea unui spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite în cauză, Legea nouă reprezintă Legea penală mai favorabilă inculpaţilor lege. întrucât permite aplicarea unei sancţiuni într-un cuantum mai redus decât cea dispusă potrivit legii în vigoare la data comiterii faptelor.

Soluţia de achitare ce va fi dispusă pentru una dintre cele două infracţiuni de proxenetism (astfel cum acestea au rezultat prin schimbarea încadrării juridice) va atrage consecinţe în privinţa cuantumului sumei de bani cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Sub acest aspect se constată că instanţa de fond. în temeiul dispoziţiilor art. 329 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea, de la fiecare dintre cei doi inculpaţi, a sumei de câte 161.500 euro şi 27.500 dolari SUA.

Înalta Curte reţine că inculpaţii au obţinut din activitatea de prostituţie desfăşurată de F. suma de aproximativ 72.000 euro: din activitatea desfăşurată de E. în Turcia suma totală de 22.500 dolari SUA (250 de dolari SUA pe noapte, un interval de trei luni), iar din cea din Italia, sume cuprinse între 250 şi 500 euro pe noapte, cu o medie de 375 de euro pe noapte, deci o suma de aproximativ 136.000 euro într-un an; din traficarea părţii vătămate G. suma de 1.000 euro; deci un total de 209.000 euro şi 22.500 dolari SUA. Ca atare, instanţa de apel urmeză ca în temeiul art. 112 lit. e) C. pen. să dispună confiscarea specială de la fiecare dintre cei doi inculpaţi a sumelor de 104.500 euro şi 11.250 dolari SUA.

Susţinerile inculpatei B. în sensul că o mare parte a bijuteriilor sechestrate au fost dobândite anterior săvârşirii infracţiunii, deşi reale, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză (Decizia penală nr. 518/200 a Tribunalului Buzău, dovadă de restituire - filele 318-327 vol. II. dosar fond) sunt fără relevanţă în ceea ce priveşte instituirea sechestrului, măsura asiguratorie fiind dispusă în vederea asigurării confiscării speciale a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane. Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte imobilul (construcţie şi teren), care. astfel cum se va arăta în cele de succed, a fost dobândit. în parte prin moştenire.

II. În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpaţilor A. şi B. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actual art. 29 din aceeaşi lege), în apelul parchetului se susţine că aceasta ar fi nelegală. întrucât instanţa de fond s-a raportat la condiţii prevăzute de alte modalităţi normative decât cele în care a fost încadrată fapta acestora, respectiv la cele din la lit. a) şi b) ale art. 23. constând în lipsa unor acţiuni de ascundere sau disimulare a originii sumelor de bani, condiţii ar căror îndeplinire nu este necesară în ipoteza prevăzută de art. 23 lit. c) din lege (art. 29 lit. c).

Înalta Curte reţine că acuzaţia descrisă în rechizitoriu (filele 4-5) vizează faptul că în urma activităţii infracţionale inculpaţii A. şi B., au dobândit însemnate bunuri materiale şi bunuri imobile, respectiv un casă de locuit tip vilă mansardată, cu dotări ultramoderne, inclusiv piscină, situat în com. Puieştu, sat Macrina jud. Buzău, un autoturism, numeroase sume de bani plasate într-un cont bancar deschis la SC H. SA, în cuantum de circa 300.000 lei, mobilier, plasme, echipamente electronice şi informatice, ale sume de bani depistate la percheziţie (circa 8000 lei)". Dobândirea acestor bunuri a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 29 lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Soluţia dispusă de prima instanţă are la bază două argumente: pe de o parte lipsa unor dovezi care să pună în evidenţă scopul de a ascunde sau disimula originea ilicită a banilor şi integrarea lor în circuitul economic sau financiar legal, simpla cumpărarea a unor bunuri personale ne şi. pe de altă parte, imposibilitatea ca autorul infracţiunii principale, care cunoaşte provenienţa ilicită a banilor, să fie în acelaşi timp şi autorul infracţiunii de spălare a banilor. în modalitatea dobândirii, deţinerii sau folosirii de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

În primul rând, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că în cauză au fost administrate probe încă din cursul urmăririi penale din care rezultă faptul că imobilul (teren şi construcţie) la care acuzarea face referire a aparţinut părinţilor inculpatei A. și B. (fostă R.), 1/2 din acesta fiind dobândit de inculpată prin moştenire în urma decesului tatălui său (conform certificatului de moştenitor din 22 august 2008) iar cealaltă jumătate în urma încheierii, la aceeaşi dată. a unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere cu mama sa, I.I., cu drept de abitaţie viageră, pentru suma de 15.000 lei din care 10.000 lei reprezenta contribuţia inculpatei îmbunătăţirilor aduse imobilului de către inculpată, iar suma de 5.000 lei a fost convertită în obligaţia de îngrijire şi întreţinere (fila 236 vol. 1 d.u.p., filele 330-333 vol. II dosar fond). Ceea ce se poate susţine că în legătură cu acest imobil este faptul că inculpaţii i-au adus îmbunătăţiri, prin construirea unei piscine şi prin dotarea cu mobilier si echipamente electronice şi electrocasnice.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor;

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Problema de drept ridicată în calea de atac a parchetului vizează posibilitatea săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor în varianta prevăzută de art. art. 23 alin. (1) lit. c) de către subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile dobândite, deţinute sau folosite.

Pornind de la faptul că infracţiunea de spălare a banilor are a situaţie premisă existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni, Înalta Curte apreciază că aceasta poate fi comisă şi de autorul infracţiunii predicat numai în cazul în care acesta efectuează şi alte acţiuni ulteriore, circumscrise variantelor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) din aceeaşi lege, prin care ascunde, disimulează ori transforma bunurile provenite din infracţiune, cu intenţia de a le da acestora aparenţa de dobândire legală şi pe care, astfel, le deţine, foloseşte, etc.

O interpretare contrară. în sensul indicat de către parchet prin motivele de apel, respectiv că nu este necesară existenţa unor acţiuni de ascundere sau disimulare a originii sumelor de bani, şi că simpla dobândire sau deţinere realizează conţinutul constitutiv al incriminării, ar conduce la concluzia că săvârşirea oricărei infracţiuni prin care inculpatul obţine un folos material (furt. tâlhărie, înşelăciune), atrage automat şi reţinerea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c), ceea ce ar aduce atingere principiului ne bis in idem, în condiţiile în care subiectul activ al primei infracţiuni a devenit deţinător al bunului prin comiterea faptei principale; de asemenea, ar însemna că simpla achiziţionare a unor bunuri din bani proveniţi din comiterea unor infracţiuni angajează automat răspunderea penală pentru aceeaşi variantă a infracţiunii (ex. sustragerea unei sume de bani urmată de cumpărarea unei telefon mobil, a unor obiecte de îmbrăcăminte), ceea ce nu corespunde în mod evident scopului incriminării, respectiv protejarea relaţiilor sociale pentru a căror normală desfăşurare este necesar să nu fie disimulată originea ilicită a bunurilor provenite din comiterea de infracţiuni în scopul împiedicării organelor judiciare să le identifice şi pentru a asigura infractorilor controlul asupra profiturilor obţinute prin încălcarea legii penale.

În condiţiile în care acuzaţia adusă inculpaţilor se rezumă doar faptul că au deţinut venituri obţinute din activitatea de proxenetism şi trafic de persoane, fie în numerar, fie în cont bancar, şi că şi-au achiziţionat o serie de bunuri şi au efectuat lucrări de îmbunătăţire a locuinţei, în lipsa unor probe care să releve acţiuni distincte care să justifice intenţia univocă a inculpaţilor de a o ascunde sau disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute din săvârşirea celor două infracţiuni (parchetul nesusţinând contrariul), în mod corect prima instanţa a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi a dispus achitarea ambilor inculpaţi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce priveşte cealaltă infracţiune de spălare a banilor în varianta prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, pentru care fost trimisă în judecată inculpata B., constând în fapta de a retrage din bancă suma de 350.000,81 lei, înainte de a se aplica sechestrul asigurător dispus de procuror prin ordonanţă, Înalta Curte constată că soluţia de achitare dispusă de către instanţa de fond nu a fost criticată în apelul parchetului.

Asupra apelului formulat de către inculpata C. şi a apelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Dirercția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ploieşti cu privire la inculpată.

I. Inculpata C. a criticat soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, susţinând în esenţă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în condiţiile în care contractul a fost întocmit la solicitarea lui U. şi nu l-a încredinţat martorei V. spre folosinţă, ci doar pentru a fi verificat de B. şi de a-şi exprima acordul cu privire la condiţiile în care urma să se acorde împrumutul. De asemenea, s-a susţinut că nu există probe din care să rezulte că respectivul contract a fost folosit în faţa organelor judiciare din Italia.

Apărările inculpatei au fost confirmate de către martorul U., audiat în cadrul cercetării judecătoreşti în apel, acesta arătând că înscrisul întocmit de către C. reprezenta în fapt doar un draft al unui viitor contract pe care părţile urmau să îl încheie ulterior la notariat.

Înalta Curte, analizând întregul material probator administrat, constata că situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond este în concordanţă cu conţinutul probelor, apărările formulate de inculpată fiind contrazise chiar de modul în care aceasta a procedat.

Astfel, având în vedere că B. se afla în Italia în acel moment, după ce s-a documentat şi a aflat perioada când a fost în ţară ultima dată, inculpata C. a redactat un înscris, denumit „Contract de împrumut cu gaj general", în care menţionat că acesta s-a încheiat între U., în calitate de împrumutător, şi R., în calitate de împrumutat, că suma împrumutată este de 50.000 euro şi că s-a primit de împrumutat la data atestării contractului, 10 mai 2010, având termen de restituire până la data de 10 octombrie 2010, că părţile au citit şi semnat contractul în faţa avocatului C.. Inculpata a semnat contractul în calitate de avocat şi a aplicat ştampila cu menţiunea Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bucureşti - C. - Cabinet de avocat pe ambele pagini ale înscrisului (fila 77 vol. V d.u.p.)

În acelaşi timp, inculpata a înregistrat actul în Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat conform articolului 3 din Legea nr. 51/1995, aparţinând Cabinetului individual Ionescu Corneliu prin alterarea poziţiei nr. 34 de la fila 24, la care se află înregistrat un contract de comodat privind pe SC X. SRL (vol. VI d.u.p.).

Or, dacă acest contract ar fi constituit doar baza unor viitoare discuţii sau ar fi fost înmânat martorei V. doar pentru ca inculpata B. să-şi exprime acordul cu privire la conţinut, în mod evident nu era necesară semnarea şi aplicarea ştampilei de către inculpată dar nici consemnarea încheierii acestuia în Registrul de evidenţă a actelor atestate de către avocat. Declaraţiile martorului U. nu pot fi reţinute, subiectivismul acestuia fiind evident, având în vederea că acesta a fost cercetat penal în legătură cu aceeaşi faptă (semnarea contractului), iar prin rechizitoriu i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, plângerea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. anterior fiind respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte folosirea contractului, din declaraţia martorei V. dată în cursul urmăririi penale - în faţa primei instanţe prevalându-se de dreptul de a nu da fi audiată, martora fiind mama inculpatului A. - rezultă că, în timp ce se afla în Italia, a aflat din discuţiile purtate de inculpata B. cu apărătorul ce asigura asistenţa juridică a acesteia şi a lui A. (arestat preventiv în acea perioadă) faptul că înscrisul a fost folosit în faţa autorităţilor judiciare din Italia, pentru a justifica provenienţa sumelor de bani ridicate de la aceştia, obţinând restituirea lor (filele 141-142 vol. V d.u.p.).

Înalta Curte constată că această declaraţie se coroborează cu datele rezultate din interceptările convorbirilor telefonice purtate de către inculpata B. cu martora J.J. la data de 16 noiembrie 2012 ora 21,33 (notă de redare filele 330-332 vol. I d.u.p.) precum şi cu martora V. la data de 16 noiembrie 2012 ora 19,40 (notă de redare filele 333-336 vol. I d.u.p.), inculpata afirmând în mai multe rânduri că actul întocmit de către C. a fost depus „la dosarul din Italia".

Probatoriul este completat şi de adresa emisă de autorităţile italiene, Procuratura Republicii din cadrul Tribunalului din Rimini N.R.G. nr 1434/2010 (depusă la dosar în traducere legalizată), prin care li se comunică numiţilor A. şi R., relativ la sechestrul din 19 iulie 2010, că s-a dispus restituirea sumei de 15.000 euro (filele 30-31 vol. V d.u.p.)

Ca atare, instanţa de apel apreciază nefondate criticile apelantei, fapta sa de a redacta un înscris în care a inserat date nereale şi de a-l încredinţa spre folosinţa unei persoane şi care a şi produs consecinţe juridice întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

II. În sarcina inculpatei C. s-a mai reţinut prin actul de sesizare că, la data de 18 noiembrie 2012, întrucât inculpata B. avea nevoie să justifice suma de 350.000,81 lei ridicată din bancă şi care făcea obiectul măsurii sechestrului asigurător dispusă în prezenta cauză, i-a transmis un exemplar în original al contractului din arhiva cabinetului său avocaţial, în vederea asigurării folosului şi produsului infracţiunii. S-a arătat că în acest fel s-a disimulat adevărata natură şi provenienţă a sumei de 350.000,81 lei deţinută în contul bancar de către inculpatul A. şi provenită din săvârşirea de către cei doi inculpaţi a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. în drept faptele au fost încadrate în dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată şi art. 264 alin. (1) C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului s-a arătat că aceasta cuprinde şi actele de ajutor pentru asigurarea folosului infracţiunii prin întocmirea contractului de împrumut fictiv care a fost folosit în faţa autorităţilor judiciare din Italia.

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei constatând lipsa unor probe certe care să dovedească predarea de către aceasta a unui exemplar al înscrisului menţionat, la data de 18 noiembrie 2012, inculpatei B., fiind reale şi probate susţinerile inculpatei că nu deţinea o arhivă în materialitatea ei, ci doar una electronică, iar în al doilea rând s-a apreciat că fapta reţinută nu este aptă să realizeze, sub aspect obiectiv şi subiectiv, conţinutul constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina acesteia.

Soluţia de achitare a fost criticată în apelul declarat de către parchet, susţinându-se că săvârşirea faptelor rezultă că din convorbirile telefonic purtate de către inculpata B., legal interceptate, din precum şi din faptul că în cabinetul inculpatei C. nu a fost găsit cel de-al treilea exemplar al contractului.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, se reţin următoarele:

Prin ordonanţa din data de 15 noiembrie 2012. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie Dirercția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Buzău a dispus în prezenta cauză luarea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor A. şi B., precum şi asupra disponibilului bănesc din conturile bancare deschise la BCR sucursala Rm. Sărat, pe numele inculpatului A., până la concurenţa sumei de 600.000 euro.

La aceeaşi dată. anterior comunicării de parchet către instituţia bancară a măsurii dispuse, inculpata B.. în privinţa căreia procurorul dispusese o măsură preventivă neprivativă de libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea). în baza unei împuterniciri deţinute anterior, a retras disponibilul existent în conturile bancare în cuantum de 350.000,81 lei.

Dorind să-şi asigure o apărare referitoare la necesitatea retragerii suinei de bani din bancă, constând în faptul că, având în vedere mediatizarea cazului, persoanele de la care a împrumutat anterior bani, au solicitat restituirea sumelor („Mi-am dat datoriile, naşa. Pentru că lumea a auzit, ce a auzit, minciunile de la televizor! Şi imediat au venit la mine, la poartă şi mi-am dat datoriile!" - notă de redare a convorbirii telefonice dintre inculpata şi o persoană rămasă neidentificată, din 16 noiembrie 2012 ora 19,21 - fila 337 vol. I d.u.p.), inculpata a început să contacteze diverse persoane cărora le sugera faptul că l-au împrumutat pe A. iar banii le-au fost restituiţi în urmă cu o zi - două (convorbirile telefonice din 16 noiembrie 2012 orele 19,14 şi 22,01 filele 340-344 vol. I d.u.p.)

Totodată negăsind contractul de împrumut încheiat în august 2010 de către inculpata C., a început să facă demersuri în vederea obţinerii unui exemplar al acestuia.

Verificând conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpată în acest scop, invocate de parchet în susţinerea motivelor de apel, Înalta Curte constată următoarele:

La data de 16 noiembrie 2012 ora 19,40 inculpata B. o contactează telefonic pe martora V., mama inculpatului A., căreia îi solicită să îi comunice numele „Iu văru ăla al Iu A.", cuantumul suinei împrumutate. manifestându-şi interesul de a intra în legătură cu acesta pentru a vedea dacă mai are un exemplar al contractului, martora afirmând că nu are cum să ia legătura cu U. (notă de redare filele 333-337 vol. I d.u.p.).

Următoarea discuţie telefonică a avut loc la 16 noiembrie 2012 ora 21,33 între inculpata B. şi J.J., sora martorului U. (notă de redare filele 333-337 vol. I d.u.p.). Din conţinutul acestei convorbiri, Înalta Curte reţine că J.J. îi comunică inculpatei că a luat legătura cu fratele său, care a sfătuit-o să vorbească cu „C.", iar apoi a discutat cu C. care i-a solicitat mai multe date referitoare la perioada exactă când a fost încheiat contractul şi i-a promis că va verifica a doua zi în calculator. Din discuţia dintre B. şi J.J. mai rezultă că aceasta din urmă a informat-o C. despre situaţia inculpatului A. (faţă de care la 16 noiembrie 2012 s-a dispus luarea măsuri arestării preventive).

Următoarea discuţie telefonică dintre B. şi J.J., astfel cum rezultă din procesele verbale de redare existente la dosar, a avut loc la data de 18 noiembrie 2012, ora 10:34:

- A. și B.; Alo! Da, J.J.! Mă auzi?

- J.J..; Bună dimineaţa Aural;

- A. și B. V.; Bună,

- J.J.; Şi eu voiam să te sun! Dar am zis mai târziu: Să ştii că am găsit o. Există Dumnezeu. Am găsit un exemplar din ăla!

- J.J.: Vezi? Există Dumnezeu! Fii atentă că am vorbit cu C. și în dimineaţa asta! Și i-am zis că ai fi intenţionat să o cauţi, că dacă vrea să reprezinte!

- A. și B.: Da.

- J.J.: Păi şi zice: „De ce nu mă caută?''' Eu i-am spus că nu aveai numărul şi că o să ţi-l dau eu! Da?

- A. și B.;-.Da.

În cuprinsul notei se precizează că discuţie continuă cu aspecte ce nu prezintă interes operativ cu privire la un posibil avocat pentru A., ,,J.J. dăndu-i numărul de telefon al doamnei zisă C." (fila 345 vol. 1 d.u.p.).

Din convorbirile telefonice purtate de inculpată rezultă următoarele:

- în seara zilei de 16 noiembrie 2012, inculpata B. a încercat să obţină un exemplar al contractului de împrumut de la U.:

- sora martorului U., martora J.J., a fost cea care, la sugestia fratelui său. în cursul aceleiaşi seri de vineri 16 noiembrie 2012. a luat legătura telefonic cu C., inculpata promiţând că va verifica a doua zi, în calculator dacă mai are un exemplar al contractului;

- nu există nicio discuţie telefonică din data de 17 noiembrie 2012 prin care martora J.J. să îi comunice inculpatei B. dacă C. a făcut verificările promise şi care este rezultatul acestora (inculpata şi martora domiciliau în localităţi diferite - com. Puieşti jud. Buzău, respectiv Bucureşti);

- în dimineaţa zilei de 18 noiembrie 2012 martora J.J. află de la inculpata B. faptul că a găsit un exemplar al contractului; în cadrul aceleiaşi discuţii telefonice martora J.J. îi transmite inculpatei B. numărul de telefon al inculpatei C. şi acordul acesteia de a fi contactată direct, în vederea angajării în calitate de avocat în cauză;

- până în data de 18 noiembrie 2012, când inculpata B. se afla deja în posesia contractului de împrumut, nu a existat un contact direct între aceasta şi inculpata C. „Şi i-am zis că ai fi intenţionat să o cauţi, că dacă vrea să reprezinte! Păi şi zice: „De ce nu mă caută? "Eu i-am spus că nu aveai numărul şi că o să ţi-l dau eu!."

- nu există convorbiri telefonice din care să rezulte că inculpata B. ar fi intrat în legătură cu inculpata C. şi prin intermediul altei persoane.

Înalta Curte constatată aşadar că, din convorbirile telefonice invocate de către parchet, nu rezultă că inculpata C. ar fi fost cea care i-ar fi pus la dispoziţie un exemplar al contractului de împrumut ci, dimpotrivă, acestea vin să întărească varianta susţinută de către inculpata B., care a arătat că a găsit contractul printre celelalte acte care nu fuseseră ridicate cu ocazia percheziţiei din 15 noiembrie 2012.

Declaraţiile martorei J.J. nu infirmă această concluzie, analiza coroborată cu datele rezultate din interceptările telefonice, dovedind faptul că martora face unele confuzii, inerente trecerii timpului, cu privire la desfăşurarea evenimentelor relatate. Martora a susţinut în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că, după ce a luat legătură cu inculpata C., aceasta din urmă i-a solicitat numărul de telefon al inculpatei B. iar cele două au discutat personal. De asemenea, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, a arătat că la interval de câteva zile inculpata B. i-a comunicat că a găsit un exemplar al contractului. printre actele aflate la domiciliul său şi că nu mai avea nevoie de ajutorul inculpatei C.

În raport de conţinutul convorbirii telefonice din dimineaţa zilei de 18 noiembrie 2012, Înalta Curte constată că martora este în eroare cu privire la persoana care a solicitat numărul de telefon şi momentul în care această discuţie a avut loc. Astfel cum rezultă din conversaţia dintre martora şi inculpată, la momentul la care B. era în posesia unui exemplar al contractului, nu luase personal legătura cu inculpata C., martora J.J. comunicându-i că i-a transmis lui, C. intenţia inculpatei de a o căuta în vederea discutării despre încheierii unui contract de asistenţă juridică. în acest scop dându-i numărul de telefon al acesteia. Ca atare, nu inculpata C. este cea care a solicitat numărul de telefon al inculpatei B., ci invers, iar aceasta a avut loc după ce B. găsise un exemplar din ăla". Pe de altă parte, dat fiind faptul că în cauză cu privire la inculpata B. erau dispuse măsuri de interceptare a convorbirilor telefonice, în ipoteza în care ar fi existat asemenea discuţii între cele două inculpate. în mod evident acestea ar fi fost cunoscute de către organul judiciar.

Simplul fapt că la cabinetul avocaţial nu a fost găsit cel de-al treilea exemplar al contractului nu poate susţine varianta parchetului. Inculpata a arătat că deţine doar o arhivă electronică. împrejurare rezultată şi din convorbirea telefonică din 16 noiembrie 2012 ora 21.33 purtată între inculpata B. şi J.J., aceasta din urmă comunicându-i inculpatei că C. i-a transmis că trebuie să verifice a doua zi, în calculator.

În fine, se mai impune a se menţiona faptul că. deşi din împuternicirea avocaţială existentă la dosarul cauzei (vol. V d.u.p. fila 3) rezultă că C. a încheiat cu inculpaţii contractul de asistenţă juridică la 15 noiembrie 2012 (aspect reţinut şi de instanţa de fond), tot probatoriul administrat în cauză demonstrează că, în ceea ce priveşte consemnarea zilei, este o evidentă eroare materială, aceasta fiind ulterioară datei de 18 noiembrie 2012. Pe lângă convorbirile telefonice la care s-a făcut anterior referire. din actele existente la dosarul de urmărire penală rezultă că în perioada 15 noiembrie 2012-19 noiembrie 2012 asistenţa juridică a inculpaţilor a fost asigurată doar de către avocatul K.K., care s-a prezentat inclusiv în faţa instanţei, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă a inculpatului A. (vol. 1 d.u.p. fila 237).

În ceea ce priveşte fapta inculpatei C. din august 2010. se constată că nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că aceasta cunoştea modalitatea concretă în care urma să fie folosit de către inculpaţii A. şi B. contractul de împrumut. De altfel nici Ministerul Public nu invocă vreun element probator, făcând referire doar la calitatea de avocat a inculpatei, ceea ce evident nu poate susţine concluzia că aceasta cunoştea că va fi folosit într-un dosar penal în Italia.

Ca atare, în raport de materialul probator administrat, Înalta Curte apreciază corecte soluţiile de achitare a inculpatei sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată şi art. 264 alin. (1) C. pen., criticile parchetului fiind nefondate.

Un ultim motiv de apel al a vizat individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei C. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauza se constată că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. valorificând în acest fel conduita foarte bună a acesteia anterior comiterii faptelor precum şi nivelul ridicat al studiilor şi pregătirii profesionale, pedeapsa fiind coborâtă până la o lună închisoare.

Înalta Curte consideră că toate aceste date ce caracterizează favorabil inculpata C. sunt obligatorii pentru orice persoană care are calitatea de avocat şi nu pot avea natura unor împrejurări care să confere faptei un grad mai redus de pericol social şi să justifice astfel reducerea pedepsei. în condiţiile în care fapta a fost comisă în exerciţiul profesiei, reţinerea circumstanţei atenuante fiind total nejustificată de circumstanţele cauzei.

În acord cu apărarea şi cu Ministerul Public, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile codului penal anterior constituie Legea penală mai favorabilă inculpatei, atât în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (Legea nouă majorând limita minimă la 6 luni închisoare - art. 322 C. pen.), dar şi din perspectiva modalităţii de individualizare a executării pedepsei.

Ca atare, sub acest aspect apelul Ministerului Public este întemeiat, Înalta Curte urmând să desfiinţeze sentinţa primei instanţe şi rejudecând. va înlătura dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. şi va aplica inculpatei o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de Legea în vigoare la momentul săvârşirii faptei, de 3 luni închisoare. considerând că aceasta corespunde tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. din 1969.

Înalta Curte apreciază că nu se impune schimbarea modalităţii de individualizare a executării pedepsei stabilită de instanţa de fond, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatei constituind argumente suficiente că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile neexecutării acesteia.

Faţă de toate aceste considerente, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii A. şi B., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

1. În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. dintr-o singură infracţiune prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale privind pe E., F.. J., M. şi K.) în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.) şi în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J.. M. şi K.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J.. M. şi K.).

În baza art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.). cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi h C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. va condamna pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) . art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen. va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se va adăuga 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, aşa încât inculpatul va executa în final pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului. durata reţinerii şi arestării preventive, precum şi durata arestului la domiciliu, de la 15 noiembrie 2012 la 08 aprilie 2015.

2. În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei B. dintr-o singură infracţiune prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale privind pe E., F., J., M. şi K.) în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.) şi în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J., M. şi K.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proC. pen., va dispune achitarea inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J., M. şi K.).

În temeiul art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.). cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen. va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina aceleiaşi inculpată din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de uz de fals. la pedeapsa 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen., va dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea. de 3 ani închisoare, la care se va adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 10 luni închisoare, aşa încât inculpata va executa în final pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

3. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 359 C. proc. proc. pen. din 1968, va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

Conform art. 112 lit. e) C. pen., va confisca de la inculpatul A. sumele de 104.500 euro şi 11.250 dolari SUA şi de la inculpata B. sumele de 104.500 euro şi 11.250 dolari SUA dobândite de inculpaţi prin săvârşirea împreună a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, pentru care au fost condamnaţi.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet şi de inculpaţii A. şi B. vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 150 lei, pentru părţile vătămate E., F. şi G., se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. până la prezentarea apărătorului ales. în sumă de câte 100 lei. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga apelanta intimată inculpată C. la plata sumei de 300 lei. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 100 lei. reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 04 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/42/2012/al.

Desfiinţează. în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

1. În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. dintr-o singură infracţiune prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale privind pe E., F., J., M. şi K.) în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.) şi în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J., M. şi K.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J., M. şi .K.").

În baza art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.), cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. de 3 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, aşa încât inculpatul execută în final pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive, precum şi durata arestului la domiciliu, de la 15 noiembrie 2012 la 08 aprilie 2015.

2. În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei B. dintr-o singură infracţiune prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale privind pe E., F., J., M. şi „K.") în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.) şi în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J., M. şi „K.").

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dispune achitarea inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe J., M. şi „K.").

În temeiul art. 213 alin. (1) C. pen. (acte materiale privind pe E. şi F.), cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina aceleiaşi inculpată din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 66 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de uz de fals. la pedeapsa 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen. dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea. de 3 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 10 luni închisoare, aşa încât inculpata execută în final pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

3. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 359 C. proc. pen. din 1968. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Conform art. 112 lit. e) C. pen., confiscă de la inculpatul A. sumele de 104.500 euro şi 11.250 dolari SUA şi de la inculpata B. suinele de 104.500 euro şi 11.250 dolari SUA dobândite de inculpaţi prin săvârşirea împreună a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, pentru care au fost condamnaţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet şi de inculpaţii A. şi B. rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 150 lei, pentru părţile vătămate E., F. şi G., se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanta intimată inculpată C. la plata suinei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2015.