Interest Award Removed, Principal Debt Upheld in Imperfect Delegation Dispute

Decizia nr. 990/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3014 din 03 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins cererea formulată de către reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin contractul intitulat de delegaţie, înregistrat la pârâtă din 6 decembrie 2006 şi încheiat în data de 20 decembrie 2006, s-a statuat, printre altele, faptul că delegatarul SC A. SRL l-a acceptat, în calitate de debitor, pe delegatul B., alături de delegantul SC C. SA, pentru recuperarea sumei de 8.304.881,69 lei. B. datora către SC C. SA suma de 8.304.881,69 lei, această societate datorând aceeaşi sumă către SC A. SRL. Banii proveneau din contractele de execuţie de lucrări din 4 septembrie 2006 şi din 6 noiembrie 2006. Debitorul B. trebuia să achite, cu prioritate, aceste sume delegatarului, neputând face nicio plată debitorului său SC C. SA înainte de a avea acordul scris al SC A. SRL (filele 13-16).

Este indiscutabil că sumele de bani pe care pârâta le datora SC C. SA îşi aveau izvorul în nişte contracte de execuţie de lucrări având ca obiect realizarea alimentării cu apă potabilă a localităţilor Chinteni, Deuşu, Vechea, Măcicaşu şi Sânmartin, B., judeţul Cluj (fapt necontestat de către nimeni). în situaţia în care această investiţie nu a fost realizată, excepţia de neexecutare a contractului poate fi invocată, cu succes, de către pârâtă. Prin contractul încheiat între părţi şi invocat în prezentul dosar, pârâta nu s-a obligat să plătească, fără nicio cauză, anumite sume de bani către reclamantă. Plata trebuia făcută doar în condiţiile în care suma era datorată delegantului, acesta îndeplinindu-şi, la rândul său, obligaţiile asumate. Dacă delegantului nu i se datorează nimic, este evident că nici delegatarului nu trebuia să-i fie făcută vreo plată. Nu se contestă faptul că prin contractul încheiat nu s-ar fi născut o nouă obligaţie în sarcina delegatului şi în favoarea delegatarului, dar această obligaţie trebuie să aibă la rândul său o cauză, neputând fi una pură şi simplă. Or, această cauză constă tocmai în realizarea lucrărilor de investiţie de către delegant, pârâta nedatorând, în caz contrar, nimic nimănui. Un contract prin care cineva se obligă să plătească cuiva o sumă de bani, fără a avea o cauză (fie aceasta chiar o donaţie, ceea ce însă nu este cazul în speţă), este nul absolut, lui lipsindu-i unul dintre elementele sale constitutive. Or, prezentul contract nu este nul absolut, el făcând trimitere, chiar dacă nu direct, la obligaţia pe care delegatul o are faţă de delegant, obligaţie care, aşa cum s-a arătat nu poate fi executată tocmai pentru că la rândul său, delegantul nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă. Această interpretare este singura acceptabilă din moment ce părţile au dorit să dea eficienţă unor raporturi juridice existente sau nou create între ele, interpretarea unei clauze interpretabile (sau chiar a unui întreg contract) trebuind să fie făcută în sensul în care ea îşi va produce efectele dorite de părţi şi nu în sensul înlăturării ei totale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL solicitând admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi motivat; schimbarea în întregime a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând apelul declarat de către reclamanta SC A. SRL prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor art. 292 şi urm. C. proc. civ., Curtea de apel a reţinut următoarele:

La data de 20 decembrie 2006, s-a încheiat contractul de delegaţie, părţi ale acestei convenţii fiind SC C. SA în calitate de delegant, reclamanta SC A. SRL în calitate de delegatar şi pârâta B. în calitate de delegat.

Premisele încheierii acestui contract sunt, potrivit convenţiei părţilor - art. 4 - datoriile pe care părţile le aveau oarecum reciproc. Astfel, SC C. SA datorează reclamantei suma de 8.304.881,69 lei în timp ce pârâta datorează delegantului SC C. SA 8.304.881,69 lei, rezultând din contractele dinj 04 septembrie 2006 respectiv din 06 noiembrie 2006. Conform înţelegerii părţilor, sumele amintite sunt recunoscute expres de către acestea ca fiind datorii, semnatarele convenţiei recunoscându-şi reciproc dreptul de a proceda la executarea silită a sumelor dacă termenele convenţionale nu sunt respectate.

În temeiul aceleiaşi convenţii, (art. 5) reclamanta, în calitate de delegatar, acceptă în calitate de debitor pe pârâtă (delegat) alături de vechiul său debitor, în scopul recuperării creanţei amintite mai sus.

Părţile au stabilit (art. 7 din contract) un grafic de plată a sumei, obiect a convenţiei tripartite: 500.000 lei până la 10 februarie 2007, 500.000 lei până la 10 martie 2007 restul sumei urmând a fi achitată până la data de 10 noiembrie 2007.

Probele administrate în cauză evidenţiază faptul că părţile au început executarea obligaţiilor contractuale asumate, pârâta achitând reclamantei în anul 2007 şi 2008 suma de 3.518.457,71 lei iar delegantul suma de 330.762,65 lei rămânând un rest de plată în sumă de 4.455.661,33 lei; plata sumelor amintite mai sus nu a fost contestată de nici una din părţile contractante.

Literatura de specialitate defineşte contractul de delegaţie ca fiind convenţia prin care un debitor, numit delegant, obţine şi aduce creditorului său, numit delegatar, consimţământul unei alte persoane, numită delegat, care se obligă alături sau în locul delegantului; după cum debitorul este sau nu liberat de datorie, delegaţia este perfectă sau imperfectă.

În speţă, Curtea a constatat că părţile au înţeles să perfecteze o delegaţie imperfectă, care nu are efect novator, delegantul nefiind liberat de plata datoriei sale; prin urmare, la raportul de obligaţii existent se adaugă unul nou, între delegat şi delegatar.

Aşadar, urmare a convenţiei încheiate între părţi, prin efectul delegaţiei perfectate, în sarcina pârâtei - delegatul - se naşte o obligaţie nouă, distinctă de obligaţia existentă iniţial pe care o avea faţă de delegant - SC C. SA. Se poate observa, aşadar, că prin încheierea convenţiei amintite anterior nu s-a realizat o cesiune de creanţă astfel că pârâta nu poate opune în acest nou raport obligaţional excepţiile care, într-un eventual litigiu derulat cu delegantul, ar putea fi invocate şi care sunt izvorâte din raporturile delegatului cu delegantul întrucât delegaţia a creat o obligaţie nouă.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât, respingând acţiunea reclamantei, admite că în raporturile rezultate din încheierea convenţiei de delegaţie, pârâta poate opune excepţiile care izvorăsc din raporturile sale cu SC C. SA deşi raportul obligaţional rezultat este unul nou.

Prin urmare, Curtea a apreciat că pârâta nu se poate prevala de excepţia de neexecutare a contractului de către debitorul său respectiv SC C. SA pentru a nu face plata către reclamantă astfel cum s-a obligat prin contractul de delegaţie întrucât pârâta se poate apăra în prezentul raport obligaţional doar cu excepţiile şi apărările care decurg din contractul de delegaţie.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat apelul declarat ca fiind fondat, iar în temeiul art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 1132 C. civ. l-a admis, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.455.661,33 lei cu titlu de pretenţii reprezentând diferenţa neachitată din debitul asumat prin încheierea convenţiei de delegaţie imperfectă.

De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind fondată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente creanţei neachitate la scadenţă, în temeiul art. 9 din O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, pârâta fiind obligată să plătească suma de 1.471.377,93 lei reprezentând dobânda legală calculată asupra sumei pentru perioada cuprinsă între data scadenţei şi data introducerii acţiunii, 07 noiembrie 2011; de asemenea, pârâta va fi obligată să plătească în continuare dobânda legală aferentă sumei până la achitarea integrală.

Făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 101.237,19 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată la fond şi în apel.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs recurenta B. prin primar, solicitând instanţei de recurs modificarea deciziei recurate şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului s-a invocat interpretarea greşită, de către instanţa de apel, a actului dedus judecăţii şi faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

S-a invocat, în esenţă, că obligaţia de plată este afectată de o condiţie suspensivă, respectiv condiţia ca pârâta să datoreze delegantului SC C. SA suma de 8.304.881,69 lei, în temeiul celor două contracte de execuţie de lucrări, din 4 septembrie 2006 şi din 6 noiembrie 2006. De îndeplinirea condiţiei suspensive depinde însăşi naşterea raportului juridic obligaţional dintre părţi, iar pendinte conditioni condiţia suspensivă presupune că obligaţia încă nu există, sens în care creditorul nu poate cere executarea obligaţiei de plată de la debitorul său.

Interpretarea contractului rezultă din lectura clauzelor contractuale şi este neîndoielnică, în sensul că pârâta se obligă să achite reclamantei toate sumele pe care la datorează SC C. SA. Per a contrario, dacă aceste sume nu sunt datorate, suma respectivă nu este datorată nici intimatei.

De altfel, suma trecută în contractul de delegaţie este rezultatul unei erori materiale, întrucât suma datorată către SC C. SA este mai mică, respectiv de 7.000.000 lei.

În prezent, datorită nefinalizării lucrărilor din contractele încheiate cu SC C. SA, preţul contractual rămas de achitat către această societate este de numai 4.192.348 lei. Această sumă nu era certă la momentul încheierii contractului de delegaţie, plăţile urmând a se realiza pe măsura executării şi recepţionării lucrărilor.

Pe de altă parte, conform art. 9 din contractul de delegaţie, părţile au avut în vedere, pentru efectuarea plăţilor, emiterea unor facturi de către SC C. SA, urmând ca recurenta să plătească sumele facturate în acest mod, iar SC C. SA să le vireze mai departe intimatei SC A. SRL.

S-a mai învederat că, nesocotind contractul părţilor, se încalcă principiile care guvernează funcţionarea şi gestionarea bugetului unităţilor administrativ teritoriale prevăzute de Legea nr. 273/2006.

Recurenta a criticat şi modul în care instanţa de apel a obligat-o la plata dobânzii calculate asupra debitului, ignorând prevederile art. 5 alin. ultim al contractului de delegaţie care prevăd că nici o altă penalitate, majorare sau dobândă nu se va mai putea adăuga la suma înscrisă în contract.

În dovedirea motivelor de recurs, recurenta a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că obligaţiile recurentei, asumate prin contractul de delegaţie, nu sunt afectate de o condiţie suspensivă, iar dobânda legală este datorată la debitul principal, neexistând o renunţare a reclamantei la aceste dobânzi.

La termenul de judecată din data de 17 februarie 2015, recurenta a depus o completare a motivelor de recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., arătând că neanalizarea în apel a argumentelor de fapt şi de drept reţinute de tribunal referitoare la natura obligaţiei asumate prin contractul de delegaţie, care nu este una pură şi simplă, ci afectată de condiţia suspensivă a existenţei unei creanţe, pune instanţa de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate de instanţa de fond, cauzând recurentei o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.

Recurenta a susţinut, prin avocat, că, prin completarea la motivele de recurs, a invocat motive de ordine publică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate în recurs, Înalta Curte va stabili mai întâi cărora dintre criticile formulate este chemată să răspundă, în condiţiile în care a invocat şi pus în discuţia părţilor tardivitatea completării motivelor de recurs.

Din analiza noilor motive invocate prin cererea depusă la data de 17 februarie 2015, se constată că motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7, aşa cum au fost formulate, nu sunt motive de ordine publică.

Astfel, aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a încălcat nici o forma de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. judecând cauza prin prisma acţiunii cu care a fost învestită raportat la obiectul cauzei şi la probele care au fost administrate în condiţii de legalitate.

Nemulţumirea recurentei fată de argumentele reţinute de instanţa de apel în motivarea soluţiei nu poate justifica reţinerea în cauză a incidenţei dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. atât timp cât instanţa de apel a stabilit, pe baza probelor administrate, împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia pronunţată fiind corolarul considerentelor ce o preced.

În concluzie, criticile formulate în cererea de completare a motivelor de recurs sunt încadrate numai formal în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., exprimând dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Interpretarea jurisprudenţială a art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nemotivarea hotărârii poate fi asimilată unei necercetări a fondului cauzei, care atrage casarea hotărârii, trebuie să fie invocată de recurentă în condiţiile dovedirii unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel, iar încălcarea unor norme de drept material în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de neexecutare a contractului reprezintă o problemă de drept asupra căreia se poate pronunţa instanţa de recurs, aşa zisa vătămare invocată având deci un remediu procesual.

În consecinţă, completarea motivelor de recurs este depusă cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., astfel ca instanţa nu este ţinuta, potrivit art. 306 C. proc. civ., a se pronunţa asupra unor motive invocate tardiv, sancţiunea fiind neluarea în considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege.

În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate prin memoriul de recurs, în termen legal, instanţa supremă constată că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la inexistenţa obligaţiei de plată a debitului principal.

Aceste motive nici nu reprezintă veritabile critici ale deciziei recurate, ci o reiterare a susţinerilor pe fond ale pârâtei, destinate să paralizeze acţiunea reclamantei, susţineri reţinute ca fiind întemeiate de către tribunal.

Deşi se arată că părţile au încheiat contractul de delegaţie, conform art. 4, cu condiţia existenţei datoriilor reciproce, contractul fiind afectat, în opinia recurentei, de o condiţie suspensivă, recurenta nu face nicio referire la natura contractului încheiat de părţi, care este un contract de delegaţie.

Prin intermediul acestui contract, delegatarul îl acceptă pe delegat ca debitor fără a-l degreva pe delegant, păstrând doi debitori, delegaţia fiind imperfectă conform art. 1132 C. civ.

Efectele contractului încheiat de părţi, în privinţa recurentei-pârâte, constau în aceea că aceasta devine obligată faţă de reclamantă independent de modul în care evoluează relaţia sa contractuală cu debitoarea iniţială, întrucât delegatul nu poate opune delegatarului excepţiile care vizează relaţia sa cu creditorul iniţial.

Instanţa supremă, în acord cu instanţa de apel, constată că delegaţia imperfectă generează o obligaţie nouă, distinctă de obligaţia rezultată din raportul între Oraşul Chinteni şi SC C. SA.

În acest sens, toate susţinerile recurentei referitoare la inexistenta obligaţiei de plată a debitului principal şi la eventualele erori cu privire la calcularea acestuia nu pot fi primite.

Nici critica referitoare la încălcarea principiilor care guvernează funcţionarea şi gestionarea bugetului unităţilor administrativ teritoriale prevăzute de Legea nr. 273/2006 nu poate fi primită întrucât nesocotirea acestor principii ar fi trebuit avută în vedere chiar la semnarea contractului de delegaţie, iar inexistenţa fondurilor pentru plata obligaţiei nu poate afecta însăşi valabilitatea acesteia.

În sfârşit, motivul de recurs ce priveşte modul în care instanţa de apel a obligat-o pe recurentă la plata dobânzii calculate asupra debitului, ignorând prevederile art. 5 alin. ultim al contractului de delegaţie, este fondat.

Având în vedere faptul că instanţa a ignorat prevederile contractului părţilor, respectiv a art. 5 care dispune că nici o altă penalitate, majorare sau dobândă nu se va mai putea adăuga la suma înscrisă în contract, instanţa supremă apreciază că se impune înlăturarea obligării recurentei-pârâte de la plata dobânzii şi diminuarea, proporţional cu pretenţiile admise, a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.

În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi modificată în parte decizia recurată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei B. prin primar de la plata către reclamantă a sumei de 1.471.377,93 lei dobândă calculată asupra sumei reprezentând debit pentru perioada 11 noiembrie 2007-7 noiembrie 2011 şi, în continuare, a dobânzii legale până la plata integrală a debitului.

Conform art. 276 C. proc. civ. se va diminua, corespunzător pretenţiilor admise, suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru la fond şi în apel de la suma de 101.237,19 lei la 72.999,83 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. prin primar împotriva Deciziei nr. 492 din 20 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură obligarea pârâtei B. prin primar de la plata către reclamantă a sumei de 1.471.377,93 lei dobândă calculată asupra sumei reprezentând debit pentru perioada 11 noiembrie 2007-7 noiembrie 2011 şi, în continuare, a dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.

Diminuează, proporţional cu pretenţiile admise, suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru la fond şi în apel de la 101 237,19 lei la 72 999,83 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 31 martie 2015.