Service-fee debt recovery: scope of mandatory suspension of judicial actions against debtor's assets under insolvency procedure

Decizia nr. 956/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2060F din 20 iunie 2013 Tribunalul Ialomiţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.799.572 lei (din care 735.401 lei TVA) reprezentând debit principal - contravaloare prestări servicii neachitate, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 42.111,72 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:

Faţă de clauzele contractului încheiat între părţi, pentru a se considera îndeplinite obligaţiile de către prestator, acesta trebuia să întocmească şi să predea beneficiarului, respectiv pârâtei, un raport sau o notă de investigaţie în care sa fie menţionate datele şi informaţiile solicitate. Aceste documente puteau fi însoţite şi de înregistrări, de fotografii sau alte mijloace de probă, ce puteau fi solicitate de către beneficiar, în funcţie de serviciile prestate, fără însă a se putea considera că în lipsa acestor mijloace, serviciile nu au fost realizate de către reclamantă.

Între părţi s-au încheiat mai multe acte adiţionale.

Executarea obligaţiilor ce-i reveneau reclamantei conform contractului de prestări servicii şi a actului adiţional nr. 1 din 1 iunie 2011 este probată cu înscrisurile de la dosar, care atestă că a predat reprezentantului pârâtei câte un raport informativ lunar în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, încheindu-se în acest sens şi procesul-verbal din 6 ianuarie 2012, în care părţile au convenit că prestatorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar beneficiarul nu are obiecţii.

Pârâta a plătit parţial contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, rămânând neachitată ultima factură în valoare de 740.456 lei.

Nu se poate reţine că această sumă nu este datorată de pârâtă, pe motiv că factura a fost emisă după ce s-a notificat încetarea contractului din iniţiativa pârâtei, deoarece, potrivit clauzelor contractului, câtă vreme s-a dovedit că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile, sumele datorate ca preţ al acestor prestaţii rămân în sarcina beneficiarului, chiar după încetarea contractului.

Referitor la încetarea contractului prin denunţarea unilaterală de către pârâtă, tribunalul a considerat că faţă de momentul la care a intervenit şi a fost notificată reclamantei, 6 noiembrie 2012, aceasta este lipsită de efecte juridice sub aspectul exonerării părţilor de obligaţiile asumate prin contract şi prin actele adiţionale pentru perioada cuprinsă între data valabilităţii acestora şi data notificării încetării contractului, care operează numai pentru viitor.

Prin actul adiţional nr. 2 din 1 mai 2011 s-a stabilit ca reclamanta, în calitate de prestator să realizeze serviciile specifice prevăzute în contract la punctele de lucru ale pârâtei de pe raza judeţului Dâmboviţa, preţul convenit fiind de 870.000 lei fără TVA, aferent perioadei 1 mai 2011 -30 mai 2013, plătibil în 25 tranşe lunare cu o valoare de 34.000 lei, ce se achită în termen de 3 zile de la emiterea facturii.

Pârâta a recunoscut îndeplinirea obligaţiilor de către reclamantă pentru perioada mai 2011 - august 2012 inclusiv, tribunalul a considerat că aceasta datora contravaloarea serviciilor aferente doar acestei perioade, respectiv 16 luni.

Chiar dacă pârâta nu a semnat de primirea raportului informativ nr. 16 din 4 septembrie 2012, faptul că ulterior, la 8 septembrie 2012 confirmă îndeplinirea obligaţiilor până la acea dată, echivalează cu o recunoaştere a efectuării serviciilor de către reclamantă şi în luna august 2012.

Instanţa a reţinut că pârâta trebuia să achite reclamantei contravaloarea serviciilor efectuate de aceasta în perioada mai 2011 - august 2012 inclusiv, respectiv valoarea a 16 tranşe lunare în cuantum de 34.800 lei, suma totală fiind de 556.800 lei fără TVA.

Prin Actul adiţional nr. 3 din 1 mai 2011 s-a stabilit ca reclamanta, în calitate de prestator, să realizeze serviciile specifice prevăzute în contract, la punctele de lucru ale pârâtei de pe raza judeţului Prahova, preţul convenit fiind de 870.000 lei fără TVA, aferent perioadei 1 mai 2011 - 30 august 2012, plătibil în 16 tranşe lunare cu o valoare de 54.375 lei, ce se achită în termen de 3 zile de la emiterea facturii.

Întrucât la 8 iulie 2011 se achită de către pârâtă cu O.P. 2499 suma de 110.577 lei, din care 54.375 lei inclusiv TVA-ul aferent, corespunde primei tranşe din actul adiţional nr. 3, rezultă că pretenţiile reclamantei în cuantum de 815.625 lei, sunt întemeiate, pârâta datorând această sumă.

Conform actului adiţional nr. 4 din 1 iunie 2011, părţile au convenit ca reclamanta să desfăşoare activitatea specifică prevăzută în contractul încheiat la punctele de lucru ale pârâtei de pe raza judeţelor Sălaj, Bihor şi Satu-Mare, preţul fiind de 1.340.710 lei fără TVA, aferent perioadei 1 iunie 2011 -30 septembrie 2011.

Ulterior, între părţi intervine actul adiţional nr. 5 la actul adiţional nr. 4, încheiat pentru perioada 1 noiembrie 2011 - 28 februarie 2012, tot pentru o perioadă de 4 luni calendaristice, în care se prevede că preţul este de 1.149.180 lei fără TVA, plătibil în 7 tranşe lunare calendaristice aferente perioadei contractului, fiecare tranşă fiind de 191.530 lei, cu menţiunea că valoarea corectă a unei tranşe în raport de valoarea totală ar fi cea menţionată de reclamantă în acţiune, respectiv 164.169 lei.

Instanţa a considerat că reclamanta a probat îndeplinirea parţială a obligaţiilor ce-i reveneau în temeiul actului adiţional nr. 4, completat prin actul adiţional nr. 5, respectiv numai cele aferente actului iniţial.

S-a apreciat că în ceea ce priveşte obligaţiile ce-i reveneau reclamantei până la data de 6 noiembrie 2012, când a fost notificată denunţarea contractului de către pârâtă, acestea au fost executate parţial, situaţie faţă de care, reţinând ca întemeiată numai în parte apărarea B. formulată prin invocarea excepţiei de neexecutare a contractului, urmează ca în raport de disp. art. 969 şi 970 C. civ., aceasta să fie obligată la plata contravalorii prestaţiilor în sumă de 3.064.171 lei şi a TVA-ului aferent de 24%, respectiv 735.401 lei, rezultând un debit principal total de 3.799.572 lei.

Pretenţiile reclamantei constând în penalităţi de întârziere în sumă de 1.080.839 lei, tribunalul a considerat că dovezile sunt insuficiente pentru justificarea pretenţiilor solicitate cu acest titlu, câtă vreme pârâta nu a recunoscut că le datorează, iar reclamanta nu a probat modalitatea de calcul a acestora, în cuprinsul facturilor fiind indicat atât contractul nr. 11 din 11 martie 2011, al cărui debit principal a făcut obiectul prezentului dosar, cât şi un contract anterior încheiat între părţi, pentru care nu s-au administrat dovezi privind obligaţiile achitate de pârâtă cu întârziere, pentru care aceasta ar datora penalităţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. Bucureşti şi pârâta B. Slobozia, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1031 din 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.; a suspendat judecata apelului declarat de reclamanta A. Bucureşti în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. Slobozia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

În speţă nu se poate reţine incidenţa disp. art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că, la data de 22 iulie 2014, s-a deschis procedura insolvenţei faţă de debitoarea B. Slobozia, iar în dosarul de insolvenţă, A. Bucureşti nu a fost înscrisă în tabelul de creanţe, iar această societate nu a formulat contestaţie la tabelul de creanţe, considerente pentru care dezlegarea pricinii nu atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi.

S-a reţinut însă incidenţa disp. art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi s-a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat de A. Bucureşti, neputându-se dispune şi suspendarea apelului declarat de apelanta pârâtă B. Slobozia în temeiul acestui text legal faţă de prevederile art. 75 alin. (2) lit a din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere că apelanta pârâtă nu a atacat cu apel şi încheierea din 26 martie 2013, prin care instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia prematurităţii, faţă de disp. art. 282 alin. (2) C. proc. civ., Curtea nu va putea analiza criticile invocate în apel, sub acest aspect.

În apel a fost efectuată o expertiză grafoscopică din ale cărei concluzii rezultă că un număr de 31 de înscrisuri au fost semnate de către C., 13 înscrisuri nu au fost semnate de acesta, iar 11 înscrisuri nu au fost identificate înscrisuri asociate numelui lui C. şi/sau parafei B. Slobozia.

Nu au fost formulate obiecţiuni la raportul de expertiză.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv extrasele de cont şi copii ale ordinelor de plată, precum şi înregistrările din fişele analitice cont 401, rezultă că pârâta a plătit parţial contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în baza actului adiţional nr. 1 din 1 iunie 2011, rămânând neachitată ultima factură în valoare de 740.456 lei.

Pârâta trebuia să achite reclamantei contravaloarea serviciilor efectuate de aceasta în perioada mai 2011 - august 2012 inclusiv, respectiv valoarea a 16 tranşe lunare în cuantum de 34.800 lei, suma totală fiind de 556.800 lei fără TVA.

Întrucât s-a achitat doar suma de 34.800 lei, rezultă că suma pe care pârâta o mai are de plată pentru serviciile prestate de reclamantă în temeiul contractului şi a actului adiţional nr. 2 din 1 mai 2011 este de 522.000 lei fără TVA.

Pentru serviciile prestate conform actului adiţional nr. 3 din 1 mai 2011, pârâta datorează reclamantei suma de 815.625 lei.

Pentru încasarea sumei de 1.149.180 lei înscrisă în actul adiţional nr. 5 s-au emis facturile fiscale nr. 66 din 29 iunie 2012 pentru suma de 300.000 lei în contul căreia pârâta achită suma de 50.000 lei, această factură fiind ulterior stornată conform facturii nr. 68 din 23 iulie 2012, pentru aceeaşi sumă, dar şi facturile nr. 70 din 2 octombrie 2012 în valoare de 300.000 lei şi nr. 78 din 16 noiembrie 2012 pentru suma de 849.180 lei.

În urma plăţilor efectuate, pârâta trebuie să achite reclamantei suma de 450.090 lei fără TVA.

De asemenea, pârâta datorează contravaloarea prestaţiilor aferente a 8 luni calendaristice, ceea ce în raport de clauzele contractului reprezintă 536.000 lei fără TVA, din care B. nu a achitat nicio sumă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. criticând-o sub aspectul suspendării nelegale a judecăţii apelului declarat de aceasta.

Curtea de apel a constatat în mod corect că potrivit art. 75 alin. (2) lit a din Legea nr. 85/2014 nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor creditorilor începute înaintea deschiderii procedurii, astfel că judecând apelul pârâtei l-a respins ca nefondat, soluţia pe acest apel fiind legală şi temeinică.

Suspendarea de drept a apelului declarat de reclamantă este, potrivit recurentei, o soluţie greşită, în cauză fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

Art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face referire la faptul că se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

În speţă, acţiunea formulată de recurentă şi apoi apelul declarat tind spre obţinerea unui titlu executor şi chiar de creanţă, cu privire la sumele pe care aceasta le pretinde de la pârâtă, acţiunea nefiind o acţiune în realizare a creanţelor asupra averii debitorului ci o acţiune menită să confirme existenţa sau inexistenţa acestor creanţe.

Analizând recursul prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor".

Aşadar, recurenta avea posibilitatea de a formula o declaraţie de creanţă conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.

Suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, ca efect al deschiderii procedurii, urmăreşte să prezerve caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanţelor creditorilor şi eliminând incertitudinea asupra masei pasive.

Această normă imperativă a fost apreciată ca având drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei.

Nu poate fi reţinută critica recurentei în sensul că acţiunea sa nu este o acţiune în realizare a creanţelor asupra averii debitorului ci o acţiune menită să confirme existenţa sau neexistenţa unei creanţe.

Aceasta deoarece obiectul acţiunii reclamantei recurente este obligarea pârâtei la plata unei sume de bani compusă din debit principal şi penalităţi contractuale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 1031 din 06 noiembrie 2014, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV