Calculation of late payment penalties for state dividends under O.G. 64/2001 versus penalty interest regime after 2012

Decizia nr. 954/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2633 din 2 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte cererea reclamantului A. formulată împotriva pârâtei B. şi a obligat pârâta la plata sumei de 101.242 lei reprezentând dividende restante pentru anii 2008 - 2009 şi la plata dobânzii legale în cuantum de 26.362,03 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că în cauză calculului dobânzilor legale aferente dividendelor restante pentru 2008 şi 2009 se realizează până în septembrie 2011 aplicându-se dobânda legală conform O.G. nr. 9/2000 actualizată şi completată cu Legea nr. 356/2002, iar din 6 septembrie 2011 calculul dobânzii legale - dobânda penalizatoare se realizează conform O.G. nr. 13/2011.

Tribunalul a apreciat că dividendele datorate de pârâtă pentru anul 2008 şi 2009 nu au un regim juridic fiscal, nefiind incidente dispoziţiile speciale ale O.G. nr. 64/2001 şi ale C. proc. fisc..

Calculul dobânzilor aferente anului 2008 se face începând cu data după care s-au împlinit 6 luni de la aprobarea situaţiilor financiare şi descărcarea de gestiune în AGA din 2009, respectiv calculul dobânzilor aferente anului 2009 se face începând cu data după care s-au împlinit 6 luni de la aprobarea situaţiilor financiare şi descărcarea de gestiune în AGA din 2010.

Pentru calculul dobânzilor/penalităţilor aplicate dividendelor datorate nu se aplică regimul juridic al creanţelor bugetare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. Bucureşti.

Prin Decizia nr. 350 din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că în mod legal şi temeinic prima instanţă a stabilit caracterul comercial al debitului constând în plata dividendelor aferente anilor 2008 - 2009. În acest sens, atât doctrina cât şi jurisprudenţa au stabilit că, întrucât dreptul la dividende al asociaţilor se întemeiază pe actul constitutiv, obligaţia societăţii privind plata dividendelor este o obligaţie comercială.

Aşa fiind, cum obligaţia de plată a dividendelor este o obligaţie comercială, dobânda aplicabilă este dobânda legală comercială, stabilită la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R. în condiţiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 356 din 18 iunie 2002 iar din 6 septembrie 2011 stabilită conform O.G. nr. 13/2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamantă A.

Prin Decizia nr. 2105 din 10 iunie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul şi a casat Decizia civilă nr. 350/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie Înalta Curte a reţinut că societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat li se aplică O.G. nr. 64/2001 care constituie legea specială în materie, a cărei incidenţă în mod greşit a fost înlăturată prin decizia recurată, instanţa de apel aplicând în mod nelegal prevederile generale referitoare la plata penalităţilor pentru neachitarea la scadenţă a dividendelor.

În rejudecarea apelului, prin Decizia civilă nr. 1009/A de la 4 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 57.007,93 lei majorări/dobânzi de întârziere, de 16.686,3 lei penalităţi de întârziere şi de 256,59 lei dobândă penalizatoare; a respins ca nefondat capătul 2 din acţiune referitor la plata penalităţilor în continuare conform O.G. nr. 64/2001; a păstrat dispoziţia referitoare la obligarea pârâtei la plata dividendelor restante pentru anii 2008 - 2009.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat problema de drept în sensul că, în speţă, penalităţile şi majorările de întârziere calculate pentru neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiei de plată a dividendelor urmează regimul juridic al creanţelor bugetare, conform art. 3 din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regii autonome, dispoziţii legale care constituie normă specială incidenţă în cazul entităţilor enumerate cu capital integral sau majoritar de stat, cum este şi cazul pârâtei.

Având în vedere că pârâta nu a achitat dividendele pentru anii 2008 - 2009 în termenul scadent prevăzut de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aceasta datorează reclamantei şi accesoriile calculate conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 64/2001, respectiv prin raportare la legislaţia fiscală aplicabilă creanţelor bugetare.

Curtea a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 57.007,93 lei majorări/dobânzi de întârziere, 16.686,3 lei penalităţi de întârziere şi 256,59 lei dobânda penalizatoare.

A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor care curg în continuare până la plata integrală a debitului principal, reţinându-se că începând cu 6 septembrie 2012, accesoriile debitului principal nu mai urmează regimul juridic al creanţelor bugetare, lor fiindu-le aplicabile disp. art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dispoziţii ce fac trimitere la dobânda penalizatoare calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

S-a reţinut că sunt nefondate susţinerile pârâtei referitoare la nerespectarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de apel constată caracterul de norma specială a disp. art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001, selectiv apreciind că acesta se aplică doar în privinţa debitului principal, nu şi al accesoriilor.

Se solicită modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii capătului doi al cererii de chemare în judecată respectiv obligarea în continuare până la data plăţii integrale a sumei datorate, penalităţi ce se vor calcula în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză, intimatul B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta solicită obligarea intimatei pârâte la plata penalităţilor care curg în continuare până la plata integrală a debitului principal apreciind că aceste penalităţi trebuie să fie calculate în conformitate cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 în vigoare la data scadenţei obligaţiei principale de plată.

Este adevărat că prin Decizia de casare nr. 2105 din 10 iunie 2014, Înalta Curte a statuat că în speţă, penalităţile şi majorările de întârziere calculate pentru neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiei de plată a dividendelor urmează regimul juridic al creanţelor bugetare conform art. 3 din O.G. nr. 64/2001.

Cu toate acestea, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 a fost modificat începând cu data de 6 septembrie 2012, în prezent acesta stabilind că: "în caz de nerespectare a termenului prevăzut la art. 1 alin. (3), societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul şi regiile autonome datorează dobândă penalizatoare conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Aşadar, după 6 septembrie 2012, se calculează dobânzi penalizatoare conform disp. art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care fac trimitere la dobânda penalizatoare calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Critica recurentei referitoare la aplicarea disp. art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 în forma în vigoare la data naşterii obligaţiei principale este nefondată, obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere aferente perioadei ulterioare datei de 6 septembrie 2012 fiind reglementată de legea nouă, care este de imediată aplicare.

Aşa fiind, instanţa de apel nu a aplicat greşit legea, ci dimpotrivă, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legii referitoare la modul de calcul al dobânzii penalizatoare, în cauză nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în cauză neexistând motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, potrivit disp. art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 1009/A din 04 noiembrie 2014, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV