Civil liability of a majority state shareholder for abusive asset sale below market value

Decizia nr. 949/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 21 august 2008 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta A., în calitate de acţionar la B., a solicitat obligarea pârâtelor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 966.272 lei reprezentând prejudiciu cauzat B., prin folosirea abuzivă a poziţiei de acţionar majoritar a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cadrul societăţii, în sensul că prin votul său exclusiv, acţionarul majoritar a hotărât vânzarea activului C. la un preţ mult inferior celui de piaţă.

În motivare reclamanta a arătat că la data de 16 mai 2002 urmare licitaţiei organizate pentru vânzarea activului societăţii C., bunul a fost adjudecat de D. pentru suma de 16.120.969.200 lei vechi fără TVA.

A mai arătat că, deşi adjudecatara a semnat contractul de vânzare-cumpărare al bunului nu a achitat preţul stabilit prin licitaţie, în termenul prevăzut prin contract, iar după doi ani de la data vânzării, a solicitat cumpărarea aceluiaşi activ prin negociere directă, în baza prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, cu recunoaşterea valorii investiţiilor efectuate în imobil începând cu anul 1995. Consiliul de Administraţie al B., sesizat cu această solicitare, la data de 28 februarie 2005 a decis vânzarea prin negociere directă a activului, valoarea de pornire a negocierii fiind stabilită la suma ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2002 actualizată cu rata inflaţiei. Cu toate acestea prin hotărârea AGEA din 20 mai 2005 a B., adoptată cu votul exclusiv a acţionarului majoritar Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost aprobat un preţ de vânzare de 5.487.304 mii Rol., diferenţa, în minus faţă de preţul licitaţiei din 2002 fiind de 10.633.665 mii Rol, din preţul astfel stabilit urmând a se scădea şi investiţiile făcute de cumpărător (-3.808.252 mii lei).

S-a susţinut de reclamantă că încheierea noului contract de vânzare - cumpărare nr. 3464 din 20 octombrie 2005 a activului la preţul impus de acţionarul majoritar, net inferior preţului pieţii este contrară interesului societar şi reprezintă un abuz de drept de natură să atragă răspunderea patrimonială a acţionarului majoritar pentru prejudiciul astfel produs societăţii în temeiul art. 998 - 999 C. civ. şi al dispoziţiilor speciale din Legea Societăţilor Comerciale art. 127 şi 1361 şi art. 210 din Legea pieţii de capital.

Tribunalul Constanţa, prin Sentinţa civilă nr. 5152/COM pronunţată la 28 septembrie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la plata sumei de 966.271 lei către B. cu titlu de prejudiciu.

Acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român a fost respinsă ca fiind promovată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Sub aspectul circumstanţelor de fapt care au dus la încheierea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare a activului în anul 2005, prima instanţă a confirmat susţinerile reclamantei în baza înscrisurilor administrate în cauză, necombătute cu argumente întemeiate de către pârâţi.

Instanţa a constatat că hotărârea AGEA din 20 septembrie 2005 a B. prin care s-a aprobat vânzarea activului C. din Eforie, prin negociere directă către D. la preţul impus prin votul acţionarului majoritar a fost anulată în mod irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 5652/2006 a Tribunalului Constanţa confirmată de Decizia nr. 71 1/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, prima instanţă a apreciat că toate apărările pârâţilor privind legalitatea metodei de vânzare a activului, corectitudinea preţului, sunt lipsite de relevanţă juridică şi contravin flagrant considerentelor hotărârilor judecătoreşti care au tranşat anularea AGEA din 20 septembrie 2005.

Examinând elementele răspunderii civile delictuale, tribunalul a reţinut că fapta culpabilă a acţionarului majoritar este abuzul de drept, respectiv vânzarea activului la un preţ net inferior preţului pieţii, prin exercitarea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionar majoritar şi luarea cu votul său exclusiv a unei hotărâri ce a fost desfiinţată pe cale judecătorească pentru nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 71/COM din 18 mai 2011, Curtea de Apel Constanţa investită cu judecarea apelurilor formulate de pârâtele B. şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împotriva sentinţei fondului a anulat ca netimbrat apelul pârâtei B. şi a admis apelul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii introductive ca nefondată; dispoziţiile sentinţei referitoare la lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român au fost menţinute; totodată reclamanta-intimata a fost obligată la plata către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a sumei de 6427,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de această fază procesuală.

În ce priveşte apelul pârâtei B., instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, faţă de declaraţia expresă a părţii în sensul că nu înţelege să achite taxa de timbru datorată pentru exercitarea căii de atac.

Cu privire la apelul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, instanţa de control judiciar a apreciat ca neîntemeiate criticile vizând prescrierea dreptului material la acţiune al reclamantei pentru repararea pagubei suferite în raport de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, precum şi cele referitoare la excepţia lipsei calităţii procesual active a A.

Confirmând dezlegarea fondului pe aceste excepţii, instanţa a reţinut că reclamanta a fost în măsură să cunoască existenţa prejudiciului şi pe cel care l-a produs numai după punerea în executare a hotărârii AGEA din 20 septembrie 2005 şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3464 din 20 octombrie 2005, date în raport de care termenul general de prescripţie de 3 ani a fost respectat.

Instanţa a apreciat întemeiate, în parte, criticile aduse dezlegării pe fond a cauzei, circumscrise îndeplinirii celor patru condiţii cumulative impuse de art. 998 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului apelant.

În ce priveşte existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, instanţa a apreciat că situaţia a fost tranşată irevocabil prin sentinţele şi deciziile judecătoreşti prin care a fost anulată AGEA nr. 3244 din 20 septembrie 2005 a B., care au statuat asupra nelegalităţii hotărârii prin care s-a aprobat vânzarea prin negociere a activului C., hotărâre luată cu votul majoritar al ministerului.

Referitor la existenţa prejudiciului instanţa de control judiciar a constatat că această condiţie nu a fost dovedită potrivit art. 1169 C. civ.

În acest sens, instanţa a constatat că bunul în discuţie a fost vândut la valoarea minimă propusă pentru tranzacţionare de către un evaluator specializat, actualizată cu rata inflaţiei, valoare din care a fost dedusă contravaloarea unor investiţii recunoscute de societate, astfel că, în lipsa unor dovezi contrare, nu se poate reţine că bunul vândut a fost subevaluat.

Totodată, instanţa a apreciat că, în circumstanţele cauzei, pentru a se putea invoca un prejudiciu în patrimoniul societăţii cauzat de vânzarea bunului prin negociere directă era necesar să se stabilească ce valoare s-ar fi putut obţine la licitaţie, iar o astfel de valoare nu poate fi determinată cu certitudine, valoarea licitată în anul 2002 neputând fi un criteriu.

Sub un alt aspect, instanţa a reţinut că primul contract de vânzare-cumpărare în anul 2002 urmare licitaţiei, nu şi-a produs efectele deoarece adjudecatarul nu a plătit preţul, context în care nu se poate aprecia ca nelicită atitudinea societăţii şi implicit a acţionarului majoritar, care considerând că prima vânzare nu a fost finalizată, au iniţiat o nouă procedură de vânzare.

Împotriva sus-menţionatei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Prin Decizia nr. 1520 din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a admis recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împotriva Deciziei civile nr. 71/COM din 18 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că cererea de recurs depusă de recurentă respectă exigenţele impuse de art. 3021 C. proc. civ., sub aspectul menţiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, chestiunea temeiniciei motivelor de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază recursul urmând a fi analizată.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei date în apel s-a reţinut că a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi nu poate fi calificată ca o cerere de completare a hotărârii în temeiul art. 2812 C. proc. civ.

Cu privire la recursul promovat de recurenta-reclamantă s-a reţinut că, criticile de nelegalitate sunt întemeiate. Astfel rezultă caracterul cert al prejudiciului produs prin fapta ilicită, existenţa lui rezultă incontestabil din circumstanţele încheierii actului de vânzare-cumpărare şi în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de societate se impune efectuarea unei expertize tehnico-imobiliare având ca obiectiv stabilirea valorii de piaţă a imobilului la data înstrăinării, respectiv anul 2005, în raport de care se va determina cuantumul prejudiciului.

După casare, cu ocazia rejudecării apelului şi în conformitate cu art. 315 C. proc. civ., s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnico-imobiliare având ca obiectiv stabilirea valorii de piaţă a imobilului la data înstrăinării, respectiv anul 2005.

Prin Decizia civilă nr. 56 din 14 mai 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta B. împotriva Sentinţei civile nr. 5152/COM din 28 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/118/2008.

A admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimaţii-pârâţi B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 5152/COM din 28 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/118/2008.

A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat Ministerul Economiei către B. la plata sumei de 616.528,8 Ron reprezentând prejudiciu şi a dobânzii legale aferente acestei sume, conform O.G. nr. 9/2000, cu începere de la data promovării acţiunii şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că prin raportul de expertiză tehnico-imobiliară efectuat de expert E. s-a stabilit că valoarea de piaţă a imobilului C. la data vânzării, 20 octombrie 2005 este de 1.262.354 Ron. Din probele administrate în cauză rezultă că D. a efectuat îmbunătăţiri la C., anterior cumpărării, în valoare de 380.852,2 Ron, investiţii ce au fost recunoscute de vânzător. Preţul vânzării imobilului a fost evaluat conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3464 din 20 octombrie 2005 la 645.825,2 Ron, urmând ca D. să achite doar 265.000 Ron, întrucât investiţiile de 280.825,2 Ron au fost deduse din preţ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1520 din 20 martie 2012, a reţinut că prin vânzarea imobilului în condiţiile stabilite prin hotărârea AGEA din 20 octombrie 2005 (hotărâre ce a fost anulată irevocabil) nu se poate impune decât concluzia responsabilităţii civile a autorului civil a cărui culpă a fost statuată cu autoritate de lucru judecat.

În această situaţie s-a stabilit că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a fost săvârşită, instanţei de apel, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ., revenindu-i misiunea doar de a cuantifica prejudiciul produs.

S-a reţinut, în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat datorită vânzării C., că acesta este în cuantum de 616.528,8 Ron fără TVA. Această sumă a fost stabilită avându-se în vedere valoarea imobilului la data vânzării (20 octombrie 2005) determinată de expert din care au fost deduse investiţiile efectuate, 380.825,2 Ron, recunoscute de vânzător, dar şi preţul ce a fost achitat cu ocazia vânzării de 265.000 de Ron.

În această situaţie instanţa a admis apelul, cu consecinţa obligării M.D.R.T. către B. la plata sumei de 616.528,8 Ron şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la data promovării acţiunii şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată, în loc de 966.271 lei, cum s-a stabilit la fond.

În ceea ce priveşte apelul declarat de B., în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât această apelantă nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, a fost anulat ca netimbrat.

Prin Decizia civilă nr. 118 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de intimata-reclamantă A., şi a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 56 din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/118/2008, în sensul obligării apelantului-pârât Ministerul Economiei către A. la 8.891,80 lei cheltuieli de judecată, reţinându-se îndeplinirea cerinţelor art. 2812 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 56 din 14 mai 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Ministerul Economiei, înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de continuator în drepturi şi obligaţii al acestuia, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile H.G. nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare, (actualmente Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului conform H.G. nr. 41 din 28 ianuarie 2015) invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:

- Instanţa de apel a procedat la judecarea cauzei în lipsă faţă de Ministerul Economiei, cu încălcarea dreptului la apărare al acestuia garantat de dispoziţiile vechiului C. proc. civ. şi nu numai, a şi ignorat un aspect esenţial pentru soluţionarea apelului, respectiv stabilirea legală a cadrului procesual activ şi pasiv.

- Decizia nr. 56/2013 nu menţionează în cuprinsul motivării faptul că apelul a fost declarat de Ministerul Economiei, sau că ar fi fost însuşit de Ministerul Economiei, sau că Ministerul Economiei ar fi transmis instanţei vreo cerere de rectificare citativ şi de citare a sa în locul instituţiei care a formulat apelul respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

- Motivarea sa este contradictorie în ceea ce priveşte fondul dedus judecăţii. Astfel, deşi acţiunea pe fond a fost introdusă de A., totuşi instanţa de apel obligă Ministerul Economiei să achite o sumă de 616.528,8 Ron către B., prin care se presupune că ministerul anterior şi-ar fi exercitat abuzul de poziţie împotriva intereselor A.

- Se invocă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Economiei, cu motivarea că în M. Of. nr. 420 din 10 iulie 2013 a fost publicată H.G. nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism. Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 420/2013, "Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, se înfiinţează, organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în cadrul Ministerului Economiei, cu personalitate juridică, având rol de sinteză, care aplică strategia şi programul de guvernare în domeniul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, cooperatist, mediul de afaceri şi turismului, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici".

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de la 18 martie 2013, a respectat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al Ministerului Economiei, garantat de prevederile art. 156 C. proc. civ.

Instanţa de apel a stabilit în mod legal cadrul procesual activ şi pasiv, dispunând modificarea citativului în sensul de a se introduce şi cita Ministerul Economiei în locul apelantului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, urmare măsurilor de înfiinţare, organizare şi reorganizare a acestuia din urmă prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 96/2012, respectiv în calitate de continuator de drepturi şi obligaţii. Procedura de citare cu Ministerul Economiei pentru termenele de judecată din 15 aprilie 2013 şi 29 aprilie 2013 a fost îndeplinită conform proceselor-verbale aflate la dosar. Prin încheierea din şedinţa publică de la 15 aprilie 2013, instanţa de apel a amânat judecarea cauzei în vederea comunicării raportului de expertiză către părţi şi a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2013 pentru eventuale obiecţiuni.

La termenul de judecată de la 29 aprilie 2013 instanţa a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită cu părţile, conform dispoziţiilor art. 87 şi urm. C. proc. civ. şi nu sunt motive de amânare a cauzei. Apreciind dosarul în stare de judecată a acordat cuvântul pe excepţia netimbrării apelului formulat de apelanta-pârâtă B. şi pe fondul apelului declarat de Ministerul Economiei, rămânând în pronunţare în baza art. 150 C. proc. civ.

În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.

Transmiterea calităţii procesuale pasive presupune introducerea în cauză a succesorului, care va prelua drepturile şi obligaţiile pârâtului iniţial.

Curtea de apel a aplicat dispoziţiile art. 26 din O.U.G. nr. 96/2012 şi a stabilit cine este succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv în favoarea cui a operat transmisiunea acestor drepturi şi obligaţii prin reorganizarea persoanei juridice.

Instanţa de apel a statuat corect în favoarea cui a operat transmisiunea calităţii procesuale, dispunând introducerea în proces şi citarea Ministerului Economiei, în calitate de succesor, care a preluat drepturile şi obligaţiile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2012 cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, este de reţinut că titularul drepturilor şi obligaţiilor derivate din calitatea de acţionar al statutului la B. este Ministerul Economiei.

Fiind vorba de o transmisiune legală de calitate procesuală pasivă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către Ministerul Economiei hotărârea a fost pronunţată legal în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi a fost obligat la plata sumei de 616.528,8 Ron, reprezentând prejudiciu şi la dobânda legală aferentă acestei sume conform O.G. nr. 9/2000 cu începere de la data pronunţării acţiunii şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată.

În ceea ce priveşte H.G. nr. 430/2013 publicată în M. Of. nr. 420/10.07.2013 la care se face trimitere prin motivele de recurs nu este relevantă în speţă, aceasta fiind ulterioară pronunţării deciziei atacate.

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Decizia este motivată şi nu cuprinde considerente contradictorii, argumentele reţinute cu privire la cadrul procesual şi cu privire la fondul cauzei conducând în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv, cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat aşa încât hotărârea să creeze transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

În consecinţă, raportat la concluziile la care instanţa de apel a ajuns în urma analizării calităţii procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că nu s-a produs pârâtului o vătămare a dreptului său la apărare.

Pentru considerentele de mai sus, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul pârâtului Ministerul Economiei Comerţului şi Turismului Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei Comerţului şi Turismului Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 56 din 14 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/118/2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV